Revista Presei – 16 martie. Va fi o “epidemie de virusei” peste noua luni… :)
16/03/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 16 martie! Vremea va fi frumoasã, dar rece dimineaţa şi pe parcursul nopţii. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri temporare în zona montanã înaltã, iar ziua şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 13 grade, iar cele minime între -9 şi 3 grade, mai scãzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. Spre sfârşitul intervalului, în zonele joase, izolat vor fi condiţii de ceaţã. Bucuresti: soare, + 8 gr.C./ -3 gr. C.
Lucian Croitoru: Va amplifica coronavirusul rolul statului în economie? Un fenomen definitoriu pentru virtual ultima sută de ani este extinderea influenței statului în toate domeniile. Extrema s-a atins în țările comuniste și fasciste, unde, sub dictatură, toate libertățile au fost alterate, scrie Lucian Croitoru pe blogul său. În democrațiile occidentale, libertățile au făcut progrese, dar lupta dintre guverne și piețe pentru deținerea rolului central în administrarea economiei a rezultat uneori în serioase alterări ale libertății piețelor. Alterarea a apărut în urma unor dificultăți economice serioase. Este cunoscută limitarea drastică a libertății piețelor financiare după criza din 1929-1933. Mai recent, dificultățile economice și sociale apărute după 2008 au fost folosite de guverne pentru a limita libertatea piețelor financiare și a crește rolul statului în administrarea economiei. Va fi o recesiune severă provocată de coronavirus o ocazie pentru o nouă amplificare a acestei tendințe? Preocuparea pentru principiul libertății piețelor conținută în această întrebare ar putea fi văzută ca nejudicioasă în condițiile în care societatea pare să funcționeze sub imperiul rezolvărilor rapide a diverselor situații care ne apar ca urgente. Totuși, neglijarea principiilor în luarea deciziilor ar putea fi o cale ce poate trece neobservată de a ne muta spre un tip de societate pe care nu ni-l dorim. Tentația guvernelor de a limita libertatea piețelor în urma unei recesiuni severe care afectează ocuparea forței de muncă are două determinații majore. Una este aceea că, din rațiuni legate de însăși existența lor, guvernele trebuie să arate că „fac ceva”, pentru a-și dovedi „utilitatea”, chiar dacă adevărata utilitate pe care guvernele o au pentru public este total diferită de cea pe care o inventează în momentele de criză. Guvernele în funcțiune și partidele care le susțin pierd dacă în momente de criză economică nu arată că fac ceva. Aceasta se întâmplă pentru că după ce concepția keynesistă referitoare la intervenția statului s-a răspândit, guvernele se află într-o capcană a anticipațiilor: (i) publicul așteaptă intervenția în momente dificile și (ii) publicul sancționează eșecul de a satisface anticipațiile (neintervenția), chiar dacă în lipsa acțiunii nu ar apărea efecte negative. Celălalt motiv pentru care guvernele limitează libertatea piețelor este tipul de raționalism practicat predominant în știința economică pe care guvernele își bazează elaborarea politicilor economice. În esență, mai presus de competiția dintre diverse școli de gândire, în știința economică rivalizează două tipuri de raționalism: cel al ordinii spontane (termenul apare prima dată la Röpke ([1937], 1963), dar a fost dezvoltat la cel mai înalt nivel de Hayek, 1993) și cel „constructivist”, așa cum l-a numit Hayek, de regulă preferat de guverne…..Rezultate foarte importante cum sunt limba, proprietatea, legea în sens general (de reguli), morala, banii, sistemul de prețuri sunt rod al acțiunii umane, dar nu al planificării umane. Toate aceste mijloace care ne-au ajutat să progresăm în producerea de bunăstare sunt rezultate ale ordinii spontane. Facilitarea acestei ordini ar trebui să fie filozofia care conduce guvernele, iar pentru o perioadă, care s-a încheiat odată cu Marea Depresiune din perioada 1929-1933, chiar a fost. Totuși, odată ce științele naturii, în special științele fizicii, au reușit, pe baza datelor pe care natura ni le oferă, să stabilească legi de evoluție certe, pe baza cărora se pot face experimente de laborator bine controlate și predicții perfecte, succesul societății a început să fie văzut ca rezultat al „direcției conștiente către scopuri dinainte concepute” (Barry, 1982). Științele sociale, între care știința economică este un exemplu reprezentativ, au împrumutat în mod nelegitim metodele de cercetare din domeniul științelor deși datele în societate și economie nu sunt „date” economiștilor, istoricilor, sociologilor etc. în același fel în care sunt „date” cercetătorilor din științele naturale (Hayek, [1943, 1972]; Mises (1957)). Astfel, a fost ușor pentru guverne să creadă că pot înlocui inteligența ordinii spontane (a pieței, dacă ne referim strict la economie) cu inteligența unei organizații, a unui grup de oameni. Magnitudinea iluziei a putut fi văzută după ce încercările guvernelor de a conduce economia au eșuat, cu exemple extreme în socialismul centralizat. Pentru mințile deschise, aceste eșecuri au fost dovada că în procesul ordinii spontane guvernul este doar o organizație, care trebuie să-și înțeleagă bine scopurile pe care le are în interiorul societății și care nu trebuie să încerce să direcționeze societatea către scopuri pe care el i le stabilește. Lecția nu a fost bine primită de cei care cred că statul trebuie să înfăptuiască justiția distributivă și de câte ori au ajuns la putere au folosit guvernele pentru a altera ordinea spontană și a „corecta” rezultatele acesteia. De-a lungul timpului, statul (i) a limitat proprietatea privată, inclusiv prin naționalizări; (ii) a promovat pozitivismul juridic; (iii) a distorsionat limba apărută în mod spontan prin introducerea de noi expresii necesare pentru a proteja ingineriile sociale, care neavând o apariție naturală au avut nevoie de un limbaj inventat, adică au generat „nevoia” de „corectitudine politică”; (iv) a distorsionat sistemul de prețuri relative prin intervenții în modul de formare a acestora; (v) a distorsionat sistemul de salarii relative prin același mecanism; (vi) a limitat concurența producătoare de inovații, inclusiv prin acceptarea instituțiilor „too big to fail”; (vii) a promovat rațional-constructivismul prin care a creat și a exploatat o discrepanță periculoasă între ceea ce așteaptă publicul de la știință în general și în mod special de la științele sociale în rezolvarea problemelor socio-economice și de mediu înconjurător și ceea ce stă cu adevărat în puterea acesteia/acestora. Mă opresc la aceste exemple, dar lista este mult mai lungă. În diverse perioade, procesul descris mai sus a crescut mai repede sau mai încet, dar tendința a fost ascendentă. Prin această extindere a rolului statului, diviziunea cunoașterii a fost alterată. Cantitatea de cunoaștere utilizată în societate a scăzut, pentru că statul a preluat rolul grupurilor sociale și a indivizilor care dețineau cunoașterea referitoare la circumstanțe particulare. Din această cauză, soluțiile identificate au fost mai puțin informate și mai puțin adecvate. După 2008, tendința de a crește rolul statului, în special în vederea atingerii obiectivului iluzoriu al înfăptuirii justiției distributive, s-a amplificat din nou, amplificare ce pare să fie abia la început. Mulți oameni aprobă intensificarea tendinței, neînțelegând că problemele pe care le au sunt mai degrabă rezultatul prea marii extinderi a statului, exemplificată parțial prin punctele (i)-(vii) de mai sus. Oamenii caută soluții, iar cei mai mulți au fost duși în eroare și acceptă că acestea pot veni de la mai marea implicare a statului în economie. Ceea ce rezultă este o alterare a democrației și, mai ales, o aprobare crescândă a unei părți tot mai mari a publicului pentru anihilarea liberalismului. În ultimul timp, liberalismul parcă s-a evaporat. În acest fel, ne afundăm și mai mult în situația din care vrem să ieșim….. În prezent, răspândirea la nivel global a infecțiilor cu COVID-19 are potențialul să provoace o nouă recesiune globală. Sub impactul recesionist deja vizibil al răspândirii coronavirusului, guvernele vor interveni pentru a spijini industriile cele mai afectate. Având în vedere capcana anticipațiilor și presiunea care rezultă din ea pentru autorități, posibilitatea ca în timp ce ajută, guvernele să creeze alte probleme nu este exclusă. Mai mult, extractorii de rente vor identifica noi oportunități, mai ales acolo unde legile sunt neclare, contradictorii și partinice. Totuși, este puțin probabil ca, dacă va apărea, recesiunea globală să fie urmată de o nouă îngrădire a libertății piețelor, așa cum am văzut că s-a întâmplat în alte ocazii când dificultățile economice au fost majore, au afectat aproape toate sectoarele economice într-un număr mare de țări și au rezultat în pierderea masivă de locuri de muncă. Recesiunea care este probabil să apară din cauza răspândirii coronavirusului nu va fi în aceeași clasă cu recesiunile declanșate în mod natural de corecțiile pe care le fac piețele, întrucât sursa ei nu este localizată în sfera piețelor. Ca urmare, politicienii nu ar avea un motiv specific pentru a limita libertatea piețelor, pentru a arăta că „fac ceva” în acest sens. În aceeași logică, în acest caz specific, un guvern nu ar putea să opună raționalismul constructivist raționalismului ordinii spontane cu scopul de a limita libertatea piețelor. Integral: https://economie.hotnews.ro
Unii angajatori întreabă cum să reducă salariile sau numărul de angajați din cauza coronavirusului. Cine întreabă/ „Noi acum suntem cu chiloții în vine și a venit frigu’, frate!” (Gabriel Biriș) Multe companii își vor reduce activitatea din cauza coronavirusului, iar zilele astea firmele de avocatură sunt întrebate, de angajatori, cum să reducă salariile și numărul de angajati. Practic, criza forței de muncă a dispărut, zilele astea. Informația a fost dezvăluită de Gabriel Biriș, partener Biriș Goran, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice. HotNews.ro a avut o discuție cu el pentru a afla din ce domenii sunt firmele respective. Potrivit acestuia, în primul rând întrebările vin din zona de organizare evenimente, turism și firme de transport. “Stai acasă liniștit, dar de unde să plătești? Stăm și noi să ne gândim să vedem ce e de făcut că, ce faci, vii cu banii de acasă ca să plătești angajații să stea când nu ai de lucru? Trebuie găsite soluții”, spune el. Statul încasează mai puțin „Uită-te un pic pe stradă. Vezi că sunt o zecime din numărul de mașini care erau săptămâna trecută. Astea merg pe benzină și motorină. Jumătate sunt taxe. Vedeți în magazinele de electrocasnice, de haine. Cum au evoluat vânzările de electrocasnice zilele astea? Consumul s-a dus în bot. 19% din preț este TVA. Va fi o gaură care se va tot mări”, declară Biriș. De aceea sunt importante politicile anticiclice, spune el. „În vremurile de creștere guvernele trebuie să strângă osânză. Aia să o folosească ca să crească cererea, să facă investiții. Noi acum suntem cu chiloții în vine și a venit frigu’, frate!”, a mai arătat el. De precizat că din 2017 până acum, foarte multă lume a atras atenția asupra faptului că statul trebuie să fie mai atent la cheltuielile publice, să nu mărească salariile bugetarilor în acel ritm. Li s-a tot spus că în vremuri de creștere economică trebuie să pui bani deoparte….. Intr-o postare pe Facebook, Gabriel Biriș spune că până de curând, principala problemă pe care o vedeam cu toții era disponibilitatea capitalului uman, a forței de muncă. „Adica lipsa disponibilitatii ei… Nepalezi, vietnamezi, sri-lankezi au inceput sa apara prin restaurante, pe santiere. Cred ca asta (lipsa fortei de munca) va fi ultima grija a companiilor romanesti in perioada urmatoare. Multe din companiile din sectoarele afectate isi vor reduce activitatea”, spune Biriș. • Noi, avocatii, suntem ca un barometru. Din intrebarile care ne vin de la clienti vedem trendul. Iar acum cele mai multe intrebari sunt pe dreptul muncii. Cum reducem salarii, cum reducem numarul de angajati. „În plus, vedem deja un aflux masiv de cetățeni români care se întorc în țară, din Italia. Vor urma cei din Spania. Mulți dintre ei nu se vor mai întoarce acolo, locurile lor de munca nu vor mai exista. Ce facem cu oamenii ăștia? Ne apucăm și noi să construim ceva serios? Sesizăm oportunitatea? Sau ne certam pe creșteri de pensii, de salarii, de alocații, pe anticipate sau alte rahaturi?”, spune Gabriel Biriș. Integral: https://economie.hotnews.ro
Daniel Dăianu: Coronavirus, reguli fiscale și chestiunea românească. Această criză va testa reziliența societății noastre Pentru Romania, problema nu rezidă în complexitatea regulilor fiscale, ci în faptul că are un derapaj bugetar foarte mare și presiuni ce pot copleși bugetul public, scrie Daniel Dăianu într-un text transmis vineri redacției. Dacă nu vom comite erori mari și nu vom arunca bugetul public în aer, vom putea sa realocăm resurse pentru combaterea Covid-19, pentru sprijinirea fie și temporară a economiei (bugetul public nu poate fi totuși sac fără fund). Această criză va testa reziliența societății românești, susține academicianul Dăianu. Criza coronavirus si implicatii de ordin economic au readus in atentie capacitatea guvernelor de a interveni in momente de mare cumpănă. Pot fi suspendate reguli fiscale in asemenea circumstante? Pot interveni băncile centrale. Deja unele au facut-o, mai ales peste Ocean (Fed si Banca Canadei). BCE va recurge la o serie de linii de finanțare speciale. Este de bun simt ca este mult mai lesne de intervenit pentru tarile care au spatiu de manevra. De cativa ani exista o discutie in UE privind nevoia de simplificare a regulilor, evitarea aplicarii lor prociclice –ce poate conduce la efecte indezirabile. Iar un context nou a stimulat dezbaterea privind regulile fiscale. Scaderea dramatica a ratelor naturale/neutrale (ce ar asigura crestere economica sustenabila, utilizare deplina a resurselor), cu corespondent in diminuarea ratelor de politica monetara, a ratelor pe piete monetare si financiare (graficul 1), nu avea cum sa nu influenteze aceasta dezbatere. Scaderea ratelor neutrale ar avea origine in evolutii demografice, ale productivitatii, schimbari tehnologice, goana dupa active sigure (safe asets) si nu in cele din urma, in globalizare cu efectele sale multiple (inclusiv scaderea inflatiei)….Dar ce faci daca deficitul primar este adanc negativ si exista presiuni foarte mari, ce pot duce deficitele la peste 4, 5, 6, chiar 7% din PIB. Nu intamplator sunt avansate aceste cifre avand in minte cazul romanesc. Daca s-ar aplica Legea Pensiilor (LP) in forma normativizata actuala deficitele ar avea traiectoria sugerata de cifrele mentionate, pentru anii 2021-2022 –asa cum arata evaluari ale Consiliului Fiscal, ale Comisiei Europene (a se vedea opinii ale CF si raportul ultim al CE). Cu politici neschimbate analiza “debt sustainability” a CE arata ca datoria publica a Romaniei ar ajunge la peste 50% din PIB in 2023 (de la cca 35,5% din PIB in 2019) si la cca 90% din PIB in 2030. Evident ca in realitate nu s-ar ajunge la un asemenea nivel intrucat pietele ar sanctiona derapajul, ar forta corectii. Si deja s-a pus in miscare procedura de deficit excesiv pentru Romania, care obliga la corectii (figura 3 arata deteriorarea soldului bugetar in anii din urma). Integral: https://economie.hotnews.ro
Organizația de mediu Bankwatch contestă la Comisia Europeană ajutoarele de stat acordate Complexului Energetic Oltenia Bankwatch România, organizație de mediu, a solicitat Comisiei Europene să analizeze ajutoarele de stat acordate Complexului Energetic Oltenia (CEO) de către Guvernul României pentru exproprierile în vedea extinderilor mai multor cariere și plata certificatelor de emisii de CO2. Bankwatch consideră că aceste ajutoare sunt ilegale. Este vorba despre exproprierile privind extinderile carierelor Jilț Nord, Jilț Sud, Roșia și Roșiuța din 2015 și 2018 subvenționate prin Hotărâri de Guvern, dar și pentru depozitul de cenușă din Valea Mănăstirii, în cazul căruia hotărârea nu a fost încă adoptată. Astfel, CEO a primit ajutoare de stat în valoare de 6,6 milioane euro pentru plata exproprierilor și ar urma să fie subvenționat cu încă 580 mii euro pentru exproprierile în cazul depozitului. Bankwatch România spune că ajutoarele de stat nu au fost notificate Comisiei Europene înainte de acordare și nu sunt compatibile cu normele europene. Acestea din urmă nu permit scheme de sprijin pentru extracția combustibililor fosili. Deși proiectele sunt considerate „de utilitate publică de interes național”, Guvernul nu a adus dovezi clare pentru care extiderea carierelor este o necesitate pentru securizarea aprovizionării cu energie, aceste motivări fiind obligatorii în aceste cazuri, arată Bankwatch România. În cazul certificatelor pentru emisii de CO2, ajutoarele de stat au fost acordate sub forma unor împrumuturi și garanții de la EximBank, bancă de stat, pentru plata certificatelor din 2018 și un împrumut de salvare fără dobândă acordat de trezorerie pentru certificatele din 2019. Ajutoarele vin în contradicție cu scopul pentru care a fost creată schema UE de comercializare a emisiilor de CO2, de decarbonizare a sistemului energetic european, susține Bankwatch România. Potrivit organizației, Complexul Energetic Oltenia ar trebui să își acopere cheltuielile cu certificatele de emisii de CO2 din bugetul propriu. “Este clar că până în 2030 nu ne vom mai putea baza pe cărbune – este deja prea costisitor și poluant. Statul român ar trebui să nu mai ignore oportunitățile pentru o tranziție justă și să folosească bugetul de stat pentru dezvoltarea regiunilor miniere, nu pentru a ține artificial în viață o tehnologie depășită”, a declarat Alexandru Mustață, coordonator de campanii Bankwatch România. Pentru anul 2018, EximBank a acordat CEO un împrumut în valoare de 17 milioane euro și 70% din garanțiile pentru împrumuturi de 89 milioane euro de la bănci private. Pentru același scop, guvernul planifica în 2019 să acorde o schemă sprijin denumită „taxa de adecvanță pentru CEO”, prin care timp de 10 ani toți consumatorii de energie ar fi contribuit la plata a 67,7 milioane certificate de emisii (aprox. 1.8 miliarde euro). Nici în acest caz intenția nu s-a comunicat la Bruxelles, însă nici Guvernul nu a luat o decizie finală în acest sens, spune Bankwatch România. Integral: https://economie.hotnews.ro
OMV amână decizia legată de proiectul din Marea Neagră după ce guvernul și parlamentul au refuzat amendarea legii offshore Grupul OMV a anunțat vineri seară că amână decizia legată de începerea proiectului de exploatare a gazelor din Marea Neagră, iar decizia va fi luată cel mai devreme anul viitor, transmite Reuters, care îl citează pe CEO-ul Rainer Seele. Amânarea vine pe fondul incapacității României de a modifica legea care guvernează exploatările offshore, lege respinsă de toți investitorii din Marea Neagră. Integral: https://www.g4media.ro
IBM va instala în Germania primul computer cuantic al Europei IBM va construi în Germania primul computer cuantic european de care se vor putea folosi diverși cercetători fără ca datele să ajungă în SUA, respectând astfel legislația europeană în domeniu. Computerul va fi funcțional de la început de 2021, scrie Financial Times. Computerele cuantice sunt cu totul speciale fiindcă NU funcționează pe bază de tranzistori, precum calculatoarele folosite în mod curent. Ele pot efectua mult mai multe operații, într-un timp mult mai scurt. IBM prezenta în ianuarie 2019 primul computer cuantic comercial și spunea că este un pas uriaș ce va duce la crearea unor computere de mii de ori mai rapide decât cele din prezent. Se găsea într-un cub cu latura de 3 metri și a fost creat pentru a putea fi folosit în domenii precum medicină, finanțe sau securitate online. Acum, IBM spune că va aduce și în Europa computerul Q System One care va fi instalat lângă Stuttgart și va fi găzduit de Institutul de cercetare Fraunhofer.”Computerele cuantice au potențialul de a analiza sisteme complexe în business și industrie, de a dezvălui interacțiuni moleculare și chimice, de a rezolva probleme complicate de optimizare și de a face inteligența artificială mult mai puternică”, spune Reimund Neugebauer, președinte al institutului Fraunhofer. Colaborarea dintre IBM și Fraunhofer a venit după o întâlnire între cancelarul Merkel și șefa IBM de atunci, Ginni Rometty, a forumul economic de la Davos în 2019. Un fost șef IBM Germania spunea că, la început, Merkel era de părere că tehnologia cuantică este mult prea departe de a deveni mainstream, dar apoi a fost convinsă că este nevoie de un astfel de computer în Europa. IBM permite companiilor și cercetătorilor să testeze algoritmi pe computerele sale cuantice din SUA, prin cloud, dar multe organizații europene nu vor ca date sensibile să ajungă în SUA, Europa având legi mult mai dure de protecție a datelor. Guvernul german a promis investiții de 650 milioane euro în computere cuantice, considerând că tehnologia este extrem de relevantă pentru politicile de securitate națională. Într-un document din 2018 se spunea că tehnologia este utilă pentru agențiile federale de securitate, dar și pentru armată. În loc să utilizeze biți, un calculator cuantic folosește așa-numiții qubiți, cea mai mică unitate de stocare a informației cuantice. Computerele cuantice se folosesc de faptul că qubiții pot avea starea 0 și starea 1 în același timp (adică o superpoziție), pe când un bit clasic poate avea fie valoarea 0, fie valoarea 1. Fiind atât de diferite și de puternice, computerele cuantice pot rezolva probleme mult mai complicate decât pot computerele convenționale de acum, mai ales în domenii precum descoperirea de noi medicamente sau de noi materiale. Integral: https://economie.hotnews.ro
Cum să ne protejăm familia în timpul epidemiei COVID19 (coronavirus) – sfaturi pentru românii din altă țară și familia lor Articol semnat de profesorul universitar Răzvan M. Cherecheș, profesor de Sănătate Publică și Directorul Departamentului de Sănătate Publică de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Pentru voi, românii care trăiți/lucrați/studiați în altă țară și nu faceți parte din grupul la risc (persoane în vârstă cu boli cronice) – nu e nevoie să vă întoarceți acasă! Sunteți bineveniți oricând, dar nu sunteți în pericol acolo unde sunteți. Continuați-vă activitatea ca până acum (cu adaptarea la trecerea în online)! La un moment dat veți fi și voi infectați cu coronavirusul COVID-19, veți avea febră și dureri de cap pentru câteva zile, după care viața va merge înainte. Singurul avantaj dacă vă întoarceți acasă este că veți fi alături de familia voastră. Dezavantajul este că riscați să vă infectați chiar voi părinții și bunicii (fie sunteți deja purtător, fie veți deveni purtători expunându-vă la alți oameni mai mult decât ar face-o ei). Dacă rămâneți unde sunteți, șansa să vă infectați voi familia este 0! Vorbiți cu familiile voastre la telefon/skype/messenger cât de des se poate, puteți cere ajutor celor din jurul lor, în cazul în care este nevoie. Suntem mulți, mulți, mulți rămași acasă care îi ajutăm pe cei vârstnici din jurul nostru cu cumpărăturile, rețetele și ce mai au nevoie, ca să nu se expună ei. Pentru toți românii care aveți familii în străinătate – nu îi chemați înapoi acasă! Granițele au început să se închidă, transportul este tot mai complicat, șansele ca ei să se infecteze pe drum sunt foarte mari. Acolo unde trăiesc ei există spitale, există supermarketuri, au și ei acolo făină de mălai, zahăr și ulei. Dacă sunt sub 55 de ani și sunt relativ sănătoși, vor fi ok! Nu sunt în pericol!…. Pentru toți programatorii care lucrează deja de acasă – vă rog să vă organizați să faceți un portal unde bătrânii noștri să poată să ceară ajutor (de pe mail, facebook sau telefon) și unde noi cei mulți să putem să sărim să îi ajutăm. Organizați-vă un hackaton care să rezolve o problemă reală! Integral: https://www.g4media.ro
Metropolitan Opera va transmite online, gratuit, spectacole din ultimii 14 ani/ „Carmen”, de Bizet, „La Bohème”, de Puccini, şi „La Traviata”, de Verdi, se numără între spectacolele transmise începând de luni „Carmen”, de Bizet, „La Bohème”, de Puccini, şi „La Traviata”, de Verdi, se numără între spectacolele pe care Metropolitan Opera le va transmite online, gratuit, începând de luni, anunță News.ro. Metropolitan Opera a iniţiat programul „Nightly Met Opera Streams”, pe site-ul propriu, în încercarea de a oferi, în continuare, publicului acces la spectacole de operă. „În aceste vremuri extraordinar de dificile, am vrea să oferim consolare iubitorilor de operă”, a spus managerul Peter Gelb, într-un comunicat. „În fiecare seară, vom oferi o diferită bijuterie din colecţia noastră din ultimii 14 ani”. Streamingul va fi gratuit şi va începe, în fiecare seară, la ora locală 19.30. Fiecare spectacol va fi disponibil online timp de 20 de ore. Programul primei săptămâni: Luni, 16 martie — „Carmen”, de Bizet Dirijor: Yannick Nézet-Séguin, cu Elīna Garanča şi Roberto Alagna. Din 16 ianuarie 2010. Marţi, 17 martie — „La Bohème”, de Puccini Dirijor: Nicola Luisotti, cu Angela Gheorghiu şi Ramón Vargas. Din 5 aprilie 2008. Miercuri, 18 martie — „Il Trovatore”, de Verdi Dirijor: Marco Armiliato, cu Anna Netrebko, Dolora Zajick, Yonghoon Lee şi Dmitri Hvorostovsky. Din 3 octombrie 2015. Integral: https://www.g4media.ro
Panicat, Ţiriac face provizii: o tonă de caracatiţă, 2 kg de trufe şi o vită kobe întreagă Convoi de TIR-uri în fața locuinței lui Ion Țiriac, care își face și el proviziile, panicat de coronavirus și de o posibilă penurie de produse alimentare. Țiriac și-a comandat cu un avion privat o tonă de caracatiță proaspătă din Grecia, trufe din Italia și o vită kobe întreagă, carcasă, din Japonia. Din păcate livrarea de cafea kopi luwak întârzie din Indonezia, Țiriac fiind auzit certându-se la telefon cu un pilot de avion de marfă. Fiind convins că Bucureștiul va fi închis, Țiriac și-a construit o brutărie în curtea casei, să aibă croasante calde la micul dejun, semn că e puțin speriat de ce se întâmplă și că inclusiv el ar putea fi dat peste cap de starea de urgență. ”Din păcate e prea târziu să plec pe insula mea privată din Vanuatu, și nu vreau să mă înghesui cu toți săracii la supermarket”, delară Țiriac. Integral: https://www.timesnewroman.ro
O saptamana linistita si sanatate! @ Desy
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata, prudenta si rabdare 🙂
Miscare de facut de catre guvernanti: prorogarea cresterii pensiilor cu 40%, care trebuie sa fie esalonata pe mai multi ani, in functie de cresterea economica. Coronavirusul ofera temeiul constitutional perfect. Cand ai criza economica mondiala care bate la usa si 100% recesiune a Romaniei, nici mama CCR-ului nu iti poate refuza OUG-ul. Numai sa stii sa il scrii si justifici bine.
O alta miscare de facut zilnic: furnizare, la intervale regulate, de informatii corecte si care sa satisfaca foamea de stiri a romanilor. Fara asta, doar fake newsurile tip Antena prind.
Are dreptate Ioana Dogioiu. PNL isi da dovada acum adevaratei “competente”.
http://www.ziare.com/politica/stiri-politice/marea-improvizatie-1601784
Citesc ca PNL au in plan amanarea alegerilor locale si punerea lor odata cu parlamentarele anticipate, in septembrie 2020. Astia sunt cretini. A zis clar CCR ca nu se pot desfasura la aceeasi data? A zis de doua ori. Ei nu si nu, vor sa le puna la final de septembrie pe ambele, simultan.
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/surse-guvernul-ia-in-calcul-amanarea-alegerilor-locale-pana-in-septembrie-parlamentare-anticipate-tot-in-septembrie-1275895
“Surse din conducerea PNL au declarat pentru Digi24.ro că premierul Ludovic Orban analizează ca variantă de lucru amânarea organizării alegerilor locale, din cauza stării de urgență care urmează să fie declarată la începutul săptămânii de către președintele Klaus Iohannis.
Astfel, alegerile locale ar urma să fie organizate în luna septembrie, concomitent cu alegerile parlamentare, care ar deveni astfel alegeri anticipate.”.
Oricum, Romania nu rezista mai mult de doua, maxim 3 luni in starea de low battery.
iar starea de urgenta poate fi prelungita, insa nu cred ca Parlamentul va aproba mai mult decat o prelungire.
Depinde de romani daca isi schimba obiceiurile si o lasa moale de tot cu iesitul, pupatul reciproc, scuipatul pe strazi (sport national masculin, aparent dovada de virilitate dacica), vizitat rude, lins vitrine in mall.
Salut
Informatia reala si corecta, arma democratiilor.
La mine zilnic sint publicate datele oficiale.
Nationale dar si defalcate judet pe judet. ( provincii ).
Bolnavi in carantina , bolnavi in spital , internati in terapie intensiva, morti , vindecati.
Avem si datele publice spital pe spital.
Informatia corecta face diferenta. + cei 6 ani de acasa + ce a ramas lipit in mintea fiecaruia din scoala generala si liceu.
Ca un pic de biologie , chimie , matematica , a fost predat peste tot. ( depinde cum a fost predat ).
Bună ziua!
https://www.hotnews.ro/stiri-international-23726433-israel-rivalul-lui-netanyahu-insarcinat-formeze-luni-guvern.htm
Se pare că bibi, „bunul prieten” al pușcăriașului de la Rahova, are niscaiva probleme…
Legat de titlul Revistei Presei de azi: înseamnă că, pe virusei i-ar putea aduce ori Moș Nicolae, ori Moș Crăciun! 🙂
Mai degraba, Mos… Crăcilă. 🙂
🙂
Salutare!
Avem o groaza de teoreticieni, in stare sa disece situatii economice pe zeci de pagini.
Lipsesc, din nefericire, oamenii de actiune.
Tocmai acum.
Un articol excelent.
https://m.adevarul.ro/news/societate/citusi-putin-1_5e6e8fcf5163ec4271f53295/index.html
Un mare adevar :
Uram plasticul ( conform ideologiei dezaxatei Greta ) dar ne salvam cu manusi , combinezoane , tuburi si masti de oxigen , tot riguros din plastic .
Bună ziua!
Un articol excelent, care merită citit.
https://www.g4media.ro/mircea-miclea-arta-de-a-trai-in-vremuri-de-criza.html
Suntem cu chiloții în vine de ceva timp, numai că a venit momentul în care am realizat că avem ”fundul”degerat” Și poate că unii care au fost la putere ar trebui să răspundă, inclusiv penal. Este inadmisibil să nu existe stocuri pentru situați de urgență, să cumperi în perioadă de criză globală, când prețurile sar în aer și există riscul ca unele produse vitale să nu mai poată fi găsite.. – ”„Dacă vorbim de prea târziu, trebuia să avem de acum doi ani stocuri. În ianuarie am început să ne pregătim, ne trebuia legislația și Ordonanța a ieșit în cursul lunii februarie și imediat am început achizițiile. Oricum, noi trebuia să facem achiziții cu doi-trei ani înainte, noi am făcut stocuri când a fost Ebola și am folosit aceste materiale rămase de atunci pentru această situație. Această Ordonanță care a ieșit acum ne va permite să avem stocuri nu numai pentru situația asta, ci pentru o perioadă lungă în viitor. Acum, asta e. Ordonanța a ieșit în luna februarie și am început să lucrăm în acest sens”, a explicat Arafat.”
https://romania.europalibera.org/a/r-arafat-situatie-critica-pot-rechizitiona-entitatile-medicale-private-trebuia-facem-achizitii-in-urma-cu-2-3-ani-/30479768.html
Buna ziua…
Tipic “Calafat”…. nici usturoi n a mâncat,nici gura nu i miroase….cine oare trebuia sa se ocupe?!cine spunea acum 30 zile,nu doi ani ca sunt stocuri ,ca situația e sub control???
deși nu mi plac,ii urăsc,mereu am admirat pe cei care au acest talent”eu nu sunt de vina ,totdeauna e altul”
Bună!
Păi la el m-am referit, pentru că trebuia să anunțe de la acel moment. A tăcut și acum face pe fecioara. Mizerie extremă!
Buna ziua,
Cred ca se “dezvolta” doua curente;
-stoparea totala a activității;
-ignorarea situației și continuarea “ca de obicei”
și,cum suntem “debili psihic” sărim dintr o extrema in cealaltă !
place sau nu,am senzația ca englezii sunt cei care acționează “pragmatic”…posibil ca pleacă de la premisa ca cea mai buna cale este “imunizarea personală” prin contactarea virusului iar cei din grupa de risc(+60 sau +70) lăsați “in mâna Domnului”…. restricțiile impuse sunt minime…activitatea economică redusă cât mai putin….o fi bine,o fi rău / răspunsul va veni in 18-24 luni….
Bună ziua!
La noi, la Iași, sunt semne „de toate”… Ieri, într-un mall, vânzătoarea de la un magazin a zis că sâmbătă (alaltăieri) „a bătut vântul”!… Când am ajuns noi – soția și cu mine – în zonă, până și parcarea era goală (la 10.30, de regulă, înainte de „vizita” covid-ului, duminica, abia mai găseai loc de parcare)! În schimb, la supermarket-uri – aglomerat: într-un loc cei de la pază lăsau doar câte 10 persoane, iar în altă parte – se intra câte 100 de oameni la un sfert de oră distanță… Dacă parcările acestor centre comerciale nu erau aglomerate, în schimb, coșurile/cărucioarele de cumpărături – da!…
Ieri seară, la orele 22, mai mulți ieșeni, între care și noi, am ieșit cu luminițele aprinse la geam/balcon, în semn de solidaritate/respect pentru personalul medical! Mai devreme, pe la orele 20, făcuseră la fel clujenii!
Și, semn că viața merge înainte, de mai bine de jumătate de oră, online, pe laptopul fiicei mele, în camera ei, o aud pe învățătoare cum face cu clasa probleme (la matematică)! De dimineață, am mai dat studenților niște teme, mi-am actualizat situația (cu prezențele, temele date studenților), tot online (în zilele normale, lunea eram „plin” de ore) și am revenit, acum, la „ale mele” (lucrul la descărcat, inventariat tot felul de date – oarecum în continuarea celor prelucrate despre care am postat și ieri)…
Ceva mai încolo, ies în târg să listez două hărți, pe care, apoi, le voi decupa ca să-i fac puzzle fiică-mii! Le așteaptă de ceva vreme și, după ce termină orele la „școala” online, măcar câteva zeci de minute va avea activitate, ca să nu se plictisească! 🙂
Eu nu pricep de ce a anunțat starea de urgență și până la acest moment nu știm ce presupune, cum se aplică.
În plus, am constat că la comunicare strategică în caz de criză suntem praf. Am ajuns din nou la mâna lui Arafat, cea ce nu este în regulă pentru că avem ”n” dovezi legate de limitele personajului. Oare această țară nu mai are oameni pregătiți, care să știe să transmită informații și să facă conexiuni în situații de criză. Nu vreau să mă gândesc ce va fi în cazul unui cutremur/a unei nenorociri care va duce la pierderea de vieți și va genera necesitatea acționării în timp real.
Eu zaresc inca o sursa potential agresiva de infectie covid-19 la orase si sate.
Salile de jocuri de noroc.
S-au fofilat pe la granite o multime de tigani si alti tembeli din aceeasi clasa intorsi de-afara in Rrromanica iar acum, pe situatie de urgenta, neavand ce face, se baga multi in salile astea de jocuri.
Daca tot e stare de urgenta, sa le inchida pe toate pe termen nedeterminat sau sa le dea foc. Salile de jocuri de noroc tiganizate total sunt la fel de periculoase la infectie ca si locatiile organizatiei bor.
Opusul organizatiei bor…
https://www.g4media.ro/galerie-foto-papa-pe-jos-pe-strazile-pustii-ale-romei-pentru-a-se-ruga-pentru-sfarsitul-pandemiei.html
Bună ziua!
BOR nu e „organizație”, e un fel de „srl”, iar ăla din „fruntea” ei e un fel de „CEO”, cu mâna „greblă” la adunat bănet, aur și altele asemenea!…
Am fost și sunt creștin ortodox, dar n-am fost niciodată de acord cu „practicile” conducătorilor așa zisei „biserici” ortodoxe, fie ei ierarhi, sau chiar preoți (mulți nu-și merită numele și n-au menire și har pentru așa ceva!)!…
Si eu sunt crestin ortodox, dar bor-ul asta (compozitia lui majoritara si sefime) nu-i biserica mea.
Buna ziua….poate ca nu e chiar așa…biserica ortodoxa a pus la dispoziție peste 100 locuri pentru carantina și asigura inclusiv mâncarea …și mai poate mari numărul
Trebuie sa ia masuri pentru a nu raspandi virusul. Dumnezeu a dat si creier oamenilor si bisericii, sa si le foloseasca.
100 locuri de carantina este nimic in raport cu ce raspandire super-exponentiala comunitara de covid-19 pot sa produca daca nu respecta masurile de bun simt din perioada asta.
Nici recitarea rugaciunilor nu va folosi la nimic daca nu iau masuri si nu-si folosesc creierele si informatia disponibila de pretutindeni; as zice ca nefolosirea creierelor si a informatiei disponibile este un pacat imens in timpurile noastre.
Nemernicul trebuie să plătească pentru cea ce a făcut după regulile militare, pentru că a fost o bombă biologică plasată într-o unitate militară/ Spitalul Gerota. – ”Nelu Tătaru a declarat, luni, la Digi 24, că în acest moment sunt 30 de persoane diagnosticate care au legătură cu fostul ofițer MAI internat la Spitalul Gerota, după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus.”
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23727465-coronavirus-nelu-tataru-numarul-persoanelor-care-intrat-contact-ofiterul-mai-internat-gerota-depaseste-120-30-oameni-din-cercul-acestuia-diagnosticati-pana-acum.htm
Buna ziua!
In BOR, de cand a inceput raspandirea virusului si la noi, se rostesc rugaciunile bisericii la vreme de molima. Cine nu a renuntat de teama sa mearga un pic si la biserica, le poate rosti impreuna cu preotul in cadrul slujbelor religioase.
Duminica, intr-o biserica de cartier, din Bucuresti:
– la intrarea in biserica: servetele umede (dezinfectante) din comert pentru stergerea mainilor; covoras pentru stergerea talpilor incaltamintei; toti crestinii s-au conformat cerintelor;
– periodic, numarate persoanele din biserica, pentru a nu depasi limita de 100 persoane;
– cei sositi mai tarziu au participat la slujba din tinda bisericii, din curte, nemaiputand intra in biserica;
nu s-a revoltat nimeni ca nu i s-a permis accesul in biserica;
-la final, la momentul Sfintei Impartasanii, preotul a facut apel la cei care se vor impartasi sa iasa din biserica pentru a putea intra sa se impartaseasca cei care au asteptat momentul afara; cei ce se impartaseau multumeau lui Dumnezeu, si apoi ieseau pentru a putea lasa loc celor ce asteptasera afara.
Privind si din perspectiva transcedentala, consider ca este un moment de „cernere” a fiecaruia dintre noi. Nu privesc acest lucru in termeni apocaliptici. E ceva ce nu stii de unde vine, cat va dura…. Incotro sa fugi?
La predica, preotul a indemnat lumea sa asculte de sfaturile medicilor, a celor chemati sa-si spuna cuvantul, si sa nu se lase influentati de panica sau de tot felul de mesaje vehiculate in mass-media, de tot felul de jurnalisti.
Privind lucrurile actuale in cheie crestina, nu cred ca exagerez afirmand ca este „biciul lui Dumnezeu” inca mangaietor, care ne cheama sa nu uitam ca trebuie sa fim pregatiti oricand. Incotro sa fugi?
Pentru crestini, Psalmul 138 ofera un raspuns:
1. Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut.
2. Tu ai cunoscut şederea mea şi scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe.
3. Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut.
4. Că încă nu este cuvânt pe limba mea
5. Şi iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate şi pe cele din urmă şi pe cele de demult; Tu m-ai zidit şi ai pus peste mine mâna Ta.
6. Minunată este ştiinţa Ta, mai presus de mine; este înaltă şi n-o pot ajunge.
7. Unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi?
8. De mă voi sui în cer, Tu acolo eşti. De mă voi coborî în iad, de faţă eşti.
9. De voi lua aripile mele de dimineaţă şi de mă voi aşeza la marginile mării
10. Şi acolo mâna Ta mă va povăţui şi mă va ţine dreapta Ta.
11. Şi am zis: “Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu”.
12. Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei.
13. Că Tu ai zidit rărunchii mei, Doamne, Tu m-ai alcătuit în pântecele maicii mele.
14. Te voi lăuda, că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrurile Tale şi sufletul meu le cunoaşte foarte.
15. Nu sunt ascunse de Tine oasele mele, pe care le-ai făcut întru ascuns, nici fiinţa mea pe care ai urzit-o ca în cele mai de jos ale pământului.
16. Cele nelucrate ale mele le-au cunoscut ochii Tăi şi în cartea Ta toate se vor scrie; zi de zi se vor săvârşi şi nici una din ele nu va fi nescrisă.
17. Iar eu am cinstit foarte pe prietenii Tăi, Dumnezeule, şi foarte s-a întărit stăpânirea lor.
18. Şi-i voi număra pe ei, şi mai mult decât nisipul se vor înmulţi. M-am sculat şi încă sunt cu Tine.
19. O, de ai ucide pe păcătoşi, Dumnezeule! Bărbaţi vărsători de sânge, depărtaţi-vă de la mine!
20. Aceştia Te grăiesc de rău, Doamne, şi vrăjmaşii Îţi hulesc numele.
21. Oare, nu pe cei ce Te urăsc pe Tine, Doamne, am urât şi asupra vrăjmaşilor Tăi m-am mâhnit?
22. Cu ură desăvârşită i-am urât pe ei şi mi s-au făcut duşmani.
23. Cercetează-mă, Doamne, şi cunoaşte inima mea; încearcă-mă şi cunoaşte cărările mele
24. Şi vezi de este calea fărădelegii în mine şi mă îndreptează pe calea cea veşnică.
Hop si postacii BOR pe-aici… Lumea inca nu a inteles: NU se mai iese din casa in masura posibilului, unless vrem sa adoptam ceea ce UK numeste “herd immunity”… Peace! 🙂
Buna ziua.
Cand am decis sa postez, impartasind propria perspectiva si experienta de crestin ortodox, stiam ca ma voi expune si unor astfel de comentarii. Daca doar asta ati din postarea mea, ca sunt un „postac BOR pe-aici”, fiti binecuvantat! 🙂 ca altceva nu am a mai spune.
Poate doar sa reamintesc pentru cei crestini, care viziteaza acest site, psalmul 90 din Sfanta Scriptura:
1. Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
2. Va zice Domnului: “Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.
3. Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
4. Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
5. Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
6. De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
7. Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
8. Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.
9. Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.
10. Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.
11. Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
12. Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.
13. Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
14. “Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.
15. Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
16. Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.
MB nu este postac. N-a fost niciodata si nu va fi. A exprimat o parere si experienta proprie; hai la vorbe sa ne tinem in zona respectului. Zic si eu. Chiar daca este foarte corupta, eu am speranta ca organizatia bor isi va veni in fire referitor la covid-19 si va lua masuri care trebuie peste tot la orase si sate.
Buna ziua all 🙂
COVID-19: Heiuș propune BOR să pună la dispoziție spațiile de cazare din mănăstiri pentru carantină
https://www.euractiv.ro/social/covid-19-heius-propune-bor-sa-puna-la-dispozitie-spatiile-de-cazare-din-manastiri-pentru-carantina-coronavirus-17798
Pana acum nu am auzit nimic de la BOR in acest sens. Plus ca au o parte din fostele hoteluri ale PCR pe care ar putea sa le puna la dispozitie temporar. Numai rugaciunea nu ajuta, stimate MB. In vremuri de razboi, calugaritele si preotii erau in toate spitalele de pe front si in tara, aducand alinare. De atunci-nimic.
Sarut mana! 🙂
Perfect de acord. Exista hoteluri/spatii de cazare ale BOR care nu sunt in manastiri si in care contactul cu monahii/monahiile este minim sau chiar zero. Ma astept la o astfel de masura de bun simt.
Cateva exemple, insa sunt, cred, mai multe.
https://www.stirilekanald.ro/lista-hotelurilor-de-lux-detinute-de-biserica-ortodoxa-romana-patriarhia-face-milioane-de-euro-din-spatiile-de-cazare-din-romania-si-strainatate-16567942
Buna ziua din nou 🙂
MB e orice altceva decat postac. va rog sa ne tratam cu respect reciproc. Pe postaci ii oprim eu si dna Desy, caci ii stim demult.
Fiecare se exprima pornind de la ceea ce stie si simte. Mie imi vin adesea in minte pasaje sau citate biblice, datorita lecturilor si frecventarii Bisericii. Uneori le scriu, alteori nu. Insa nimeni nu m-a facut postac cand am mai dat citate din astea 🙂
Asa ca va rog, si atei si credinciosi, suntem toti prieteni.
Buna ziua….
Sa se înțeleagă bine….biserica nu e BOR….biserica suntem noi,toți credincioșii
aceasi experiența am avut o și eu ieri la Liturghie…in plus,la predica,preotul a îndemnat sa se urmărească Liturghia și la tv….
bor asa se da… ca sunt biserica… asta-i o problema pentru multi.
Si eu vad tot asa biserica… noi, toti credinciosii, aceia care in mod uman (imperfect involuntar) respecta credinta si invataturile ei primare.
bor-ul de acum, in majoritatea lor, sunt altceva.
Multumesc. 🙂
Cred ca m-ati inteles ca impartasirea propriei experiente nu era o pledoarie pentru incurajarea mersului la biserica in aceste momente. 🙂 Aceasta a fost si este optiunea mea personala. Aflasem ca parintele duhovnic avea program de spovedit si sambata seara. Cum suntem in postul Sfintelor Pasti, mi-am amintit ca nu pot amana momentul spovedaniei si impartasaniei, ca nu se stie ce se va intampla mai tarziu. Duminica dimineata constatam cu oarece tristete ca am avut nevoie de acest „bici” pentru a-mi invinge comoditatile si a ajunge din timp la biserica, inainte de inceperea slujbei. Pentru mine, „mersul la biserica” era necesar pentru a primi Sfanta Impartasanie. Sa fii pregatit in orice moment pentru a muri, pentru a da fata catre fata cu Dumnezeu, este un indemn biblic pe care biserica ni-l reaminteste constant.
Teama intensa fata de moarte este cea mai importanta slabiciune a speciei umane.
Plus prostia cotidiana a aproape oricarui om traind zi-de-zi la sanatate ca si cum ar fi vesnic…
O spun si marii invatati contemporani (Carlo Rovelli, de ex.)…
Intreg regnul animal este superior omului in privinta asta.
Asadar… nu-i mare lucru prin ce trecem daca privim imaginea de iluzie-timp si spatiu pe care o traversam intr-un context mai amplu.
MB 🙂
Fiecare are optiune personala in privinta credintei. Fiecare este liber sa se roage si sa creada. Dar, acest blog este citit de mii de oameni de toate credintele/ confesiunile, iar doua psalmuri este cam mult. Prietenii familiei mele/ preoti, care veneau in vizita prin umila noastra locuinta dupa ce ieseau de la Canal, m-au invatat ca te poti ruga oriunde, nu neaparat in biserica. Fiecare este liber sa stea fata in fata cu constiinta sa in fiecare clipa, nu numai in fata amenintarii cu moartea sau cu o boala grea. Avem nevoie de prietenie, comuniune in aceasta familie a blogului nostru si mai ales de optimism. Cu totii suntem datori cu o moarte, dar o simpla gripa nu ne va invinge. 🙂
🙂 In regula. Am inteles mesajul.
Al doilea psalm l-am introdus in raspunsul dat d-lui @Livio, pentru a arata ca Biblia ne ofera rugaciuni si la vreme de molima. 🙂
Bună seara!
Subscriu la mesaj! 🙂
Scuze tuturor! 🙂 Dar chiar nu e de incurajat mersul la biserica acum. Ne putem ruga si de-acasa! Toate cele bune!
Bine.
Biserica catolica a blocat slujbe, botezuri , nunti , inmormantari.
Mortul e dus direct la cimitir unde popa si max doua persoane asista la tumulare.
Ieri papa a mers pe jos in o biserica de linga Vatican. Sa se roage.
Au asistat doi preoti si atit.
( eu eram in confesional sa il spovedesc. Dupa ce am ascultat confesiunile papei , am iesit cu parul maciuca. G&M ) 🙂
Si acum serios , ” imunitatea de turma ” e o tampenie
Cu atit mai grava cu cit e sustiuta de politician.
Deoarece :
1- imunitatea de turma se obtine exclusiv prin vaccinari de masa. Poliomielita sau variola , doua exemple reale.
2- in cazul Covid 19 NU EXISTA vaccin.
3- coronavirus e o boala din familia racelii , gripei. Care apar periodic. De regula iarna cind conditile meteo sint favorabile si organismul uman mai slabit.
4- exista vaccin inpotriva gripei dar nu te face imun. Cel mult ai o forma usoara. Si vaccinarea e necesara anual ca virusul gripei are mutatii constante.
COVID 19 si acolo unde se refuza reducerea contaminarii prin carantina , bloc activitati culturale , scolare , comerciale ( vezi GB ) va face ravagii si morti cu gramada.
Deja unde se aplica carantina in masa sint probleme in sistemele de sanatate ( Italia, Spania, Franta si urmaza RFG ,)
Unde fas prostii , ca in Anglia , sistemul de sanatate va face implozie.
Nu vor mai avea paturi , medici sa trateze pe toti. Si atunci se ajunge identic , exact ca in razboi.
Medicul decide cine intra in tratament si cine nu.
In WWII a fost identic. Indiferent ca erai american la Pearl Harbour , sovietic la Stalingrad sau neamt la cotul Donului , numarul enorm de raniti obliga o alegere.
Pe asta incercam sa il tinem in viata , pe asta il lasam sa moara.
Un articol destul de tehnic dar cred că merită a fi citit.
https://www.g4media.ro/exclusiv-geneticiana-florina-raicu-explica-etapele-testului-pentru-coronavirus-dependenta-totala-a-romaniei-de-producatori-straini-de-aparate-si-kit-uri-plus-problema-majora-a-resursei-umane-necesar.html
Buna ziua,
Lucruri aproape uitate dar actuale despre gripa spaniola 1918-20
https://medium.com/@ra.hobday/coronavirus-and-the-sun-a-lesson-from-the-1918-influenza-pandemic-509151dc8065
” Health officials took the same approach 100 years ago, when influenza was spreading around the world. The results were mixed. But records from the 1918 pandemic suggest one technique for dealing with influenza — little-known today — was effective. Some hard-won experience from the greatest pandemic in recorded history could help us in the weeks and months ahead.
Put simply, medics found that severely ill flu patients nursed outdoors recovered better than those treated indoors. A combination of fresh air and sunlight seems to have prevented deaths among patients; and infections among medical staff.[1] There is scientific support for this. Research shows that outdoor air is a natural disinfectant. Fresh air can kill the flu virus and other harmful germs. Equally, sunlight is germicidal and there is now evidence it can kill the flu virus.
When the influenza pandemic reached the East coast of the United States in 1918, the city of Boston was particularly badly hit. So the State Guard set up an emergency hospital. They took in the worst cases among sailors on ships in Boston harbour. The hospital’s medical officer had noticed the most seriously ill sailors had been in badly-ventilated spaces. So he gave them as much fresh air as possible by putting them in tents. And in good weather they were taken out of their tents and put in the sun. At this time, it was common practice to put sick soldiers outdoors. Open-air therapy, as it was known, was widely used on casualties from the Western Front. And it became the treatment of choice for another common and often deadly respiratory infection of the time; tuberculosis. Patients were put outside in their beds to breathe fresh outdoor air. Or they were nursed in cross-ventilated wards with the windows open day and night. The open-air regimen remained popular until antibiotics replaced it in the 1950s.
…
Doctors who had first-hand experience of open-air therapy at the hospital in Boston were convinced the regimen was effective. It was adopted elsewhere. If one report is correct, it reduced deaths among hospital patients from 40 per cent to about 13 per cent.[4] According to the Surgeon General of the Massachusetts State Guard:
`The efficacy of open air treatment has been absolutely proven, and one has only to try it to discover its value.’
Fresh Air is a Disinfectant
Patients treated outdoors were less likely to be exposed to the infectious germs that are often present in conventional hospital wards. They were breathing clean air in what must have been a largely sterile environment. We know this because, in the 1960s, Ministry of Defence scientists proved that fresh air is a natural disinfectant.[5] Something in it, which they called the Open Air Factor, is far more harmful to airborne bacteria — and the influenza virus — than indoor air. They couldn’t identify exactly what the Open Air Factor is. But they found it was effective both at night and during the daytime.
…
Putting infected patients out in the sun may have helped because it inactivates the influenza virus.[7] It also kills bacteria that cause lung and other infections in hospitals.[8] During the First World War, military surgeons routinely used sunlight to heal infected wounds.[9] They knew it was a disinfectant.”
si alte detalii folositoare
Fresh air: expunerea la radiatia solara (UV) si cantitate mai redusa de virusi si alti agenti in aer.
Ian Lipkin, director of the Columbia University’s Center for Infection and Immunity, has been studying the novel coronavirus. He says sunlight, which is less abundant in winter, can also help break down viruses that have been transmitted to surfaces.
“UV light breaks down nucleic acid. It almost sterilizes [surfaces]. If you’re outside, it’s generally cleaner than inside simply because of that UV light,” he says. UV light is so effective at killing bacteria and viruses it’s often used in hospitals to sterilize equipment.
https://www.nationalgeographic.com/science/2020/02/what-happens-to-coronavirus-covid-19-in-warmer-spring-temperatures/
Informatie importanta.
A propos de BOR:
– turlele catedralei stralucesc in soare? Da!
– clopotul cel mare are efigia lui Daniel? Da!
– banii de la Firea, Tudorache si clica au intrat? Cu siguranta!
Nu va ramane, prin urmare, decat sa va rugati sa nu va atinga virusul.
Daniel nu poate face mai mult. 🙂
Oricum, cred ca e bine sa nu cultivam aici chestii mistice.
Secolul e 21, vorba unui cantec folk.
Buna ziua!
Sa speram ca CNA va face ce spune:
https://www.aktual24.ro/cna-decizie-impusa-televiziunilor-privind-respectarea-starii-de-urgenta-gata-cu-manipularile-si-diversiunile/
“Consiliul National al Audiovizualului solicita furnizorilor de servicii media audiovizuale sa asigure masurile redactionale necesare, adaptate starii de urgenta instituite, in vederea respectarii obligatiilor legale privind informarea corecta a publicului, respectiv: rigoare si acuratete in redactarea si prezentarea stirilor, evitarea senzationalului sau a infodemiei caracterizata de supraabundenta de informatii ce pot crea confuzie.”
”Pandemia incompetenței. O critică dură a modului în care mai marii lumii, între care Trump, Merkel, Johnson și von der Leyen, au gestionat epidemia de coronavirus ”
https://www.g4media.ro/pandemia-incompetentei-o-critica-dura-a-modului-in-care-mai-marii-lumii-intre-care-trump-merkel-johnson-si-von-der-leyen-au-gestionat-epidemia-de-coronavirus-analiza-politico.html
Foarte buna Birchall, Predoiu doarme!
https://www.aktual24.ro/ana-birchall-ii-pune-la-punct-pe-pesedisti-decretul-lui-klaus-iohannis-nu-poate-fi-modificat-de-parlament/
„In aceste momente sigur ca nu e loc de discutii si dispute politice, dar cred ca atunci cand numarul 2 in stat, chiar si interimar, face declaratii (…) ar trebui mai intai sa citeasca Constitutia si asa poate intelege ca decretul nu se poate modifica! Sigur, daca aceste declaratii sunt doar la nivel de PR politic, de imagine, e alta discutie, dar, si asa, tot inacceptabil este! (…) In textul Constitutiei se face referire la incuviintarea ‘masurii starii de urgenta’ , nu a ‘masurilor’. A interpreta altfel ar insemna inlocuirea functiei prezidentiale, doar presedintele avand dreptul sa decreteze, iar Parlamentul doar sa fie de acord sau nu!”, spune Birchall.
”“Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ‘Cantacuzino’ contribuie, alături de celelalte unităţi sanitare, la creşterea capacităţii de diagnosticare a COVID-19 pe teritoriul României“, se arată în comunicatul citat de Agerpres.”
https://www.edupedu.ro/institutul-cantacuzino-participa-la-diagnosticarea-covid-19/
Mar 🙂
“Cu paşi mici încă, celebrul Institut Cantacuzino are şanse să redevină funcţional. Ministerul Apărării, în administrarea căruia se află, încearcă să păstreze termenul anunţat iniţial pentru reluarea producţiei de vaccin gripal: 2020, şi mai repede, adică anul viitor, pentru polidin.Între timp, a fost cumpărată aparatură medicală nouă, se fac angajări şi au început lucrările de renovare ale vechilor clădiri.
Într-unul dintre laboratoarele Institutului Cantacuzino angajaţii lucrează de câteva luni cu un aparat nou pentru detecţia moleculară a virusului hepatic.”Este mai bun pentru că avem rezultatele mai clare, mai specifice”, spune o angajată. nstitutul Cantacuzino abia a supravieţuit cu mici proiecte din fonduri europene. În urmă cu 17 ani producea peste 300 de vaccinuri, seruri şi reactivi. Până în 1990, 7 dintre vaccinurile din schema de imunizare erau fabricate aici, iar instituţia avea 1200 de angajaţi.
În 2009, Cantacuzino a pierdut licenţele după ce un lot de vaccin a fost contaminat cu neurotoxine, iar apoi a început dezastrul. În 5 ani şi-a schimbat de 4 ori tutela: de la Ministerul Sănătăţii, la Educaţie, înapoi la sănătate şi în ianuarie 2018 la Apărare….””
https://stirileprotv.ro/stiri/sanatate/institutul-cantacuzino-are-sanse-sa-redevina-functional-cand-va-fi-reluata-productia-de-vaccin-gripal.html
Desy, i-a băgat în pâine. Cred că este singurul lucru bun făcut de PSD, când a transformat institutul în unitate militară. Acum pot să ardă etape și să-i doteze cu tot ce este necesar, și cred că se va întâmpla.
Doamne ajută!
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23728782-sua-primul-test-clinic-curs-pentru-vaccin-impotriva-coronavirusului.htm
A început cursa pentru vaccin! – ”UE contraatacă și dă 80 de milioane de euro companiei germane pe care vrea să ”o apere” în fața ofertei de un miliard de dolari făcute de Trump”
https://www.g4media.ro/ue-contraataca-si-da-80-de-milioane-de-euro-companiei-germane-pe-care-vrea-sa-o-apere-in-fata-ofertei-de-un-miliard-de-dolari-facute-de-trump.html
Buna seara!
Banuiesc ca nu mai e asa de fake news ca Trump vrea vaccinul “doar pentru SUA”. Insa asta nu mai conteaza acum. Pana sa apara vaccinul, mai bine pun astia la punct diferite scheme de tratament, cu Redemsivir, Actemra sau ceva combinat (cum se pare ca a folosit doctorul Virgil Musta din Timisoara care s-a inspirat de la chinezi, dar care, din motive lesne de banuit, se simte obligat sa zica ca aceasta schema a fost “recomandata” de celebrul off-shoreist Strainu-Cercel, habarnistul secolului in materie de boli infectioase dar specialist in boli inventate, care zicea ca spirtul nu e biocid; poate e biocid ceva ce are el de vanzare, adus din Cipru).
Sa nu uit. O poza cat o mie de cuvinte. Asta ca sa nu uitam, in zilele astea, cine e Strainu-Cercel.
https://www.fiercepharma.com/pharma-asia/china-turns-roche-arthritis-drug-actemra-against-covid-19-new-treatment-guidelines
Intre timp, in Franta se strange surubul, numai bine ca a fost primul tur de alegeri locale.
Bună.
Interesant,. Se pare că nici Olanda nu stă mai bine.
https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-23728985-coronavirus-olanda-premierul-vrea-permita-imunitate-colectiva-realitatea-este-mare-parte-populatiei-infectata.htm
Olanda traieste din comert. Este o putere economica bazata pe puterea sa maritima. Imposibil pentru ei sa se inchida, ca Franta sau Italia.
C. dacă se va merge pe această rată de îmbolnăviri și expansiune globală, vom fi loviți de cea mai teribilă criză economică. Încă mai sunt rezerve, dar lanțurile de distribuție au fost gripate și în anumite domenii începe să simtă.
Mar, cu siguranta va fi criza economica, intrebarea e cat va tine.
Dacă ne raportăm la globalizare și viteza de transmitere, a legăturilor dintre ramuri / domenii, va fi greu de estimat. Depinde de rezervele care încă mai sunt în depozite. Pe puțin 2-3 ani.
La mine in provincie ( judet ) au murit azi de COVID 19 , un numar de 12 persoane.
Cel mai tinar avea 71 ani. Cel mai batrin( a) avea 92 de ani.
Absolut toti aveau alte boli anterioare infectiei.
Nu as vrea sa gresesc dar ar fi posibil ca Romania SA NU AJUNGA ca Italia.
Citind azi numarul contagiatilor cu coronavirus in RO am remarcat o constanta.
Foarte putini mai in varsta.
Masa infectatilor e ” tinara” . Pina la vreo 60-62 de ani. Infectati cu varsta de peste 70 de ani, extrem de putini.
Cred ca multi din ei erau sanatosi tun anterior epidemiei si deci au mari sanse la insanatosire.
Rezistenta organismului e mai mare.
La italieni , masa majoritara a contaminatilor cu complicatii grave e compusa din persoane in varsta. Peste 70 de ani. Varsta medie a decedatilor , 81 de ani.
+ ca masurile de carantina , interzicere circulatie au fost decretate prea tarziu. Cind aveau DEJA mii de infectati.
Stati acasa. Numarati lingouri , cititi bloguri , NU VIZITATI PARINTII SI BUNICII, FRATII SI SURORILE.
Folositi capul si nu dati crezare la tot felul de miracole gen usturoi , baut alcool .
Este real că sunt excluse anumite grupe de vârstă, +70 de la asistența medicală de urgență?
mar, e doar un scenariu de lucru pentru regiunea Piemonte, cei peste 80+ si care au un indice mare de comorbiditati, in caz de lipsa de paturi, nu au prioritate la ingrijire. Cel putin asa am citit eu.
Aproximativ am citit și eu. Nu cred că este în regulă, și la nivel de scenariu și este teribil.
Se transfera in alte judete. Cu elicoptere , ambulante.
La mine in judet ( ca nu sintem cu probleme mari ) au adus deja bolnavi din Piemonte.
Evident se aduc aia care pot fi transportati .
Organizarea e maxima. Toti sint sub conducerea Ministerului Protectiei Civile.
Ala care a mobilizat si resursa umana , tehnologica la ultimele cutremure din 2016- 2017.
Sanatatea , apararea , ordine interna , toti sint acum sub comanda lor. Si au mega experti reali cu multa experienta.
Fals.
In terapie intensiva sint majoritar cei peste 70 de ani.
Sint cei mai vulnerabili , cu organismul slabit de alte boli.
Sistemul sanitar italian e solicitat la maxim dar e ani lumina inaintea RO.
Se scriu tot felul de tampenii in presa mioritica. La 11 km am doua spitale.
La 45 km alte doua. Unu a fost evacuat total, redotat cu aparatura si personal sivde azi e exclusiv Coronavirus. 500 paturi din care 100 in izolare totala cu terapie intensiva.
la noi la 11 km ai un mall pe ruinele unei foste fabrici, la 45 de km ai doua complexe rezidentiale in plin camp cu pretul pe mp de nivel astronomic! 😀
Am găsit și sursa!
https://www.telegraph.co.uk/news/2020/03/14/italians-80-will-left-die-country-overwhelmed-coronavirus/
Aveam spital si in comuna.
Chirurgie , oftamologie medicina generala. Si nevasta a fost operata acolo in 91. De tiroida.
A fost inchis spitalul prin 96.
Acum e un fel de reabilitare post boala. Sectie si pentru bolnavi terminali.Reprofilarea cu scuza reducere de personal , optimizari resurse. Acum se bat cu tesla in c…ie. 🙂
Mulțumesc! Stefan, eu am citit un twitt care nu are legătură cu presa noastră, oricum ai noștri sunt praf. Este o psihoză globală, panica este instalată și nimeni nu mai filtrează informațiile.
salve, Stef, la noi speranta de viata peste 81 doar parlamentarii au 😀
Iliescu e inca bine merci!
Iliescu a fost imbalsamat de viu. Cind era student la Moscova. 🙂
Citesc ca e rau senatorul pensionat special Chitac.
Are doar vreo 57 de ani si e bagat in terapie intensiva.
Cum are ” statul paralel” grija de proprii membri.
https://mobile.hotnews.ro/stire/23729165
Daca era nea Caisa cu amanta , 30 zile arest preventiv cu posibilitate de prelungire.
Ce debandada in serviice astea si toti tac. Chitic.
In USA asta era degradat in 24 ore , pierdea dreptul la pensia militara si cu procedura de urgenta era condamnat la cel putin 5 ani puscarie fara drept de iesire conditionata.
La noi ca la nimeni.