Revista Presei – 16 martie. Nicușor Dan alege (prost!) între Cioloș și Matei Păun
16/03/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 16 martie. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi va ploua în general slab cantitativ în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării şi doar izolat în restul zonelor, informează ANM. Mai ales începând din orele serii, precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala în estul şi sud-estul Transilvaniei, pe spaţii mai restrânse în Moldova şi izolat în Muntenia. La munte vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, pe arii restrânse mai consistent, îndeosebi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali. Vântul va avea intensificări temporare cu precădere în regiunile nordice, centrale şi estice cu viteze de 50…60 km/h, iar la munte de peste 60…70 km/h, în timp ce pe creste rafalele vor depăşi 80…90 km/h, viscolind şi spulberând zăpada. Temperaturile maxime vor continua să fie apropiate de valorile normale pentru această dată şi se vor încadra între 5…6 în depresiuni şi 15 grade în Oltenia. Minimele termice se vor situa între -3 şi 5 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali. La Bucuresti vor fi înnorări în general persistente şi temporar va ploua slab, mai ales în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări după-amiaza şi seara. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade.
Ghinea, scrisoare catre membrii USR, despre intrarea lui Ciolos in partid: “Mi s-a spus explicit: Ciolos e un elefant prea mare pentru USR”. Deputatul USR Cristian Ghinea, fost ministru al Fondurilor Europene in guvernul lui Dacian Ciolos, a trimis o scrisoare catre membrii USR pe tema discutiilor purtate cu Ciolos pentru o eventuala intrarea a acestuia in partid. Potrivit textului publicat de stiripesurse.ro, Ghinea relateaza faptul ca el a fost cel care a initiat discutiile cu conducerea partidului dar ca raspunsul a fost “in esenta negativ” si ca i s-a spus ca fostul premier ar fi “un elefant prea mare pentru USR”. Fragmente din scrisoare: “Acum doua saptamani Dacian mi-a spus ca are doua optiuni: un partid nou sau o apropiere de USR. Nu vrea sa fragmenteze sustinerea publica pentru reforma. Dacian e un om care se gandeste mult, ardelean cum stiti, dar, decizia odata luata, e ferm. Fiind in perioada de cantarire a optiunilor, am crezut ca venirea lui e sansa ideala pentru a continua etapa urmatoare: marele USR. Am zis sa intreb conducerea USR despre posibilitatea unei apropieri. Am facut-o. Raspunsul a fost complicat, dar in esenta negativ. Nu am inteles nici atunci nici acum resorturile acestei decizii. Las amanuntele acestui raspuns la latitudinea celor care au luat decizia, ii puteti intreba direct. Unii dintre voi ati auzit franturi din aceste conversatii – de ce franturi si nu dezbateri directe? Nu eu am ales asta. Sunt un om disciplinat, mi s-a cerut sa intermediez discret si asta am facut. Unii m-ati sunat. Multi sunteti de acord cu mine. Argumentele contra venirii lui Dacian se tot invart in jurul unor cozi. Si cea mai importanta e aceea ca partidul s-ar schimba. Cu asta sunt de acord. Dar partidul se schimba oricum. Nu are cum sa nu se schimbe. Nu putem gandi si construi marele USR si sa ramana totul la fel. Depinde de actualul si de viitorul presedinte Nicusor Dan, depinde de actualul si de viitorul Birou National, depinde in primul rand de Congres si de membrii USR care vor dezbate si vor vota pe optiunile mari ale partidului.” Integral pe Hotnews
A uzurpat CCR atribuţiile Parlamentului? Alibiul Kant-Schopenhauer. Ştiţi schema cunoscută sub numele de „Alibiul Kant-Schopenhauer”? Ea funcţionează aşa: eu zic despre tine că eşti Kant, tu zici despre mine că sunt Schopenhauer, iar toţi fraierii din sat ne dau o ţuică la bufet, convinşi că sunt contemporani cu doi mari filosofi. Pe baza acestei scheme, Curtea Constituţională a dezvoltat un mecanism perfid şi insidios prin care poate obliga Parlamentul cum să scrie legile. S-a întâmplat cel puţin de două ori. Anul trecut, în faimoasa decizie prin care a reglementat abuzul în serviciu, CCR a examinat de când e incriminată această infracţiune (din 1864, Codul lui Cuza) şi formele în care a fost reglementată de-a lungul timpului (în 1936 şi 1969), constatând că legiuitorul român nu a impus niciodată un prag de prejudiciu prin care să fie măsurată gravitatea faptei. Deci, concluziona Curtea, orice abuz în serviciu, indiferent de prejudiciu, a fost şi este incriminabil penal. După care, fără să fi fost provocaţi de nimic, judecătorii adaugă: „Această constatare determină Curtea să aibă rezerve în a aprecia că aceasta a fost voinţa legiuitorului când a incriminat fapta de abuz în serviciu”. Ce spui, Franţ? Pe bune că ştii tu, judecător constituţional, care a fost voinţa legiuitorului de la Cuza Vodă încoace, trecând prin Carol al II-lea şi prin Dongoroz? Pe ce te bazezi? Şi vine în ianuarie 2017 Florin Iordache şi ce bagă el în ordonanţa 13? Exact pragul de prejudiciu de 200.000 de lei. Ştiţi cum l-a justificat în singurul moment în care a răspuns altfel decât cu „Altă întrebare”? Că aşa a decis Curtea Constituţională. Încă una. În decizia de săptămâna trecută privind conflictul „Tăriceanu-DNA”, Curtea dezvoltă pe larg teoria privind independenţa şi libertatea pe care trebuie să le aibă legiuitorul atunci când adoptă acte normative, expresia acestora fiind imunitatea penală pentru opinii şi vot. Judecătorii extind această imunitate şi asupra Guvernului, ca legiuitor delegat, atunci când acesta emite ordonanţe de urgenţă. Integral pe Adevarul
Culise. Cum a ajuns în Guvern omul lui Sebastian Ghiță. Surse confidențiale au povestit, pentru Rl, de ce a ieșit la pensie din SRI generalul Gabriel Stătescu. Generalul de brigadă din SRI, Gabriel Stătescu, trecut recent în rezervă, a solicitat ieşirea la pensie, după ce i s-au cerut explicaţii, în interiorul instituţiei, despre dezvoltarea Programului SII Analytics, au declarat pentru „România liberă” surse confidenţiale. Generalul Stătescu a fost recuperat rapid de premierul Sorin Grindeanu, care l-a numit consilier de stat în cadrul aparatului său de lucru. Şeful Guvernului a declarat ieri că l-a luat consilier pe IT şi cybersecurity “pe criterii de competenţă”, adăugând că-l cunoaşte de pe vremea când conducea Ministerul Comunicaţiilor. Atribuţii în domeniul IT&C.În cadrul SRI, Gabriel Stătescu a condus Directoratul de comunicaţii și tehnologia informației (UM 0296), care se ocupa de reţeaua de comunicaţii a SRI, dar avea şi un rol important în pro-iectele de IT&C derulate de serviciul secret. De exemplu, în cazul unor achiziţii de echipament făcute de SRI, Directoratul era implicat în întocmirea ca-ietului de sarcini, deoarece stabilea specificaţiile tehnice ale acestora. În această calitate, structura a fost implicată şi în dezvoltarea Programului SII Analytics – Sistemul Informatic Integrat. Relaţii apropiate cu Ghiţă.Potrivit surselor RL, din postura de şef al Directoratului de comunicaţii și tehnologia informației, Gabriel Stătescu a avut o relaţie strânsă cu omul de afaceri Sebastian Ghiţă. Firmele de IT aflate sub controlul acestuia au avut, de-a lungul timpului, numeroase contracte cu SRI, dar şi cu alte servicii secrete. Integral pe Romania Libera
Antonescu intervine in scandalul Dragnea-Ponta: M-am pronuntat impotriva semnarii pactului de coabitare. Fostul presedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, miercuri seara, ca el nu a fost de acord cu semnarea pactului de coabitare cu Traian Basescu. Declaratia sa vine la o zi dupa ce Victor Ponta a spus ca Liviu Dragnea este cel care a negociat pactul cu fostul sef al statului. Fostul lider PNL a precizat ca nu ar vrea sa se amestece intr-un conflict intre politicieni, dar a punctat ca el a fost impotriva acestui acord. “Eu m-am pronuntat impotriva semnarii pactului de coabitare, am incercat sa-l conving pe Victor Ponta sa nu faca un asemenea gest politic”, a spus Crin Antonescu la Antena 3. Fostul presedinte al PNL a precizat ca “eu nu am niciun interes din punct de vedere politic. As fi preferat sa nu ma amestec intr-un conflict clasic intre politicieni (…). In chestiunea numirilor de la Parchete, eu am aflat de intentiile de propunere ale domnului Ponta intr-o discutie in biroul de presedinte al Senatului. Nu mai retin daca a scos vreun biletel din buzunar, dar mi-a adus la cunostinta ca doreste sa faca acele propuneri (…). I-am spus ca nu cred ca este bine (…). Purtatorul si sustinatorul acestei ipoteze a fost domnul Ponta. Domnul Dragnea nu era atunci presedintele PSD”. Acesta a precizat ca Traian Basescu a venit la o discutie despre subiectul procurorilor la Senat, intr-o discutie la care erau prezenti si Ponta, si Liviu Dragnea. “Era o discutie generala, nici Basescu nu stiu daca sustinea niste nume. I-am spus si atunci ca ministrul Justitiei sa fie lasat sa parcurga toate procedurile pana la capat. Ponta nu a tinut cont de argumentele mele, parea foarte hotarat si de atunci s-au schimbat regulile comportamentului dintre noi”, a punctat Antonescu. Integral pe Ziare.com
Cum poate fi oprit Putin. Şase măsuri pentru stoparea agresiunii Rusiei. Un expert ceh în combaterea ameninţărilor asimetrice prezintă, într-un articol publicat pe site-ul grupului de reflecţie Atlantic Council, şase măsuri prin care Rusia ar putea fi împiedicată să se amestece în treburile interne ale altor state prin dezinformare, atacuri cibernetice, spionaj și coruperea liderilor occidentali. În primul rând, scrie expertul Jakub Janda, Ucraina trebuie apărată de armata rusă. Președintele SUA ar trebui ca, împreună cu aliații săi europeni, să declare ferm că, în cazul în care Kremlinul nu pune capăt implicării în conflictul din estul Ucrainei, Vestul va recurge, la rândul său, la acțiuni militare și nu numai. Janda propune inventarierea tuturor bunurilor liderilor de la Kremlin și ale rudelor acestora din Occident, după care lui Vladimir Putin să i se spună foarte clar: iată ce puteți pierde dacă nu puneți capăt agresiunii! În al doilea rând, adaugă expertul, democrațiile occidentale trebuie să dea dovadă de seriozitate și eficiență în combaterea dezinformării masive. „Fiecare țară țintită trebuie să înființeze centre specializate în combaterea ameninţărilor hibride, unde cel puțin 30 de experți în securitate să monitorizeze și să analizeze operațiunile de dezinformare”, recomandă Jakub Janda. El insistă asupra faptului că sunt necesare măsuri excepționale. Așa cum poliția singură nu poate lupta cu crima organizată, nici actuala paradigmă de securitate nu este suficientă pentru a face față amenințării ruse. În al treilea rând, șefii de state și de guverne din UE trebuie să o convingă pe șefa diplomației europene, Federica Mogherini, să indice Rusia ca sursă a operațiunilor de dezinformare. Dacă va continua să evite menționarea Rusiei, Mogherini neglijează sistematic o amenințare percepută ca atare de statele pe care le reprezintă, apreciază expertul ceh. Integral pe Digi24
Cine este Cătălin Rădulescu, deputatul cu mitralieră, care i-ar împușca pe protestatari. Are o condamnare penală și afaceri bănoase cu statul. Una dintre ele, chiar cu NATO. Grobian și gălăgios, deputatul PSD Cătălin Rădulescu a fost promovat în Parlament în ciuda unei condamnări penale și a pus mâna pe numeroase contracte bănoase. Cătălin Rădulescu a devenit deja celebru după ce a declarat că a păstrat acasă o mitralieră AKM de la Revoluție și că este pregătit să o folosească din nou și a cerut ca tunurile cu apă să fie folosite împotriva manifestanților din Piața Victoriei. Retractările ulterioare, au avut darul de a adânci scandalul, după ce deputatul a afirmat că a vrut să ”facă mișto” de jurnaliștii care i-au luat interviul dar că ar avea o armă de vânătoare, cumpărată în 1999. După izbucnirea scandalului, liderul social-democrat Liviu Dragnea a susținut că PSD nu este de acord cu acest fel de comportament și că atitudinea lui Rădulescu va fi analizată de partid. ”Riscă foarte multe lucruri”, a fost răspunsul lui Dragnea, întrebat dacă Rădulescu va fi exclus din PSD. Nu pare să riște foarte mult, dacă este să menționăm declarațiile președintelui Comisiei juridice, Eugen Nicolicea (PSD). Acesta a menționat că, potrivit Regulementului, deputații nu pot fi sancționați pentru declarațiile politice. El a invocat faptul că nici deputații USR nu au putut fi sancționați când au scandat „Rușine”, la adresa lui Liviu Dragnea și Florin Iordache. Parchetul General s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice iar poliţiştii din Argeş au anunţat verificări cu privire la respectarea regimului armelor şi muniţiilor.De profesie medic, Rădulescu a intrat în politică imediat după 1990, numărându-se printre revoluţionarii oficiali ai Argeşului. A participat la întemeierea FSN, din partea căruia a fost ales deputat în 1990, la doar 27 de ani. După o perioadă în care s-a dedicat afacerilor s-a întors, în 2005, în PSD Argeş. În 2012 revine în Parlament pe listele PSD, sprijinit de primarul de atunci din Pitești, Tudor Pendiuc. Integral pe Romania Libera
Comisia Europeană: Deficitul bugetar va depăşi 3% din PIB. Ministerul Finanţelor susţine că nu va depăşi deficitul bugetar: Dacă trebuie, tăiem din cheltuieli. Ministrul finanţelor spune că este pregătit să taie din cheltuieli dacă deficitul bugetar ar fi pe punctul de a depăşi 3% din PIB. De unde ar urma să se taie este încă secret. Comisia Europeană: Deficitul bugetar va ajunge la 3,6% din PIB în 2017. „Suntem pregătiţi să intervenim cu măsuri de reducere a cheltuielilor dacă vom constata depăşirea ţintei de deficit bugetar. Guvernul menţine finanţele în limita ţintei de deficit bugetar de 3% din PIB. Pentru 2017 prevedem un deficit bugetar de de 2,98% din PIB pe ESA, cu o creştere economică de 5,2% şi o datorie publică ce se va menţine la 38% din PIB“, a spus ieri ministrul de finanaţe Viorel Ştefan, la o dezbatere asupra raportului de ţară al României pentru 2017, document care anticipează tocmai că România va depăşi în acest an deficitul bugetar de 3% din PIB, prevăzut de Tratatul de la Maastricht, intrând, prin urmare, în ceea ce se cheamă „procedura de deficit excesiv“. Argumentele ministrului pentru scenariul optimist al guvernului: industria a crescut în ianuarie cu 5,8%, comenzile noi în industria prelucrătoare cu 8%, exporturile cu 13%, investiţiile sunt unele dintre cele mai mari din UE, după cum arată şi raportul de ţară al Comisiei. Ministrul nu a aminitit însă nimic despre faptul că veniturile bugetului consolidat au scăzut în ianuarie cu 5,7%, în vreme ce bugetul este construit pe o creştere, pe tot anul, de 14%. Nici de faptul că, în primele două luni din an, veniturile încasate de Fisc sunt cu 0,9% mai mici decât cele colectate în primele două luni din 2016, ceea ce este un avertisment serios pentru Finanţe. Viorel Ştefan a insistat că există un plan pentru o mai bună colectare a veniturilor bugetare de către ANAF şi pentru o mai bună conformare a contribuabililor. Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală vor fi şi ele îmbunătăţite în cadrul viitorului „cod economic“. Chestiunea colectărilor veniturilor este punctul slab al României şi în opinia Comisiei Europene. Potrivit lui Istvan Zsekely, director la Direcţia Afaceri Economice şi Financiare din cadrul Comisiei Europene, rata de necolectare (diferenţa dintre ce este colectat şi ceea ce ar trebui colectat) este de 37,9% în România, faţă de 14% media în UE. Istvan Zsekely a remarcat că veniturile bugetare sunt în scădere, iar cheltuielile în creştere, ceea ce adânceşte deficitul şi majorează datoria publică. Integral pe Zf.ro
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata. Imi pare rau de USR. I-am sprijinit din tot sufletul dar acuma vad ca nu se pot ridica la inaltimea momentului. Sa alegi intre Paun si Ciolos e absurd si dezamagitor. Pacat.
Buna dimineata.
Se pare ca autorii scenariului si regiei USR sunt depasiti de situatatie. Probabil ca Pauna a primit indicatii stricte si nu face decat sa le aplice. Cu siguranta ca oamenii onesti din USR, vor gasi calea sa-si continue evolutia.
Sprijinul a fost acordat oamenilor onesti din USR. Sincer, daca nu era Clotide, USR-ul nu exista.
Da, Armand era singurul om viu de acolo; restul, walking dead ca toata fauna.
Neatza buna,
Nici chiar asa 🙂 Mai sunt cativa onesti si care isi fac si treaba, desi nu au talentul Clotildei.
Buna Ela. Eu m-am referit la vizibibilitatea de inceput. De acord, sunt si alti oameni onesti, care sper ca vor gasi calea prin care sa continue proiectul pentru care au fost sprijiniti.
Am exagerat, aveti dreptate… 🙂
Buna ziua.
Ciolos intrand in politica este singurul om din domeniu cu credibilitate demonstrata; pentru oameni informati (gasindu-se in numar redus).
Radulescu, este un cocalar PSD-ist cu tupeul dat de orientarea politica si banii castigati cu sprijinul gastii penale constituita dupa 90, care face regulile in aceasta tara. Este imaginea necosmetizata a Romaniei, la acesata data.
Citate din Cătălin Rădulescu – jeguri, extratereștrii și amenințări cu arma
Discuție cu o jurnalistă din Argeș, care-l întrebase de dosar:
Rădulescu: „Tu dacă mai continui mult cu asta, ori ţi-o iei, ori te dau în judecată! Eşti o proastă!”
Jurnalista”Aşa o fi! Oi fi proastă, dar nu condamnată!”.
Rădulescu „Te-a făcut mă-ta proastă! Eşti o incultă”
”Jegurile şi Securiştii se uită la Greşelile Gramaticale care apar uneori din cauza neatenţiei şi stării în care eşti. Nu dau doi bani pe aceste jeguri, sunteţi zero pentru mine, jurnalişti de doi bani, nu vă datorez nimic, voi îmi datoraţi mie pentru că puteţi scrie şi vorbi liber pentru că mi-am riscat eu viaţa la Revoluţie pentru voi jegurilor” – mesaj pe Facebook – sursa RL
buna dimineata,
Olanda a trecut “hopul”!
Vom vedea ce va face Franta!
http://www.ziare.com/international/olanda/partidul-premierului-mark-rutte-a-castigat-alegerile-parlamentare-din-olanda-exit-poll-1457689
Olanda, wow ! 82% prezență la vot !
– fara prag electoral
– 600 semnaturi sa poti candida
– 28 de partide au intrat in competitie si 13 au obtinut locuri
– camera reprezentantilor cu 150 locuri, echivalentul camerei deputatilor de la noi.
– 17 milioane de locuitori
PIB in dolari, in suma absoluta, cat are Romania in lei.
Tara de mateloti, plimbati prin lume.
Cosmopoliti si destupati la minte.
Dintre cei buni si despre energie, inclusiv despre cea a viitorului. N-aveau cum sa greseasca in masa, in ciuda porcariilor pe care le-au suportat in ultimii ani de la criminali tolerati in tara lor.
Salutare!
E normal sa se impuna un “prag de prejudiciu” (200.000, de ex.).
A trecut vremea “tunurilor” de mare calibru, care sa zguduie Romania.
Acum trebuie actionat in serii scurte si dese, mai greu de observat si necondamnabile.
Mafiotii se adapteaza mult mai rapid decat cei pusi sa-i lege.
Bună ziua!
Date care ar trebui să ne pună pe gânduri!
http://www.pewresearch.org/fact-tank/2017/02/27/muslims-and-islam-key-findings-in-the-u-s-and-around-the-world/
Pe mine, personal, nu faptul că musulmanii sunt „pe val” (țările majoritar islamice au natalitate mai mare) și vor depăși pe creștini și/sau pe adepții altor religii mă îngrijorează, ci faptul că, după ce unii descreierați radicali sar în aer cu bomba la purtător sau dau cu mașina prin orașele lumii peste oameni nevinovați, n-am auzit nici un imam, hoge sau alt lider religios din lumea islamică să condamne asemenea acte!
Dezamagitor, USR isi risipeste tot capitalul de incredere.
In locul unitatii unei opozitii care ar putea disloca mafia PSD, o sa avem o disipare a fortelor.
Ce deceptie!
Ilicescu, la Parchetul General, in dosarul revolutiei:
Sper sa vedem si catuse peste labele-i insangerate.
http://www.hotnews.ro/stiri-dosare_juridice-21664649-ion-iliescu-audiat-dosarul-revolutiei.htm
Auzi la el, discernamant…unul care a distrus o intreaga Tara, care a furat tineretea unei intregi generatii, vorbeste despre discernamant…dar nu la el ci le cere altora…
Ieri a fost “petrecere” la MAI. Azi urmeaza “dansul”:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21664662-live-video-protest-politistilor-sediul-ministerului-interne-pentru-majorarea-salariilor-sporurilor.htm
http://www.evz.ro/tanarul-strigat-hotii-interne-1.html
http://www.evz.ro/scandal-urias-in-jandarmerie-dna-a-intrat-pe-fir.html
http://casajurnalistului.ro/primul-meu-live-pe-facebook/
Buna dimineata 🙂
Fascinanta Olguta Vasilescu – stie 3 limbi si uneori reuseste sa vorbeasca si romaneste.- cam incorect gramatical – dar reuseste sa nenoroceasca multilimbist.
Vorba cuiva: daca taci lumea crede ca esti prost. Daca vorbesti – capata certitudinea. 👿
https://www.youtube.com/watch?v=9qxrTHZcTcM
http://www.timesnewroman.ro/politic/dupa-ultimul-discurs-al-olgutei-onu-isi-schimba-numele-in-o-nu-iar-vorbeste-asta
Cred ca a avut discursurile scrise …fonetic.
Dar sta greu si cu lectura in limba materna. 🙂
Buna dimineata
Poporul olandez a dat ieri o mare lectie .
Daca si francezii o vor trimite pe Le Pen in Siberia , unde ii este locul , atunci se schimba datele problemei – planurile lui Putin , Netanyahu, Nigel Farage si inca vreo 2 se vor pulveriza .
Se merita o postare pe tema asta 😀 !
Buna ziua. La francezi cheia este, numai intr-un fel, ca aici. Daca ies suficient de multi la vot trimit le pen la putin; daca nu, nu.
Buna , asa e .
Fraus omnia corrumpit – speram ca francezii nu se vor lasa prostiti de escrocii lui Putin &co .
& “Fraus Summa, infima Democratia”
“Ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, a venit, joi dimineata, la Palatul Victoria pentru o discutie cu premierul Sorin Grindeanu pe tema infiintarii Muzeului Holocaustului, anunta News.ro. La intalnire participa si Radu Ioanid, director al Programului Arhivistic International din cadrul Centrului pentru Inalte Studii despre Holocaust.
Hans Klemm si Radu Ioanid s-au intalnit, marti, si cu presedintele PSD, Liviu Dragnea, liderul PSD precizand ulterior ca au discutat despre infiintarea Muzeului Holocaustului la Bucuresti, dar si desptre relatiile romano-americane si despre situatia Uniunii Europene.”
Implicarea lui Ioanid in ambele intalniri mi se pare dubioasa.
Sper sa gresesc dar pare un fel de troc.
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21664682-intalnire-hans-klemm-sorin-grindeanu-palatul-victoria.htm
Nu ai cum gresi :))
Salut
http://ghidulmuzeelor.cimec.ro/id.asp?k=1851
exista si muzeu.
Nu e pa masura ambitzului lu` musiu Ioanid.
Primaria a alocat cladirea de pe str. Lipscani 18-20, vis-a-vis de… Isarescu. 🙂
Normal . ca doar Elitele Valoroase nu se fac ca ploua ..degeaba 😀
Umbla vorba ca ar fi cautat de Politia Targu Mures pentru inselaciune…
La ei se poate, la noi ba.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-21664836-marea-britanie-interzice-angajarea-rudelor-catre-parlamentari.htm
Ei sunt mai la Vest… 🙂
Postare noua : http://politeia.org.ro/editoriale/ciolos-ultima-sansa-pentru-usr-nicusor-dan-santajat-de-paun/52652/
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat joi că ministrul Justiţiei nu i-a cerut demisia la întâlnirea pe care au avut-o miercuri, iar discuţia a fost “foarte clarificatoare şi pozitivă, ceea ce este un fapt bun”.
Nea Lazare, nu lasa garda jos! Cu bolsevicii astia nu stii nciodata cand te vor injunghia pe la spate…
https://www.privesc.eu/arhiva/74992/Protest-organizat-de-Sindicatul-Politistilor-Europeni–EUROPOL-?utm_source=partner&utm_medium=widget&utm_term=live_74992&utm_campaign=logo
…astia si altii ca ei si-au vandut viitorul copiilor…
Un expert in securitate IT in varsta de 28 de ani a gasit o vulnerabilitate la cartelele de hartie vandute de RATB si, ajutandu-se de o aplicatie si un telefon cu Android, a facut modificari minime pe cartela, schimbari ce i-au permis sa calatoreasca gratuit, arata un reportaj difuzat de Digi FM. Intr-un interviu pentru HotNews.ro, Gabriel Cirlig a explicat ca a semnalat problema celor de la RATB si aceasta a fost remediata. “Am vrut sa trag un semnal de alarma despre cum sunt cheltuiti banii publici. Asta ma deranjeaza”.
Parca duduia firea a angajat acolo nuami experti unul si unul…fostul ca al ratb nu a fost bun…