Revista Presei – 16 decembrie. “Parlamentul si Guvernul sa modifice cat mai repede Legile Justitiei! “
16/12/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 16 decembrie! Meteorologii anunţa o anomalie termică în România toată săptămâna viitoare, după ce mâine, pe teritoriul ţării noastre va intra o masă de aer cald venită din nordul Africii. Potrivit specialiştilor ANM, în ţara noastră se va produce un fenomen meteorologic denumit inversiune termică. Mai precis, o masă de aer cald care pătrunde în România nu reuşeşte să dizloce masa de aer rece şi rămâne undeva în zonele mai înalte. Astfel, săptămâna viitoare la deal şi munte se vor înregistra 15…16 grade Celsius. Pentru că va fi ceaţă, în zonele joase această masă de aer cald nu va fi resimţită. Valorile termice se vor situa peste cele specifice acestei perioade, la nivelul întregii țări, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată la munte. Regimul pluviometric va fi deficitar în toată țara, dar mai ales în zonele montane. Bucuresti – soare: 11 gr.C/ 1 gr. C
STENOGRAME: Cum functiona Statul Paralel al sefilor institutiilor care plateau taxa de protectie la casieria PSD Un fost sef din cadrul Directiei Regionale de Drumuri si Poduri (DRDP) Timisoara a explicat la DNA in dosarul spagilor incasate in interesul PSD, ca pentru a fi mentinuti in functii, controlorii de trafic, dar si de la alte institutii locale sau regionale, plateau lunar o suma fixa catre organizatia PSD Arad. O taxa de protectie. Cuantumul sumei era stabilit diferit, raportat la functia detinuta. In plus, mai dadea diverse sume de bani ori de cate ori era necesar, la solicitarile sefilor din cadrul PSD Arad. De obicei cand erau diferite evenimente, vizite ale unor oficiali din Bucuresti sau strainatate. Detaliile apar in actele procurorilor DNA din aceasta ancheta. Un caz in care vineri au fost audiati ca martori trei politicieni din PSD: doi fosti ministri, Mihai Fifor si Razvan Cuc, si deputatul Luminita Jivan. In acest caz, trei parlamentari au calitatea de suspecti: deputatul Dorel Caprar, seful PSD Arad, deputatul Florin Tripa si senatorul Ioan Chisalita, de la Caras-Severin. Bogdan Muntean a explicat la DNA ca a fost initial sef al Departamentului Venituri din cadrul DRDP Timisoara, dar a fost retrogradat pe functia inferioara de sef al Biroului Incasari Venituri. Daca in prima pozitie trebuia sa pleatasca o “taxa de protectie”de 300 de lei la PSD, cand a fost numit in cea de-a doua functie, aceasta a scazut la 200 de lei. Totul se facea la sediul PSD Arad, sub forma unor cotizatii, iar pentru o parte din bani primea chitante. Stenogramele din acest caz dezvaluie ca se accepta si plata unor bani fara a se face niciun act. Bani negri…..Pentru ca Bogdan Munteanu avea ca sarcina de partid si obtinerea banilor de la persoanele care urmau sa plateasca la PSD diverse sume pentru angajarea in functiile de controlor de trafic, acesta o trage pe casiera deoparte si discuta in soapta.”Am vorbit cu domnul presedinte (presedinte PSD Arad- n.red.), in perioada asta de campanie, sa mai aduc ceva suplimentar. Na, cum se procedeaza?”, intreaba acesta. Era vorba de sume de bani in afara taxei lunare. “Pai, poti sa aduci”, raspunde casiera, adaugand pe un ton conspirativ ca pana la suma de 20.000 de lei poate sa elibereze chitanta, iar pentru ce depaseste aceasta suma nu se va elibera niciun fel de inscris, cu conditia de a fi anuntat presedintele organizatiei. Integral: http://www.ziare.com
Forumul Judecatorilor nu mai vrea sa se poata intra in magistratura cu un simplu interviu: Parlamentul si Guvernul sa modifice cat mai repede Legile Justitiei! Plecand de la cazurile prezentate de Ziare.com, de avocati care intra in magistratura pentru cateva luni si apoi se pensioneaza cu drepturile financiare ale unui judecator sau procuror cu multi ani in domeniu, Asociatia Forumul Judecatorilor solicita schimbarea legii pentru ca astfel de situatii sa nu se mai intample, pentru ca astfel de creeaza inegalitati in sistem. Amintim ca Ziare.com a scris chiar vineri despre cazul avocatei Claudia Silinescu Gherbovan, in prezent judecator la Tribunalul Ilfov, care si-a depus cererea de pensionare din magistatura dupa doar 6 luni de activitate in cadrul instantei. La fel a procedat si fostul vicepresedinte al CSM, George Balan, care a revenit din avocatura in functia de procuror la Parchetul Oltenita, dar a solicitat dupa cateva luni eliberarea din functie, prin pensionare. “Ca urmare a informatiilor publice legate de pensionarea unor judecatori si procurori, dupa doar aproximativ 6 luni de activitate in cadrul instantelor si parchetelor, ca urmare a reintegrarii lor in magistratura, pe baza unui simplu interviu, Asociatia Forumul Judecatorilor din Romania arata ca s-a opus, la fel ca si mii de magistrati romani cu titlu individual, inca din anul 2015, reintroducerii in legislatie a unor asemenea dispozitii, care nesocotesc flagrant actele internationale ce consacra principiile fundamentale privind independenta judecatorilor – importanta selectiei, pregatirii si a conduitei profesionale a acestora, respectiv a standardelor obiective ce se impun a fi respectate atat la intrarea in profesia de magistrat, cat si la instituirea modalitatilor de revenire in magistratura”, se arata intr-un comunicat al Forumului Judecatorilor de sambata. Magistratii amintesc ca asociatia lor a atacat in instanta o hotarare a Sectiei pentru judecatori a CSM, referitoare la Metodologia privind numirea in functia de judecator, prin interviu, iar Curtea de Apel Craiova a decis in septembrie sesizarea Curtii Constitutionale. “Recrutarea judecatorilor si procurorilor trebuie sa fie efectuata exclusiv pe baza de concurs, pentru asigurarea durabila a unui corp de magistrati stabil, iar nu pentru a da posibilitatea pensionarii dupa cateva luni de activitate a celor selectati prin interviuri formale”, adauga FJR. In consecinta, asociatia de magistrati cere Parlamentului si Guvernului sa modifice cat mai repede Legile Justitiei pentru a inlatura aspectele ce pun in primejdie statul de drept in Romania reliefate atat de Comisia de la Venetia, Consiliul Consultativ al Judecatorilor Europeni sau GRECO (organisme din cadrul Consiliului Europei), dar si de Comisia Europeana si multe alte entitati ale Uniunii Europene. Integral: http://www.ziare.com
Citiți asta! Securitatea n-a murit! Suntem în iunie 1998. Patru politicieni și un samsar imobiliar înființează o companie pe Șoseaua Cotroceni. Își împart acțiunile ei în mod egal și li se pierde urma în spatele hârtiilor. Un lanț solid de încredere îi leagă pe cei cinci. Dețin împreună și un partid politic, fondat în paralel cu firma și apărut dintr-o sciziune majoră a PDSR (actualul PSD). Și trec 21 de ani. Firma și partidul nu mai există azi, dar doi dintre întemeietori lucrează încă la stat. Unul e judecător la Curtea Constituțională, celălalt – președintele Senatului. Iar judecătorul trebuie să decidă dacă senatorul, adică fostul său asociat, ocupă legitim a doua funcție în stat. Altfel spus, Teodor Meleșcanu (susținut de PSD în Senat) așteaptă înfrigurat verdictul lui Marian Enache (susținut de PSD la CCR). Când au înființat societatea (Millenium Trade Corporation), Meleșcanu era la primul său mandat de senator, ales în Prahova din partea PDSR. Fusese ministru de Externe în guvernul Văcăroiu (1992-1996), dar partidul intrase în opoziție. Firma a fost prima afacere în care politicianul s-a implicat formal. Și judecătorul Marian Enache era atunci deputat PDSR de Iași, după o ascensiune de zece ani prin toate structurile FSN. La Revoluție s-a autoproclamat lider al mișcărilor de stradă din Vaslui, deși anterior lucrase cu Securitatea. Numai că dosarul său de rețea nu se află în arhivă, iar CNSAS mai poate confirma azi doar că a existat, din urme colaterale.30 de ani mai târziu, Marian Enache verifică alături de ceilalți opt colegi din plenul CCR dacă înlocuirea lui Tăriceanu cu Meleșcanu respectă Constituția, după ce un grup de 33 de senatori ALDE, PNL, PMP și UDMR au contestat mișcarea PSD. La orice altă instanță, Enache ar fi fost obligat să se recuze, dar la CCR nu există așa ceva. Judecătorii constituționali pot alege să nu se pronunțe în anumite spețe doar lipsind de la ședințele respective. Dar asta rămâne strict la latitudinea fiecăruia. Marian Enache (foto) este totodată cel mai bine plătit de acolo. Încasează anual aproape 813.000 de lei (173.000 de euro) din salariul de judecător cumulat cu indemnizația de revoluționar și trei pensii (de stat, de avocat și cea specială, de parlamentar). Venitul său lunar depășește 15.000 de euro. Enache s-a remarcat și primăvara trecută, când l-ar fi ajutat pe celebrul Florin Iordache să scrie sesizarea prin care a contestat la CCR completurile de trei judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) – a dezvăluit Victor Ponta. Cert e că Enache a votat și pentru admiterea ei, alături de cei trei colegi numiți de PSD plus cel al UDMR. Scor strâns: 5-4. …O lună mai târziu, Darius Vâlcov și familia Cosma de la PSD Prahova, două dintre motoarele propagandei anti-justiție din ultimii ani, au sărbătorit decizia CCR. Primeau astfel dreptul de a cere rejudecarea dosarelor complexe de corupție în care sunt condamnați de prima instanță. …. AL TREILEA CAMARAD E vorba despre Mircea Coșea, asociat cu Meleșcanu și Enache în firma de la sfârșitul anilor ’90 (Millenium Trade Corporation). Până la 1 decembrie, Coșea a fost președintele consiliului de supraveghere al Transelectrica. Cum ar veni, reprezenta ochii și urechile Guvernului la operatorul național de energie electrică, numit fiind de PSD. Așa că a anunțat că nu face plângere penală împotriva fostului președinte Transelectrica, Marius Dănuț Carașol, demis în septembrie și arestat în noiembrie fiindcă și-a falsificat diploma de absolvire a facultății, obligatorie pentru numirea sa. Numire dispusă de Niculae Bădălău, fostul ministru PSD al Economiei. De altfel, în ultimul an, Mircea Coșea a fost consilierul ministrului Bădălău, câștigând din asta 4.900 lei pe lună. Mai activează și în conducerea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză din subordinea Finanțelor, pe care a prezidat-o imediat după Revoluție și unde soția lui, Olivia Coșea, e consilier. Iau amândoi 15.400 lei pe lună numai de aici. El mai primește 12.000 lei din două pensii (normală și specială). În total, cuplul Coșea încasează lunar peste 6.800 de euro de la stat. Integral: https://www.comisarul.ro
Cel mai mare furt comis vreodata de un roman tocmai s-a musamalizat. Tara a pierdut peste 1 miliard de dolari Acum 19 ani, 23 de milioane de romani, unii dintre cei mai saraci europeni, au fost obligati de stat sa stranga o cheta de 600 de milioane de dolari (azi ar valora mult peste 1 miliard de dolari), pentru a-i da un imprumut celui mai bogat cetatean al tarii, Dinu Patriciu. Acesta a luat imprumutul si, cu banii aia, a produs 3 miliarde de dolari, pe care i-a tocat cu o chinezoaica pe la Londra. De imprumutul de la noi a uitat, i l-a pasat celui mai longeviv dictator post-sovietic, care nici macar nu l-a luat in serios. Adica, banii nostri au ajuns sa-l faca miliardar pe Patriciu si sa ii imbogateasca pe urmasii cu ochi oblici ai unui sultan de departe. Sper ca macar miliardarul roman sa fie inca in viata, ascuns printr-un paradis tropical, unde sa rontaie fericit agoniseala concetatenilor sai saraci si dispretuiti… In aceasta tragedie exista si o parte comica: marti, 10 decembrie 2019, un procuror inamovibil, pe care nici macar nu stim cum il cheama, ne-a anuntat senin ca el, in numele nostru, al tuturor, decide sa renunte la cei 600 de milioane de dolari, care ar fi, de fapt, vreun miliard de dolari, in banii de azi. Un om care ridica lunar un salariu urias si va primi o pensie speciala de cateva mii de euro, de la o varsta la care noi, ceilalti fraieri, muncim pe ogoare si in fabrici, decide, in numele nostru, ca nu e nimic suspect in cel mai important dosar anchetat astazi de vreun parchet din Romania. Filmul celui mai mare furt comis de o persoana in istoria tarii este banal de simplu: in anul 2000, persoana Dinu Patriciu cumpara de la stat, cu doar 50 milioane de dolari, o rafinarie care valora 2,5 miliarde de dolari. Dupa vreo 3 ani, guvernul isi aduce aminte ca mai era la mijloc o datorie de doar 600 milioane de dolari si, pentru a nu-l supara prea tare pe investitorul-deputat, ii transforma datoria in imprumut din partea statului, pe o perioada de 20 de ani si la o dobanda la care statul roman nu s-a imprumutat niciodata, nici macar astazi. Peste 4 ani, un guvern condus de cel mai bun prieten al investitorului Dinu Costache Patriciu il lasa pe acesta sa plece acasa cu cei 3 miliarde de dolari pe care i-a luat din vanzarea rafinariei catre o companie a sultanului caspic Nazarbaev, uitand sa ii ceara datoria pentru visteria statului. La scadenta, kazahii lui Nazarbaev ne mai platesc doar o mica parte din imprumut, iar de restul ne fac actionari minoritari, tocmai buni sa aplaudam deciziile lor din companie. Integral: http://www.ziare.com
DOCUMENT O nouă încercare de a deconta controversatele proiecte PNDL din fondurile europene: proiect de OUG Un proiect de ordonanță de urgență postat pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene prevede posibilitatea ca beneficiarii controversatului Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL) să-și poată deconta proiectele din fondurile europene alocate României pentru marile lucrări de infrastructură. Propunerea a fost sesizată de europarlamentarul USR Cristian Ghinea, care compară încercarea Guvernului Orban cu tentativa fostelor guverne PSD de a recupera din fonduri europene cheltuielile realizate prin PNDL, un program criticat chiar de către liderii liberali pentru că a fost folosit de social-democrați în scopuri politice. G4Media.ro a scris în luna octombrie că Comisia Europeană a refuzat cererea guvernului Dăncilă de decontare din fondurile europene a proiectele de apă și canalizare realizate de baronii locali prin controversatul Program Național de Dezvoltare Locală (PNDL). DG Regio, Departamentul pentru politică regională și urbană al Comisiei Europene, a transmis Ministerului Fondurilor Europene, condus la acel moment de ministrul Roxana Mânzatu, că exclude o asemenea propunere. PSD voia să recupereze în acest mod 1,8 miliarde de lei, adică aproape 0,2% din PIB, potrivit proiectului de rectificare bugetară….De această dată, guvernul Orban vrea să deconteze proiectele PNDL din banii europeni destinați Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), adică marilor proiecte de infrastructură, unde România e în mare întârziere cu marile proiecte de căi ferate sau drumuri. Integral: https://www.g4media.ro
Ministrul Mediului, Costel Alexe: Nu am primit încă amenințări cu moartea, dar primesc tot felul de mesaje…..“Spre deosebire de alţi colegi din guvern, nu am primit încă ameninţări cu moartea, dar primesc în fiecare zi tot felul de mesaje că nu e bună direcţia în care merge ministerul şi că vrem să scoatem la suprafaţă tot ce înseamnă trasabilitatea lemnului în România”, a afirmat Costel Alexe, liderul filialei ieşene a PNL, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, fenomenul defrişărilor ilegale în România nu poate fi stopat uşor. “Cu siguranţă, la momentul la care vorbim se fac defrişări. Nu aveau cum să fie stopate într-o lună de zile. Dacă aţi observat, la nivel naţional, cred că administratorii fondurilor private, tot felul de entităţi din astea juridice ale marilor procesatori, aproape că mă atacă zilnic, dar zilnic, pentru că nu le convine să operaţionalizăm cât mai repede programul SUMAL (care monitorizează toată masa lemnoasă din România aprobată pentru a fi exploatată – n.r.), care a fost tergiversat trei ani la rând, care în mod normal avea ca dată de operaţionalizare iulie anul viitor, dar ne-am propus împreună cu STS să îi dăm drumul în luna aprilie sau în mai. Din acel moment orice cantitate de lemn din păduri până la operatorul primar va fi supravegheată. Şi avem în curs pentru acest an o procedură prin care să nu mai fim singura ţară din Europa care îşi vinde lemnul pe picior, ci el trebuie să fie vândut în rampă şi fasonat”, a declarat ministrul Mediului. El a mai spus că în ultimii ani au fost blocate bazele de date care conţin informaţii din domeniul silvic şi localizările prin satelit, dar şi că a fost diminuat rolul Gărzilor Forestiere. “Imaginaţi-vă că în trei ani de guvernare social-democrată, SUMAL-ul a fost efectiv blocat. Era un operator privat care l-a dezvoltat, l-au dus la STS, l-au subfinanţat, au scos hărţile prin satelit care dădeau alerta privind tăierile, pe care după-aia Gărzile Forestiere trebuiau să verifice dacă sunt legale sau ilegale, Inspectorul pădurii nu a mai funcţionat, nu au mai finanţat absolut niciun studiu de cercetare în ceea ce priveşte tot ceea ce înseamnă dezvoltarea politicilor silvice din România, în 2018 au modificat ordinul de înfiinţare a Gărzilor forestiere şi le-au tăiat atribuţiile de control, astfel că, dacă pe dumneavoastră vă prinde sub o formă sau alta cu un camion de lemn, aproape că plecaţi cu el acasă, nu vi-l confiscă nimeni. Integral: https://www.digi24.ro
Cea mai mare pensie specială plătită în România: 74.000 de lei, încasați lunar de un fost procuror comunist Gheorghe Bălășoiu, fost procuror comunist și fost comandat al Penitenicarului Colibași, este românul care încasează cea mai mare pensie din România. Conform unui răspuns al Ministerului Muncii, la solicitarea liberalului Florin Roman, cea mai mare pensie aflată în plată este de 73 890 de lei, adică peste 15 000 de euro lunar şi este încasată de un fost magistrat, informează B1TV. Statul român plătește lunar aproximativ 22 de milioane de euro pentru pensii speciale. Categoriile care beneficiază de pensie specială (de serviciu) sunt: consilierii de conturi şi auditorii externi ai Curţii de Conturi, judecătorii şi procurorii, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor de judecată şi al parchetelor, funcţionarii publici parlamentari, personalul aeronautic civil și membrii ai corpului diplomatic. Integral: https://www.g4media.ro
România, 1989/ 2019: după treizeci de ani ….. După treizeci de ani, luciditatea patriotică ne obligă la interogarea fisurilor care macină acest edificiu construit prin integrarea occidentală. România nu este doar statul fondat pe egalitatea constituţională, ci şi ţara în care regulile cleptocratice sunt parte a cotidianului politic şi social. Lecţia anilor de după 2016 a fost una cât se poate de elocventă: reversibilitatea proceselor de consolidare instituţională este un fapt imposibil de ignorat. Tot ceea ce clădeşte poate fi nimicit, toate achiziţiile pot fi înlăturate prin acţiunea, tenace,a majorităţilor parlamentare animate de vocaţia distrugerii sistematice şi deliberate. După treizeci de ani, România se află în situaţia de a porni, din nou, pe drumul organizării juridice şi politice. Lichidarea regimului Dragnea nu a însemnat şi lichidarea reţetelelor la care a făcut apel şi pe care s-a sprijnit. Condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea nu înseamnă şi capătul drumului pentru PSD. Adaptabilitatea acestui organism ce se confundă cu statul nu trebuie niciodată subestimată. După treizeci de ani, România este confruntată cu o întrebare fundamentală pentru viitorul ei: ce tip de stat ne dorim să clădim şi ce relaţie trebuie să întreţină acest stat cu proprii săi cetăţeni? Reforma statului are ca punct de pornire impasul în care ne aflăm, ca naţiune. Ordinea clientelară şi cleptocratică ameninţă, prin supravieţuirea ei, demnitatea umană a compatrioţilor noştri. Garanţiile constituţionale sunt lipsite de relevanţă prin acţiunea unor autorităţi inepte, vorace şi incompetente. De la “ Colectiv” la drama de la Caracal, tragediile României sunt provocate de maniera în care acest stat impotent şi dispreţuitor îşi tratează cetăţenii. După treizeci de ani, agenda schimbării este vastă, impunând tenacitatea şi perseverenţa. De la administraţia locală şi centrală până la justiţie şi educaţie, articulaţiile acestui stat trebuie regândite din perspectiva transparenţei guvernării şi a centralităţii cetăţeniei. Depesedizarea trebuie să fie momentul marcând sfârşitul partidului- stat. Emanciparea concetăţenilor noştri de sub jugul fanariot al despoţilor locali este condiţia fără de care apartenenţa occidentală a naţiunii noastre nu va putea fi păstrată şi întărită. Fesenismul este incompatibil cu exigenţele modernizării de profunzime. Integral: http://www.contributors.ro
Rareș Bogdan- politicianul „fake” …..Mai pe șleau spus, văd în dl. Rareș Bogdan întruchiparea perfectă a omului fake. Așa mi s-a părut încă din primele zile în care a apărut la postul controlat de dl. Cozmin Gușă în calitate de titular al talk-show-ului programat în prime-time. Am scris, de altminteri, destule texte în care îi criticam auto-admirația. Vorbele calpe. Discursul fără conținut. Ieșirile în decor nepermise unui veritabil jurnalist. Nu am agreat defel, de pildă, odele pe care dl. Bogdan i le-a adus, din convingere, sau doar fiindcă așa îi ordona patronatul postului ultimului șef al Securității comuniste, Iulian Vlad, despre care se străduia să ne convingă că ar fi fost mare patriot. Acum mă întreb dacă dl. Rareș Bogdan va avea neobrazarea să participe în toate calitățile oficiale la comemorarea victimelor Revoluției anticomuniste și aceasta în pofida faptului că regimul comunist, îndeosebi în România, a fost intim legat de Securitate ca și de șeful căreia i-a adus atâtea scârnave elogii. Dl. Rareș Bogdan, astăzi numărul 2 din PNL, ajuns într-o astfel de poziție eminamente grație intervenției, nu știu cât de inspirate a președintelui Klaus Iohannis, care nu s-a dovedit niciodată prea inspirat în alegerea și promovarea „oamenilor” domniei-sale ( am în vedere cazul Gorghiu făcută președintă a PNL, cazul Mihalache trimis ambasador la Londra, cazul multor consilieri și a altor înalți funcționari din aparatul Administrației Prezidențiale) a fost mai întâi promotorul generalului Gabriel Oprea. A se vedea în acest sens mărturia scriitorului Stelian Tănase referitoare la încercarea „generalului Izmană”, încercarea intermediată de însuși dl. Rareș Bogdan, de a interveni în politica editorială a TVR. Care tocmai începuse să dezvăluie câte plagiate încurajase respectivul, plagiator dovedit el însuși. Cu câtva timp în urmă, Rareș Bogdan a încercat să dea o lovitură de forță, mai bine zis s-a dedat unui șantaj pe față, la adresa patronilor Realității tv. Nu i-a ieșit, a stat pe tușă o vreme, a revenit apoi spăsit, umezindu-i-se iar ochii când pomenea numele lui Cozmin Gușă. Oricum, dincolo de aparențe și de evidentul cameleonism al personajului, relația lui cu patronatul postului era iremediabil compromisă. Așa că, deși în toamna-iarna anului 2016 a lansat nenumărate diatribe la adresa colegilor lui din presă, inclusiv de la Realitatea tv, despre care circulau zvonuri că ar fi momiți cu funcții și cariere politice, în prmăvara anului 2019, dl. Rareș Bogdan s-a sucit brusc. A acceptat să se înscrie în PNL, să candideze pe un loc eligibil la Europarlamentare, dar și să devină prim-vicepreședinte al PNL. Să fie, alături de d-na Raluca Turcan, un fel de agent al președintelui Iohannis pe lângă dl. Ludovic Orban. Nu știu ce mari fapte ar fi săvârșit la Bruxelles și la Strasbourg dl. Rareș Bogdan. Care stă, pare-se, foarte mult în țară, este oricând gata să intervină la solicitarea oricărei televiziuni, să facă declarații în registrul superlativului. Fie relativ, fie absolut. Dl. Rareș Bogdan a spus și a garantat chiar cu demisia lui că nici un traseist politic, nici un fost pesedist nu va fi primit în PNL. Au fost primiți atâția, iar dl. Rareș Bogdan e bine, mersi tot în PNL și tot prim-vicepreședinte. Acum are păreri radicale și oferă garanții în privința pensiilor speciale care sigur vor fi tăiate. Mai mult ca sigur că nu vor fi. PNL a ratat momentul. Integral: http://www.contributors.ro
”Alina Cohocaru”, ”Alina Cogiocaru” – Cojocaru!.. ”Please, say it again”, Ok, repeat after me: Co-J-… Există, totuși, ceva adevărat în a te simți mândru că ești român, de exemplu, numai tu poți pronunța consoana „j” într-o mare de străini. Lăsând gluma deoparte, prezentă la Hamburg la premiera mondială a baletului ”Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, am fost, pentru a nu știu câta oară, mândră că sunt conațională și contemporană cu cea mai mare balerină româncă a tuturor timpurilor, Alina Cojocaru. Să auzi în jurul tău pronunțându-se, chiar și stâlcit, excepție fac fanii care o urmează oriunde în lume, numele ei și întrebând toți:„ de unde este”, ”Romania, I think…”, ți se face cu adevărat pielea de găină și ți se umezesc ochii. Poate că, de această dată, uimește, un pic, titlul, deși, pentru mulți artiști e o întrebare pe care o auzi din ce în ce mai des: oare viitorul teatrului va fi baletul și/sau piesele mute? …Trebuie spus că, de fapt, mare parte dintre cei mai celebri balerini ai lumii chiar declară că, au ales să danseze pentru că le era mai ușor să se exprime așa decât în cuvinte. Astăzi, transpuneri din literatură avem Shakespeare („Visul unei nopți de vară”, „Romeo și Julieta”, „Otello” etc), Dumas („Dama cu camelii”), Prevost („Manon”), Lewis Caroll („Alice în țara minunilor”), Wilde („Dorian Gray”), Williams („Un tramvai numit dorință”, „Pisica pe acoperișul fierbinte”, „Menajeria de sticlă” – premieră mondială săptămâna trecută la Hamburg) și mulți, mulți alții și, și mai mulți vor veni. Printre coregrafii care au scris istorie cu aceste titluri sunt: Sir Frederick Ashton, Sir Kenneth MacMillan, John Cranko, Christopher Wheeldon, Mathew Bourne… și, bineînțeles, Neumeier. …Ne întoarcem la Hamburg. Povestea baletului de la Opera de Stat din Hamburg este interesantă pentru noi de două ori. Odată pentru că, prezența Alinei Cojocaru ca guest star (permanent), la noi nu mai e cazul după ce a fost dată „afară din țară” de compatrioții de la ONB, în 2016, este un prilej, în plus (în afara Londrei) de a o vedea, dar și pentru că, directorul artistic al baletului din Hamburg este un străin, american, ceea ce, la noi a fost imposibil de suportat, deși, rezultatele au fost miraculoase, așa, în puținul timp avut la dispoziție de Kobborg. Nu numai că am avut-o acasă pe Alina, dar au ajuns în repertoriu creații pe care mari teatre din lume și le doresc, dar nu au avut parte de drepturi: „Manon” de MacMillan, „DSCH” de Alex Ratmansky, „In the Middle, Somewhat Elevated” de William Forsythe, etc, compania de balet a primit pentru prima dată în istorie nominalizarea la categoria „Compania Anului” din partea Dance magazine și prima nominalizare a unei balerine românce la categoria „Outstanding Female Performance”, și câte ar mai fi urmat… Ceea ce pentru operă a fost Franco Zeffirelli, este Neumeier pentru balet. Stilul său caracterizat de un limbaj puternic teatralizat al trupului își are originea chiar în filosofia sa despre balet și balerini: „eu lucrez cu oameni, nu cu dansatori.” Alina, muza lui John Neumeier …Fără îndoială, este John Neumeier magnum opus. Iar Alina este o zeiță la Hamburg. M-am simțit mândră că…. Integral: https://www.hotnews.ro
Plagiatul ascuns sub plagiat …. Chestiunea plagiatelor merge în România mână în mână cu aceea a universităților, particulare și de stat, apărute după 1990 asemenea unor ciuperci. În loc să adopte ideea logică și benefică a întăririi universităților deja existente, s-a preferat, din motive exclusiv politice, finanțarea unor instituții de învățământ superior inclusiv în orășele unde nu existau nici măcar niște licee de Doamne-ajută. Așa se face că bugetul poartă povara finanțării unor universități pentru care calificativul „rușinos” sună ca un elogiu. E vorba de universități cu lectori, conferențiari, profesori ce dau diplome pe bandă rulantă și organizează doctorate la nivelul labei gâștei. E o axiomă că principalul responsabil de dezastrul societății românești este învățământul. Subfinanțarea cronică își are originea tocmai în dispersarea iresponsabilă spre unități despre care se știe de la bun început că nu produc decât non-valoare și fraudă pe scară industrială. Avem un nou guvern și un nou ministru al Învățământului ajunși la putere tocmai pentru că aberațiile patronate de pesedei deveniseră intolerabile. Extinderea rețelei universităților-boschetar s-a produs la inițiativa stângii, pe vremea lui Iliescu, fiind mai păzită decât bostănăria de toate guvernele ce s-au perindat în acești ani. Acum avem un guvern de dreapta, asumat reformist și cinstit. Vor avea oare peneliștii curajul să se atingă de această șerpărie care își trimite spre societate otrăvurile? Pariez că nu. Și asta pentru că nivelul general al clasei politice e cel dictat de standardele de subsol, din care provin marea majoritate, ale „aleșilor neamului”. Va urma clasica tragere de timp, obișnuita demagogie urmată de încăierări sterile, calculele politicianiste, după care se va intra în logica meschină a campaniei electorale – și cu asta, basta! Totul va funcționa ca mai înainte, cu sprijinul populației amnezice și oarbe, care nu și-a dat încă seama că e bătaia de joc a unei hoarde de prădători cu pretenții de salvatori și iluminați. Reacțiile celor prinși cu ocaua mică au fost violente și perfect orchestrate. Din ceea ce părea a fi o campanie decisivă împotriva plagiatului n-a mai rămas nimic. Campionii acestei lupte, având între protagoniști admirabile luptătoare precum Emilia Șercan, Ramona Ursu, Brîndușa Armanca ori Melania Cincea, au fost supuși unor abjecte înnoroieri și amenințări de tip mafiot. În schimb, cu neînsemnate excepții, hoții și-au păstrat privilegiile, ba chiar au mai și prosperat de-atunci încoace. Ne îndreptăm, după modelele verificate în ani și secole de netrebnicie românească, spre momentul în care culpabili vor fi cei care au denunțat furturile, și nu împărații îmbrăcați în hainele noi ale imposturii și ticăloșiei. Plagiatul nu e, însă, nici pe departe, o pungășie românească. Dar e unul din acele păcate de care nu scapi nici măcar după moarte. Cine s-ar fi gândit că până și o somitate precum Susan Sontag va ajunge, postum, pe prima pagină a revistelor culturale pentru un plagiat petrecut acum o jumătate de secol? Integral: https://putereaacincea.ro
Ion Ţiriac a donat 2 milioane de euro săracilor, să facă loc pentru bradul de Crăciun Deși e cunoscut ca o persoană foarte zgârcită, miliardarul Ion Țiriac a surprins în această săptămână toți analiștii economici după ce a donat două milioane de euro săracilor. Bogătașul susține că a recurs la acest gest pentru a face loc în casă pentru bradul de Crăciun. „Nu este vorba de două milioane de euro noi, ci niște bani mai vechi, care oricum lâncezeau prin casă și începeau să prindă mucegai. Cu ocazia asta a scos și teancurile de euro de pe sub canapea, pe unde le ascunsese pisica care se jucase cu ele”, a declarat o sursă apropiată lui Ion Țiriac. După ce a făcut loc, miliardarul s-a apucat de împodobit bradul, folosind pentru această etapă beteală din platină, o instalație de iluminat folosită pentru aeroporturi când e ceață și globuri din cristal real. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața!
Coșa a predat și la ASE, economie politică și se știa că este securist. Un personaj dubios, lunecos. Securitatea a fost și a rămas la putere, și rezultatul se vede în fiecare zi.
Cosea, Negritoiu, Daianu-ofiteri acoperiti SIE.
Dupa `90, infiltrati in diverse structuri/partide, inclusiv banci straine.
“Experti” in economia de piata. 🙂
Salutare!
Acum 30 de ani, timisorenii si-au invins frica.
S-a strigat “Jos Ceausescu!”.
Buna ziua. https://adevarul.ro/news/eveniment/cum-primesc-anual-mii-functionari-ministerul-interne-pensii-politisti-1_5df65b075163ec42710c4eed/index.html pensii, pensii mari , pensii speciale totul pentru ”baietii” destepti descurcareti . Ar fi aiurea sa primeasca pensie dupa contributivitate ca orice muritor de rand
Se pare că în USR au fost plantate cârtițe sau mai rău, orgoliile unora vor arunca munca unei echipe și vor spulbera capitalul de încredere pe care l-au primit. Sper să mă înșel, dar dacă vor continua pe această linie se va alege praful. – ”Președinta USR Iași, Cosette Chichirău, le-a atras atenția celor care cer un nou congres al partidului în urma scandalului excluderii Olimpiei Ardelean, avertizând că USR este în pericol real de a deveni irelevant dacă se va complace în dispute interne și nu își va concentra întreaga atenție asupra alegerilor locale.”
https://www.g4media.ro/framantarile-interne-din-usr-continua-cosette-chichirau-avertizeaza-ca-un-unou-congres-ar-afecta-iremediabil-partidul-noi-suntem-partidul-care-este-divizat-pe-tema-pauzei-de-masa-suntem-in.html
Se pare ca domnul Barna nu este ce ne-am dorit.
Asa cum nici doamna exclusa din partid (Oli) nu este o doamna, cel putin dupa limbaj.
Da, orgolii sau/si infiltrati.
PSD_ul este decis să arunce țara în aer. Poate că este mai bine așa, pentru că vor ajunge sub 10%. – ”Conducerea PSD a decis să sesizeze luni Curtea Constituțională cu privire la cele două proiecte privind legile justiției și transportul pentru elevi pe care și-a asumat răspunderea Guvernul, a anunțat vicepreședintele Gabriel Zetea.”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-23552534-psd-urma-sesizeze-curtea-constitutionala-privire-asumarea-raspunderii-guvernului.htm
Buna ziua
Ședința solemna la parlament :30 ani de la căderea comunismului
ședința condusă de….Teodor melescanu ….
Fără alte comentarii
A condus-o Mele pt. ca ceilalti au dat coltul.
Daca traia Iulian Vlad, ar fi condus-o el.
Sau Victor Atanasie Stanculescu.
Dacă nu-l împușca ilici, la Târgoviște, o conducea chiar bâlbâitul!…
Bună ziua!
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23553101-breaking-news-dosarul-colectiv-piedone-condamnat-8-ani-6-luni-inchisoare-prima-instanta.htm
„Fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat, luni, la opt ani și șase luni, iar cei trei patroni ai clubului au primit câte 11 ani și opt luni de închisoare cu executare, în dosarul „Colectiv”. De asemenea, George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare. Decizia nu este definitivă.”
O fi coincidență că sentința s-a dat la 30 de ani de la începutul revoltei de la Timișoara?
Putin, foare putin.
Corect ar f fost daca vinovatii ar fi primit cate 8-11 ani pt. fiecare victima.
O încercare de a „face lumină” în evenimentele de acum 30 de ani:
http://www.contributors.ro/sinteze/razboiul-hibrid-impotriva-propriului-popor/
In perioada 16-22 dec. `89, armata si securitatea au tras si au omorat romani.
In `22 a aparut Iliescu, care era de-al lor, in care puteau avea incredere (spre deosebire de revolutionari).
Si cu care au batut palma.
Adica te sprijinim sa iei puterea dar ne sustii in camuflarea crimelor.
A urmat diversiunea cu “teroristii”, diversiune care a anihilat orice alta varianta in afara de Iliescu.
Finalul: Iliescu insurubat la putere si criminalii din armata/secu facuti nevazuti.
Bună seara!
Fifi și caloriferul electric!
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-23553733-foto-gabriela-firea-caloriferul-electric-birou.htm
Asta mai lipsea! Poate-i explică cineva că România este un stat laic, sau poate-i desenează ca să priceapă. – ”Primarul Gabriela Firea vrea să schimbe numele Parcului Unirii în Parcul Teoctist Patriarhul”
https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-23553610-primarul-gabriela-firea-vrea-schimbe-numele-parcului-unirii-parcul-teoctist-patriarhul.htm
Asta e ala care a aplaudat reprimarea “derbedeilor”, in dec. `89.
A disparul, la Sinaia, o luna si a revenit “mai curat, mai uscat”.
Eu am pastrat lampa cu gaz din vremea lui Ceasca. Pt. orice eventualitate. 🙂
Bună seara!
Și la ai mei acasă mai există o lampă cu gaz!… La care am învățat, în iarna 1987-88, pentru examenul de bacalaureat!…
In perioada “de trista amntire”, dupa ce am terminat lumanarile de la botezul copiilor, am inceput sa cumpar elemente de lampi cu gaz. Pana am aflat ca sunt pe numere (nu se potriveau sticlele cu corpul), am luat 5-6 bucati din fiecare. 🙂
Lumânări și o improvizație cu o baterie de tractor.Așa am învățat în ultimii ani de liceu și primii ani de studenție.
Trist…parcă a declarat că nu a semnat nimic.
https://www.g4media.ro/roxana-wring-despre-colaborarea-cu-securitatea-este-un-tip-de-presiune-pe-care-cei-care-s-au-bucurat-de-democratie-inca-din-anii-copilariei-nu-au-cum-sa-l-inteleaga-eu-nu-am-putut-sa-refuz.html
1. Are dreptate in privinta ofiterilor secu, care sunt bine merci.
La CNSAS au ajuns doar dosarele turnatorilor.
2. Nu are dreptate in privinta “presiunilor”.
Nu te puteau obliga sa colaborezi.
3. In plus, a fost prinsa cu minciuna.
Si asta e grav.
Și mai grav e că jigodiile de la găștile numite „partide” – psd, pnl, udmr, alde, pmp… – înțesate de securiști sadea (mai vechi sau mai noi) vor putea arăta și USR cu degetul, ca „partid de securiști”!…
Iar la faza cu „obligarea” de a colabora, îmi amintesc și acum, după mai bine de 30 de ani, cum a încercat CI-stul unității unde eram militar în termen să mă „convingă” să „ciripesc” câte ceva și cum „am făcut pe prostul”!… 🙂
Poate cineva avea dubii! – ”Varianta cea mai bună pentru trecerea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin este dezbaterea parlamentară, dar nu sunt excluse total nici asumarea răspunderii Guvernului sau o ordonanță de urgență, spune premierul Ludovic Orban. El le transmite celor din USR, care l-au somat ca săptămâna viitoare să vină cu ”o măsură clară” că dacă iau altă decizie legată de sprijinirea Guvernului “este problema lor”.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23554051-orban-cea-mai-buna-varianta-pentru-alegerea-primarilor-doua-tururi-este-dezbaterea-parlamentara-mesaj-are-pentru-usr.htm