Revista Presei – 16 decembrie.”O Românie violentă, misogină, conservatoare Majoritatea covârșitoare a locuitorilor României secolului 21 este de părere că femeile au nevoie de protecția unui bărbat, că fără această umbrelă ținută de ei, ele nu s-ar descurca, ar fi dezorientate și neputincioase.”
16/12/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 16 decembrie! Vremea va intra într-un proces de încãlzire, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 gr, iar cele minime -semnificativ mai ridicate faţã de noaptea precedentã- vor fi cuprinse în general între -3 şi 5 gr. Pe parcursul zilei nebulozitatea va fi persistentã în sud-vestul ţãrii, unde doar izolat vor fi fulguieli, iar în rest cerul va fi temporar noros. Seara şi noaptea vor fi înnorãri, iar precipitaţiile se vor extinde în sud-vest şi sud, local în vest şi izolat în rest. Acestea vor fi mixte în sudul Banatului, în Oltenia şi nordul Munteniei şi predominant sub formã de ploaie în celelalte regiuni. La munte vor predomina ninsorile. Bucuresti: 10/2 gr.C., innorat.
“Județele unde mor cei mai mulți copii cu vârsta sub un an. România are cea mai mare rată a mortalității infantile din UE …. România are cea mai mare rată a mortalității infantile din UE, 5,6 la mia de copii născuți vii, față de 3,3, media europeană, potrivit celor mai recente date centralizate la nivelul Uniunii Europene pentru anul 2020. Mai mult însă, sunt județe unde rata mortalității infantile este și de peste trei ori mai mare decât media din UE. Astfel, mortalitatea infantilă a ajuns la 11,1 la mia de copii născuți vii, în județul Satu Mare, și la 10 la mie, în județul Tulcea, arată datele INS pentru anul 2020. Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra disparităților mari dintre județele țării și face un apel pentru dotarea urgentă a maternităților și secțiilor de terapie intensivă neonatală, prin redirecționarea a 20% din impozitul pe profit. În interiorul Uniunii Europene, România este urmată de Bulgaria și Slovacia (ambele cu rata de 5,1 la mie); la polul opus se află Estonia (1,4 la mia de copii născuți vii) și Finlanda (1,8 la mie). Deși mortalitatea infantilă rămâne un capitol sumbru pentru România, multe dintre decesele care survin la copii sub un an ar putea fi prevenite prin dotarea maternităților și secțiilor de pediatrie cu echipamente medicale performante și prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame și copii. ….” Integral: https://ziare.com
“Haos după promulgarea legii plafonării prețurilor la energie: ”A fost redectatată în mod hilar”. Nouă milioane de români afectați Legea care stabilește noile prețuri la energie, promulgată marți de președintele Klaus Iohannis, riscă să provoace haos în sistem și panică în rândul consumatorilor. Întârzierea cu care a fost promulgată legea de modificare a ordonanței de urgență privind energia va fi resimțită de români, care sunt obligați să depună cereri către furnizori până la sfârșitul anului, pentru a beneficia de facturi plafonate. Pe de altă parte, operatorii economici vor trebui să proceseze în timp record solicitările în acord cu noua legislație. Specialiștii susțin că acest lucru este aproape imposibil, în condițiile în care vin Sărbătorile de iarnă. Românii, obligați să trimită cereri către furnizor până la 31 decembrie …. Aceasta prevede plafonarea și compensarea facturilor la energie pentru anumite categorii de consumatori, pe baza unei solicitări către furnizor depusă în luna precedentă. Potrivit specialiștilor, în lipsa acestei cereri, românii nu vor beneficia de facturi sub nivelul de 1,3 lei/kWh, așa cum prevede legea. ”În aceste condiții apare absurditatea ca Legea să oblige 9 milioane de consumatori în decurs de 15 zile, în această perioadă de sărbători să alerge și să depună adrese și declarații la furnizor”, arată Dumitru Chisăliță, președintele asociației Energia Inteligentă. Ce se întâmplă în cazul în care solicitarea nu se trimite sau nu ajunge la furnizor? Potrivit lui Chisăliță, românii vor achita 1,3 lei/kWh, adică cu 60%-90% decât în situația în care consumatorul s-ar fi încadrat în condițiile de plafonare prevăzute de lege. Dumitru Chisăliță: ”Clientul trebuie să declare pe proprie răspundere că nu are alt loc de consum” O altă normă legală aproape imposibil de pus în practică este cea care se referă la locurile de consum. Mai exact, noua lege stabilește că prețul plafonat de sub 1,3% se aplică exclusiv la locurile de consum de domiciliu/reședință. …. În aceste condiții furnizorul trebuie să fie informat și să primească o declarație pe proprie răspundere că acesta are un singur loc de consum unde va beneficia de preț plafonat și care este acela și să declare tot pe proprie răspundere că nu are un alt loc de consum unde poate beneficia de preț plafonat sub 1.3 lei/kWh”, mai arată Dumitru Chisăliță. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“Previziune sumbră despre facturile la energia electrică. Economist: ”Vor crește de 3 sau 4 ori față de anul trecut, în primăvară” …. ”Nu suntem atenţi la economie, ne interesează doar să luăm nişte decizii, din păcate, care să dea bine la televizor, să dea bine în presă. Dar, dincolo de aceste decizii care par la prima vedere pozitive, se ascund multe semne de întrebare legate de cum vor fi implementate aceste noi reglementări de la 1 ianuarie, care va fi efectul lor. (…) Chiar şi la 1,3 lei pe kilowatt, oamenii vor plăti facturi de trei sau chiar de patru ori mai mari decât anul trecut, în primăvară, ceea ce pentru marea majoritate a populaţiei va fi o problemă majoră. Nu mai vorbesc, pe de altă parte, de zona de business, companiile care activau şi care voiau să facă investiţii în acest domeniu şi care îşi văd practic activitatea limitată de acest nou cadru legislativ care a impus nişte măsuri, unele de-a dreptul aberante, legate de profitabilitate şi de modul în care îţi poţi dezvolta nişte investiţii predictibile pe termen mediu şi lung”, a afirmat Adrian Negrescu, la o nouă ediţie a dezbaterilor ”Energia în spatele scenei”. În opinia sa, ”exemplul celor de la Enel, de la CEZ, de la Exxon”, va fi urmat şi de alte companii, iar 2023 va fi anul în care mulţi dintre jucătorii străini din piaţa românească să îşi facă exitul, să plece către alte pieţe regionale. ”Se pot duce în Bulgaria, în Ungaria, acolo unde mediul de business este unul mai predictibil şi mai favorabil din prisma protejării banilor investitorilor. Aceste companii nu vin într-o ţară doar pentru a face cifră de afaceri, vor profit – şi ni se pare foarte normal să reuşim măcar să le oferim un cadru fiscal, un cadru de desfăşurare a business-ului, care să le permită să vadă dincolo de ce se întâmplă în lunile următoare, să aibă un cadru stabil pentru următorii 10-15 ani. Ştiţi care este cel mai bun exemplu de mod aberant în care se întâmplă lucruri în piaţa de energie? Din punctul meu de vedere este cazul Hidroelectrica, cea mai mare companie cu cel mai mare potenţial din piaţa românească, care, în acest moment, nu reuşeşte să emită facturi către clienţii săi. Marea majoritate a clienţilor n-au mai primit facturi din luna iunie a acestui an. Gândiţi-vă, suntem în decembrie şi nici măcar în decembrie, acum, nu au fost emise facturi”, a spus consultantul economic…..” Integral: https://ziare.com
“Anunț important pentru 3 milioane de clienți Enel din România. Ce companie ia locul furnizorului italian …. Potrivit Reuters, Public Power Corp (PPC), cea mai mare companie de energie electrică din Grecia, a semnat deja un acord de exclusivitate cu cei de la Enel. În cărți este posibila achiziţie a activelor italienilor din România. În viitoarea etapă, în care vor avea loc discuțiile exclusive, care se vor derula până la sfârșitul lunii ianuarie a anului viitor, PPC va efectua un audit financiar al activelor. Ulterior, după ce ce auditul va fi finalizat, conducerea celor de la PPC va decide dacă va depune o ofertă către Enel. …. Enel România, o subsidiară a grupului italian Enel, este evaluată la aproximativ 1,8 miliarde de euro, potrivit Romania-Insider. Compania este unul dintre cei mai mari investitori privați din sectorul energetic la nivel național, fiind atât producător, cât și transportator de energie….. Fondată în 1950, PPC este principala companie de energie electrică din Grecia. Aceasta are aproximativ 6 milioane de clienți în statul elen. Compania operează în peste 30 de țări din întreaga lume. Grupul și-a anunțat intenția de a intra pe piața românească în urmă cu un an. Statul grec deține un pachet minoritar de acțiuni de 34% la PPC….” Integral: https://www.fanatik.ro
“„Puțini oameni au făcut la fel de mult rău justiției cum a făcut Daniel Morar” …. „Puțini oameni au facut la fel de mult rău justiției cum a făcut Daniel Morar. Toate deciziile CCR ticăloase de distrugere a legilor penale, de destabilizare a ICCJ și DNA au fost luate cu votul lui, eu suspectez că la inițiativa lui. Îmbibat de frustrări, a scos o carte în care aruncă cu rahat în oamenii care chiar au contribuit la bătălia pentru justitie. LCK (Laura Codruța Kovesi – n.r.) și Livia Stanciu, cea care a luptat singură în CCR cu majoritatea care distrugea justitia, cea care l-a bagat la pârnaie pe Năstase, în timp ce alții se suiau pe valul de luminițe și ură împotriva lui Dragnea”, a scris, pe Facebook, Ioana Ene Dogioiu. Pe scurt, Morar o acuză pe LCK pentru protocoale, teza dragnisto-voiculesciană în baza căreia a fost doborâtă justiția și demisă LCK. Pe Stanciu o face incompetentă de-a dreptul și pretinde că SRI a vrut să o pună președinta CCR. Și Morar îl aduce ca martor pe alt judecător CCR de aceeași teapă, Petre Lăzăroiu, cel cu mandat neconstituțional, cel care s-a dus la Atena să depună mărturie pentru Oprescu. Jurnalista amendează apoi reacția USR, care cere comisie de anchetă după ce Daniel Morar a acuzat SRI de ascultări ilegale ale judecătorilor CCR și de implicare în numirea președintelui Curții. „Și cine pune botul la lăturile celor doi? USR și Drula. USR și Drula îl validează pe Morar când aruncă cu rahat în Stanciu și LCK, îi face lăturile subiect de anchetă în Parlament. Sper să-l și voteze când va intra în politică. Dragnea e mândru de Drula, nu mă îndoiesc. Dacă USR se va duce în cap, și se va duce, este pentru că liderii lor sunt deosebit, remarcabil, irepetabil de proști”, scrie jurnalista. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“Mircea Coșea, despre boicotarea OMV în România: ”Absolut ineficientă. Compania este în interiorul politicii românești” …. El recunoaște că nu este adeptul boicotării unor societăţi austriece din România. Coșea crede că demersul este ”absolut ineficient” faţă de aceste companii mari, deoarece ”suntem prea mici pentru a ne bate cu astfel de coloși”. ”Nu sunt partizanul boicotării a unor societăţi austriece din România, ca urmare a eşecului Schengen – şi aici mă gândesc la OMV, în principal. Boicotul României faţă de OMV este absolut ineficient pentru că suntem prea mici pentru a ne bate cu astfel de coloşi”, afirmă economistul. Mircea Coșea: ”Prim-miniștri, miniștri, secretari de stat, sunt, de fapt, în trena OMV-ului de foarte mulți ani” Referindu-se strict la influența OMV, Mircea Coșea spune că politica românească din ultimul sfert de secol nu a fost influențată de aliaţii noştri strategici sau de UE, ci de grupul austriac. …. ”Pe de altă parte, politica românească din ultimii 25 de ani a fost determinată în mare parte nu de aliații noștri strategici sau de Uniunea Europeană, ci de OMV. OMV este în interiorul politicii româneşti: prim-miniştri, miniştri, secretari de stat, mari companii româneşti private sunt de fapt în trena OMV-ului de foarte mulţi ani. Nu cred că vom putea face aici mare lucru”, a afirmat Coşea, la mijlocul acestei săptămâni. …” Integral: https://www.fanatik.ro
“Până să „naționalizeze” Petrom, statul ar putea să se „încălzească” puțin cumpărând un pachet de 3% …. Acum, când furia împotriva Austriei a atins cote înalte, au apărut din nou temele care acuză privatizarea Petrom și o așteptare din partea unei părți a publicului privind naționalizarea companiei. Poate că unii își imaginează că Petrom ar putea să se întoarcă la stat pe modelul comunist. Este, evident, o naivitate. Anul 2022 nu seamănă deloc cu anul 1948. Mai interesant este că statul român nu a fost deloc preocupat de păstrarea sau consolidarea participației la Petrom. Toată lumea omite astăzi că, de fapt, privatizarea Petrom nu a fost o privatizare în toată regula, ci doar o vânzare a unui pachet semnificativ de acțiuni, de 33% urmată de o majorare de capital care a transformat OMV în acționar majoritar. De-a lungul timpului, însă, statul român a făcut tot ce a putut pentru a-și micșora participația în Petrom. În anul 2010, atunci când compania austriacă pregătea o nouă majorare de capital, reprezentanții Executivului, explicând că statul nu are bani pentru a participa la subscripție, au emis o hotărâre de guvern prin care statul român urma să vândă 12% din capital pentru aproximativ o jumătate de miliard de dolari. În cele din urmă, tranzacția nu a avut loc, dar, de-a lungul timpului, statul și-a diluat participația la Petrom. Ce înseamnă acest lucru? Că, de fapt, politicienii nu au fost interesați ca statul să dețină o cotă semnificativă la Petrom. Acum, când spiritele împotriva Austriei sunt încinse, statul are ocazia să arate ce poate. Ieri, Fondul Proprietatea a anunțat că scoate la vânzare un pachet de acțiuni de 3% din capitalul companiei energetice. Conform prețului de piață, participația de 3% costă aproximativ 830 milioane de lei. Scump, dar într-o economie liberă acțiunile se plătesc, nu se naționalizează. Deci, până la puțin probabila preluare a Petrom, statul ar putea să își manifeste interesul pentru cumpărarea a 3% din companie. Pare puțin, dar nu este neapărat așa. La începutul acestui an, Fondul Proprietatea a mai vândut 3% din Petrom, fără ca statul român să manifeste vreun interes. În urmă cu cinci ani, tot Fondul Proprietatea a cedat alte șase procente din compania petrolieră, la fel, fără ca statul să cumpere ceva. Deci, statul s-a ascuns în spatele unei legi vechi care îi interzice să își consolideze poziția într-o companie, o lege care, însă, putea fi schimbată cu ușurință. Acum, statul poate cumpăra 3%. ….” Integral: https://www.rfi.ro
“ESchecgen Anul acesta se termină în curând dar crizele rămân, războiul din Ucraina se tot întinde și riscă să se extindă iar noi am ratat intrarea în Schengen. …. Cancelarul Austriei, coleg de PPE cu Iohannis, PNL și UDMR s-a dovedit supus austriac al Moscovei făcându-i jocul și compromițând omogenitatea UE. Motivul Austriei au fost imigranții ilegali deși rutele acestora nu includ România. Cancelarul minte ca Putin pedepsind România și Bulgaria pentru vini imaginare – așa cum țarul bombardează Ucraina acuzând-o că vrea să ocupe Moscova. De altfel, cancelarul care declara că Schengen trebuie reparat înainte să se extindă a votat aderarea Croației. Ce are Croația și noi n-avem? În primul rând o națională de fotbal mai bună. Și cică i-a dat gaze cancelarului în timp ce noi (care am dat austriecilor cadou Petrom) i-am fi refuzat gazele din Marea Neagră….. ,,Nu mai aruncați vina pe Rusia” a sărit Ponta. ,,Nu căutăm vinovați în interior” a zis Ciucă. Nu-i căutăm căci îi găsim peste tot. ….Este un eșec a lui Iohannis care n-a prevenit trădarea amicilor săi austrieci (mari tăietori de păduri românești) și n-a intervenit când trebuia păstrându-se într-o enervantă inerție prezidențială. Este și un eșec al guvernului și al PNL care l-a trimis pe Bode la Viena. Or, Bode este autogolul în persoană. Se zvonește că pentru incompetențele sale multilaterale, Bode ar vrea șefia ANRE cu o leafă de 12 mii de euro. Pomana porcului. …. Acum toată lumea se lamentează că ne-a umilit Austria. Nu cumva oficialii noștri ne umilesc zi de zi prin incompetența lor? ….” Integral: https://revista22.ro
“O Românie violentă, misogină, conservatoare Majoritatea covârșitoare a locuitorilor României secolului 21 este de părere că femeile au nevoie de protecția unui bărbat, că fără această umbrelă ținută de ei, ele nu s-ar descurca, ar fi dezorientate și neputincioase. În România secolului 21, testul de virginitate este încă legal, așa că tinerele pot fi încă umilite de părinții lor și chiar de viitorii soți care vor să fie stăpâni pe corpurile acestor femei. Totuși, Organizația Mondială a Sănătății consideră că astfel de teste încalcă drepturile omului și ar trebui să fie ilegale. Înapoierea nu se oprește însă aici, fiindcă lumea politică autohtonă a rămas o lume a bărbaților, așa că legile sunt făcute în defavoarea femeilor și a fost imposibilă o lege care să oblige partidele să aibă pe listele de candidați o cotă minimă de 40% de femei. Marii bărbați politici ai României se tem că vor ajunge pe locul al doilea, ca în Republica Moldova, unde femeile conduc cele mai importante instituții ale statului. Se tem că nu ei vor mai dicta criteriile pe baza cărora avansează femeile în politică și că va veni vremea când vor fi nevoiți să facă un pas în spate. Până atunci, însă, legislația din România lucrează împotriva femeilor nu doar pe plan politic. Există, spre exemplu, forme de violență împotriva femeilor care nu au fost introduse în legislație, între ele mutilarea genitală a femeilor, căsătoria forțată, avortul forțat, sterilizarea forțată și chiar hărțuirea sexuală, dacă nu are legătură cu locul de muncă. În plus, atât printre polițiști, cât și printre procurori sau judecători există o serie întreagă de prejudecăți atunci când sunt puse în balanță cazurile de viol. …. Din cercetare rezultă că 86% dintre bărbați și 76% dintre femei sunt de acord că femeile au nevoie de protecția unui bărbat. De asemenea, 66% dintre bărbați și 57% dintre femei sunt de acord că bărbatul este capul familiei, iar 45% dintre bărbați și 38% dintre femei sunt de acord că femeile ar trebui să-și asculte partenerul. În funcție de educație și de vârstă, datele diferă, dar per total peisajul descris de aceste procente sugerează o Românie Macho, rămasă cu mai bine de o sută de ani în urma statelor vestice, o Românie în care femeile sunt crescute să rămână umbra bărbaților. … Autorii au luat în calcul cinci afirmații care definesc „valorile patriarhale”: (1) bărbatul este capul familiei; (2) Femeile au nevoie de protecția unui bărbat; (3) Femeile ar trebui să își asculte partenerul/soțul (să i se supună); (4) Este mai bine să rămâi într-o căsătorie nereușită decât să nu te căsătorești deloc; (5) Pentru binele copiilor, este de preferat să rămâi într-o relație violentă. ….” Integral: https://www.dw.com
“Ucraina are nevoie de arme, nu de premii …. În timp ce întreaga Ucraină este în continuare supusă tirurilor cu rachete, lansate de armata rusă, Parlamentul European decernează poporului ucrainean premiul Andrei Saharov, pentru „libertate de gândire”. Este o recunoaştere foarte importantă. Dar, de fapt, ucrainenii luptă acum în primul rând pentru dreptul lor de a trăi şi mai puţin pentru libertatea de gândire. Ei luptă pentru a trăi într-o ţară liberă şi independentă. Fără să se teamă că vor deveni victime ale armatei ruse, victime ale unor ucigaşi şi violatori. Ei luptă pentru ca fiii şi fiicele lor să nu trebuiască să se ferească de tirurile de rachete în adăposturi antiaeriene. Pentru acest obiectiv mulţi ucraineni plătesc un preţ foarte mare. Plătesc cu viaţa celor care pier sau au pierit deja în război. Şi ei sunt laureaţi ai Premiului Saharov, dar postum. …. Premiul Pulitzer a fost decernat în primăvara acestui an tuturor ziariştilor ucraineni, “pentru curajul, rezistenţa, angajamentul şi obligaţia autoasumată în favoarea relatărilor conforme cu adevărul, în timpul nemiloasei invazii a lui Vladimir Putin în ţara lor”, după cum a scris comitetul de decernare. Premiul Saharov este decernat poporului ucrainean, reprezentat de preşedintele Volodimir Zelenski, de alţi politicieni aleşi şi de societatea civilă. Probabil că milioanele de ucraineni care au primit această înaltă distincţie nu-şi vor aduce aminte multă vreme de ea. Sunt sigur că pentru unii nu are o importanţă prea mare. La fel s-a întâmplat şi când “Centrul pentru Libertăţi Civice” din Ucraina s-a numărat printre câştigătorii Premiului Nobel pentru Pace din acest an, la fel şi după ce trupa ucraineană Kalush Orchestra a câştigat Eurovision Song Contest. Este de înţeles. Fiindcă, atunci când îţi zboară rachete deasupra capului şi milioane de oameni sunt siliţi să-şi părăsească ţara, nu prea ai chef să sărbătoreşti aşa ceva. Nici atunci când vecini de-ai tăi se întorc de pe front într-un sicriu de plumb sau când propriii copii trebuie să se adăpostească în buncăre antiaeriene. Sau atunci când percepi fiecare atac cu rachete la Kiev, Harkov, Nipru, Nikolaiev sau Odesa ca pe un atac aspra propriei persoane sau când mesaje cu semnul Crucii îţi parvin, referindu-se la rude aflate pe front, şi izbucneşti în plâns. …. Dar partea proastă este că aceste distincţii nu pot fi transformate în noi livrări de arme moderne din Vest. Fiindcă numai aşa brutalul masacru din Ucraina, dezlănţuit de Putin, poate fi stopat. Îndelungatul război din Ucraina, pe care întreaga lume îl urmăreşte şi ea în direct de la sfârşitul lunii februarie, pare să producă în rândul spectatorilor o amorţire a capacităţii lor de percepţie. Unii urmăresc ce se întâmplă de parcă a fi vorba de un serial pe Netflix……..” Integral: https://spotmedia.ro
“Patriarhul râde de „munţii de bani” găsiţi la Bruxelles: „LOL, ăia sunt bani?” …. Preafericitul Daniel are alertă Google pentru toate știrile în care apare sintagma „bani“, așa că i-a apărut în feed și titlul „Cum arată munții de bani confiscați de la europarlamentarii arestați în scandalul mitei din Qatar“. Curios din fire, Patriarhul a dat click, însă în momentul în care a văzut imaginea cu banii nu s-a putut abține și a izbucnit în râs. „LOL, păi ăia sunt bani? Atâția bani țin eu într-un buzunar, iar voi le spuneți «munți de bani»? Săracilor!“, ar fi exclamat Patriarhul înainte să izbucnească în râs. După ce a râs de i-au dat lacrimile preț de vreo 10 minute, Preafericitul Daniel și le-a șters la final cu un teanc de bani vizibil mai gros decât toate cele din imaginea cu șpaga de la Bruxelles. …” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Super tare Tia 🙂
Buna ziua
Ieri italienii au dat datele ultimului recensământ.
1- populația a scăzut de la 61 milioane la 59 milioane.
Au venit mai putini străini și au murit multi in special de covid ( peste 700.000 morți inclus de boala )
2- raportul noi născuți – bătrâni e catastrofal.
Raport de 5,7 bătrâni la un nou născut .
3- menținem ferm primul loc la imigranți in Italia. Peste 1.083.000 români cu domiciliul stabil in Italia la 31 decembrie 2021.
Cu 12.000 in plus fata de anul anterior. ( și era pandemie)
Acum eu sunt extaziat când INS scoate (din burta) 19 milioane locuitori în România.
Deoarece în Spania e alt milion de romani. In GB vreo 600.000 . Germania bate peste 500.000 români .Plus restul tarilor UE, USA și Canada.
Nici nu ne mai trebuie Schengen. Suntem peste tot.
Mai puțin în gândirea marionetelor politice care sigur ne vor da cheia succeselor perseverând ” din greșeală în greșeală”.
USL II și cel mai catastrofal președinte din istorie, garanția eșuării politice și financiare.
“România nu are președinte. Regele de tinichea și rușinea de la Consiliul European
…Nu a reușit nici măcar să pună subiectul Schengen pe ordinea de zi oficială. Nehammer a pus planul său pentru migrație. Nu a obținut nici măcar promisiunea premierului suedez că va pune subiectul Schengen pe agenda JAI din martie. Dacă tot e pe senzații, senzația pe care a lăsat-o dl Iohannis este că a primit bătăi pe umăr, consolări și cam atât. De ce am ajuns și domnia sa, și noi aici?
În primul rând, pentru că dl Iohannis s-a înconjurat doar de incompetenți docili și comozi. Oamenii cu știință de carte, cu experiență, cu idei și viziune sunt incomozi, ridică probleme, opun rezistență, trebuie să fii la înălțimea lor. Dl Iohannis nu a vrut decât să fie toți la înălțimea competenței domniei sale, să fie lăsat în pace, să-i fie cât mai comod. Are probabil cea mai slabă garnitură de consilieri prezidențiali din ultimii 33 de ani. Doar mediocri anonimi și cuminți. Premierul este caricatural. Miniștrii cheie, în cazul Schengen de la Interne, Externe, sunt unul un baronaș ceapist cu un fond de cuvinte și idei la nivelul clasei a VI-a, celălalt un birocrat cenușiu și transpirat. Două nulități care bat din călcâie pentru confortul șefului autosuficient.
Tot pe criterii de slugărnicie a numit și conducerea PNL. A distrus partidul, l-a emasculat și l-a împins în picaj.
Opt ani de zile, dl Iohannis nu a vrut decât liniște, confort, protocol, vacanțe. De aceea, nu a livrat nimic, absolut nimic. Nu l-a interesat performanța, nu l-a interesat să învețe, a rămas un mediocru provincial, egoist și misecuvinist înconjurat de nulități la toate nivelurile.
Schengen era ultima șansă de a da un conținut turismului domniei sale în Palatul Cotroceni. A ratat-o și în privirea pe care o avea la finalul Consiliului European i se citea conștientizarea dezastrului. Cel personal desigur, pentru că țara nu a intrat niciodată în interesul domniei sale. Și cel mai rău este că, în acest moment, România a rămas practic fără președinte dincolo de sensul strict formal. Reperul instituțional s-a dus. Președintele nu mai contează pentru aproape nimeni, e un vid acolo unde ar trebui să fie respectul, dacă nu pentru persoană, atunci pentru funcție. …. Da, Nehammer a fost, este un nenorocit, dar nu la el e problema principală, ci la un rege de tinichea care nu a avut soluții pentru nimic, care nu contează pentru nimeni și care a crezut cumva că și în afara țării funcționează misecuvinismul din interior…..”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/romania-nu-are-presedinte-regele-de-tinichea-si-rusinea-de-la-consiliul-european
Meserie, articol. L-a expus pe plavan exact cum a facut si cum este.
🙂
Stiu ca nu e prea simpatizata, dar scrie bine si are argumente.
Mie imi place, desi nu inteleg mereu ca ea. E sincera, ce intelege aia scrie sau zice.
“Concluziile Consiliului European nu menționează susținerea statelor membre pentru aderarea României la Schengen
Președintele Klaus Iohannis a declarat joi, după reuniunea de la Bruxelles, că este optimist totuși că țara noastră va intra anul viitor în spațiul european fără frontiere interne.
Concluziile Consiliului European de joi de la Bruxelles, care sumarizează deciziile luate de șefii de state și de guverne din UE, nu fac referire la susținerea statelor membre pentru aderarea României și a Bulgariei la Schengen. Oficiali europeni familiarizați cu procesul de negociere au explicat înainte de summit că unul dintre scenariile favorabile pentru România la acest Consiliu ar fi fost cel în care una dintre concluziile finale ar fi menționat susținerea statelor membre pentru eventuala aderare a României și Bulgariei la Schengen. În funcție de termenii formulării, această directivă politică ar fi determinat o decizie a miniștrilor din Consiliul Justiție și Afaceri Interne. Singura referire la dosarul Schengen în concluziile Consiliului este însă cea privind Croația. „Consiliul European salută aderarea Croației la spațiul Schengen de la 1 ianuarie”, precizează documentul publicat pe site-ul Consiliului….”
https://www.libertatea.ro/stiri/concluzii-consiliului-european-romania-schengen-4382403
“Judecătoarele care l-au condamnat pe fostul șef CNAS la șase ani de închisoare au fost excluse din magistratură. Decizia CSM
Secţia pentru judecători a CSM a decis joi excluderea din magistratură a două judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti, Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu, care l-au condamnat la şase ani închisoare pentru corupţie pe Lucian Duţă, fost preşedinte al CNAS. Cele două judecătoare au fost cercetate disciplinar de Inspecţia Judiciară pentru că, printre altele, au dezvăluit în motivarea de condamnare a fostului şef al CNAS faptul că doi procurori de la Parchetul Curţii de Apel Constanţa au încercat să îl ajute pe Lucian Duţă să scape de acuzaţii.
Conform publicaţiei G4Media, în motivarea condamnării lui Lucian Duţă, cele două judecătoare au menţionat că Gigi Valentin Ştefan, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, şi subordonatul acestuia, Teodor Niţă, fost candidat pentru şefia DIICOT, au desfăşurat o acţiune “cu vădit caracter penal” în încercarea de a-l ajuta pe fostul şef al CNAS şi pentru a îngreuna tragerea sa la răspundere penală. Acţiunile celor doi procurori erau descrise de Daniela Panioglu şi Alina Nadia Guluţanu cu “intenţia de a-i hărţui” pe martorii cheie din dosarul lui Duţă. ….”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25968765-judecatoarele-care-condamnat-fostul-sef-cnas-sase-ani-inchisoare-fost-excluse-din-magistratura-decizia-csm.htm
Statul de drepti.
Că cu statul de drept nu intra nimic. ☹️☹️
La abuzurile astea identice ca pe vremea dictaturii comuniste, nu apare Iohannis, Ciuca, Ciolacu sau macar rușinea aia de ministru, Predoiu să ia atitudine.
Normal. In dictatura ordinele se executa. Nu se discuta.
Și mai vrem Schengen cu așa justiție coruptă , vândută.
Un mic dar de la Moș Crăciun vine in cont. Sărbători Fericite, Politeia! 🎄
Multumim din suflet! 🙂
“Duplicitatea lui Daniel Morar: Desființează colaborarea ”nepermisă de lege” din 2009 dintre procurori și SRI / SRI: Ne-a transmis câteva zile după semnarea protocolului o scrisoare prin care solicita ca transmiterea informărilor să se realizeze direct către DNA / Propunea ca activitatea de colaborare dintre DNA și SRI să fie detaliată prin alte reglementări specifice încheiate între cele două instituții
Fostul procuror șef DNA, Daniel Morar, aflat în conflict deschis cu serviciile secrete pe care le acuză că l-ar fi amenințat și ”aproape șantajat”, critică dur într-o carte recentă de memorii, protocolul încheiat în 2009 între Parchetul General, condus atunci de Laura Codruța Kovesi, și Serviciul Român de Informații, condus la vremea respectivă de George Maior și Florian Coldea. Morar susține că nu a fost de acord cu protocolul, că ”se străduia să țină SRI cât mai departe de activitatea judiciară” și că ”l-au revoltat” clauzele protocolului, despre care a spus că sunt ”contrare legii”.
Pe de altă parte, Serviciul Român de Informații, condus azi de Eduard Hellvig, susține, într-un răspuns la o întrebare adresată de G4Media.ro, că Daniel Morar a transmis SRI în 2009, la câteva zile după încheierea protocolului cu Parchetul General, o scrisoare prin care solicita ca transmiterea informărilor SRI să se realizeze direct către DNA și nu prin intermediul PICCJ, așa cum era prevăzut în Protocol. ”De asemenea, Procurorul șef al DNA avea în vedere și dezvoltarea, și în perioada următoare, a cooperării dintre cele doua instituții, sens în care propunea ca activitatea de colaborare dintre DNA și SRI să fie detaliată prin alte reglementări specifice încheiate între cele două instituții”, se mai arată în răspunsul SRI transmis redacției G4Media.ro…..”
https://www.g4media.ro/duplicitatea-lui-daniel-morar-desfiinteaza-colaborarea-nepermisa-de-lege-din-2009-dintre-procurori-si-sri-sri-ne-a-transmis-cateva-zile-dupa-semnarea-protocolului-o-scrisoare-pr.html
D Morar: unul dintre autorii principali ai stoparii anti-coruptiei declansate in mod clar, direct si inteligent de Kovesi. Un mare gunoi ascuns in ccr, acum scrie carti…
https://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-25969256-video-inaugurata-recent-portiune-din-autostrada-a10-sebes-turda-vale-alunecare-teren-filmata-din-drona.htm
Asta e alta alunecare de teren. Care în RO devin normalitate. ☹️☹️
Eu nu pricep cum se construiește în RO.
– Nu se fac preliminar foraje geologice ? Sa se știe ce e sub viitoarea sosea.
Așa, geologul face analiza subsolului și proiectantul face calculele, alege solurile in baza raportului geologic.
Dar costă. Mai bine nu se fac deloc. 🖕
– Am mai scris, in zona mea italiană, când au lărgit autostrada de la doua la 3 benzi ( + una de urgență) au consolidat in draci dealurile . ( Relieful e ca în Transilvania) .
– Suplimentar au făcut drenaje profunde atât în dealurile adiacente cat și sub autostrada.
Tot costat bani cu grămada da nu aluneca nimic. Nici dacă ploua cu găleata. ( Basca asfaltul e drenant. Apa intra in asfalt și se strânge prin paianjenul de tuburi de dedesubt. Care varsă apa la canalizare.
In Romania contractelor la prețul cel mai scăzut și șpagă cea mai mare, nu se executa chestii ELEMENTARE.
Stat amator și fără profesionisti.
Firma italiana Pizzarotti e de origine latină 😀 .
Stiu să se adapteze șpăgii obligatorii.
Și calitatii de k…t. la prețul cel mai mic.
Un clasic.
Ministrul transporturilor un ageamiu.
CNAIR o gluma proasta.