Buna dimineata intr-o zi de sambata, 15 septembrie! Sambata 15 Septembrie 2018, vremea se va menţine caldã, dar mai ales în jumãtatea de nord a teritoriului va deveni în general instabilã. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, în zonele de munte, local în nord-vest, nord şi centru, iar spre searã şi noaptea, izolat şi în rest. Ploile vor putea avea şi caracter torenţial, iar punctiform se vor cumula cantitãţi de apã mai însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în Maramureş şi estul Transilvaniei şi 32 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade. Îndeosebi spre sfârşitul intervalului, în zonele joase din centrul şi vestul ţãrii, izolat se va semnala ceaţã. In Bucuresti, rămânem cu vremea frumoasă şi se face mai cald. În noaptea următoare încep să se adună norii, dar vor fi şanse reduse de ploaie maxima va fi de 30 de grade, iar cerul va fi variabil. In timpul noptii se vor inregistra 14 grade.
Cea mai stupidă tentativă de lovitură de stat Ce nu este în regulă cu sesizarea Jandarmeriei la DIICOT? Ce ar fi trebuit să se întâmple dacă la mitingul din 10 august asistam, într-adevăr, la acțiuni contra ordinii constituționale? Nu putem trece ușor peste acțiunea Jandarmeriei, deoarece nu veți găsi în istoria lumii încă o tentativa de lovitură de stat reclamată la o lună după comiterea ei. Câteva observații și explicații suplimentare, scrie jurnalistul Dan Tăpălagă peG4Media.ro. – Nu cunosc nicio țară din lume în care un lider autoritar să se tot plângă timp de un an de tentative de lovituri de stat, în timp ce acumulează tot mai multă putere.- Nu veți găsi nicio tentativă de lovitură de stat reclamată la parchet după o lună.- Nu s-a inventat, până la noi, tentativa de lovitură de stat finanțată la vedere prin servicii publice de transfer bani, din donații de cinci și zece dolari primite de la cetățenii din diaspora.- Este probabil prima tentativă de lovitură de stat organizată pe Facebook de o mână de civili înarmați doar cu peturi, prezentați de propaganda puterii drept o adună de neisprăviți, pierde-vară și drogați.- Greu de găsit încă o lovitură de stat organizată fără complicitatea unor instituții de forță gen armată, poliție, cum s-a întâmplat de pildă în Turcia.- Practic este singura lovitură de stat despre care conducerea ministerului de Interne declară că nu știa nimic. Nu doar că nu știa nimic, dar explică de ce nu era nevoie nici măcar de mobilizarea Centrului Naţional de Conducere a Acţiunilor de Ordine Publică (CNCAOP)- Ar fi, apoi, prima lovitură de stat în care cei reținuți pentru acte de violență sunt eliberați în noaptea confruntării cu forțele de ordine.- România a inventat lovitura de stat colectivă. Tentativa denunțată de Jandarmerie nu are un lider, un creier, un organizator.- Jandarmeria nu este nici serviciu de informații, nici parte din Consiliul Suprem de Apărare a Tării pentru a dispune de capacitate de evaluare și expertiză în lovituri de stat. Este o armă dintr-un minister de forță, care execută misiuni de asigurare a ordinii publice și cam atât. Sunt paznicii instituțiilor, bodyguarzii statului.- Dacă Jandarmeria deținea informații despre tentative de lovituri de stat, ele trebuiau transmise de urgență la superiorii ierarhici din ministerul de interne, ministerul trebuia să alerteze CSAT, acesta să dispună măsuri: stare de urgență, suspendarea unor drepturi civile, mobilizarea armatei etc.- De revăzut în acest sens episodul ultimei mineriade din 1999, când România a fost amenințată cu adevărat de o tentativă de lovitură de stat, președintele de atunci a declarat stare de urgență, a fost scoase tancurile etc.- Dacă Jandarmeria a dormit timp de o lună pe informații atât de grave, atunci a fost complice cu presupușii organizatori..Integral: https://www.comisarul.ro
Propunere Teodorovici: Acces la serviciile medicale publice în funcție de plata CASS Servicii publice de sănătate în funcţie de plata CASS, aceasta este propunerea ministrului de finanţe, social-democratul Eugen Teodorovici. El spune că este normal să existe pachete de servicii diferenţiate în funcţie de cât cotizează fiecare la sănătate. „În funcție de cât plătești pe CASS, să ai făcute mai multe variante, pachetul 1, pachet de bază, ai un alt venit la care se plătește CASS, deci implicit o contribuție mai mare, atunci ai al doilea pachet, cu alt tip de servicii, ăsta cred că e sistemul logic”, a declarat, vineri, ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici. – Bun, atunci lăsăm sistemul așa și plătim toți la fel, a venit replica lui Teodorovici. Dacă plătim diferit e normal să fie mai multe variante pachete de servicii pe care un contibuabil să le primească, nu e normal să fie asta abordarea? a adăugat el. Deocamdată, Eugen Teodorovici nu a avansat un termen de la care s-ar putea aplica această propunere. Acum sunt asigurate 15 milioane de persoane, dar avem 17 milioane de beneficiari ai serviciilor de sănătate. Integral: https://www.digi24.ro
De ce îl detronează baronii pe Dragnea ”Domnul Dragnea a fost foarte util și pentru mine, și pentru Mircea Geoană. Făcea ceea ce noi nu făceam, gestionarea baronilor. Îi chema pe un fond de vânătoare și discuta. Eu nu aveam cum, că nu am fond de vânătoare. E un mod medieval. Președinții de consilii județene nu joacă baschet.” Asta a spus Victor Ponta la începutul săptămânii, când a prezentat fotografiile în care Liviu Dragnea apărea zâmbind mândru alături de stâlpii a ceea ce el numește azi ”statul paralel” – George Maior, Florian Coldea, Laura Codruța Kovesi. Informația despre rolul lui Dragnea este chiar mai importantă decât fotografiile. Este prima dată când un fost lider PSD recunoaște deschis, fără jenă, aranjamentul esențial care stă la baza funcționării acestui partid, cel dintre liderii de la centru și baronii locali. Un aranjament pe care Dragnea l-a exploatat din plin, pentru a acumula putere și a se face indispensabil și pe care în final l-a trădat pentru a înclina în favoarea lui balanța puterii. Dar, așa cum se întâmplă adesea, trădările se răzbună, iar trădătorii ajung să fie trădați la rândul lor. Baronii de care s-a folosit pentru a deveni stăpânul absolut al PSD sunt pe cale să îl detroneze. Motivul? Au înțeles că Dragnea a pierdut războiul cu statul, cu cel real, nu cu cel paralel, din imaginația sa și încearcă să se salveze. Și poate chiar să mai reziste o vreme mufați la resursele guvernării. Reacția lor nu este sub nicio formă o surpriză. A fost previzibilă încă din luna ianuarie 2017, când anticipam că, dacă pierde lupta cu statul, chiar baronii care l-au adus la putere îl vor da jos. Până să ajungă la o condamnare definitivă. ”Cu puține excepții, PSD a fost condus, de la înființare până de curând, de un nucleu de lideri cu rădăcini vechi în aparatul central al PCR și al Securității, aflat în București. Iliescu, Roman, Năstase, Geoană, Ponta și mulți alții, abonați permanenți la funcții înalte, sunt bucureșteni. Boieri, rude sau oameni de casă ai boierilor roșii, de Primăverii. Pentru liderii din Capitală, baronii locali, precum Dragnea, Oprisan, Mischie, Sechelariu, au fost buni doar ca să le colecteze voturi de pe ulițele înoroiate ale patriei, fără ca ei să-și murdărească pantofii. În schimb, le-au dat dreptul de a-și exploata la sânge guberniile și pe cei care le populează. De la București au primit doar mărunțiș. Tunurile grele erau rezervate pentru cei de la centru, nu pentru cei din provincie. Integral: https://www.digi24.ro
Stat vs privat. Paradoxul din harta serviciilor medicale din România O unitate medicală la aproape 12.000 de români. Așa stau, în medie, lucrurile în mediul rural, dar există judeţe în care o entitate medicală deserveşte şi peste 30 de mii de oameni. La nivel naţional, doar una din 10 unități medicale de stat se află în mediul rural. De cealaltă parte, mediul privat a repartizat una din cinci entităţi medicale la ţară. Balanţa în această privință se înclină cu precădere datorită cabinetelor de medicină de familie şi laboratoarelor de analize medicale, cu puncte de recoltare în mediul rural, explică Cristian Hotoboc, președintele Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED. O analiză a modului în care este deservită populaţia indică o situație aparte în judeţul Maramureş, unde o unitate medicală publică acoperă, în mediul rural, peste 90.000 de oameni. În mai bine de jumătate dintre judeţe – 25 – o unitate medicală publică răspunde nevoilor a cel puţin 15.000 de oameni. Într-un singur caz, este vorba despre judeţul Argeş, proporţia este de o entitate medicală la 1.374 de locuitori. Media naţională este de 1 la 11.774 de oameni, în timp ce în mediul privat vorbim despre un centru medical la 961 de români. Când vine vorba despre dezvoltarea sistemului public, cea mai mare acoperire, raportat la populaţie, este în Argeş, o unitate deservind 237 de locuitori din mediul rural. La polul opus sunt Hunedoara, Caraş-Severin, Harghita şi Braşov. Nouă din zece unităţi medicale din România sunt private. 91,5% din unităţile de la sate sunt private, în timp ce la oraş procentajul este de 89,4%.Integral: https://www.digi24.ro
Jandarmul care a lovit protestatari la mitingul din ianuarie 2018 scapă de ancheta penală Parchetul Militar București a dispus la începutul lunii septembrie soluția de renunțare la urmărirea penală în cazul jandarmului Răducu Șerban, au declarat pentru G4Media. ro surse judiciare. Decizia a fost dispusă pe motiv că faptele jandarmului nu au avut un grad ridicat de pericol social, procurorii spunând că acesta i-a lovit pe protestatari în timp ce apăra dispozitivul de jandarmi. De asemenea, nici una dintre cele trei persoane lovite de jandarm nu a vrut să facă plângere împotriva lui. Printre cei loviți cu pumnul de Răducu Șerban la protestul din ianuarie 2018, în Piața Universității, se numără și George Călin, fotoreporter la agenția InquamPhotos. Decizia de renunțare la urmărirea penală trebuie confirmată de Tribunalul Militar București. Jandarmul Răducu Șerban s-a remarcat anul trecut în fața DNA, când a făcut exces de zel în apărarea lui Liviu Dragnea, liderul PSD venit la audieri. Jandarmeria a reacționat imediat după ce pe net au apărut filmările cu jandarmul Răducu Șerban lovindu-i cu pumnul pe protestatari. ”Există situaţii în care jandarmii din prima linie, aflaţi de multe ore în dispozitiv, în picioare, în condiţii meteorologice deosebite, pot fi supuşi unei presiuni extrem de mari, presiune ce poate genera şi astfel de comportamente. Responsabilitatea acestei acţiuni punctuale a unui jandarm va fi stabilită de verificările interne. Integral: https://www.g4media.ro
Ambasador american: 15 jurnaliști au fost agresați fizic și verbal de jandarmi la protestul din 10 august “Pe 10 august, în România, cel puţin 15 jurnalişti au fost agresaţi fizic şi verbal de către forţele de ordine, inclusiv prin utilizarea gazelor lacrimogene, în timp ce monitorizau protestele din Bucureşti, potrivit Active Watch şi Reporteri fără frontiere” – a spus ambasadorul Michael Kozak, şeful delegaţiei americane la cea mai mare conferinţă europeană dedicată drepturilor omului şi democraţiei. Declarația, postată de Ambasada SUA la București pe contul său de Facebook, arată că SUA cer tuturor statelor ”să implementeze angajamentele asumate privind siguranța ziariștilor și pentru o presă liberă, independentă și pluralistă”. Integral: https://www.g4media.ro
Erdoganizarea Jandarmeria Română, instituție însărcinată cu paza și subordonată Ministerului de Interne, s-a transformat în instrumentul politic al unui lider disperat să-și salveze libertatea. Pentru prima oară în istoria unui stat membru UE, o instituție de forță depune plângere la parchet și reclamă o presupusă tentativă de lovitură de stat. Suntem în fața unui comportament instituțional aberant și a unui comportament politic care amintește de Turcia lui Erdogan, o țară în care libertățile cetățenești sunt suprimate, iar răzbunarea liderului suprem se manifestă prin intermediul justiției aservite și a instituțiilor de forță obediente. Ca să scape de ancheta incomodă a Parchetului General în dosarul violențelor de la mitingul din 10 august, Liviu Dragnea a găsit soluția: să forțeze mutarea dosarului de la parchetul condus de Augustin Lazăr la DIICOT, unde mizează pe înțelegere din partea lui Felix Bănilă, propus de Tudorel Toader. Aici și-a intrat în rol Jandarmeria: a depus la DIICOT plângere penală pentru tentativă de lovitură de stat, sperând că DIICOT va deschide dosar și va prelua practic ancheta de la Parchetul General. Doar că, făcând acest gest instituțional, Jandarmeria a deviat de la rostul său constituțional și s-a transformat într-un instrument politic al liderului PSD. Ca și cum Jandarmeria nu ar fi o instituție a statului, ci firma de bodyguarzi a lui Dragnea, garda lui pretoriană pe persoană fizică. Acest gest fără precedent al Jandarmeriei și subordonarea ei fără rezerve față de Liviu Dragnea amintește de modul în care Recep Tayip Erdogan, liderul autoritar al Turciei, și-a îngenuncheat țara. Sub pretextul unei controversate lovituri de stat, Erdogan a identificat un inamic convenabil, clericul Fethullah Gulen – principalul său adversar politic, și a pornit prigoana împotriva tuturor ”elementelor dușmănoase” din societate. Cu ajutorul instituțiilor de forță pe care Erdogan le controlează cu mână de fier, zeci de mii de magistrați, funcționari, profesori, militari și ziariști au fost hăituiți, judecați sumar și închiși pentru crime închipuite. Teroarea lui Erdogan nu se oprește însă în granițele propriei țări: îi urmărește activ pe cei care lucrează în școlile guleniste în toată lumea. Uneori, prin complicitatea unor lideri corupți sau influențabili prin șantaj, ca în Republica Moldova, reușește să obțină expulzarea lor înapoi în Turcia, unde-i așteaptă iadul. Exact ca Erdogan procedează și Dragnea cu instituțiile pe care și le subordonează. Așa a făcut cu Fiscul, asmuțit asupra redacțiilor care i-au anchetat afacerile murdare. Așa face cu Curtea de Conturi, trimisă pe capul adversarilor politici. Exact asta face acum Jandarmeria. Integral: https://www.g4media.r
Ne vom face de ras cu propunerea de judecator la Tribunalul UE? Selectia din Luxemburg este drastica si nimeni nu stie cum a facut Toader alegerea Modul in care Ministerul Justitiei a organizat interviurile si procedura prin care a propus un candidat pentru a ocupa, din partea Romaniei, functia de judecator la Tribunalul Uniunii Europene, ar trebui mai bine lamurite, sustine unul dintre candidati, Valentin Mircea, fostul sef al Corpului de Control al lui Dacian Ciolos. Asta dupa ce Mirela Stancu a fost propusa, joi, de Ministerul Justitiei, pentru a ocupa functia de judecator la Tribunalul Uniunii Europene. Ministerul a inaintat totodata doua propuneri de rezerva, respectiv Irina Zlatescu si Mircea Criste. “Exista dubii”, sustine Valentin Mircea. Acesta cere sa-i fie communicate criteriile de departajare. In plus, Comitetul de la Luxemburg, care va intervieva propunerile Romaniei, face o selectie dura, unul din cinci candidati este respins. “Sunt si eu curios daca persoanele care au fost selectate le indeplinesc si daca Romania nu se va face de rusine atunci cand se va ajunge in fata acelui comitet”, a declarat Valentin Mircea pentru Ziare.com. Melescanu a lipsit, nu s-a respectat procedura Ministrul de Externe, Teoder Melescanu, nu a participat la audierile tuturor celor 18 candidati pentru functia de judecator la Tribunalul Uniunii Europene, iar din acest motiv procedura ar putea fi viciata. Concret, potrivit procedurii oficiale, articolul 2, alineatul 2: “Pentru procedurile de audiere, deliberare si selectie a candidatilor, Comisia este valabil intrunita prin prezenta tuturor membrilor. Pentru toate celelalte chestiuni, Comisia este valabil intrunita in prezenta a cel putin 3 membri.” Comisia a fost formata din ministrul Justitiei, Tudorel Toader, ministrul de Externe, Teodor Melescanu, presedintele CSM, judecator Simona Marcu, fostul judecator roman la CEDO, Corneliu Barsan, si fostul judecator roman la Tribunalul UE, Andrei Popescu. Melescanu ar fi lipsit insa de la parte dintre audieri, iar in alte cazuri ar fi fost inlocuit cu un functionar din cadrul Ministerului de Externe. Integral: http://www.ziare.com
Un inalt functionar al statului a dezvaluit la DNA cum se dau HG-uri cu dedicatie pentru baronii PSD Ministrul Dezvoltarii ii suna pe subordonatii care avizau proiectele de hotarari de guvern si se interesa de stadiul acestora, in cazul unor judete care erau controlate de lideri ai PSD: Tulcea, Vrancea, Constanta, Teleorman. Dezvaluirea a fost facuta la DNA de unul dintre sefii Serviciului Avizare Acte Normative din Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) . Inaltul functionar a fost audiat ca martor in dosarul Belina, in care au fost trimisi in judecata fostul vicepremier Sevil Shhaideh, fost secretar de stat in cadrul MDRAP, Adrian Ionut Gadea, fost presedinte al CJ Teleorman, si mai multi functionari. Declaratia acestuia se afla in arhiva dosarului de la Tribunalul Bucuresti. Practic, totul a pornit in momentul in care procurorii DNA au incercat sa afle cum fostul vicepremier si ministru al Dezvoltarii, Shhaideh Sevil, a initiat, a fundamentat, a introdus pe circuitul de avizare si a prezentat Guvernului pentru aprobare HG 943/2013. Prin aceasta hotarare, s-a aprobat transmiterea unor parti din Insula Belina si Bratul Pavel catre domeniul public al judetului Teleorman si in administrarea Consiliului Judetean Teleorman. Ulterior, insula a fost inchiriata de Tel Drum si folosita ca loc de relaxare de Liviu Dragnea, potrivit martorilor din dosar. Ministerul Dezvoltarii a fost condus in acea perioada de Liviu Dragnea (decembrie 2012 – mai 2015) si de Sevil Shhaideh (mai 2015- noiembrie 2015) . Din octombie 2017, ministerul este condus de Paul Stanescu, senator PSD si fost presedinte al CJ Olt. “Erau cazuri cand ministrul suna” Seful Serviciului Avizare Acte Normative din MDRAP a explicat la DNA cum erau prioritizate anumite hotarari de guvern. “Doresc sa mai precizez ca, in functie de conducerea ministerului, erau prioritizate anumite proiecte de hotarari de guvern. In acea perioada, aveau prioritate proiectele initiate de autoritatile locale din Tulcea, Vrancea, Constanta, Teleorman. Integral: http://www.ziare.com
Cum să aducem diaspora înapoi. Petre Daea: “Avem programul de tomate, e sigur” Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a lăudat, vineri, la Cluj, programul “Tomate în România”, într-o dezbatere publică în care i s-au solicitat soluții pentru a-i aduce acasă pe românii din diaspora. Dar, chiar și potrivit datelor oferite de el, mai puțin de 5% dintre beneficiarii programului sunt români care s-au întors în țară pentru a beneficia de această măsură guvernamentală. De altfel, Daea nu a reușit să ofere explicații concrete la problemele despre care a fost întrebat. În schimb, a vorbit despre sărbătoarea Înălțării Crucii și a îndemnat audiența să se bucure împreună de “colaborarea formidabilă” cu UE. La dezbaterea organizată la Facultatea de Studii Europene a UBB Cluj au participat și comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, precum și comisarul european pentru agricultură, irlandezul Phil Hogan. După ce unul dintre primarii prezenți le-a cerut tuturor participanților să vină cu soluții pentru întoarcerea emigranților, Corina Crețu a spus că tinerii cu educație superioară, de pildă, nu găsesc locuri de muncă pe măsura competențelor lor. Ea l-a folosit ca exemplu rar de reușită pe unul dintre tinerii universitari aflați în rândurile audienței….În replică, ministrul Petre Daea, a vorbit despre Legea muntelui și despre programul prin care li se oferă ajutoare cultivatorilor de tomate….Tânărul felicitat de Corina Crețu a fost exclus anul trecut din PSD de pentru “delict de opinie”Integral: https://pressone.ro
Va doresc o zi frumoasa si un sfarsit de saptamana linistit! D@D
Like this:
Like Loading...
“Cum să aducem diaspora înapoi. Petre Daea: “Avem programul de tomate, e sigur” ”
Programul de Kukuruz este secret sau e doar pentru VIP uri ? :))
Buna dimineata si un weekend energic ! 🙂
Bun găsit!
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-22703026-pib-leata-apa-datoria-public-datoria-public-aproape-dublat-ultimii-opt-ani-jum-tate-termeni-nominali.htm
„Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice, datoria guvernamentală ca procent din Produsul Intern Brut a scăzut cu 0,1 puncte procentuale, la jumătatea anului, reprezentând 34,9% din PIB. Conform metodogiei UE, ponderea în PIB s-a calculat luând în considerare suma PIB-urilor realizate în ultimele 4 trimestre, adică circa 875 miliarde lei.
În practică, datoria a crescut de la începutul acestui an cu 4,72 miliarde lei, la 305,5 miliarde lei.
Cea mai mare parte din sumă, circa 96,6%, este datorie pe termen mediu și lung, iar restul pe termen scurt, circa 10,1 miliarde lei.
În funcție de instrumentul în care este datoria, cea mai mare parte, peste 246,3 miliarde lei, reprezintă titluri de stat. Datoria administrației publice centrale a urcat cu 1,74%, la 291,1 miliarde lei, iar cea a administrației locale a scăzut cu 1,89%, la 14,3 miliarde lei.
În ultimii patru ani și jumătate datoria, raportată la PIB, a scăzut constant, pe măsură ce a urcat și PIB-ul. În 2014, de exemplu, la un PIB de peste 668,1 miliarde lei, datoria reprezenta 39,1%. Dar, în termeni nominali, aceasta a urcat de la 261,4 miliarde lei, la 305,5 miliarde lei, în iunie 2018.
Din 2010 și până la jumătatea acestui an datoria a crescut cu 94%. Având în vedere perspectiva cheltuielilor bugetare și a deficitului, datoria guvernamentală își va continua trendul ascendent.”
Asta se cheamă amanetarea viitorului copiilor și nepoților noștri!…
Buna dimineața
Chestia asta cu “raportarea”datoriei la PIB ,seamănă mai mult cu raportările comuniste;
Ceea ce este esențial nu este “cât e datoria” ci “ce capacitate am sa o rambursez”
a te împrumuta nu e întotdeauna rău,depinde de ce te împrumuți;daca te împrumuți ca sa faci ceva,o casa,sau sa ți iei o masina care îți asigura independența de mișcare și implicit posibilități de a câștiga mai mult e ok;daca te împrumuți ca sa bei la cârciuma nu prea e ok;or,România se împrumuta acum sa bea la cârciuma
sa presupunem ca la viitoarea criza-care va veni cert ca și cutremurul ăla mare-PIB ul scade cu 10%,așa cum a fost in 2009 vs 2008;care va fi %datoriei in PIB? Și nici măcar asta n ar fi grav…de unde restitui împrumutul?s a uitat situația din 1982 sau 1997 când România cu “toată Frumusețea de PIB”era sa între in faliment pentru neplata unor rate scadente care erau infime ca valoare din datoria totala la acel timp
Dl @Intamplator , buna dimineata !
Nicio masa fara peste , ce mai inventeaza astia din presa — ” WASHINGTON – A mysterious Israeli connection appeared on Friday within the pages of the plea deal signed between Paul Manafort, U.S. President Donald Trump’s former campaign manager, and the office of special counsel Robert Mueller, who is investigating Russia’s interference in the 2016 election.
According to the document, in 2012, while Manafort was working as a lobbyist for the pro-Russian government of Ukraine, he received help from a senior Israeli official in an attempt to tarnish the reputation of Ukraine’s then-opposition leader Yulia Tymoshenko. Parliamentary elections were held in Ukraine on October 28, 2012.
The document doesn’t name the senior Israeli official that Manafort communicated with. However, in October 2012, at the same time that Manafort was working on this issue, Israel’s then-foreign minister, Avigdor Lieberman, published a statement attacking the political rivals of Manafort’s clients in Ukraine for espousing anti-Semitism. Lieberman’s statement was featured in reports by a number of American news outlets, including The New York Times and Breitbart. ”
https://www.haaretz.com/israel-news/.premium-manafort-and-senior-israeli-official-meddled-in-ukraine-elections-obama-foreign-policy-1.6471261
2 observatii – baietii repede cu Breibartu’ si cam ce legaturi are Avigdor Lieberman cu “maica , lui -rusie” ?
Buna dimineata!
Semnatura neoficiala: Black Cube
“He received help from a senior Israeli official in an attempt to tarnish the reputation of Ukraine’s then-opposition leader Yulia Tymoshenko.”.
Semnatura oficiala?
Salut
Vim afla 🙂
Dar e interesant , nu ?
Cum e implica scandinavii in anumite tari , in favoarea Rusiei si folosesc marota cu ‘anti-scandinavul” – cand au interes .
Nu ti se pare cunoscuta metoda si de prin Ro ?
Ce tipa ambasada vikingilor suedezi cand liberalii l au anuntat candidat pe pacaliciul de Munteanu ? Ca de acolo a inceput orchestrarea , clanul sudezilor lansand apoi celebrul “mandru ca sunt roman” – utilizat in campanie de psd . Acu’ le-a iesit pe nas multor votaci “mandria ” si au ramas cu lingura de kukuruz suedez . Desigur si cu IKEA :)))
Am scris asa pentru luptam toti impotriva PC – dar nu’i voie si nu’i frumos sa spui ce gandesti chiar despre toti hotii , lupta impotriva PC trebuie sa fie doar inspre o directie de imbecili ( islamisti) .
Ceilalti imbecili .. trebuie sa profite :)) .
90 de ani de la inaugurarea Crucii de pe Caraiman!
https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/coroana-de-otel/cum-a-scapat-crucea-de-pe-caraiman-de-distrugerea-comunistilor-996668
Buna ziua,
interesant si suprinzator ce solutii structurale au adopta cei de la CFR. In anii 60 am vazut crucea luminata – spectacol special pt acea vreme
Și, iar, despre A8, Ungheni-Iași-Târgul Mureș:
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/o-noua-minciuna-despre-autostrada-a8-bolmojeala-incredibila-si-inacceptabila–199737.html
Comisar(easa) ex-psd dixi:
„„Avem bani pentru a începe, din această perioadă de programare, studiul de fezabilitate pentru Autostrada Montana (Tg. Mureş-Iaşi, n.r.)“, a declarat ieri la Cluj comisarul european pentru Politică Regională, Corina Creţu. Ea s-a aflat în România în aceste zile, de unde a făcut apel în mai multe rânduri la Ministerul Transporturilor să transmită Comisiei Europene spre finanţare proiecte de infrastructură majore. „Ultimul proiect pe care l-am avut depus la Comisia Europeană este cel al metroului, până la Aeroportul Otopeni“, a spus Corina Creţu. Aplicaţia la care a făcut referire a fost înregistrată la Bruxelles în decembrie 2017. Aşadar, în Anul Centenar, guvernarea PSD-ALDE nu a depus niciun proiect finanţabil prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. „Sunt surprinsă să aud că toţi primarii primesc răspunsuri că nu mai sunt bani“, a adăugat comisarul european.”
@ziggy
va rog citiți eseul din The Atlantic ; nici urma de “consilieri iudeo bolșevici” și in cele doua tari analizate pattern ul spre dictatura,ilineralism este clar și se realizează “cu succes”
va rog sa înțelegeți ca eu nu spun ca aia sunt “albă ca zăpada” eu spun ca ei au fost aduși aici și principalii beneficiari nu sunt ei ci cei care i au adus;nu ca ei n ar face “gheshefturi”. și ,mai mult,cum e posibil ca un fost șef de serviciu in SRI ,și nu serviciu as tiv,sa urle liber și sa divulge secrete la treburi și sa nu pățească nimic?spunea vantu “întăriti va statul” am impresia ca a fost întărit pana s a rupt…
Buna dimineata
https://www.hotnews.ro/stiri-international-22444090-romnia-cehia-ungaria-blocat-declaratie-condamnare-mutarii-ambasadei-sua-ierusalim.htm#self
Cele 3 tari sunt sub papucul bibisorilor de mult . A spus si Shimon Peres ( el a facut referire si la Polonia insa Polonia are alte jocuri ) .
In rest – Ungaria , Cehia , Romania au devenit uneltele bibisorilor impotriva UE si implicit fac jocurile Rusiei ( destabilizarea flancului estic al NATO ) .
E politica de stat in regimul bbisorilor .
Iar despre abuzuri impotriva democratiei .. va puteti uita direct la ce legi si abuzuri impotriva justitiei face guvernul lui Netanyahu . Mai ceva ca in Polonia .
Stimate domn , capul consiglierilor lui dragnea – Moshe Klughaft , a fost acuzat de judecator ( in Israel !) de proto-fascism .
Bună dimineața.
Așa, cu nume și prenume sună mult mai bine !
Buna dimineata
https://www.haaretz.com/israel-news/austrian-party-cuts-ties-with-israeli-adviser-linked-to-steinmetz-1.5442744
Tot cu nume si prenume , aceeasi manevra – a acelorasi aghiotanti ai lui bibisor : silberstein consiglia socialistii austrieci si a facut 2 bloguri cu caracter anti-semit dupa care dadea vina ca blogurile apartin celor care se opuneau socialistirlor austrieci ( ce seamana lucrurile , nu ? ! ) .
Autoritatile austriece l au fugarit pe silberstein de la Viena si a castigat alegerile Sebastian Kurz , de la Partidul popular austriac .
Dupa 10 August – ” “Condamnăm puternic violenţele de la Bucureşti, în cursul cărora au fost răniţi mulţi demonstranţi şi jurnalişti. Aşteptăm clarificări. Îi doresc recuperare rapidă cameramanului ORF care a fost rănit”, a transmis Sebastian Kurz prin Twitter.”
Romania si a pus in cap toata diplomatia occidentala datorita faptului ca are o clasa politica sub papucul unor penali de ai lui bibisor .
PS- “gheshefturi” de cate 1 miliard de dolari , “disparuti” din bugetul RMoldova .. sa tot faci .
Nu mai povesteste nimeni despre prejudiciul respectiv , ca si cum banii unei banci centrale pot sa se evapore fara sa lase urme .
Buna ziua.
Aceasta este perversitatea maximorum.
Organizatii mai mult sau mai putin secrete formate din evrei organizeaza intense activitati fasciste in alte tari sub obladuirea guvernului israelian pentru racordarea prin crima si coruptie la resursele primare ale acelor tari.
In acelasi timp cand mai peste tot in lume, fascismul generic care a generat holocaust este condamnat pe buna dreptate (cu statul evreu in frunte si la aici).
Buna ziua
Este o regula – daca vrei sa distrugi un stat , trebuie sa vezi ce capacitate de aparare are si ce rezerve strategice ( naturale ) detine .
Ii distrugi prin coruptie capacitatea de aparare si i corupi liderii pentru a pune mana pe resursele naturale iar treaba e gata rezolvata . Nu e nevoie de interventie militara .
Hai sa privim – care mai este capacita de aparare a statului roman si cine e cu labele pe aurul romanesc ( si pe alte resurse ) .
E strategie simpla care se preda la orice academie militara din lume !
Noi traim intr un intuneric si o prostie de nedescris .
Adica un individ e saltat de politia din statul lui , e cercetat de politia din alte state ( gen steinmetz) dar in Ro nu e voie Domnule sa vorbim despre el , pentru ca se supara “elitele” din presa si societatea civila . ‘ELITE” care s au plimbat pe banii lui steinmezt prin Noua Zeelanda , la “training” .
Mai mult de atat nici nu stiu ce as putea scrie .
Da. S-au lipit acolo unde-s prostalai multi, lacomi si cu ifose. Romania, campioana mondiala.
https://www.msn.com/en-us/news/politics/manafort’s-guilty-plea-exposes-hardball-tactics-he-used-to-thrive-in-washington-swamp/ar-BBNlBhi?ocid=spartanntp
Trump’s personal attorney, Rudolph W. Giuliani, told The Washington Post on Friday that the president “knows how badly Manafort has been treated, worse than organized criminals are treated.” :))
Mai rau era sa-l dea pachet la ucrainieni.
Buna seara,
se pare ca omul nu are nimic despre Trump, ci numai despre Podesta si diversi tipi conectati la Hillary si Obama. Democratii sunt speriati ca vor avea un fel de “blowback”
Bună dimineața.
https://kmkz.ro/de-ras/vesti-bune-de-la-liviu-pop-benzina-ajuns-aproape-6-lei-dar-6-e-mai-mic-decat-5
https://www.newsweek.ro/opinii/nu-asa-ne-o-fost-vorba-la-918
Are dreptate! Subscriu 100%!
Bună ziua!
Buna ziua
@paganel….ar trebui sa mai reflectați
Nu sunt istoric dar știu -deși nu prea se vorbește-ca MK a avut niște afaceri nu tocmai corecte legate de furnizarea de echipamente textile armatei in război independenta;
din “istoria”contemporană doar câteva nume de “ne valahi”- din celelalte provincii istorice “pervertite de valahi”-ciuhandu, uioreanu,primarul de baia mare,fenechiu….liviu pop,Andrei Marga ,primarul de Iași-ăla cu amanta- și lista e aproape nesfârșita
Dl Gherman nu are un pedigree prea onorant….dar suntem o țara liberă…..citiți in oglinda ce spune d na in contributors…
Buna ziua,
Ne-valahii sunt majoritari, sa se coalizeze si sa ocupe Bucurestiul, as fi curios ce fel de program ar avea.
Bună seara!
Cu tot respectul, dacă tot vine vorba de un „program”, acesta ar fi descentralizare, autonomie financiară, regionalizare. De ce ar avea nevoie cineva de la Constanța, Craiova, Timișoara sau Galați de o mulțime de „avize”, „semnături”, aprobări de la București ca să deruleze nu știu ce afacere? Sau, la competițiile de proiecte, interne și/sau internaționale, să fie defalcate fondurile pe regiuni, competițiile să fie la fel, iar dacă, să zicem, există contestații la anunțarea câștigătorilor, la Iași, să zicem, contestațiile să le rezolve experți din Craiova, Timișoara și Cluj…
La stabilirea bugetelor – regionale, județene, locale – să se fixeze un anumit cuantum pentru bugetul central plus ceva de rezervă, pentru orice eventualitate, iar în rest, fiecare cheltuie cât are. Dacă nu mai are – să fie sănătos: să dea bugetari afară, să se împrumute, să mai taie din diferite cheltuieli care nu sunt neapărat necesare atunci…
Se poate discuta, fără patimă, fără ură și părtinire și, mai ales, fără preconcepții!
Aici, la Iași, de peste 150 de ani (la anul vor fi 160!) s-a sperat (degeaba) că, drept compensație pentru sacrificiul moldovenilor de a face parte dintr-o țară mai mare (România), vom avea și noi ceva. Și (n-)am avut! Citiți, vă rog, în „Montorul Oficial” de prin primii ani de după Unire (de la Cuza și din primii ani de domnie ei lui Carol), de câte ori au cerut „deputații de peste Milcov” (adică, moldovenii) să fie fixată Înalta Curte de Casație și Justiție la Iași – degeaba!
Liberalul Gh. Mârzescu, susținut de reprezentanții de la Iași ai tuturor partidelor au cerut, după 1918 să primească orașul despăgubiri pentru distrugerile provocate de supraaglomerarea orașului, de suprasolicitarea infrastucturii – în anii 1916-1918, populația orașului a crescu de la circa 100 de mii la peste 300 de mii de locuitori. Cu chiu cu vai, după câțiva ani de insistențe, s-a obținut. S-au dat câteva tranșe, până în 1929, când a venit criza economică, s-a mai dat ceva și după 1933, dar nu tot (nici măcar jumătate din sumă, după câte știu), iar după 1939 – la revedere!…
Știu că unii vor sări în sus, dar cum se poate, de pildă, ca în Germania, Direcția de Statistică să fie nu la Berlin, ci la Nurnberg, iar Banca Centrală – la Frankfurt pe Main (unde s-a stabilit și Banca Centrală Europeană)??? A făcut asta din Berlin mai puțin decât capitala Germaniei???
Am mai fost acuzat pe-aici, complet gratuit, nefondat, de „separatism moldovenesc”, dar voi repeta, și la infinit, dacă e nevoie, că, în calitatea mea de ROMÂN moldovean din Iași, nu cer(em), pentru Moldova, pentru Iași, decât să fim tratați pe picior de egalitate cu restul țării, începând cu egalitatea cu Bucureștii, Teleormanul, Oltul, etc…
Buna seara….cred ca in Teleorman e deja “descentralizare”,la fel era și Constanța lui Mazăre…ce Spuneti Dvs e frumos in teorie;cum ar arata un Vaslui “descentralizat”?sau Botoșani?….mi e teama ca va fi o descentralizare”originala”, a la roumain ,ceva in genul evului mediu in care fiecare “baron local” va institui taxa lui de drum,vama lui,zeciuiala lui….ca sa faci descentralizare ai nevoie de spirit covic,de comunități puternice….exista așa ceva?
Am uitat de Educație, cu asta ar trebui început!…
Mă rog, în România n-are cine s-o (mai) facă… Nu se naște în fiecare zi un Spiru Haret și, dacă se naște, nu e lăsat să facă treabă!
Pe de altă parte, după Gheorghe Crăiniceanu (bănățean), în „Igiena țeranului român” (apărută în 1895), din punctul de vedere al venitului pe cap de locuitor, clasamentul era următorul: locul 1 – județul Iași, locurile 2-3 județele Botoșani și Covurlui (estul actualului județ Galați), locul 4 București… Deci, cândva, Botoșanii aveau și elite și comunități puternice…
Mai erau niște date cu ponderea știutorilor de carte pe județe, după recensământul din 1899: România avea o medie de 22%, dar județe precum Covurluiul – 34%, Iași – 28%, Putna – 25 (aproximativ Vrancea de azi), Tutova – aproape 24 (sudul județului Vaslui actual)… În schimb, Doljul – sub 21%, Dâmbovița – sub 18%, Romanați – sub 15%, etc…
Ca să nu mai spun că, până la Unirea din 1918, ponderea urbanizării în Moldova era peste media națională (a Vechiului Regat) și chiar peste Ardeal… Toată lumea știe că urbanizarea înseamnă progres, așa că…
Mai adaug analiza de aici:
https://paganelis.wordpress.com/un-fel-de-geografie-electorala-episodul-2-partea-a-iii-a/
E cam veche (de acum aproape 10 ani), dar, după datele actualizate până în 2016, decalajul Bucureștilor și al sudului față de Iași și Moldova a crescut (nici n-am mai actualizat datele, din ianuarie 2017 încoace, din motive lesne de înțeles)! La o populație de cam 9% din cea a țării, Capitala are peste 33% ca procent din miniștrii și prim-miniștrii României! Cred că nu trebuie să detaliez faptul că, o fi votând Parlamentul bugetul țării, dar banii îi cheltuie Guvernul, adică miniștrii!…
Dacă la miniștri, Iașii sunt, încă pe locul 2, din inerția… antebelică!, la prim-miniștri, după Petre P. Carp (născut la Iași), demis de Carol I în aprilie 1912, următorul ieșean (prin naștere) ajuns premier a fost Mihai Răzvan Ungureanu, în februarie 2012 (a căzut după cam două luni)! Și asta spune multe!…
Buna ziua!
Frumos articol, completat de comentariile la el.
http://www.contributors.ro/editorial/labele-jos-de-pe-diaspora/?cfcc
Buna ziua….articol contributori….scris de cineva care iubește țara asta iar comentariile la fel!
Un articol interesant:
https://adevarul.ro/cultura/istorie/mihai-caraman-superspionul-roman-areusit-afle-secretele-cosmice-nato-1_5b9a9b78df52022f756841b1/index.html
https://www.digi24.ro/special/campanii-digi24/centenar-100-de-ani-de-viitor/educatia-prioritate-in-romania-regala-cum-si-in-cat-timp-s-a-construit-liceul-lazar-929263
„Dar abia după Independenţă, investiţiile în educaţie s-au multiplicat. Matematicianul Spiru Haret, ministru liberal al Educaţiunii şi Cultelor, vreme de trei mandate, s-a bucurat şi de susţinerea fermă a partidului său, şi de sprijinul regelui Carol I. Rezultatele au fost uimitoare.
Născut la Iaşi, într-o familie de judecători, liberalul Spiru Haret a studiat matematica şi fizica la Paris datorită unei burse. O bursă pentru studii matematice creată de politicianul conservator Titu Maiorescu. Susţinută în ianuarie 1978, la Sorbonna, teza sa de doctorat – Mecanica socială – a devenit una din primele lucrări de referinţă în sociologia matematică. Întors în ţară, armeanul Spiru Haret devine profesor la Universitatea Bucureşti şi intră în politică. În 1897 este pentru prima dată ministru.
Reformele gândite de el, în 12 ani, aproape au dublat numărul ştiutorilor de carte, de la 22% la 39%.
Mandatele Spiru Haret nu au fost consecutive, dar succesorii săi la minister nu i-au răsturnat deciziile.”
Să ia să citească aceste rânduri și „genunche” și „pamblică” și prima-paviancă și toți ceilalți analfabeți cu „funcții”!…
Buna ziua pt intamplator la 9:29
am inceput sa citesc eseul asteptand uraganele.
Pe wiki despre Ann_Aplebaum
“Applebaum was born in Washington, D.C. Her parents are Harvey M. Applebaum, a partner in the Covington and Burling law firm, and Elizabeth (Bloom) Applebaum, of the Corcoran Gallery of Art. Applebaum has stated that she was brought up in a “very reformed” Jewish family.”
She is an insider os the insiders in “establishment”
sper sa vin cu comentarii dupa ce citesc eseul
Buna ziua….hmmm sigur e evreica,sper sa nu insinuați ca are ceva “parti pris” …și apropo de evrei ,(am prieteni evrei in US ) teama lor – a celor cu care discut-este ca s ar putea ca gafele-sa nu zic altfel-actualei președinții sa nu fie puse in cârca evreilor ….
Aștept și părerea Dvs despre eseu….v as mai recomanda tot acolo și celealalt despre “tezele federaliste”ale lui Madison
Buna ziua, comentariul important este: cunosc care sunt pozitiile unui insider of the insiders of the establishment.
Cunosc destui evrei suparati pe bibisor, dar e ca in psd – le e frica sa iasa in public. Si dupa cum am mai spus procentual sunt mai multi zionisti printre “evangelical christians” decat printre evrei.
Din ciclul “Zoe fii barbara”-sursa hn
Trei românce au bătut un tunisian care a intrat in wc ul unui bar după ele,încercând sa sărute pe una…individul s a ales cu buza sparta…și acuzații de Hărțuire sexuală
Corect”Zoe fii barbata” ….
Buna ziua,
amnistia si gratierea este promisa de tot psd-ul – ca de, e scrisa in adn-ul lor: crima fara pedeapsa
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/amnistia-si-gratierea-promisa-de-taberele-din-psd-997329
Salut
Euronews confirma. Sintem ultimii din intreaga Europa ( inclus tarile care nu sint in UE) la infrastructura.
https://it.euronews.com/2018/09/14/speciale-infrastrutture-l-abissale-ritardo-della-romania
” intirzieri ABISALE” ( scris in articol )
Adaugati ca Bulgaria intra in euro, ca sintem primii la epidemia de rujeola, campioni la ciuma porcina dar mandri sa aruncam bani pe o catedrala care nu va mantui pe nimeni , orgoliosi sa avem cel mai bine platit pensionar ( special evident ) din intregul continent.51.334 lei net lunar.
Am ajuns ” pe noi culmi de progres si dezvoltare” tovarasi.
Se mai mira cineva ca emigrarea e sport national ?
Bună seara!
Putorel a reușit cea mai teribilă ”performață”, să scoată magistrații în stradă. – ”Duminică, de la ora 17.30, reprezentanți ai magistraților din toată țara vor protesta în fața Curții de Apel București”, anunță judecătorul Cristi Dănileț pe pagina de Facebook. Contactat de G4Media.ro, Dănileț a explicat care sunt motivele care-i determină pe judecători și procurori să iasă în stradă: modificările la legile justiției și la codurile penale, prelungirea mandatelor Inspecției Judiciare prin Ordonanță de Urgență, ignorarea și ridiculizarea Comisiei de la Veneția, dar și evaluarea procurorului general, Augustin Lazăr de către ministrul justiției, Tudorel Toader.
https://www.g4media.ro/protest-al-magistratilor-din-toata-tara-anuntat-pentru-duminica-in-fata-curtii-de-apel-bucuresti.html
Jigodia parfumată va fi “ievaluată”.
Jigodia este parfumată cu pucioasă.
buna dimineata 🙂
http://politeia.org.ro/ziarul-de-duminica/ziarul-de-duminica-16-septembrie/59543/