Revista Presei – 15 septembrie. Incepe scoala, iar Ministrul e bata la istoria Romei!
15/09/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 15 septembrie. Luni, în vestul şi sud-vestul ţării vremea se va menţine instabilă, iar valorile termice vor fi mai coborâte decât în mod normal la această dată. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala averse, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…25 l/mp, în special în Oltenia şi sudul Banatului. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi doar izolat vor cădea ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări în zona montană, precum şi în sudul şi centrul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade în Banat şi 28 de grade în Muntenia şi sudul Moldovei şi minime între 8 şi 19 grade, mai scăzute în depresiuni spre 4 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14…16 grade, mai scăzută în zona preorăşenească spre 12 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici.
ANALIZĂ: Anul şcolar începe fără manuale la clasele mici, dar cu obligaţii pentru profesori şi elevi. Anul şcolar 2014-2015 începe luni fără manuale noi pentru clasele I şi a II-a şi fără schimbări la examenele naţionale şi admiterea în liceu, dar cu un regulament ce integrează reguli de conduită în unităţile de învăţământ, un contract educaţional cu părinţii şi obligaţii pentru profesori şi elevi. Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar este o premieră a ultimilor zece ani pentru şcolile din România.Proiectul acestui regulament, făcut public de Ministerul Educaţiei, include atât prevederi privind conduita cadrelor didactice şi a elevilor, cât şi obligaţii ale părinţilor, una dintre acestea fiind aceea de de a asigura, conform prevederilor legale, frecvenţa şcolară a copilului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea acestuia, până la finalizarea studiilor.În privinţa profesorilor, aceştia trebuie să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile pe care trebuie să le transmită elevilor, o vestimentaţie decentă şi un comportament responsabil, fiindu-le interzis să desfăşoare acţiuni care pot afecta viaţa intimă, privată şi familială a elevilor. Tot din anul şcolar 2014-2015, elevii claselor I şi a II-a ar urma să înveţe după manuale noi, inclusiv în variantă digitală.Pentru realizarea acestora, Ministerul Educaţiei a organizat o licitaţie, care a fost însă contestată de unele edituri.Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis, la 10 septembrie, continuarea procedurii pentru reevaluarea ofertelor depuse în cadrul licitaţiei pentru realizarea manualelor şcolare, după ce trei contestaţii au fost admise, şase admise în parte şi două respinse.O zi mai târziu, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a susţinut că întârzierea noilor manuale pentru clasele I şi a II-a este din vina “celor care au blocat procedura” şi a asigurat elevii, cadrele didactice şi părinţii că acestea acestea vor ajunge în şcoli imediat ce licitaţia se va finaliza. Integral pe Mediafax. Recomand si articolul de pe EVZ
TEST DE SINCERITATE. Remus Pricopie, despre nașterea lui Romulus și Remus: „Nu cred că vulpea era cetățean…”. Ministrul Educației, Remus Pricopie, a vorbit despre o vulpe, în loc de lupoaică, răspunzând la o întrebare a testului de sinceritate din cadrul emisiunii Kilometrul 0, legată de nașterea lui Romulus și Remus, fondatorii Romei. Ce roman v-a marcat în mod deosebit? Sunt multe. Văd că acum se poartă inventarul lecturilor. O să vorbesc despre Moromeții. Am constatat, la diferență de 27 de ani, că fiul meu a stat cu Moromeții în față mai mult timp decât mine, eu l-am citit mai repede și cu mai multă pasiune, și am realizat că trebuie să insistăm pe zona lecturii și poate că la un moment dat chiar și lista lecturilor obligatorii trebuie adaptată generațiilor actuale. În ce oraș s-au născut Romulus și Remus? Nu știu dacă s-au născut într-un oraș anume, pentru că ei au fost găsiți de cineva în padure, într-un cuib, cred că vulpea nu era cetățean….Nu era vulpe, era lupoaică. Lupoaică, da. Lupoaica nu era un cetățean … Roma a venit după. Un manual de clasa a patra vă contrazice, spune că cei doi s-au născut în Peninsula Iberică. M-ați întrebat în ce oraș. Integral pe Digi24
Cum arată pesedistul pur şi dur: se uită la Antena 3 şi crede că Băsescu „trebuia omorât pentru că a distrus ţara românească”. „Trebuia suspendat de douăzeci de ori şi omorât pentru că a distrus ţara românească, mai rău că Stalin a fost, cizma lui Hitler”. Puseele radicale şi naţionaliste ale lui Victor Ponta sunt aplaudate cu frenezie de nucleul dur al PSD. Pesedistul de la baza partidului se informează de la Antena 3, este antibăsist pur şi dur şi cere suspendarea urgentă a preşedintelui, chit că liderii din Kiseleff consideră că, în acest moment, o suspendare ar fi o imprudenţă politică. Suspendarea lui Traian Băsescu este dorită de majoritatea pesediştilor, chiar dacă liderii de la centru nu prea mai doresc să meargă pe o astfel de soluţie radicală. Printre motivele pentru suspendare invocate de pesedistul de la bază se numără ”distrugerea ţării româneşti” şi ”trădare”. Pesedistul din Kiseleff mai vorbeşte despre suspendarea lui Traian Băsescu doar la televizor pentru a nu supăra electoratul radical. În schimb, cel din teritoriu o spune însă deschis. „Trebuia suspendat de douăzeci de ori şi omorât pentru că a distrus ţara românească, mai rău că Stalin a fost, cizma lui Hitler”, se arată foarte revoltat un bătrân la Congresul extraordinar al PSD. Despre suspendare spune că este de acord „120 la sută”. E supărat pe românii lui mândri care nu au putut să-l dea jos pe Traian Băsescu. Soluţia o vede în marşurile din jurul Palatului Cotroceni, pe modelul celui organizat de Antena 3. „Oamenii nu trebuiau să plece de la Cotroceni până nu îl dădeau jos, suntem prea papa-lapte. Dacă ar mai fi două marşuri tari până în noiembrie să-l dăm jos”, spune cu năduf. Un alt pesedist bătrân îi recomandă şefului statului să ia o canistră cu benzină şi să dea foc urmelor sale, deoarece ”prea mult şi-a bătut joc de ţară”. „Mă rog la Dumnezeu să cadă”, completează tabloul o bătrână, care ţine în mână o foaie A4 pe care scrie numele premierului. Integral pe Gandul [Nota Politeia: educatia deficitara dsi spalarea pe creier dea azi naste mortiii vii din Teleorman de maiine!]. Integral pe Gandul.
Bancile REFUZA sa afiseze comisioanele pe ecranul bancomatelor. Cati bani pierd clientii la fiecare 1.000 RON scosi de pe card. Oficialii de la Protectia Consumatorilor, care au propus aceasta masura, ii contrazic insa, si spun ca ordinul va fi pus in practica, anul acesta, cu toata impotrivirea celor din domeniu. Cand scoti 10 lei de la bancomat banca opreste 50 de bani, cand suma creste la 1000 de lei comisionul e de 2,5 lei. Daca te grabesti si scoti de la un alt bancomat al unei banci alta de cea care ti-a emis cardul, comisionul urca la 16 lei. Un client care are doua interogari lunare de sold, doua extrageri la bancomat plateste 300 de lei comision anual. Daca daugam si taxele de administrare, comisioanele cresc la 400 de lei. In Romania sunt 10,6 milioane de carduri active in acest moment. Chiar si cu asemenea costuri percepute clientilor, bancile nici nu vor sa auda de transparenta. Este aproape imposibil – si punem diplomatic acel aproape – noi credem ca este imposibil: ar insemna ca toate bancile din Romania si din Europa sa detina si sa poata afisa in timp real toate preturile dintre banci si relatia dintre banci. Tehnic este imposibil pentru un ATM pe acel ecran mic sa afiseze asa ceva. Costurile ar fi atat de mari incat s-ar intoarce impotriva clientului”, a explicat Florin Danescu, presedinte executiv, ARB. Seful Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorului sustine ca va aplica masura indiferent de parerea bancilor. “Se poate face aceasta operatiune – bancile nu sunt interesate – eu aud din presa pozitia lor, dar pana acum niciuna nu a venit cu o propunere, nu a venit sa spuna ca e impotriva sau de acord” a povestit Alexandru Dunca, seful ANPC [Nota Politeia: masura tardiva si inutila azi]. Integral pe ProTV
Oricare dintre voi ar putea fi un preşedinte mai bun, dar de pe margine nu se poate. Dacă aţi cere însă socoteală pentru banii pe care îi plătiţi, poate România nu ar mai fi o ţară asistată. Fiecare dintre voi sunteţi măsuraţi, analizaţi, evaluaţi şi cuantificaţi în fiecare zi. Fie că sunteţi antreprenori, oameni de afaceri, directori, CEO, CFO, proprietari sau angajaţi. Toată lumea vă evaluează începând de la clienţi, până la şefi. Aveţi norme, taskuri, deadline-uri, o lungă listă cu “To do”, care nu se mai termină niciodată. Iar în fiecare zi o luaţi de la capăt. Când vorbiţi cu angajaţii, când mergeţi la bancă, la un creditor sau furnizor, pentru afacerea sau jobul vostru în care investiţi cel mai mult timp, energie sau bani, puneţi pe masă cifre concrete, un buget, un business plan, alături de o poveste în care spuneţi că, dacă veţi reuşi, îi veţi plăti pe toţi. Urmează apoi operarea de zi cu zi în care comparaţi cifrele, evaluaţi vânzările şi vedeţi dacă sunteţi sau nu în buget sau dacă businessul merge conform planului. Indiferent cine sunteţi şi ce poziţie ocupaţi, trăiţi cu această teroare zi de zi. Întrebarea este de ce voi, la rândul vostru, nu îi evaluaţi la fel pe cei care odată, la patru sau cinci ani, vă promit ceva şi vă cer votul. De ce nu-i analizaţi, măsuraţi şi evaluaţi la fel? De ce avem aceeaşi clasă politică, aceleaşi personaje, aceeaşi urmaşi, de la o generaţie la alta şi nu îi daţi afară? Problema nu este la ei, ci la voi. Avem ceea ce avem, ceea ce urâţi, ceea ce dispreţuiţi, ceea ce credeţi că nu vă reprezintă, din cauza voastră, nu a lor. Pentru că nu le cereţi socoteală, pentru că nu îi validaţi, pentru că îi lăsaţi să se aleagă singuri, avem rezultatul pe care îl criticaţi.Când vă rupeţi maşina într-o groapă, când boala vă aduce cu forţa într-un spital, când criticaţi sistemul de învăţământ care produce corigenţi, când plătiţi dublu ca să traversaţi munţii pentru că nu s-a făcut nicio autostradă, când îi admiraţi în sinea voastră că s-au descurcat pe cei care lucrează cu statul pe preţuri duble sau triple când voi trebuie să le reduceţi, gândiţi-vă că toate aceste lucruri se întâmplă din vina voastră şi, mai mult decât atât, voi sunteţi cei care le plătiţi facturile. Un editorial Ziarul Financiar
Iulian Chifu: Parteneriatul româno-chinez este un abuz lingvistic. Iulian Chifu, 46 de ani, consilier prezidențial pentru afaceri strategice și securitate internațională, nu crede că viitorul președinte ar putea schimba aranjamentele de securitate ale României. Din punctul lui de vedere, în acest moment țara are cea mai sigură acoperire din istorie, fiindcă forțele NATO vor putea ajunge în România în câteva ore de la o eventuală agresiune, potrivit documentelor summit-ului din Țara Galilor. În ceea ce privește revenirea premierului Victor Ponta la ideea necesității unui parteneriat strategic româno-chinez, Chifu este de părere că șeful Guvernului a făcut “un abuz lingvistic” fiindcă “pentru moment politica externă, de securitate și apărare se stabilește la Președinția României”, iar prim-ministrul se referea mai degrabă la “niște relații economice mai aprofundate”. Consilierul președintelui descrie parteneriatul strategic pe trei dimensiuni, una politico-militară, una economică și o alta academică, de conexiuni între oameni în general, explicând că România nu are deocamdată “o bază” pe care să construiască un parteneriat strategic cu China. Credeți că Vladimir Putin câștigă confruntarea cu Ucraina? I.C.: Sunt câteva lucruri care s-au petrecut și care ridică mari semne de întrebare, inclusiv în ceea ce privește rolul Rusiei ca membru în Consiliul de Securitate al ONU, de vreme ce continuă să pună între paranteze regulile dreptului internațional, propriile angajamente referitoare la securitatea europeană și frontiere. Anexarea Crimeii și agresiunea militară din estul Ucrainei nu sunt avantaje în sensul prestigiului Rusiei, pentru că sancțiunile împotriva Federației Ruse amenință să-i afecteze economia. Suma acestor elemente mă face circumspect în a declara în vreo formă câștig-victorie-înfrângere, în special pentru că nu știm care sunt obiectivele, cu atât mai mult cu cât, potrivit relatărilor de presă, acolo au murit nu numai militari ruși, ci și civili ruși. E prea de vreme să spunem cine câștigă, în raport cu ce se va întâmpla în Ucraina. Un excelent interviu pe Romania Libera
Cazul bebeluşului de la Iaşi, între revoltă şi „tupeul” medicilor de a suna la 112. Un copil a fost lăsat să moara la Iaşi. Nu a apucat să vadă lumina zilei şi bucuria din ochii mamei lui fiindcă medicului de gardă de la maternitatea de stat a oraşului nu i-a prea păsat. Nici doctoriţa care a supravegheat- o pe viitoarea mămică pe tot parcursul sarcinii, la cabinetul ei particular, nu s-a deranjat să vină şi s-o asiste în spitalul „Elena Doamna” de unde îşi încasează salariul. Asta reclamă tăticul fetiţei nenăscute, prezent pe holurile spitalului în noaptea de 8 spre 9 septembrie, după ce a fost chemat de urgenţă de soţie la ora 3.00. Mai spune că „doamna doctor care era de gardă era plecată din spital” şi că s-a întors cu un taxi în zori, având o coroniţă pe cap. Un amănunt important, zic eu, pentru ancheta poliţiei. Nu declaraţiile contradictorii ale părinţilor sfâşiaţi de durerea pierderii primului copil şi ale medicilor ieşeni m-au făcut să mă exprim în acest colţ de pagină, lăsând deoparte încinsa campanie electorală şi focul ce a marcat întrunirea PSDului în acest weekend, la Alba Iulia. M-a frapat de-a dreptul protestul mut al colegilor şi prietenilor familiei Ciobanu împotriva atitudinii medicilor de la Maternitatea „Elena Doamna”. Ieşenii aceştia au făcut ceea ce ar trebui să facem cu toţii atunci când suntem trataţi cu dispreţ de reprezentanţii unor instituţii ale statului, când ni se încalcă drepturile sau când nu primim răspunsuri credibile la solicitări legitime. Oamenii aceia, câteva zeci (nu mai mult decât la un botez!), n-au dezvoltat doar sentimentul de milă faţă de tragedia tinerilor părinţi, ci au avut o răbufnire socială, o furie teribilă împotriva unor ne-oameni şi a sistemului din Sănătate, arhicunoscut, pe care tot cerem – societate civilă şi presă – guvernanţilor să îl schimbe. Cred că în această campanie electorală cazul bebeluşului de la Iaşi ar trebui să fie abordat, iar candidaţii la funcţia supremă în stat să ne spună cum vor putea să-l convingă pe premier să facă reformă. Integral pe EVZ. [Nota Politeia: halucinant si strigator la cer!]
Baronii PSD îl presează pe Ponta să îi scape de dosare. Validarea candidaturii lui Victor Ponta pentru Cotroceni a venit la pachet cu mesaje antijustiție ale liderilor locali. Social-democrații care au probleme cu procurorii speră să scape de acestea odată cu alegerea lui Ponta. Congresul extraordinar al PSD reunit vineri, la Alba Iulia, a validat cu unanimitate de voturi scrutinul intern prin care Victor Ponta a fost desemnat candidat la prezidenţiale. În cadrul alegerilor interne din filiale, din 414.917 membri consultaţi, 414.667 au votat „pentru”, 68 au votat „împotrivă”, iar 182 s-au abţinut. Conferințele județene au avut loc în paralel cu congresul și au transmis rezultatele printr-un sistem de videoconferință, care le-a permis delegaților și urmărirea discursurilor ținute la Alba Iulia. Reuniunile locale ale social-democraților, desfășurate în fiecare județ, au fost marcate de discursuri pe o temă sensibilă pentru PSD: dosarele întocmite de procurori. Cel mai dur a fost primarul din Constanța, Radu Mazăre, trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Liderul PSD Constanța a afirmat că nimeni nu știe dacă va fi liber mâine sau poimâine și că orice persoană publică poate fi ridicată cu mascații în orice clipă. „Poate să te ia cu mascații de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile, pe motiv de urgență, și timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii“, a afirmat Mazăre, în cadrul reuniunii din Constanța pentru validarea candidaturii lui Victor Ponta. La rândul său, preşedintele PSD Sector 5, Marian Vanghelie, le-a spus participanţilor la conferinţa PSD Bucureşti că îl susţine pe Victor Ponta, indiferent de supărări, arătând că nu este fan al premierului şi nu susţine pe nimeni „pe gratis”.Tema președintelui care nu se ocupă de dosare a apărut și în discursul lui Vanghelie. „Sper să fie Victor Ponta pe care eu mi-l doresc. Îmi doresc un om de echipă, care să fie echilibrat, să nu aibă duşmănii şi să spună: stânga, dreapta, sunt preşedintele tuturor, nu mai vreau să vă bateţi între voi, nu mai vreau să vă faceţi dosare penale între voi, avem nevoie de tot ce înseamnă lider şi de stânga şi de dreapta“, a explicat Vanghelie. Integral pe Romania Libera
INFOGRAFIE Referendum în Scoţia. Secesiunea Regatului Unit va declanşa un tsunami separatist în Europa. Referendumul prin care scoţienii vor decide dacă vor independenţa de Regatul Unit ar putea deschide o adevărată Cutie a Pandorei în Europa, alimentând tendinţele separatiste din mai bine de 10 state. Cu doar câteva zile până când se va decide soarta Scoţiei, destinele Regatului Unit şi Uniunii Europene rămân la fel de greu de prevăzut. Deocamdată, cele mai recente sondaje, de la 11 septembrie, arată o revenire în frunte a unioniştilor, care s-ar bucura de 42% din voturi. De cealaltă parte, 40% dintre scoţieni vor vota pentru ruperea de Marea Britanie. Însă existenţa unui procent de 17% de indecişi – adică aproximativ o jumătate de milion de oameni – este cea care cauzează fluctuaţii majore în sondaje de la o zi la alta şi, în final, va determina rezultatele plebiscitului care va avea consecinţe asupra întregii Europe. Dacă scoţienii vor decide, pe 18 septembrie, că nu mai vor să rămână alături de Marea Britanie, rezultatele referendumului vor reprezenta un precedent periculos pentru întreaga Europă, unde, de-a lungul ultimilor 20 de ani, au apărut şi s-au consolidat numeroase focare separatiste. „Dacă scoţienii votează pentru independenţă, va deveni extrem de dificil pentru guvernul spaniol să refuze în continuare un drept democratic similar pentru cataloni şi basci. Separatiştii flamanzi vor intensifica presiunile asupra Belgiei, iar Liga Nordului ar putea începe o nouă viaţă în Italia”, notează cotidianul american „The New York Times”. Însă, înainte de a ajunge în Spania sau Italia, entuziasmul separatist al scoţienilor se va revărsa mult mai aproape de casă. Partidul Sinn Fein din Irlanda de Nord militează de ani buni pentru un stat independent de Marea Britanie şi unirea cu Irlanda. Pe fondul crizei economice, ideea a început să rezoneze cu o parte tot mai mare a irlandezilor. Cel mai aproape de independenţă par, într-adevăr, catalanii. Mişcare de independeţă apărută încă din secolul al XVII-lea a luat cu adevărat avânt în anii 1900, însă a fost reprimată ferm de Madrid de fiecare dată. Acum, catalanii au anunţat că, în ciuda ameninţărilor guvernului spaniol, vor organiza un referendum de secesiune în 2015. Majoritatea covârşitoare a populaţiei doreşte ruperea de Spania. Integral pe Adevarul
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
cu asa caricatura de ministru ce pretentii sa avem de la restul loazelor. ….. Nu știu dacă s-au născut într-un oraș anume, pentru că ei au fost găsiți de cineva în padure, într-un cuib, cred că vulpea nu era cetățean….
Nu era vulpe, era lupoaică.
Lupoaică, da. Lupoaica nu era un cetățean … Roma a venit după
Asa avem si explicatia admiterii la facultate fara!
buna dimineata! 😉
Cine azi e corigent la istoria Romei, ajunge maine ministru!!!
o zi buna tuturor.
parintii copiilor de clasa I-a si a II-a sa-si faca conturi pe Half Life – acolo sunt suficiente manuale digitale.
salut! 😉 Asta nu era un joc de prin anii 2002-2003?!
un joc in care-si unii faceau vieti virtuale. si traiau acolo.
asa cum mi-ar place si mie sa-i vad traind pe cam toti politicienii romani. in virtual, nu in real. ca in real isi bat joc de Romania in real, in loc sa o faca fara urmari in virtual
Salutare! Cred ca va referiti la Second-Life, Half life era un shooter foarte celebru in anii 2002-2003; celebrul counter-strike era un mod de half life 🙂
salut! Si eu cred ca se refera la altceva decat Half Life, un classic al anilor 2002!
da, Second Life.
😀 dar banuiesc ca si in Half Life poti rasfoi ceva electronic, pana iti ia careva gatii.
Salutare !
In vremea lui Creanga se mai gaseau abecedare.
In vremea ciumei pesediste, ciuciu manuale. 🙁
Oricum, daca de Bac nu mai e nevoie si daca se reduce si numarul de materii la ultimele clase de liceu, e clar ca nici de manuale nu mai e nevoie.
E suficient sa urlam din toti bojocii “noi suntem romani si ortodocsi” si sa ne inghesuim la pupat moaste.
Si vor curge rauri de lapte si de miere pe plaiurile mioritice…
salve! manuale digitale trebuie elevilor de la tara, care nu au caldura si apa in scoala! 🙁
Salve, magister !
Et salvete pueri.com ! 🙂
vale(a), magister! 😉
Carare batuta ! 🙂
Iter in silvis 😉
In ce-l priveste pe musiu Remus al lui Pricopie (care crede ca tizul sau roman e nascut intr-un “cuib de vulpe” 😆 ), constat din CV-ul domniei sale ca :
– si-a luat licenta in iunie 1995;
– doar cateva luni mai tarziu, in febr. 1996, era “Expert/Department of Higher Education and Research” in minister.
Va imaginati, cred, ce “expertiza” capatase intre iunie `95 si febr. `96 !
Pe cine are asta in spate ?
pe Abramburica.
Buna dimineata!
Coana mare ?
El e cu …morcovu` ? 🙂
buna, Cedric! 🙂 cu asa spate….vorba lui Nea Nelu despre Corina Cretu: “are un spate solid” 😆
buna dimineata !
elevii de la tara sunt cantitate neglijabila. importanti sunt copii jegurilor care au ajuns sa conduca guvernul Romaniei. si copii neamurilor lor , desigur !
salut! Il invit pe ministru sa faca naveta 60 de km, sa nu ii fie decontata, sa predea intr-o scoala unde nu se face foc (ca nu sunt lemne) si unde primarul tocmai a trecut la PSD! Ceapa mamii lor!
astia ar trebui judecati si executati in 48h . ca prea le prieste pacea si democratia. idiotii considera a fi comunist daca ceri ca statul sa respecte constitutia si sa ajute copii de la tara sau copii din familii nevoiase . stiai ca in SUA un general de la Pentagon a cerut un buget de 2 miliarde de dolari / program bamca de alimente , pentru a oferi copiilor proveniti din familiile afectate de criza o masa calda la scoala ?
In SUA de democratie “originala”, bag seama!
Victor Ponta presedinte, daca nu iese scapa cine poate de ecarisajul DNA
”Vă invit să dăm foc ultimei rămășițe a regimului Băsescu. Să dăm foc în Dâmbovița, să dăm foc în Alba, Timișoara, Arad, Dărmănești…Să dăm foc în toată țara, pentru că avem un singur scop: Victor Ponta, președinte!”.
“Aveti grija. Eu vin rar pe la toti prin judet. Dar stiti foarte bine ca atunci cand vin scol și morții din mormant. Va trebui sa mergem, strada cu strada, casa cu casa, sa ne facem treaba, sa aducem odata bunastare in tara asta”.
Ziaristului basist Uta iulian asta noapte i-a fost incendiata casa si masina ca sa-si bage mintile-n cap
Bunastarea deputatului Zisu Stanciu are in jur de 70 terenuri agricole, 12 case , conturi de milioane de lei
http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=341&cam=2&leg=2012&pag=5&idl=1 2014
buna ziua
analiza societatii in care traim azi
“romania sub invazia marlaniei”-editura ecou transilvan
Autori: Nicolae Grosu, Ionel Dănciuc
ISBN: 978-606-8438-81-4
Pages: 280
pret ron 35/ o investitie buna
citind-o vom “descoperi”cine e de vina/nimic nu e “intamplator”
un citat din tratatul mentionat mai sus
“…Aşadar, societatea românească fiind caraterizată de dezbinare, specifică stadiului de populaţie, nu de unitate, specifică stadiului de popor, relaţiile sociale dintre români sunt – inclusiv la nivelul elitelor (autorităţi, manageri, medici, profesori, preoţi) sau în raport cu acestea – de repulsie, de batjocură şi de jecmăneală, rezultând că viaţa românului este tocmai din cauza românilor o necurmată suferinţă şi că deci, cei mai înverşunaţi duşmani ai românului sunt chiar românii şi că cel mai antiromânesc comportament îl manifestă românii înşişi.”
Buna ziua,
Asta cu vulpea e de dumb&dumber.
Tema/pluginul de tableta merge perfect. Si imi place ca nici nu incarca prea mult.
merci pentru informare, Ovi 🙂 mi-a luat ceva vreme gadilirea setarilor, insa pana la urma ma bucur ca a mers!
Se vede si ora comentariului!
sunt incantat 🙂 🙂
Hop si Viorel, sa nu se lase mai prejos decat Pricopie:
http://www.ziare.com/victor-ponta/premier/ponta-nu-stiu-daca-mai-e-vreun-copil-chiar-si-de-clasa-i-care-sa-nu-aiba-telefon-cu-internet-1321941
spre stiinta Papagalului cu pretentii, la mine pe strada sunt o dozina si locuiesc nu departe de Buhu. Asta cred ca papa ciuperci la prima ora, a inceput sa traiasca in virtual. Unii nu au bani de rechizite sau mai rau, strictul necesar ca hrana. Se pare ca betia puterii este patologica.
Este din categoria amicei care si-a cumparat salam de 3 lei si avea gadgeturi in mana de peste 1000 euro.
Incurcate sunt …relatiile opozitie – putere:
http://vreaupresedinte.gandul.info/stiri/elena-udrea-10-ani-de-politica-un-biletel-roz-si-un-presedinte-al-norvegiei-13208588?utm_source=www.gandul.info&utm_medium=B
Da, e oribila. Pe lenaga ea, premierul Grivco Johannis e mic copil.
Aici si despre cardasia din presa:
http://alegatordedreapta.info/n-a-fost-blat-a-fost-non-combat/
salutare, postare noua! 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/asaltul-nulita…or-ieri-si-azi/31369/