Revista Presei – 15 martie.”„Legea fugarilor”, propusă în urmă cu zece luni de Ministerul Justiției, a primit aviz negativ de la CSM, pentru că nu pot fi restrânse „în masă” drepturi ale unor cetățeni, anunță Cătălin Predoiu după condamnarea baronului Arsene, dat în urmărire”
15/03/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 15 martie! Maximele de miercuri: 11 – 13 gr., cu posibil chiar 14 – 15 gr. prin sudul Transilvaniei, sud-estul Munteniei. La munte vor fi valori de 3 – 5 grade. Primele ploi își fac apariția izolat prin Oltenia, Dobrogea, iar după amiaza și seara, inclusiv prin Banat, Crișana, Maramureș, toată Oltenia, nordul Transilvaniei. Odată cu orele serii, prin Banat, Crișana, Maramureș, nordul Transilvaniei și zonele montane aferente ploile se vor transforma în lapoviță și apoi ninsoare. Temperaturile minime sunt 3 – 4 gr in Oltenia, nordul Moldovei, respectiv 6 –7, 8 gr in Banat, Crișana, Maramureș. În restul țării vor fi temperaturi cuprinse între –0 spre 2, 3 gr. Bucuresti: 16/1 gr.C.
“Dragoş Damian, CEO al Terapia Cluj: La medicamentele compensate cu preţ sub 10 lei, producem în pierdere. Cele 29 de medicamente eliberate cu prescripţie medicală cu un preţ sub 10 lei din portofoliul Terapia Cluj sunt folosite de 100.000-150.000 de pacienţi în fiecare lună ♦ Afecţiunile cardiovasculare, ale sistemului digestiv şi antibioticele sunt printre produsele sub 10 lei din portofoliul Terapia. Pentru 29 de medicamente compensate care ies pe porţile fabricii Terapia Cluj, producătorul iese în pierdere cu valori între 15 bani şi 1,1 lei, susţine Dragoş Damian, CEO al Terapia. El a adăugat că ţine în continuare în producţie aceste medicamente pentru că ele reprezintă tratament pentru peste 100.000 de pacienţi şi aşteaptă măsuri promise de autorităţi pentru a putea ţine medicamentele în România. „Sunt şi medicamente cu preţ aprobat mai mare de 10 lei care sunt nerentabile din cauza costurilor directe şi indirecte. Vorbim de medicamente de 1,5 lei şi nu se găsesc metode de a le creşte preţurile şi de a le ţine în piaţă. Este o chestiune de politici publice. La aceste medicamente producem în pierdere. Eu dacă le scot din fabricaţie, teoretic, ar creşte profitul. Vorbim de peste 1 milion de cutii, deci 1 milion de pacienţi pe an. Nu avem tăria să scoatem medicamentele acestea. Ni se promite de ani de zile că se va găsi o soluţie ca această problemă să fie rezolvată. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Prețurile mari la alimente adâncesc dezechilibrele sociale. Aflate în prag de alegeri, Guvernele încearcă să limiteze scumpirile Grecia a instituit coșul alimentar anti-inflație, Ungaria a impus un dezastruos control al prețurilor, Spania, Italia și Portugalia reduc TVA-ul – guvernele europene caută soluții prin care să limiteze efectul scumpirii alimentelor, mai ales că unele țări se află în perioade pre-electorale (cum e și cazul României de altfel), iar scumpirea mâncării amenință echilibrele sociale. …. În Ungaria inflația a fost în februarie de peste 25%. În Letonia, de 20%. Lituania a avut o creștere a prețurilor de peste 17%, iar în Slovacia de peste 15%, la fel ca în țara noastră. Aici vorbim de indicele general al prețurilor, pentru că alimentele au cunoscut scumpiri și mai mari. La maghiari, alimentele s-au scumpit cu aproape 50%, desi guvernul Orban a încercat să impună un control al prețurilor. În Germania, alimentele s-au scumpit cu peste 20%. (sursa: Eurostat) …. Italia și Spania- TVA zero la pâine, lapte și paste În Italia, prețul unui coș de băcănie este cel mai ridicat din ultimii 40 de ani. Costul suplimentar în bugetul unei familii cu doi copii – doar pentru produse de bază, alimente și igienă- va fi în acest an de 2.800 de euro, potrivit asociațiilor de consumatori. Prețul clementinelor din marketurile italiene a crescut în februarie cu 56%, iar cel al pastelor cu 30%. Pentru a ajuta familiile, guvernul și-a anunțat intenția de a elimina TVA-ul pentru produsele de primă necesitate, începând cu pâinea, laptele și pastele. În prezent nivelul TVA la aceste produse este de doar 4%, iar pentru carne și pește, de 10%. În Spania (au alegeri în decembrie 2023), aplicarea din ianuarie a unui TVA redus la coșul de produse alimentare de bază nu a avut impactul scontat din cauza lipsei de control și transparență a prețului. În esență, pachetul de măsuri din Spania îl copiază pe cel italian. Franța discută o soluție în stil franțuzesc, de a publica lunar marjele de profit ale marilor lanțuri pentru a garanta o mai bună transparență a prețurilor și pentru a forța astfel marile lanțuri de distribuție să controleze mai atent prețurile, mai scrie Les Echos. Dar în Franța discuția publică este confiscată de reforma sistemului de pensii care a scos francezii în stradă. …. În Portugalia, autoritatea de concurență a publicat recomandări pentru limitarea creșterii prețurilor viitoare, prin întărirea concurenței între companii. Guvernul portughez a anunțat în toamna trecută un pachet de 8 măsuri în valoare de 2,4 miliarde de euro ( 10% din PIB), pentru a ajuta gospodăriile să facă față inflației în creștere. Autoritățile intenționează, de asemenea, să ofere sprijin direct familiilor- cei care câștigau sub 2.700 de euro brut pe lună vor primi 125 de euro, plus 50 de euro pe copil. …. Ungaria- caz de manual de economie. Așa NU Înghețarea prețurilor alimentelor de bază nu numai că nu a stopat inflația, ci chiar a accelerat-o. „Țara a devenit un laborator, unde se confirmă ceea ce spun toți experții de zeci de ani: înghețarea prețurilor este ineficientă, iar în cele din urmă alimentează inflația”, a declarat Mateusz Urban, specialist în Ungaria la Oxford Economics. În plină campanie electorală, guvernul naționalist și populist al lui Viktor Orban a înghețat prețurile unor alimente de bază : Zahăr pudră, piept de pui, ulei de floarea soarelui, lapte… Prețurile de vânzare a șapte produse au fost înghețate la nivelurile din octombrie 2021. Lista a fost extinsă la cartofi și ouă. Această politică nu are echivalent în Europa. Poate că această strategie a contribuit la realegerea lui Viktor Orban, dar nu i-a protejat pe unguri de inflația galopanta. A depășit 25% la începutul anului, un record în UE. Dacă rămânem doar la prețurile alimentelor, țara se numără printre cele cinci state din lume în care inflația a fost cea mai mare. Doar Zimbabwe, Rwanda, Egipt și Liban arată performanțe mai dezastruoase. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România a crescut cu peste 14.000 într-un an Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în ianuarie 2023, de 1.278.995, cu 307 mai multe comparativ cu luna precedentă şi cu 14.152 peste numărul din ianuarie 2022, aproape 64% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, informează Agerpres, citând date ale Ministerului Finanţelor (MF). Din totalul celor 817.725 de angajaţi din administraţia publică centrală, 602.407 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat (minus 156 angajaţi comparativ cu decembrie 2022). Cel mai mare număr de posturi ocupate se înregistra în Ministerul Educaţiei, respectiv 294.930 (294.748 în decembrie 2022), Ministerul Afacerilor Interne – 125.548 (125.668 luna precedentă), Ministerul Apărării Naţionale – 73.387 (73.410 în decembrie 2022), Ministerul Finanţelor – 24.779 (24.830 în decembrie 2022) şi Ministerul Sănătăţii -18.236 (18.278 în luna anterioară). …. Totodată, în administraţia publică locală lucrau, în ianuarie, 461.270 de persoane (plus 171), dintre care 281.055 în instituţii finanţate integral din bugetele locale (minus 245) şi 180.215 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii (plus 416). ….” Integral: https://economedia.ro
“Daniel Dăianu: Turbulențele financiare din SUA; două chestiuni de reliefat Acest scurt text este provocat in principal de prabusirea bancii Valley Silicon Bank, care a starnit “valuri” si un posibil efect de contagiune. Este foarte bine ca autoritatile americane au intervenit rapid si au reiterat angajamentul de garantare a depozitelor de pana la 250.000 USD. Dar cele mai multe depozite de la SVB (peste 90%) nu erau garantate. Totusi, sunt semne ca guvernul federal va incerca sa ofere despagubiri posesorilor de depozite neasigurate. Se va comenta mult pe seama acestui episod, care arata din nou interconectarea din pietele financiare, fragilitati multiple. Randurile de fata subliniaza doua aspecte care explica, fie si partial, de ce cazul SVB era scris pe perete…, cum spun americanii. In primul rand, este vorba inca despre sub-reglementarea sistemului financiar, mai ales a sectorul bancar umbra (non-banci care efectueaza operatiuni de creditare), ce este de neinteles. Fonduri mari au migrat catre zonele subreglementate si este inexplicabila inactiunea reglementatorilor in aceasta privinta — desi de ani de zile aceasta situatie este semnalata in documente ale BCE, FMI. Fed, BoE, ESMA, etc. A fost si episodul din februarie cu fonduri de pensii in Marea Britanie, care facusera plasamente in gilts (obligatiuni guvernamentale) si care, prin marcarea la piata (mark to market) au suferit pierderi importante in portofolii. Iar BoE a intervenit pentru a calma apele. Si la SVB, mark to market a plasamentelor in obligatiuni a insemnat pierderi majore, care au declansat retrageri de depozite si criza de lichiditati. Nu numai ca sunt parti ale sistemului financiar sub-reglementate, dar au existat presiuni mari in ultimii ani de relaxare a sistemului de reglementare introdus dupa criza financiara. Nici standardele de creditare nu sunt, probabil, suficient de riguroase. Nereglementat este domeniul kripto, in care a fost adanc implicata banca Signature din New York. Iti sta mintea cand citesti ca o banca finanteaza prin excelenta firme din domeniul krypto; este ca si cum ai finanta jocuri de noroc, scheme Ponzi. Iar reglementatorii parca au inchis ochii. Al doilea aspect de subliniat priveste intarirea politicilor monetare in 2022, pentru a se lupta contra inflatiei, pentru a domoli asteptari inflationiste. Ce se intampla acum pe pietele financiare din SUA si chiar Europa (apropos de episodul din Marea Britanie) arata in mod peremptoriu ca stabilitatea preturilor nu poate fi disociata de stabiltatea financiara. …. Morala este dubla: 1/ reglementarea trebuie sa fie adecvata (severa), sa acopere toate sectoarele din piata financiara, sa nu se tolereze leverage mare; 2/ politica monetara nu poate avea o singura tinta intr-un mediu atat de complex si cu atat de multe fragilitati. Este de salutat faptul ca multe banci, inclusiv in Romania sunt bine capitalizate si cu lichiditati mari. ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“Fost vicepreședinte al Asociației Producătorilor de Medicamente, reținut după ce ar fi ajutat la producerea a 4,7 tone de metamfetamină / Laurenţiu Huică e acuzat că producea un medicament înregistrat doar în România din care se obținea drogul în laboratoare din mai multe state din Europa de Est / Profit estimat la aproape jumătate de miliard de euro Laurenţiu Huică, fost vicepreşedinte al Asociaţiei Producătorilor de Medicamente din Romania, a fost reținut pentru 24 de ore, alături de un alt cetățean român, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, punerea pe piață a substanțelor clasificate ca precursori, în formă continuată, și complicitate la trafic intern de droguri mare risc, susțin surse G4Media. Potrivit DIICOT, între ianuarie 2021 și februarie 2023, cei doi, împreună cu cetățeni străini (cehi, slovaci, polonezi, lituanieni) au constituit un grup infracțional organizat transfrontalier care a acționat pe teritoriul mai multor state din spațiul Uniunii Europene, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Lituania și România, ”în scopul scoaterii din circuitul legal a precursorilor efedrină și pseudoefedrină, pentru a sprijini producția de metamfetamină în laboratoare clandestine de pe teritoriul Poloniei și Cehiei”, anunță procurorii. A fost folosită societatea Arena Group SA, deținută de Huică, prin intermediul căreia ar fi fost achiziționat efedrină și pseudoefedrină și transformate într-un medicament, după o formulă care să permită dizolvarea și extragerea rapidă în laboratoare clandestine unde erau folosiți la producția de metamfetamină. ”Precursorii au fost încorporați în două produse farmaceutice, comprimate de 50 și 120 de miligrame de efedrină și pseudoefedrină, unul dintre acestea fiind înregistrat ca medicament autorizat doar în România (nefiind autorizat în niciun alt stat din Uniunea Europeană), fără a fi obținută autorizația de export. În ceea ce privește cel de-al doilea produs, societatea românească nu deținea autorizație de producție și punere pe piață în România sau în țările din Uniunea Europeană. Comprimatele respective nu au fost livrate către spitale sau farmacii din România. Comprimatele produse în România au fost expediate către societăți din Cehia, Bulgaria, Lituania și Spania, care le achiziționau, fără a deține autorizație de punere pe piață în statele respective, însă nu au ajuns la destinația declarată, ci în diverse locații situate pe teritoriul Poloniei, de unde au fost preluate de către un membru al grupului infracțional organizat, cetățean polonez. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“„Legea fugarilor”, propusă în urmă cu zece luni de Ministerul Justiției, a primit aviz negativ de la CSM, pentru că nu pot fi restrânse „în masă” drepturi ale unor cetățeni, anunță Cătălin Predoiu după condamnarea baronului Arsene, dat în urmărire Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat, luni, că proiectul de lege privind fugarii de condamnări, propus de minister a primit aviza negativ de la CSM, pentru că trebuie puse în balanță și drepturile și libertățile cetățenești. …. „Dar unii folosesc jurisdicții străine, profită de portițe din legislația unor state, inclusiv state UE pentru a se pune la adăpost față de deciziile de condamnare. A existat o reacție a Ministerului Justiției de-a lungul timpului. Au fost câțiva miniștri, între care și dna Birchall, și Stelian Ion și eu, care au reacționat cu privire la aceste portițe legale. Unele s-au închis, există cel puțin un stat care și-a modificat legislația”, a precizat Predoiu. Cătălin Predoiu a făcut precizări și în legătură cu proiectul propus de Ministerul Justiției în urmă cu zece luni, așa numita „legea fugarilor”, anunțând că a primit aviz negativ de la CSM. „În privința legislației de la noi, trebuie puse în balanță, după cum spun chiar experții și din MJ și din CSM, și drepturile și libertățile cetățenești. Problema care se pune este dacă pentru cei câțiva care refuză să se conformeze hotărârilor instanțelor noastre putem să restrângem în masă drepturi ale unor cetățeni care nu fug de decizie chiar și atunci când sunt condamnați. Un prim răspuns la inițiativa MJ din 2022 a fost dat de CSM, care a ridicat semne de întrebare și a emis un punct de vedere negativ. Nu înseamnă că această reflecție trebuie să înceteze. Dimpotrivă, ea trebuie continuată, pentru că mai sunt cazuri izolate în care sunt condamnați penal care se sustrag în mod voit executării hotărârilor judecătorești. Acest demers trebuie dus până la capăt și dacă sunt imperfecțiuni ale legislației propuse, ele trebuie și înlăturate”, a afirmat ministrul Justiției. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Cât de mari sunt salariile la ASF și de ce le ascund? Șeful ANI a secretizat, în propria declarație de avere, salariul pe care îl ia soția sa la ASF ASF este reglementatorul piețelor financiare, inclusiv cea a asigurărilor RCA, iar oamenii din agenție au unele dintre cele mai mari salarii din toate instituțiile din România, publice sau private. Ziarul „Bursa” a descoperit o surpriză. Florin Ionel Moise, președintele Agenției Naționale de Integritate, a declarat toate proprietățile și veniturile, inclusiv cele mai vechi ale soției, mai puțin cele de acum, când soția a ajuns angajat al ASF, relatează „Bursa”. Articolul, scris de jurnalistul Radu Soviani, remarcă faptul că o parte a veniturilor din Autoritatea de Supraveghere Financiară continuă să rămână secrete față de public. Din declarațiile președintelui ASF, Nicolae Marcu, se știe că el câștigă peste 12.000 de euro pe lună, salariul net. Dar salariile altor angajați se păstrează confidențiale. Așa se întâmplă cu cel al Mirabelei Moise, soția șefului ANI. Mirabela Moise a lucrat la ANAF și, pe parcursul anului 2022, a ajuns la ASF. Cel care veghează la obligațiile de transparență este cel care nu le respectă Salariul angajatei ASF este secretizat chiar în declarația de avere a soțului, președintele ANI, Florin Ionel Moise. Conform Legii nr. 176/2010, ANI asigură respectarea obligațiilor de integritate și transparență în exercitarea funcțiilor și demnităților publice. …. ASF a fost, în ultimii ani, în mijlocul mai multor mari probleme în piața asigurărilor, reamintește publicația citată. Falimentul City este un exemplu. Situația Euroins, alt exemplu, unde statul, susține „Bursa”, nu ia măsuri și cocoloșește firma. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“Primarii și șefii instituțiilor nu vor mai plăti amenzile pentru neaplicarea unei decizii a instanței din buzunarul propriu, ci din banii publici. USR va ataca la CCR Camera Deputaților a adoptat, marți, modificarea legislativă prin care persoanele responsabile din cadrul instituțiilor care nu respectă deciziile instanțelor nu vor mai plăti amenzile din veniturile personale, ci din bugetele instituțiilor. Banii ar urma să fie recuperați ulterior de la persoanele responsabile. Senatul este camera decizională. …. Inițiativa a avut un traseu foarte rapid în Parlament. Depusă pe 24 noiembrie, ea a trecut de Camera Deputaților pe 19 decembrie 2022. După vacanța parlamentară din luna ianuarie, proiectul a trecut în doar șase zile și de Senat. Președintele Iohannis a trimis-o la reexaminare pe 1 martie 2023. . …. Noul act normativ modifică Legea privind contenciosul administrativ. În legea aflată în vigoare, dacă un conducător de instituție refuză să elibereze înscrisuri sau să modifice un act administrativ, în urma unei decizii a instanței, i se aplică o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere. Surse politice susțin că proiectul a fost promovat după consultările cu primarii. Spre exemplu, în teritoriu, primarii au pierdut mai multe procese în baza legii privind informațiile de interes public și au fost sancționați în instanță. ....” Integral: https://www.libertatea.ro
“Sindicatul Naţional Sport şi Tineret îl acuză pe ministrul Sportului că nu a renunţat la renta viageră deşi şi-a anunţat revenirea în activitate …. Potrivit sursei citate, deşi ministrul Novak a anunţat public că începând cu luna ianuarie 2023 şi-a reluat activitatea sportivă de performanţă, acesta “a uitat” să informeze Ministerul Sportului despre revenirea sa în activitate şi primeşte în continuare renta viageră. SNST notează că, legal, sportivul Novak avea obligaţia de a notifica ministerul cu privire la întoarcerea sa în activitate. Conform art. 64 alin. (10) din Legea nr. 69/2000, în perioada revenirii în activitate ca sportiv activ, plata rentei viagere se suspendă. “Sportivul Novak Carol-Eduard primeşte în continuare rentă viageră, cu toate că şi-a reluat pregătirea sportivă. De fapt, ministrul sportului nu a avut niciodată intenţia reală de a se retrage din activitatea sportivă, a vizat doar încasarea banilor, iar acum este în pregătire sportivă, dar primeşte şi renta acordată celor care au ieşit din sport. În timp ce Sportul din România se zbate în sărăcie, bugetele acordate fiind mai mici ca niciodată, ministrul încasează salariile şi rentele lunare şi este tot timpul în pregătire sportivă. Aşadar, în această perioadă în care nouă ni se spune că nu sunt bani pentru nimic, numitul Novak Eduard îşi încasează în continuare renta viageră lunară de 16.635 de lei, deşi a revenit în activitatea sportivă. Novak este mai mult absent de la birou, fiind foarte mult timp plecat, ocupat cu propria pregătire sportivă. Obiectivele personale anunţate: Campionatul Mondial 2023 Glasgow şi Jocurile Paralimpice Paris 2024. La Ministerul Sportului, activitatea de ministru este trecută în plan secundar în favoarea pregătirii sportive. Soluţiile la problemele din Sport sunt amânate şi, fără ca salariu de ministru să-i fie afectat, Eduard Novak este tot mai mult plecat în pregătiri şi postează public poze din cantonamente, sfidând subordonaţii care sunt la muncă, dar şi sportivii cărora le arată condiţiile extraordinare de pregătire de care beneficiază el. Aceeaşi diferenţă de tratament a fost şi în cazul antrenorilor şi salariaţilor din subordinea Ministerului Sportului. Eduard Novak a cerut pensionarea forţată a tuturor celor care au atins vârsta, le-a interzis să mai rămână în activitate, chiar dacă aceştia îşi doreau să muncească în continuare. Asta în timp ce pe tatăl său îl regăsim în topul premierilor, Novak Karoly a intrat pe primul loc pe statul de premiere de la Ministerul Sportului, la vârsta de 72 de ani. Pe surse, aflăm că tatăl nu a avut nicio contribuţie la obţinerea rezultatului şi nu a fost nominalizat de FRC pentru premiere, această premiere fiind aranjată cu şefa Comitetului Naţional Paralimpic, care de asemenea, s-a autopropus şi a încasat suma de 62.363 lei, fiind trecută pe Statul de premiere ca antrenor/profesor, deşi nu are această calitate. ….” Integral: https://www.news.ro
“Cum a rămas România fără avion prezidențial. Afacerea Romavia: istoria neștiută a unui faliment girat prin hotărâre de guvern Romavia, compania aeriană a MApN care a transportat șefi de stat și alți înalți demnitari, a intrat în faliment în 2014, dar încă mai ”respiră”. La opt ani după ce Tribunalul București a dispus intrarea în procedură de faliment în formă simplificată, dosarul Romavia însă nu s-a finalizat. În bilanțul depus la Ministerul Finanțelor Publice, compania a declarat un profit net de 68.944 lei și datorii de 69,9 milioane lei. Romavia are chiar și un site funcțional, care pare să fie în lucru. Imaginea MApN, pătată de celebrul traficant ”Lord of War” Compania Română de Aviație Romavia RA a intrat în procedură de faliment în iulie 2014, în contextul unor scandaluri uriașe în care fusese implicată. Bunăoară, Romavia a fost acuzată că repara la baza militară din Otopeni avioanele folosite de celebrul traficant de arme Viktor Bout, supranumit ”Lord of War”, care a inspirat filmul care-l are în rolul principal pe Nicholas Cage. La acea vreme, Romavia era considerată o companie prosperă, care în anul 1991 moștenise flota aeriană a lui Nicolae Ceaușescu, la care s-au adăugat alte aeronave puse la dispoziția demnitarilor. ….”Pentru anul 2014 nu s-au mai alocat fonduri, iar reprezentanții săi, au propus și au aprobat restructurarea regiei prin concediere colectivă a peste 93% a personalului și modificarea structurii organizatorice pentru 6 (șase) posturi care să asigure administrarea regiei, precum și activități de reprezentare a intereselor regiei in instanță (DL nr. 24121/08.04.2013)”, se mai arată în cererea Romavia. …. Din flota Romavia nu a mai rămas nimic. Un Boeing 707, folosit de ca avion prezidențial din 1974 până în 2010, a fost vândut companiei americane Omega Air și a ajuns să fie folosit ca ”avion-cisternă” pentru misiuni militare. …. După ce Romavia a fost îngenuncheată, Administrația Prezidențială a apelat, în primă fază, la Tarom. În 2010, compania de stat a pus la dispoziția președintelui o aeronavă de tip Airbus A310, în configurație VIP, intrată în flota Tarom în 1992. În 2013, ministrul transporturilor Relu Fenechiu spunea că mentenanța aeronavei prezidențiale aduce Tarom pierderi anuale de 7 milioane de euro. Declarația era dată în contextul conflicutlui dintre președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta, care a propus ca, din cauza situației economice generale, să taie din bugetul Administrației Prezidențiale. Traian Băsescu a anunțat atunci că renunță la serviciile Tarom și că va închiria avioane pentru deplasările externe. Așa s-a ajuns, în 2023, ca președintele Iohannis să închirieze un avion de lux pentru a deplasarea în Japonia și Singapore. ….” Integral: https://www.fanatik.ro
“SUA, Marea Britanie și Australia – pact pentru realizarea de submarine cu propulsie nucleară …. Cei trei lideri vor finaliza detaliile unui pact privind realizarea de submarine cu propulsie nucleară. Australia, Marea Britanie și SUA au anunțat planul AUKUS (Australia-UK-USA) în 2021, pentru a contracara influența militară tot mai mare a Chinei în regiunea Indo-Pacific. Se așteaptă ca la reuniunea de luni de la San Diego a celor trei lideri să se decidă următorii pași pentru ca Australia să primească submarine cu propulsie nucleară. Până la cinci astfel de submarine ar putea fi cumpărate după 2030 de Australia. În premieră, acestea vor fi construite cu tehnologie americană și britanică. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Iohannis a făcut escală și la Piatra Neamț, ca să-l scoată din țară pe Ionel Arsene … Înainte de escala la Sibiu, de unde a ridicat-o pe doamna, președintele a făcut o escală și la Piatra-Neamț, de unde l-a preluat pe Ionel Arsene, proaspăt condamnat cu executare, sentință definitivă. Ionel Arsene ceruse inițial ajutor ca să fugă din țară de la Marcel Ciolacu, președintele lui de partid, dar acesta l-a refuzat. …. Aparent, Iohannis a devenit mai pesedist chiar și decât pesediștii. Pe Iohannis nu l-a deranjat nici măcar faptul că a trebuit să ia în avion alte 80 de persoane. Ionel Arsene, moldovean fiind, are multe rude, iar când acestea au auzit cuvântul „Italia“ și-au făcut instinctual bagajele și s-au prezentat la avion. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Cum pozează Ciolacu și Ciucă în salvatorii națiunii după ce au blocat 3,2 miliarde din PNRR / Șmecherii din politica românească au avut o mică surpriză la bancomatul UE
PSD și PNL s-au luptat aproape un an de zile în Parlament să golească de conținut legea avertizorului de integritate, numai că șemecheria românească n-a ținut la Bruxelles. Comisia Europeană a blocat tranșa a doua din PNRR în valoare de 3, 2 miliarde de euro inclusiv din cauza modului deficitar prin care coaliția de guvernare a transpus o directivă europeană privind avertizorii de integritate. Pentru a salva banii UE și pentru a convinge Bruxelles-ul că guvernul a înțeles ce are de făcut, însuși premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD Marcel Ciolacu și-au pus semnătura în calitate de inițiatori pe un proiect de lege menit să elimine șmecheriile tipic românești din legea deja promulgată. Prin gestul lor, Ciucă și Ciolacu ne arată că atunci când există voință politică, orice lege poate fi corectată și îmbunătățită. Numai că această voință politică a lipsit complet aproape un an de zile. Mai mult, cei doi lideri de partid nu doar că au girat, ci au încurajat la maxim mutilarea legii în Parlament. De ce au făcut-o? Foarte probabil sub presiunea baronilor locali, a primarilor și șefilor de consilii județene.
Cu toții vor să se înfrupte din miliardele puse la dispoziție de UE din PNRR, dar fără să respecte regulile UE. În cazul de față, funcționarii de la Bruxelles au creat mecanisme, între care și avertizorii de integritate, prin care sunt încurajate raportările anonime despre încălcări ale legii la cheltuirea fondurilor europene, ca o garanție suplimentară că banii sunt manevrați cât mai corect posibil.
Politicienii români au transpus directiva în așa fel încât să descurajeze la maxim raportările anonime sau au introdus în lege formule care lasă loc la arbitrar în respingerea sesizărilor de integritate…..”
https://www.g4media.ro/cum-pozeaza-ciolacu-si-ciuca-in-salvatorii-natiunii-dupa-ce-au-blocat-32-miliarde-din-pnrr-smecherii-din-politica-romaneasca-au-avut-o-mica-supriza-la-bancomat-ul-ue.html
https://news.yahoo.com/exclusive-russias-secret-document-for-destabilizing-moldova-230008434.html
Buna ziua 🙂
https://open.substack.com/pub/snyder/p/playing-the-victim?r=1raw5u&utm_campaign=post&utm_medium=email
S-o joace orcii criminali si proxies pe asta.
Buna ziua
Bun venit in Republica Ortodoxa Romana. 😀
https://m.ziare.com/bacalaureat/biserica-ortodoxa-cerere-religie-materie-examen-bacalaureat-1794147
Cum le crapă buza după enoriași , de speriat.
NU engleza ca subiect de examen. Că e inutila. 😀
Musai RELIGIA că e foarte utila la câștigat pâinea cea de zi cu zi.
Se pot înfrăți cu ” republicile ” islamice sau în cel mai rău caz, sa pupe curul lui Kiril de la Moscova.
E o prăbușire generalizată de valori, principii, morală in Romania de te doare capul.
Cu o ” elita” mizerabila, catastrofală.
👍