Revista Presei – 15 iulie.”1.000.000 lei sporuri la Instituția ce inspecta Azilurile groazei. Directorul, spor de 1500 lei/lună”
15/07/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bun a dimineata intr-o zi de sambata, 15 iulie! Sudul Olteniei, sudul și estul Munteniei și vestul Dobrogei se află sub cod galben de caniculă. Local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 33 și 37 gr. C, iar cele minime – între 18 și 21 gr. C. De duminică, valul de căldură se va intensifica și va continua săptămâna viitoare în cea mai mare parte a țării, mai ales în regiunile vestice, sudice și sud-estice. Bucuresti: 35/20 gr.C., canicula.
“1.000.000 lei sporuri la Instituția ce inspecta Azilurile groazei. Directorul, spor de 1500 lei/lună …. Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) era Instituția care trebuia să monitorizeze și să inspecteze „Azilurile groazei”. Potrivit datelor obținute de Newsweek România, la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) s-au acordat sporuri de 947.224 lei într-un singur an. DNA a făcut rețineri la una din filialele județene și anume la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov. Năstase Andrei Cornel și Rontescu Florina, în calitate de inspectori sociali în cadrul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Ilfov, au fost reținuți de DNA pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu. Vizați sunt doi funcționari de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov, care au închis ochii în fața neregulilor constatate la Centrul Armonia din Voluntari. 1.000.000 lei sporuri la Instituția ce monitoriza Azilurile groazei Potrivit documentului pe care îl publicăm mai jos, în afara salariilor, inspectorii, dar și personalul din conducerea AJPIS Ilfov, luau, incredibil, sporuri pentru condiții vătămătoare de muncă. …. Un inspector, asemenea celor doi de mai sus, avea un salariu de 8.000 de lei, la care se adăuga un „spor pentru condiții vătămătoare de muncă” de 800 de lei. Culmea tupeului este că Directorul Agenției Județeane pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov avea un spor de condiții vătămătoare de muncă de 1.500 lei pe lună, deși el lucra din birou și din fața computerului. .…” Integral: https://newsweek.ro
“ANALIZĂ Frames: Afacerile cu căminele de bătrâni depăşeau anul trecut 200 de milioane de lei şi ar putea trece de 600 milioane de lei în următorii cinci ani. În 2008, afacerile cu căminele de bătrâni nu depăşeau 4,61 milioane lei .… ”Afacerile cu căminele de bătrâni au ajuns să reprezinte unul dintre business-urile cu cel mai mare potenţial din România. Pe fondul îmbătrânirii populaţiei, în următorii ani ar putea să îşi tripleze cifra de afaceri, în contextul în care peste 1,7 milioane de români, ,,decreţeii’’, vor ieşi la pensie”, arată analiză realizată de firma de consultanţă Frames. Datele statistice arată că afacerile firmelor cu cod CAEN 8730 (Activităţi ale caminelor de bătrâni si ale caminelor pentru persoane aflate in incapacitate de a se ingriji singure) au trecut, anul trecut, de graniţa de 200 de milioane de lei, iar în perspectiva următorilor 5 ani, ar putea trece de 600 milioane de lei. Faţă de anul 2021, business-ul celor 223 de firme active a crescut cu peste 50 de milioane de lei, de la 156,6 milioane lei în 2021 la 206 milioane lei în 2022. Spre comparaţie, în 2008, afacerile cu căminele de bătrâni nu depăşeau 4,61 milioane lei. Şi profitabilitatea firmelor a crescut spectaculos, de la 31 de milioane de lei în 2021 la 45,7 milioane lei în 2022. În urmă cu 10 ani, căminele de bătrâni nu înregistrau un profit mai mare de 1 milion de lei. Profiturile spectaculoase înregistrate de căminele de bătrâni au fost realizate cu numai 1619 angajaţi în 2022, cu 300 mai mulţi decât anul precedent. ,,Statisticile indică faptul că cele mai multe firme (170) au mai puţin de 10 angajaţi, iar media este de 3 angajaţi / societate. Să îţi deschizi un cămin de bătrâni sau chiar mai mult, un lanţ de centre de îngrijire a bătrînilor a devenit, aşa cum estimam într-o analiză Frames, un business de viitor. Îmbătrînirea accelerată a populaţiei şi absenţa unui sistem de asistenţă socială la domiciliu fac ca tot mai multe persoane de vârsta a III-a să ajungă clienţi ai acestor cămine”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames. …. ,,În România nu există, în prezent, un sistem de suport pentru oamenii de vârsta a treia. Odată cu ieşirea la pensie, mulţi dintre ei se îmbolnăvesc, iar problemele financiare iau amploare, marea lor majoritate intrând în zona de sărăcie extremă. Pensiile mici, cheltuielile de nesuportat din punct de vedere financiar, accesul limitat la tratamente de specialitate, lipsa suportului din partea rudelor fac ca mulţi dintre ei să treacă printr-o adevărată dramă, iar rata ridicată a deceselor reflectă dimensiunea tragediei sociale’’, arată analiza Frames. În prezent, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 50-54 ani (8,9%), o categorie care peste 10-15 ani va ieşi la pensie. ….” Integral: https://www.news.ro
“Cristian Ghinea îl acuză pe Marcel Ciolacu că a prezentat cifre false legate de concediile medicale: ”A fost doar o gargară din seria ‘vorbe, nu fapte’” / ”Anul ăsta se încearcă o nouă schemă de palmare la deficit” Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice şi fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, îl acuză pe premierul PSD că a prezentat cifre false atunci când a vorbit despre concediile medicale pe anul 2022 şi i-a acuzat pe angajaţi de „vreo 140 de ani de nemuncă”. „Ieşirea lui Ciolacu despre concediile medicale a fost doar o gargară din seria ‘vorbe, nu fapte’. Ieri, în şedinţa de guvern, a fost prezentat un raport oficial din care rezultă că cifrele anunţate de Ciolacu acum două săptămâni erau aiurea. În primul rând, restanţele erau de 2,5 miliarde de lei, nu de 6 miliarde, şi ele au fost plătite. Iar datoria era, de fapt, bani ascunşi de la deficit, amânând la plată pentru 2023 restituiri la concediile medicale din 2022. Şi nici concediile n-au fost vreo surpriză, cu atât mai puţin record, fiind mai puţine chiar decât anul precedent. Adică 8,39 milioane de certificate de concediu medical în 2022 faţă de 8,43 milioane în 2021”, declară Cristian Ghinea. ….„Ştirea e că şi anul ăsta se încearcă o nouă schemă de palmare la deficit, alocând cu 2,3 miliarde de lei mai puţin decât necesarul. Practic, firmele vor avansa banii, apoi vor aştepta banii de la stat. Care vor veni cu ţârâita sau cu mari întârzieri. Încă o formă prin care economia privată subvenţionează statul obez şi jefuitor. Supăraţi de încă o ţeapă? Vine 2024”, precizează Cristian Ghinea. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Guzganul grijuliu În bestiarul politic românesc, guzganul grijuliu este cea mai abjectă creatură. Guzganul grijuliu este un prădător vorace deghizat în mielul lui Dumnezeu, un lup în blană de oaie. Iubește oamenii cum lupul iubește mieii. Afișează tot timpul grija față de oameni, plânge pe umerii bătrânilor, pe care-i numește „seniori”, vorbește convingător despre „omul de rând” sau „omul obișnuit” ale cărui nevoi spune că le simte, face băi de mulțime și nu de puține ori îl vedem cu câte un copil în brațe. Foamea lui de oameni este insațiabilă. Spre deosebire de guzganul rozaliu, animal nocturn, solitar, iubitor de cotloane întunecoase de unde țese intrigi – descoperit acum 2 decenii de CTP în persoana hrebenciucului – guzganul grijuliu este mereu la vedere, se scaldă în lumina televiziunilor, cere atenție pentru că vrea ca noi toți să știm că este alături de oameni, împreună cu ei. Guzganul grijuliu sare din baie când e rost de oportunități de imagine. Își etalează bunătatea sa proverbială, generozitatea și dragostea față de aproapele ori de câte ori apare vreo cameră de filmat sau vreun aparat de fotografiat. Îi place să-i miluiască pe nevoiași, să le arunce copeici țâncilor, să le pună un blid de ciorbă necăjiților. Nu pretinde nimic în schimb decât să i se pupe mâna. Face politici pentru oameni, guvernează pentru oameni, face pelerinaje pentru oameni, face azile pentru oameni…… Când i se pune oglinda înainte, guzganul grijuliu își dă arama pe față: este crud, lacom, egoist, arogant, lipsit de empatie sau de orice urmă de umanitate. Când se simte încolțit, scuipă venin, încearcă să-și scape pielea, sare la piept și la coaie, ca șobolanul din romanul lui Marin Preda. Ca un popă căruia ochiul Dracului îi clipește des, guzganul grijuliu iubește banii și puterea. Este miere cu cei puternici, fiere cu cei slabi. Și-a construit averea și puterea profitând de cei slabi, pe care-i tratează ca pe niște sclavi cu drept de vot. … PS1. Se spune că atunci când cineva îți dă ceva gratuit, de regulă tu ești produsul. Grețoși până la moarte sunt politicienii care „dau”, pentru că de fapt nu dau, ci iau. Iau captivi oameni fără apărare, fără speranță, fără viitor. Îi suie în autocare ca pe vite. Îi încolonează înspre cabinele de vot. Iar când ajung să nu le mai folosească, deposedați de ultima suflare de demnitate, „seniorii” sunt aruncați la câinii partidului, să se distreze cu ei prin azile ale groazei. PS2. Aproape 50.000 de români au emigrat definitiv din România în 2022, potrivit datelor furnizate de Statistică. ….” Integral: https://republica.ro
“Lăcomia, ideologia, justiția socială și reducerea deficitului bugetar ….Multe articole susțin ideea că, în prezent, în România problema deficitului excesiv nu este pe partea de cheltuieli. Mai precis, cheltuielile sunt la limita minimă și nu mai pot fi tăiate, iar faptul că există risipă și cheltuieli injuste este ceva ce, desigur, ar trebui avut în vedere, dar nu acum. ….Oricine a trăit în România ultimilor 33 de ani știe însă că există risipă și cheltuieli injuste. Cei ce se referă la reducerea cheltuielilor ca soluție de ajustare a deficitelor nu sunt absurzi sau nerealiști sau mai știu eu cum se sugerează în diverse articole că ar fi. Ei știu că reducerea cheltuielilor nu este optimă și fezabilă peste noapte. Discursul lor indică necesitatea ca asanarea cheltuielilor să devină o preocupare a decidenților și să fie făcută din timp, ghidată de principii, nu sub imperiul urgenței. Ei critică creșterea neghidată de principii a cheltuielilor bugetare, de genul proxim demonstrat în perioada 2016-2019. …. Argumentul că fără acele exceptări sectoarele sau afacerile respective ar fi mers mai rău nu ține, căci este contrafactual. În orice caz, nu e vorba de lăcomia firmelor. Procedând așa, guvernele au crezut, convenabil din perspectiva voturilor obținute, că ajută afaceri care abia se nasc, dar de fapt au ajutat la perpetuarea unor dezavantaje care ar fi fost eliminate odată cu expunerea respectivelor afaceri la concurența reală, adică la procesul de piață reglementat după cum am menționat anterior. Să nu uităm că, atunci când vorbim de lăcomia firmelor, în esență, cel care ia bani de la sectorul privat este guvernul, nu invers. …. Totuși, când este vorba de ajustarea deficitelor bugetare excesive, întotdeauna trebuie pornit de la cheltuieli, prin oferirea unei perspective asupra eliminării risipei și a cheltuielior injuste, chiar dacă măsurile imediate vor fi pe partea de venituri, printr-o mai bună colectare, prin eliminarea exceptărilor fiscale, prin lărgirea bazei de impozitare etc. Perspectiva ca risipa și cheltuielile injuste să fie eliminate, iar cheltuielile în general să fie programate plecând de la impozitele pe care contribuabilii sunt dispuși să le plătească din proprii bani (nu din banii luați prin impozitarea progresivă de la alții) creează premisele ca acele măsuri pe partea de venituri să fie eficiente și să nu eșueze în evaziune fiscală. …..” Integral: https://www.hotnews.ro
“Jianu de la IMM-uri: Salariile din IT sunt pe locul 1 în economie, e clar că nu mai e nevoie de facilități fiscale Cele mai mari salarii, de peste 11.000 de lei, sunt în sectorul IT, astfel că facilităţile fiscale în acest domeniu, care sunt în vigoare deja de 10 ani, şi-au atins maximumul, susţine Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor din România (CNIPMMR). Potrivit informaţiilor vehiculate în spaţiul public, reprezentanţii Guvernului iau în calcul eliminarea facilităţilor fiscale pentru angajaţii din unele sectoare precum agricultură şi industria alimentară, construcţii, IT. „INS-ul a dat ieri publicităţii salariile medii. Salariile medii brute din construcţii sunt undeva la 5.000 de lei, adică nu sunt nişte salarii extraordinare, după urma cărora mai poţi să mai iei în continuare taxe şi impozite. Cele mai mari salarii, de peste 11.000 de lei, sunt în sectorul IT – şi aici suntem de acord cu toţii că această facilitate, care e deja de 10 ani de zile, şi-a atins maximumul. În momentul în care salariile din IT sunt pe locul I în economie, e clar că nu mai e nevoie de această facilitate. O facilitate e creată pe o perioadă limitată de timp, să ajuţi un sector care din diverse motive nu performează. ….Eventualele modificări ale Codului Fiscal ar urma să intre în vigoare de la 1 septembrie 2023, aşa cum se vehiculează în spaţiul public. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Dacă statul român s-ar decide să vândă o parte din Hidroelectrica în 10-20 de ani, ce va pune pe masă, construit de la zero? Fondul Proprietatea a luat acum 1,9 mld. euro pe active amortizate, irepetabile, puse în funcţiune de generaţii din 1960. „Hidroelectrica nu mai poate amâna ceea ce nu face de 20 de ani încoace. Investiţiile!“ În 2011, Hidroelectrica avea o putere instalată de circa 6.200 MW, acestea fiind ultimele date disponibile pe site-ul Transelectrica, iar la finalul anului trecut capacitatea celor 188 de centrale din portofoliu era de 6.400 MW, aproape neschimbată ♦ Ieri, în prima zi de tranzacţionare a Hidroelectrica pe BVB, după un proces de listare făcut „ca la manual“, s-au împărţit în cadrul unei conferinţe extraordinare ţinute la BNR mulţumiri în toate direcţiile ♦ Prim-miniştri, miniştri, directori de autorităţi ale statului român, avocaţi, bancheri, PR-işti s-au felicitat unii pe alţii pentru recordul Hidroelectrica, pentru faptul că liderul energiei din România a strâns din toate colţurile lumii 1,9 miliarde de euro pentru un pachet de 20% din acţiuni, a treia cea mai mare listare la nivel mondial din 2023 ♦ Dar banii, deşi au fost ridicaţi pe nişte rezultate record generate de scumpirea energiei pe fondul războiului, au fost făcuţi de active puse în funcţiune începând cu anii 1960, irepetabile, amortizate, care bine îngrijite mai merg încă 100 de ani ♦ Nimeni nu a adresat nicio mulţumire oamenilor care au construit activele Hidroelectrica, cele care fac marjele de vis, dar o întrebare merită pusă: după decenii de lipsă de investiţii, în 10 ani Hidroelectrica ce va pune nou pe masă astfel încât să adauge valoare peste istoria scrisă ieri? Ieri, scările BNR aminteau cumva de celebrele scări ale Palais des Festivals et des Congres, unde se ţine anual Festivalul de la Cannes. Zâmbete largi, tocuri ameţitoare, costume impecabile, strângeri de mâini, maşini negre de bogaţi pentru oameni care lucrează la stat erau aliniate în soarele ucigător. Merita balul pentru că ieri tranzacţionarea acţiunilor Hidroelectrica pe Bursa de Valori Bucureşti a devenit realitate, prin valoarea sa acesta fiind al treilea cel mai bănos proces de listare din lume în 2023 şi fără egal la nivel european. Oameni fără nicio legătură cu sistemul energetic se bucurau de parcă ar fi pus chiar ei umărul la această reuşită, dar de fapt unii nici nu se născuseră când se ridica barajul Bicaz, de exemplu, cel cu care de fapt a început hidroenergetica românească. Unii poate nici nu ştiu că de acolo a început totul. Mai contează? Sălile BNR arată superb, turbinele de la Porţile de Fier merg neîncetat. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Ordinul de protecție, ineficient în combaterea agresiunilor. Măsurile radicale au fost tergiversate de stat Guvernul a aprobat proiectul prin care ordinul de protecție va putea fi emis în toate cazurile de agresiune, nu doar pentru violență familială. Guvernul și-a dat aprobarea pentru un proiect de lege elaborat de către Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Justiției prin care ordinul de protecție va putea fi emis indiferent de relația dintre agresor și victimă, nu doar în cazurile de violență în familie. Numai că proiectul a fost tergiversat timp de aproape nouă luni și este îndoielnic faptul că va putea fi eficient în lipsa brățărilor electronice care să asigure protecția eficientă a victimelor. …. Teoretic, faptul că ordinul de protecție va putea fi emis nu doar în cazurile de violență domestică ar putea fi un instrument de descurajare a agresiunilor, însă eficiența acestuia depinde brățările electronice care ar trebui montate asupra potențialilor agresori, brățări cu ajutorul cărora poliția ar putea să monitorizeze respectarea distanței față de persoanele protejate. Numai că statul român nu dispune, în momentul de față, nici măcar de brățările necesare să supravegheze cazurile de violență domestică, cu atât mai puțin pentru toate cazurile în care o persoană cere să fie emis un ordin de protecție față de un potențial agresor. Prin proiectul de lege aprobat de Guvern, ordinul de protecție va putea fi emis în toate cazurile în care o persoană recurge la acte de violență împotriva alteia, acte definite astfel: „a) orice lovire sau act de violență cauzatoare de suferințe fizice; b) orice act de violență de natură sexuală; c) amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare ilicite îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere; d) fapta repetată de urmărire a unei persoane, fără drept sau fără un interes legitim ori de supraveghere a locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de către aceasta ori efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță care, prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum și alte acțiuni cu efect similar; e) orice act de hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură, urmărire online, amenințări online, publicarea neconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal la comunicații şi date private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor, cu scopul de a umili, speria, reduce la tăcere victima; …..” Integral: https://www.fanatik.ro
“RAPORT Aproape 4.500 de elevi de clasa a VIII-a au abandonat școala în 2023, echivalentul a 178 de clase cu câte 25 de copii / În ultimul an de gimnaziu au rămas corigenți peste 7.800 de elevi Aproape 4.500 de elevi de clasa a VIII-a au abandonat școala în ultimul an școlar, potrivit Raportului privind modul de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale în sesiunea iunie-iulie 2023. Raportul pe află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Numărul copiilor care au abandonat școala anul acesta reprezintă echivalentul a 178 de clase cu câte 25 de copii, conform calculelor Edupedu.ro. Concret, 4.461 de elevi de clasa a VIII-a au abandonat școala anul aceste, potrivit datelor Ministerului Educației. Din cei 179.563 de elevi în evidențe la data de 1 septembrie 2022, la Evaluarea Națională s-au înscris 161.652 ….. Este o diferență de peste 17.900 de elevi între numărul celor care erau înscriși la începutul anului școlar în clasa a VIII-a și numărul celor care acum figurează în statistica de examen. Tot în anul școlar 2022-2023, 7.821 de elevi de clasa a VIII-au au fost corigenți și 3.048 au rămas repetenți. ….Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a nu este obligatorie pentru elevi, dar școlile sunt obligate să-i înscrie pe toți absolvenții, „conform evidențelor din școli”, aceștia având apoi opțiunea abia apoi dacă se prezintă sau nu la probele de examen. ….Amintim că Edupedu.ro a scris că România a cheltuit peste 2 miliarde de lei pentru reducerea cu 2 puncte procentuale a ratei de părăsire timpurie a școlii în perioada 2012-2021. Rata acestui indicator a scăzut de la 17.8% în 2012, la 15.6% în 2020. Nu a fost atins obiectivul propus în Strategia privind reducerea părăsirii timpurii a școlii în România de a înregistra valoarea de 11.3% în 2020. ….” Integral: https://www.edupedu.ro
“„Vilnius a fost un duș rece pentru elita de la Kiev” – interviu cu analistul Armand Goșu Birocrația NATO n-a găsit o formulă care să exprime inevitabilitatea aderării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică. SUA, cel puțin, dar și Germania, Franța, Italia și alți aliați din NATO, se tem că o victorie a Ucrainei ar putea fi o lovitură prea dură pentru Rusia, o lovitură care ar declanșa procese greu de prevăzut și controlat. Mulți analiști compară summitul de la Vilnius cu cel de la Bucuresti, cand ucrainenilor li s-au facut promisiuni vagi de intrare în Alianță, care nu au mai fost ținute. In Ucraina există o mare dezamăgire față de rezultatele Summit-ului. …. Ucrainenii credeau că și-au plătit cu sânge dreptul de a fi parte a lumii euro-atlantice, că occidentalii vor aprecia acest lucru, iar Ucraina va adera la UE și NATO. În fond, în ce altă capitală s-a murit pentru UE, în afară de Kiev. Amintiți-vă de Revoluția Demnității care a izbucnit tocmai pentru că președintele Ianukovici a decis să nu semneze, tot la Vilnius, la summit-ul Parteneriatului Estic, Acordul de Asociere. Iar pe Maidan, în centrul Kievului, s-a fluturat steagul UE, nu cel a Rusiei. După începerea agresiunii Rusiei, în iunie anul trecut, Ucraina a devenit țară candidată la aderarea la UE. Cu tot sprijinul entuziast al Poloniei și Țărilor Baltice, procedurile vor dura mult timp și vor fi greoaie. UE e o uriașă mașină birocratică, lipsită de emoție și empatie. Dacă astăzi, când Ucraina se bucură de simpatie în opinia publică occidentală, nu se pun în mișcare mecanismele de negociere care să conducă la aderarea Ucrainei într-un viitor rezonabil, 2030-2035, mă tem că proiectul extinderii spre est a UE va fi pentru o altă generație. Dacă va mai fi. Nu sunt convins că președinția spaniolă la UE se va încheia cu un summit la care se va decide începerea negocierilor cu Ucraina. În cazul aderării la NATO lucrurile stau mai rău, chiar. Cel puțin asta indică deciziile adoptate la recentul summit de la Vilnius. La nivelul celor 31 de state membre nu există consens pentru aderarea Ucrainei. Formal, 23 de state membre ar susține aderarea, însă cele mai importante state membre NATO, SUA și Germania sunt împotrivă. Faptul că Ucraina este menționată de multe ori în cele 90 de puncte al comunicatului final nu înseamnă că va adera vreodată la NATO. Analizată în contextul istoric în care s-a desfășurat summit-ul de la Vilnius, decizia pare să indice, mai degrabă, că șansele Ucrainei de a adera într-un viitor chiar și mai îndepărtat sunt reduse. ….Birocrația NATO n-a găsit o formulă care să exprime inevitabilitatea aderării Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică. Și n-a găsit pentru că SUA, cel puțin, dar și Germania, Franța, Italia și alți aliați din NATO, se tem că o victorie a Ucrainei ar putea fi o lovitură prea dură pentru Rusia, o lovitură care ar declanșa procese greu de prevăzut și controlat. SUA care e principal beneficiar al prăbușirii Uniunii Sovietice, deci al ordinii mondiale apărute după Războiul Rece, vrea menținerea status-quo-ului pe arena internațională. Hegemonii sunt conservatori. Acum, Washington-ul se teme de schimbări care odată declanșate ar putea să ducă la pierderea poziției lui de hegemon. Nu uitați că SUA a sprijinit până în ultimul moment Uniunea Sovietică și pe Mihail Gorbaciov, chiar dacă era evident că prin prăbușirea URSS, Statele Unite vor rămâne puterea dominantă. Paradoxal, Washington-ul se teme mai mult de victoria Ucrainei, decât de cea a Rusiei. O victorie a Rusiei n-ar face decât să consolideze ordinea mondială și poziția SUA. Pe când o victorie a Ucrainei poate genera un seism geopolitic în spațiul euro-asiatic, cu dispariția Federației Ruse, și produce schimbări tectonice chiar în centrul continentului european. Ceea ce nu convine Germaniei, Franței, Italiei iar acum e clar că nici Statelor Unite, care rămâne loială axei Washington-Berlin. ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“Unui român i-a mâncat pisica iarba și acum miaună raggae Situație complicată pentru un tânăr din Berceni care creștea și el niște iarbă pe pervaz în camera de zi, aia mai însorită. În perioada când a fost plecat la un „festival” de „muzică” pisica rămasă singură acasă i-a mâncat cam 70% din iarbă, pentru că pisicile mai mănâncă iarbă pentru digestie și o durea stomăcelul. Întrucât locuiește în București, paguba la iarbă nu este una gravă, capitala României fiind un oraș cu multe spații verzi, din centru până în cele mai periferice cartiere. Dar pe de altă parte, pisica miaună raggae de cel puțin trei zile, lucru care deranjează vecinii, care ar dori să asculte manele în liniște. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Până unde și-a întins Ștefan Godei tentaculele. Dovada că bătrâni din întreg județul Ilfov erau trimiși la azilul fostului șofer. Document
Ștefan Godei, patronul ”azilelor groazei” și fost șofer la PMB, a primit bani nu doar de la autoritățile centrale, ci și direct de la primăriile din Ilfov. ….”
https://www.fanatik.ro/pana-unde-si-a-intins-stefan-godei-tentaculele-dovada-ca-batrani-din-intreg-judetul-ilfov-erau-trimisi-la-azilul-fostului-sofer-document-20436611
“Comisia Europeană numește o lobbyistă BigTech să reglementeze giganții digitali. Lupul SUA, paznic la oile UE
Comisia Europeană, acuzată că pune lupul paznic la oi la vârful Concurenței. O americană, Fiona Scott Morton, va reglementa activitatea giganților tehnologici de peste ocean. ….”
https://www.fanatik.ro/comisia-europeana-numeste-o-lobbyista-bigtech-sa-reglementeze-gigantii-digitali-lupul-sua-paznic-la-oile-ue-20436384
“Dubla reușită a lui Marcel Ciolacu, paloșul umed și evacuarea pe coada măturii
….Cu scandalul ororii scrijelit pe frunte, dna Firea nu pleacă doar din guvern, ci și din toate funcțiile de conducere din partid, din care se suspendă pe o perioadă limitată, după cum subliniază. Cu alte cuvinte, anunță de pe acum că va lupta să revină. Va încerca probabil să câștige din nou șefia organizației București și să revendice cadidatura, mizând pe faptul că timpul va mai estompa emoția de acum, modelul Piedone cum ar veni.
Ar putea fi eficient dacă Bucureștiul ar fi tot doar un sector 5 mai mare, dar nu este. Și daca Marcel Ciolacu ar aștepta-o înapoi cu brațele deschise sau măcar ar sta cu mâinile în sân în fața încercărilor ei de revenire. ….Mai ales că există și un probabil înlocuitor, Daniel Băluţă, primar destul de popular, infinit mai puțin controversat, care oricând poate fi inclusiv o soluție de candidatură comună PSD- PNL la București…..”
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/dubla-reusita-a-lui-marcel-ciolacu-palosul-umed-si-evacuarea-pe-coada-maturii
Diavolitza criminala trebuia sa fie de mult in inchisoare la Targusor. Pradaciunile si abuzurile masive de la Primaria Capitalei nu au fost denuntate de Nicusor D. (a promis ca aduce audit independent la primarie, nu a facut-o si astfel a acoperit), iar diavolitza s-a pornit cu dracii din turma ei la crime si mai mari organizand lagare de exterminare pe bani din pensii pentru batranii in dificultate.
Elena Udrea este o biata feciorica pe langa criminala asta.
Audit-ul costa si trebuie gasita si o firma independenta, buna. Sunt de ajuns procesele pierdute din perioada dnei Firea si platite din taxele noastre. Plus nu poti sa concediezi oameni fara probe si motivatii beton, altfel platesti salarii din urma si trebuie reincadrati. A se vedea si scandalul recent cu terenurile atribuite tot din acea vreme.
“EXCLUSIV Unul dintre cei mai bogați bugetari și-a cumpărat un apartament în Emiratele Arabe Unite. Ion Sterian, directorul Transgaz, are 4 milioane de lei în conturi. Nu a lucrat niciodată în mediul privat
Ion Sterian, directorul general al companiei cu capital majoritar de stat Transgaz, și-a cumpărat în 2022 un apartament de 99 metri pătrați în Emiratele Arabe Unite, potrivit declarației sale de avere. Sterian este unul dintre cei mai longevivi șefi de companii de stat și a fost implicat în mai multe scandaluri…..Tot în 2022, Sterian și-a mai cumpărat și un apartament de 88 mp în București.
El mai are o casă de locuit în București de 198 mp, cumpărată în 2020, și o casă de vacanță în Breaza, moștenită. Șeful Transgaz mai are și trei terenuri agricole în Brăila, cumpărate în perioada 2000 – 2007.
Ion Sterian are în conturi 2,1 milioane lei, 333.129 dolari (circa 1,4 milioane lei), 100.000 euro (circa 0,5 milioane lei) și 36.939 dirrhami (moneda din Emirate, circa 44.000 de lei), potrivit declarației sale de avere. Sterian și-a secretizat veniturile primite în 2022 de la Transgaz, dar G4Media a scris că în 2021 el a încasat de la Transgaz suma netă de 1,6 milioane de lei. Remunerația directorului general Ion Sterian a fost formată dintr-o remunerație fixă, în valoare de 364.478 lei net, și o remunerație variabilă, în valoare de 1.286.101 lei net. ….Context. Șeful Transgaz a fost în centrul unei controverse legate de studii. HotNews.ro a descoperit în 2019 că acesta a trecut studii false în CV, susținând că are o diplomă de inginer la Facultatea de Petrol și Gaze, deși diploma sa este de subinginer. Sterian a recunoscut ”eroarea” într-un comunicat și a anunțat că a absolvit în 2002 (la 43 de ani) Facultatea de Inginerie Economică, Management și Dezvoltare Rurală la Universitatea de Agronomie și Medicină Veterinară București – o specializare fără nici o legătură cu obiectul de activitate al Transgaz…..”
https://www.g4media.ro/exclusiv-unul-dintre-cei-mai-bogati-bugetari-si-a-cumparat-un-apartament-in-emiratele-arabe-unite-ion-sterian-directorul-transgaz-are-4-milioane-de-lei-in-conturi.html