Revista Presei – 15 decembrie.“Lemnul furat anual din pădurile României ar putea umple 10 stadioane. Un miliard de euro iese ilegal din țară în fiecare an …..”
| 15/12/2025 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 15 decembrie! Temperaturile se vor situa peste valorile obișnuite ale perioadei în toate regiunile, cu un plus termic în zonele montane. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare la nivel național, reducând șansele pentru ninsori consistente înainte de Crăciun. De Crăciun și Revelion, temperaturile vor fi peste media climatologică, iar începutul Anului Nou va aduce precipitații mai abundente în sudul țării. În restul regiunilor regimul pluviometric este prognozat în limite normale. Bucuresti: 6/-1 gr.C.
“Românii, sub media Uniunii Europene în privința posibilității de a-și ține casele încălzite în mod adecvat Un procent de 10,8% dintre români, adică peste două milioane de persoane, s-au aflat în 2024 în situația de a nu-și permite să își țină locuințele încălzite în mod adecvat. În privința ponderii persoanelor care nu își pot încălzi casele, din rațiuni financiare, România se află undeva la jumătatea clasamentului țărilor din Uniunea Europeană, dar peste media blocului comunitar. Peste 41 de milioane de persoane din Uniunea Europeană nu își permit să își încălzească locuințele în mod adecvat, ceea ce reprezintă 9,2% din populație. Grecii și bulgarii, cei mai afectați de sărăcia energetică Cea mai mare pondere din Uniunea Europeană a persoanelor aflate în sărăcie energetică poate fi întâlnită în Grecia și Bulgaria, ambele cu 19%, se arată într-un articol publicat de Euronews, citat de Risco.ro. …. Aproximativ două treimi dintre persoanele care se confruntă cu ”sărăcie energetică” trăiesc în cele mai mari patru economii ale blocului comunitar. Deși traiul într-o casă rece poate fi stresant emoțional, poate avea și riscuri grave pentru sănătatea fizică. Studiile arată că mediile reci pot crește riscul de accidente vasculare cerebrale și infecții respiratorii, precum și de accidente legate de dexteritatea redusă. …..” Integral: https://ziare.com/
“Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut în noiembrie la 9,8%. Alimentele s-au scumpit cu 7,6%, mărfurile nealimentare cu 10,7%, iar serviciile cu aproape 11% Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut în noiembrie la 9,8%, evoluţie similară cu cea înregistrată în luna octombrie şi în coborâre uşoară faţă de vârful de 9,9% consemnat în august şi septembrie, arată datele publicate vineri de INS. Faţă de octombrie 2025, în noiembrie preţurile de consum s-au majorat în medie cu 0,42%. Pe categorii, în noiembrie 2025, alimentele s-au scumpit cu 7,64% an/an, serviciile cu 10,99%, iar mărfurile nealimentare cu 10,73%. …..Pe zona de alimente, cele mai mari creşteri de preţ an la an au fost la fructe proaspete (15%), cacao şi cafea (20-21%), lapte vacă (11,22%), carne de vacă (11,14%), ulei (9,12%) şi pâine (9,86%). În schimb, cartofii s-au ieftinit cu aproape 10%. La mărfuri nealimentare, cele mai mari scumpiri au fost la energie electrică (62,36%), energie termică (18,8%) şi cărţi, reviste, ziare (10,24%). Dintre servicii, biletele CFR s-au scumpit cu 19%, iar serviciile de igienă şi cosmetică cu 18%, serviciile medicale şi cele de Apă, canal, salubritate cu aproape 14%, iar serviciile poştale şi restaurantele cu peste 12%. În schimb, biletele de avion s-au ieftinit în medie cu 3,54% faţă de noiembrie 2024. …..” Integral: https://www.zf.ro/
“Lemnul furat anual din pădurile României ar putea umple 10 stadioane. Un miliard de euro iese ilegal din țară în fiecare an Aproximativ 11 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din pădurile României, potrivit Inventarului Forestier Național. Însă cantitatea este de două ori mai mică decât cea care era furată acum 5 ani. Același inventar mai arată că pădurile țării s-au extins, dar fenomenul furtului de lemn este încă alarmant. Pe Valea Vâlsanului din Argeș, arie protejată la nivel național, intervențiile omului au afectat pădurea valoroasă. La fel se întâmpla pe multe parcele, iar metodele sunt diverse. Dan Turiga – inginer silvic:„Acolo silvicultorul intră sub pretextul că taie într-o zonă unde nu a fost planificat să se taie. Cum ar fi o doborâtură, iar pe lângă ea taie și arborii sănătoși”. Volumul de lemn exploatat anual însumează 29 de milioane de metri cubi, arată datele ultimului Inventar Forestier Național, în scădere de la aproape 39 de milioane. ….Însă, conform organizației Agent Green, dintre aceștia, 11 milioane de metri cubi de lemn dispar anual din pădurile României fără acte. Ca să vă dați seama de volum, este comparabil cu aproximativ patru Palate ale Parlamentului pline cu lemn sau cu 10 stadioane la fel de mari ca Arena Națională. Cantitatea este totuși în scădere fata de ultimul inventar, unde era dublă”. Gabriel Păun, reprezentant Agent Green: „Asta în bani înseamnă că România pierde din traficul de lemn ilegal, vândut la negru național și internațional, cel puțin un miliard euro”. …. ” Integral: https://stirileprotv.ro/
“Analiză IFN – Laura Bouriaud: Creșterea suprafeței pădurilor nu se regăsește în productivitatea lor. Semnale îngrijorătoare privind supraexploatarea unor clase de vârstă ….81% din creșterea anuală a pădurilor din care se recoltează masă lemnoasă este deja consumată prin exploatare și mortalitate Trei date de bază stau la originea acestei concluzii: creșterea anuală medie a pădurilor este de 8,66 metri cubi pe hectar, exploatarea este de 4,48 metri cubi, iar mortalitatea — uscări, doborâturi și alte pierderi naturale — ajunge la 2,55 metri cubi. În total, peste 81% din creșterea anuală este deja consumată, ceea ce înseamnă că doar o mică parte se acumulează efectiv ca volum „pe picior”. Mai grav este faptul că exploatările nu sunt distribuite uniform, ci sunt concentrate în pădurile accesibile, ceea ce pune o presiune disproporționată pe anumite categorii de vârstă. O comparație între ciclurile IFN confirmă această tendință. Dacă în trecerea de la primul la al doilea ciclu pădurile au acumulat aproximativ 133 de milioane de metri cubi, în ciclul următor acumularea scade la sub 97 de milioane. Deși suprafața totală a pădurilor crește cu 2%, volumul acumulat nu urmează același ritm, avansând doar cu 4%. Această discrepanță poate semnala o scădere a productivității fondului forestier, prin urmare analiza continuă cu evoluția suprafețelor și volumelor pe clase de vârstă. Clasele de vârstă afectate reprezintă peste jumătate din pădurile României …..Dintr-o comparație directă între IFN, INS și SUMAL reiese o diferență majoră: aproximativ 8 milioane de metri cubi anual reprezintă lemn nefiscalizat sau tăieri ilegale, echivalentul a peste 1,3 miliarde lei pierderi bugetare. Doar volumul arborilor pentru care nu a mai fost găsită cioata însumează 1,2 milioane mc – o valoare imposibil de explicat altfel decât prin tăieri ilegale…….” Integral: https://www.g4media.ro/
“Fostul șef Romsilva avea 8.000€ salariu, plus 1.000€ pensie și 7 case. La pensionare și-a dat 55.000€ bonus Fostul șef al Romsilva Teodor Țigan urmează să restituie un bonus de 55.000 euro net pe care și l-a dat la pensionare. Fostul șef Romsilva avea 8.000€ salariu, plus 1.000€ pensie și 7 case. Cumulul pensiei și salariul e o chestiune pe care guvernul vrea să o reglementeze. Bolojan a anunțat, ințial, că în afară de profesori și de medici, nimeni nu va mai putea să se reangajeze la stat și să cumuleze pensia cu salariul. ….. Din nefericire, Bolojan a revenit asupra propunerii și a îmblânzit-o. Astfel, în noua varinată oricine poate, după pensionare, să rămână să muncească la stat și să cumuleze și pensia și salariul. Doar cei care cumulează pensia necontributivă (magistrații de exemplu) pot păstra după pensionare salariul și doar 15% din pensie. Am făcut această introducere și pentru a atrage atenția cât de nociv este cumulul pensiei cu salariul. Avem un exemplu. Ministrul mediului a anunțat, ieri, seara, că fostul șef al Romsilva, Teodor Țigan. a pierdut procesul și nu va putea încasa bonusul pe care și l-a dat la pensionare de 55.000 de euro. S-a pensionat director și s-a reangajt tot director la aceiași firmă de stat Teodor Ţigan a ieşit la pensie în februarie 2023 din funcția de director general al Romsilva. El a beneficiat atunci de un bonus de aproape 55.000 de euro net. După ce și-a încasat bonusul de 55.000 de euro pentru pensionare, în august 2023, Teodor Țigan s-a reangajat în funcţia de director la Direcţia Silvică (DS) Arad. Aici primea un salariu de 40.000 de lei net și încasa și o pensie de 5.000 de lei net. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Haos la Apele Române: reabilitarea barajelor – risc de criză a apei• Barajele golite fără o strategie riscă să lase populaţia fără apă potabilă • Apele Române administrează 40 de lacuri de acumulare • Curtea de Conturi: 983 de baraje din cele 2.013 existente la nivel naţional nu au autorizaţie de funcţionare .…. Rapoartele Curţii de Conturi sunt halucinante în cifrele lor: din 2.013 baraje existente în 2021, doar 983 aveau autorizaţie de funcţionare în condiţii de siguranţă; 221 aveau autorizaţia expirată; iar 809 nu au fost niciodată autorizate. În 2023, un număr de 121 de baraje cu risc de accidente se aflau, practic, în aceeaşi situaţie critică. Pe lângă acestea, ANAR administrează peste 9.391 kilometri de diguri fără autorizaţie de funcţionare, pentru simplul motiv că România nu are specialişti atestaţi pentru evaluarea stării de siguranţă a barajelor şi a digurilor. Curtea de Conturi notează limpede: lucrările hidrotehnice, multe aflate într-o stare accentuată de degradare sau abandon, pot reprezenta un pericol real la viituri, în funcţie de starea lor, iar capacitatea infrastructurii de protecţie împotriva inundaţiilor este afectată semnificativ. Bucureştiul însuşi stă sub semnul riscului: lacuri care ar trebui să protejeze capitala, precum Lacul Morii, Dragomireşti, Pantelimon, Fundeni sau Buftea, au fost semnalate cu probleme grave de întreţinere sau de autorizare, unele fără sistem de drenaj funcţional sau expuse la seisme şi viituri istorice importante. De la cel mai recent raport al Curţii de Conturi privind starea barajelor din ţara noastră au trecut aproape doi ani, iar situaţia nu pare să se fi schimbat, cu excepţia lucrărilor demarate de Apele Române la Vidraru, Paltinu şi Siriu. În acest context fragil, cazul Paltinu, unde mentenanţa proastă şi comunicarea defectuoasă au dus, în noiembrie 2025, la oprirea furnizării de apă potabilă pentru zeci de localităţi, incident care a lăsat peste 100.000 de oameni din judeţele Prahova şi Dâmboviţa fără apă potabilă la robinet, nu e un accident izolat, ci precedentul concret al unei crize care, după cum admit chiar autorităţile, „se poate repeta oricând, oriunde” în ţară. …..” Integral: https://www.bursa.ro/
“Demontarea caracatiţei Savonea: ce trebuie să facă Ilie Bolojan şi Nicuşor Dan Multă cerneală a curs pe gârla kommentariatului zilele astea, după difuzarea în cascadă a reportajului Recorder, şi pe bună dreptate. Mai puţin s-a spus însă ce ar putea face concret şi rapid liderii politici şi guvernamentali ca să corecteze „disfuncţiile de sistem” – un termen politicos pentru caracatiţa care s-a format la vârful justiţiei române. Culmea e că o parte din soluţii se cunosc de ani de zile, deoarece zac într-un sertar la guvern sub forma unui raport cuprinzător (numit analiză funcţională) plătit cu largheţe din fonduri UE şi coordonat de Banca Mondială. Clientul principal e chiar Ministerul Justiţiei, pe website-ul căruia e publicat raportul, îngropat într-un link obscur. Primul şi cel mai radical pas, dar absolut fezabil şi inatacabil legal, ar fi rezolvarea situaţiei caraghioase şi unice pe plan european că 80% din magistraţii Înaltei Curți, condusă acum de Lia Savonea, au deciziile de pensionare în buzunar, dar nu le pun în aplicare şi continuă să activeze. În primul rând, e singura profesie din România care se bucură de asemenea privilegiu; noi ceilalţi, cetăţenii normali, când cerem ieşirea la pensie, apăi ieşim şi gata, nu putem fi cu fundul în două luntri. Ei, da. Întrebarea e: oare de ce fac magistraţii ICCJ (şi alţii de mai jos) asemenea chestie bizară, care teoretic îi loveşte la bani, din moment ce ar putea încasa o pensie mare plus un salariu la fel de mare în mediul privat dacă ar pune decizia în executare? Vă las pe voi să ghiciţi ce soi de motivaţie stă în spatele acţiunii de a-ţi securiza pensia specială pe actualele reguli generoase (în caz că se schimbă mai târziu) dar a continua să activezi la vârful sistemul de justiţie. Cât e aici motivaţie profesională, din dragul de a munci pe o funcţie prestigioasă şi bine plătită; şi cât e alt soi de motivaţie obscură, de felul că ai alte contra-servicii de prestat celor care te-au ridicat, deci nu eşti chiar de capul tău în viaţă. Din afară, noi nu putem şti care e proporţia între astea două. De aceea Bolojan trebuie să adopte rapid OUG prin care să dea magistraţilor trei luni să-şi pună decizia de pensionare în aplicare, altfel aceasta anulându-se. Ar fi o dramatică dar necesară rupere a pisicii, care ar elimina puternicul instrument de şantaj reprezentat acum de şoaptele găştii de la vârf „dacă nu ne daţi ce vrem noi la pensii şi salarii, plecăm toţi acasă şi lăsăm ţara în haos”. E momentul să li se dea cu sec, ca să vedem cine iese cu adevărat şi cine vrea să continue pentru profesie şi leafa onorabilă, însă nu pentru alte învârteli. Fără oamenii sub-calificaţi dar aroganţi şi agresivi care s-au adunat în timp la instanţele superioare, având-o în vârf pe Lia Savonea, caracatiţa se pulverizează. Doi la mână, trebuie revizuit mecanismul „promovărilor pe loc” prin care un judecător sau procuror poate avansa în rang, cu toate beneficiile salariale aferente, dar rămânând să lucreze la instanţa de rang inferior la care era şi până atunci. Acest mecanism a făcut să fie neatractive poziţiile superioare din magistratură, pentru că ele vin cu răspunderi, bătaie de cap şi vizibilitate în media. Poţi foarte bine să-ţi câştigi mega-leafa şi anii (puţini) până la pensionare stând liniştit şi frecând menta la o judecătorie periferică, fără riscuri. …..” Integral: https://www.g4media.ro/
“Adevărul este că ne-am saturat de atât de multe dosare de corupție care au ajuns să fie prescrise cu mecanismele și tertipurile descrise în reportajul realizat de Recorder Cred că sunt în asentimentul multora dacă fac această afirmație: Justiția din România suferă la capitolul claritate (prea multe excepții și portițe făcute special pentru contestații sau prelungirea dosarelor), ineficiență (prea multe dosare achitate prin prescrierea faptei, deoarece pot fi tergiversate și prelungite), atragerea răspunderii (prea mulți corupți și infractori care părăsesc prea ușor tara și nu mai pot fi aduși înapoi pentru executarea pedepsei) și recuperarea prejudiciului (eficienta aplicării sechestrului asigurator și executarea averilor celor corupți). Sunteți de acord cu mine? …. Când încrederea în justiție scade, atunci creste corupția și revolta din societate, deoarece să fii cinstit și corect nu mai este o calitate, devine perceput ca un defect al fraierilor care își plătesc taxele și muncesc cinstit. …..Prea mulți au zis în ultimii ani “Deciziile instanței nu se comentează, se aplică”. Cum să taci când vezi atâtea dosare prescrise, prejudicii nerecuperate și corupți care au plecat din țară și nu mai pot fi aduși înapoi pentru a fi trași la răspundere, ori dacă vin fac câțiva ani pușcărie și sunt bine. …. Poate acesta este momentul renașterii noastre ca spirit civic. …..” Integral: https://republica.ro/
“Cu „tunurile” pe Uniunea Europeană De ce să nu distrugem ceva bun, dacă putem să-l înlocuim cu ceva rău?! Cam așa ar suna un motto al autorilor actualului asediu declarativ asupra Uniunii Europene, care vine din direcții geografice opuse – Est și Vest. Cu doar 35 de ani în urmă, URSS și SUA erau cele două superputeri care se confruntau în Războiul Rece. Azi, avem de a face cu o Rusie urmașă a puterii nucleare a URSS, cu o economie slab tehnologizată la standardele actuale, bazată pe vânzarea de hidrocarburi, puternic polarizată socioeconomic, o putere în declin și care depinde de China în multe privințe. SUA, o a doua mare fostă superputere, și ea în declin relativ deși la altă scară, este temătoare de China și își reorientează eforturile înspre zona Pacificului, în timp ce noul centru economic al lumii s-a mutat de ceva timp în Asia. Ambele, Rusia și SUA, și-au „îndreptat tunurile” spre Uniunea Europeană, fiecare în felul său. În noua Strategia de securitate a SUA, publicată recent, remarcăm tonul superior adoptat cu privire la europeni. Una dintre secțiuni e intitulată „Promoting European Greatness”, ca și cum europenii și-ar fi propus să fie măreți și nu reușesc singuri, au nevoie de ajutor și nici nu știu că au nevoie de ajutor. „Uniunea Europeană” apare o singură dată în document, în schimb, „Europa” apare de multe ori. Ca și cum nu ar exista o piață comună, o Uniune Europeană, instituții europene, politici europene comune. Strategia pare să încurajeze destrămarea UE și spargerea în statele membre. Și mai recent, ca urmare a amendării multimiliardarului Elon Musk de către UE, secretarul de stat adjunct al SUA, Christopher Landau, declara așa: „Țările Europei nu pot să se uite spre SUA pentru propria lor securitate în timp ce subminează securitatea SUA prin intermediul UE (nealeasă, nedemocratică și nereprezentativă)”. Nu discut aici caracterul tendențios al afirmației și erorile de înțelegere a UE. Amenda aplicată companiei X, anunțată vineri, este prima măsură semnificativă de aplicare a Legii serviciilor digitale a UE. Pentru că în UE legea este mai presus de miliardari și nu invers. Nu putem uita critica dură a vicepreședintelui J.D. Vance din cadrul Conferinței de Securitate de la München, care spunea în februarie anul acesta că elitele politice europene exclud pe nedrept partidele populiste sau de extremă dreapta din discursul democratic. Ca și cum Europa nu are istoria ei de fascism și nazism care au dus la Al Doilea Război Mondial. Într-o conversație care ar fi trebuit să fie internă, dar divulgată public în primăvara acestui an, secretarul de război Hegseth ar fi descris dependența Europei de umbrela de apărare a SUA drept „o jalnică desfrânare”. Ca și cum NATO nu ar fi fost înființată și pentru a apăra interesele economice ale SUA în Europa anilor postbelici, printre alte rațiuni politice globale.…..” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Bolojan, lasă TVA-ul, bro! Bagă acciză pe boxe portabile, vei aduce miliarde la buget! Ilie Bolojan se chinuie ca prostul să atragă bani la buget prin metode vechi, puerile, gen creșterea TVA-ului. În realitate există metode mult mai simple și mai profitabile de a aduce bani la buget. Una dintre măsuri ar putea fi acciza pe boxele portabile, de 100% din valoare. Vânzările nu ar scădea absolut deloc, pentru că boxa portabilă, numită și drogul prostului, rămâne deosebit de căutată pe piața românească. Analiștii financiari au reușit să întocmească un raport, după ce și-au pus dopuri în urechi, sau unii chiar și-au scos chirurgical timpanele, raport din care reiese că România ar încasa circa 5 miliarde de euro din acciza pe boxe. …. România are cea mai mare densitate de boxe portabile pe cap de locuitor, singura chestie mai numeroasă la români fiind ploșnițele și păcănelele. Zi de zi, străzile, parcurile și chiar instituțiile de stat sunt tot mai expuse la boxele portabile. …..” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“Miza, motivele și dedesubturile procesului Danileț vs. România de la CEDO, a cărui pronunțare se dă azi / Cum au jucat ONG-urile favorabile penalilor în fața Curții
……Vina pe care CSM i-a găsit-o lui Danileț consta în două postări pe Facebook ale judecătorului, publicate în luna ianuarie 2019.
Sânge în instalație
În una din ele, Danileț distribuia un interviu dat de Claudiu Sandu, pe atunci prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov (acum vicepreședinte CSM și protagonist al documentarului Recorder), în care acesta denunța în termeni foarte duri asaltul guvernării PSD asupra Justiției……”
https://www.g4media.ro/miza-motivele-si-dedesubturile-procesului-danilet-vs-romania-de-la-cedo-a-carui-pronuntare-se-da-azi-cum-au-jucat-ong-urile-favorabile-penalilor-in-fata-curtii.html
“Atac neașteptat din Poliție la ministrul lor, Cătălin Predoiu: „Dacă România ar avea zece oameni ca el, probabil că nu ar mai rămâne nimeni să stingă lumina” ….”
https://share.google/Swn7p615gZBqhY1Hn
“Mărturia unui procuror DNA despre cum a ajuns „DNA la noncombat”: „Nu mai suntem lăsați să lucrăm cu cel mai competent corp polițienesc din MAI” / Un ofițer din MAI confirmă…..”
https://hotnews.ro/marturia-unui-procuror-dna-despre-cum-a-ajuns-dna-la-noncombat-nu-mai-suntem-lasati-sa-lucram-cu-cel-mai-competent-corp-politienesc-din-mai-un-ofiter-din-mai-con-2130594
“Anul 2025 sau despre Preşedintele Republicii
….. Şi este vremea ca Preşedintele Republicii să înţeleagă că momentul aşteptărilor a trecut şi este clipa acţiunii care să îi probeze, public, relevanţa. Tensiunile provocate de deriva de la nivelul puterii judecătoreşti obligă pe şeful de stat la un răspuns care să fie precis şi eficace. Medierea şi raportarea la CSM sunt două dintre instrumentele pe care le poate folosi Preşedintele Republicii.
Poziţia sa de garant al constituţiei îi impune să privească spre acest dosar nu doar cu ochii unui cetăţean, ci cu clarviziunea unui om de stat. Domnia legii depinde de capacitatea şefului de stat de a apăra şi de afirma valorile pe care se întemeiază legea fundamentală. Nu premierul, ci şeful de stat are datoria de a trasa o strategie menită să redea acestei ramuri a guvernământului misiunea ei originară. Medierea pe care o realizează trebuie să fie una pe două paliere: între puterile statului şi între stat şi societate……”
https://www.contributors.ro/anul-2025-sau-despre-presedintele-republicii/?utm_source=hotnews.ro&utm_medium=referral&utm_campaign=feed_feed_hotnews_ro_hn-contributors_sidebar_links
“Traian Băsescu crede că șefa ÎCCJ ar trebui să demisioneze după documentarul Recorder / Fostul președinte spune că „legile lui Predoiu sunt o prostie”: „Poate este trimis într-o vacanță”……”
https://hotnews.ro/traian-basescu-cere-masuri-si-il-critica-pe-ministrul-predoiu-dupa-documentarul-recorder-poate-este-trimis-intr-o-vacanta-2130798
“Judecătorul Raluca Moroşanu: Practic, suntem nişte angajaţi ai unui SRL unde patronul stabileşte ce vrea el şi noi trebuie să ne supunem/ Doamna Arsenie a venit personal să ne spună că evaziunea fiscală de fapt nu prea există aşa, în general…..”
https://www.news.ro/justitie/judecatorul-raluca-morosanu-practic-niste-angajati-unui-srl-unde-patronul-stabileste-vrea-ne-supunem-doamna-arsenie-venit-personal-ne-spuna-evaziunea-fiscala-fapt-prea-exista-general-1922404914002025122022273785
https://hotnews.ro/apel-romania-are-nevoie-de-un-presedinte-2131001
“…Şi este vremea ca Preşedintele Republicii să înţeleagă că momentul aşteptărilor a trecut şi este clipa acţiunii care să îi probeze, public, relevanţa. Tensiunile provocate de deriva de la nivelul puterii judecătoreşti obligă pe şeful de stat la un răspuns care să fie precis şi eficace. Medierea şi raportarea la CSM sunt două dintre instrumentele pe care le poate folosi Preşedintele Republicii.
Poziţia sa de garant al constituţiei îi impune să privească spre acest dosar nu doar cu ochii unui cetăţean, ci cu clarviziunea unui om de stat….”
Sper doar ca presedintele sa nu incerce a schimba naratiunea care descrie criza majora din justitie, in scopul de a coafa realitatea sinistra si a-si gasi o rezolvare facila, incompleta sau falsa.
Nu este despre “doua tabere care se cearta” sau ca “fiecare are partea sa de vina” sau alte tertipuri de tipul “da, dar…”, ori rezolvari cu “hai sa avem o discutie”, etc.