Revista Presei – 14 februarie.„Renunțarea la plafonarea și subvenționarea energiei nu se poate face fără reformarea piețelor de energie!”
14/02/2025 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 14 februarie! Cerul va fi variabil, cu înnorări în vest, nord și parțial în centru, iar noaptea și în restul zonelor. Vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie în Banat și Crișana, mixte (ploaie, lapoviță apoi ninsoare) în Moldova și Transilvania și pe arii restrânse în celelalte regiuni, iar la munte va ninge. În zonele de munte și local în Transilvania și Moldova se va depune strat de zăpadă. Pe spații mici se va depune polei. Temperaturile maxime se vor situa între 4 și 13 gr, iar cele minime între -5 și 3 gr. Bucuresti: 9-11/-1 gr.C.
“Dragoş Damian, CEO Terapia: După criza de ser fiziologic din spitale, mă tot întreabă lumea: de ce dispar medicamentele ieftine? Un comentariu pe înţelesul experţilor care nu lucrează în industria farmaceutică dar care se dau mari experţi în industria farmaceutică Acum, aşa cum mi s-a mai spus, eu ar trebui sa tac din gură cu astfel de comentarii pentru că nu sunt profesor de economie, analist financiar sau specialist în macroeconomie, singurii care se pricep – sau, în cel mai extrem caz, ar trebui să-mi dau cu părerea doar explicându-le acestora că dau bani degeaba pe siropul mai scump cu ibuprofen sau paracetamol. Toate sunt la fel. …. Aşadar, de ce dispar medicamentele ieftine? Pentru că, Alexandru Rafila, în funcţie de 3 ani, după ce a încercat o reformă în favoarea încurajării producţiei locale, a fost blocat prin toate puterile de diverse interese. Nu luaţi asta ca odă conducătorului suprem, chiar aşa s-a întâmplat. Iată, în 3 ani un ministru nu poate repara ce au stricat toţi cei dinaintea lui – atât de tare este cimentat establishment-ul. Pentru că exista în MS şi CNAS responsabili care nu cunosc, nu le pasă sau nu înţeleg mecanismele din piaţa (MS şi CNAS nu primesc rapoartele de piaţă din surse independente) şi se opun schimbărilor propuse, ba chiar iniţiază proiecte care au ca efect dispariţia medicamentelor ieftine. Pentru ca Ministerului de Finanţe îi place rău de tot ”taxa clawback”, ce contează că din cauza ei dispar medicamentele ieftine? …. Pentru că lista de medicamente esenţiale – care ar trebui să fie o lista de medicamente ieftine care să nu lipsească niciodată – nu este finalizată pentru că sunt interese ca pe acea lista sa apară ”anumite” medicamente. Pentru că în 2024 INS a gafat impardonabil, confundând produsele fără reţetă şi suplimentele alimentare cu medicamentele, susţinând că ”medicamentele” s-au scumpit cu 20% şi generând inflaţie. O eroare fatală, rostogolită în presă de lideri de opinie din finanţe, care a făcut ca Guvernul să se opună oricăror corecţii de preţuri pentru medicamentele ieftine. Pentru ca atunci când dispar medicamentele ieftine partidele politice sar la MS că periclitează pacienţii. Când MS încearcă să rezolve problema propunând creşteri de preţuri la medicamentele ieftine, partidele politice sar la MS că scumpeşte medicamentele. Dispar medicamentele ieftine pentru că grupul interministerial format in 2023 care are ca obiectiv rezolvarea problemelor aprovizionării cu medicamente prin încurajarea producţiei locale bate pasul pe loc din cauza schimbărilor politice şi a tergiversărilor din cauza alegerilor. Faptul că şi alte tari din UE au probleme de aprovizionare cu medicamentele ieftine nu este o consolare, ci o dovada a lipsei de înţelegere a rolului pe care îl au aceste medicamente, care reprezintă 80% din volumul medicamentelor utilizate în UE. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“Renunțarea la plafonarea și subvenționarea energiei nu se poate face fără reformarea piețelor de energie! Plafonarea și subvenționarea prețurilor la energie, într-o lume normală, probabil că ar fi fost o măsura bună. Plafonarea și subvenționarea au apărut deoarece prețurile la energie au crescut inacceptabil (în România) începând cu 2021, deci inaintea începerii războiului din Ucraina. Primele semne de creștere au fost în februarie – martie 2021, când o parte din furnizori au refuzat să își respecte contractele pe care le aveau încheiate. Cu alte cuvinte au refuzat să livreze energia vândută în avans (prin contracte forward) consumatorilor, preferând să fie dați în judecată de cumpărători sau să plătească amenzi minuscule administrate de ANRE. Încă de atunci am semnalat că piața de energie este prost organizată / reglementată / supravegheată / monitorizată, iar jucătorii nu sunt penalizați dacă nu respectă regulile. Cu alte cuvinte, ANRE nu își face treaba! ….. Și tot atunci enumeram 15 cauze pentru care crescuse prețul energiei, pe care le sumarizez: lipsa investițiilor, capacitățile securitare existente au tehnologie veche, necompetitivă și cu randamente mici, introducerea regenerabilelor (care din start au randamente mici – factor de capacitate) fără investiții în rețelele de transport și distribuție și fără capacități de stocare, introducerea schemelor de amendare a emisiilor de CO2, nedecolmatarea lacurilor de acumulare, cheltuieli nejustificate în companiile poducătoare (de stat), amânarea extragerii gazelor din Marea Neagră, creșterea importurilor, management politizat și deprofesionalizat (al companiilor de stat care produc 71% din energie) care a dus la dus la introducerea de agende paralele de către grupurile de interese nelegitime, la îndepărtarea specialiștilor și din minister și din companiile de stat – implicit a gândirii critice, tratată ca „delict de opinie” sau „deviaționism” de la „linia partidului”. Tot în vara lui 2021 spuneam și de proasta organizare a piețelor și de anomaliile la care erau supuse, sub privirea ”atentă și îngrijorată” a ANRE-ului, unde același electron sau aceeași moleculă de gaz erau vândute de mai multe ori (din furnizor în furnizor) până la consumatorul final. Și tot acum aproape 5 ani propuneam ca piețele de energie să fie reorganizate după cum urmează: OPCOM-ul să fie transformat într-o adevarată bursă de mărfuri, rămânând piețele de echilibrare în administrarea Transelectrica, înființarea unei case de compensare pentru a nu mai exista riscul de a rămâne în aer cumpărătorii, crearea de instrumente de hedging pentru o adevarată „democratizare” a bursei, organizarea și profesionalizarea brokerajului pentru a se întâlni în piață profesioniști care știu ce fac și care lucrează pentru cei care i-au angajat și nu pentru concurență. …. Scriam săptămânile trecute că în toți acești ani de criză energetică, statul a cheltuit 6 miliarde de euro pe schema de plafonare și subvenționare, dar banii nu știam unde s-au dus, până acum câteva zile, când Asociația Energie Inteligentă a lui Dumitru Chisăliță a scos o analiză asupra „profiturilor imense pentru unele companii de furnizare a energiei electrice” . Din această analiză reiese că există cațiva furnizori de energie care și-au mărit cifrele de afaceri cu procente considerabile în ultimii ani, așa că s-au analizat Top 5 furnizori: ….Așa ca am apelat la site-ul specializat listafirme.ro care ne-a dezvăluit că aceste companii de furnizare aparțin acelorași acționari: familia Oancea – Tinmar. ….O singură concluzie: această schemă de plafonare ar putea fi fost concepută în ”colaborare” cu acești furnizori de sub familia Oancea. Coroborând cu zvonurile apărute (și despre care am mai scris) în toți acești ani, că proiectul de HG a venit pe sub ușile ANRE, nu trebuie să ne mire pe noi ci numai pe cei care veghează la bunul mers piețelor de energie și al statului, adică ANRE, parchetele, serviciile de informații …..” Integral: https://www.contributors.ro/
“Cum pierde România bani de la UE – Ciolacu spune “Păsuiți-ne, lăsați-ne să creștem deficitul, fiindcă vom câștiga alegerile cu forțele pro-europene”. De ce nu merge așa Interviu video …. Lipsa reformelor de anul trecut nu l-a ajutat nici pe el, nici partidul lui și mai ales nu a ajutat România. Acum vine cu aceeași atitudine și spune: avem alegeri, păsuiți-ne în continuare. Or, mecanismul european din care sunt finanțate PNRR-urile se încheie peste un an jumate, iar noi am primit două tranșe din zece. Suntem în a doua parte a clasamentului, eram în prima parte, eram în prima treime a clasamentului în urmă cu un an jumate. Deci pierdem contactul, spune europarlamentarul Siegfried Mureșan, negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul multianual al UE. ,,,, Din păcate, bugetul 2021-2027 este un buget cu rezerve limitate, cu foarte puțină flexibilitate și nu putem reacționa în cazul unor evenimente, situații neprevăzute. Vor fi situații neprevăzute și în viitor? Da, vor fi. Care vor fi acelea, nu știm. Crize au existat mereu în trecut. În bugetul 2014-2020 am avut criza migrației și a refugiaților în 2015-2016, am avut Brexit-ul și am avut începutul pandemiei generate de coronavirus. …. Cine crede voios că poate să încalce reguli europene și speră să primească fonduri europene în paralel trebuie să înțeleagă că se înșală. Vedem în Ungaria, Viktor Orban are în continuare 20 de miliarde de euro fonduri europene blocate, din cauza atacurilor lui la statul de drept și o fotografie cu Donald Trump la Mar-a- Lago nu-l ajută în a dezvolta economia Ungariei și nu-l ajută să compenseze pierderile pe care le are, fiindcă e anti-european, la Bruxelles. …. Din păcate, chiar astăzi (miercuri – n.red.) vedem că avem un prim-ministru care repetă aceleași șabloane în materie de dezvoltare, în materie de fonduri europene de ani de zile. În timp ce alte state merg înainte, noi rămânem pe loc. De ce spun că vedem, din păcate, acest lucru? Chiar astăzi avem vizita delegației Comisiei Europene la București, care se ocupă de implementarea PNRR-urilor. La începutul perioadei de implementare a PNRR-ului României, România era printre primele state. România depusese PNRR-ul la timp, am obținut prefinanțare la timp, am obținut destul de repede primele două tranșe. Eram între primele șapte state care au primit primele două tranșe. Între timp, de un an jumate, nu s-a mai întâmplat nimic. …. În afară de pre-finanțări, nu am absorbit aproape nimic. Și atunci când eu merg să discut cu colegi din Comisie, Consiliu, din alte state și spun: pare că nu aveți nevoie, pare că nu reușiți să le absorbiți. PNRR-ul e la mai puțin de o treime și politica de coeziune e aproape neîncepută. Deci încetinirile actualului guvern afectează credibilitatea noastră când cerem fonduri europene semnificative pentru România, pentru viitor.. …. Finanțarea infrastructurii cu utilizare duală civilă și militară va fi una dintre prioritățile bugetului în viitor. Infrastructură pe care în viața de zi cu zi să o folosim noi toți. Drumuri mai solide, poduri mai solide, drumuri expres, autostrăzi ne ajută pe toți, în caz de pericol, să fie folosite pentru scop militari. Politica de coeziune trebuie în viitor să finanțeze obiective cu utilizare duală, civilă și militară. A întări infrastructura e bine pentru economie, dar ne face și mai siguri ca țară. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Opinie Gheorghe Băcanu: România – sub ”zodia blestemului” banilor europeni! Nivelul absorbţiei de 5% pentru Fonduri Structurale – exerciţiul 2021-2027 şi 31,21% pentru PNRR, cu 1 an şi 10 luni înainte de finalizarea planului, ne arată faptul că preferăm să împrumutăm bani scumpi, decât să ne străduim să atragem bani ieftini... Situaţia absorbţiei fondurilor din PNRR, conform Monitor PNRR- Buletin de Sănătate PNRR nr.12/ ianuarie 2025( https://monitorpnrr.eu/buletin-de-sanatate-pnrr-12-2025/), înregistrează restanţe foarte mari. Concluzia desprinsă din acest Buletin este că ”România este la un pas să rămână fără bani(în 2025) din PNRR pentru al doilea an consecutiv”. Mai explicit se precizează: ”Din cele 12 miliarde de euro pe care, teoretic, am putea să le încasăm în 2025 din PNRR- restanţele de pe Cererile de plată 3şi 4 şi banii de pe Cererile de Plată 5şi 6 programate în 2025- există riscul foarte ridicat să nu vedem în acest an vreun cent.” Pe contorul care monitorizează la zi absorbţia banilor europeni se înregistrează următoarele date: cu 1 an şi 10 luni înainte de finalizarea planului din 29.181.860.000 euro alocaţi s-au absorbit 9.110.354.405 euro, ceea ce înseamnă 31,21%. O precizare: acum 6 luni am scris un articol despre PNRR, iar situaţia absorbţie banilor era aceiaşi, de unde se poate trage concluzia că nu s-a mai absorbit niciun cent. Nu mai este niciun secret faptul că se urmăreşte renegocierea PNRR-ului, mai precis se vizează revizuirea obiectivelor în raport cu posibilităţile reale de implementare. …. Bugetul pe 2025 este calculat cu cea mai mare alocare de fonduri UE, conform declaraţiei Premierului Ciolacu, ceea ce însemnă că se va miza pe mărirea absorbţiei. Dar, oare, este posibil ca ce nu s-a reuşit atâţia ani la rând să se rezolve în acest an? ….” Integral; https://www.zf.ro/
“Cum am ajuns aici. O privire limpede asupra unui stat impotent. Sabina Fati: „Serviciile au votat și ele cu Călin Georgescu sau serviciile nu l-au văzut, pur și simplu?” …. Totuși, la peste două luni de la primul tur al prezidențialelor, ar trebui să știm și noi ce ni s-a întâmplat, ca să fim pregătiți să ripostăm sau măcar să fim mai atenți în luna mai. Ca să nu mai pățim aceleași lucruri. În tot acest timp, Georgescu nu doar că nu e înlăturat prin justiție din cursa pentru Cotroceni, ba chiar e în plină campanie electorală, campanie din care nu s-a oprit nici măcar o zi de la anularea alegerilor. De fapt, Georgescu e singurul politician din România care se vede peste tot, se aude peste tot și are canale de transmitere a mesajelor peste tot. Chiar și în mediile în care nu e foarte agreat. …. În primul rând, cred că e o criză a elitelor politice și poate chiar și o criză a elitelor culturale, pentru că în ultimii treizeci de ani a fost o contra-selecție în toate domeniile. Nu doar că n-a funcționat meritocrația, dar în multe locuri chiar a fost blocată, pur și simplu. Și uneori în instituții vitale pentru funcționarea statului și pentru siguranța lui au fost preferate alte criterii decât cele ale performanței și meritului, criterii legate de nepotism, de clientelă politică, de ascensiune pe bază de legături cu servicii speciale. Și cred că asta ar fi principala cauză a situației în care se aflăm noi. Și de aici sigur că se întâmplă o serie întreagă de ramificații. Și ne putem opri, de pildă, la serviciile secrete. Pentru că aici ar fi de discutat în povestea asta: cum a fost posibil ca un candidat necunoscut și extremist să crească de la un procent la 23 de procente fără ca nimeni să prindă de veste? …. Nu știu de ce instituțiile românești se tem să spună: ”Domnule, Rusia ne-a atacat!” De ce nu putem să spunem asta cu gura plină? Vedem că Polonia o spune, Germania o spune, noi de ce suntem atât de timizi? Noi nu știm ce s-a întâmplat în această perioadă. …. Dacă mergem mai departe, mai putem spune și faptul că da, cei care au candidat la prezidențiale au fost mediocri, adică te uitai la ei și vedeai că nivelul lor era la nivelul clasei a opta. Așa că am ajuns aici pentru că partidele n-au mai făcut o selecție clară în interiorul lor. Nici PSD, nici PNL. În anii 90 sau 2000, din în aceste partide făceau parte personaje care veneau din frigul comunist, dar care aveau o anumită competență pe un domeniu. Sigur, nu erau oameni morali, erau de-a dreptul imorali, dar vedeai câteva vârfuri de competență și în PSD, și în PNL. Dar acum pare să se fi uniformizat foarte jos lucrurile, standardul elitelor politice a scăzut foarte mult. Și ne uităm și acum în PSD, de exemplu. Care sunt elitele din PSD? Dacă cade Ciolacu, despre care nici nu știm dacă și-a luat sau nu Bacalaureatul, cine ar putea să-i ia locul? Cine sunt ceilalți? Ce au făcut în viața lor? ….Crin Antonescu acum 15 ani avea o retorică care îi mulțumea pe mulți, avea verbul la el și era spontan și avea niște discursuri foarte bune. Nu le mai are. Fie că și-a pierdut exercițiul, pentru că și tu, dacă zece ani n-ai mai scrie nimic și n-ai mai fi angrenată în povestea asta politico-socială din România, probabil că n-ai mai fi la fel de bună. Zece ani e o pauză foarte mare. Niciun sportiv nu și-ar permite-o. …. Și sigur, peste toate astea, Crin Antonescu e o față veche. Ceea ce n-au înțeles politicienii după șocul din 24 noiembrie este că lumea s-a săturat de fețele vechi. S-a săturat să vadă aceleași reciclări, are nevoie de ceva nou. Suntem în momentul ăsta în care avem nevoie de altceva. Și dacă această clasă politică tradițională și moderată nu își dă seama că lumea are așteptări de schimbare și restructurare totală, atunci Georgescu are toate șansele să câștige. Unii sociologi susțin că el ar câștiga din primul tur, dacă e lăsat. …. Am citit cu mare atenție recomandările Comisiei de la Veneția și acolo scrie foarte clar: un candidat poate fi eliminat numai dacă are o condamnare penală. Dacă nu are o condamnare penală, el trebuie lăsat să candideze. ….” Integral: https://republica.ro/
“Călin Georgescu, Radu Mazăre, Teodosie, parteneri în proiecte de 1.500.000.000€. Le-au făcut praf Călin Georgescu a stat, 10 ani, la masă cu sute de primari și baroni PSD, PNL, UDMR din toată țara. A oferit liderilor politici locali proiecte de dezvoltare durabilă care au ținut orașele în subdezvoltare. Proiectele nu au putut fi utilizate. Georgescu a fost plătit pentru asta. …. Călin Georgescu a fost Director executiv, administrând activitatea Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă (CNDD) între 2000 și 2011. CV-ul este AICI În timpul lui Georgescu, CNDD a oferit consultanță pentru dezvoltarea a zeci de localități din România. Detalii AICI…. Călin Georgescu a fost, 10 ani, consultant pentru primari, prefecți și șefi de consilii județene pe probleme de dezvoltare durabilă. Georgescu spunea atunci că i-a învățat inclusiv să atragă fonduri de la Uniunea Europeană (după 2007). Uniune despre care Georgescu zice azi că „este o etapă depășită, iar România, prin lacheii de serviciu, continuă să trăiască într-un mit, că altcineva gândește în locul ei: Uniunea Europeană, NATO, Fondul Monetar Internațional”. …. Planurile de dezvoltare durabilă întocmite pentru diverse primării din toată țara nu aveau, însă, nicio valoare, fiind inutilizabile. Spre exemplu, Călin Georgescu, a întocmit în 2006, un plan de dezvoltare durabilă a orașului Constanța, condus atunci de primarul Radu Mazăre. Proiectele înșiruite de Georgescu în „Planul de dezvoltare durabilă” al Constanței nu aveau decât denumirea, suma de bani necesară și autoritatea care trebuia să se ocupe de proiect. Nu există o descriere a proiectului, sursa de finanțare sau modul de implementare. Pocnind din degete, Călin Georgescu cere să se aloce 10.000.000 euro pentru un nou sediu al primăriei Constanța și alți 10.000.000 euro pentru refacerea trotuarelor. (Facsimil din „Planul de dezvoltare durabilă” al Constanței, elaborat de Georgescu în 2006 – jos) …… Pentru consultanța dată lui Radu Mazăre sau lui Nicușor Constantinescu, amândoi condamnați la închisoare, Călin Georgescu a fost plătit din bani veniți de la Națiunile Unite. Sau – cum ar zice, azi, Georgescu – de la străinii care ne vor răul. ….. Planul de dezvoltare durabilă realizat de Călin Georgescu pentru Constanța este la nivelul unor broșuri școlărești care nu folosesc la nimic. Planul cuprinde o prezentare a orașului întinsă pe zeci de pagini, scrisă la nivel de Wikipedia. ….. Ca să înțelegeți nivelul de profesionalism al Proiectului de Dezvoltare Durabilă propus pentru Constanța: într-un singur rând, Georgescu evaluează la 350.000.000 euro construcția unui metrou ușor de suprafață la Năvodari. Cum a evaluat Georgescu prețul, durata proiectului și cine va da banii, nu se știe. Și, mai ales,dacă se susține din punct de vedere economic? Pentru „reabilitarea infrastructurii de rulare a tramvaielor”, Georgescu a ochit suma de 40.000.000 euro și a pasat proiectul Consiliului Local, fără să se întrebe dacă sunt bani. …..” Integral: https://newsweek.ro/
“Care este starea de spirit a populației din România după anularea alegerilor: îngrijorare, depresie și disperare / Cercetare calitativă realizată de sociologul Barbu Mateescu pentru Fundația Konrad Adenauer …. Potrivit, cercetării, alegerile parlamentare nu au reușit să confere legitimitate clasei politice, aceasta fiind în continuare privită cu ostilitate. Votul de pedepsire sau de schimbare va defini alegerile prezidențiale din următoarele luni. Sentimentul că „România e un sat fără câini” este semnificativ mai puternic decât în urmă cu un an. Una dintre principalele așteptări de la viitorul președinte este schimbarea ethos-ului administrației publice. Totodată, față de anul trecut, funcția de reprezentare a președintelui capătă o importanță și mai mare în conștiința publică, însă fără a mai beneficia de atu-ul validării din partea Occidentului. Cetățenii își doresc un președinte care să apere activ și constant interesele României. …. În prezent, situația a devenit mai clară: clasa politică are nevoie de un candidat extrem de energic, carismatic și creativ pentru a putea ține pasul cu naționalismul populist. ….Participanții din marile orașe și suburbiile acestora resimt un șoc în ceea ce privește dispariția consensului pro-Vest, percepută de ei ca un moment de cotitură. Această schimbare le provoacă confuzie și îngrijorare: ….Prin contrast, în localitățile mai mici domină lipsa de satisfacție în mediul urban și o frustrare puternică în mediul rural. Exasperarea este invers proporțională cu mărimea localităților și nivelul veniturilor: ….În special în mediul rural, dar și în rândul bărbaților de vârstă mijlocie, predomină percepția că România este într-o continuă degradare. În consecință, trecutul este idealizat, iar paseismul devine principala prismă prin care acești oameni își raportează viața: …. Sursele frustrării: nivelul de trai Percepția asupra inflației variază în funcție de mărimea localității: În orașele mari, inflația este menționată, dar nu i se acordă o importanță deosebită. În orașele mici și medii, aceasta devine un subiect autentic de îngrijorare. În mediul rural (excluzând suburbiile), inflația este tema principală de interes și emoție. …. Sursele frustrării: o Românie care nu e condusă de români sau pentru români O percepție larg răspândită, mai ales în rândul românilor cu viziuni paseiste, este că destinul național este decis de entități externe. Această idee este susținută de mai mulți factori, unul dintre cei mai importanți fiind prestația actualului președinte și a prim-ministrului pe plan extern. Impactul indirect al acestei percepții este creșterea aprecierii pentru atitudini naționaliste de tip „Romania First” sau „Let’s Make Romania Great Again”. ….” Integral: https://www.g4media.ro/
“Contrarevoluția Americană În aceste zile, omenirea se prăbușește înapoi în timp. Toate construcțiile și înțelegerile politice de la Revoluția Americană, urmată de Revoluția Franceză, din secolul XVIII încoace, menite să dea drepturi fiecărei ființe umane și fiecărei națiuni, indiferent de puterea pe care o are, se descompun rapid. Organizațiile mondiale, ONU, Curtea Penală Internațională, Organizația Mondială a Sănătății, acordul pentru climă de la Paris, legislația relațiilor dintre state care să prevină agresarea celor mai slabi de către cei puternici, nu mai fac doi bani. Singura lege: tradiționalul, strămoșescul, preistoricul raport de forțe bazat pe armate. Regulile democratice interstatale stabilite prin Conferința de la Helsinki 1975 sunt pulverizate. Democrațiile europene gem sub asaltul extremismului naționalist dictatorial. …. China vede o mare ocazie de a obține ce n-a reușit Japonia în al doilea război mondial: dominația Beijingului asupra Asiei. Putin vrea, în compensație pentru destrămarea URSS, sfărâmarea Uniunii Europene. Trump e de acord, vrea să împartă țările Europei la bucată cu Putin. După 250 de ani, planeta se întoarce – democratic! – la ordinea dictatorială naturală a haitei: cei slabi se supun celor puternici sau mor. Omul recade spre animal. Singura șansă a României suverane: să încerce să convingă Washingtonul că îi suntem buni la ceva, ca să ne țină prin curte. ….” Integral: https://republica.ro/
“„Sună a abandonare a Ucrainei”. De ce sunt în stare de șoc aliații Kievului după acordul Trump-Putin pentru începerea negocierilor privind încheierea războiului …. Îngrijorător pentru europeni a fost și faptul că în aceeași zi, Washingtonul a anunțat prin vocea secretarului Apărării Pete Hegseth cel puțin două concesii majore către Rusia: faptul că Ucraina nu mai poate reveni la frontierele de dinainte de 2014 și că varianta aderării Kievului la NATO nu este realistă. Semnele de întrebare privind participarea Ucrainei la negocieri au adâncit și ele îngrijorarea. Trump a părut să ezite la o întrebare pe această temă, iar Wall Street Journal a scris că Beijingul a propus deja o întâlnire Trump-Putin – fără Zelenski. Joi dimineață, ministrul ucrainean de externe Andrii Sibiha a subliniat că Kievul și Europa nu ar trebui să fie excluse din viitoarele discuții de pace. „Nimic nu poate fi discutat despre Ucraina fără Ucraina sau despre Europa fără Europa”, a declarat Sibiha pentru Le Monde. Nu în ultimul rând, Hegseth i-a informat franc pe europeni că securitatea continentului se află în mâinile lor, SUA fiind ocupate cu China, și că Europa va fi cea care va plăti viitorul ajutor pentru Ucraina și va trimite militari pentru susținerea unui eventual armistițiu. …. „De ce îi oferă administrația Trump cadouri lui Putin – teritoriu ucrainean și nicio aderare la NATO pentru Ucraina – chiar înainte de începerea negocierilor?” a întrebat McFaul pe platforma X. „Am negociat cu rușii. Nu le dai niciodată nimic pe gratis”, a spus acesta. … Într-un semn al tensiunii dintre administrația Trump și Europa, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat de asemenea că ar fi fost mai bine dacă Washingtonul nu ar fi făcut concesii Moscovei. Rusia ocupă acum aproximativ o cincime din Ucraina și a cerut Kievului să cedeze teritorii și să devină permanent neutru în cadrul oricărui acord de pace. …. O eventuală vizită a lui Trump la Moscova, au observat analiștii, ar reprezenta un impuls major pentru președintele rus, care se confruntă cu un mandat de arestare din partea Curții Penale Internaționale pentru acțiunile sale din Ucraina. Asta cu atât mai mult cu cât este neclar dacă discuțiile vor aduce rezultate. Tatiana Stanovaia, o cunoscătoare a politicii Kremlinului, s-a arătat sceptică cu privire la aceste eventuale rezultate, susținând că Putin așteaptă un colaps al Kievului și că ce își dorește acesta este o Ucraină prietenoasă cu Rusia, motiv pentru care este pregătit ca negocierile să eșueze. Brett Bruen, fost consilier pe probleme de politică externă în cadrul administrației Obama, a spus și el că disponibilitatea lui Trump de a se întâlni cu Putin aduce aminte de întâlnirile liderului de la Casa Albă cu Kim Jong-Un. Acele întâlniri nu au avut mari rezultate. Kim a continuat oricum să dezvolte arme nucleare. ….„Aceasta este, desigur, o abordare inovatoare a negocierilor – de a face concesii foarte mari chiar înainte de a începe. Nici măcar Chamberlain nu s-a coborât atât de jos în 1938. Și acel Munchen s-a terminat prost”, a spus Bildt pe platforma X. ….” Integral: https://hotnews.ro/
“Sondaj. Doar 5% dintre români mai știu că lui Crin Antonescu i se zicea Căcărău Campania electorală a candidatului unic (sperăm că nu la propriu) Crin Antonescu începe cu un deficit major de notorietate, pentru că generația Tik Tok habar, n-are de exemplu, că Crin Antonescu a fost ministrul sportului în 1997, pe vremea lui Victor Ciorbea, o altă fosilă vie a politicii românești. Ce e și mai grav este că doar 5% dintre români mai știu că lui Crin Antonescu i se zice și Căcărău, iar sub 0,1% știu și de ce. ….”Am fost cel care a devenit președinte interimar atunci când Dan Voiculescu a încercat să dea o lovitură de stat și l-a suspendat pe Băsescu. Am fost cunoscut drept mai puturos decât Klaus Iohannis, mai chiulangiu decât Victor Ponta, ori asta nu e puțin lucru și e păcat ca tinerii să nu cunoască aceste detalii despre mine. De ce să se arunce la o lepră nouă în politică, precum Georgescu, când au în mine o lepră cu vechime?”, a întrebat retoric Crin Antonescu. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul

“…”De ce să se arunce la o lepră nouă în politică, precum Georgescu, când au în mine o lepră cu vechime?”, a întrebat retoric Crin Antonescu….””
“Rău cu rău / Dar mai rau cu Căcărău” – proverb romanesc
“România riscă să piardă 10 miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană, critici dure pentru guvern….”
https://hotnews.ro/romania-risca-sa-piarda-10-miliarde-de-euro-din-pnrr-critici-dure-aduse-guvernului-de-catre-delegatia-comisiei-europene-1901517
“Valeriu Stoica nu exclude varianta ca Ilie Bolojan să candideze la prezidențiale
Potrivit lui Stoica, acest lucru ar fi posibil în două variante – ori Crin Antonescu să se retragă – lucru pe care nu îl consideră imposibil -, ori PSD, UDMR, PNL și minoritățile să ajungă la concluzia că Ilie Bolojan ar avea mai multe șanse decât actualul candidat unic desemnat de Coaliție. Valeriu Stoica a spus la Digi 24 că exclude însă posibilitatea ca președintele interimar să își anunțe din proprie inițiativă candidatura, întrucât a semnat un acord în coaliție cu privire la candidatura lui Antonescu.
„Nu va încălca niciodată Ilie Bolojan un acord pe care l-a semnat. (…) Dacă lucrurile merg bine, s-ar putea ca președintele interimar Ilie Bolojan să aibă o cotă de încredere crescândă. În acel moment, cred că domnul Crin Antonescu poate să spună el însuși: «Eu cred că în această situație cel mai bun candidat unic este Ilie Bolojan». Este o variantă posibilă, dar nu-și încalcă cuvântul Ilie Bolojan Sau, altă variantă posibilă, s-ar putea ca toți cei care au semnat acest acord PSD, UDMR, PNL și minoritățile să spună: «Domnule, am ajuns la concluzia că s-a schimbat situația și noi, de comun acord, noi împreună, credem că trebuie să ajungem la o altă soluție». Nu-și încalcă nimeni cuvântul”, a completat acesta.
„Să inițieze o asemenea mișcare Ilie Bolojan, nu vă așteptați”, a comentat acesta…..”
https://www.g4media.ro/valeriu-stoica-nu-exclude-varianta-ca-ilie-bolojan-sa-candideze-la-prezidentiale.html
Nu-i duc capatzanile invatate sa stea “in sistem”. Bolojan al beli sistemul repede pana la eliminare, asta daca vede o piatra in calea lui da cu piciorul si-o da in santz. De aia nu va fi schimbare, tin kk-raul.
“FOTO Surse: Procurorii DNA au găsit peste 2.000 de tablouri și ceasuri Rolex pe care generalul Zisu le-ar fi păstrat în locuința unei apropiate
Procurorii DNA au găsit peste 2.000 de tablouri și mai multe ceasuri Rolex pe care generalul de trei stele Cătălin Ștefănița Zisu le-ar fi păstrat în locuința unei apropiate, au declarat pentru G4Media surse apropiate anchetei. Printre ceasuri se numără un Rolex Daytona care ar costa peste 60.000 de euro. La percheziții ar fi fost descoperite, de asemenea, acte ale unor proprietăți din Turcia. Sursele citate au declarat pentru G4Media că generalul ar fi păstrat aceste documente la birou, într-o încăpere, dar, după ce procurorii DNA au solicitat documente în urmă cu șase luni le-ar fi mutat la în locuința unei apropiate. …. Potrivit surselor G4Media.ro, generalul Zisu este un apropiat al generalului Nicolae Ciucă, fost șef al Armatei Române. De altfel, generalul Ciucă apare la braț cu generalul Zisu în fotografiile suprinse de paparazzi în octombrie 2024……”
https://www.g4media.ro/foto-surse-procurorii-dna-au-gasit-peste-2-000-de-tablouri-si-ceasuri-rolex-pe-care-generalul-zisu-le-ar-fi-pastrat-in-locuinta-unei-apropiate.html
Buna ziua
Simțeam lipsa unui nou ” patriot” cu epoleți plin de chestii ușor de cumpărat din salariul militar. 😀
Evident ășta se va pensiona și el ca alții înaintea lui și va scăpa de probleme.
“Un grup de 14 state americane reclamă în justiţie că Trump l-a numit ilegal pe Musk în fruntea Departamentul de eficienţă guvernamentală
….Potrivit documentelor depuse la tribunalul federal din Washington, D.C., de procurorii generali din New Mexico şi alte 13 state, Trump i-a acordat lui Musk „autoritate legală necontrolată” fără autorizarea Congresului SUA. ….„Fără a ţine cont de ameninţarea pe care o reprezintă acest lucru pentru ţară, preşedintele Trump i-a delegat o autoritate practic necontrolată dlui Musk, fără autorizarea legală adecvată din partea Congresului şi fără o supraveghere reală a activităţilor sale”, afirmă statele, numindu-l pe Musk un „agent al haosului” în guvern. …..”
https://www.g4media.ro/un-grup-de-14-state-americane-reclama-in-justitie-ca-trump-l-a-numit-ilegal-pe-musk-in-fruntea-departamentul-de-eficienta-guvernamentala.html
Bolojaneeee!…. scoate criminala asta savonea de la butoane in justitie…
https://www.g4media.ro/stelian-ion-usr-eliberarea-sotilor-laura-vicol-si-vladimir-ciorba-este-revoltatoare-judecatorii-sunt-apropiati-ai-liei-savonea-sefa-gruparii-antireformiste-din-justitie.html
“Ilie Bolojan a numit patru noi consilieri, printre care Cristian Diaconescu. Ion Oprișor, consilierul lui Iohannis pentru securitate națională, eliberat din funcție
Cristian Diaconescu, Simona-Livia Maftei, Bogdan Mazuru și Bianca-Teodora Firezar au fost numiți vineri prin decret în Administrația Prezidențială de către președintele interimar Ilie Bolojan……”
https://hotnews.ro/ilie-bolojan-a-numit-trei-noi-consilieri-printre-care-cristian-diaconescu-ion-oprisor-consilierul-lui-iohannis-pentru-securitate-nationala-eliberat-din-functie-1902043