Revista presei – 14 aprilie / Penalii PSD reintroduc legea amnistiei
14/04/2014 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de luni. Vremea va continua să se încălzească, astfel încât valorile termice se vor situa uşor peste mediile climatologice specifice acestei date, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.
Ziua cerul va fi temporar noros şi se vor semnala ploi slabe de scurtă durată pe spaţii restrânse în jumătatea de nord a ţării şi izolat în rest. Seara şi noaptea, nebulozitatea se va accentua, iar gradul de instabilitate va fi în creştere în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări ale vântului. La munte precipitaţiile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 15 l/mp. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în estul Transilvaniei şi 22 de grade în sudul Olteniei şi al Munteniei, iar cele minime se vor încadra între 1 şi 9 grade.
În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă şi va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre sfârşitul intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 19 … 20 de grade, iar cea minimă de 5…7 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4620 RON; 1 USD = 3. 2130 RON; 1 EURO = 1. 388 USD; Francul elvetian 3. 6677 RON. Gramul de aur 136.0853 RON.
Legea amnistiei se întoarce Parlamentarii PSD plănuiesc să reintroducă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor legea amnistiei şi graţierii, după tentativa eşuată din „marţea neagră” a anului trecut. PSD nu a renunţat la proiectul de lege privind amnistia şi graţierea, iniţiat de Mădălin Voicu şi de Nicolae Păun. Deputaţii social-democraţi se pregătesc să reintroducă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor din această săptămână legea care le-ar reda libertatea infractorilor cu pedepse mai mici de 7 ani şi, în plus, i-ar lăsa şi cu cazierul curat, ne-au declarat surse parlamentare. Aleşii PSD vor să pună în practică scenariul de la sfârşitul anului 2013, din săptămâna premergătoare vacanţei parlamentare de Crăciun. Atunci, în „marţea neagră“, deputaţii au furişat proiectul pe ordinea de zi şi l-au scos numai la presiunea opiniei publice. Acum, în Săptămâna Mare, când toată lumea se pregăteşte de vacanţa pascală, deputaţii vor să-şi ducă opera la bun sfârşit. I-am întrebat pe aleşii PSD ce au de gând. Ioan Adam, membru al Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, a negat ferm la început. „Domnule, sunteţi foarte tare dacă aveţi o astfel de informaţie, dar eu n-am auzit nicio discuţie despre aşa ceva. E noutate absolută“, a spus Adam. Apoi, deputatul a arătat că PSD nu a îngropat definitiv legea amnistiei. „Ştiu că în acest moment se lucrează la nişte rapoarte, să vedem cât de aglomerate sunt penitenciarele, câte procese a pierdut România la CEDO, să vedem toate aceste date.Ţinând cont de aceste statistici, ne-am gândit să organizăm o conferinţă în care să dezbatem această problemă. Să invităm şi reprezentanţi ai CSM, ai Parchetului“, a spus Adam. Integral aduce Adevarul
Traian Băsescu: Nimic nu mișcă în Constanța fără aprobarea lui Mazăre și a lui Constantinescu. Președintele Traian Băsescu a declarat duminică seara că nimic nu mișcă în Constanța fără aprobarea lui primarului Radu Mazăre și a președintelui de CJ, Nicușor Constantinescu. „Se știe că în Constanța nu mișcă nimic fără aprobarea a doi oameni: Mazăre și Constantinescu. Oamenii de afaceri merg vara la hotel Flora, al lui Mazăre și nu la Primăria. La Mazăre probabil nu a fost foarte ușor să iei urma banilor”, a declarat președintele la Realitatea TV. „Lucrurile nu sunt ușoare și eu cred că la nivelul de control, ca să nu spun mafiostism, nu va fi ușor să li se demonstreze toate mișcările”, a mai spus președintele. Integral aduce BITV
Creșterea reală al venitului personal mediu: 5 euro în 5 ani. Înghițiți de impozite. De la manifestarea efectelor crizei economice mondiale în România ( trimestrul IV 2008), creșterea nominală a veniturilor personale medii a fost de 16,4% (date ale INS din ancheta bugetelor de familie), în timp ce creșterea prețurilor a fost de 27,3%. Efectul a fost o reducere de circa nouă procente a veniturilor personale exprimate în lei și în termeni reali. De reținut, însă, dacă se face raportarea în euro la cursul de la finalul perioadelor analizate ( ultimul trimestru al fiecărui an), se poate constata o creștere a veniturilor de la aproximativ 200 de euro pe persoană la circa 205 euro pe persoană lunar. Asta înseamnă că o bună parte din câștigul de productivitate de 49,5% înregistrat în intervalul 2009 – 2013 a fost trimis în îmbunătățirea cursului leului în raport cu euro. Venitul pe membru de familie a fost crescut ușor în timp de influența favorabilă a unui parametru altminteri îngrijorător din punct de vedere social. Este vorba despre scăderea sistematică și relativ rapidă a numărului mediu de persoane dintr-o familie. De la 2,91 persoane în 2008 am ajuns în prezent la numai 2,85 persoane, evoluție în care scăderea natalității a jucat un rol important. Integral aduce Curs de Guvernare
Liviu Dragnea vrea ca aleşii locali să nu poată fi anchetați pentru documentele semnate. Vicepremierul Liviu Dragnea lucrează la un act normativ prin care primarii sau preşedinţii de Consiliu Judeţean să nu poată fi anchetaţi pentru documentele semnate. Cei responsabili ar urma să fie şefii instituţiilor. Vicepremierul spune că un ales local nu este obligat să cunoască legislaţia în vigoare în anumite domenii, cum trebuie să o ştie arhitectul, juristul sau inginerul constructor care a semnat iniţial, şi că alesul local doar contrasemnează. Liviu Dragnea susţine că primarul nu ar trebui să fie tras la răspundere atunci când apare o reclamaţie şi că Guvernul are în vedere şi schimbarea modului în care este numit prefectul. Acesta ar trebui să redevină un funcţionar politic.„Dacă arhitectul semnează în dreapta, acea semnătură îi spune primarului că toate prevederile legale din domeniul disciplinei în construcţii, urbanismului sunt în regulă. (…) Dacă ulterior, din diferite motive, apare o cercetare sau o reclamaţie că acea autorizaţie a fost emisă într-un fel sau altul sau nelegal, în opinia mea, primarul nu trebuie să răspundă. El nu trebuie să aibă capacitatea, expertiza necesară pentru a verifica dacă toate documentele sunt legale”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea. Aduce Digi24
Scandal porno cu șeful PSD Neamț. Parchetul General cercetează dacă deputatul PSD Arsene a făcut sex cu o minoră. IPJ Neamț i-a sesizat pe procurori la scurt timp după ce Ionel Arsene a apărut într-un fi lmuleț în care întreține relații sexuale cu o fată. Anchetatorii urmează să stabilească dacă tânăra are sub 18 ani. Poveste cu iz penal în județul Neamț. Parchetul General a fost sesizat în legătură cu un scandal sexual în care este implicat șeful PSD local, deputatul Ionel Arsene. Acesta ar fi apărut într-un filmuleț pornografic, difuzat în presa locală, în timp ce întreținea relații sexuale cu o tânără, cel mai probabil elevă, spun surse oficiale din județ. Ionel Arsene a devenit „vedetă” națională pe data de 3 aprilie, după ce o televiziune locală a prezentat un film video în care întreține relații sexuale cu o tânără, cel mai probabil într-o cameră de hotel. Filmul a fost distribuit în mai multe redacții și în el apare șeful PSD Neamț, dezbrăcat până la șosete. Imaginile, despre care deputatul spune că sunt trucate, îl arată pe liderul local al social democraților oferind „lecții de viață” nu tocmai ortodoxe. Mai întâi, demnitarul îi dă partenerei sfaturi de viitor, îi cere să se ducă la școală, altfel o să regrete mai târziu, „după ce nu mai ești frumoasă”. Apoi, întreține cu fata relații sexuale. Integral aduce EVZ.
Alegeri Europarlamentare 2014. Cât s-au îmbogăţit eurodeputaţii români care mai vor cinci ani la Bruxelles. Un europarlamentar poate ajunge să câştige până la un milion de euro în cei cinci ani de mandat, dacă este un ales silitor, care merge la serviciu 21 de zile pe lună. Pe lângă indemnizaţia care sare de 6.000 de euro, un europarlamentar mai primeşte diurnă şi alte sume destinate cheltuielilor administrative sau de călătorie. Un milion de euro, atât poate câştiga un europarlamentar într-un mandat de cinci ani, dacă munceşte 21 de zile pe lună, 12 luni pe an. În ce priveşte veniturile maxime pe care le poate obţine un eurodeputat, acestea pot depăşi 200.000 de euro pe an, aici fiind incluse indemnizaţiile lunare, sumele destinate cheltuielilor administrative, banii pentru călătorii, dar şi aşa-zisa diurnă pentru fiecare zi de muncă. La finalul unei zile lucrătoare, aleşii din Parlamentul European se pot baza pe aproape 666 de euro, în timp ce veniturile lunare depăşesc 17.000 de euro. Concret, potrivit legislaţiei europene, un europarlamentar câştigă un salariu de aproximativ 6.200 de euro pe lună, adică 74.400 de euro pe an. La final de mandat, numai indemnizaţia ar ajunge la 372.000 de euro.Lunar, în conturile eurodeputaţilor intră alţi 4.300 de euro, destinaţi cheltuielilor admnistrative, precum costurile cabinetelor parlamentare, serviciile de telefonie mobilă, obiectelor de papetărie şi chiar întreţinerea calculatoarelor. Cu toate că cei peste 4.000 de euro au o destinaţie clară, aceştia pot fi folosiţi integral pentru aceste cheltuieli admnistrative sau pot fi economisiţi. Astfel, într-un mandat de cinci ani, în conturile unui ales european se mai strâng încă 258.000 de euro.O altă plată din partea Parlamentului European vine şi sub formă de diurnă. Eurodeputaţii primesc aproximativ 304 euro pentru fiecare zi muncită. Adică, dacă un ales european participă fie la şedinţele plenare, fie la comisii, fie la reuniuni în cadrul Uniunii Europene, acesta este răsplătit cu aceşti 300 de euro. Dacă activitatea profesională se desfăşoară într-o altă ţară în afara UE, dar scopul este strict legat de activitatea din PE, atunci diurna este redusă la 152 de euro.Dacă vorbim despre cei mai „harnici” europarlamentari, care muncesc 21 de zile pe lună (6.384 de euro), 12 luni pe an (76.608 euro), la finalul celor cinci ani se mai strâng încă 383.040 de euro.Pentru călătoriile în cadrul comunităţii europene, făcute în interes de serviciu, europarlamentarii beneficiază şi de aproximativ 4.200 de euro pe an, sumă care acoperă cazarea, transportul şi celelalte cheltuieli aferente călătoriei. Într-un mandat, încă 21.000 de euro.Per total, cel care câştigă un fotoliu de europarlamentar s-ar putea bucura de peste un milion de euro, pe care i-ar câştiga în cei cinci ani de mandat. Într-un an însă, acelaşi eurodeputat ar câştiga 207 mii de euro (206.808 de euro). Integral aduce Gandul
Cata influenta are Rusia in economia Romaniei. Companiile-cheie, oligarhii si situatia lor la zi. Oamenii de afaceri rusi controleaza companii importante in economia Romaniei, din sectoare-cheie ale productiei, in special in metalurgie si resurse de hidrocarburi. Pe fondul crizei din Ucraina, in care infleunta economica rusa este utilizata ca arma politica, HotNews.ro trece in revista situatia actuala a implicarii oamenilor de afaceri rusi in economia Romaniei. Potrivit Ambasadei Federatiei Ruse la Bucuresti, care citeaza statisticile vamale romanesti, in anul 2013, volumul schimburilor comerciale romano-ruse au fost de 4,986 miliarde de dolari, in crestere cu 12,8% fata de anul precedent. usia are excedent comercial in relatia cu Romania: importurile efectuate de Romania au fost in anul 2013 de 3,147 miliarde de dolari, in crestere cu 2,5% fata de anul precedent, iar exporturile tarii noastre in Rusia au fost de 1,839 miliarde de dolari, in crestere cu 36,1%. Astfel, soldul negativ pentru Romania s-a diminuat cu 24%, ajungand la 1,307 miliarde de dolari. In privinta investitiilor, in perioada 1998-2008, companiile rusesti au achizitionat masiv active in Romania, ajungand la un volum total al investitiilor de peste 2,1 miliarde dolari, potrivit cifrelor Ambasadei Rusiei. Integral aduce Hotnews
Băsescu: Sebastian Ghiţă, un tip de mogul mai periculos decât Voiculescu, care este un „turnător nenorocit”. Preşedintele Traian Băsescu spune despre patronul România TV, Sebastian Ghiţă, că este “un tip de mogul mai periculos decât Dan Voiculescu”, iar despre cel din urmă a afirmat că este “un turnător nenorocit”, potrivit Mediafax.”Mai toxic este Ghiţă decât Voiculescu. Măcar la Voiculescu ştii câte parale face, el e un turnător nenorocit, şi-a turnat rudele, familia, la Securitate ca să-i fie lui bine. Salariaţii lui recită pe bani partitura pe care le-o dă (…) sunt plătiţi pentru un singur lucru, să mintă continuu, să spele pe creier, să-l apere pe mogulul lor, care e în pragul puşcăriei”, a declarat Băsescu, la Realitatea Tv.El a susţinut că “Ghiţă este alt specimen”.”Eu îl consider toxic pentru că el este din generaţia tânără, este un om de afaceri tânăr, îl compar şi cu Vântu. Vântu a dobândit un imperiu mediatic furând de la privaţi, nu prea s-a atins de stat, a încercat să facă ceva cu CEC-ul, cu FNI-ul – vedem cum iese, că e procesul în derulare. Ghiţă numai cu bani de la stat, numai prin contracte cu statul, sprijinit în mod categoric în ultimii ani de Victor Ponta, ia bani din afacerile cu statul după care vine şi se pune cu arme şi bagaje la construcţia statuii lui Victor Ponta, în detrimentul corectitudinii jurnalistice. Integral aduce Romania Libera
„Ar trebui să fie o problemă naţională că România, o putere agricolă, importă lapte din Polonia“.[…] Agricultura din România, una dintre primele zece forţe ale Uniunii Europene, a reuşit să aducă pe plus balanţa comercială pentru produse agroalimentare, dar înregistrează deficite greu de explicat pentru produse „cheie“ în coşul de alimente. Importatorii de lapte au comandat anul trecut numai din Polonia de 24,5 milioane de euro, iar livrările locale către această piaţă au fost de 50 de ori mai mici. Per total, deficitul comercial din lapte a fost de 100 milioane de euro, adică la exporturi de lapte şi produse din lapte de 40 mil. euro avem importuri de 142 mil. euro în 2013. „Faptul că noi cumpărăm lapte din Polonia, iar Româna este o putere agricolă în Europa, reprezintă o problemă naţională. Laptele este mai ieftin acolo şi trebuie să ne întrebăm de ce. Pentru că în Polonia a existat un program de educare, ajutorare şi de absorbţie a fondurilor europene“, a spus la ZF Live Cătălin Olteanu, directorul general al FM Logistic România, una dintre cele mai mari fime de logistică şi care operează transporturi pe această piaţă. Piaţa locală a laptelui este un paradox având în vedere că preţul la poarta fermelor este cel mai mic din UE, dar laptele produs în Polonia a reuşit să îşi facă loc pe rafturile din retail chiar dacă preţul de achiziţie este cu 25% mai ridicat. În ianuarie, fermierii polonezi vindeau fiecare litru de lapte pentru 0,35 euro/litru iar pe plan local cotaţia medie era de 0,27 euro/litru. Integral aduce Ziarul financiar.
Basescu, despre referendumul de demitere: Daca imi mobilizam electoratul, pierdeam. Presedintele Traian Basescu a recunoscut faptul ca, daca nu ar fi apelat la strategia boicotarii referendumului pentru demiterea sa din 2012, ar fi pierdut. “Stiam ca nu pot sa castig. Daca nu schimbam tactica, se valida referendumul, pierdeam cu 60 la 40. Sase milioane cel mult au fost (impotriva mea, n.red.), restul de voturi sunt furate (pana la 7,4 milioane, n.red.). Furtul la vot e furt de democratie. Daca am ajuns atat de jos ca politicieni sa facem din furt un joc electoral, nu mai avem nicio sansa. Mi-as dori ca justitia sa fie necrutatoare cu privire la furtul de voturi la referendum”, a spus seful statului, la Realitatea Tv. Basescu: Daca face presiuni pe dosare, Ponta devine coleg de camera cu Adrian Nastase. El a precizat, insa, ca niciun presedinte nu-si pastreaza cota in randul electoratului pe parcursul mandatului, mai ales ca nemultumirea populara venea si pe fondul masurilor de austeritate luate pentru a combate criza economica. Integral aduce Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata,
oare ce se castiga prin lipirea de etichete, prin exacerbarea limbajului intr-o societate si asa imflamata, aflata intr-o deriva similara cu esuarea 🙁 Mogulul nenorocit nu a aparut din neant, a crescut/s-a dezvoltata ca afacerist inclusiv in perioada cand PDL-ul era la butoane. Toxicitatea mogulilor este similara atentatului la siguranta nationala si nu se intampla nimic de 24 de ani.
Este groazbnic ce se intampla- sa fii constient ca 6 milioane sunt impotriva ta si “femeilile de casa” sa sutina ca este mai bine sa “alegem raul cel mic – Crin Antonescu” sau domnia sa sa sustina ca este “mai bun Geoana”. Sindromul Stockholm face ravagii in politichia damboviteana.
Buna dimineata,
traim intr-o tara nebuna, condusa de o clasa politica ticaloasa si manipulata de niste canalii-media. Astia ne conduc in prapastie
stii ce este dureros in toata aceasta nebunie, lipsa de verticalitate, ranchiuna imbinsa pana la absurd, plata unor polite lipsite de orice ratiune 🙁 adica te-ai “fript” cu optiunea C/P”, care practic a nenorocit o natie, care ne-a adus in punctul de unde am pornit si iesi cu mesaje aiuritoare, generatoare de disolutie, de dezbinare. Nu era mai bine ca mesajul sa fie unul de genul “fratilor sa strangem randurile, trebuie sa ne adunam si sa votam ceva care nu are legatura cu troaca actuala, care nu a intrat in tarte, care are recunoastere si verticalitate dovedita, care are potential”. Asta-mi doream ca mesaj de la omul care a beneficiat de creditul meu si al familiei mele 🙁
mar,
sunt la fel de suparat ca voi. Am insa incredere ca razbunarea sortii o sa fie atat de crunta ca sa-l aduca la sfarsitul vietii acolo unde o merita.
o zi buna tuturor.
Buna dimineata Sare,
multumesc pt. material 🙂
cu placere ( 😀 cu exceptiile de sambata si duminica)
buna dimineata
ghita a aparut din neant exact ca “homar” hayssam :))
adica atunci cand a inceput sa deranjeze . pana sa inceapa cu deranju’ s-a indopat bine cu bani de la buget prin contracte cu tot felul de institutii ale statului.
cu acciza cum ramane ? ca si cu criminalii din decembrie sau de la mineriade ? ca parca se lauda ca va scoate poporu’ in strada sa-l dea jos pe ponta si sa anuleze accize. cum s-ar zice : … mac – mac :))
Buna dimineata,
tipul este o jalnica unelta care contra cost facea treaba stapanilor!
da , a avut maxim de vizibilitate dupa ce l-a “intzarcat” pe vantu.
da si ala era un aranjament cusut cu ata alba, nu-mi pasa pentrcu ambii erau toxici. Astazi vad ca Vantu a fost mielusel vata de haimanaua asta
pentru interesati – Criza din Ucraina: 14 aprilie 2014 / Razboi Civil!
Buna dimineata 🙂
Crestere nominala: 16,4 %
Crestere preturi: 27,3 %
Crestere impozite/taxe: 22,6 %
Este esenta economica a guvernarii din 2008 pana acum…
Ar fi interesant (desi previzibil 🙁 ), defalcarea cresterii preturilor pe categorii: cvazi-monopol de stat (administrate: gaze/curent/taxa TV/etc..) si celelalte preturi, precum si evolutia lor in perioada de la inceputul crizei pana acum.
Cat despre deosebirea PDL-PNL-PSD-UDMR:
Asemanari PDL-PNL-PSD-UDMR & Ceilalti:
– Fura cu nesimtire. Micile nuante sunt cele dintre talhari si jefuitori
– Limitare intelectuala
– Ilimitare in grobianism.
Deosebiri:
PSD plange de mila bizonului votant.
PNL arata ce frumosi si destepti si cinstiti sunt ei.
PDL deplange asprimea vremurilor: (criza/guvernarea PNL/prostia electoratului)
UDMR deplange nedreptatea etnica si dependenta .
Mai sunt cateva partidulete care introduc diversitate: patriotism/nationalism/codru verde…
Patriotismul se vede acum – cu Ukraina… La majoritatea … nu se vede nimic… 👿
Salut DanSu,
buna caracterizare. Da, stam tare prost!
Buna ziua “tovarasi”
cum indrazniti sa spuneti ca “nu e bine”????
“intinati nobilul program al usl”!!!!
buna, nu prea vrea sa-ti spun ce as face eu cu tovarasii respectivi!
Buna dimineata !
Un material excelent, dureros de adevarat ; http://www.petreanu.ro/2014/04/14/ciorbea-cu-ciolan/#comments
Buna Dimineata,
Ciorbea “moare lumea de foame!” este unul din groparii pricipali ai acestei tari.
Vă salut! 🙂
Bine-aţi revenit on-line, crăpar-ar fierea în duşmanii politeii să crape 😈
Salut tibi,
multumim si tie!
Bine ca s-a rezolvat. Am fost in mare suferinta si mi-am facut fel de fel de ganduri!
Scuze, am uitat sa salut si aici.
Buna Politeia veche la casa omului. Cine n-are batrani sa-si cumpere!
Buna ziua!
Salut Cedric,
inca nu le-am ezolvat pe toate, pana la urma le facem 🙂 Experienta vine cu varsta, adevarat!
Buna ziua!
Bine ati revenit!
Buna Brandusa,
bine v-am regasit 🙂
pentru interesati – Ştiri Externe: 14 aprilie 2014 / Argentina acuză Marea Britanie de “agresiune colonială” în Malvine – Falkland
Declaratiile lui Basescu de aseara ,pot fi incadrate la “declaratii politice” ?? Sau o va ” incurca “dupa plecarea de la Cotroceni?
Deoarece ponta-ntaiul spunea cu gusa umflata, ca va depune o plangere penala impotriva presedintelui .
Ce sanse de reusita are demersul socialistilor ?
Salut!
Ponta delirează pentru că nu i-a ieşit cacealmaua cu ancheta Nana.
salutare! 🙂
Pe fuga, intre munca si…munca 🙂
1. Ponta e dus cu socrova. Basescu nu a amenintat si santajat pe nimeni. Evident ca declaratiile sale sunt politice. Nu are cum sa o incurce pe aceste declaratii. Cel mult o poate incurca Ponta, care zice ca dupa cecembrie Basescu va ajunge dupa gratii: asta inseamna ca el se substituie instantei si da verdicte.
2. Nu exista elementele materiale pentru depunerea plangerii. Declaratia politica nu este un element material.
3. Ponta pierde teren si de acea incearca sa iasa la atac. Victoria Nuland va fi incantata de declaratiile lui 😆
Multumesc !
Salut Citi, zic
cu toata simpatia, Basescu a facut o MARE prostie ( inca o data) poate ca legal e ok, politic este o catastrofa. El le-a dat apa la moara celor care zic ca justitia intrumenteaza la comanda. Mare porcarie, omul asta nu stie cand sa inchida gura!
am scris acelasi lucru 😀
acestea sunt momente in care oricine poate realiza ca Ponta e nebun de legat si beat de ura.
Multumesc inca o data. “Vacarmul” este in crestere. ponta-ntaiul se straduieste ..
Pronostic pentru maine ??
salut , vacarmul e in crestere . se lucreaza cu “materialul clientului” . tura asta sa-l apere udrea , eba si dorinel cioaba .
beat de ura. doar stii ce spun.
…. bla bla
😀 sa te iei de manuta cu Gadea si Badea, sa schimbati impresii ca intre voi frustratii.
si retete de imprecatii si invective.
acuma sa vedeti santaj pe Nitu, sa il puna sub acuzare pe TB!
salut
sa-l puna .sa invete si pacaliciul de la cotroceni ca “gura bate fundul” .
nu se ducea bine ponta la vale in sondaje impreuna ca psd -ul ? a venit basescu aseara sa latre si sa le dea subiecte de discutie. uite asa decredibilizeaza institutii ale statului si munca magistratilor onesti: cu declaratii de cocalar din port.
“pacalici”, “sa latre”? “cocalar de port”? esti pseudonimul lui Badea sa inteleg?
trebuie sa-ti exprimi frustrarile in limbajul Latrinelor?
Buna ziua
ILFOVUL ARE ALT PREFECT ”DE VOLUNTARI”
Guvernul a desemnat în cadrul ședinței de miercuri, 2 aprilie, un nou prefect al județului Ilfov, în persoana lui Mihai Daniel Rășică, fost director în cadrul Poliției Locale din localitatea Voluntari.
Rășică o înlocuiește pe Speranța Cliseru, care se întoarce deocamdată la Primăria Voluntari, dar care doreşte funcţia de secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării. Speranța Cliseru a fost numită prefect în urmă cu un an.
Rășică vine pe filiera UNPR Ilfov, în urma protocolului pe care această formațiune îl are cu PSD, dar indiferent de CV-ul lui Rășică, acesta este considerat tot ”omul lui Pandele”
http://www.viitorulilfovean.ro/ilfovul-are-alt-prefect-de-voluntari/
buna ziua din nou
citesc si rascitesc chestia aia a lui dragnea cu “semnatul ca primarul”
pai daca un sef d-ala n-are nici o responsabilitate de ce mai e platit????de ce mai exista functia ?????
astia sunt nebuni de legat!!!!!
nu dragule, sunt talhari la drumul mare!
Sotia proiect de lege cu dedicatie pentru sot
Gabriela Firea a facut o propunere legisativa prin care primarii si sefii de CJ ar urma sa nu mai semneze anumite acte, delegand semnatura, raspunderea si consecintele juridice catre directori sau functionari din institutie. De aceasta masura ar urma sa beneficieze si sotul sau, Florentin Pandele, primar Voluntari. Cu toate acestea, senatorul PSD nu se considera in conflict de interese, ci spune ca proiectul “este facut in ideea imbunatatirii administratiei publice locale
http://www.ziare.com/gabriela-vranceanu-firea/florin-pandele-stiri/
postare noua – Vitrina naţiunii