Revista Presei – 14 aprilie.”Exclusiv Salariile judecătorilor cresc cu mii de lei. Și tot ei au decis asta (DOCUMENTE)”
14/04/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 14 aprilie! Local, în jumătatea de vest a țării și izolat în rest vor fi ploi ce vor avea caracter de aversă și pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice. Pe alocuri cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi între 14 și 24 de grade. În zona litoralului ar putea fi ceva mai răcoare. Bucuresti: 21/7 gr.C. Ar putea să apară ploi cu descărcări electrice seara, iar ziua va aduce și posibile intensificări ale vântului.
“Drulă îi dă replica lui Iohannis despre “situația economică bună a României”: Cresc prețurile în 4 luni cât într-un an în America … Drulă spune că, dacă preşedintele s-ar mai da jos din avioanele de lux și ar face piața, ar înțelege ce trăiesc românii, pentru că avem cel mai scump Paște din ultimii 20 de ani. “IOHANNIS: Situația economică a României e foarte bună. REALITATEA: Cel mai scump Paște din ultimii 20 de ani. IOHANNIS: Nu este nevoie de tăieri de cheltuieli. REALITATEA: Guvernul a cheltuit cu 23 de miliarde peste încasări în primele 3 luni. Deficitul a explodat”, scrie pe Facebook Cătălin Drulă. Liderul Opoziţiei aminteşte că INS a publicat joi datele despre inflația din luna martie, care a fost 14,5%. “Spre comparație, în America e 5% și în zona euro e 6,9%. Cu alte cuvinte, în România cresc prețurile în 4 luni cât într-un an în America sau în 6 luni în zona euro. Nu, nu e peste tot la fel. Guvernul alimentează inflația prin cheltuielile peste încasări. Împrumuturile făcute pentru umplerea găurii negre de la buget înseamnă scumpiri încontinuu. Legumele s-au scumpit doar în luna martie (într-o singură lună!) cu aproape 10%”, subliniază Drulă. Acesta consideră că singura soluție este “oprirea jafului de la buget, miliarde de lei dați pe clientela de partid, pe pensii speciale, pe sinecuri și contracte cu dedicație. În același timp, făcute reformele și investiți banii din PNRR și redusă taxarea pe muncă”. Iohannis nu vede nicio gaură .… Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2023 a coborât la 14,5%, de la 15,5% cât era în februarie, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS). Alimentele s-au scumpit în ultimul an cu 21,56% şi cu 1,89% faţă de februarie 2023. La această categorie, cel mai mult s-au scumpit:
- zahărul – 60,91%
- untul- 38,06%
- cartofi – 36%
- ouă – 33%
- margarină – 32%
- lapte şi brânză – 30% Mărfurile nealimentare s-au scumpit şi ele în ultimul an cu 11,06% şi doar cu 0,35% faţă de februarie 2023. La această categorie cel mai mult s-au scumpit: – gazele – 40,43% – energia electrică – 32% ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Exclusiv Salariile judecătorilor cresc cu mii de lei. Și tot ei au decis asta (DOCUMENTE) Președintele Înaltei Curţi, Alina Corbu, a emis miercuri, 12 aprilie, Ordinul 959/2023 prin care salariile judecătorilor cresc substanțial, prin ocolirea unor plafonări impuse de Legea salarizării bugetarilor. Ordinul prevede că drepturile salariale ale judecătorilor, de la judecătorii, tribunale și Curți de Apel, se raportează exclusiv la indicatorul numit valoarea de referință sectoriala (VRS), în valoare de 605,225 de lei, fără a mai fi aplicate grilele din Legea salarizării. În cazurile în care prin raportare al VRS rezultă cumva o valoare inferioară grilelor din Legea salarizării, salariul va fi cel din grilă. …. Ordinul este motivat prin mai multe hotărâri pronunțate de instanțe din Dâmbovița și Ploiești, care au eliminat această plafonare pentru judecătorii ÎCCJ. Ei au beneficiat de un ordin separat emis în urmă cu câteva zile. Ca urmare a aplicării grilelor, creșterile salariale lunare vor fi în jur de 3.000 de lei la nivelul ÎCCJ și 2.000 de lei la nivelul Curților de Apel. Această decizie vine în condiţiile în care Guvernul se chinuie să taie din cheltuielile bugetare, pentru că a descoperit o gaură de miliarde la buget (veniturile colectate de ANAF nefiind nici pe departe cele preconizate anul trecut în legea bugetului). ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Numărul „luptătorilor” s-ar putea umfla. Găselnița: Revoluția din ’89 se prelungește cu trei zile Numărul „luptătorilor cu rol determinant” în Revoluția din decembrie 1989 s-ar putea tripla, de la 4.000 la 12.000, potrivit unui amendament. Impactul bugetar crește și el de peste trei ori și depășește gaura la buget din acest moment, de 20 de miliarde de lei. Cui folosește subterfugiul? Dincolo de aspectele etice ale problemei revoluționarilor, care s-au înmulțit excesiv în acești 33 de ani, de succesivele scandaluri de fraudă cu diversele certificate de revoluționar, așa cum a arătat de mai multe ori Europa Liberă, una dintre problemele ridicate de aceste modificări este cea a impactului bugetar într-un moment în care România are o „gaură” la buget de 20 de miliarde de lei. Un amendament la Ordonanța de Urgență 95/2014 privind revoluționarii, semnat de deputata Laura Vicol și senatorul Ion Rotaru, ambii de la PSD, sporește numărul celor care vor primi statutul de „Luptător cu rol determinant în Revoluția Română”. Astfel, potrivit unei adrese a Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor împotriva regimului comunist din România, numărul celor care vor dobândi certificate de „Luptător cu rol determinat” va crește cu 8.639 de persoane. Găselnița: schimbarea datei Revoluției Subterfugiul găsit de inițiatori în Comisia Juridică a Camerei Deputaților este modificarea datei și orei de la care o persoană poate beneficia de un astfel de titlu (Art I, pct 4, lit, b). Astfel, perioada pentru care este recunoscută calitatea de „luptător cu rol determinant” va fi, potrivit amendamentului Vicol-Rotaru, 14-25 decembrie (ziua în care dictatorul Nicolae Ceaușescu a fost judecat și împușcat), în loc de 14-22 decembrie, ora 12.10 (data când acesta a fugit cu elicopterul de pe sediul Comitetului Central, care a fost apoi ocupat de revoluționari). Aceste trei zile în plus strecurate în amendament măresc numărul „luptătorilor cu rol determinant”, care primesc o indemnizație de 2.020 lei lunar, ceea ce va duce și la creșterea spectaculoasă a impactului bugetar. ….” Integral: https://romania.europalibera.org
“Crește prețul asigurării obligatorii a locuințelor: 130 de lei pe an, pentru aceleași despăgubiri maxime în caz de dezastre – lege adoptată în Parlament Prețul asigurării obligatorii pentru locuințele de tip A, cele mai rezistente, va crește la 130 de lei pe an, față de 100 de lei pe an în prezent, în timp ce despăgubirea maximă în caz de producere a unui dezastru produs de cutremur, inundații sau alunecări de teren rămâne aceeași – 20.000 de euro, lege adoptată miercuri în Parlament. …. În acest moment, sunt peste 1,98 milioane de locuințe care au asigurarea PAD împotriva celor trei riscuri de dezastre naturale, trei sferturi dintre acestea fiind în mediul urban. 96% din totalul locuințelor asigurate obligatoriu sunt de tip A. O locuință de tip A este o construcție cu structură de rezistență din beton armat, metal ori lemn sau cu pereți exteriori din piatră, cărămidă arsă Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), lemn ori din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic și/sau chimic. În prezent, asigurarea unei astfel de locuințe costă 20 de euro/an, iar despăgubirea maximă pe care o poți primi în caz de dezastru este de 20.000 de euro. Asigurătorii nu pot încheia o asigurare facultativă a locuinței, fără să fie emisă mai întâi o asigurare obligatorie, astfel că toți cei care au credite imobiliare la bănci vor trebui să plătească per total o asigurare mai mare pentru locuința deținută după adoptarea acestui proiect de lege……” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Măsură pentru stabilizarea pieței RCA: Asigurătorii nu vor mai plăti timp de 6 luni contribuția la ASF …. Mai exact, asigurătorii RCA nu vor mai contribui cu 1% din primele brute subscrise (PBS) pe acest segment până la finalizarea perioadei de înghețare a prețurilor RCA. Propunerea este inclusă într-un proiect de normă votat miercuri de Consiliul ASF. Proiectul urmează să fie lansat în dezbatere publică timp de 10 zile. Reamintim că, începând cu 11 aprilie, prețurile RCA nu mai pot depăși nivelul maxim din data de 28 februarie 2023, după ce Guvernul a adoptat o Hotărâre în acest sens. Prețurile maxime sunt stabilite de la asigurător la asigurător în funcție de prețurile utilizate de fiecare entitate pe data de 28 februarie. Asigurătorii RCA nu vor mai plăti contribuția către ASF până la sfârșitul lunii octombrie Alături de plafonarea prețurilor RCA, suspendarea contribuției de 1% plătită de asigurători la ASF este o măsură menită să stabilizeze piața RCA după prăbușirea Euroins, în condițiile în care cheltuielile administrative (deci și taxele și contribuțiile) sunt parte componentă din tarifele RCA. Suspendarea contribuției de 1% din prima RCA se va aplica până la finalul lunii octombrie, având în vedere că decizia ASF va intra în vigoare mai târziu decât HG-ul care a plafonat prețurile RCA. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Opinie Dragoş Damian, CEO Terapia. Top Gun F-35, avionul militar care costă până la o treime de spital regional. Proiect de ţară până în 2030: să obţinem asamblarea şi/sau mentenanţa lui în România Pentru fanii mai mari sau mai mici ai aviatiei militare dau tradusa stirea aparuta la sfarsitul lui 2022, cu sursa aerotime.aero: “Polonia primeste pentru service si mentenanta primul avion militar USAF F-16. Hangarul militar numarul 2 din orasul Bydgoszcz, a receptionat primul avion de lupta F-16 Fighting Falcon al fortelor americane si a inceput mentenanta si reparatiile necesare. Este primul avion de lupta al fortelor aeriene americane livrat pentru extinderea perioadei de viata (Service Life Extension Program – SLAF) dintr-un contract in valoare de 365 milioane de dolari, semnat in 2021. Hangarul militar numarul 2 din Bydgoszcz este unul dintre putinele locuri din lume unde se va face service-ul avioanelor de lupta F-16. Este un mare succes pentru Polonia si sectorul nostru de aparare, un rezultat al cooperarii foarte bune cu prietenii nostri americani, a scris pe Facebook premierul polonez Mateusz Morawiecki. Mentenanta avioanelor de lupta poloneze F-16 este facuta deja de peste 10 ani la Bydgoszcz, unde se face service si pentru avioanele C-130 Hercules precum si pentru avioanele de lupta din era sovietica Mig-29 si Sukhoi Su-22”. Am lasat mai mult din comunicatul de presa si din mesajul premierului polonez pentru ca toti oamenii de afaceri sa constate ce inseamna contractele de aparare in lumea de astazi – repet valoarea contractului, 365 milioane dolari – si pentru a fi citit in tihna de Presedintele Romaniei 2024, care va fi uns in plina cursa a inarmarilor. Merita subliniat cu fiecare ocazie, Romania trebuie sa-si refaca sau, de la caz la caz, intareasca capacitatile de productie de mancare, chimie, energie si aparare. Aici trebuie sa sprijinim investitorii, dandu-le ajutor de stat sa-si faca fabrici noi in zone cu somaj mare, nu sa il risipim pe clientela politica de apartament. Sper ca dupa alegerile Prezidentiale 2024 si pana in 2030, atunci cand ni se livreaza primul F-35 (care nu a zburat, a facut doar un scurt cameo pe un portavion in Top Gun: Maverick), Presedintele tarii sa mearga de cateva ori la Bethesda, Maryland, cartierul general al Lockhead Martin, sa le ceara sa isi faca un hangar de asamblare in tara prietena Romania si, de asemenea, sa merga la Washington, DC, cartierul general al USAF, sa le ceara sa isi faca un hangar de mentenanta in tara prietena Romania. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Despre cozonaci și oameni care ne pot afecta emoțional Imaginile cu rafturile pline de cozonaci la prețuri adaptate inflației chiar pot genera traume pentru mulți români. Dar nu sunt singurele traume cu care putem rămâne dacă ascultăm radiourile sau ne uităm la televizor. …. Ofertă bogată, care ar trebui să-mi umple inima de bucurie: avem cozonaci, avem pască! Numai că bucuria mi-a fost tăiată de prețurile afișate pe burtieră. Ar fi fost firesc ca aceste imagini să fi fost precedate de anunțul: „Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!” Inserarea acestui anunț, în prealabil, n-ar fi fost un exces de zel din partea televiziunii (cine-i fraierul care se mai teme în zilele noastre de CNA?) și nici o ironie. …. N-ai pe cine să înjuri: nici pe vânzători, nici pe producători, nici pe intermediari (ah, acești mizerabili de intermediari, care niciodată nu ies în față!), nici pe premier, nici pe președinte. Ne trăim cu stoicism „imaginile” care dau buzna în viețile noastre, „afectându-ne emoțional”. …. Suntem zilnic afectați de emoții. Dacă asculți cu atenție anunțurile despre starea vremii la Radio România Actualități și vocile crainicilor care citesc afectați și îngrijorați temperaturile din diferite localități, fie că sunt mai mici, fie că sunt mai mari decât „valorile obișnuite ale acestei perioade”, dacă ești atent la „informațiile” despre vântul care bate în rafale undeva pe piscurile munților, despre ploaia care amenință circulația în trafic, despre schimbările bruște de temperatură care pot crea turbulențe psihice, atunci ajungi să crezi, chiar să crezi că este ceva în neregulă cu clima asta. (De parcă astea sunt știrile de maximă importanță la radioul național: temperaturile!) …. Cum să nu recunosc că sunt „afectat emoțional”, în calitate de cetățean al României, când ministrul finanțelor declară senin că există o gaură în bugetul de stat de 20 de miliarde de lei și, după câteva zile, în fața parlamentului, același demnitar afirmă, nonșalant, că gaura este de 4,7 miliarde de lei? De ce intervențiile ministrului Adrian Câciu n-ar trebui însoțite de mesajul de avertizare: „Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!” Este vorba de bugetul țării! …. Până la urmă, care este adevărul: 20 de miliarde sau 4,7 miliarde de lei? Când a mințit/greșit Adrian Câciu, prima sau a doua oară? Mai are vreo credibilitate așa-zisul specialist Adrian Câciu ca să țină în continuare finanțele României? …. Pentru a scăpa de afecțiunile emoționale generate de acest personaj, ar fi normal să demisioneze sau să fie concediat. Nu ar fi singurul membru al guvernului care ar trebui să dispară din peisaj. Marius Budăi se înscrie pe lista generatorilor de „emoții negative”. Timp de un an, ministrul muncii s-a luptat cu „reziștii” de la USR și Cristian Ghinea pe seama plafonului de pensii din PNRR. N-a fost intervenție la România TV să nu pomenească despre ce prostie au făcut autorii PNRR împotriva seniorilor României, vai, vai, ce joc ipocrit! A trecut anul 2022 și ministerul pe care-l conduce Budăi n-a făcut reforma pensiilor, jalon în PNRR. Marius Budăi este o altă imagine de impostor care nu numai că ne afectează emoțional, ori de câte ori deschide gura, ci îi nenorocește pe viață pe mai toți românii cotizanți la fondul pensiilor de stat. Un impact emoțional negativ îl manifestă și premierul Nicolae Ciucă, în orice apariție publică, în orice declarație sau alocuțiune. Vorbe goale, poticnite, scremute, fără nicio idee, parcă acest om vorbește cu niște cuvinte scrise de altcineva, le-a învățat papagalicește și, de fiecare dată, încearcă să le reproducă. Neconvingător. …..” Integral: https://www.libertatea.ro
“Bulgaria, România, Ungaria și alte trei țări înfiinţează o alianță pentru transfer de gaz azer în Europa / Cantitățile vor crește cu 4 miliarde de metri cubi în 2023 Azerbaidjan, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria și Slovacia vor semna, la 25-26 aprilie, la Sofia, un acord de amploare pentru a asigura o nouă rută de livrare de gaz azer prin teritoriul celor șase țări către Europa Centrală. Acest lucru a fost anunțat jurnaliştilor, miercuri, de ministrul interimar al energiei de la Sofia, Rosen Hristov, la recepția primului petrolier de gaz lichefiat în baza acordului dintre Bulgargaz și compania turcă Botas la terminalul său de la Marea Marmara – Marmara Ereglisi, transmite Mediapool, citată de Rador. Proiectul de utilizare a capacității existente a sistemelor de transport a gazelor din aceste țări pentru a crește cantitățile actuale de gaz azer în Europa este al operatorului bulgar de gaze Bulgartransgaz, al companiei Transgaz din România, al FGSZ din Ungaria și al Eustream din Slovacia. Acesta a fost prezentat Comisiei Europene în timpul vizitei președintelui acesteia, Ursula von der Leyen, la Sofia, pentru lansarea conexiunii de gaze dintre Grecia și Bulgaria la 1 octombrie 2022. Prin acest interconector, Bulgaria primește în prezent 1 miliard de metri cubi de gaz azer din totalul de 10 miliarde de metri cubi asiguraţi anual Europei din zăcământul caspic Shah Deniz II. Pentru Grecia mai rămân încă 1 miliard de metri cubi, iar 8 miliarde de metri cubi ajung în Italia prin gazoductul Trans Adriatic prin apele Mării Adriatice. Von der Leyen a convenit cu președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, să crească cantitățile pentru Europa cu 4 miliarde de metri cubi deja în 2023. În acest scop, însă, este nevoie de extinderea Coridorului sudic de gaze, dar propunerea celor patru operatori europeni de gaze este de a se folosi infrastructura existentă, ceea ce va permite o creștere mai rapidă și mai ieftină a cantităţilor de gaz azer pentru Europa. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“SUA au sancţionat persoane şi instituţii din Ungaria pentru legăturile lor cu Rusia / Trezoreria SUA: Banca Internaţională de Investiţii, din care România s-a retras, a permis Rusiei să-şi consolideze spionajul / Cum a reacţionat Budapesta Ambasadorul american la Budapesta, David Pressman, a anunţat miercuri că Statele Unite au sancţionat peste cincizeci de persoane şi instituţii pentru legăturile lor cu Rusia, inclusiv Banca Internaţională de Investiţii (IIB) şi pe Imre Laszlóczki, vicepreşedintele ungar al IIB şi fost ambasador al Ungariei în Kazahstan şi Azerbaidjan, relatează MTI şi Reuters. Printre maghiarii sancţionaţi de Washington se numără o serie de alţi lideri ai IIB, printre care preşedintele IIB, Nikolai Kozov, şi Georgij Potapov, vicepreşedintele Consiliului Guvernatorilor IIB. “Suntem îngrijoraţi de faptul că guvernul ungar continuă să menţină legături strânse cu Rusia, în ciuda agresiunii brutale neîncetate a Rusiei împotriva Ucrainei şi a ameninţării la adresa securităţii transatlantice”, a declarat ambasadorul SUA la Budapesta. “Prezenţa acestei platforme opace a Kremlinului (IIB) în inima Ungariei ameninţă securitatea şi suveranitatea poporului ungar, a vecinilor săi europeni şi a aliaţilor săi din NATO”, a declarat ambasadorul SUA la Budapesta, David Pressman, într-o conferinţă de presă. După ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, Bulgaria, Cehia, România şi Slovacia şi-au încheiat participarea la IIB. Guvernul ungar nu a luat însă nicio măsură împotriva băncii, care şi-a mutat operaţiunile la Budapesta în 2019. …. “Prezenţa IIB la Budapesta permite Rusiei să îşi sporească prezenţa serviciilor de informaţii în Europa, deschide uşa pentru activităţile de influenţă malignă ale Kremlinului în Europa Centrală şi în Balcanii de Vest şi ar putea servi drept mecanism pentru corupţie şi finanţare ilicită, inclusiv pentru încălcarea sancţiunilor”, se arată în comunicatul Trezoreriei americane. ….” Integral: https://www.news.ro
“Istoricul Armand Goșu: ”Putin este groparul Rusiei, nu are nimic de-a face cu comunismul, ci cu psihologia criminală, e dominat mental de KGB/ FSB îi urăște pe cei care refuză să moară, ca Navalnîi/ Rusia devine o anexă a Chinei, care nu e sinucigașă încât să degradeze relațiile cu Occidentul” Principalele declarații:
- Până la acest război puteai să crezi că armata rusă e a doua din lume, foarte bine pregătită, cu care nu e bine să te pui, acum mai poți spune acest lucru fără să scoți un hohot de râs?
- Rusia astăzi, care devine o anexă, un junior partener al Chinei (…) China nu e sinucigașă încât să avanseze în degradarea relațiilor cu Occidentul. China nu poate să fie altceva decât partenerul Occidentului. China e atelierul lumii, deci unde se duce să vândă?
- Putin nu are nimic în comun cu comunismul, din punct de vedere mental e domniat de KGB, dacă vrem să-l înțelegem pe Putin, trebuie să înțelegem cum funcționează lumea criminală și KGB;
- Societatea rusă atât poate să reacționeze: Bunica dă cheile de la mașină nepotului, să fugă. Și au fugit așa 500.000 de oameni într-o săptămână. Eu am fost dezamăgit, nu mă așteptam ca oamenii să nu reacționeze;
- Putin nu știe să folosească internetul. După martie 2020 principala lui sursă de informații i-a rămas FSB (…) Putin e șocat de ajutorul primit de Ucraina din Occident.
- Sursele de informații, în estul Europei, toate serviciile care au drept model VCK, CEKA, GPU, NKVD, KGB, toate aceste servicii nu sunt servicii de intelligence, sunt structuri de tip criminal.
- (De ce rezistă Rusia?) Rusia are resurse mult, mult mai mari. Are și pierderi mult mai mari, dar are de unde. Are 147 milioane de locuitori. Pentru tipul ăsta de încleștare are resurse uriașe, pe asta a mizat Putin.
- La finalul acestui război, Rusia ar trebui să fie în imposibilitatea de a mai repeta acest lucru, cel puțin două generații (…) Nu e un simplu război, ci se reașează plăcile tectonice.
- Anturajul lui Putin: Sigur Șoigu, sigur Patrușev, sigur nu Dmitri Peskov. Când vă gândiți la Putin, gândiți-vă la psihologia criminală, ajută.
- Navalnîi nu a rămas în afara Rusiei pentru că din afară nu contezi. FSB îi urăște pe cei care refuză să moară, ca Navalnîi.
- Putin are în minte cazul Milosevici care a plecat cu garanția că nu va fi trimis la Haga (la Curtea Penală Internațională, n.red.). Și a fost trimis la Haga. Ori el nu vrea să ajungă la Haga”. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Compromis pentru bugetari. Nu li se taie salariile, dar vor fi forțați să vină la muncă …. Cei mai mulți bugetari sunt scandalizați de această măsură și amenință că intră în grevă japoneză de acasă. ”Prezența mea la muncă după atâția ani în care nu am fost deloc echivalează cu tortură. Dați-ne măcar șansa să ne adaptăm, să venim și noi câte o oră-două, să vedem cum ne descurcăm și dacă merge să avem un program de maxim patru ore pe zi, dar să muncim doar trei zile pe săptămână”, susține Robert Acrișor, directorul direcției resurse umane din CNAS. Alți bugetari spun că în condițiile în care vor fi nevoiți să fie prezenți fizic la muncă se va impune o creștere salarială substanțială: ”Vă dați seama că dacă am 8000 lei pe lună și nu fac nimic, dacă chiar aș face ceva, ar trebui să vină și statul cu un bonus. Așa, ce motivație am să muncesc?”, spune Robert Acrișor. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Iohannis întoarce în Parlament legea privind taxa de solidaritate pentru companiile din energie -…”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26204562-iohannis-intoarce-parlament-legea-privind-taxa-solidaritate-pentru-companiile-din-energie.htm
“Zece țări ar fi folosit un nou program spion similar cu Pegasus / România, pe listă
O investigație a Microsoft și Citizen Lab dezvăluie că aplicația de hacking QuaDream a fost folosită pentru a monitoriza jurnaliști, politicieni și activiști din cel puțin patru țări ale Uniunii Europene, scrie cotidianul spaniol El Periodico, preluat de Rador. ….Au fost localizate și servere care operează din Bulgaria, Emiratele Arabe Unite, Ghana, Ungaria, Israel, Mexic, Cehia, România, Singapore și Uzbekistan. Informațiile jurnalistice indică faptul că QuaDream și-a oferit serviciile și autorităților din Maroc şi Indonezia.
Această listă de țări îi îngrijorează pe anchetatori, deoarece aceștia au documentat că unele dintre ele au folosit alte instrumente de spionaj pentru a încălca drepturile omului. Acesta este cazul în Mexic, Emiratele Arabe Unite și Ungaria, toate fiind implicate în persecuția jurnaliștilor critici, politicienilor dizidenți și activiștilor. Deși nu știu dacă guvernul israelian folosește acest instrument, ei amintesc că au folosit deja altele împotriva palestinienilor.
Programul de spionaj QuaDream a exploatat vulnerabilitățile din versiunile 14.4 și 14.4.2 ale iOS – sistemul de operare folosit de produsele Apple – pentru a trimite invitații de calendar rău intenționat și pentru a sparge telefoanele mobile ale victimelor sale. Acest lucru le-ar permite atacatorilor să fure date, să asculte apelurile și să activeze camera și microfonul dispozitivului. Deși nu este sigur, această tehnică ar putea fi înlocuită de noile actualizări de sistem. ….”
https://www.hotnews.ro/stiri-international-26205255-zece-tari-folosit-nou-program-spion-similar-pegasus-romania-lista.htm
https://www.g4media.ro/ilan-sor-prima-reactie-dupa-ce-a-fost-condamnat-la-15-ani-de-inchisoare-acesti-judecatori-vor-ajunge-dupa-gratii-foarte-curand-eu-si-adeptii-mei-nu-vom-uita-asta.html
“… eu si adeptii mei…”… Israel adposteste astfel de criminali care incearca sa dea lovituri de stat de inspiratie orca moscovya.
Buna ziua.
“Europa Liberă: Vin franțuzesc, ciocolată, foie gras. Cadouri de lux cumpărate de ASF după ce statul se pregătește să acopere găuri imense în RCA, domeniu supravegheat și controlat de ASF
Coșurile cu cadouri de Paște comandate de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară au costat 30.000 de lei de la bugetul instituției, potrivit Europa Liberă.
Oferta de achiziții de pachete pentru Paște a fost urcată de ASF în SEAP – platforma electronică de achiziții din România, în 10 aprilie. Reprezentanții instituției au ales coșurile cadou oferite de o firmă de produse de lux din Capitală, Le Menoir. În total, au fost cumpărate 300 de coșuri. Prețul de achiziție a variat între 70 și 330 de lei pe bucată, în funcție de produse. Coșurile mai ieftine au avut doar vin și prăjituri, iar cele scumpe vin franțuzesc, un cozonac și o terină sau foie gras…..”
https://www.libertatea.ro/stiri/asf-cadouri-de-paste-vin-foie-gras-4513768
“Klaus Iohannis pleacă în 9 zile în turneu sud-american. Vizite oficiale în Brazilia, Chile și Argentina
Președintel României Klaus Iohannis va efectua, în perioada 18-26 aprilie, vizite oficiale în Republica Federativă a Braziliei, în Republica Chile şi în Republica Argentina, a informat, vineri, Administraţia Prezidenţială.
….Principalele obiective ale vizitelor oficiale ale preşedintelui Iohannis în America Latină vizează: aprofundarea dialogului politico-diplomatic pe teme de interes comun; prezentarea poziţiilor şi evaluărilor României, ca stat membru al Uniunii Europene şi al NATO, vecin direct al Ucrainei, privind războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei şi contracararea efectelor acestuia care au proiecţii la nivel global care se resimt şi în America Latină, inclusiv pentru combaterea falselor narative ruse; creşterea profilului politic şi economic al României în acest spaţiu; impulsionarea contactelor sectoriale şi dezvoltarea unor proiecte bilaterale concrete în domeniile economiei, comerţului, cercetării, protecţiei mediului şi schimbărilor climatice, agricultură, educaţie, cultură, protecţie civilă şi altele; aprofundarea cooperării şi a coordonării la nivelul forurilor multilaterale, pentru apărarea multilateralismului şi a dreptului internaţional, inclusiv a principiilor Cartei ONU…..”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-26205846-klaus-iohannis-pleaca-turneu-sud-american-vizite-oficiale-brazilia-chile-argentina.htm
Buget bogat la Cotroceni 🙁
A vrut si duoamna sa mearga la Machu Picchu, etc iar netrebnicul plavan si ticalos s-a conformat cu celeritate…un fel de america express de la teveul varanului, de-acolo e inspiratia