Revista Presei – 13 noiembrie. Egalitatea in fata legii de la noi…
13/11/2018 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 13 noiembrie! Marţi, vremea va continua să se răcească şi va fi în general închisă în regiunile extracarpatice, cu nebulozitate joasă de tip stratiform, asociată trecător cu ploi slabe şi burniţă. În restul teritoriului valorile de temperatură se vor menţine mai ridicate decât în mod obişnuit, iar cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea când local va ploua.Temperaturile maxime vor fi de la 5…6 grade în Moldova şi Dobrogea, până la 18…19 grade în Dealurile de Vest, iar minimele se vor încadra între -1 şi 8 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. Marţi, în Capitală, vremea va fi în general închisă, cu nebulozitate joasă şi trecător burniţă, anunţă ANM. Vântul va sufla slab până la moderat. Valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice acestei date, astfel că maxima va fi în jur de 9 grade, iar minima de 3…5 grade.
Comisia Iordache, raport cu modificări pe OUG 92 privind legile justiției. Urmează votul în plen Comisia specială privind legile justiției a adoptat un raport favorabil privind Ordonanța de Urgență 92/2018, care prevedea printre altele amânarea pensionării anticipate a magistraților, modificând mai multe articole din cele trei legi ale justiției. A rămas în lege amânarea până la începutul lui 2020 a pensionării anticipate pentru magistrații cu minimum 20 de ani vechime, fiind așteptat un punct de vedere de la CSM, precum și prevederea prin care vechimea necesară pentru procurorii DNA și DIICOT crește la 10 ani. …”Nu s-a rezolvat chestiunea neretroactivității (în cazul procurorilor DNA și DIICOT – n.r.). Deși ministrul a spus că nu se aplică retroactiv, văzâng textul înțelegem că poate fi o interpretare (în acest sens – n.r.). Vom contesta și noi la Curtea Constituțională inclusiv pt acel motiv. In loc sa imbunătățim această ordonanță și să punem de acord cu recomandările Comisiei de la Veneția, comisia a făcut contrariul,” Integral: https://www.hotnews.ro
Modificările la Codul Penal operate de PSD-ALDE îl vor scăpa pe Tăriceanu de noul dosar de luare de mită Chiar dacă Senatul va vota pentru încuviinţarea urmăririi penale în cazul Tăriceanu, liderul ALDE tot va scăpa de dosar odată ce intră în vigoare prevederile noului Cod Penal operate de coaliţia de guvernare, a atras atenţia luni, pentru Epoch Times, deputatul USR Stelian Ion. Deputatul a explicat că, potrivit modificărilor la Codul Penal aduse de PSD-ALDE, prescripţia la luare de mită – infracţiune de care este acuzat Tăriceanu – a fost redusă de la 10 la 8 ani. Deci, când va intra în vigoare această prevedere, pentru că nu a fost declarată neconstituţională, şeful ALDE va scăpa de dosar. Practic infracţiunea care îl vizează pe liderul ALDE se va fi prescris în 2016, după ce intră în vigoare Codul Penal. Reamintim că Biroul permanent al Senatului va discuta, luni, solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, a confirmat social-democratul Claudiu Manda. Ulterior discuţiilor, Biroul permanent va înainta cererea Comisiei juridice în vederea formulării unui punct de vedere, acesta urmând să fie transmis plenului, care va da sau nu undă verde cererii procurorilor anticorupţie. Aceste declaraţii vin la două zile după ce deputatul PSD Eugen Nicolicea susţinea, la Antena 3, că este puţin probabil ca până la sfârşitul acestei sesiuni a Parlamentului să se supună votului solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Călin Popescu Tăriceanu, pe motiv că senatorii nu au timp să studieze dosarul, acesta având 73 de volume. Integral: http://epochtimes-romania.com
MIHAI FERCALĂ E PE CALE SĂ ÎNFRÂNGĂ TRIPLA ALIANŢĂ ÎN LUPTA PENTRU CONTROLUL DEPOZITARULUI CENTRAL Baciul Moldovan, politica turmelor şi lupta pentru caşcaval în spaţiul carpato-danubiano-pontic Întâia filă a pachetului de hârtii, luată la întâmplare din vraf, este o adresă înaintată la 20 iunie 2018 Serviciului teritorial Constanţa al D.I.I.C.O.T de către domnul Marius Adrian Moldovan, în calitate de fost membru al Directoratului SIF Transilvania S.A. şi de membru ales al Consiliului de Supraveghere al aceleiaşi SIF Transilvania. Domnul Moldovan afirmă în adresă, citez: “Informarea pe care v-o transmit o formulez pe fondul publicării de către SIF Transilvania S.A. a Raportului Curent nr. 5675/31.05.2018 prin care este publicat evenimentul important referitor la comunicarea DIICOT în dosarul 582D/P/2016, prin care SIF este înştiinţată că s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Frăţilă Constantin, membru în Consiliul de supraveghere(…) Dosarul penal s-a format în urma sesizării ASF privind infracţiunea de manipulare a pieţei de capital prin efectuarea de tranzacţii simulate cu acţiuni emise de SIF Transilvania”.Aha, deci un oarecare domn Moldovan scrie o scrisoare unor procurori pe fondul unor treburi care au fost publicate. Au fost publicate de SIF. De acel SIF unde domnul Moldovan a activat, activa la data respectivă, activează încă, mai întâi ca membru în Directorat, apoi ca membru în Consiliul de Supraveghere…Domnul Moldovan ia, aşadar, notă din publicare despre situaţia unui coleg al său de la SIF Transilvania. Din publicarea unui document la a cărui redactare a participat… Care-l determină să scrie la procuratură…Următorul pasaj din eseul domnului Marius Moldovan e kafkian:”Contextul care m-a făcut să fac această informare este următorul. În urmă cu câteva luni am fost abordat de către domnul Constantin Frăţilă şi m-a întrebat dacă am ceva împotrivă să mă nominalizeze ca martor în dosarul sus menţionat. (n.a. – am reprodus întocmai, mot A mot, respectând până şi punctuaţia autorului). Nu am avut nimic împotrivă, numai că ulterior mi-am dat seama că eu sunt, de altfel, una dintre persoanele care a semnat plângerea penală”.Genial! Moldovan a scris o informare în contextul în care Frăţilă l-a rugat să-i fie martor într-un dosar întocmit în baza unei plângeri în care Moldovan a fost co-semnatar. Moldovan a acceptat să mărturisescă în apărarea lui Frăţilă, după care şi-a amintit că el îl reclamase. Informarea, scrisă de Marius-Adrian Moldovan în 19 iunie şi înregistrată la DIICOT Constanţa o zi mai târziu, pe 20, nu-l vizează însă în principal pe Constantin Frăţilă, ci este îndreptată împotriva lui Mihai Fercală. DIICOT este informată că Fercală încearcă să acuze metode legale , specifice societăţilor listate pe piaţa de capital, cu rea credinţă, pentru a putea determina prin presiune să i se permită a influenţa votul în cadrul SIF astfel încât să numească un consiliu de supraveghere pe care să-l controleze. Care e miza? De ce se împleticeşte Moldovan în fraze abracadabrante, de ce se aventurează în delaţiuni machiavelice, de ce reclamă Transilvania la Constanţa şi care e misia sa istorică pe tărâm financiar? De ce vorbim noi de el?• Ce e SIF 3, cum funcţionează şi cum ar vrea lumea să funcţioneze. Societatea de Investiţii Financiare Transilvania S.A., SIF 3, este un organism de plasament colectiv cu o politică de investiţii diversificată, administrat în sistem dualist de un Directorat aflat sub controlul unui Consiliu de Supraveghere. Consiliul de Supraveghere este compus din şapte membri, din care cinci sunt aleşi de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor din 28 aprilie 2017. Domnul Marius-Adrian Moldovan a fost ales ca membru al consiliului prin hotărârea nr. 1/27.04.2018 a AGOA a SIF 3. ASF a autorizat numirea sa în 10 octombrie 2018. Directoratul este alcătuit din trei membri, anume Mihai Fercală, Iulian Stan şi Ştefan Szitas. Mihai Fercală este cel care conduce SIF Transilvania, ca preşedinte director general, apoi ca preşedinte executiv şi director general, din 1992. Constantin Frăţilă este un fost arbitru de fotbal care a început să investească pe Bursă prin 1999-2000, imediat după prima criză a Bursei, a pornit cu un plasament de 400.000 de dolari, conform propriilor lui declaraţii, şi a ajuns pe la sfârşitul anului 2007 la un portofoliu estimat la 60 de milioane de euro. După marasmul din 2008-2009, Frăţilă a pierdut ceva bani, dar s-a redresat repejor. El a ajuns să deţină, pe lângă varii pachete de acţiuni pe BVB, şi o însemnată participaţie la o firmă constănţeană de construcţii, 1% din capitalul SIF Transilvania. Integral: http://m.bursa.ro
De ce a decis Comisia Europeană să finanțeze doar jumătate din magistrala de metrou M6 către Aeroportul Otopeni. Criticile aduse proiectului depus de România În urma eșecului autorităților române de a oferi explicații pertinente, Comisia Europeană a decis că magistrala de metrou M6 (1 Mai-Aeroportul Otopeni) va avea finanțare europeană nerambursabilă asigurată doar pe jumătate din distanță, adică doar până la stația Tokyo (zona Mall Băneasa), scrie Asociația Pro Infrastructura. Informația a fost confirmată marți de directorul general Metrorex, Dumitru Sodolescu. În articol puteți citi pe larg ce aspecte reproșează cei de la Comisia Europeană statului român pentru proiectul de peste un miliard de euro. Asociația Pro Infrastructura anunță că a primit scrisoarea prin care Comisia Europeană, în februarie 2018, critica și cerea explicații de la partea română despre Magistrala M6 de metrou în urma depunerii cererii de finanțare (în decembrie 2017) de către autoritățile române. În scrisoare, experții de la Bruxelles prezintă șase “aspecte critice“, deintre care două grave. În scrisoare, experții de la Bruxelles prezintă șase “aspecte critice” (alături de altele secundare) în vederea obținerii finanțării nerambursabile, dintre care două extrem de grave: absența unei analize de opțiuni veritabile și estimarea costurilor la un nivel prea scăzut. De exemplu CE spune că estimarea de cost este nerealistă, la 52,5 milioane euro/km, în timp ce la alte proiecte recente din București costurile sunt de 69-83 milioane euro/km. În plus, Comisia critica faptul că Magistrala M6 nu ține cont de construirea noului terminal T2 la Aeroportul Otopeni în est (spre Autostrada A3), iar studiul de trafic nu este de încredere. La fel de important este deranjul creat pe DN1 în timpul execuției stațiilor în galerie deschisă, iar autoritățile române sunt prea optimiste cu privire la implementarea proiectului în 4,5 ani (unul aferent licitației și alți 3,5 de lucrări în teren). Integral: https://monitorizari.hotnews.ro
Salariatul român primește mai puțin din rezultatul muncii decât în alte state din regiune, din cauza taxelor mai ridicate Salariul minim brut din România depășește media regiunii Europei Centrale și de Est și are cea mai ridicată rată efectivă de taxare dintre statele din regiune, de 41,5%, potrivit unei analize Deloitte România. Rata efectivă de taxare se menține cea mai înaltă, 41,5%, și în cazul unui salariu brut de 1.000 de euro, pentru care media regiunii este de 27%. Principalele constatări ale analizei.: -Salariul minim brut variază între 500 de euro (Estonia) și 261 de euro (Bulgaria), media fiind 421 de euro.- Estonia are cea mai scăzută rată efectivă de taxare a salariului minim, de 4%, urmată de Lituania (10%) și Cehia (14%), iar România, cea mai înaltă rată, de 42%, media fiind 21%.- Rata efectivă de taxare a unui salariu brut de 1.000 de euro este cea mai ridicată în România (42%), Ungaria (34%), Letonia (29%) și cea mai redusă în Estonia (13%), Bulgaria (22%), Lituania (23%).- România are nivelul cel mai mic de contribuții datorate de angajator (2,25%), media fiind de aproximativ 23% „Când discutăm despre salarii, ne raportăm, de regulă, la valoarea lor brută. Astfel, România nu arată rău deloc, cu o creștere a salariului mediu brut de aproximativ 41% în ultimii doi ani. Stăm bine și la nivel de regiune. Din păcate însă, dacă luăm în calcul ratele efective de taxare, salariul minim net din România coboară spre finalul aceluiași clasament. Asta înseamnă că, la sfârșitul lunii, angajatul român ia cei mai puțini bani în mână, spre deosebire de colegii lui din țările din regiune”, susține Monica Țariuc, senior manager Consultanță Fiscală, Deloitte România…..„Salariatul român primește procentual mai puțin din rezultatul muncii decât în alte state din regiune, impozitul și contribuțiile la bugetele publice fiind mai ridicate. Ar fi, așadar, de așteptat ca fiscalitatea înaltă să se reflecte și într-o calitate a vieții mai crescută, de vreme ce salariatul investește mai mult în serviciile publice de educație, sănătate, infrastructură etc. Însă, mergând la clasamentele mondiale în acest sens, ele arată contrariul, cheltuielile publice având o eficiență redusă”. Integral: https://economie.hotnews.ro
UE pregătește măsuri drastice împotriva defrișărilor. În România, sunt tăiate și parcurile naționale Marea Britanie, Franța și Germania cer în mod expres Comisiei Europene să treacă la aplicarea unor măsuri dure pentru a opri defrișările, până la finalul acestui an, relatează The Guardian. ….Scrisoarea vizează și situația de la noi din țară. România are păduri protejate doar cu numele. Defrişările ilegale afectează chiar şi parcurile naţionale de la noi din țară, iar de această situaţie ruşinoasă ajung acum să afle şi europenii. Aproape 400.000 de metri cubi au fost tăiaţi, într-un singur an, din cele 13 parcuri naţionale ale României. România s-a aflat în centrul unui scandal privind defrișarea necontrolată a pădurilor. Mai multe ONG-uri au acuzat grupul austriac Holzindustrie Schweighofer că ar achiziţiona lemn tăiat ilegal din pădurile României. În iulie 2017, retailerul de materiale de construcţii şi amenajări interioare Leroy Merlin a anunţat că a exclus, în perioada martie-iunie 2017, din lanţul său de aprovizionare 25 de furnizori, printre care şi producătorul austriac Holzindustrie Schweighofer, deoarece aceştia nu aveau certificare FSC (Forest Stewardship Council)….Anterior, şi alte lanţuri de bricolaj precum Hornbach sau Brico Dépôt România anunţaseră că au redus sau sistat aprovizionarea cu produse din lemn provenind de la Holzindustrie Schweighofer. În februarie 2018, compania a anunţat că, în medie, 70 de camioane sosesc pe zi la fabricile de cherestea din România şi a menţionat că a implementat un sistem prin care identifică transporturi neconforme şi le refuză. În 2017, aplicația „Inspectorul Pădurii”, prin care orice persoană putea verifica legalitatea unui transport de lemne și putea raporta la poliție potențialele ilegalități a fost blocată. Drept urmare, mai multe persoane care au sunat la 112 pentru a semnala posibile transporturi ilegale de lemne s-au ales cu amendă, pentru că aplicația nu mai este actualizată la zi. Integral: https://www.digi24.ro
Aplicaţia “Inspectorul pădurii”, care a reprezentat pentru pădurile noastre o adevărată gură de oxigen, blocată de guvernanţi MAREA DEFRIŞARE, partea a II-a.Tehnologia ne poate ajuta să oprim furturile din pădure. Din păcate, guvernanții au blocat aplicațiile prin care oricine putea să vadă unde, cine şi cum taie păduri. Justificarea a fost că lucrează la altele noi, performante. O măsură care îi ajută din plin chiar pe hoții de păduri. În Argeș, de exemplu, se taie și se taie păduri ilegal. Autoritățile știu, dar nu fac mare lucru. De-a lungul anilor mai multe poveşti pe care le-am prezentat la “România, te iubesc!” au ajuns pe masa anchetatorilor. În munţii Buzăului şi Covasnei, în 2011, omul de afaceri Gheorghe Ceteraş a reuşit să pună mâna pe mai bine de 10 mii de hectare de pădure. Povestea e pe cât de simplă, pe atât de penală. Înainte de comunism Societatea Forestieră Anonimă Ardeleană deţinea în Buzău şi Covasna pădure. Societatea se împrumuta la stat şi gajează cu pădurea care intră în proprietatea statului în baza datoriei în 1948. După Revoluţie urmaşii fostului director al societăţii, profitând de proasta legislaţie de la noi, cer fără drept întreaga suprafaţă deţinută de fosta Societate. Pe fir intra Gherorghe Ceteraş care cumpără drepturile litigioase de la presupuşii moştenitori şi cu ajutorul silvicultorilor, al autorităţilor locale şi judecătorilor pune mâna pe 10 mii de hectare de pădure. Le vinde imediat….Se întâmpla în 2013. Abia in 2015 Ceteraş a fost arestat. Iar anul acesta a fost condamnat în prima instanţă la 10 ani şi 8 luni de închisoare. Alături de el, foşti prefecţi de Buzău, un judecător şi mai mulţi silvicultori au fost condamnaţi la ani grei de închisoare pentru retrocedarea pădurii de pe munţii Buzăului. Pentru pădurea din Covasna dosarul încă este blocat la DNA Braşov, iar statul încearcă acum să recupereze întreaga suprafaţă de pădure. Şi astfel de cazuri sunt multe. Sute de mii de hectare au fost retrocedate ilegal. Alte sute de mii de hectare sunt în litigiu şi avem şi acum peste 200.000 de hectare de pădure nepăzită. Acolo, de fapt, pădure nu mai există. Ani la rând am cerut schimbarea legislaţie care să pedepsească tăierile masive ca atentat la siguranţa naţională. Politicienii au pasat de la unul la altul aceasta cerere. La instalarea preşedintelui Iohannis în funcţie l-am întrebat dacă este de acord cu această prevedere….Încă nu s-au dat norme de aplicare a legii pentru că parlamentarii noştri sunt ocupaţi cu alte probleme. Spre exemplu acum jandarmii pot sa opreasca camionele cu lemne doar pe drumurile forestiere. Daca ca intrat în sate sau pe drumurile comunale nu mai intra în atribuţia lor....Aplicaţia “Inspectorul pădurii” a fost gândită de Bogdan Micu, în 2016, în timpul guvernului tehnocrat. Cu ajutorul ei oricine putea să vadă “trasabilitatea lemnului”. Ba mai mult, sistemul lansa şi alarme în locurile în care pădurea dispărea. În 2017, guvernarea PSD, a oprit funcţionarea aplicaţiei. Integral: https://stirileprotv.ro
Lia Olguţa Vasilescu recidivează: “Peste 1.700 de kilometri de reţea de apă a fost construită doar în ultimii 2 ani.” Documentul oficial arată ZERO proiecte finalizate Ministrul Muncii a pus din nou pe Facebook 20 de fotografii cu liste ale proiectelor locale de canalizare sau reţele de apă potabilă, desfăşurate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, al Ministerului Agriculturii. Lia Olguţa Vasilescu scrie că “Peste 1700 de km de rețea de apa, in mediul rural, a fost construită doar in ultimii doi ani și doar pe fonduri de la Ministerul Agriculturii, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală“. Afirmaţia vine după ce acum câteva zile Edupedu.ro semnala că Lia Olguţa Vasilescu prezintă peste 300 de şcoli şi grădiniţe construite în ultimii doi ani, în vreme ce lista oficială a obiectivelor finalizate arăta de fapt zero proiecte finalizate….Am consultat portalul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, care arată stadiul proiectelor la data de 1 noiembrie 2018. Potrivit documentului oficial, atât pentru infrastructura de apă, cât şi pentru cea de apă uzată, numărul proiectelor finalizate în exerciţiul financiar 2014-2020 este 0(zero) …. PotrivitStrategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă 2030, aprobată de Guvern vineri, pe 9 noiembrie 2018, doar “65,2% din populația României era deservită de sistemul public de alimentare cu apă în 2016, fiind astfel țara din UE cea mai puțin dezvoltată din acest punct de vedere. Situația României este comparabilă cu celelalte state ale UE în ceea ce privește rata conectării la infrastructura de alimentare cu apă în mediul urban, de 94,9%, faţă de 96-100% în celelalte state UE. În schimb, în mediul rural rata conectării este doar de 30,8%, sub nivelul mediei UE. În privinţa sanitaţiei, România este țara din UE cu cel mai mare procent de populație, care în anul 2015 nu avea acces la o baie, un duș și la o toaletă în incinta casei, respectiv de 30,5% comparativ cu media UE de doar 2,0%. Integral: https://www.edupedu.ro
Scandal monstru în PSD! Dragnea pus la zid! …..Școlit în Franţa şi Belgia, Victor Negrescu a intrat în politică de mic. Avea doar 17 ani, când s-a înscris în PSD, la îndemnul tatălui său, Ion Negrescu, fost diplomat şi fost consul al României la Bruxelles. De altfel, părintele său a fost şi motivul ascensiunii sale profesionale, deoarece contribuţia lui la lipit afişe prin campanii a fost una aproape inexistentă. Înainte să ajungă eurodeputat, la doar 30 de ani, Victor Negrescu a fost consilier al secretarului Comisiei de politică externă din Camera Deputaţilor şi vicepreşedintelui Comisiei de Afaceri Legale din Parlamentul European, Titus Corlăţean, dar consilier la Ministerul Energiei. A urmat practice un traseu clasic, bazat pe relaţiile tatălui şi nu pe principii de meritocraţie, aproape inexistente când vine vorba de politică, indiferent de partid. Conform unor surse PSD şi fratele fostului ministru este bine încadrat în stat, mai exact ca ofiţer SRI cu grad înalt. Țelul familiei, se pare că era ca Victor să fie viitorul Comisar European, odată cu finalizarea mandatului de către Corina Creţu….„Când a ajuns el la Bruxelles, era un nimeni. Nu-l băga nimeni în seamă, dar era un băiat cu bun simţ. Acum nu-i mai ajungeai la nas nici cu prăjina. Se credea mai mult decât este. Crede că preşedinţia României la UE depinde de el şi aştepta să fie rugat să se întoarcă. Integral: https://www.capital.ro
Va doresc o zi linistita, fara pisica neagra! @Desy
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata
Chiar ca este egalitate in fata legii de la noi , unii mai egali decat altii :
http://www.ziare.com/tariceanu/dna/mesajele-lui-dan-adronic-l-au-dat-de-gol-pe-tariceanu-ce-documente-au-procurorii-dna-1537902
” Procuror: Deci dumneavoastra l-ati adus pe domnul Finkelstein?
Sheves: Nu, nu. Noi l-am adus de cand… am lucrat cu el de cand am lucrat impreuna in Austria, Inainte. Deci in multe campanii am lucrat impreuna, nu multe, 5,6 campanii. ”
Noroc ca la austrieci justitia e justitie , procurorii nu se tem sa ancheteze ( chiat ca i supara pe Bunii Prieteni ) iar presa stie sa obtina informatii indiferent daca e vorba de vreo sluga a lui Putin , Orban sau Bibilake .
Dosarul asta facut de autoritatile austriece e o mica palma pentru Romania ( cu tot ce inseamna ea : justitie , servicii secrete , societate civila , inchinatori la Sf Bibilake etc etc ) . De luat notite .
Buna dimineața
“Cum ne fura străinii care ne au luat fabricile noastre”!
Pana la străinii ăștia “rai” sa ne reamintim un pic situația anterioară vânzării către hrăpăreți străini
-PETROM – s a plătit10 ani 1cent/lt pentru a acoperi pierderile acumulate sub înțeleaptul management al reprezentanților noștri
-CS Galați pierdea 1 milion USD/zi înainte de privatizare;noi plăteam pierderile astea
Și “inteleaptul management”e in plină desfășurare=devalizarea Romgaz ,Nuclearelectrica și TransGaz -se pregătește Hidroelectrica si antibiotice-e in plin avânt….urmarea? se vor înglodat in datorii și probabil vor fi vândute câțiva ani mai târziu “prietenilor” pe nimic și iar ne vom lamenta “vai mândra noastră industrie e data pe nimic străinilor”…..
“La inceputul anilor ’80, Marc Rich printr-una din firmele sale, Philip Brader’s, care a detinut monopolul exporturilor romanesti de neferoase , a cumparat toata productia anuala de aluminiu si cupru a Romaniei pentru a da un tun in SUA. Tunul i-a reusit si s-a umplut de multi bani. Rich a intermediat exporturi de grâne din SUA in Romania, inca de la finele anilor ‘80, in cadrul unui program subventionat de statul american. Companiile lui au primit 95 de milioane de dolari ca sa cumpere cereale destinate pietelor din China, URSS, Arabia Saudita si Romania.
Rich a intermediat si vanzarile de petrol ale regimului Ceausescu, iar ulterior, cu sprijinul autoritatilor romane, ale SRI si cu protectia lui Iliescu, a incalcat embargoul impus Iugoslaviei la inceputul anilor ’90, livrand regimului Milosevici cupru si petrol.
Rich a revenit in anii ’90 la Bucuresti, incercand sa preia Hotelul Athene Palace.
Rich este si in spatele combinatului Marco International care a cumparat Alum, achizitie care a creat o pozitie de monopol rusilor, care au inhatat cam tot ce misca pe aluminiu, material strategic, feroaliaje, la Tulcea, industria specializata a prelucrarii metalului, la COS Targoviste.”
Mi se pare interesanta Naratiuea doamnei Savin , mai ales ca exista si ceva documente prin arhivele procuraturii :))
Ma refer la naratiuni de astea , cu “geto-dacu’ ” petrica – in rol de sluga al aducatorului de knwo how , Mark Rich https://nicoletasavin.wordpress.com/2010/05/30/ofensiva-rusa-ii-marc-rich/
Propaganda israelitilor rusofoni – http://www.ziare.com/psd/dna/analiza-cum-contraataca-psd-raportul-mcv-cu-un-mesaj-anti-european-in-care-romanii-sunt-discriminati-de-ue-nu-guvernele-dragnea-1538004
Din putul gandirii ( toxice ) a consiglierilor trimisi de bibilake sa i dreseze pe bibilakeii din Ro , in aplauzele fanilor – ” – Poporul roman este ofensat de MCV, este vorba despre demnitatea lui: “AJUNGE, ATI DEPASIT MASURA!” – majusculele ii apartin, iarasi, partidului.
Scurta interpretare: PSD va incerca sa schimbe subiectul frazei si va vorbi despre Romania, nu despre Guvernul Romaniei, condus, asa cum stim, dar sa ramana notat in context, de Viorica Dancila, fost europarlamentar, proaspat intoarsa dintr-un turneu in tarile arabe. In loc de PSD-ALDE, vom auzi, de la tribuna de partid “poporul roman”.”
Probabil ca sputnik , time of israel , etc .. savureaza si se distreaza la culme pe prostia si slugarnicia “elitelor ” romanesti .
Remember ” ”Liviu Dragnea provoacă un șoc pe scena politică— și se poate aprecia că va genera ecouri internaționale. Pe scurt, pentru prima dată în istoria postdecembristă, liderul principalului partidul de guvernământ acuză NATO și UE de finanțare a „statului paralel”.” https://www.g4media.ro/sputnik-il-lauda-pe-liviu-dragnea-pentru-cea-mai-importanta-declaratie-din-cariera-lui-va-avea-efect-la-nivel-international.html
Si l mai lauda cineva – un cocalar cercetat penal , Bunul Lui Prieten .
Din partea lumii civilizate vom vedea azi la 15 30 care sunt “laudele” la adresa vagabonzilor care “conduc” Romania si Gazeaza zeci de mii de oameni fara sa pateasca nimic .
Oare „a gaza” vine de la Gaza?
Bună ziua! 🙂
Poate vom afla , salve 😀 !
Buna ziua.
https://www.g4media.ro/breaking-manfred-weber-ppe-va-sustine-rezolutia-romania-face-pasi-inapoi-in-lupta-anticoruptie-si-justitie.html
Buna ziua,
Tov. doctor Daea , perechea perfecta a veoricai
“Pentru a fi admis la „Ștefan Gheorghiu“, Petre Daea a arătat că are o origine sănătoasă, a dovedit devotament față de Partidul Comunist, a fost propus de organizațiile muncitorești ale PCR și, în final, a primit binecuvântarea lui Nicolae Ceaușescu.
În perioada 1976 – 1979, Petre Daea a urmat „cursurile universității politice și de partid“ (Ștefan Gheorghiu – n.red.), după cum singur menționează într-un document obținut de Newsweek România.
Acest aspect nu este menționat în cv-ul oficial al ministrului de astăzi al Agriculturii. Între 1982 – 1983, Petre Daea s-a întors la Academia de Partid „Ștefan Gheorgiu“, urmând Institutul Central de Pregătire a Cadrelor de Conducere din Economia și Administrația de Stat. Pe site-ul guvernului, actualul ministru al Agriculturii pretinde însă că la institut ar fi obținut un doctorat, dar documententele consultate de Newsweek România îl contrazic.
Petre Daea a fost cursant la secția „Agricultură/CAP“. A luat note de 10 la examene precum „Materialismul dialectic și istoric, concepția revoluționară despre lume și viață a PCR, fundament teoretic al conștiinței socialiste“ sau „Atributele conducerii unității agricole socialiste“.
Ministrul Agriculturii a învățat atunci nu doar agricultură colectivistă și CAP-istă. El se angaja la „înfăptuirea unei adevărate revoluții în gândirea tuturor oamenilor muncii care își desfășoară activitatea în agricultură“.
În anii ’80, cei mai negri ai regimului Ceaușescu, acest lucru însemna îndoctrinarea muncitorilor și țăranilor cu ideologia comunistă. La asta s-a angajat Petre Daea cu mare avânt. Documentele și informațiile pe care le publicăm arată că ministrul Agriculturii din guvernul Dăncilă s-a înregimentat în Partidul Comunist încă din facultate, unde a condus diverse asociații studențești.
În paralel cu activitatea sa de inginer agronom, Daea asigura, într-o notă, secretariarul Comitetului Central al PCR că „am continuat să studiez pentru a-mi ridica nivelul politic și idoleogic“. Cu acest nivel politic ridicat, obținut exclusiv în comunism, Petre Daea se pregătește ca anul viitor să coordoneze stabilirea noii Politici Agricole Comune a Uniunii Europene.”
PS tov . Daea, ia mergeti la fermierii olandezi si belgieni si explicati ce inseamna politica agrara. mama lor de nestiuitori !
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22810830-parlamentul-european-adoptat-rezolutia-adresa-romaniei-privind-statul-drept.htm
Va salut…
un asemena vot, pentru o tara democratica ar fi ravasitor. Dar credeti ca va avea efectul scontat pe malurile Dambovitei,sau pe balta Belina ? Astept sa vad si sa aud hoardele de basini varaniene pe post de moderatori tv ,care vor infiera atat rezolutia cat si presedintele. Nu sunt asa de multe voturi “pentru’ cat ar fi meritat ,deoarece socialistii si progresistii europeni ,nu i-au lasat la “greu” pe fratii lor.
Retineti ; Olanda , Belgia , UK si SUA sunt prietenii Romaniei democratice. Restul mimeaza prietenia mai mult sau mai putin convingator.
De aceea spuneam si spun ca nu prea mi-s la suflet multi…multi sicofanti europeni.
Bună ziua! 🙂
Am scris dimineață un comentariu, exact pe tema asta:
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-12-noiembrie/60204/#comment-192669
Nu prea (mai) am încredere în nemți și nici francezii nu mai sunt ce-au fost odată, pe vremea marelui general Henri Mathyas Berthelot – generalul Burtălău, cum îi ziceau militarii români 🙂 – și a geografului Emmanuel de Martonne (cel mulțumită căruia, inclusiv Stalin a lăsat, după 1945, actuala graniță a României cu Ungaria, unde este stabilită de de Martonne, în 1919-20!)!…
Iar, legat de „socialiștii și progresiștii” europeni… niște ipocriți, mai „cu ștaif” ca ăia mioritici! Mai mult caracter are Cătălin Ivan, care și-a dat demisia din grupul S&D din Parlamentul European, decât Timmermans, căruia i-am scris de prin ianuarie-februarie să-i dea pe (muie)psd afară din grup!
Nu doar faptul că nu i-a dat afară e o problemă: musiu socialistul amintit mai sus, nici nu mi-a răspuns la mesaj până azi!…
Buna ziua
12:35: Liderul PPE, Manfred : -” Am vazut oameni batuti de politie, ceea ce este inacceptabil! ”
———————————–
Ce a declarat Bunul Sau Prieten nu o sa mai reiau , cine gandeste singur nu are nevoie de comparatii – sa vada cu cine Ro poate evolua si cu cine nu .
E destul de simplu .
MCV – dupa 2 ani de la Asaltul Black Cube asupra sistemului judiciar din Ro si de know how al bibilakeilor :
“Raportul MCV privind Justiția și lupta anticorupție din România, făcut public marți de Comisia Europeană, este cea mai dură și nefavorabilă evaluare a țării noastre de la intrarea în Uniunea Europeană.
Executivul comunitar critică fără menajamente acțiunile în forță ale coaliției PSD-ALDE împotriva independenței Justiției și a luptei anticorupție, motiv pentru care a impus României opt recomandări suplimentare față de cele 12 transmise în ianuarie 2017”. https://www.g4media.ro/breaking-cel-mai-dur-raport-mcv-despre-situatia-justitiei-din-romania-opt-recomandari-suplimentare-din-partea-comisiei-printre-care-stoparea-legilor-justitiei-a-codurilor-penale-numirii-si-revocar.html
Și încă:
https://www.g4media.ro/ultima-ora-bulgaria-primeste-termen-de-ridicare-a-mcv-anul-2019-romania-nu.html
Rușinos! Acest gio anti-național „a dat de pereți” la propriu și cu ce ar fi trebuit să fie Anul Centenarului și cu pregătirea președinției românești ai UE de anul viitor! 🙁
Da !
Dar daca Bunul Sau Prieten este multumit … atunci sa ne mutam in URSS , sa nu l intristam cumva daca aplicam ce zic aia rai cu MCV ul si cu rezolutiile lor rautacioase .
Legat de MCV, e o omisiune acolo: România a făcut progrese, inimaginabile! În „lupta împotriva anti-corupției”! 🙂
Buna ziua. Iohannis a dat de pereti cu dragnea dancila dar nu a rostit nici macar o data tariceanu sau alde si spera ca ”politicienii din parlament sa se trezeasca”. Probabil europenii ar accepta cu guvern psd fara dragnea si gasca. Tariceanu inca isi negociaza viitoarea dregatorie. Nu scapam de manechin prea curand
Hopa! Interesant!
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22811062-vicepresedintele-senatului-claudiu-manda-dna.htm
Buna seara
Statul “paralel” , finantat de UE/NATO .
Vigilenta maxima ” O fetita de 9 ani din judetul Botosani a fost trimisa in judecata de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Suceava pentru o datorie de 158 de lei, dupa ce, in urma cu sase ani, cand fetita avea 3 ani, a beneficiat in aceeasi perioada atat de o internare in spital, cat si de un set de analize medicale gratuite facute la un laborator privat.”
http://www.ziare.com/stiri/eveniment/un-copil-de-9-ani-a-fost-trimis-in-judecata-de-casa-judeteana-de-asigurari-de-sanatate-pentru-o-datorie-de-158-de-lei-1538041
Seara buna
” succese” pe toata linia tovarasi. 🙂
– parlament UE ne trage de urechi.
– comisia UE scrie un MCV de sar capacele.
– FMI nici macar nu a mai tinut clasica conferinta de presa dupa vizita in ” tara minunilor”.( au lasat de inteles ca un deficit pe 2019 de 30 miliarde e basm de adormit naivii )
La toate aceste marete realizari e clar ca problema e DOAR un “defect de comunicare”?Vechea placa pe care o debiteaza mustaciosul cu cazier.
Sa nu uitam (evident) si statul paralel.
PS.
In 1962 cind a venit pe lume , avortul era inca legal.
Pacat ca mama lui nu stia. Ar fi facut un serviciu natiunii si umanitatii. 🙂
Buna seara!
Andronescu mai asteapta pana la numire!
http://www.ziare.com/klaus-johannis/presedinte/iohannis-spune-ca-va-raspunde-repede-la-nominalizarea-lui-ciamba-la-afaceri-europene-la-andronescu-va-dura-mai-mult-1538072
Decretul numirii lui Ciamba a fost semnat deja!
https://www.stiripesurse.ro/traian-basescu-o-desfiinteaza-pe-ecaterina-andronescu-a-sfarsit-prin-a-i-linge-ghetele-stapanului-sper-ca-profesorul-iohannis-o-va-trimite-inapoi-la-partid_1303695.html
Jos Romania ei pysty ottamaan puheenjohtajuutta vastaan, Suomi on seuraavana pj-vuorossa. Brexitin takiahan Britannian puheenjohtajuus jäi myös välistä ja Viro otti ohjat 2017 syksyllä, mutta siihen kyllä varauduttiin jo aiemmin.
— Henna Virkkunen (@HennaVirkkunen) November 13, 2018
https://www.uusisuomi.fi/kotimaa/264453-suomelle-eu-puheenjohtajuus-etuajassa-henna-virkkunen-otettava-vetovastuu
S-ar putea ca bibisorii sa nu apuce sa aplice Politica Lui .
Cam aici ne au adus livache , fanii si consumul excesiv de kukuruz .
E un mic semnal asa … pentru cine are idee care sunt tarile din spatele Finlandei :)))
Poate ii priviti pe Unteanu , Cristian Diaconescu la realitatea tv .
Bună dimineața!
https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-faze_tari-22811943-neuronul-stingher-urmasa-lui-dancila-moldova-este-granita-rusia.htm
„Europarlamentarul român Maria Gabriela Zoană a redefinit geografia Europei de Est în cursul dezbaterii de marți din plenul de la Strasbourg.
„Moldova, și nu trebuie să uităm acest lucru, Moldova este graniță cu Rusia”, a spus Zoană în timpul dezbaterii din Parlamentul European pe tema Acordului de Asociere UE-Republica Moldova.”
Tâmpita asta ori s-a molipsit de la #capdemătură (că i-a luat locul la Strasbourg 🙂 ), ori „știe” deja că rușii vor „încăleca” de tot Ucraina (cum, dealtfel, se tot chinuie, de prin 2014!)…
Buna dimineata
Au ramas doar cu Bunul Sau Prieten : https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22811714-psd-alde-parasite-colegii-lor-europeni-votul-din-parlamentul-care-condamnat-interventia-violenta-disproportionata-jandarmilor-protestele-din-august.htm
Salve! 🙂
Așa e!
Făcând un pic de „matematică” pe articol, ies 23 de la S&D (11 din România), plus 7 de la ALDE (3 români) + 1 UDMR-ist = 31. Restul de 120 de voturi contra rezoluției de unde vin? Or fi de la alt „bunul meu prieten” orban budapestanul? Sau, de la vreun polonez „certat” și el cu respectarea justiției? Sau de la comuniștii și extremiștii de dreapta din alte țări europene (că sunt destui din ăștia și nu doar în vestul Europei!)?
Ce sa mai zic ? :))
Ramai perplex cand vezi unele lucruri ..