Revista Presei – 13 martie.”E scumpă viaţa pe datorie: statul român se împrumută în 2023 la dobânzi cât un sfert din PNRR. În ultimii 10 ani, până în 2022 inclusiv, România a plătit dobânzi de 27 mld. euro (137 mld. lei)”
13/03/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 13 martie! În ţară, valorile termice vor creşte din nou în toate regiunile, iar vremea va fi în general frumoasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri pe crestele montane, iar pe alocuri şi în zonele joase din vest şi est. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 gr., iar cele minime în marea lor majoritate între -4 şi 4 gr., mai ridicate în Dealurile de Vest. Izolat vor fi condiţii de ceaţã. In Bucuresti vremea va fi în general frumoasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 13…14 gr., iar cea minimã de 0…2 gr.
“„O parte dintre românii care nu găsesc medicamente ieftine renunță la tratament.” Peste 3.000 de medicamente ieftine au dispărut din România, iar pentru cele rămase plătim din ce în ce mai mult Peste 3.000 de medicamente generice au dispărut în ultimii ani de pe piața din România, iar pacienții din țara noastră au plătit în ultimii ani din ce în ce mai mult pentru medicamente, din cauza politicilor de preț și de taxare stabilite de Guvern, la care se adaugă creșterea accelerată a costurilor de producție, generată de pandemie și de războiul din Ucraina. Dispariția de pe piață a mii de medicamente generice dă naștere unui paradox – pacienții au la dispoziție medicamente inovative (al căror preț este mai mare), dar deseori nu au acces la medicamente generice, care pot fi cu până la 80% mai ieftine. .… 70% dintre pacienții români se tratează cu medicamente generice, arată un studiu recent realizat de IQVIA, iar în perioada 2015 – 2021, acest lucru a generat economii de peste 780 de milioane de euro la bugetul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Medicamentele generice sunt echivalentele medicamentelor originale ale căror brevete au expirat. Ele conțin aceeași substanță activă ca și produsul original, fiind echivalente din punct de vedere al dozei, concentrației, căii de administrare, siguranței, eficacității și indicațiilor terapeutice. În întreaga lume, medicamentele generice și biosimilarele reprezintă soluția pentru creșterea accesului la tratament, întrucât ele înseamnă mai mulți pacienți tratați din aceeași sumă de bani. „O compensare de 50% sună bine, dar dacă e la un medicament scump, poate să fie înrobitoare. Am pacienți care nu își permit aceste costuri. Trebuie să ținem cont că un pacient ia mai multe medicamente pe lună și are și alte cheltuieli. Nu poți să lași pensia la farmacie! Pentru o bună parte a populației, existența genericelor pe piață îmi permite să fac medicină conform ghidurilor de practică”, arată dr. Daciana Toma, medic primar medicină de familie și vicepreședintele Societății Naționale de Medicina Familiei. …. „Există soluții! Alinierea taxei clawback la 15% pentru medicamentele generice și ajustarea prețurilor de până în 50 RON cu rata inflației pot scoate din impas accesul pacienților la medicamente generice. Guvernul, prin Ministerul Sănătății și cel al Finanțelor, trebuie să intervină de urgență pentru a corecta această situație paradoxală care face fabricarea și importul medicamentelor generice extrem de dificile. Solicităm Guvernului să formeze un consiliu interministerial și să pună în aplicare aceste soluții”, afirmă Daniel Bran, vicepreședinte APMGR și director general Accord Healthcare România. …. Producătorii de medicamente generice admit că au o colaborare bună că Ministerul Sănătăţii, dar nu la fel de bună cu Ministerul Finanţelor Publice, Alexandru Rafila fiind întrebat de jurnaliști dacă poate facilita relaţia cu acest minister: ….” Integral: https://www.hotnews.ro
“E scumpă viaţa pe datorie: statul român se împrumută în 2023 la dobânzi cât un sfert din PNRR. În ultimii 10 ani, până în 2022 inclusiv, România a plătit dobânzi de 27 mld. euro (137 mld. lei) România a plătit dobânzi în ultimul deceniu în valoare de 27 mld. de euro, echivalentul sumelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). În 2023, dacă tendinţa din ianuarie se păstrează, peste 7 mld. de euro ar urma să meargă spre dobânzile la datoria publică, care a trecut de 130 mld. de euro (650 mld. lei). Astfel, ca o comparaţie, în perioada 2013-2023, statul ar plăti numai cu dobânzile circa 35 mld. euro, adică cât era PIB-ul României în 1990. Cu un rating de ţară doar cu o treaptă deasupra „junk”, pe ultimul nivel recomandat investiţiilor, cu un război la graniţă şi cu un necesar de finanţare anual de peste 20 mld. de euro, România plăteşte unele dintre cele mai mari dobânzi din Uniunea Europeană. Singura ţară care plăteşte dobânzi mai mari este Ungaria, care are o inflaţie de 26% şi un deficit bugetar de peste 6% din PIB în 2022. „Ratele dobânzii plătite de statul român la datoria publică sunt relativ mari, în primul rând ca o consecinţă a unei prime de risc de ţară ridicate, dar şi a unei oferte (necesar de finanţare) relativ mari. România are un rating relativ slab la nivelul de PIB/capita pe care îl avem pentru că avem dezechilibre macroeconomice mari. Îmbunătăţirea ratingului de ţară, cu efecte favorabile la nivel de costuri de finanţare, este absolut necesară”, spune Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank şi fost preşedinte al Consiliului Fiscal. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Dragos Damian, Terapia Cluj: Ionut Dumitru, fara a stavili desertul demografic prin actiuni care sa inceapa imediat, nu va mai ramane in 20 de ani nimeni care sa se ocupe de convergenta interna, de echilibrele macroeconomice sau sa munceasca Cred ca toata lumea stie ca avem vreo cateva orase in 2023 iar restul tarii este blocata in 2000. Asta este convergenta interna. Sau ca o economie bazata pe consum de bunuri si servicii importate nu are cum sa aduca nici o urma de echilibru macroeconomic. Dar cand incep sa vorbeasca finantistii despre reforma pietei muncii si demografie inseamna ca suntem rau in picaj. A vorbit de cateva ori profesorul Daniel Daianu, a vorbit odata apasat guvernatorul Mugur Isarescu anul trecut in mai, acum Ionut Dumitru trece subiectul pe lista scurta a directiilor de actiune pentru crestere economica sustenabila. Sa lasam recensamantul deoparte, stim cu totii ca nu sunt 19.053.815 romani in tara, sunt probabil 15-16 milioane, dar nimeni nu are statistica asta. E mai rau decat de imaginam, daca ne uitam la patru evenimente critice, sporul natural negativ, dorinta de neoprit a zoomerilor de a pleca din tara, lipsa de “white collar” in industria de prelucrare (asta daca vrem sa industrializam Romania ca sa reducem din deficite) si iesirea la pensie incepand cu 2035 a peste 4 milioane de decretei. Ionut Dumitru, dupa cum merg lucrurile, in 2045 cand vei iesi la pensie, daca vor mai fi 10 milioane de romani ramasi in tara. Sa ne mai gandim la asta. Si ca sa oprim desertificarea, sa incepem prin a remedia cele 10 puncte de mai jos. 1. 10.000 de cautari / luna in 2022 pe site-urile de specialitate pentru job-uri in strainatate. Nu exista date statistice exacte privind numarul romanilor din strainatate, sursele guvernamentale estimeaza ca intre 5,7 si 8,1 milioane de romani traiesc si muncesc in strainatate. 2. Conform unui studiu efectuat in 2021 de think-tank-ul ReThink Romania circa 700 de mii de romani – aproximativ 3% din populatia tarii – isi doreau sa plece din tara in 2022, tentatia pentru a emigra fiind mai mare in randul tinerilor intre 16 si 24 de ani. 3. Procentul de NEET (tineri care nu sunt intr-o forma de educatie, instructie sau in campul muncii) este in 2021 al doilea cel mai mare din Uniunea Europeana, 23%, si mult peste media europeana de circa 15%. Informatie proaspata, din 2023, unul din trei elevi nu termina 8 clase primare. 4. Eurostat indica un grad de literatie digitala in Romania de circa 30% in populatia generala in 2021, cifra care ne situeaza pe ultimul loc in UE. 5. In trei ani, 2019-2021, Romania a pierdut aproape 900.000 de suflete, multe in floarea varstei si cu putere de munca. CIA Fact book 2022 ne da pe locul secund in lume la rata mortalitatii, 15,26% de decese la mia de locuitori. ….” Integral: https://www.zf.ro
“ZF vă prezintă cine conduce România. Cine conduce Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie: un preşedinte şi doi vicepreşedinţi …. Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), autoritatea care reglementează şi monitorizează piaţa de energie din România, are la conducere un preşedinte şi doi vicepreşedinţi. Preşedintele Dumitru Chiriţă este de profesie electrician şi a fost lider sindical timp de mai bine de 20 de ani. Chiriţă a fost electrician, şef de tură la fosta Întreprindere de Distribuţie a Energiei Electrice (IDEB) până în 1990. Apoi, în 1990 a ajuns liderul sindicatului Energia, iar din 1996 a ajuns vicepreşedinte al confederaţiei sindicale Blocul Naţional Sindical. În 2000, Chiriţă intrat în politică şi a devenit deputat PSD. Apoi, între 2004 şi 2007 a ajuns vicepreşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, deşi el este de profesie electrician, nu are studii în domeniu şi nici nu-l califică vreo experienţă anterioară pentru această poziţie. Vicepreşedintele Zoltan Nagy Bege este licenţiat în administrarea afacerilor şi lucrează de 16 ani în ANRE. Mircea Man, celălalt vicepreşedinte al ANRE, a fost de cinci ori deputat şi a trecut prin patru partide politice. În 1989, Mircea Man era şef de secţie la Staţiunea pentru Mecanizarea Agriculturii (SMA) Târgu Lăpuş. Apoi a intrat în politică, a trecut prin patru partide politice şi a fost de cinci ori deputat, în legislaturile: 1990-1992 (FSN), 1992-1996, 2000-2004 (PD), 2004-2008 (PDL), 2012-2016 (PDL). De asemenea, Mircea Man a fost şi preşedinte al Consiliului Judeţean Maramureş în perioada 2008 – 2012. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Este posibilă decuplarea dintre climă și energie? …. Din 1970, emisiile au crescut constant, cu aproximativ 1,5% pe an, dacă nu luăm în considerare efectele pandemiei și ale marii recesiuni de acum 15 ani. Reducerea rapidă a acestor emisii, conform IPCC, înseamnă că trebuie să ajungem la zero emisii în următorii 30 ani. Numai așa, afirmă același IPCC, mai avem vreo speranță de a menține temperatura planetei sub 1,5°C încălzire față de temperatura epocii pre-industriale. A inversa sensul curbelor crescătoare din partea stângă a Fig. 1 pentru a ajunge la cele descrescătoare din partea dreapta ar fi o realizare eroică. Răspunsurile noastre la influențele umane asupra climei necesită realizarea unui echilibru între certitudinile și incertitudinile pe care ni le oferă știința climei, ponderate cu pericolele și riscurile unei clime în schimbare, pe de o parte. La celălalt capăt găsim cererea în creștere de energie fiabilă, ieftină și „curată”. Iar pentru obținerea acestui echilibru trebuie să înțelegem și să considerăm valorile și prioritățile societale, toleranța noastră la risc, în funcție de generații și de zonele geografice (țările dezvoltate vs. cele în curs de dezvoltare). Și, bineînțeles, este important să evaluăm eficacitatea și costurile diferitelor răspunsuri pentru a constata dacă și care dintre ele introduce vreo diferență semnificativă (Fig. 2). …. Trei întrebări esențiale ne-ar putea ajuta să găsim răspunsurile adecvate pentru a ști dacă și în ce condiții decuplarea climei de energie ar fi posibilă. 1. Sunt justificate reduceri mari și rapide ale emisiilor? Planeta va continua să se încălzească într-un anumit ritm. Ce se va întâmpla atunci? Ne putem face o idee în acest sens dacă ne uităm la trecut. Fig. 3 reprezintă un grafic al schimbării temperaturii globale începând cu anul 1850, de pe când am început să avem valori măsurate rezonabil. Se poate observa că din 1900 globul pământesc s-a încălzit cu aproximativ 1,3°C. IPPC, organismul ONU care evaluează știința climei la aproximativ fiecare 7 ani, a declarat, pe baza unor diverse modele, că ne putem aștepta la o încălzire comparabilă până în anul 2100. …. Adevărata întrebare este care va fi impactul acestei încălziri? Va fi un dezastru? Va fi benignă? Este foarte greu de răspuns. Pentru că nu știm cum va evolua societatea. Nu știm cum se va schimba clima, dincolo de creșterea temperaturii. Dar putem să ne orientăm privind în trecut. Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat de la 1900 până în prezent, asistăm la cea mai mare îmbunătățire a condiției umane din toate timpurile, în ciuda faptului că temperatura a crescut cu 1,3°C (Tabel 1) …. Populația a crescut de 5 ori, ajungând în prezent la 8 miliarde de oameni. Speranța de viață a crescut de la 32 la aproape 73 ani. În acest timp, gradul de alfabetizare a crescut de 4 ori. PIB-ul pe cap de locuitor (în $2011) a crescut de cca 7 ori. Sărăcia extremă a scăzut de 7 ori și acest lucru important scapă de cele mai multe ori discuțiilor din mass media. Rata mortalității cauzate de fenomene meteorologice extreme a scăzut de 50 ori. Și toate acestea au avut loc în condițiile în care globul terestru s-a încălzit 1,3°C.[1] …. Mult mai important mi se pare faptul că toate scenariile IPCC pentru viitorul planetei implică o creștere economică substanțială. Și, atunci: Există o „criză climatică”? Mulți alți factori – populația, vârsta, veniturile, tehnologia, reglementările, guvernanța – vor avea un impact mai mare asupra bunăstării umane decât schimbarea climei….. În cel mai rău caz, „criza climatică” va fi doar un hop pe drum. 2. Sunt de dorit reduceri mari și rapide ale emisiilor? Răspunsul la această întrebare implică discutarea unora dintre tendințele generale în ceea ce privește demografia, dezvoltarea și utilizarea energiei, existente și viitoare. Demografia este destinul (Auguste Compte) și asta înseamnă că soarta unei națiuni depinde de tinerețea populației sale. Astăzi suntem 8 miliarde de trăitori pe această planetă, iar prognozele pentru anul 2050 indică o cifră de peste 9 miliarde oameni (Fig. 8). …. Graficele de mai sus, din păcate, nu reflectă o realitate tragică: sărăcia energetică endemică, reflectată în consumul anual de energie per an și persoană, puternic inegal. De exemplu:
- Un locuitor al SUA consumă în medie de 30 ori mai multă energie decât unul din Nigeria.
- 3 miliarde oameni utilizează mai puțină electricitate într-un an decât consumă un frigider mediu american.[3]
În plus, imaginea sărăciei energetice este convingător ilustrată sutele de milioane de oameni care folosesc ceea se numește politicos biomasă tradițională, adică lemne, paie, vreascuri, tufișuri, excremente animale etc. pentru gătit și încălzirea aerului din interior. Poluarea este îngrozitoare și ucide peste 2 milioane de oameni pe an în întreaga lume. Nimeni nu are dreptul să le ceară acelor oameni să trăiască în continuare cu consumuri energetice așa de mici. Pe măsură ce țările în curs de dezvoltare vor dori să elimine sărăcia energetică, ele vor avea nevoie de tot mai multă energie fiabilă, abundentă și ieftină. Dar, deocamdată, sursele acestei energii sunt și vor fi combustibilii fosili…..” Integral: https://www.contributors.ro
“Ana Birchall cere lege prin care judecătorii să poată aplica în primă instanță interdicția de a părăsi țara / Fostul ministrul al Justiției susține că a făcut demersuri în acest sens în 2019 / ”Cei certați cu legea vor continuă să fugă din țară, vor continuă să râdă în nas autorităților române din vile luxoase sau locuri exotice” … ”În contextul în care este rezonabil să asumăm că această practică, această rețetă a fugarilor va continuă să fie practicată consider că este absolut necesar că Ministerul Justiției (care are drept de inițiativă legislativă) să vină urgent cu o propunere de modificare legislativă care să permită judecătorului ca și în primă instanță, să aplice din oficiu și o măsură preventivă, precum interdicția de a părăsi țara de exemplu. Așa cum am tot spus, trebuie clarificate cu celeritate măsurile, inclusiv cu modificări legislative urgențe, care se impun acasă (de exemplu de ce și în ce condiții sunt ridicate, cu destul de multă ușurință, măsurile precum controlul judiciar, interdicția de a părăsi țara, consemn la frontieră etc.) tocmai pentru a preveni fugă din țară până la rămânerea definitivă și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești! În 2019 începusem demersurile pentru astfel de modificări și clarificări legislative”, scrie Birchall pe pagina sa de Facebook. Ea cere intervenția ministrul Justiției pentru ”pentru a da atât procurorilor cât și judecătorilor TOATE instrumentele juridice necesare care să împiedice fugă din țară înaintea unei hotărâri judecătorești definitive”. ”În caz contrar cei certați cu legea vor continuă să fugă din țară, vor continuă să râdă în nas autorităților române din vile luxoase sau locuri exotice, iar statul român vă cheltui resurse financiare importante FĂRĂ să îi aducă înapoi în țară să își execute pedeapsa, așa cum ar fi legal”, a mai scris Ana Birchall. …..” Integral: https://www.g4media.ro
“Dezastrul de la Educație care ar fi dus la demiterea Ligiei Deca într-un Guvern normal: ministrul susține că elevii pot fi primiți pe ușa din dos de licee dacă pică admiterea, crede că există profesori de „discipline importante“ și restul Dezastrul care guvernează Ministerul Educației în Guvernul Ciucă s-a etalat în toată splendoarea sa joi, în conferința susținută de Ligia Deca la Palatul Victoria. Ce a auzit o societate întreagă, de la ministrul care tocmai a scris două legi ale educației? Că oficialul cu gândire presupus strategică își împarte propriii angajați în profesori de discipline „importante“ și restul – dar fără să ne spună care sunt disciplinele neimportante, de ce mai învață copiii materii lipsite de importanță și când le va scoate din curriculum; că a menținut titularizarea pentru că „profesia didactică nu atrage neapărat cei mai buni absolvenți“ – deci de ce să-i supere în an preelectoral Deca și Guvernul PNL-PSD-UDMR condus de Ciucă pe angajații care nu sunt „neapărat buni“, introducând evaluare a profesorilor, salarizare pe bază de performanță și făcându-le dreptate profesorilor buni care se simt tot mai singuri în cancelarii? Și dacă titularizarea era cheia succesului, magnetismul de care are nevoie școala pentru a mai atrage totuși absolvenți de facultăți cu vocația profesoratului, atunci cum am ajuns în această fundatură după „performanța“ aplicării titularizării timp de 30 de ani? De ce am ajuns la deprofesionalizarea profesiei didactice și la apogeul analfabetismului funcțional, dacă atragem încă tineri sclipitori în sistem, vrăjiți de beneficiile titularizării? Nu cumva această inamovibilitate a cadrelor didactice titulare în sistem are partea ei de vină în problemă? Am mai aflat din aceeași conferință găzduită de Palatul Victoria că angajații din licee pot „alege“ ei elevii care nu au luat admiterea, pe care în etapa de repartizare să-i bage pe ușa din dos în licee. Declarația exactă și uimitoare a ministrului Ligia Deca: „Chiar dacă un copil ar avea o zi proastă în ziua concursului de admitere, dacă el va fi ales de către liceu, are şansa să concureze din nou pe baza repartizării computerizate“. Deci cine va alege ce copil merită și ce copil nu merită un loc la colegiu/liceu? Angajații din licee selectați din „nu neapărat cei mai buni absolvenți“? Profesorii numai de la „disciplinele importante“? Acesta este motivul pentru care ministrul Ligia Deca lasă Evaluarea Națională neschimbată, tot doar cu 2 materii de examen? Sunt Româna și Matematica singurele discipline „importante“ pentru ministrul Educației din România care a propus societății două legi ale învățământului? Este această concepție a disciplinelor „de bază“ rațiunea pentru ca interdisciplinaritatea și conceptele de Științe și Arte ocolesc legile educației și realitatea copiilor noștri și pentru următorii cel puțin 10 ani?
- Din păcate, Ligia Deca nu poate beneficia de prezumția de a fi greșit, de a fi exprimat în mod eronat un gând altminteri corect. Realitatea este că avem de-a face cu o recidivă transformată în literă de lege a gândurilor identice semănate încă de-acum 4 ani de Ligia Deca, pe atunci consilier prezidențial pe educație și coordonatorul proiectului România educată, în proiectul lansat de Cotroceni.
- Ce spunea în 2018 proiectul România educată lansat în dezbatere de Klaus Iohannis: „Evaluarea națională de la finalul clasei a VIII-a va include un test standardizat național, acoperind materiile de bază”. „Tranziția către învățământul superior se face în baza rezultatelor unui examen de bacalaureat care acoperă materiile de bază (limba și literatura română, matematică, o limbă străină) la nivelul trunchiului comun minim oferit pentru toate cele trei trasee“. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Alba-neagra cu școlile în risc seismic I, la Ministerul Educației. Pe lista oficială apar clădiri care se pot prăbuși la cutremur, care după o săptămână dispar Școli care se aflau în urmă cu o săptămână pe lista cu risc seismic I, publicată de Ministerul Educației (ME) pe edu.ro, acum au dispărut de pe listă și sunt reîncadrate la un risc mai mic, în caz de cutremur. Același lucru s-a întâmplat și în urmă cu două săptămâni, așa cum semnala EduPedu.ro. Vineri, 10 martie, Ministerul a publicat lista actualizată în care apar 52 de școli care se pot prăbuși ușor și în care elevii sunt în pericol în caz de cutremur, fiind încadrate în risc seismic I. Practic, pe listă apare o singură școală în plus față de numărul trecut în urmă cu o săptămână, pe 3 martie, când erau 51 de școli cu RS I. Însă unele școli nu mai sunt considerate risc seismic I și au fost scoase de pe listă, în schimb s-au adăugat alte școli în RSI, care până acum nu erau încadrate. Dispariția și apariția pe listă a unor clădiri în stadii de risc diferite apare în contextul în care vicepremierul Kelemen Hunor a făcut un denunț public, prin care a spus că au fost „reevaluate” zeci de clădiri aflate în risc seismic I, adică în risc de prăbușire, pentru ca școlile respective să devină eligibile pentru fonduri din PNRR. De precizat, nu se cunosc criteriile în baza cărora încadrarea școlilor se schimbă de la o săptămână la alta. …. După mai multe bâlbâieli la Ministerul Educației și la Guvern legate de lista clădirilor aflate în risc seismic, Ministerul Educației publică săptămânal situația școlior din țară cu risc seismic. În doar 2 săptămâni s-a modificat numărul școlilor aflate în risc seismic într-un ritm fulminant și greu de înțeles. Primul număr anunțat a fost 39 de școli în risc seismic I, în data de 21 februarie. Trei zile mai târziu, pe 24 februarie, ministerul a publicat o listă actualizată în care apăreau 45 de școli în risc seismic I. După o săptămână, pe 3 martie, ministerul a mai adăugat încă 6 școli, ridicând numărul la 51 de școli care se pot prăbuși la cutremur. Iar cea mai recentă listă, publicată vineri, 10 martie, arată că sunt 52 de școli, dar unele au fost înlocuite față de lista din urmă cu o săptămână. Ministerul Educației joacă alba-neagra cu școlile în risc seismic I. În fiecare zi de vineri, instituția actualizează lista cu toate școlile din țară încadrate în risc seismic. Doar că în fiecare săptămână școli care inițial erau în cel mai mare risc de prăbușire, risc seismic I (RS I) au fost reîncadrate, sau li s-a schimbat categoria de risc, de la risc I (n. red. – cel mai mare risc în caz de cutremur) la risc II sau chiar neîncadrată. Vineri, 10 martie, apar 52 de școli aflate în risc seismic, cu doar o școală în plus față de săptămâna trecută. Însă au fost înlocuite 4 școli și adăugată încă una cu risc seismic I. Un exemplu de școală din București, care nu se mai regăsește pe lista școlilor cu RS I, în data de 10 martie este Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, o școală din Sectorul 4 aflată într-o clădire din anul 1920-1925, clasificată ca monument istoric potrivit Ministerului Culturii. ….” Integral: https://www.edupedu.ro
“Sataniștii Cine sunt sataniștii? Păi, cine să fie: dumneavoastră și cu mine! Dumneavoastră, pentru că citiți acest text; eu, pentru că-l scriu. De unde știu? De la mătușă-mea. Din câte-mi amintesc, totul a început în 2010, când guvernul Boc a tăiat pensiile cu 15% și salariile cu 25%. Mătușă-mii nu-i păsa de salarii, că ea se pensionase cu bulucul, atunci după Revoluție, cum era moda la români („pe caz de boală”); dar când a fost vorba de pensia ei cea grasă, a-nnebunit, a făcut urât de tot. Apăruse Băsescu la TV, dacă-mi amintesc bine, cu o declarație de presă, iar mătușă-mea făcea ca toții dracii prin casă (scuipa televizorul, îl înjura pe Băse de toate alea, îi ura să-i moară copiii etc), iar eu n-am avut de lucru – venisem pe la ea cu niște târguieli, o mai ajutam când puteam – și m-am agerit să-i „explic” că era vorba de-un efect al crizei din America, cea din 2008. Atunci am devenit satanist. A doua tură a avut loc în octombrie 2018, când mătușă-mea m-a sunat ca să-mi dea ghes să votez la referendumul pentru familie, iar eu i-am zis că am de gând să-l boicotez. Când a înțeles în final ce-i spuneam, din nou a dat în spume: satanist! În 2020 am comis-o iar, atunci când a auzit și ea, tot la neprețuitul ei televizor, întrebarea de mare forță („Tu crezi în virus sau în Dumnezeu?”). M-a sunat, mi-a pus întrebarea, eu i-am răspuns onest și i-am zis să se ducă la vaccinare. Satanist! M-a sunat din România în dimineața de 24 februarie, anul trecut, să mă anunțe cu nesfârșită satisfacție că toți păcătoșii, sataniștii, vânduții și fasciștii vor fi pedepsiți de „domnul Putin”, care s-a pornit să curețe întâi Ucraina, dar apoi o să facă ordine peste tot, pentru că „nu se poate-așa ceva!”. Aici în Belgia sunt cu o oră în urma României, încă dormeam și nu am priceput clar despre ce vorbea, dar apoi m-am prins și mi s-a zbârlit tot părul, nu c-aș mai avea mult. Am întrebat-o cui m-am vândut eu și mi-a enumerat toate păcatele mele din 2010 încoace, cu care ocazie am aflat că sunt pe statul de plată al băsiștilor, al homosexualilor, al „evreilor care conduc lumea” (Big Pharma?) și al ucrainienilor ce l-au supărat pe domnul Putin. OK. Hai să zicem că sunt mielul ăl blând care suge de la patru țâțe; în cazul ăsta, unde-s banii? Că eu n-am nimic, da’ nimic! N-am apartament, casă, mașină, bicicletă, n-am nici măcar un câine! Mai mult: nici haine n-am. …. Aici voiam să ajung. Noi, dumneavoastră și cu mine, românofonii care avem ca punct de reper libertatea (fizică, socială, națională, de conștiință etc) putem râde cât poftim de „satanismul” nostru și s-o lăsăm pe mătușă-mea să ne numească cum vrea ea, că tot nu ne pasă (îi respectăm și ei libertatea de exprimare!). Dar cum o numim noi pe ea? Pe ei toți, pe cei din cealaltă jumătate? Aici nu am găsit un răspuns. „Patrioți”? Absurd. „Credincioși”? Și mai absurd. „Daci”? Nicidecum. ….Am întrebat și eu în stânga și-n dreapta, dar nu am primit niciun răspuns-bronz. Iată ce mi s-a propus: „taximetriști”, „conspiraționiști”, „idioți utili”, „Gică-contra”, „frustrați”, „anteniști”, „troli”, „agenți provocatori”, dar mai ales mărețul „Mihăiță, vezi-ți de treaba ta, e plin internetul de d-ăștia!”. ….” Integral: https://www.contributors.ro
“Crimeea, “linia roșie” pentru Putin: De ce ține cu dinții de ea, iar Ucraina nu-și permite să i-o lase …. E visul Kievului să-și recucerească toate teritoriile ocupate de Rusia, inclusiv Crimeea. „Recâștigând Crimeea, vom recâștiga pacea. Este pământul nostru. Sunt oamenii noștri. E istoria noastră. Vom readuce steagul ucrainean în fiecare colț al Ucrainei”, a spus președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în ianuarie. Peninsula anexată ilegal de Rusia în 2014 a rămas de atunci sub controlul Moscovei. Deși nu este un punct fierbinte în evoluția actuală a frontului, Crimeea a fost un obiectiv constant de-a lungul războiului, pentru că armata rusă a lansat mai multe atacuri aeriene din sud, iar Kievul nu-și poate concepe eliberarea fără alungarea rușilor din peninsulă. Crimeea este, însă, un caz special, spun unii experți, iar situația sa diferă de cea a altor regiuni anexate. Peninsula se află în bătaia armelor Kievului, dar reprezintă și “o linie roșie” pentru Vladimir Putin. Crimeea ar putea fi o slăbiciune personală a președintelui rus care să-i influențeze poziția la Kremlin, deși analiștiii se așteaptă ca soarta acestuia să fie decisă mai degrabă de deznodământul întregului război, se arată într-o analiză publicată de Newsweek. …. “Din perspectiva rusă, orice pierdere de teritoriu din ce s-a luat până acum din Ucraina ar fi considerată o linie roșie inacceptabilă”, apreciază Emily Ferris, cercetătoare specializată în Rusia la grupul de analiză londonez Royal United Services Institute. Ea arată că, deși Putin a amenințat cu atacul nuclear în cazul depășirii “liniilor roșii”, Kremlinul n-a făcut nimic. De altfel, Rusia a evocat încă din 2014 arsenalul nuclear pentru a evita atacurile asupra peninsulei anexate, potrivit revistei The Diplomat. “Pentru Putin, toate liniile lui sunt roșii, roșu sângeriu”, spune Finnin. Aliații NATO au fost reținuți și au evitat să susțină public recucerirea Crimeei, din cauza riscului escaladării nucleare. Însă conform legislației internaționale, “nimeni nu poate furniza niciun argument valid împotriva recuceririi Crimeei de către Ucraina”, potrivit fostului oficial NATO Edward Hunter Christie. Anexarea Crimeei este total ilegală, iar aceasta e baza gândirii tuturor statelor NATO, spune el. “Ei știu că acest avertisment (amenințarea nucleară a lui Putin, n.r.) nu are nicio legătură cu legea, dar sunt puțin mai rezervați.” …. Dar în spatele acestei idei stau secole de rusificare forțată, nu doar deceniile din perioada Uniunii Sovietice, principalele ținte ale purificării etnice fiind tătarii. Crimeea a fost văzută mereu ca o cucerire imperială, în fapt cea mai prețioasă colonie a imperiului rus. Finnin spune că peninsula “e mai puțin importantă pentru identitatea națională rusă decât pentru identitatea imperială a Rusiei”. ….. Orice ar face Ucraina, totul depinde de Crimeea Dincolo de semnificațiile istorice, implicațiile militare ale Crimeei sunt cruciale pentru a înțelege de ce Putin ține cu dinții de acest teritoriu. Pierderea ei ar fi un eșec militar major, spune Ferris. Flota rusă e cantonată în Sevastopol. Important port natural din Crimeea și una dintre cele mai dezvoltate baze de la Marea Neagră, Sevastopolul se adaugă la valoarea strategică enormă a Crimeei pentru Putin, explică ea. Potrivit experților, Crimeea oferă și o legătură-cheie cu Mediterana și o cale spre oceane. Peninsula îi asigură Moscovei și resurse importante de petrol și gaze din zona de coastă, dar îi permite, totodată, să-și extindă puterea militară și politică în regiunea Mării Negre, explică generalul american în rezervă Ben Hodges, fostul comandant al forțelor SUA din Europa. Ofensiva Ucrainei asupra Crimeei ar alimenta discursul Moscovei despre forțele ostile susținute de NATO care atacă teritoriul Rusiei pentru a o distruge. ….. Ucraina nu va fi niciodată în siguranță militar și economic până la recucerirea Crimeei, subliniază Ben Hodges, care a pledat în mai multe rânduri în favoarea unei ofensive a Kievului în peninsulă. “Forțele ucrainene pot ucide fiecare soldat rus din Donbas, dar nu vor schimba rezultatul războiului. Eliberarea Crimeei va schimba acest rezultat”, a spus el. Potrivit generalului american, forțele ucrainene ar trebui să izoleze Crimeea înainte ca rușii să poată acționa eficient în peninsulă. Rachetele cu rază lungă ar trebui să lovească mai întâi podul Kerci care leagă peninsula cu Rusia, vizând apoi bazele militare importante. Lista ar putea include Sevastopolul, baza aeriană Saki și centrul logistic Djankoi, în nordul peninsulei. Baza Saki a fost bombardată în august, când jumătate din flota aeriană a marinei ruse a fost distrusă, potrivit Reuters. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Vești bune! Dacă sfințești șaorma cu 50 de lei ai voie să o mănânci și în post Dumnezeu e inflexibil, dar cu Patriarhul Daniel poți să te înțelegi! Biserica Ortodoxă a anunțat că românii care vor neapărat să țină postul Paștelui pot acum să profite de o regulă nouă. Dacă sfințești șaorma cu 50 de lei ai voie s-o mănânci și în post! Taxa de sfințire se poate achita atât în lei cât și în euro, dar atenție, nu se dă rest indiferent de bancnota pe care o dai. ….. ”Acum se vor vedea și cine sunt adevărații păcătoși, pentru că de azi înainte cu de toate înseamnă și cu sfințire. Cei care vor cere șaorma fără sfințire vor sta la o coadă separată, ca veganii”, precizează sfinția sa Onufrie Rîuleț de la BOR. Acesta a dezvăluit că programul de sfințire va fi extins și în curând vor fi lansați cârnații cu mir, caltaboșul cu tămâie și porcul împănat cu anafură, toate de post…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Cum au pierdut PNL și USR „glonțul de argint” în bătălia pentru Diaspora. Rareș Bogdan: AUR poate să ia în diaspora undeva la 50% din voturi
Aproape 6 milioane de români trăiesc și muncesc în străinătate. Indiferent de țara unde se află, ei sunt conectați la realitatea politică și socială din România. Cu un an înainte de cele patru tururi de scrutin: europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale, partidele au început deja să-i curteze. ….„Primul lucru care mi-l spun și nu este legat nici de pensii, nici de plagiate, și mi-l spun extrem de dur este chestiunea alianței cu PSD. Îmi spun: „domnul Bogdan, ați spus și dvs și președintele că scăpați România de PSD și apoi v-ați asociat cu ei. Nu sunt violenți, nu înjură dar sunt dezamăgiți. Este o situație foarte complicată”, a declarat pentru HotNews.ro, Rareș Bogdan. ….”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-26133000-fotografia-momentului-diaspora-cum-sunt-primiti-politicieni.htm
“Inflația a crescut din nou în februarie, după o lună de scădere. Este dublă față de anul trecut
Rata anuală a inflaţiei a fost de 15,5% în luna februarie 2023, în creștere față de luna trecută, când a fost de 15,1%, arată datele publicate luni, 13 martie, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata inflației este aproape dublă față de aceeași perioadă a anului trecut. În februarie 2022, era de 8,5%. Potrivit INS, în februarie 2023, cel mai mult s-au scumpit zahărul (63,56%), untul (44,85%) cartofii (34,82%), margarina (34,89%) și ouăle (34,59%). Alte produse alimentare care s-au scumpit față de februarie 2022 sunt făina (26,85%), mălaiul (25,68%), pâinea (23,73%) și legumele (23,25%). De asemenea, țigările s-au majorat cu 7,33%, iar cafeaua, cu 18,56%. Alte scumpiri s-au înregistrat la energia electrică (27,2%) și la gaze (41,94%)…..”
https://www.libertatea.ro/stiri/inflatia-a-crescut-din-nou-in-februarie-dupa-o-luna-de-scadere-este-dubla-fata-de-anul-trecut-4477754
https://www.g4media.ro/noua-arma-a-populistilor-din-europa-de-est-frica-de-razboi-narativ-sadit-de-rusia-analiza-france-presse.html
Da, da – puzderie de proxies ai orcilor si moscovia pe televiziunile romanesti cu tema aceasta, ca sa nu mai pomenim de gunoaiele din aur.