Revista Presei – 13 mai. Viitorul mișcărilor civice în România este incert
13/05/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Hristos a inviat! Astazi este sambata, 13 mai. Vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice, la început în regiunile intracarpatice, unde şi valorile termice vor marca o scădere, apoi din orele amiezii şi în restul teritoriului. Ploile vor avea şi caracter torenţial, local se vor cumula cantităţi de apă însemnate şi vor fi căderi de grindină. Vântul va avea intensificări în majoritatea zonelor, îndeosebi în timpul ploilor şi izolat va putea lua aspect de vijelie. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 17 şi 27 de grade, iar cele minime între 8 şi 15 grade. La munte vremea va fi în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice. Ploile vor avea şi caracter torenţial, local se vor cumula cantităţi de apă însemnate şi vor fi căderi de grindină. Vântul va avea intensificări îndeosebi în timpul ploilor şi izolat va putea lua aspect de vijelie. Valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în masivele vestice şi nordic.
Atacuri informatice de proportii asupra a numeroase spitale din Marea Britanie si companii din Spania si Portugalia/ Theresa May: Este un atac international, mai multe tari au fost afectate. Mai multe spitale din Marea Britanie au anuntat ca au fost nevoite sa redirectioneze urgentele, vineri, dupa un presupus atac cibernetic la nivel national, transmite Reuters. Anterior in cursul zilei de vineri, guvernul de la Madrid a avertizat ca numeroase companii din Spania au fost atacate de hackeri. Si Telecom Portugalia a fost vizata de un atac informatic, similar celor din Spania si Marea Britanie. 22.40 Atacurile informatice care au paralizat sistemul medical din Marea Britanie afecteaza computere din cel putin 74 de tari. Seria atacurilor informatice de tip “ransomware” care a provocat haos in sistemul medical din Marea Britanie, dar si in randul companiilor din Spania, a afectat computere din cel putin 74 de tari, iar multi experti in securitate IT spun ca sunt corelate, relateaza BBC, citat de News.ro.Computere din mii de locuri se pare ca au fost blocate de un program care cere plata a 300 de dolari americani in bitcoin. Un expert de la compania de securitate IT Kaspersky a subliniat ca numarul tarilor in care au avut loc atacuri este inca in crestere. Mai multi experti care monitorizeaza situatia a legat atacurile de vulnerabilitati publicate de o grupare cunoscuta ca The Shadow Brokers, ce a revendicat recent un furt de instrumente pentru hacking furate de la Agentia Nationala pentru Securitate a SUA, NSA. Integral pe Hotnews. Mai multe informatii, aici.
Generalul Avramescu, „tătuca“ soldaţilor români în Al Doilea Război Mondial. A dispărut într-o operaţiune NKVD. Generalul Gheorghe Avramescu (1884-1945) este un personaj legendar al Armatei Române. Născut într-o familie de ţărani şi ajuns general prin merite personale, Avramescu a fost un „războinic de fier“ al secolului al-XX-lea, decorat cu cele mai înalte distincţii militare în cele două războaie mondiale. Sfârşitul său este un mister neelucidat până astăzi, un secret bine păstrat în arhivele NKVD-ului, fostul serviciu secret al URSS. Ridicat prin merite personale pe treptele gradelor militare şi cu pieptul înţesat de cele mai importante decoraţii militare ale vremii, generalul Gheorghe Avramescu a fost un adevărat exemplu de ambiţie, de disciplină şi de umanitate în Armata Română. Un militar pursânge, aşa cum îl descriu contemporanii, conştiincios, „excesiv de corect“, care nu ezita să ofere pâine adversarului învins şi să se opună agresiunilor împotriva civililor din teritoriile ocupate. De altfel, povestea celui supranumit „Tătuca“ de soldaţii aflaţi în subordinea sa poate constitui oricând un subiect de roman sau de scenariu de film. Deşi a fost o legendă în rândul armatei române, despre viaţa şi activitatea generalului Avramescu se ştiu puţine lucruri. Un specialist botoşănean, însă, doctor în istorie şi şeful Secţiei de Memorialistică de la Muzeul Judeţean Botoşani, Sergiu Balanovici, a reuşit după un efort documentar deosebit să prezinte din punct de vedere ştiinţific o incursiune inedită privind viaţa generalului Avramescu, din copilăria sa şi până la moarte, o lucrare unicat în România. Integral pe Adevarul
Sfântul lui Nuți acuză! Băsescu insistă: „Coldea şi Kovesi să dispară, dar să răspundă pentru că au compromis lupta anticorupţie”. Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, vineri, că „procurori, judecători, ofiţeri SRI precum Coldea, Koveşi, Şelaru, Roşu, Stanciu, Dumbravă, Dragomir, Negulescu, Savin şi mulţi alţii” care au compromis lupta împotriva corupţiei trebuie să răspundă în faţa legii pentru abuzurile comise. „Mai târziu, va fi prea târziu. Combaterea corupţiei pare a fi aproape compromisă din punct de vedere al imaginii. Cine a compromis-o? Exact aceia care, aflaţi în funcţii în ultimii trei ani, trebuiau s-o ducă cu decenţă, cu probe şi cu respectarea drepturilor fundamentale. Din păcate, n-au făcut-o şi au compromis credibilitatea acţiunilor de combatere a corupţiei (vezi PS cu lista faptelor de notorietate publică”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, pe Facebook. Traian Băsescu a criticat practica „relaxării” în vilele SRI cu „şpriţuri şi petreceri” ale procurorilor, ofiţerilor SRI, judecătorilor şi oamenilor politici „laolaltă”. Băsescu a susţinut că din cauza decredibilizării combaterii corupţiei, „un individ instruit, dar putred de corupt şi laş, de teapa lui Adrian Năstase, a ajuns să pară azi un nedreptăţit”, uitând că era „Bombo de care fugeai în Congo” sau „Năstase, şapte case”, iar, ulterior, „jurnalişti şi analişti, avocaţi şi profesori puternic ataşaţi minciunii şi valorilor PSD, au reuşit să reinstaleze atmosfera irespirabilă, din cauza propagandei mincinoase, a anului electoral 2009 şi a nopţii de 6 spre 7 decembrie”. Integral pe Gandul
DNA a trimis la Parchetul General un dosar in care Ponta e suspectat de evaziune fiscala. DNA a trimis la Parchetul instantei supreme un dosar care vizeaza fapte de evaziune fiscala ce ar fi fost comise de Victor Ponta si de alte persoane, procurorii care vor face cercetarile urmand sa stabileasca daca fostul premier va fi pus sub acuzare pentru aceste infractiuni sau daca dosarul va fi clasat. Purtatorul de cuvant al DNA, Livia Saplacan, a declarat, vineri, ca institutia anticoruptie a clasat, pe 22 martie, dosarul in care se ceruse, in 2015, Camerei Deputatilor aviz pentru urmarirea penala a lui Victor Ponta pentru conflict de interese. Clasarea a fost dispusa pentru ca in Camera a fost respinsa cererea DNA. Prin aceeasi ordonanta de clasare, DNA a dispus declinarea dosarului la Parchetul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, “avand in vedere ca exista indicii privind savarsirea unor fapte care nu sunt de competenta DNA”, a precizat Saplacan. Potrivit unor surse judiciare, dosarul trimis de procurorii anticoruptie la Parchetul instantei supreme vizeaza fapte de evaziune fiscala. Dosarul de conflict de interese clasat in urma cu aproape doua luni era desprins din cauza “Turceni – Rovinari”, in care sunt judecati, din 2015, fostul premier Victor Ponta, fostul senator Dan Sova si fostii directori ai complexurilor energetice Rovinari si Turceni, Laurentiu Dan Ciurel si Dumitru Cristea. Integral pe Ziare.com
Cluj: USR îşi alege preşedintele şi forurile de conducere. USR îşi alege, sâmbătă, preşedintele, în cadrul congresului care se desfăşoară la Cluj-Napoca, pentru funcţie candidând Nicuşor Dan, Emanuel Ungureanu, Şerban Marinescu şi Cornelia-Florina German. Primul congres naţional al USR se desfăşoară la Cluj-Napoca, între 12-14 noiembrie, ziua de vineri fiind alocată în întregime dezbaterii şi adoptării noului statut al formaţiunii. Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că statutul adoptat în cadrul congresului de la Cluj are o prevedere prin care, printr-un fel de referendum, toţi membrii partidului se vor putea pronunţa prin vot asupra unor chestiuni importante. ‘O modificare inovativă faţă de statutele celorlalte partide este consultarea tuturor membrilor, prin mijloace electronice, pe subiecte importante, pe care le stabileşte Biroul Naţional sau un număr de membri, pe care l-am stabilit a fi 200. Faţă de statutul vechi -dar e ce găsim şi la alte partide – avem un comitet politic în care este şi Biroul Naţional, dar şi reprezentanţii judeţelor şi parlamentarii şi consilierii locali’, a explicat Nicuşor Dan. Dezbaterile pe statutul USR, care au durat mai mult decât a fost programat, au decalat programul cu circa patru ore. Integral pe Romania Libera
“En Marche” avem. Dar Macron cine e? Problema lui Iohannis. In mod destul de discret, pe piata politica isi face loc ceea ce, dupa toate aparentele, ar urma a fie “En Marche” in varianta autohtona, sub numele de Platforma Romania 100, miscare cetateneasca lansata la apa de fostul premier Dacian Ciolos. Victoria spectaculoasa in alegeri a lui Emmanuel Macron poate fi un argument incurajator pentru viabilitatea acestui proiect. Si nu as ingnora nici faptul ca, coincidenta sau nu, miscarea vine imediat ce practic presedintele Iohannis putea sa descopere ca PNL este un proiect pierdut, cel putin pentru domnia sa, ca s-o spunem pe a dreapta. Soarta alegerilor interne din PNL a cam devenit clara, din momentul in care fostul PDL a trecut peste falia traditionala dintre fostele doua partide si l-a tradat in bloc pe Catalin Predoiu pentru a se alinia in spatele lui Ludovic Orban, acela care in tot mandatul lui Traian Basescu era un adversar de prima linie al PD si apoi PDL, iar in 2014 zicea despre PDL ca “este fostul FSN care s-a reformat sub diferite nume”. Daca, cel mai probabil, Ludovic Orban va castiga, pe emotie si simpatie, presedintele va avea parte de o coabitare, sa-i zicem elegant, grea. Este vorba in primul rand despre ceea ce am putea numi, din toate informatiile, o incompatibilitate personala intre cei doi, ca sa ne exprimam elegant. O cunoaste toata lumea. In plus, dupa ce a ridicat foarte sus stacheta exigentelor de integritate, dl Klaus Iohannis ar fi nevoit sa defileze, pana la eventuala achitare definitiva a dlui Orban, cu un inculpat pentru infractiuni asimilate celor de coruptie. Greu dupa ce ai declarat ca “de la varful statului se promoveaza curatenia politica. Asta nu inseamna in niciun caz ca persoane care sunt acuzate, dar nu condamnate, nu sunt considerate pana una-alta nevinovate. (…) Doar ca la varful politicii actioneaza si alte criterii. Este o cutuma in randul statelor europene ca politicienii care au probleme, indiferent ca sunt sau nu vinovati, fac un pas inapoi, dupa care pot reveni in prim-planul politicii. Integral pe Ziare.com
Culise: Raluca Turcan le-a cerut liberalilor să se abţină la votul pentru familia tradiţională, dar partidul a ignorat-o. Votul din Parlament pentru modificarea Constituţiei în sensul cerut de Coaliţia pentru Familie a arătat, încă o dată, criza de lidership din PNL. Potrivit unor surse politice, Raluca Turcan, preşedintele interimar al liberalilor, le-a cerut colegilor să se abţină de la votul privind familia tradiţională,tocmai pentru a rămâne în acord cu doctrina partidului. Degeaba. Surse din PNL au declarat pentru “Adevărul” că, la începutul săptămânii, la şedinţa de grup de la Camera Deputaţilor unde s-a discutat despre votul privind familia tradiţională, Raluca Turcan a încercat să îi convingă pe liberali să se abţină. Practic, abţinerea este echivalentă, într-o mare măsură, cu votul împotriva. Dar având în vedere autoritatea tot mai scăzută a Ralucăi Turcan, în contextul în care se apropie Congresul, decizia a fost respectată doar de o parte dintre liberali. În sedinţa respectivă, Raluca Turcan a fost contestată de Mihai Voicu, care a spus că va vota “împotrivă”, iar pe de altă parte, “omul” din PNL al Coaliţiei pentru Familie, ultra-conservatorul Daniel Gheorghe a afirmat că va vota “pentru”. De altfel, în şedinţa din plen, la vot, Daniel Gheorghe, vicelider de grup, a arătat colegilor degetul în sus, ceea ce înseamnă vot “pentru”, deci împotriva deciziei Ralucăi Turcan. Având în vedere votul strâns din Camera Deputaţilor, aceste ezitări şi vidul de putere din PNL au fost decisive pentru tema familiei tradiţionale. Acum, votul se va muta la Senat, unde senatorul Alina Gorghiu va susţine varianta “abţinerii” la vot – cu speranţa că va avea mai mult succes decât Raluca Turcan- , iar de cealaltă parte a baricadei se va afla Ben Oni Ardelean, care susţine cauza Coaliţiei pentru Familie. Integral pe Adevarul
Va urez o sambata linistita!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Hristos a Inviat si buna dimineata. Daca Platforma Romania 100 ar fi direct inspirata din La Marche (in care se regasesc acum o multime din oamenii apropiati de Hollande), atunci ar putea exista doar doua solutii: ori Johannis nu mai candideaza ptr un nou mandat si il lasa pe Ciolos sa fie port drapel si sa intre in competitia ptr prezidentiale, dupa modelul Hollande, fie Johannis se alatura miscarii si intra in alegeri cu promisiunea nominalizarii lui Ciolos ca premier.
Salut
Clemy , ceri prea mult clasei politice romanesti. Functii au , salarii la fel . Ce sa se mai chinue cu cartoful numit cap si viitorul natiunii ?
Pt. ei deja strategia ” raul cel mai mic” e un efort colosal. 🙂
Urgenta , prioritatea zero ( ca sa vezi cit sint de telectuali 🙂 ) e spalarea pacatelor de furt si eliminarea inamicului Kovesi.
Asta avem.
Salut Stefan. Eu vorbesc in termeni teoretici si nu astept mari minuni de la clasa politica romaneasca. Asta nu inseamna ca nu au existat tentative de reforma. Din pacate insa ele fie s-au pierdut pe drum, fie au fost inghitite de alte partide (a se vedea cazul Fortei Civice). Eu am pledat la un moment dat ptr coalizarea partidelor mici intr-o dreapta alternativa care avea potential de crestere. Nu s-a putut realiza acest lucru din doua mari motive:
1. atacul oamenilor fideli lui Traian Basescu din media clasica si blogosfera la adresa Fortei Civice si a lui MRU.
2.dorinta expresa venita pe filiera Bruxelles si a Crestin democratilor europeni ca dreapta romaneasca sa se uneasca sub stindardul PNL.
Buna ziua.
Corect, este singura sansa sa scapam de gasca penala si sa intram intr-o zona sigura. In caz contrar, se alege praful.
Buna ziua.
Au inceput sa se incaiere. Este cert ca va crapa curand, sa vedem cine are sprijinul real.
Primirea de la Craiova, a amintit de vizitele lui Ceausescu. A lipsit painea cu sare si pionierii, care in cazul de fata pot fi asimilati la UTC/UASC metamorfozati in TSD. Am ajuns rau 👿 flori rosii , un penal corupt si tradator si boarfa alocoolica, fac regulile intr-o tara membra UE/NATO. –
“Ceartă ca la ușa cortului joi, la Palatul Victoria, înaintea ședinței de guvern! Olguța Vasilescu l-a abordat fără menajamente pe prim-ministrul Sorin Grindeanu și i-a strigat să-și vadă de treabă, să nu se mai ia de ea pe diverse surse. „Bă, tu deocamdată ești un pulifrici amărât, vezi-ți de treaba ta. Aud că ameninți că mă dai afară din guvern, vezi să nu zbori tu”
http://www.comisarul.ro/articol/cearta-ca-la-usa-cortului-intre-ovasilescu-si-grin_886573.html
Postare noua http://politeia.org.ro/editoriale/alegeri-in-usr-si-o-miza-mai-mare-decat-nicusor/53696/