Revista Presei – 13 iunie. Clotilde Armand, salbă de interviuri!
13/06/2016 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 13 iunie. Vremea se strică şi devine instabilă. Temperaturile scad sub valorile obişnuite pentru această perioadă a anului, pe fondul unei instabilităţi atmosferice accentuate. Cerul se va acoperi de nori, treptat, urmând ca în a doua parte a zilei, în special seara, să plouă în averse însoţite de descărcări electrice. Noaptea ploile trec de la averse la căderi moderate, dar persistente de precipitaţii. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 24 de grade, iar cea minimă ajunge la 15 grade.
Transport public gratuit în Capitală | Clotilde Armand: Gratuit nu e niciodată. Clotilde Armand, candidata USB la primăria sectorului 1, a declarat în ceea ce privește posibilitatea ca transportul să fie gratuit pe RATB că „nu e bine”. „Gratuit nu e niciodată”, a spus ea, la emisiunea „În fața ta”. „Gratuit nu e niciodată. Oamenii care conduc autobuzele sunt plătiți și autobuzele sunt cumpărate. Sunt două aspecte. Dacă este gratuit complet, sunt oameni care iau transportul fără să plătească – e risc să fie mizerabil. Dacă nu dai nimic, nu ai respect pentru obiectul respectiv. Vrem să fie un loc unde te simţi bine şi e confortabil. Cei care iau transportul fac un serviciu tuturor, e normal ca acest cost să fie împărţit”, a spus Clotilde Armand, adăugând că merge frecvent cu metroul și RATB. „Nu cred că nu e bine să nu plătească. Dar ca toată lumea să se urce fără să plăteacsă, nu mi se pare bun”, a precizat ea. Nicuşor Dan a adăugat că una din marile probleme e că autobuzele RATB nu vin la timp.Președintele USB a mai spus că atunci când Gabriela Firea va propune gratuitatea transportului public gratuit în Consiliul General al Municipiului București consilierii USB se vor opune.„Managementul RATB este depăşit. O să cerem audit, unde se duc banii, de ce avem 5.000 de şoferi, ce sunt ceilalţi 5.000 de angajați”, a adăugat Nicușor Dan. Integral pe Digi24
EXCLUSIV Miron Cozma, sursa „Paul“ a Securităţii. „Luceafărul huilei” scria note informative despre ortaci, dar şi despre problemele economice din mină. La 26 de ani de la cea mai sângeroasă dintre mineriade, desfăşurată între 13 şi 15 iunie 1990, când mii de mineri mânaţi la Bucureşti de liderul lor de sindicat Miron Cozma, la comanda lui Ion Iliescu, i-au măcelărit pe „golanii“ din Piaţa Universităţii, „Adevărul“ vă prezintă o filă din viaţa secretă a celui supranuimit „Luceafărul huilei“. Omul care, în anii `90, era cel mai iubit dintre mineri, având puterea uriaşă de a mobiliza zeci de mii de ortaci şi de a face ordine pe străzile Capitalei, dar şi printre şefii de stat, a colaborat cu Securitatea lui Ceauşescu, aşa cum se precizeză în dosarul său aflat în arhivele CNSAS. Între 7 septembrie 1977 şi 20 decembrie 1983, subinginerul Cozma, care primise numele conspirativ „Paul“, avea sarcina să spună Securităţii atât informaţii personale despre colegii săi din mină, cât şi date de natură economică din minele în care lucra. Săptămâna trecută, „Adevărul“ a publicat în exclusivitate şi dosarul de la Securitate al lui Marian Munteanu, păstrat tot la CNSAS, „băiatul bun din Piaţa Universităţii şi liderul „golanilor“ în 1990, care a fost, aşa cum arată documentul citat, persoană de sprijin, semnând sub numele „Ioan“ mai multe note informative între 28 martie 1988 şi 2 martie 1989. „Îi băteam pe securişti. Îi rupeam cu bătaia! Da, serios, i-am speriat pe securişti cu bătaia. Ştiţi de ce l-am bătut pe prim-secretarul Ilie Păducel, pe vremea lui Ceauşescu? M-am dus să-mi dea 20 de litri de benzină. Mi-a pus în faţă hârtia: «Fă-te membru de partid şi-ţi dau 20 de litri». Şi i-am dat 20 de pumni în cap, bineînţeles“. (Miron Cozma, declaraţie din interviul acoradat ziarului „Adevărul“, în 9 iunie 2016, în care a criticat dur colaborarea lui Marian Munteanu cu Securitatea, în calitate de sursa „Ioan“, între 28 martie 1988 şi 2 martie 1989). Integral pe Adevarul
INTERVIU EXCLUSIV. Clotilde Armand: M-au votat cei care nu și-au pierdut speranța. Ce spune despre relația cu Nicușor Dan și cât a costat-o campania electorală. Clotilde Armand a vorbit, într-un interviu acodat „României libere“, despre valorile unice pe care le-a descoperit în România, despre inadecvarea partidelor tradiționale la așteptările oamenilor și a explicat că noul partid Uniunea Salvați România mizează pe votul din marile orașe. Cum ați caracteriza campania din București? Clotilde Armand: În general, a fost o campanie în regulă. Regret că nu am avut o mai mare vizibilitate. Nu m-am confruntat niciodată cu domnul Dan Tudorache (contracandidatul PSD care a ieșit primar) și am fost puțin prezentă la televiziuni. Dacă eu și echipa mea nu ne agitam, nimeni nu știa de candidatura mea la sectorul 1. Am fost prezentă în social media, dar și pe stradă pentru că oamenii sunt extrem de reticenți față de tot ceea ce vine din lumea politică și dacă nu se conving cu ochii lor nu au încredere. Când distribuiam flyere, prima reacție a oamenilor era de respingere. Apoi le spuneam: Eu sunt candidata la primărie, iar asta îi șoca și dintr-o dată erau interesați. Am fost votați și după ce persoanele care ne-au văzut au vorbit despre noi cu vecinii. A fost ca o veste bună care s-a spus din gură în gură. V-a ajutat faptul că sunteți franțuzoiacă? C.A.: Sigur. Jumătate din oameni s-au oprit și au dorit să facă cunoștință cu mine pentru că au auzit acest accent al meu ciudat, francez (Clotilde Armand a obținut cetățenia română în urmă cu un an – n.r.). Era elementul deosebit care îi făcea pe oameni să fie atenți, oferindu-mi un pic din timpul lor. Este o reacție datorată încrederii mai mari în străini? C.A.: Străinii, în general, și francezii în particular au o credibilitate mai mare decât clasa politică. Clasa politică este la un nivel atât de jos încât oricine vine cu ceva diferit prezintă o mai mare credibilitate. Neajunsul este că acest tip de campanie de a te face cunoscut alegătorilor direct implică mult timp, efort, epuizare. Integral pe Romania Libera
VIDEO Cine este, cum gandeste si ce ambitii politice are Clotilde Armand dupa candidatura la primarie: Da, ma vad lider de partid, nu stiu/ Obiectivul meu este sa pun la dispozitia romanilor competentele mele. Din ce familie vine si de ce se declara atrasa de religia ortodoxa? Ce o motiveaza pe o femeie cu patru copii si care are un job solicitant intr-o mare companie sa se implice in politica? Si mai ales, care este viziunea sa politica? Care sunt primele masuri pe care le-ar lua daca Uniunea Salvati Romania ar ajunge la guvernare? Ce crede despre relatiile Romaniei cu SUA , cu UE si cu Rusia? Intrebata daca se vede intr-o buna zi lider de partid sau ocupand o functie importanta in statul roman, Clotilde Armand a raspuns: “Da, ma vad lider de partid, nu stiu ( …) Dar da, as vrea sa folosesc competentele mele pentru a servi mai bine statul roman”. Dan Tapalaga: Pe pagina dvs de candidat ati scris asa:”Sunt născută în Franţa, familia mea locuieşte la Vichy în regiunea istorică Bourbonnais. La Vichy, staţiune balneară burgheză, au fost trei generaţii de doctori Armand-Giraudoux. Bunica mea paternă era verişoară primară a scriitorului Jean Giraudoux, iar bunica maternă era fiica contelui de Champs de Saint-Leger”. Veniti sa inteleg nu doar dintr-o familie cu ceva sange albastru, dar si bogata? Clotilde Armand: Nu, n-am fost niciodata foarte bogati. Ba da, bunicul meu provine dintr-o familie de oameni bogati industrial. E ca la Balzac. Bunicul meu venea dintr-o familie bogata, bunica mea venea dintr-o familie aristocrata saraca si s-au casatorit. Asta-i pe partea mamei mele. Pe partea paterna, erau oameni foarte educati. Jean Giraudoux este un scriitor extrem de cultivat, subtil, foarte bun. Medici, oameni care erau notabili dar nu erau interesati material. DT: Ati invatat altruismul si compasiunea intr-o familie saraca, medie sau bogata? Cum erati? CA: Nu, nu, nu am fost saraci. Eram oameni cu venituri corecte. Mama mea era casnica, eram cinci copii. Eram si in scoli private, dar stiti ca scoli private nu inseamna acelasi lucru in Franta. Trebuia sa – platim, nu stiu, 50 – 100 de euro pe luna pentru fiecare copil. Stiti cum e cu scolile private in Franta. Statul plateste personalul, invatatorii si profesorii, iar scoala plateste cladirea si anumite activitati. Este o impartire a rolurilor. Eram clasa “burgheza”, stiu ca in Romania are o conotatie extrem de negativa. Integral pe Hotnews
Cum s-a schimbat raportul de forţe la CCR. Miza majorităţii la Curte. După reînnoirea garniturii de judecători la Curtea Constituţională, configuraţia acestei instituţii se schimbă radical de pe 13 iulie: PSD va avea trei judecători numiţi, cu unul în plus faţă de câţi are în prezent, PNL pierde un judecător, în vreme ce UDMR a reuşit să-şi păstreze locul. Marian Enache (PSD), Attila Varga (UDMR) şi Livia Stanciu (Preşedinţie) vor fi, de la 13 iulie, trei dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale a României. Ei vin pe locurile rămase vacante după expirarea mandatelor lui Tudorel Toader (PNL), Valentin-Zoltán Puskás (UDMR) şi Augustin Zegrean, preşedinte al CCR (numit de fostul preşedinte Traian Băsescu în 2007). Odată cu aceste schimbări se modifică şi configuraţia Curţii Constituţionale. Astfel, PSD va avea nu mai puţin de trei judecători nominalizaţi: Valer Dorneanu, fost deputat social-democrat, numit de Camera Deputaţilor în 2013; Maya Teodoroiu, numită de Senat în februarie 2015, după demisia judecătorului Toni Greblă, acuzat de corupţie; Marian Enache, fost deputat FSN, PDSR şi PSD, numit de Camera Deputaţilor pe 8 iunie 2016. La rândul lor, liberalii pierd un judecător, după ce în locul lui Tudorel Toader, căruia îi expiră mandatul, nominalizarea a făcut-o UDMR, cu susţinerea PSD, ALDE şi UNPR. Judecători constituţionali nominalizaţi de PNL mai rămân doi: Ştefan Minea, profesor de drept din Cluj-Napoca, numit de Camera Deputaţilor în 2010, şi Mona Pivniceru, fost ministru al Justiţiei în perioada USL, numită de Senat în iunie 2013. UDMR îşi păstrează locul la Curte, după ce în locul lui Valentin-Zoltán Puskás, căruia îi expiră mandatul, maghiarii au reuşit să-l impună pe Attila Varga, fost deputat al Uniunii din 1992 până în 2012. În schimbul sprijinului pe care l-au primit de la social-democraţi pentru numirea propriului om la Curtea Constituţională din partea Camerei Deputaţilor, maghiarii au susţinut propunerea PSD pentru un post de judecător constituţional din partea Senatului. Integral pe Gandul
Diversionistul Băsescu atacă anticorupția. De la o vreme, fostul președinte face valuri împotriva modului în care este definit abuzul în serviciu de către noul Cod Penal, propunând o versiune proprie care ar fi întemeiată pe un document ONU de acum 12 ani. Această versiune este de fapt o diversiune și încă una de proastă calitate, al cărei scop este să scoată de sub autoritatea legii o arie largă de fapte de corupție comise de funcționarii statului. Dacă doriți să căutați o țară în care cetățeanul are încredere în bunele intenții ale funcționarului de stat, în competența și buna sa credință în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, atunci România nu este țara aceea. Dimpotrivă. Întreaga experiență a ultimilor 27 de ani ne demonstrează existența unei rupturi largi între stat și societate. Avem un stat supradimensionat, în care persoanele aflate în poziții de autoritate au abuzat în mod sistematic de aceste poziții în folos personal sau de grup și în detrimentul statului ale căror interese se presupunea că le reprezintă. De la funcționarul de la ghișeu la polițist și până la responsabilii superiori din administrația locală și centrală, experiența generală este aceea a unui stat corupt, disfuncțional și deloc prietenos cu cetățeanul din taxele și impozitele căruia se hrănește. Nu vorbim doar de o percepție mai mult sau mai puțin corectă ci de fapte bine stabilite. Dosarele instrumentate de DNA din 2005 până astăzi sunt probe concrete ale corupției generalizate de la toate nivelurile statului român. Ca atare, neîncrederea societății în stat este nu doar justificată, dar este dezirabilă ca principiu de reglementare a activității funcționarilor și demnitarilor. Cu alte cuvinte, este sănătos ca într-o țară ca România, legea să prezume că, mai degrabă, funcționarul de stat este ușor coruptibil și predispus la abuz decât că este un profesionist de bună credință. Aceasta nu este o încălcare a prezumției de nevinovăție pentru că nu este vorba de o încălcare a drepturilor procesuale ale funcționarului acuzat de corupție, ci o măsură preventivă. Integral pe Romania Libera
Statul a plătit 240 de milioane de lei despăgubiri pentru procesele pierdute la CEDO, în ultimii ani. 240 de milioane de lei, atât a plătit statul român despăgubri pentru procesele pierdute la CEDO, din 1998 până în prezent. Cea mai mare parte, 150 de milioane, a fost achitată în doar patru ani, între 2007 şi 2010, românilor care au reclamat că nu pot să reintre în posesia caselor şi terenurilor confiscate de regimul comunist. De această procedură s-a ocupat Agenţia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, o instituţie lovită de cel mai mare scandal de corupţie din ultimii ani. Peste 1000 de români au cerut la CEDO condamnarea României pentru că agenţiile guvernamentale şi instanţele nu au reuşit să aplice legile care prevedeau restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist. Potrivit unui raport al Ministerului Finanţelor, cele mai mari despăgubri au fost plătite între 2007 si 2010, peste 136 de milioane de lei. Asta înseamnă mai bine de jumătate din toată suma pe care România avut-o de plătit în ultimii 18 ani. În perioada în care ţara noastră era condamnată la CEDO, procurorii anticorupţie au descoperit mari nereguli la instituţia care se ocupă cu acordarea despăgubirilor. Omul de afaceri Horia Simu ar fi primit ilegal 128 de milioane de euro pentru un teren de zece hectare. Horia Simu este acum judecat la Curtea de Apel Bucureşti. Procurorii au pus sechestru pe avere, printre care şi 200 de opere de artă. O despăgubire de 60 de milioane de euro a fost aprobată şi pentru omul de afaceri Stelian Gheorghe. Toată Comisia centrală pentru acordarea despăgubilor din cadrul ANRP a fost pusă sub urmărire penală. Unii membri au fost arestaţi preventiv, printre care şi fosta şefă Antimafia, Alina Bica. Integral pe Digi24
BACALAUREAT 2016. Liceenii susțin,de luni, proba orală la Limba română. BACALAUREAT 2016. Absolvenții de liceu susțin, de luni,proba orală la Limba română, care va dura până miercuri. În cadrul examenului, elevii primesc un text non-științific la prima vedere, pe baza căruia trebuie să răspundă la câteva întrebări, apoi să argumenteze o afirmație. Examenul începe la ora 09.00. 137.344 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susținerea examenului de Bcaalaureat în sesiunea iunie-iulie. Dintre aceştia, 114.993 de candidaţi (71,23%) provin din promoţia curentă, iar 22.351 de candidaţi (28,77%) provin din seriile anterioare. În funcţie de forma de învăţământ absolvită, elevii înscrişi (toate promoţiile) sunt distribuiţi astfel: 133.410 – zi, 1.851 – seral şi 2.083 – frecvenţă redusă. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise. BACALAUREAT 2016. În sălile de examen, candidații nu au voie cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu,precizează MEN. Integral pe Romania Libera
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata , Dragnea e la DNA cu abuzul in serviciu ( dosarul Bombonica , cred ) :))
Buna ziua. Dar ce imagine extraordinara; coada de inculpati pe scari la DNA .Asta e de pus poster la intrare in toate institutiile publice
Buna dimineata prieteni!
Buna ziua,
in politica damboviteana a intrat putin aer proaspat,sa speram ca aburii toxici nu-l vor anihila.
Interesanta si coerenta prestatia lui Clotide Armand, care are o mare calitate (rara la noi), spune ”nu” unde nu stie, nu stapaneste subiectul.
Este un pas mic dar important, sa speram ca in toamna vor mai face un pas si USB/USR va intra in parlament.
In rest multi aburi toxici, multa prostitutie politica. Te auva greata cand vezi cum se agata de scaune, functii si vor sa-si conserve privilegiile. Cred ca suntem singura tara care are oameni alesi, ca reprezentanti de frunte ai unei comunitati, condamnati cu suspendare sau aflati in arest preventiv, urmand sa fie judecati.
Este inadmisibil cat de jos s-a ajuns. O mizerie mai mare nu cred ca poate fi.
Buna dimineata,
n-am o parere buna despre Stelian Tanase dar aici o zice bine:
http://www.comisarul.ro/articol/exceptional/stelian-tanase-apel-catre-pupincuristi_783010.html
” Exportă imagine, acumulează bile albe în contul destul de firav al României, iar asta într-o perioadă în care, sub pretextul luptei penttru drepturile omului, mafia transpartinică de la Bucureşti sapă cu dibăcie la temelia statului de drept, prin demonizarea luptei anticorupţie.” http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Opinii/Adevarul+despre+DNA+si+Kovesi
Putina istorie , sa nu creada florian alexandru & co ca toti romanii au creierul spalat
http://www.rumaniamilitary.ro/se-implinesc-75-de-ani-de-la-primul-val-de-deportari-staliniste-din-basarabia-si-nordul-bucovinei
http://www.ziare.com/ion-iliescu/revolutie/dosarul-revolutiei-se-redeschide-1425405
Bun gasit 🙂
@cedric….salut ! , ideea este ca Stelian Tanase ,este ” branza buna in burduf de caine” ; un oportunist , lacom,cu memorie scurta,unde a lins acuma scuipa, avid de functii; face parte din categoria pupincuristilor soft ( aristocrati ai scatofagiei ,pe scurt 😀 ) , gen Nistorescu ,Parvulescu , era sa zic si Ciorbea….aproape ca nu gresesc nici in acest caz.
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-21075413-director-cadrul-tce-3-brazi-srl-4-angajati-oficiului-judetean-plati-pentru-dezvoltare-rurala-pescuit-neamt-trimisi-judecata-pentru-fraude-fonduri-europene.htm
norocul unora ca a murit Culita Tarata , la timp – ca altfel avea omu’ ce povesti 😉
Bună ziua.
Oare cum trebuie interpretată știrea asta:
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21075319-livia-stanciu-depus-consiliul-superior-magistraturii-cerere-pensionare.htm
?
Doamnelor si domnilor ,
inegalabilul ,inepuizabilul , urmaritul penal Victor Viorel Ponta ,candideaza la sefia camerei deputatilor !
Viitor de aur democratia are ! Da` mai este si un scartz ,de la baiatul de la tara ( nu taran !) Dragnea :
“Daca s-a autopropus, nici nu mai trebuie sa votam” a spus presedintele PSD jurnalistilor, in parlament.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21075810-victor-ponta-imi-depun-candidatura-psd-pentru-functia-presedintele-camerei-deputatilor.htm
PS primii oameni ai politicii romanesti au probleme serioase cu justitia , ma duce gandul spre Ucraina….incet,incet riscam sa se repete istoria anilor 1940……
O mâzgă morală pare să fi acoperit România. Oriunde zgâriem pojghița gri, descoperim o viermuială abjectă care ne umple de deznădejde. Universități de tradiție transformate în fabrici de diplome plagiate, „academii” înființate peste noapte și mobilate cu impostori politici. Lideri politici de rang înalt care se împodobesc cu condamnări penale „nedrepte”. Primării-pușculiță. Licitații trucate cu materiale sanitare care ucid și rețele de jaf patronate de somități medicale. Observatori goniți din secțiile de vot de oamenii primarului, suspiciune care ia locul transparenței, dezinteres și neîncredere în democrație însăși. Nimeni și nimic nu pare imun la mită, influențe, interes partinic și de grup.
http://www.contributors.ro/editorial/punctul-de-inflexiune/
Remember :
13 IUNIE 1990
În dimineața zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineața, forțele de ordine au distrus corturile celor aflați în Piață și au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanți. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piața Universității scandând lozincile: “IMGB face ordine!” și “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras și au defluit spre o altă zonă necunoscută. Pe strada paralelă cu Institutul de Arhitectură două cordoane de trupe USLA au încercat să protejeze un obiectiv format prin încercuirea Pieței cu autobuzele din dotarea Poliției. La îndemnul unor tineri atmosfera s-a încins până în momentul când a izbucnit un conflict direct, iar trupele USLA au șarjat mulțimea. Aceasta a reacționat răsturnând o autoutilitară marca TV de culoare albastră, din rezervorul mașinii a fost furată benzina, cu care s-au confecționat cocteiluri Molotov. Aceleași persoane au rupt pietre din caldarâm pe care le-au folosit drept proiectile. Autobuzele s-au aprins, după eveniment TVR a lansat versiunea oficială că au fost incendiate, a existat o înregistrare a generalului Mihai Chițac în care acesta dădea ordin ca autobuzele să fie aprinse chiar de Poliție. În scurtă vreme, nori groși de fum negru au acoperit Piața.
Pe tot parcursul zilei au avut loc confruntări violente între manifestanți și forțele de poliție; au fost incendiate autobuzele poliției, sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
La televiziune se citește un comunicat al președintelui Ion Iliescu, în care se afirmă „Chemăm toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.
În seara zilei de 13 iunie, trei garnituri de tren pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București iar un alt tren a plecat a doua zi din gara Motru spre București.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mineriada_din_iunie_1990
Dormiti linistiti…..PSD se pregateste sa dea foc tarii !!
Zgonea out !
Interimar Florin Iordache. Din rau in mai rau…
postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/mortul-ponta-ameninta-ca-se-intoarce/47201/