Revista Presei – 13 decembrie.”Dragoş Damian, Terapia Cluj: La 105 ani de la înfiinţare, Rauch este o companie înfloritoare. La 105 ani de la înfiinţare, Clujana intră pe culoarul morţii, spre faliment. A venit vremea să nu mai dăm vina pe alţii ci să intrăm în competiţie”
13/12/2022 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 13 decembrie! Cerul va avea înnorări și local în zonele de munte va ninge, în vestul, centrul și nordul țării vor predomina ninsorile, iar în regiunile sudice și sud-estice, mai ales spre seară și noaptea, se vor semnala precipitații, la început sub formă de ploaie, apoi și lapoviță și trecător ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în special în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 60…70 km/h, spulberând sau viscolind ninsoarea, iar trecător și pe arii mai restrânse și în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 gr în Dealurile Crișanei și 10 grade pe litoral, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -9 și 2 gr. Bucuresti: 5/-6 gr.C.
“Triplare în zece ani a vânzărilor la vitamine şi suplimente alimentare. Piaţa ajunge la 2,7 miliarde de lei în 2022 Vânzările de vitamine şi suplimente alimentare s-au triplat într-un deceniu, până la 2,7 mld. lei care va fi valoarea pieţei în 2022, arată cifrele oferite de compania de cercetare Euromonitor International, la solicitarea ZF. Cel mai rapid ritm de creştere al pieţei suplimentelor alimentare şi vitaminelor a fost în 2021, de aproape 18% faţă de anul anterior. Această evoluţie s-a suprapus cu impactul celui mai agresiv val de pandemie, criza sanitară determinând oamenii să caute soluţii pentru a-şi creşte imunitatea. Piaţa a crescut semnificativ în ultimii ani, pe fondul unui ritm agitat de viaţă. Cele mai mari companii care pun pe piaţa locală suplimente şi vitamine sunt majoritar reprezentanţe ale unor giganţi internaţionali, care aduc direct sau prin distribuitori produsele în farmacii, fără capacitate de producţie în ţară. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Experți: Nu mi-aș face bugetul pe 2023 mizând pe dobânzi mai mici / Leul va continua să se deprecieze / Anumite lucruri ar trebui clarificate, de pildă ultimele rectificări ale INS …. Cât privește anul 2022, nu m-aș întoarce cu spatele la el, pentru că încă nu l-am terminat. Aș încerca să structurez discuția pe 2 paliere: primul, ceea ce ne surprinde sau sperie și ceea ce ar trebui să facem ca aceste sperieturi să treacă. Pe mine personal mă sperie deficitul extern, care este prea înalt, împreună cu cel bugetar. Dar acolo am văzut că sunt planuri destul de mărețe pentru următorii ani pentru a fi redus consistent. …. Dar dacă ne uităm la dinamica PIB-ului, recunosc că sunt anumite lucruri care trebuiesc a fi clarificate, și mă refer la ultimele rectificări (ale INS-n.red). Nu am motive să mă aștept la reveniri pe un trend descrescător al dobânzilor. Nu trebuie să pornim de la asta când construim un buget sau un plan de afaceri pentru anul viitor, cel puțin asta e părerea mea.2023 va fi un an în care ne va fi testată capacitatea de a rezista și de a merge mai departe. Unii vor merge mai departe. Alții nu vor rezista și, din păcate, vor ieși din joc. …. PIB-ul nu este un indicator care să arate dezvoltarea. El îți arată creșterea economică. De aici și până să ajungem la dezvoltare mai avem ceva de povestit… Da, PIB e cel mai convenabil și mai confortabil, pentru că te ajută să compari statele între ele. creșterea PIB-ului pentru a măsura performanța unei economii crește? Dar uitați-vă la cazul României. Am avut creșteri fără să ne dezvoltăm cu adevărat. Trebuie să ne uităm doar la conectarea infrastructurii, conectarea provinciilor istorice, la stadiul în care se află infrastructura rutieră, la stadiul în care se află infrastructura feroviară. Coridorul 4 încă nu unește Constanța de granița de vest. Uitați-vă la stadiul în care se află aeroporturile: Până recent, zburai din București la Baia Mare cu ATR-ul. Deci nu este relevantă creșterea PIB-ului cu 5 % sau cu 7% pentru dezvoltarea economiei. …..” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Consumul rămâne principalul motor de creștere a economiei. INS a detaliat care sunt motoarele creșterii .… „Vedem o continuare a acestei tendințe de încetinire și în trimestrele următoare. Proiecția noastră pentru tot anul e de 4,5% creștere economică în 2022, poate chiar ușor mai jos cu 4,2-4,3% conform estimării noastre actualizate. Iar pentru anul viitor vedem un 2,3 % creștere economică. Toate proiecțiile instituțiilor internaționale arată o încetinire mai mult decât semnificativă la nivelul economiei globale, în particular în Europa. „Nu cred că putem discuta în acest moment, nu avem argumentele sau nu avem prea multe argumente să susținem că și economia românească va intra într-o recesiune. În al doilea rând, ați văzut că și în SUA, chiar dacă au avut 2 trimestre de contracție n-a zis nimeni că a fost recesiune până nu confirmă NBER- National Bureau of Economic Research că a fost recesiune. Ideea e că a proclama recesiunea după 2 trimestre consecutive de scădere e destul de riscant. Cred că putem vorbi despre o deteriorare a performanței economice- acesta este cuvântul cel mai potrivit”, a mai spus Dumitru. ….. Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal:- Cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu +5,8% contribuind cu +3,7% la creşterea PIB; – Formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu +7,3% contribuind cu +1,8% la creşterea PIB; – Cheltuiala pentru consumul final individual al administraţiilor publice a crescut ȋn volum la +9,9% şi a contribuit cu +0,7% la creşterea PIB. Un impact negativ l-a avut exportul net (-0,8%), consecinţă a creşterii volumului exporturilor de bunuri şi servicii cu +11,0% corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+11,2%). ….”Integral: https://economie.hotnews.ro
“Dragoş Damian, Terapia Cluj: La 105 ani de la înfiinţare, Rauch este o companie înfloritoare. La 105 ani de la înfiinţare, Clujana intră pe culoarul morţii, spre faliment. A venit vremea să nu mai dăm vina pe alţii ci să intrăm în competiţie Hai sa clarificam un pic ca cele doua companii de bauturi racoritoare austriece, Red Bull si Rauch, prima un succes de marketing si a a doua un succes de familie, fabrica putin din portofoliul lor in Austria, marea lor majoritate sunt produse pentru spatiul european in Elvetia si Germania. Asadar decizia romanilor de a boicota produsele celor doua companii, in eventualitatea (imposibila) ca ar avea succes, ar desfiinta locuri de munca in Elvetia si Germania. Sau, privind din alt unghi de vedere, daca oamenii cu stare din Europa ar boicota Moncler s-ar defiinta sute de locuri de munca in Romania si Moldova. …. Globalizarea este un joc pe care Romania nu l-a inceput niciodata, pentru ca a inchis 7000 de fabrici – ni s-a spus ca sunt ineficiente, energofage, plasate inoportun in centrul oraselor, asa ca au fost desfiintate. Aceste situri de productie (cititi “terenul de sub ele”) de regula au incaput la privatizare in mainile unor intreprinzatori geniali (pare sarcastic, dar vorbesc serios) care le-au daramat sau le-au vandut unora care le-au daramat si le-au inlocuit cu mall-uri, cladiri de birouri si ansambluri rezidentiale. Cateva domenii industriale au scapat – petrolul, automotive, medicamentele – pentru ca au fost vandute unor investitori strategici, au fost dezvoltate si apoi au fost introduse in circuitul international. Daca nu ajungeau la investitori strategici nu scapau nici acestea, nici o grija. Da, nici macar petrolul nu scapa, apareau mall-uri si cladiri de birouri in locul rafinariilor. La acestea s-au adaugat unitatile de productie dezvoltate cu eforturi supraomenesti de catre antreprenorii romania, care acum, la 20-30 de ani de la infiintare, au putine alternative de crestere, probabil vor fi vandute catre multinationale in urmatorii 10 ani, pentru ca nu vor face fata competitiei (nu s-au internationalizat sau globalizat) sau nu are cine sa le conduca mai departe (copiii au alte interese). Nu ne ajuta sa culpabilizam Austria pentru ce se intampla acum, sunt tardive initiativele de a boicota produsele fabricate in Austria, ineficiente si chiar periculoase pentru Romania cele de a evita bancile austriece si imposibile cele de a lua inapoi Petrom – dar daca asta ne ajuta sa dam drumul frustrarii, fie. De fapt aceste intiative sunt tot ceea ce isi doresc politicienii – ati vazut ca le incurajeaza – pentru ca inventeaza orice vinovat de serviciu spre a devia atentia de la propria lipsa de performanta prin care au transformat Romania in izvor de resurse, colonie si linia frontului. Credeti-ma, politicienii care se bat la televizor cu pumnul patriotic in piept despre dainurea semintiei romane nu sunt imbracati in costume de la Secuiana, nu au in picioare pantofi de la Anna Cori si nu folosesc creme de dureri de spate de la Antibiotice. Romania va fi o tara puternica si respectata daca va avea o economie puternica, acestea sunt regulile lumii internationalizate si globalizate …..” Integral: https://www.zf.ro
“Operațiunea Schengen fără cap. Cu toată viteza în două ziduri. Vinovații neasumați Liberalii au declanșat operațiunea marea răzbunare pentru ca valul dezamăgirii pentru ratarea Schengen să nu se prăvălească asupra lor și a președintelui Iohannis. Era necesar să redirecționeze emoția negativă spre un dușman extern, comun, iar sentimentul de nedreptate să acopere orice discuție rațională despre felul în care a fost, mai precis, nu a fost pregătită operațiunea Schengen. Pasa perfectă pentru AUR. Și, potrivit tuturor informațiilor, amatorismul părții române a fost de neimaginat Dosarul Schengen a avut cap? Prima întrebare fără răspuns este cine a coordonat dosarul Schengen, dus la nivel de obiectiv național. A existat un coordonator central pentru toate instituțiile implicate, Interne și Externele în primul rând, dar nu numai? Un asemenea coordonator trebuie să aibă pe masă toate informațiile despre fiecare dintre factorii de decizie care trebuie convinși, despre orice modificare de poziționare, despre orice modificare de temperatură în politica internă a unei țări decidente. Deci ambasade, dar și SIE ar fi trebuit să fie puse să adune și să aibă unde livra. Iar în baza acestor informații de detaliu, acest centru de comandă să decidă și să aplice mișcările inteligente proactive, nu doar reactive. Un asemenea coordonator nu poate fi un mărunt funcționar, ci un demnitar cu anvergură europeană certă, după cum are, spre exemplu premierul croat, Andrej Plenkovic, unul dintre politicienii foarte influenți în UE, spre deosebire de români. Putea fi președintele Iohannis, putea fi ministrul Aurescu, teoretic premierul sau ministrul de Interne, dar nu dl Bode care nu vorbește limbi străine și dă cu legitimația de masa JAI precum Hrușciov cu pantoful, după cum relatează surse apropiate JAI. Ce era de făcut? Când ne-am lovit de zid? Asemenea operațiuni se pregătesc cu cel puțin un an înainte, cu un exercițiu diplomatic de ansamblu în care se știe și ce parfum folosesc interlocutorii. Se stabilesc relații personale, este captat un val de simpatie și susținere care să fie foarte greu de întors, ca în cazul Croației. Inclusiv diplomație economică, dar nu istericalele cu amenințări de acum, ci așa cum a precedat premierul croat. Andrej Plenkovic ar fi cerut sprijinul Camerei de Comerț austriece care, în numele bunei colaborări, să sune acasă și să facă lobby pentru Croația. În România nu s-a vorbit serios despre Schengen până la vizita cancelarului Scholz, care a anunțat susținerea pentru aderarea României. Din acel moment, partea română a simțit că sacii sunt în căruță și că războiul din Ucraina ne va purta în zbor în spațiul de liberă circulație. Liberalii și Klaus Iohannis aveau nevoie ca de aer de un succes politic major care să îi scoată din picajul accelerat. Deja începuseră să se gândească unii dintre ei la ruperea de PSD, la anticipate. Zburau sus. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“Nicușor Dan: Mai mult de jumătate din bugetul Capitalei se va duce pe energie termică și transport public Primarul Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că bugetul Primăriei Capitalei în 2023 va fi de cinci miliarde de lei, precizând că trei miliarde de lei merg pe termie şi transportul public. El a mai spus că datoria publică este între 200 şi 300 de milioane de lei pe an. ”Sunt două miliarde de euro. Dar se împart între Primăria Capitalei şi primăriile de sector. Până când am avut această inflaţie, Primăria Capitalei avea patru miliarde de lei, adică puţin sub un miliard de euro, şi primăriile de sector aveau şase. Acum, pe bugetul de 2023, Primăria Capitalei va avea cinci miliarde şi primăriile de sector vor avea şapte miliarde de lei, însă, din banii pe care îi primeşte Primăria Capitalei trei miliarde – erau două până acum, vor fi trei cu scumpirile astea – se duc pe termie şi transportul public. Apoi rămânem cu două miliarde din care avem spitale, mai puţin salariile, tot ce înseamnă investiţii, echipamente, căldura, toate acestea sunt plătite de primărie, avem toate teatrele din Bucureşti, mai puţin Opera şi Teatrul Naţional. Asta înseamnă inclusiv salarii. Avem toate aceste lucrări de infrastructură, avem tot ce înseamnă iluminat public, semaforizare în Bucureşti, situaţii de urgenţă. Datorie publică undeva între 200 şi 300 de milioane de lei pe an. Deci suntem tot timpul la limită”, a afirmat Nicuşor Dan, întrebat duminică la postul B1 TV cât este bugetul Primăriei Capitalei şi cum va fi cheltuit. ….” Integral: https://spotmedia.ro
“UE se poate confrunta cu un deficit de gaze anul viitor, avertizează Agenția Internațională pentru Energie Uniunea Europeană are suficient gaz pentru această iarnă, dar există riscul să se confrunte cu o penurie anul viitor dacă Rusia va reduce în continuare livrările, a avertizat luni, 12 decembrie, Agenția Internațională pentru Energie (AIE), care a recomandat guvernelor să ia măsuri mai rapid pentru a economisi energie și pentru extinderea surselor regenerabile, relatează Reuters. …. Dar anul viitor poate reprezenta un test și mai dur decât criza energetică ce a dus la creșterea facturilor europenilor, avertizează IEA, care estimează că UE ar putea înregistra un deficit de gaz de 27 de miliarde de metri cubi în 2023. …. Agenția Internațională pentru Energie precizează că potențiala penurie de gaze ar putea fi evitată prin extinderea subvențiilor și a politicilor de economisire a energiei prin renovarea caselor și înlocuirea încălzirii pe bază de combustibili fosili cu pompe de căldură. Totodată, este importantă continuarea planurilor UE de extindere masivă a folosirii energiei regenerabile. ….” Integral: https://www.libertatea.ro
“România, locul 4 la producţia de grâu în UE în 2022. Germania şi Polonia sunt singurele ţări din top 5 cu producţii mai mari decât în 2021 …. Cei mai mari cinci producători de grâu din Uniunea Europeană şi-au menţinut poziţia în top cu mici excepţii, arăta datele Eurostat, biroul european de statistică. România a coborât de pe locul 4 pe locul 6 în 2020, din cauza scăderii producţiei cu 40% ca urmare a secetei, iar între Spania şi Italia este an de an o bătălie pentru locul 5 în topul celor mai mari cinci producători din UE. În 2022, cu recolta de 9,18 milioane de tone de grâu în 2022, strânsă de pe 2,1 milioane de hectare, România s-a situat pe locul al patrulea în UE. Cel mai mare producător de grâu din UE este Franţa, urmată de Germania şi Polonia. Producţia de grâu a crescut în 2022 faţă de anul trecut numai în Germania şi Polonia, în timp ce în România, precum şi în Franţa şi Italia a scăzut, conform datelor Eurostat. Cu toate acestea, poziţiile jucătorilor în top 5 s-au menţinut comparativ cu anul trecut. ….” Integral: https://www.zf.ro
“Condamnările României de la CEDO ne-au costat în ultimii 27 de ani aproape jumătate de miliard de lei DOCUMENT …. Ministerul Afacerilor Externe a transmis că nu are o situație a naturii (civil, penal etc.) dosarelor ajunse la CEDO. În privința sumelor, MAE i-a transmis deputatului Badiu o situație detaliată pentru perioada 1994 – 2001. Ministerul a subliniat că „sumele vizează despăgubirile plătite atât în baza hotărârilor CEDO, cât și a deciziilor prin care acesta a luat act de soluționarea amiabilă sau prin declarații unilaterale a unor cauze, nefiind disponibile statistici defalcate pentru sumele plătite ca urmare a soluționării pe cale amiabilă a cauzelor împotriva României”. Potrivit cifrelor comunicate de MAE, în perioada 1994-2021, valoarea despăgubirilor plătite de România este de peste 487 de milioane de lei, cele mai mari sume fiind plătite în 2020 (66,7 de milioane lei) și 2021 (106 milioane lei). „Valoarea semnificativă a sumelor de bani achitate cu titlul de despăgubire în anii 2020-2021 se datorează numărului important de cauze soluționate în acel an de Curte (zece hotărâri prin care au fost soluționate 188 de cereri în anul 2020 și alte patru hotărâri prin care au fost soluționate nouă cauze în 2021) ce au avut ca obiect problema imobilelor naționalizate abuziv în perioada comunistă și în care Curtea a constatat încălcarea dreptului la proprietate și a obligat statul ca în termen de trei luni de la data hotărârilor să restituie în natură reclamanților imobilele sau, în cazul în care restituirea nu poate avea loc, să plătească diferite sume de bani cu titlul de daune materiale”, se mai arată în răspunsul MAE, care i-a comunicat deputatului Badiu și un tabel cu sumele achitate defalcat în fiecare an. ….” Integral: https://ziare.com
“Patriarhul, gest fără precedent: „Toate acatistele contra austriecilor sunt gratuite!“ …. „Toate acatistele împotriva Austriei sunt gratuite, face Biserica noastră cinste cu ele“, a anunțat Preafericitul Daniel. „Dar doar unul de persoană, că suntem totuși o afacere, nu centru de caritate. De la al doilea acatist în sus se plătește suma normală, nu va mai exista gratuitate.“ Anunțul Patriarhului a generat nedumerire, dar și spaimă printre subalternii acestuia. Unii se gândesc că Patriarhul a pățit ceva, poate s-a lovit la cap de a ajuns să ofere ceva gratis din partea sa, în timp ce adepții teoriei conspirației sunt convinși că adevăratul Patriarh a fost răpit și înlocuit cu o sosie. Doar așa își pot ei explica bunăvoința Patriarhului Daniel…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
https://www.eurasiareview.com/13122022-ecumenical-patriarch-says-russian-orthodox-church-guilty-of-ethno-tribalism-oped/
A zis si Constantinopole c-a intrat dracu in biserica orcilor. Oare bor ce zice, ii termina pe orcii patrunsi in ea?
Buna ziua 🙂
https://www.g4media.ro/decizie-istorica-ungaria-devine-primul-stat-din-ue-care-este-sanctionat-financiar-pentru-coruptie-sistemica-guvernul-orban-a-acceptat-27-de-super-conditii-pentru-a-primi-o-parte-di.html
Si-au luat la gioale orcii horthysti budapestani. Orcii horthysti transilvani jelesc.
“Judecătorul Cristi Dănileţ câștigă definitiv unul din procesele în care a contestat excluderea din magistratură / Ce urmează
Judecătorul Cristi Dănileţ a anunţat, luni, că a câştigat definitiv procesul în care a contestat decizia Consiliului Superior al Magistraturii de excludere a sa din magistratură pentru filmuleţe postate pe Tik Tok. Chiar dacă decizia instanţei este definitivă, el nu se poate întoarce deocamdată la muncă pentru că mai are pe rol două procese pentru alte două sancțiuni de excludere și suspendare decise de CSM. Decizia a fost luată luni de către Înalta Curte de Casație și Justiție. În procesul câștigat luni este vorba despre decizia luată de CSM în 13 decembrie 2021 privind excluderea sa din magistratură, pentru două filmulețe postate pe TikTok. Instanța supremă i-a dat câștig de cauză magistratului și a dispus avertisment în cazul său…..”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-25960819-judecatorul-cristi-danilet-castiga-definitiv-unul-din-procesele-care-contestat-excluderea-din-magistratura-urmeaza.htm
Toate astea indica faptul ca criminalii din ceseme gruparea savonea, si alte elemente criminale din corupta justitie romaneasca, se vor agata ca porcii de pai ca sa nu existe decizii similare in celelalte procese ale lui Danilet.
”
1- Din cele 6 sancțiuni aplicabile unui magistrat, mi s-a dat cea mai aspră. Deși soluția nu era definitivă, am fost imediat suspendat din funcție: adică mi s-au luat dosarele penale (astfel că judecata a fost reluată de la zero de alți judecători), am fost oprit să mai merg la serviciu și am fost lăsat fără niciun fel venituri (deși am o mamă și o fiică în întreținere). Noroc cu bunii mei colegi care au făcut, lunar, chetă ca să mă pot descurca.
2- Legea spune că CSM trebuie să motiveze soluția în mod obligatoriu în 20 de zile.
Am primit motivarea după…6 luni. Am declarat recurs, a venit vacanța de vară, apoi în toamnă a fost primul termen de judecată când mi-am angajat avocat, pe doamna Nicoleta Popescu, iar azi, 12 dec. 2022, s-a judecat definitiv recursul. Completul de 5 judecători al ICCJ a decis că sancțiunea dată de CSM este greșită și a schimbat-o în avertisment, adică cea mai puțin severă din cele șase sancțiuni posibile.
Interesant, pe 16 dec. 2022 intră în vigoare o nouă lege privind statutul magistraților: fapte de genul celei comise de mine și pentru care am fost sancționat, totuși, nu vor mai fi abateri.
Așadar, am fost suspendat degeaba. Și, totuși, nu pot să mă întorc la locul de muncă, pentru că între timp CSM a mai dat două sancțiuni împotriva mea, tot cu excludere și tot cu suspendare pe parcursul soluționării recursului. Urmează recursurile și acolo, după ce CSM mi-a comunicat cu mare întârziere motivarea soluțiilor”, a scris Danileț pe Facebook.ul :
”
Ne mai miram de ce nu le avem de altele, cand romanii nici macar justitie dreapta fara criminali in ea nu sunt in stare sa-si faca.
“
https://www.g4media.ro/breaking-guvernul-austriei-sedinta-de-urgenta-pe-tema-schengen.html
Li s-a adus la cunostinta ca fac lucrarea orcilor in miezul EU… si nu de la romani li s-a spus 🙂
https://www.g4media.ro/aurescu-intalnire-cu-omologul-austriac-la-solicitarea-acestuia-aderarea-la-schengen-nu-poate-fi-conectata-artificial-cu-alte-dosare-de-care-romania-nu-este-responsabila-dezacord-ferm-fat.html
In sfarsit, au trimis tembelii pe cine trebuie…
https://twitter.com/netflix/status/1600550709627437077?s=12&t=W4mHBjwmCYjLctJ3JBeVeg
Merita sa fie vazut 44 min… este deja incarcat pe Netflix
Buna ziua
Alt securist salvat de pușcărie.
https://adevarul.ro/stiri-locale/brasov/lovitura-de-teatru-in-cazul-milionarului-ioan-2227280.html
Cum dracu se salvează între ei, inexplicabil in un stat de drepti. Drept.
PS.
Nu pricep de ce nu intra comentariile mele.
Am alte două dispărute .
Și e a doua oară că se întâmplă așa.
4 dispărute. Interesant că dispar doar alea legate de guvernanți și politică.