Revista Presei – 12 noiembrie. Ziua de dupa prima dezbatere: nimic concludent!
12/11/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 12 noiembrie. Miercuri, în sudul şi estul ţării vremea va fi închisă, vor fi înnorări persistente şi, îndeosebi în prima parte a zilei şi noaptea, va fi ceaţă şi local va ploua slab sau va burniţa, iar valorile termice diurne se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei. În regiunile intracarpatice vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată calendaristică, cerul va fi temporar noros şi doar izolat se va semnala ceaţă, în primele ore ale zilei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în nordul Moldovei şi 19 grade în Dealurile de Vest. Temperaturile minime se vor situa, în general, între 2 şi 10 grade. In Vucuresti vremea va fi închisă, cu nori joşi şi, îndeosebi în prima parte a zilei şi noaptea ceaţă şi, trecător, burniţe sau ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 12…13 grade, iar cea minimă va fi de 8…9 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici
Marea dezbatere Ponta – Iohannis, la Realitatea TV cu Rares Bogdan moderator – irelevanta din punct de vedere al informatiilor noi. Teme abordate: Votul din diaspora, coruptia, imunitatea parlamentarilor, Rosia Montana, relatia Romaniei cu partenerii internationali. Discutia, dominata verbal de candidatul PSD. Prima dezbatere dintre Victor Ponta si Klaus Iohannis a avut loc marti seara, la Realitatea TV, fiind anuntata pe ultima suta de metri, dupa ce candidatul PNL a afirmat ca participa la emisiune. Emisiunea a parut improvizata, cu regulile comunicate greu de inteles. Iohannis a venit fara notite, fara hartii pregatite, in timp ce Victor Ponta a avut la indemana o documentatie consistenta. Emisiunea a fost dominata verbal de Victor Ponta, care l-a intrerupt aproape tot timpul pe Iohannis, pana la momentul in care moderatorul a amenintat cu taierea microfonului. Klaus Iohannis s-a plans la inceputul emisiunii ca nu stie care sunt regulile dezbaterii si a intrat rapid in defensiva cand l-a intrebat Lavinia Sandru cum poate afirma ca doreste sa fie presedintele tuturor romanilor daca nu a mers in Chisinau si in Cernauti pana acum. La aceasta intrebare, Iohannis a raspuns ca Cernauti si Chisinau nu fac parte din Romania. De notat ca la intrebarea pentru Victor Ponta, Lavinia Sandru i-a cerut primului ministru sa trimita un mesaj catre alegatorii din Chisinau. Temele mari de discutie au fost votul din diaspora, lupta anticoruptie, imunitatea parlamentarilor, pensii, taxe si impozite, relatii internationale. Nici unul dintre candidati nu a oferit informatii noi despre programele lor, despre pozitionarea lor fata de temele majore de dezbatere. In timpul emisiunii au existat citeva momente tensionate intre cei doi candidati, cu replici acide. Iohannis l-a acuzat pe Ponta ca a organizat alegerile din diaspora “execrabil”, Ponta l-a acuzat ca-i trateaza pe romani “ca un mosier, ca un stapan de sclavi”. Un alt moment tensionat a fost cand Ponta i-a cerut lui Iohannis sa-si prezinte scuze fata de sotia sa, Daciana, pentru un articol publicat in ziarul de promovare al ACL despre presupuse falsuri in declaratia de avere. Iohannis i-a cerut lui Ponta la rindul lui sa-si prezinte scuze ca l-a facut vanzator de copii, traficant de organe, ca nu e bun roman etc. Replicile intre ei au continuat, iar la final Iohannis si-a cerut scuze generic: Daca am lezat pe cineva in campanie, imi cer scuze. Rapsunsul lui Ponta: Multumesc. Emisiunea s-a terminat cu un anunt surprinzator al lui Rares Bogdan, care a spus ca Victor Ponta va ramane in studiourile Realitatii TV pentru a mai participa la o emisiune. Klaus Iohannis a fost surprins si a precizat ca, in opinia sa, Victor Ponta nu poate continua aceasta emisiune, dar Rares Bogdan a incercat sa ii explice ca este o emisiune similara cu cea la care a participat si el cu o seara in urma si discutia va avea loc in alt studio. In cele din urma, Victor Ponta nu a ramas in studiourile Realitatii TV. Integral pe Hotnews
Baronul Mircea Govor, anchetat de DNA pentru CORUPŢIE. Procurorii s-au autosesizat în această dimineaţă, după ce Gândul a publicat ÎNREGISTRAREA din şedinţa PSD unde se detalia aranjarea alegerilor. DNA s-a autosesizat în cazul preşedintelui PSD Satu Mare Mircea Govor, după ce Gândul a publicat o înregistrare în care acesta ameninţa directorii instituţiilor deconcentrate că vor fi demişi dacă nu aduc voturi pentru Victor Ponta la alegerile de duminica aceasta. DNA îl investighează pe Mircea Govor pentru folosirea influenţei, se arată într-un răspuns oficial al DNA transmis Gândul. Procurorii s-au autosesizat, marţi dimineaţă, după ce Gândul a publicat stenograma din şedinţa PSD în care a fost înregistrat Govor. Surse judiciare au declarat, în urmă cu puţin timp, pentru gândul că Mircea Govor este investigat pentru infracţiunea de “folosire a influenţei în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau alte foloase necuvenite prev. de art. 13 din Legea 78/2000 modificată”. gândul a relatat luni că primari, consilieri, directori de deconcentrate sau directori de şcoli au fost puşi pe lista neagră de PSD. Cel puţin asta s-a întâmplat la Satu Mare, unde, supărat că a pierdut alegerile în judeţ, preşedintele organizaţiei şi vicepreşedinte al CJ, Mircea Govor, a convocat, pe 4 noiembrie, o şedinţă de criză în care i-a ameninţat pe aceştia cu demiterea şi tăierea fondurilor, dacă în turul II Victor Ponta nu va câştiga alegerile. „Deci nu se mai poate. Dacă vreţi să lucrăm bine împreună, bine, dacă nu cu asta basta. (…) Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa. (…) Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic, directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă”, îi ameninţă Govor, potrivit unei înregistrări obţinute de gândul.
Cine a câştigat dezbaterea de la Realitatea TV. Specialiştii în comunicare politică spun că dezbaterile prezidenţiale schimbă mai degrabă percepţii decât intenţii de vot. Este o întreagă literatură de specialitate care vorbeşte despre efectele minimale ale dezbaterilor prezidenţiale asupra intenţiei de vot. De exemplu, în SUA, începând cu 1960, în doar patru alegeri se consideră că dezbaterile au avut un rol decisiv. Cu toată mitologia care s-a dezvoltat, rolul dezbaterii din 2009 dintre Geoană şi Băsescu este mai mult decât îndoielnic în victoria Preşedintelui în funcţie. Cu toate acestea, dezbaterile prezidenţiale nu pot scăpa de mediatizarea lor drept finale ale campaniilor electorale. Metafora conceptuală a unui meci se impune de fiecare dată. Deşi dezbaterile tind să întărească percepţiile fiecărei tabere, ele sunt importante în primul rând pentru nehotărâţi (7-10% din electorat acum în România) şi pentru prezenţa lor la vot. În urma unei dezbateri nu contează atât de mult cum s-au prezentat candidaţii, ci percepţia de câştigător. Ea se formează în timpul dezbaterii, pe baza evaluării emoţionale sau raţionale pe care alegătorii o au despre prezentarea generală a candidaţilor (imagine, gesturi, ton al vocii) şi despre conţinutul mesajelor livrate. Dar şi spin-ul post-dezbatere este foarte important în conturarea acestei percepţii de învingător (cu cât cursa şi dezbaterea sunt mai strânse, cu atât contează mai mult spin-doctorii). Şi acum să trecem, metodic, la o analiză la cald a dezbaterii dintre Ponta şi Iohannis. Prezentarea generală Rezumatul, din punctul nostru de vedere, este că am asistat la un meci de box în care niciunul dintre boxeri nu a dorit să se angajeze decisiv în luptă, preferând să facă joc de glezne unul în jurul celuilalt, să provoace, să tatoneze pentru un moment decisiv care nu a mai venit. Raportat la aşteptările care erau deja formate în legătură cu prestaţia lui Klaus Iohannis, deşi ştacheta în ceea ce-l priveşte nu era foarte sus, el nu a reuşit s-o sară. Presiunea era ca Iohannis să demonstreze că poate să-i facă faţă lui Ponta. Candidatul ACL a reuşit acest lucru în puţine rânduri. Uneori a rămas fără suflu, unele replici le-a ratat, însă, mai important, el a refuzat să accepte contractul de comunicare de tip horse race (cursă de cai) pe care îl impun în general dezbaterile prezidenţiale. A decis să fie consecvent imaginii pe care şi-a proiectat-o în campanie: un om serios, care nu vorbeşte mult, care deschide gura când trebuie şi care nu intră într-o ceartă. Integral pe Adevarul
Ion Cristoiu: Ponta, turuind cifre, punând întrebări despre cifre, a reușit tot timpul să fie în ofensivă. Slab pregătit psihologicește, Iohannis a părut tot timpul în defensivă. Ion Cristoiu a analizat la cald, în exclusivitate pentru EvZ dezbaterea electorală de aseară. Concluzia sa: Dacă mai apuc alegerile din 2019, n-aș vrea să mai văd o asemenea cacealma precum așa-zisa confruntare de la Realitatea TV!
- Așa cum am mai scris, astfel de confruntări între cei doi candidați sunt absolut inutile. Devenită chibiț electoral, presa se împarte în două, după natura politică a celui care dă paralele. Fiecare clamează victoria sponsorului lui. De exemplu, după confruntarea din seara de marți, site-urile ACL – HotNews și Gândul- s-au grăbit să-l felicite pe Klaus Iohannis pentru strălucita victorie repurtată. România tv și Antena 3 s-au grăbit să vorbească de victoria lui Victor Ponta. Despre Realitatea TV nu pot spune nimic. După emisiune Cozmin Gușă i-a adunat în platou pe cei care au participat la emisiune și le-a împărțit linii la palmă și bătăi pe umăr, mai ceva ca un diriginte: ca un Mogul.
- În 2009, Traian Băsescu a cîștigat confruntarea ( aia da confruntare, veritabil eveniment mediatic național!) nu prin întrebarea despre vizita la Vântu, ci prin imaginea de om care-l călărește pe celălalt. Mircea Geoană a pierdut nu pentru că fusese la Vântu, ci pentru că a răspuns timorat la această întrebare. Am mai spus: Cel puțin în materie de abilități politice, Victor Ponta a învățat multe de la Traian Băsescu. N-a învățat să fie și bărbat de stat. Dar asta nu se învață. Cu asta te naști. Marți seara, turuind cifre, punînd întrebări despre cifre, a reușit tot timpul să fie în ofensivă. Slab pregătit psihologicește pentru această confruntare, Klaus Iohannis a părut tot timpul în defensivă.
- Dezbaterea despre dezbatere a ridicat mult miza acestei confruntări. Chiar dacă vor mai fi și altele, tot la televiziuni de știri (eu n-o să pierd timpul să le mai văd), nu vor beneficia de ațîțarea stîrnită de confruntarea de la Realitatea TV. Mult mai bine ar fi fost dacă avea loc o singură confruntare, după opinia mea la TVR, pregătită de staffuri prin negociere, cu un moderator mult mai bine pregătit decît Rareș Bogdan pentru ținerea în mîini a acestei emisiuni atît de importante. Lui Klaus Iohannis i-a lipsit tema președinției, tema pentru care vrea să ajungă el președinte, la care trebuia să revină cu acceași încăpățînare cu care Victor Ponta a revenit la tema Traian Băsescu. Integral pe EVZ. Cititi si articolul lui Cristoiu de pe Reporter Virtual: Cum a fost atras Klaus Iohannis în capcana întinsă de Cozmin Gușă, consultantul politic al Elenei Udrea
Cum au devenit bisericile oficii de propagandă pentru Ponta. Un exemplu care demonstrează foarte bine că printre obiectivele organizaţiilor PSD din ţară s-a numărat şi racolarea preoţilor în slujba candidatului Victor Ponta este situaţia de la Satu Mare. Potrivit unei înregistrări audio publicate de gandul.info, Mircea Govor, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a organizat o ședință de partid în care a început să țipe la colegi: ”Cei care nu veți avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Județean și cât am posibilitate, nu o să primiți nici cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero, când se împart fondurile – zero și garantez că nici unul nu mai primește nimic. Stați și muriți, asta e viața…”, a spus el. Mircea Govor le-a mai spus colegilor de partid că trebuie să mobilizeze preoții, pentru că toți ar fi mers la el să le pună preotesele prin instituții publice, iar acum le va da pe toate afară. Planul lui Mircea Govor mai presupune ca PSD să desemneze câte un etnic maghiar care să îi supravegheze pe clericii bisericilor tradiționale maghiare din Transilvania pentru a vedea dacă aceștia îndeamnă lumea să-l voteze pe Victor Ponta. DNA a început o anchetă în cazul de la Satu Mare. Potrivit unei înregistrări a televiziunii Nord-Vest TV, realizată în satul Corund din județul Satu Mare, episcopul vicar al Eparhiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, Iustin Sigheteanul, le-a spus credincioșilor: ”Sigur că demnitari sunt de ambele… sunt două tabere! Și unii vor spune votați-l pe al nostru și alții vor spune votați-l pe al nostru. Noi vă spunem votați-l pe al nostru! Trebuie să fie creștin, să fie ortodox, să se închine, să facă sfânta cruce!”. În același stil a făcut campanie electorală și clericul Sebastian de la Mănăstirea Țeghea, care a participat la o slujbă oficiată în biserica ortodoxă din Moftinu Mic, la care a participat tartorul PSD, Mircea Govor. Clericul Sebastian i-a îndemnat pe oameni să voteze cu Victor Ponta, după cum reiese dintr-o altă înregistrare realizată de Nord-Vest TV. ” Iar duminică când (sic!) vor fi alegeri, ne îndeamnă pe noi, pe toți oamenii care sunt creștini și ortodocși să mergem și să dăm un vot pentru țara noastră. Este în jurul nostru și vicelepreședinte Mircea Govor, care și el este ortodox și el este împreună cu noi și ne îndeamnă și el pe toți să fim uniți să votăm. Să votăm cu cei care sunt ortodocși, cu Victor Ponta! Căci el poate să ne unească, să ne ajute să ne ducem viața noastră pe calea desăvârșirii!”, spune ”părintele” Sebastian. Propaganda pro-Victor Ponta nu a rămas nerăsplătită. Integral pe Romania Libera
Scrisoarea unui tânăr pentru Patriarhul României: „Nu vă e ruşine că l-aţi vândut pe Dumnezeu cu bucăţica?“. Daniel Nica, un tânăr de 22 de ani, i-a adresat Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române o scrisoare în care critică implicarea preoţilor în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale 2014, acuzându-i că îi manipulează pe oamenii vârstnici, profitând de credinţa lor. Daniel Nica este absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi a fost, timp de trei ani, managerul departamentului de Relaţii Publice al unei universităţi franceze, CEFORA Business School. Tânărul a declarat, pentru ziarul „Adevărul“, că a scris aceste rânduri din frustrare, pentru că a fost învăţat să creadă în ceva ce i-a înşelat toate aşteptările. „Nu mi se pare normal ca în anul 2014 religia, oricare ar fi ea, să impună direcţii în politic, cu atât mai puţin cu cât masele cărora se adresează sunt lipsite, în general, de surse de informare. Şi atunci ‘fac ce zice popa’ că aşa e bine“, a explicat Daniel. Acesta şi-a petrecut vacanţele în satul bunicilor, Gogoşu, situat la 60 de km de Drobeta-Turnu Severin, unde părintele „nu percepe taxe săracilor care îşi îngroapă părinţii sau îşi căsătoresc copii şi nu le vorbeşte despre alegerile prezidenţiale“. Daniel a mărturisit că va merge să voteze pe 16 noiembrie pentru că „este o obligaţie civică“ şi votul lui va fi unul anti-Ponta […] “Stimate Înalt Prea Sfintiţ Părinte Daniel, Uitându-mă la evenimentele ce se petrec în ultima perioadă în Casa Domnului nu ştiu dacă mie trebuie să-mi fie ruşine că vă port numele sau dumneavoastră să vă fie ruşine că aveţi acelaşi nume cu mine. Aş putea spune că am fost crescut la ţară, fiecare vară din primele 17 – 18 ale vieţii mele petrecându-mi-o alături de bunici într-un sat din sudul ţării. Ştiţi care erau cei mai importanţi oameni acolo? Primarul, doctorul şi popa! O să mă întrebaţi de ce, lipsit de respect, îl numesc Popă şi nu părinte, aşa cum am fost (OBLIGAT) să învăţ în timpul orelor de relgie? O să vă răspund: suntem un stat LAIC iar acest „Popă“ are cel puţin respect din partea mea! De ce?”Integral pe Adevarul
Aşa începe totalitarismul. De ce trebuie să ne îngrijorăm că Ponta foloseşte Biserica. Până la urmă, se adeveresc previziunile negre dinaintea campaniei electorale: principala problemă a lui Klaus Iohannis nu va fi aceea că vorbeşte puţin sau nu este suficient de convingător în discursul public. Nici că este susţinut de două partide care nu au oferit dovezi temeinice că îşi doresc sincer reformarea clasei politice. Nu, atacul decisiv îndreptat acum împotriva primarului de Sibiu este legat de faptul că acesta nu este român şi nici ortodox. Pe zi ce trece, avem tot mai multe dovezi că Biserica se implică în această campanie electorală de partea lui Victor Ponta. Televiziunea locală „Nord-Vest Tv” din Satul Mare a prezentat ieri o înregistrare în care un înalt prelat, P.S. Iustin Sigheţeanul, episcop-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Satmarului, le-a spus preoţilor să meargă duminică la secţiile de votare şi să se asigure că enoriaşii votează un ortodox. Este clar despre cine este vorba, în condiţiile în care Iohannis este creştin, de confesiune lutherană. Zilele trecute, TVR Cluj a realizat o investigaţie care demonstrează că mai mulţi preoţi ortodocşi au primit o circulară de la Mitropolia Cluj, prin care li se cere să spună credincioşilor să voteze un candidat „creştin, ortodox, român”. De asemenea, deputata PSD, Cătălina Ştefănescu, a fost filmată în timp ce era alături de un preot într-o biserică din Paris, în timp ce încerca să convingă românii să voteze cu Victor Ponta. Sunt doar trei exemple, din multe altele apărute în ultimele zile, care, în ciuda dezminţirilor firave ale Patriarhiei, ne arată că biserica majoritară din România a abandonat statutul de neutralitate şi s-a implicat în bătălia politică. Practic, având în vedere influenţa pe care o are în acest moment în societatea românească, BOR poate înclina decisiv balanţa în favoarea candidatului PSD. u e greu de de înţeles de ce se întâmplă acest lucru. Puterea PSD s-a purtat întotdeauna mai mult decât binevoitor cu Biserica, iar o dovadă în acest sens o constituie alocările bugetare generoase ale Guvernului Ponta din 2014, 30 de milioane de lei numai în ultimele două luni. De asemenea, conducătorii Bisericii simt că au în PSD un aliat de nădejde, care îi poate ajuta să-şi menţină privilegiile în societate. Partidul condus de Victor Ponta nu a dovedit niciodată că ar avea vreo problemă cu atitudinea de „stat în stat” pe care o are acum Biserica şi nici cu facilităţile fiscale extraordinare de care beneficiază afacerile acestei instituţii. Integral pe Romania Libera
ANALIZĂ BUSINESS CLUB. Datoria faţă de bugetari va fi achitatată, de fapt, din deficit. Ordonanţa de plată în avans a drepturilor câştigate în instanţă de profesorii, magistraţii şi cei care au avut veniturile tăiate în 2010 a fost discutată astăzi, în primă lectură, în ședința de Guvern. Executivul vrea să achite integral în acest an tranşele pentru 2015 şi 2016. Şi nu sunt puţini bani, e vorba de 1,25 de miliarde de euro. Dintr-o anumită perspectivă poate părea o decizie normală. E o datorie şi trebuie achitată. Cu cât mai repede cu atât mai bine. Doar că pentru achitarea ei se va face o altă datorie, prin împrumuturi ale statului, o datorie care va fi purtătoare de dobânzi. Oficialii spun că avem excedent şi statul îşi permite. Dar excedentul e mai mic de 50 de milioane de euro, adică mai puțin de 5% din ce îşi propune să dea guvernul pentru acele plăţi. Restul va fi acoperit prin deficit bugetar. Acoperirea acelor drepturi câştigate în instanţă în tranşe pe mai mulţi ani s-a decis în ideea că economia va merge bine şi va genera mai mult prin taxe şi atunci vor fi bani. Dar acum economia nu merge într-un ritm nici măcar decent. Banii sunt scoşi forţat din alte zone de unde ar fi fost nevoie – de la investiţii – şi trimişi către o zonă de consum. Sigur, există argumente ale celor care conduc Guvernul pentru a direcţiona banii astfel, dar nu sunt argumente care să aibă o justificare economică. Singurul motiv pentru care s-ar decide o plată în acest moment ar fi că dobânzile sunt reduse şi statul se poate împrumuta mai ieftin. Dar s-ar putea să se poată împrumuta mai ieftin şi mai încolo pentru că, exceptând Statele Unite, economiile merg prost şi o astfel de boală se tratează cu dobânzi mici. Poate era mai bine ca banii aceia să fie duşi în aşa fel încat să alimenteze economia care, mai apoi, să genereze taxe din care să se plătească acele drepturi salariale. Pentru că e un circuit cât se poate de natural. Integral pe Digi24
La mai mare! Dragos Dragoteanu: Ce greseala, domnule Ponta! Nu stiu cine-l sfatuieste pe prim-ministru, dar Victor Ponta cred ca si-a dat cu stangul in dreptul. Prin ultima decizie a Ministerului Educatiei, validata de Guvern marti, minivacanta studentilor se poate intoarce ca un bumerang impotriva candidatului PSD. Sa ma explic. Parintii mei au fost comunisti. Nu prea aveau de ales. Probabil, cei de varsta mea, “decreteii”, au trait aceleasi sentimente ca si mine in timpul campaniilor electorale. De fiecare data cand se duceau acasa, aveau parte invariabil de aceeasi credinta politica, cu nume si prenume: Ion Iliescu. Pana si-au dat seama ca Romania nu poate evolua in neocomunismul consolidat de urmasii tovarasului Ceausescu, au trecut trei alegeri. Vrand sa-si asigure locul de la Cotroceni pe ultima suta de metri, probabil ca Victor Ponta a crezut ca, daca momeste studentii cu o minivacanta, acestia ar putea sa nu participe la vot. Daca ar sti actualul prim-ministru ca tanara generatie reprezentata prin studentii este singura sansa prin care multi oameni din provincie, parintii lor, pot fi convinsi sa voteze cu candidatul dreptei, cred ca ar mai fi stat pe ganduri. Prea tarziu! La nivel national, in marile centre universitare, sunt 450.000 de studenti, majoritatea provenind din zona rurala sau din micile orase. Daca in weekendul in care se vota era vara cu soare sau iarna cu zapada la munte, da, Victor Ponta facea o “afacere”. Asa, studentii nu au unde se duce decat acasa. Si acolo am convingerea ca au in familie rude multe si vecini de suflet care nu s-au dus la vot in primul tur. Cine credeti oare ca poate influenta decisiv prezenta la vot sau chiar cu cine sa voteze niste oameni din provincie, multi cu grija zilei de maine sau debusolati de cei doi candidati de paie, care nu i-au convins pe cei nehotarati cu niciun mesaj politic? In opinia mea, legaturile de sange intrec orice simpatie politica. Or, cum studentii nu prea sunt fani Ponta, eu cred ca parintii lor vor fi “luati pe sus” si dusi la vot. Fara sa-si dea seama, zic eu, “carlanul” Victor Viorel si-a pus cenusa fierbinte in cap. Daca diaspora nu va avea mai multe sectii de votare prin “grija” unui ex-comunist pur-sange, noul ministru de Externe Teodor Melescanu, sute de mii de romani vor avea un motiv in plus sa mearga cateva sute de metri pe jos spre sectiile de votare: bucuria revederii propriilor copii si indemnul acestora de a vota pentru viitorul lor. Integral pe Ziare.com
Va doresc o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
buna dimineata !
stiu ca in Romania nu e recomandat sa iti cinstesti eroii 🙁
http://zch.ro/a-murit-un-erou-grigore-caraza/
http://www.evz.ro/a-murit-fostul-detinut-politic-grigore-caraza.html
Grigore Caraza s-a născut pe 1 februarie 1929, la Poiana Teiului. În perioada comunistă, Caraza a făcut 21 de ani de puşcărie politică şi doi ani de domiciliu forţat. În anul 1980, pleacă în exil în Statele Unite ale Americii, iar în anul 1986 obţine cetăţenia americană. S-a întors în ţară, la Piatra Neamţ, în anul 2001. În anul 2004, Grigore Caraza a scos o carte de memorii, intitulată “Aiud însângerat”, în care a consemnat perioada petrecută în detenţie, în Aiud. Tot în anul 2004, Grigore Caraza a devenit Cetățean de onoare al comunei Poiana Teiului, iar în anul 2007, Cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț.
Din pacate unii oameni sunt mai putin cunoscuti decat ar merita…
Vesnica lui pomenire, @ziggy! A murit un patriot fata de care astia de azi nici sa ii duca sicriul la mormant nu ii sunt vrednici! 🙁
Dumnezeu sa-l odihneasca. Pacat ca nu a fost recunoscut cum se cuvine in timpul vietii.
http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/gcaraza/aiud/anexe/anexa1_files/image014.jpg
Doar e deja clasic; prin Romanica, intotdeauna vedetele si oamenii zilei sunt d/in alta parte.
Buna dimineata tuturor…
buna ziua. “Am mai spus: Cel puțin în materie de abilități politice, Victor Ponta a învățat multe de la Traian Băsescu” ponta este 100% creatia lui traian basescu. este unicul lui elev care a rezistat tratamentului,aruncat in apa ,tavalit in mocirla, batut si injurat dimineata pranz si seara, inghitit broaste si compromisuri saptamanal. acum vom avea un presedinte care ia orice forma doreste si pacaleste destui oameni cat sa fie votat
termina dom’le cu mizeria asta ca Ponta e creatia lui Basescu. e creatia lui Ion Ilici Iliescu si Nastase. poate or fi fiind aia nenii tai, de bagi o asemenea mizerie p-aici.
ponta a fost pus de basescu primministru FARA SA-L OBLIGE NIMENI ! altfel vorbind suspomenitii nu sunt nenii mei asa cum cred ca nu sunt nici ai tai.
fara sa il oblige nimeni? in ce intuneric traiesti?
e usor sa dai din taste fara sa judeci contextul politic. asa ca tare mi-e teama ca sunt nenii tai.
buna ziua, postare noua!
http://politeia.org.ro/editoriale/prima-dezbater…i-si-asteptari/32894/
Buna dimineata,
nu cred ca un om normal poate iesi invingator din confrutarea papagalului rosu. Tupeul, nesimtirea, minciuna si dublapersonalitate nu cred ca poate fi combatuta. Aseara a demonstrat inca o data ca este un individ obrazni, mincinos, tupeist si ce este cel mai grav, a aratat orientarea spre est – vreau sa schimb tot ce s-a facut in ultimii 10 ani. Cat despre dragostea lui ptr. China nu cred ca mai este ceva de spus.
Este extrem de greu sa te pui in pielea unui nebun ca sa ai argumente, eventual trebuie sa imbraci haltul alb ca sa-l temperezi/sa-i impui respect si o reactie corespunzatoare.
exact.
Tot vad pareri despre slaba pregatire a lui Santa in discutia de ieri. Cine e mai slab, cel care spune prostii cu copiutele in fata, sau cel care combate in mare corect, fara nici o hartie in fata si fara sa fi stiut nimic despre formatul discutiei? Cum spunea cineva pontalaul i-a pretins sa stie cifrele pe care el le citea (aiurea) de pe hartiile din dotare.
https://www.facebook.com/factual.ro/posts/788913891168307
Daca asteptam spectacol ca la confruntarile cu Basescu gresim. Si eu cred ca MRU sau Monica ar fi taiat mai dur din obraznicii…Iar de “moderare” ce sa mai vorbim? Carpa de Rares Bogdan nu a avut curaj sa spuna “d-le prim ministru, aici eu moderez, nu dvs”. Nu am mai vazut nici una dintre emisiunile lui, dar aici a fost EXECRABIL.
Apoi nesimtirea din final – cum e posibil sa faci o emisiune cu 2 candidati, apoi pur si simplu sa dai afara pe unul dintre ei si sa-l barfesti cu celalalt?????
ce asteptati de la chivutze ? Doar tzoapele fac ceea ce stiu ele mai bine sa faca, nu ?
neata buna 🙂
Buna dimineata!
O chestie total aiurea ca Ponta sa ramana asa cel mai tare din parcare… plus explicatia lui Rares Bogdan ca nu-i nimic ca se “schimba si studioul” si ni ce fain e in comunism.
Buna dimineata tuturor! 🙂
Un cititor zilnic al blogului care vrea sa ramana anonim pentru ceilalti membri ne-a pus la dispozitie, prin intermediul formularului Contacteaza Politeia din partea dreapta a paginii, un material despre practicile PSD in judetul Iasi.
Ganditi-va ca asa se intimpla in toate orasele in care PSD are primari!
“In aceste zile, la instituțiile din subordinea Primăriei Municipiului Iași se petrec o serie de ilegalități și abuzuri menite să fraudeze votul de pe 16 noiembrie. Astfel, în slujba PSD sunt puse o întreagă suită de instituții și companii din subordinea Primăriei, folosindu-se date și fonduri publice, utilizându-se constrângerea, pentru ca rezultatul votului din municipiul Iași de pe 16 noiembrie să fie radical modificat. Mai mult de 10% din voturi vor putea fi controlate și dirijate prin trei metode distincte:
1. O direcție din cadrul Primăriei, subordonată Primăriei, respectiv Direcția de Asistență Comunitară (DAC) a pus la dispoziția unui partid politic concurent în alegeri, în speță PSD, baza de date integrală – o listă care nu e de uz politic -, cu nume, prenume, cu CNP, adresă poștală, ale tuturor persoanelor care au beneficiat în timp, de asistență socială, de la Primăria Municipiului Iași, adică din banii tuturor ieșenilor.
Această bază de date a fost pusă la dispoziția PSD de către DAC tocmai cu intenția ca aceste persoane să fie sunate și îndemnate să voteze PSD și pe Victor Ponta. Cel mai concret exemplu sunt cele 31.500 de tichete de 70 lei acordate de Primăria Iași înaintea Sărbătorilor Iașului. În aceste zile, call-center-ul de la PSD sună persoanele din această bază de date să le amintească faptul că dl Primar Gheorghe Nichita, în marea sa bunăvoință, cu banii publici, nu cu fondurile PSD sau ai domniei sale, le-a făcut acest mărinimos cadou și că bine ar face acei oameni să voteze candidatul PSD, Victor Ponta. Este evident că se subînțelege că o eventuală înfrângere a candidatului Victor Ponta va duce la sistarea acordării acestor tichete.
Inclusiv începând de astăzi, DAC va distribui peste 11.000 astfel de tichete din cele 31.500. Această sumă, de peste 21 de miliarde le vechi, înseamnă relativ puțin raportat la nivelul bugetului Iașului. Numai că, cu această sumă, se cumpără 31.500 voturi din cele cca. 300.000, deci aprox. 10% din voturile care vor fi exprimate.
2. Se mai întâmplă o ilegalitate, care s-a întâmplat tot timpul. La toate instituțiile din subordinea Primăriei, CITADIN, DSPM, SALUBRIS, CET, a venit politrucul de partid și a forțat toți angajații să semneze un angajament prin care aceștia vor merge la vot și vor vota PSD – Victor Ponta. Oamenii sunt realmente speriați și înfricoșați de perspectiva unei eventuale sancțiuni, inclusiv a disponibilizării, ca urmare a neprezentării la vot sau a opțiunii personale pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis.
3. În urma rezultatelor slabe înregistrate de PSD în municipiul Iași după primul tur al alegerilor prezidențiale din data de 2 noiembrie, organizația municipală a PSD a trecut la măsuri în forță. Astfel, au fost verificați membrii de partid dacă au votat (timbrul de control cu mențiunea „votat” aplicat pe cărțile de identitate), precum și angajații Primăriei sau cei aflați în companiile sau instituțiile din subordine. Mai mult, pentru membrii PSD s-a luat o măsură nouă, respectiv compararea listelor de vot permanente din fiecare secție, astfel să poată fi identificați membrii PSD și familiile acestora care nu s-au prezentat la votul din 2 noiembrie 2014. Aceștia au fost contactați și li s-a pus în vedere – sub amenințarea excluderii sau represalii pentru cei angajați în diverse compartimente ale Primăriei – că este obligatoriu să se prezinte duminică la vot“.
salut !
mda,nicio infractiune/ilegalitate nu e prea mare cand interesele mafiotilor primeaza.
maine o sa vad cum politia/jandarmeria sau de ce nu,biserica,dau infractorilor toate datele persnale ale oamenilor/familiilor care au alte opinii,convingeri,scoli,atitudini,religie…etc. hai psd
hai cu securistul daniel in iad, ca de raiul psd suntem satui! 🙁
o zi buna tuturor.
Un singur lucru trebuie rostogolit și iar rostogolit din dezbaterea de aseară: la fel cum Ion Ilici Ilescu considera că proprietate este un moft, la fel și puchinosul de Ponta crede că dreptul la vot este o lozincă. Gura prostului adevăr grăiește. Comunistul din el și-a devoalat intențiile. Restul sunt discuții sterile.
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10204081394107818&set=a.3896039092131.156135.1613719872&type=1&theater
si le-aș transmite: băi, staff-ul lui Iohannis, ridicați-i boului de Ponta în cap pe activiștii din străinătate ai drepturilor omului. Mai ales că, de frumusețea demersului, ăia sunt cam de stânga
Să îi spună ăia lui Ponta că DREPTURILE sunt LOZINCI numai în DICTATURĂ.
salut! mare dreptate ai!!! Stafful lui Iohannis, slab de tot!
buna dimineata,
si eu am cea mai proasta impresie despre moderator. La inceput a vorbit mult si degeaba (ce grozava e realitatea, bla, bla) apoi s-a dovedit depasit de obraznicia lui Ponta, nu l-a pus la punct cand era cazul (cam pe toata durata emisiunii). Ponta nu poate discuta serios in nici o situatie, isi batjocoreste interlocutorul la orice fraza, nemaivorbind de aducerea lui Basescu in discutie, fara nici o legatura cu subiectul. Interlocutorul nu are alta solutie decat ori sa-l bage in ma-sa in public (ceea ce nu e cazul la Iohannis) ori sa-i ignore papagaliceala si sa-si plaseze ideile cand apuca.
Lavinia Sandru nu s-a dezmintit: din politician -tzatza s-a transformat in jurnalist -tzatza. N-ai ce sa astepti de la ea.
Una peste alta, realitatea tv isi aroga niste merite pt emisiune, pe care nu le are. Inafara celor doua jurnaliste care au pus intrebari pertinente, restul emisiunii a fost varza , haotica si nepregatita.
Cedric, ‘neata! 🙂
Ai facut o buna radiografie! Mult prea important momentul penntru o televiziune asa de mica, pentru un moderator atat de slab si pentru un format asa de prost. Si Iohannis, mult prea defensiv pentru o astfel de confruntare!
Aia e o actrita -tzatza si nimic mai mult, iar Kim Kong un boschetar.
buna Sare ! 🙂
f.buna observatia.
pacat ca johanis n-a speculat-o si sa-i sparga teasta lui ponta(s-a mai spus aseara)
nici ridicarea bisericii la rang de institutie angajata poltic n-ar fi o idee rea ptr activistii astia,in ierarhia drepturilor fundamentale din constitutie.
Ponta:”noi nu suntem slugile dumneavoastra, AICI IN ROMANIA!” Atac la nationalitatea lui Iohannis ,ca dobitocii sa fie satisfacuti ca “l-a pus la punct pe neamt”. Ar putea fi acuzat de multe rele dar cine sa o faca?
Si predoiu e baiat bun
http://www.ziare.com/predoiu/pdl/mai-sunt-alegerile-acestea-legale-am-informatii-de-la-jurnalisti-care-se-tem-sa-vorbeasca-trebuie-sa-oprim-asta-altfel-murim-interviu-video-cu-catalin-predoiu-1332583
Salutare tuturor!
Una declaram, alta fumam!
Astazi “propriile constiinte” Marko si Kelemen!
http://www.mondonews.ro/udmr-se-jura-ca-nu-influenteaza-votul-dar-il-boicoteaza-pe-iohannis-foto/
Noi stiam dar ne confirma si specialistii:
” Gândul şi Factual.ro, un site de verificare a gradului de adevăr din declaraţiile publice, au analizat afirmaţiile celor doi candidaţi. Astfel, din nouă declaraţii pe teme principale ale lui Victor Ponta analizate, patru au fost false, una parţial falsă, o alta parţial adevărată în timp ce numai două au fost adevărate. Din nouă declaraţii pe teme principale ale lui Klaus Iohannis analizate de Factual.ro pentru gândul, opt au fost adevărate, în timp ce una nu a fost nici adevărată, nici falsă. ”
http://www.gandul.info/stiri/klaus-iohannis-si-victor-ponta-prima-dezbatere-electorala-cine-a-castigat-analiza-lui-cristian-tudor-popescu-13534407
Deci cine a fost slab pregatit?
eu cred ca Ponta a fost pregatit “pana-n dinti” cu minciunile-i obisnuite!
Amandoi!
http://logec.ro/cum-se-vorbeste-cu-electoratul-capisci/
In articolul recomandat la 10:25 sunt expuse si demontate toate minciunile lui Ponta afirmate cu aplomb de impricinat, fara sa clipeasca, asa cum ii e obiceiul.
Ar fi bine sa le citeasca si Iohannis si sa-i dea cu ele in cap deseara.
fotografii interesante cu materialele pe care le-a avut Ponta pe masa, la emisiune:Un dosar”Dl.Iohannis” si un dosar:”Legi Boc”. De unde se vede ca n-are tinere de minte, ii trebuie “memorie externa”.
http://www.gandul.info/politica/imagini-de-culise-din-dezbaterea-ponta-iohannis-iata-tot-ce-avea-premierul-pe-masa-13537339
Calarasi-land of choice si magazinul de “rechizitie” !
http://adevarul.ro/news/politica/alegeri-prezidentiale-2014-turism-electoral-republica-moldova-romanii-chisinau-vor-voteze-ponta-veni-gratis-calarasi-1_5462fef70d133766a8c78194/index.html
Pentru a-şi asigura supravieţuirea, C/P&Co trebuie, ca dupa ce-au distrus conştiinţa oamenilor şi standardele morale, sa-i transforme în sclavi supuşi şi unelte.
Cum altfel sa traiesti decat într-o sărăcie şi sclavie, daca trebuie să-i tinem in carca nu doar pe “oficialii administraţiei”, ci şi pe “cadrele comuniste”, care sunt într-un număr atat de mare.
Vasele de extragere a sângelui pe care le deţin maleficii astia sug fonduri de la toti si de peste tot… de mulţi ani.
Cum poti să inviţi un Partidul Comunist să sugă puţina vlagă rămasă din România?… nu mai e mult si vom ajunge pe marginea drumului, goliţi de sânge şi de viitor, de catre Chupacabra… romano-chineza.
Cum scrie si Adrian Sturdza in Epoch Times Romania: pentru Chupacabra există doar trei categorii de fiinţe: cei care îi sunt slugi, cei care îi vor deveni slugi, şi cei care i se opun, pe care doreşte să-i elimine. “Cine nu este cu noi este împotriva noastră”.
Victima este dresată. Cu biciul. Prin teroare. Apoi cu niţel zăhărel. Chupacabra, ademeneşte cu promisiuni frumoase. Se face invitat, se insinuează înăuntrul organismului pe care şi-l pofteşte. Se face comod. Începe să facă cadouri şi concesii…
Nu te omoară, oricum nu imediat, ci numai atunci când nu te mai poate folosi. Aşa că victima este ţinută la limita subzistentei, ocupată cu supravieţuirea, memoria îi este ştearsă, uită ce era odinioară, uită libertatea, îşi uită părinţii şi idealurile, gândurile sale sunt treptat înlocuite de gândurile spiritului străin care o sufocă şi îi paralizează toate celulele… se identifică din ce în ce mai mult cu Chupacabra, începe să-i fie recunoscătoare noului său stăpân, pe care începe să-l venereze şi cu care treptat devine Una.
Ce se întâmplă apoi? Chupacabra are nevoie de sânge proaspăt mereu, pentru a-şi hrăni slugile, deja extrem de numeroase şi la fel de lacome. Cerul a condamnat acest spirit la voracitate violentă şi nelinişte. Chupacabra este slobozit asupra celor care uită, deci nu merită decât pierzania. Esenţa spiritului său este dominaţia absolută, scopul său unic este răspândirea Sinelui Devorator.
Bravo si ma mir!
Daca si Gusa si Rares Bogdan au atacat-o pe Lavinia Sandru, atunci inseamna ca noi am taxat-o prea ieftin:
http://www.gandul.info/politica/cozmin-gusa-catre-lavinia-sandru-dupa-dezbaterea-klaus-iohannis-victor-ponta-nu-mi-s-a-parut-in-regula-ce-ai-facut-lavinia-13537238
inteleg din promo ca va fi inca o confruntare la B1. probabil si ultima pentru ca la antena3 nu are rost sa mearga
@Brandusa, 11:39
Nu ma omor dupa stilul Johannis, dar a demontat vreo doua minciuni fara hartiute in fata. Si am inteles clar directia – politic, economic…etc…Argumente vs. latraturi la roata.
Buna Diana!
Argumentele le-au inteles cativa!
Concret, majoritatea oamenilor evaluaeaza un individ ca fiind sincer sau fals nu prin raspunsurile corecte date ci prin impresia emotionala a raspunsului dat .
Remeber: Credeti in Dumnezeu, D-le Iliescu? ( s-a dovedit Milica cat de credincios este! dar a punctat pe emotie)
Ati fost aseara la Vantu? ( Base n-a pomenit nic’ tancabesti dar a punctat)
Daca cineva isi imagineaza ca spoiala lui Ponta nu are impact se inseala amarnic.
Oricum pentru mine, cea mai mare frauda sunt aceste personaje puse in vitrina sa dea din aripi drept candidati ! Macar daca tot “baetii si fetele” ne lucreaza macar sa fi un pus un securist care mai pricepe ceva in legatura cu atributiile unui presedinte! Vreau nu vreau, “beau aghiazma” si-l votez pe Klaus pentru ca nu este timp de fandoseala asa cum o fac actantii asa zisei drepte, din media sau spatiul zis politic! 😛
“sa fi pus” erata !
Cred ca daca “bem agheazma” asta stricam niste socoteli 🙂
Buna ziua,
Vad ca se demonstreaza faptul ca in toate regiunile in care s-a votat masiv pe liste suplimentare a castigat Ponta la diferenta mare.Deci clar ca este o frauda.Intrebarea este, chestia asta chiar nu se poate contracara, sau stam doar sa ne lamentam si sa protestam?
Sant in ring cu unul care imi tot da sub centura si arbitrul nu vede sau nu vrea sa vada, eu zic doar “Nenea arbitru, uite ce face !”si incasez? Pai n-ar trebui sa ma gandesc atunci sa dau si eu sub centura?
http://www.stiripesurse.ro/acl-depune-plangere-penala-pentru-frauda-electorala_938513.html
Pana se judeca, trec alegerile!
Revolta nemaivazuta!
comisia pt.diaspora din camera Deputatilor isi tine sedinta in fata cladirii parlamentului. Conducerea CD n-a permis participarea presei la sedinta la care erau asteptati Melescanu si Stanoevici.
Frumoasa si neobisnuita colaborare intre membrii comisiei!
Milioane de oameni împărțiți în “tribul roșu” și “tribul albastru” luptă împreună până la victoria finală a Statului împotriva tuturor, mulțumiți de set up-ul actual, adică Stat puternic și piață politică închisă. O luptă aprigă între cei care vor stat puternic ca să fure și cei care vor stat puternic ca să nu se mai fure. Nu e vorba despre alegerile astea, e vorba despre de ce nu avem de unde-alege, in general.
http://www.anacronic.ro/ura-s-globalizat-coruptia/
Poate vom vedea ce n-am vazut:
“Totodată, Bogdan Diaconu, membru al comisiei a declarat că ”dacă va exista un număr considerabil de români care nu pot vota și numărul se va apropia de diferența dintre căștigător și învins, acesta va fi un motiv pentru a contesta alegerile”.
http://www.b1.ro/stiri/eveniment/edin-a-comisiei-pentru-romanii-din-diaspora-mutata-in-fa-a-parlamentului-accesul-presei-in-parlament-a-fost-interzis-95679.html
Din editia de “lux” “Nu exista pensie de 300 de lei” dar exista Ponta!
https://www.facebook.com/photo.php?fbid=587488914713636&set=a.247610105368187.59853.100003575977231&type=1&theater
Buna ziua tuturor,
In general va urmaresc zilnic dar fara sa comentez. Azi am o nelamurire si v-as ruga sa ma ajutati daca puteti cu o explicatie. Ponta zice ca a votat cu Ratiu in 90. Dar alegerile au fost in 20 mai iar Ponta implinea 18 ani in 20 septembrie. Deci, cum putea sa voteze? In 92 cand avea varsta pentru a putea vota Ratiu nu a mai candidat. Deci, eu nu inteleg cum s-a facut de l-a votat Ponta pe Ratiu?
buna ziua! 🙂 candva verificasem acest lucru, insa nu mai tin minte exact, insa am retinut ca Guvernul daduse o dispensa pentru cei care care aveau sub 18 ani. Incerc sa verific! 🙂
Legea electorala din 1990: “ART. 9 Au dreptul de a alege cetatenii romani care au implinit 18 ani sau care, in anul alegerilor, implinesc aceasta virsta”.
Victor Ponta avea atunci 17 ani si 8 luni. Deci a putut vota.
Multumesc frumos, Cetatean
🙁
Spor la treaba in continuare! Faci o treaba buna!