Revista Presei – 12 mai.”OMUL SMINTEŞTE LOCUL Cum ar fi…? “
12/05/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 12 mai! Vremea va continua sã se încãlzeascã uşor, va deveni deosebit de caldã pentru aceastã datã în vestul ţãrii şi va fi apropiatã de normal sub aspect termic în celelalte regiuni. Cerul, mai mult senin ziua, va avea unele înnorãri în a doua parte a nopţii în regiunile estice, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului şi doar trecãtor, pe arii restrânse, în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 17…19 grade pe litoral şi 28 de grade în vestul ţãrii, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre 1…2 grade. În București, temperatura maximã va fi de 23…24 de grade, iar cea minimã de 7…9 grade.
OMUL SMINTEŞTE LOCUL Cum ar fi…? Sub semnul întrebării din titlu stau uneori vise îndrăzneţe, mari speranţe şi destul de des nişte enormităţi. Deputatul USR PLUS Emanuel Ungureanu, membru al Comisiei de Sănătate, foarte activ pe probleme legate de sectorul medical, fost profesor la Liceul Teologic Adventist “Maranatha”, îşi pune o astfel de întrebare plecând de la un exemplu oferit de o ţară din Vest: “În Franţa, am văzut centre de vaccinare în tot felul de biserici, am văzut în moschei, în catedrale catolice. Cum ar fi să avem un centru de vaccinare în Catedrala Neamului? Cum ar fi să-l vedem pe Patriarhul Daniel coordonând o asemenea campanie? Până la urmă, influenţa Bisericii în societate este foarte mare şi ar trebui să vedem această implicare pentru o chestiune de sănătate publică”. Cum ar fi să luăm decizii legate de un act medical sfătuiţi de un preot şi nu de un medic? Îndrăznim un răspuns: trist, extrem de trist pentru modul în care vedem această lume şi înţelegem mersul ei. Cum ar fi să ne cumpărăm o casă în funcţie de ce ne recomandă un actor, să gătim ghidaţi de un fierar – betonist, hainele să le asortăm sub directa îndrumare a unui farmacist şi în general să cerem sfaturi de la cei care au doar notorietate şi nu competenţă? Desigur, Emanuel Ungureanu nu este primul care se înscrie pe această linie în ceea ce priveşte încurajarea vaccinării în rândul maselor (o idee greşită împrăştiată de mai mulţi oameni, tot o idee greşită rămâne), autorităţile merg pe acelaşi drum apelând chiar şi la persuasiunea unor manelişti. E posibil ca lucrurile să funcţioneze chiar aşa, dar atunci autorităţile ar trebui să demeraze o altă campanie ca să le schimbe, pentru că direcţia este complet greşită şi la capătul ei pare a fi o prăpastie. Cum ar fi ca toate armatele lumii să fie în subordinea unor comedianţi? Probabil ar fi mai bine, deci ultima frază nu cadrează cu restul, aşa că nu o mai citiţi. Integral: https://www.bursa.ro
Novavax testează un vaccin împotriva gripei şi a coronavirusului Compania americană Novavax a efectuat teste iniţiale pe animale cu un singur vaccin, rezultat din combinarea serului împotriva gripei cu unul anti-Covid, cu rezultate iniţiale pozitive, conform Digi24. Vaccinul antigripal Novavax (numit NanoFlu), precum şi cel pentru Covid-19 (NVX-CoV2373) nu sunt încă autorizate la nivel global, dar ambele au fost studiate separat în studiile clinice de fază 3, adică pe mii de oameni. Compania a administrat un vaccin care conţine două produse dihorilor şi hamsterilor. Acest lucru “a provocat răspunsuri puternice împotriva gripei A şi B şi a protecţiei împotriva SARS-CoV-2, virusul care cauzează boala Covid-19”, a anunţat Novavax…. Compania intenţionează să înceapă testarea pe oameni, iniţial în număr foarte mic, “până la sfârşitul anului”. “Credem că acest nou vaccin candidat rezultat dintr-o combinaţie a două seruri ar putea fi un instrument important în luptele pe termen lung împotriva acestor doi viruşi respiratori”, a declarat Gregory Glenn, responsabil de cercetare şi dezvoltare la Novavax. Compania a anunţat că doreşte să depună o cerere de autorizare de urgenţă pentru vaccinul Covid-19 în Regatul Unit “în al doilea trimestru al anului 2021” şi apoi în Statele Unite. Acest remediu foloseşte o tehnologie diferită de cea folosită pentru vaccinurile deja autorizate pe scară largă în lume. Este un aşa-numit vaccin “subunitar”, bazat pe proteine care declanşează un răspuns imun, fără viruşi. Integral: https://www.bursa.ro
INTERVIU Cine sunt aromânii, meglenoromânii și istroromânii / Cine și de ce vrea să se declare minoritate / Radu Baltasiu: Constituirea unei minorități ar fi cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a românilor …..Radu Baltasiu: În primul rând este vorba de ceea ce la nivelul Parlamentului României de astăzi se discuta a se institui ziua românității balcanice, a recunoașterii de către Imperiul Otoman, cu mare întârziere, a existenței românilor în interiorul Imperiului Otoman, a existenței cu drepturi cetățenești depline. Această chestiune s-a realizat chiar în opoziție cu țări precum Grecia, cu care aproape că am ajuns în situația de a întrerupe relațiile diplomatice tocmai în acea perioadă, motivul fiind nerespectarea de către alți creștini a drepturilor minorității române. Pe scurt, ziua de 10 mai reprezintă încă o dată importantă în istoria spațiului românesc și, pe lângă Ziua Regalității și a Independenței în România, este și ziua românității balcanice, dată în care românii de la sud de Dunăre au căpătat drepturi civile la fel ca ceilalți creștini greci, bulgari, sârbi etc… Rep: Aromânii, dacoromânii, meglenoromânii și istroromânii. Cine sunt ei și care le sunt originile si raspandirea? Radu Baltasiu: Toți fac parte din ceea ce Academia Română numește, și trebuie să insistăm pe acest aspect, din poporul român, din românitatea balcanică. Românitatea balcanică sau poporul român este alcătuită din daco-români, adică noi cei de la nord de Dunăre, cu câteva excrescențe care pot ajunge și până dincolo de Bug, în Ucraina. Mă refer și și la românii din Timoc, din Serbia și Bulgaria, care tot daco-romani sunt. Sigur, peste 95% dintre daco-români trăiesc la nord de Dunăre. Restul se mai numesc și macedo- români, în care intră aromânii care se găsesc în special în Grecia și în Albania. Sunt istroromânii cei care locuiesc în peninsula Istria din Croația la frontiera cu Italia lângă Trieste și meglenoromânii, cei care se mai găsesc în câteva sate la frontiera dintre Grecia și Bulgaria. Cu toții suntem același popor, dar vorbim dialecte diferite în acord cu titulatura pe care o avem și anume: daco-româna, istro-româna, aromâna și megleno-româna. Rep: Cât de mari sunt diferențele între aceste dialecte? Radu Baltasiu: Ne înțelegem într-o măsură satisfăcătoare, mai ales dacă nu ne grăbim. În principiu este vorba de două maniere de a vorbi limba română. Una este înghețata în timp la granița dintre Antichitate și Evul Mediu. Mă refer la macedo- români. Iar cealaltă parte a limbii române a evoluat, ma refer la daco-română, cu toate neologismele, în special cele venite din limba franceză. Partea de la sud de Dunăre este înghețată undeva la despărțirea din secolul VI-VII pentru că la momentul acela s-a cristalizat o masă slavo-bulgară foarte puternică care efectiv i-a împins pe greci către Marea Mediterană. Să nu uităm că Vasile cel Mare, împărații bizantini si Bizanțul au avut mult de furcă până secolul al XI-lea cu bulgarii. Această masă slavo-bulgară a avut un impact deosebit și asupra masei romanității orientale pe care- nu știu dacă cuvântul împărțit este potrivit- ci pur și simplu una a rămas la un nivel, iar cealaltă și-a continuat traseul pe care îl cunoaștem…. Radu Baltasiu: Sunt convins că toată lumea îi are în minte pe Gică Hagi, Simona Halep sau Toma Caragiu împreună cu sora sa Matilda Caragiu, academiciana, cu cele 10 puncte importante despre “Ce inseamna sa fii aromân astăzi”. Dar sunt foate multe personalități. Academia Română îsi datorează existența în bună măsură aromânilor, Evanghelie Zappa fiind unul dintre principalii finanțatori. Tot el este unul dintre principalii finanțatori ai stadionului Olimpic din Atena și așa mai departe. Câți dintre noi știm că actuala față istorică a Craiovei datorează enorm unui alt aromân, Jean Mihail, sau faptul că Opera din Viena își datorează existenta și lui Nicolae Dumba, un mare sponsor al artelor în Imperiul Habsburgic, fratele său fiind ultimul ambasador al Austro-Ungariei în Statele Unite?! Câți dintre noi știu că forțele armate ale Greciei, Flota, Banca Națională a Greciei își datorează existența lui George Averoff?! Fără Gojdu nu cred că am fi putut vorbi de Marea Unire de la 1918. Bursele sale acordate tinerilor ardeleni le-au permis să studieze în Imperiul Habsburgic și să se întoarcă luminați în Ardeal, în așa fel încât să țină Marea Unire. Sau marele Andrei Șaguna, care a înființat multe scoli în Ardeal și care apoi au contribuit apoi la redeșteptarea națională. Podul cu lanțuri din Budapesta e făcut în bună măsură cu banii aromânilor, de baronul Sina. Institutul de Medicină Legală al României este o instituție creată de un aromân, Mina Minovici. Curentul alternativ, fără de care nu ar fi fost posibilă civilizația modernă, îi aparține lui Nikola Tesla, un istriot. Noi am construit acum mai bine de zece ani o bază de date în care avem toate aceste personalități. Dacă reținem doar că mișcarea de redeșteptare națională care apoi a făcut posibilă Marea Unire se datorează nu numai vitejiei soldaților români de la Mărășești și Oituz, ci și direcțiilor create cu ajutorul banilor aromânilor, în special în Transilvania, și vom înțelege un pic mai bine de ce este ridicolă pretenția unor rătăciți- ca nu pot să le spun altfel- că ar fi altceva decât români. Să le spună asta lui Gojdu sau Dumba….. Rep: Voiam să ajungem și la acest subiect sensibil. Avem o disputa care se tot amplifica in ultimii ani in comunitatea armânească: minoritate naţională vs. parte a poporului român. Cum se explică această dorință de a deveni minoritate în România? Cât de amplă e această mișcare? Radu Baltasiu: Dacă tot suntem la acest nivel cu discuția vă propun să vă citesc un pasaj din Declarația Academiei Române în 2005 ca să avem o bază de discuție și să nu se înțeleagă că e doar “opinia mea contra opinia ta”. Dacă plecăm de la premisa că Academia Română este cel mai înalt for științific al țării, iar prin știință înțelegem înțelegerea rațională, atunci toți ceilalți ar trebui să stea măcar cu respect să asculte, iar dacă nu pricep să mai citească până pricep. “Academia Română a luat cunoștință cu surpriză de inițiativa unui grup de aromâni (armâni) din țara noastră de a se constitui într-o minoritate națională, distinctă de români, ca popor armânesc, cu o limbă proprie, armâna. Ne aflăm în fața unei diversiuni, izvorâte din interese mercantile ale unor cercuri din țară și din străinătate, ce ignoră adevărata istorie a acestei ramuri a romanității răsăritene și a dialectului aromân care, impreună cu cel dacoromân, cel meglenoromân și cel istroromân, formează limba română. Aducem la cunostinta forurilor competente si publicului larg ca Academia Romana, in deplin acord cu specialistii de buna credinta din tara si din strainatate, nu poate fi de acord cu o astfel de initiativa…” Vreau să spun că după știința mea și după datele publice, autoritățile de stat știu mult mai multe. Se știe cu nume și prenume care sunt aceia care fac afaceri în Constanța și varsă bani, inclusiv autorități ale altor state. Dau bani la doi-trei tipi, dintre care unii ajung la nivel înalt gurvernamental și, în consecință, fac bani marșînd pe această chestiune. Sunt interesele unor țări care niciodată nu i-au recunoscut pe aromâni ca fiind români și care vor să blocheze definitiv ajutorul României la sud de Dunăre pentru comunitatea aromânească și dacă vor reuși să-i declare pe români minoritate națională trecând peste orice, atunci României i se va interzice să militeze pentru școală, scriere și liturghie în limba română, respectiv în dialect și să se ocupe de soarta acestor oameni. Este aceeași poveste ca între moldoveni și basarabeni. Revin la ceea ce spunea Academia: “Aromanii din Romania au venit de buna voie in aceasta tara, mai ales in secolele al XIX-lea si al XX-lea, tocmai pentru ca s-au considerat romani, spre a avea o patrie a lor, spre a nu se mai simti nedreptatiti in locurile unde, de fapt, s-au nascut si unde sunt autohtoni. Prin marile personalitati pe care le-au dat in Romania, ei au imbogatit prin operele acestora patrimoniul cultural national romanesc; absenta lor din acest patrimoniu ar saraci cultura romaneasca, pe de o parte, iar pe de alta – aceste contributii nu si-ar gasi locul in alte culturi. De aceea, a admite constituirea unei minoritati aromane ar fi cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a românilor.” Aceasta este chiar un motto pe care aș îndrăzni să vi-l sugerez….. Am identificat, împreună cu oamenii de la Institutul pe care îl conduc, în arhivele ministerului de Interne, documente care arată propaganda greacă de la începutul secolului, ceea ce a dus și la ruperea relațiilor diplomatice atunci, propagandă care este exact la fel cu cea desfășurată și astăzi de Grecia, doar că statul român avea pe atunci un alt gen de reacție. Țările NATO au politici naționale, iar politica națională a Greciei este din 1951 că nu mai recunoaște nicio minoritate. Acum niciun an apărea informația că cei care susțin demersurile ca aromânii să fie considerați minoritate națională sunt statul rus prin Sputnik și Ungaria prin organizațiile sale parapolitice din România. Integral: https://www.hotnews.ro
Fața nevăzută a instituției care ar trebui să aibă grijă de copii: agresiuni sexuale și trafic de minori În jumătate dintre direcțiile de asistență socială și protecția copilului (DGASPC-uri) din întreaga țară au fost înregistrate sesizări pentru fapte de violență sexuală în perioada 2005-2020, în care agresorii erau angajați ai instituției, iar victimele erau minori și persoane cu dizabilități din centre sau minori aflați în asistență maternală. Din peste 40 de angajați acuzați de astfel de fapte, opt au primit pedeapsa cu închisoarea. …. „Au fost (identificați, n.r.) nouă angajați care nu se adresau copiilor corespunzător. Toți au intrat în comisia de cercetare disciplinară și toți nouă au fost sancționați. Dar despre acesta (muncitorul, n.r.), fetele au spus că trecea pe lângă ele și le atingea de partea dorsală, pe funduleț”, a explicat pentru Libertatea Marian Ilinca, director adjunct interimar la DGASPC Argeș. După ce beneficiarele au depus plângere, conducerea a inițiat o anchetă disciplinară și a făcut o plângere la Poliție. Pe perioada cercetării penale, persoana acuzată a fost mutată la un alt centru. În urma anchetei disciplinare, s-a constatat că muncitorul „a avut un comportament necorespunzător” și i s-a dat un avertisment scris. Parchetul a clasat dosarul, iar angajatul s-a reîntors la locul de muncă inițial. … În 24 dintre cele 47 de direcții de asistență socială și protecția copilului (incluzând și direcțiile de sectoare) din întreaga țară au fost înregistrate sesizări pentru astfel de fapte, arată datele obținute de ziar. S-au înregistrat 47 de sesizări, cu 61 de posibile victime și cu 46 de posibili agresori în perioada 2005-2020. În 17 dintre cazuri, organele de cercetare penală au clasat dosarele sau au dat o soluție de neîncepere a urmării penale. 15 sunt încă în cercetare. S-au dat opt condamnări cu închisoare și o achitare, iar un caz încă se judecă. În două cazuri, persoanele acuzate au murit în timpul cercetării penale. Una dintre acestea s-a sinucis. În Brăila, organele de cercetare penală încă nu au dispus nicio soluție pentru un caz din 2016, în care un supraveghetor dintr-un centru DGASPC a fost acuzat că „a avut un comportament necorespunzător față de beneficiară, abuzând-o fizic și psihic și supunând-o unui tratament degradant”. Odată clasate dosarele, angajații acuzați rămân în cadrul instituțiilor În cadrul DGASPC Buzău, de exemplu, au fost trei astfel de sesizări. Victimele aveau 13, 14 și 17 ani. În toate trei cazurile, dosarele au fost clasate de organele de cercetare penală, iar angajații – doi educatori și un asistent maternal – și-au păstrat funcțiile. DGASPC Giurgiu a refuzat să spună dacă cei doi angajați ai săi, supraveghetori de noapte, acuzați de acte sexuale cu minori, cu patru victime, au fost trimiși în judecată sau dacă dosarele lor au fost clasate. DGASPC Giurgiu a invocat protecția datelor personale. …. 40% dintre copiii dispăruți provin din DGASPC-uri 40% din cazurile de minori dispăruți provin din centrele de protecție aflate în subordinea DGASPC-urilor, a declarat chestorul Eduard Mirițescu, împuternicit adjunct al Inspectorului General al Poliției Române, la audierea din 2 iulie 2020, din cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind situația cazurilor copiilor dispăruți. …. Pedofil urmărit de Interpol, educator la DGASPC Brașov timp de 13 ani În 2 aprilie 2015, procurorii DIICOT Brașov au dispus arestarea preventivă a lui Levente Mozes Bartha, un bărbat în vârstă de 40 de ani care lucra ca educator la un centru de plasament din cadrul DGASPC Brașov. Educatorul era acuzat de săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, viol și agresiune sexuală. …. Fostă angajată DGASPC Dâmbovița implicată într-o rețea de trafic de minori …. Angajata DGASPC „i-a ajutat cu intenție” pe doi dintre proxeneți să le exploateze sexual pe două dintre minorele din centru, „în sensul că le-a permis acestora să părăsească în mod repetat instituția în vederea practicării prostituției, în beneficiul celor 2 suspecți, fără a le fi emise bilete de voie”, indică rechizitoriul. De altfel, proxeneții veneau direct după fete în centru, a declarat în 2015 Cerasela Gurgu, purtător de cuvânt al DGASPC Dâmboviţa. Complexul de Servicii Sociale Floare de Colț nici măcar nu deținea licență de funcționare pentru furnizarea serviciilor sociale, arată un raport din 2016 al Avocatului Poporului, realizat în urma unei vizite la centru. Integral: https://www.libertatea.ro
Probleme în MAI: Împuterniciri expirate, desemnări pe lângă lege, concursuri ca la Miss World sau iUmor – Interviu (II) În Ministerul de Interne, condus de Lucian Bode (foto), există șefi împuterniciți la conducere de aproape doi ani, de pe vremea lui Carmen Dan, deși legea prevede un maxim de 6 luni. Mai nou a apărut și ”desemnarea”, un fel de împuternicire ilegală, totul doar pentru evitarea organizării de concursuri la care să poată participa adevărații profesioniști, dezvăluie liderul Sindicatului polițiștilor Europol, Cosmin Andreica. ”Peste 70% din pozițiile de vârf sunt ocupate de persoane care au fost “recomandate” pentru aceste poziții și care nici măcar nu ar îndeplini condițiile de ocupare a postului pe care îl exercită temporar pentru că nu au vechime în specialitate, nu au vechime în sistem suficientă sau nu au expertiza necesară. Această practică a împuternicirii reprezintă un instrument la dispoziția politicului pentru a-și numi clientela politică pe post de marionete ce execută fără să comenteze”, se arată în comunicatul sindicatului Europol. După ce ne-a explicat cum ”Zeci de polițiști sunt plantați prin intersecții ca să fluidizeze traficul în București, special pentru demnitari”, Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol, vorbește în partea a doua a interviului acordat SpotMedia.ro despre cum ”se merge pe burtă” ocolindu-se legea în privința ocupării funcțiilor de conducere din Poliție, despre intrările în sistem pe ușa din dos sau felul în care au fost organizate până acum concursurile, dar și despre soluțiile care ar permite ”scoaterea la lumină a adevăraților profesioniști” și aducerea lor în fruntea polițiștilor….. Împuternicirea este un instrument juridic prin care, de la momentul vacantării unui post de conducere până la momentul organizării concursului, să se poată asigura provizoriu conducerea structurii respective, prin nominalizarea unei persoane. Această împuternicire are, evident, un caracter temporar. Legea spune că cineva poate fi împuternicit maxim 6 luni de zile, pentru că se presupune că în 6 luni angajatorul (MAI) va organiza concurs, fiindcă interesul lui e să aibă acolo o persoană care să aibă stabilitate pe funcție și să își asume responsabilitatea competențelor și sarcinilor pe care le are. Gândiți-vă că există împuterniciți de peste 2 ani și jumătate, de pe vremea doamnei Carmen Dan încoace. Ea a fost cea care a prins gustul împuternicirilor, a fost cel mai simplu instrument de a numi pe oricine în orice funcție, conform interesului de partid sau pentru satisfacția clientelei politice. După care a venit dl Marcel Vela pe un cal alb și a spus: Nici vorbă de așa ceva! Este cel mai corupt instrument avut la dispoziția ministrului! Așa că el nu va face așa ceva, el va împuternici pe maximum 3 luni, și asta doar până se instalează pe funcție și va da drumul la organizarea de concursuri. Au trecut și cele trei luni, a trecut și anul, și Vela nu a organizat niciun concurs. (…)…. În acest moment nu avem niciun concurs în derulare. Și pentru că a expirat perioada de împuternicire, au venit cu un artificiu care este ilegal, din punctul nostru de vedere: Desemnarea, instituție juridică, care nu se regăsește în niciun act normativ. Eu v-am indicat Ordinul 140/2016 pentru că acela este documentul de bază. În acel document nu veți regăsi instituția juridică a desemnării. Desemnarea aceasta reprezintă o împuternicire ilegală. Singura diferență între împuternicire și desemnare este că în primul caz, pe perioada respectivă, persoana încasa suma de bani reprezentând indemnizația de conducere pentru postul pe care îl ocupa temporar, în timp ce la desemnare nu mai poate încasa banii, pentru că, nefiind prevăzută de niciun act normativ, persoana nu poate fi plătită, deși îndeplinește exact aceleași atribuții…..Ministrul Bode l-a desemnat pe inspectorul general al Jandarmeriei Române în dreptul căruia apare ”D.” (nu mă întrebați de ce, fiindcă nu apare nicăieri în lege acest indicator sau indicativ, dar reprezintă ”desemnat”) (…)…. O altă nemulțumire este legată de modul de organizare a concursurilor. În momentul de față avem un ”interviu pe probleme profesionale”. Este un fel de Miss World secțiunea ”Cum ți-ai dori să schimbi lumea asta?” și tu vii și spui ”Vreau să încetinesc încălzirea globală, să salvez balenele si să fac bine în lume”. ”Extraordinar! Ești șef! Felicitări!” Cam așa se desfășoară și concursurile astea pe bază de interviuri profesionale. Care sunt într-adevăr înregistrate video, dar nu pot fi contestate, iar imaginile se păstrează doar de către instituție, nu sunt publice. Ați văzut, de exemplu, că pentru ocuparea funcției de procuror general al României sau pentru alte funcții de genul acesta sesiunile sunt publice. Dacă la noi ar fi publice, am avea secțiune de ”iUmor”, emisiunea de la Antena1, cred că ar bate orice ediție… Dar mă tem că nici măcar n-ar participa cineva, de frică SĂ NU SE VADĂ. Am mai avut cazuri, nu râdeți. Găsiți pe YouTube (AICI, după min. 41) imagini cu un șef de poliție de la Covasna care a participat la concurs, alături de un contracandidat care era agreat și a și câștigat concursul. Primul a obținut în instanță imaginile video (…) și ce o să vedeți acolo? Îi începeau răspunsul celui care a câștigat concursul și e sef acum. Sau i-l continuau…… Adică în momentul în care ai pătruns în sistem, la revedere! Nu te mai oprește nimeni. ”The sky is the limit!” în Poliție. Contează să intri. De aceea, ne-am opus noi atât de mult în cazul Poliției Animalelor, de exemplu, cu acei inspectori transferați de la ANSVSA, care nu și-au făcut treaba. Păi, ce facem noi? Îi luăm de acolo, îi facem polițiști, le dăm grade de comisari, le dăm pensie militară (că totul vine la pachet) și apoi așteptăm ca ei să își facă treaba. Care treabă, cea pe care nu și-au făcut-o înainte?! Și de ce trebuie să fie polițiști, de ce nu pot fi funcționari publici, medici veterinari? Pentru că asta e o altă problemă: La noi, consilierul juridic este polițist, doamna de la Resurse Umane este polițist, doamna de la popotă s-ar putea să fie agent de poliție. Vă întreb: La spital, consilierul juridic este cumva chirurg? La Inspectoratul Școlar șeful de la administrativ este cadru didactic? Și vă dau zeci de exemple în direcția asta. Integral: https://spotmedia.ro
Ministrul Justitiei: “Nu voi accepta ideea de a transforma Sectia de investigare a infractiunilor din justitie intr-una similara dar cu alta denumire” ….”Au fost mai multe runde de dezbateri in Senat. (…) Este vorba despre gasirea celor mai potrivite solutii pentru a trece acest proiect. Din punctul meu de vedere, si al Guvernului, proiectul ar fi trebuit sa treaca fara niciun amendament, fara alte garantii, insa exista si alte opinii in Parlament si aceste opinii trebuie armonizate. In niciun caz nu voi accepta, ca ministrul al Justitiei, ideea de a transforma SIIJ-ul actual intr-un alt SIIJ, cu alta denumire, in cadrul Parchetului. General. (…) Actuala forma, care a trecut de Camera Deputatilor, nu infiinteaza un alt SIIJ, insa prevede un mecanism care a fost si el criticat de o parte a societatii civile si de o parte a magistratilor. De aceea, va trebui sa clarificam si acest aspect”, a declarat Stelian Ion la Parlament. Potrivit acestuia, “varianta cea mai buna este sa se dea vot pe varianta Guvernului” si, daca aceasta varianta nu va intruni o majoritate, “inseamna fie ca se va bloca proiectul, fie ca se va ajunge la o solutie de compromis, nu cea mai fericita, dar, in orice caz, nu una dezastruoasa, care presupune o forma de garantie care nu este de dorit pentru viitor”. El a remarcat, pe de alta parte, ca justitia nu si-a facut treaba in unele cazuri si a anuntat ca Ministerul Finantelor n-ar mai trebui sa mai faca aprecieri. “Multe condamnari la CEDO inseamna ca Justitia nu si-a facut asa cum ar trebui treaba sau inseamna deopotriva ca legislatia tarii este atat de intortocheata si de atat de ambigua, incat judecatorii pronunta hotarari in baza acelor legi foarte ciudate. O critica aproape constanta din partea GRECO, din partea Comisiei de la Venetia legata de modalitatea de a raspunde, de angajarea raspunderii magistratilor a fost legata de factorul politic care este implicat in aceasta procedura de regres, de despagubiri fata de magistrati, si anume implicarea Ministerului Finantelor a fost aspru criticata. Asa incat propunerea va fi ca Ministerul Finantelor sa nu mai faca el insusi o apreciere, pentru ca nu are caderea sa faca acest lucru. Important este ca inspectiile judiciare, CSM si celelalte institutii sa redea credibilitatea Justitiei, de care este atata nevoie”, a explicat Stelian Ion. Integral: https://ziare.com
Bucureștenii plătesc lunar aproape 6,5 milioane de euro pentru salariile angajaților din cele 7 primării din Capitală. Unde se duc cei mai mulți bani Într-o singură lună, salariile celor peste 3.000 de angajați din cele 7 primării ale Capitalei costă aproape 6 milioane și jumătate de euro. Primarii de sector și directorii au salarii similare. În schimb, în funcție de primăria în care lucrează, angajații fără funcții de conducere iau lefuri mai mari sau mai mici. Iată câți oameni lucrează în fiecare dintre primării și cât îi costă pe bucureșteni salariilor acestora. Cel mai mare angajator este Primăria Generală. În februarie, această instituție avea 1.040 de persoane pe statele de plată, dintre care 854 de funcționari. Cei mai puțini angajați avea, în aceeași lună, Primăria Sectorului 6: doar 233 de persoane, dintre care 187 de funcționari. Iată și câte persoane lucrau la celelalte institiții, în februarie:
- Primăria Sectorului 2 – 330 de angajați (din care 260 de funcționari publici)
- Primăria Sectorului 3 – 994 de angajați (din care 597 de funcționari publici)
- Primăria Sectorului 4 – 612 angajați (din care 549 de funcționari publici)
- Primăria Sectorului 5 – 569 de angajați (din care 530 de funcționari publici)
Primăria Sectorului 3 are un număr neobișnuit de mare de angajați, aproape la fel de mulți ca Primăria Generală. În context, am cerut instituției să ne comunice dacă printre cei 994 de salariați se numără și polițiștii locali. Instituția ne-a transmis că are nevoie de nu mai puțin de 30 de zile ca să ne comunice această informație. Per total – din datele comunicate la solicitarea SpotMedia.ro, cele 7 primării, fără companiile din subordine, aveau în februarie aproape 3.100 de salariați, din care puțin peste 2.400 erau funcționari publici. Pentru a-și plăti angajații, cele 7 primării au cheltuit, în luna februarie, nu mai puțin de 31.623.018 lei (echivalentul a peste 6,45 milioane de euro). Integral: https://spotmedia.ro
Despre libertate şi limitele acesteia Refacerea relaţiei dintre naţionalism şi ortodoxism realizată sub oblăduirea Moscovei şi legitimată de coaliţia fundamentaliştilor religioşi din toate cultele (dar mai ales din zona athos-mită a ortodoxiei şi a cultelor neo-protestante din Alianţa evanghelică) trimite la cele mai negre momente ale istorie României dinainte de instaurarea totalitarismului comunist. De altfel, nu trebuie niciodată uitat că totalitarismul comunist a fost pregătit şi facilitat de totalitarismul fascist, care s-a propagat prin intermediul celor trei dictaturi succesive de la sfârşitul anilor ’30 şi din prima jumătate a anilor ’40 ai secolului trecut – regală, legionară şi antonesciană – atacând rădăcinile democraţiei liberale. Iar mai apoi, într-un sincretism tipic totalitarismului ca religie laică – naţional comunismul ceauşist a preluat toată această moştenire şi a retransmis-o până în zile noastre când este reluată pentru a respinge în egală măsură ştiinţa, democraţia liberală şi occidentul. În disperare de cauză, în faţa reluării rapide şi cu succes a procesului de occidentalizare început de fanarioţi, accelerat de revoluţia lui Tudor Vladimirescu acum fix două veacuri şi apoi influenţat covârşitor de liberalism, propagatorii naţionalismului ortodoxist promovat de Moscova încercă să-şi adapteze discursul pentru a demonstra că toată “povestea” cu pandemia nu este decât o conspiraţie diabolică menită să impună o aşa zisă dictatură medicală, deci ştiinţifică. Aşa se face că duşmanii afirmaţi ai libertăţii transformă libertatea – denaturând-o – în propriul lor slogan politic pentru a instaura, în numele Tradiţie, iliberalismul . În acest sens, libertatea este în mod abuziv folosită pentru a explica relaţii în raport cu un domeniu unde nu are nicio relevanţă, în cel al legilor naturii. Evoluţia viruşilor nu are vreo legătură cu libertatea, chiar dacă libertatea de mişcare facilitează răspândirea acestora. Viruşii nu sunt nici liberi, nici neliberi, ei pur şi simpli există şi acţionează conform regularităţilor biologice. Deci, cunoaşterea lor nu are nicio legătură cu religia, care este o interpretare generală a lumii bazată pe credinţă, şi nici cu libertatea, care este o stare de spirit care se manifestă în relaţiile dintre oameni. Nu în relaţiile dintre oameni şi natură. Căci în raport cu natura oamenii sunt obligaţi să ţină cont de legile naturii. Nu poţi să construieşti ceva fără să ţii cont de legile gravitaţiei, deci cum ai putea combate Covid-19 fără a ţine cont de regularităţile biologice a căror cunoaştere, şi nu vreo revelaţie, fac posibile tratamente şi practici medicale adecvate. Ori, în această operaţiune de pervertire a libertăţii, biserica ortodoxă – care nu este deloc convingătoare acum când susţine vaccinarea – a jucat un rol important. Aşa cum s-a întâmplat şi cu campania Coaliţiei pentru familie, şi în acest caz biserica ortodoxă a fost obligată de context să se asocieze ofensivei anti-ştiinţifice a celor mai reacţionare culte neo-protestante. Dar sursa acestei acţiuni o reprezintă, de fapt, tradiţia ortodoxiei în care teoria conspiraţiei ocupă un rol central. Deja cum un secol biserica ortodoxă română era pusă în dificultate de evoluţia rapidă a lumii moderne căreia nu putea şi nu voia să-i dea răspunsurile cuvenite. Un exemplu este dificila adaptare a calendarului modern la liturghia ortodoxă. Şi, în acele condiţii, nu era deloc surprinzătoare relaţia sa specială cu legionarismul interbelic. Opoziţia îndârjită a bisericii ortodoxe la orice înnoire a fost linia de apărare în faţa modernităţii şi este probabil cauza cea mai importantă a întârzierii modernizării societăţii romaneşti. În acest direcţie, catolicismul, care trăsese concluziile sale din enormitatea contrareformei şi a încercat să se adapteze, a devenit era inamicul numărul unu, astfel că opoziţia faţă de catolicism era şi este încă şi astăzi, cum o dovedeşte Teodosie al Tomisului, o datorie sacră. Integral: https://www.bursa.ro
Păcatele BOR și femeile păcătoase Femeia nu poate fi egală cu bărbatul, fiindcă „are slăbiciunile ei” și pentru că este „păcătoasă”, potrivit explicației vulgare pe care a dat-o arhiepiscopul Tomisului. În ignoranța lui doctă, înaltul prelat insistă că femeia suferă la naștere pentru că a mușcat din măr, fiindcă altminteri oamenii s-ar fi înmulțit „prin puterea cuvintelor dumnezeieşti” și, „dacă nu păcătuia, nu ar fi născut în dureri”. Arhiepiscopul Teodosie reprezintă partea conservatoare sau chiar retrogradă a Bisericii Ortodoxe Române (BOR), care trece dincolo de tradiție, dizolvând miturile în stereotipuri, mizând pe aceleași valori ca liderii AUR și folosind același tip de propagandă ca aceștia. Naționalismul legionaroid, negaționismul, sabotarea legalității fac parte din arsenalul acestei aripi a Bisericii Ortodoxe Române care merge pe sensul greșit al istoriei. O cădere în trecut, care nu a fost, însă, combătută niciodată în mod public de așa-zisa ramură reformatoare a BOR, care l-ar avea în frunte chiar pe patriarhul Daniel. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a refuzat să se pronunțe în privința „slăbiciunilor” și „păcatelor femeilor”, sugerând în acest fel că liderul BOR n-ar fi neapărat de acord cu arhiepiscopul Tomisului, dar că nici n-ar vrea să-l contrazică. Poate că Daniel se teme că echilibrul acesta fragil între ierarhii radicali și ceilalți ar putea să ducă la o ruptură în interiorul Biserii Ortodoxe Române. În același timp, ambiguitatea permanentă între conservatori și moderniști riscă să transforme în timp Biserica într-o butaforie, pe care o vor folosi forțele politice extremiste. Explicațiile teologice ale arhiepiscopului Teodosie despre inferioritatea femeilor se suprapun peste adnotările șefului Senatului AUR, Sorin Lavric, potrivit căruia „niciun bărbat nu caută în femeie deşteptăciunea, profunzimea sau luciditatea”, pentru că gândirea abstractă e „prerogativa cuvenită intelectului masculin”. De altfel, într-o discuție televizată între Vasile Bănescu, actualul purtător de cuvânt al Patriarhiei, și Sorin Lavric despre Mircea Vulcănescu, cei doi cad de acord asupra modelului reprezentat de filozoful legionar, citând chiar o conferință a acestuia în care Vulcănescu „nu s-a sfiit să le definească feminitatea în termeni răspicat duri, separând fără milă virtuţile celor două sexe şi respingând orice nuanţă de egalitate între ele”. E de la sine înțeles că nici Bănescu și nici Lavric nu suflă o vorbă despre ce făcea Vulcănescu în guvernul Antonescu, despre felul în care a contribuit la deposedarea de averi, de bijuterii și de bani a evreilor deportați în Transnistria și despre contribuția lui la maniera rapidă în care aceștia au fost exterminați. Biserica Ortodoxă Română susține cumva cultul criminalilor interbelici, al intelectualilor legionari și pariază mai departe pe naționalismul care poate fi resuscitat în acest fel. Ziarul Lumina, publicație a Patriarhiei Române, continuă să-i elogieze fără perdea pe aceștia de la Octavian Goga la A.C. Cuza, de la Radu Gyr la Nechifor Crainic, de la Nae Ionescu la Mircea Vulcănescu. La întrebarea cui folosesc reflexele acestea conservatoare există un răspuns într-o cercetare sociologică făcută de Pew Research Center, care a constatat că 65% dintre români consideră că Rusia are obligația să-i apere pe ortodocșii din afara granițelor. Lăsându-se în voia propriilor păcate istorice, incapabilă să asimilize prezentul, stimulând prejudecățile unei tradiții care disprețuiește femeile, Biserica Ortodoxă Română pare să aleagă din nou drumul greșit. Atunci când încalcă legea, arhiepiscopul Teodosie susține că „Biserica e autonoma, e a lui Dumnezeu” și că „nu poate comanda un laic în Biserică”. Acest fel de autonomie care îi afectează și pe cei din afara BOR nu mai poate rămâne, însă, la cheremul judecății din interiorul BOR. Se vede cu ochiul liber că delictele clericilor, derapajele de limbaj, discursul care incită la ură nu pot fi reglate de Biserică, pentru că par să facă parte dintr-o ideologie larg acceptată. Oamenilor Bisericii, indiferent de rangul lor, ar trebui să li se aplice aceleași standarde, aceleași legi, aceleași pedepse ca celorlați cetățeni ai țării. În România există legi care pedepsesc cultul criminalilor, negarea Holocaustului, incitarea la violență, inclusiv când este vorba despre femei. 67 de organizații neguvernamentale care apără drepturile femeilor au cerut BOR să ia poziție față de „mesajele pe care preoți – unii cu funcții înalte, le transmit în ultima perioadă și cu privire la scandaluri de agresiuni sexuale și violență domestică, în centrul cărora sunt slujitorii Bisericii”. Integral: https://spotmedia.ro
Cum se fură căciula climei: o organizație nonprofit a promis că va conserva pădurea. Apoi a făcut milioane spunând că nu va tăia copacii Massachusetts Audubon Society și-a administrat mulți ani pământurile din vestul statului Massachusetts ca habitat natural important. Iubitorii naturii roiau în acele păduri ca să privească la păsări, să se plimbe în liniște și să se întâlnească ocazional cu un râs sau un elan, povestește MIT Technology Review. Dar în 2015 a prezentat un scenariu înmărmuritor: va tăia aproape 4.000 de hectare din pădurile conservate. Așa s-a prezentat organizația la autoritatea pentru reglementare climatică din California, pentru intra în programul statului de compensare a tăierilor de păduri. Air Resources Board (ARB – Consiliul pentru Resursele Aerului) din California a stabilit un sistem care să exploateze potențialul arborilor de a absorbi și stoca dioxid de carbon (pe scurt, carbon) și a ajuta statul să-și atingă obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Programul permite proprietarilor de păduri ca Massachusetts Audubon să câștige așa-numite carbon-credite pentru conservarea copacilor. Fiecare credit reprezintă o tonă de CO2. Poluatorii din California, cum sunt companiile petroliere, cumpără aceste credite ca să poată emite mai mult CO2 decât le permit legile statului. Teoretic, schimbul ar trebui să echilibreze creșterea generală de CO2 în atmosferă. ARB a acceptat în program proiectul Massachusetts Audubon, obligând organizația nonprofit să conserve pădurile timp de un secol în loc să le pună la pământ, drept pentru care a primit peste 600.000 de credite. Marea majoritate au fost vândute de intermediari către companii de petrol și gaze. Grupul a încasat cam șase milioane de dolari din vânzări, afirmă omul de știință Tom Lautzenheiser de la Massachusetts Audubon. Pe hârtie, afacerea a fost un succes. Producătorii de combustibili fosili au putut să emită mai mult CO2 și să respecte legile statului California. Mass Audubon a câștigat bani cu care a mai cumpărat pământuri pentru conservare și a angajat nou personal care să lucreze la salvarea climei. Dar ar fi mers la fel de bine pentru climă doar dacă Mass Audubon ar fi fost o companie de exploatare forestieră. Proiectul nu putea să atingă vreun nivel de reducere de emisii de carbon pentru că organizația a obținut credite pentru păduri care n-au fost niciun moment în pericol de exploatare agresivă. Iar de fiecare dată când un poluator folosește un credit care de fapt nu salvează nicio tonă de carbon, emisiile cresc, sabotând scopul programului. Pentru ca sistemul din California să funcționeze, experții pieței carbonului spun că programul trebuie ssă genereze economii de carbon care nu s-ar fi obținut altfel. Dacă Mass Audubon își propusese să conserve pădurile, programul de credite-carbon a plătit ca să salveze copaci care nu au fost niciodată în pericol. Conceptul în cauză este cunoscut drept „adiționalitate”. Și în centrul dezbaterii despre cum creează reglementatorii regulile este dacă programul de compensare din California chiar aduce benficii mediului. Pentru ARB nu sunt importante intențiile proprietarului de pământ. Câtă vreme pădurea ar fi putut fi tăiată în legalitate, nu se pierd bani și nu se depășesc practicile obișnuite de exploatare din regiune, regulile agenției tratează economiile pentru atmosferă ca și cum ar fi reale. Unii cercetători argumentează că metodele statului le permit proprietarilor de păduri să primească credite pentru copaci care n-au fost niciodată în pericol. Organizația nonprofit CarbonPlan din San Francisco aduce dovezi că așa se petrece. Arată că proprietarii maximizează în serie numărul arborilor pe care afirmă că i-ar putea tăia dacă n-ar primi credite-carbon, chiar dacă au puține precedente de exploatare sau au misiuni declarate în opoziție totală cu asemenea practici. Cercetătorii spun că programul ar putea exagera semnificativ volumul economiilor de carbon obținute. „Șablonul aproape universal pe care-l observăm în date”, spune Danny Cullenward, director pentru politici la CarbonPlan și coautor al studiului, coroborează îngrijorări că „aceste proiecte nu aduc beneficii reale pentru climă.” Concluzia este o parte dintr-un amplu studiu care spune că programul a emis zeci de milioane de carbon-credite care nu s-au regăsit în beneficii reale. Aceste credite-fantomă au fost rezultatul unor calculații ultrasimplificate ale nivelurilor medii de carbon din păduri. Integral: https://www.hotnews.ro
Un român a luat roșii cherry cu 20 de lei și le-a vândut ca cireșe, cu 150 de lei Apariția primelor cireșe pe anul ăsta l-a inspirat pe un român întreprinzător. Acesta a cumpărat câteva sute de kilograme de roșii cherry cu 20 de lei kilogramul, după care le-a scos la vânzare drept cireșe roșii (cherry roșii), cu 150 de lei kilogramul. Cu peste 100 de lei profit la fiecare kilogram omul a făcut o adevărată avere, după cum singur recunoaște. „Cei mai mulți și ușori bani făcuți vreodată în viața mea“, spune ingeniosul întreprinzător. „Li până acum n-am primit nicio reclamație, că nimeni nu e prost ca să recunoască că și-a luat o țeapă de 150 de lei per kilogram.“….„Aveam prin debara o grămadă de cozi de cireșe, le ținea soția ca să facă ceai din ele, dar le-am lipit eu cu super glue de roșiile cherry și am făcut o grămadă de bani din ele“, exultă întreprinzătorul. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Țară în service | Decăderea Iașului, a doua capitală a României. O dezbatere actuală…”
https://romania.europalibera.org/a/dec%C4%83derea-celei-de-a-doua-capitale-a-rom%C3%A2niei-un-fapt-istoric-o-dezbatere-actual%C4%83-(draft)/31237456.html?fbclid=IwAR0QODZL9SpU1ZkwCl3OmbkfOlB6s9n6NcDxpYRXirhcFBNvH8EPNa4yVjY
https://www.nature.com/articles/d41586-021-01274-7?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=9a8cc368a5-briefing-dy-20210511&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-9a8cc368a5-44146089
“What we know about variants in India
Scientists are working to understand several coronavirus variants now circulating in India, where a ferocious second wave of COVID-19 has devastated the nation and caught authorities unprepared.
The country recorded nearly 400,000 new infections on 9 May, taking its total to more than 22 million. Evidence is growing that one variant — B.1.617 — first detected in India might be more transmissible and slightly better at evading immunity than are existing variants. Animal models also hint that it might be able to cause more severe disease.
Researchers want to know whether this variant and others might be driving the second wave and what kind of danger they pose globally.”
Hristos a inviat 🙂
…. “fost profesor la Liceul Teologic Adventist “Maranatha”, acel Ungureanu.
Asta explica de ce vrea el vaccinare in Catedrala Mantuirii Neamului, are niste polite de platit BOR-ului 😀
Poate cere el niste centre de vaccinare in liceele unde a predat. Sa nu amestecam totusi medicina cu teologia.
Adevarat a inviat!
In plus, mai da si niste exemple de potriveli ca nuca-n perete (actor-agent imobiliar, farmacist-stilist etc), ca sa ne prindem noi cum sta treaba. Numai ca daca ne prindem, cei care ne prindem, mergem mai departe, si noi, cu intrebarile: dar cum ar fi ca toate legile din tara asta, pentru toate domeniile, sa le faca fix o adunatura formata din insi ca cei descrisi de Ungureanu, el fiind unul dintre ei? Ca vietile tuturor romanilor sa depinda de niste politicieni facuti pe puncte? Dar acest Ungureanu ce e el? Si in ce calitate vorbeste? De politician? S-o fi nascut asa sau a devenit politician? Si inainte de asta a fost frizer, actor, agent imobiliar, ziarist, farmacist, asistent social, misionar pocait, manechin? Sau e calificat ca politician profesionist, cu diploma? Etc.
Un bou care ne crede prosti…
https://www.europafm.ro/florin-citu-si-a-facut-timp-pentru-fotbal-in-curtea-liceului-teologic-din-satu-mare-video/
Poate îl vede un impresar și îl vinde la export! 🙂
https://www.timesnewroman.ro/life-death/teodosie-injurat-grav-de-un-roman-i-a-strigat-ma-ta-i-femeie/
Hristos a înviat!
Idioții ăștia de la plusereu, după ce că-s novici, incompetenți, mai sunt și proști de bubuie: bugetul lui kir nika, un penalist mort din punct de vedere politic (pe motiv de dosare – cel puțin două!) a trecut cu votul unui idiot al găștii cozetei!…
Cât regret că am votat, cu tot dezgustul, pentru ei, anul trecut!
P.S. Am citit și materialul despre Iași. E perfect adevărat, am luat și eu atitudine în același sens, de ani de zile, dar, se pare, degeaba! Nu e doar hipercentralismul, ca mentalitate a muntenilor (dovedită și de aproape absența demnitarilor ce reprezentau, în Sfatul Domnesc, alte localități/zone ale Țării Românești!), ci și spiritul mai mult decât contemplativ-plângăcios moldav! Mă lupt de 20 de ani să conving studenții de la noi să fie mândri că-s moldoveni: n-am reușit să conving nici unul!
Probabil, e Și vina mea, dar, Doamne, iartă-mă, mai mult n-am putut ști a face!…
Seara buna
Soluția e simpla. Fucilazione. 😀😀😀😀
Seara buna tuturor!
Rock On! 🙂