Revista Presei – 12 februarie. “Îți dau pensie specială, te scutesc de impozit, ți-am mai dat și parcare gratis în București, ia să văd acum cu ce tupeu mai critici tu privilegiile pe care ni le tragem noi.”
12/02/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 12 februarie! Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 7 grade în Transilvania și Maramureș (cu cele mai scăzute valori așteptate în depresiunile din estul Transilvaniei), 6-11 grade în Banat, Crișana și Oltenia și 8-13 grade Celsius în Muntenia, Dobrogea și Moldova. ANM a mai transmis și o avertizare meteo de intensificări susținute ale vântului în zona montană, acolo unde se vor semnala și viscolul, în urma căruia vizibilitatea va fi redusă. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 65…75 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăși 90 km/h și va fi viscol. Vor fi intervale în care în Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș rafalele vor depăși 55…65 de km/h și izolat 70…80 km/h. In Bucuresti cerul se va menține înnorat, cu mari posibilități de ploaie. Precipitațiile vor fi însă slabe din punct de vedere cantitativ și există posibilitatea de ploaie și lapoviță în special pe parcursul nopții. Din seara de marți, pe 11 februarie și până miercuri, pe 12 februarie 2020, la ora 20:00, meteorologii anunță cer variabil cu înnorări temporare, fiind șanse de ploaie redusă semnificativ. Vântul va sufla cu putere, suferind intensificări, mai ales în noaptea de marți spre miercuri, atunci când va atinge o viteză de 45-55 km/ h. Se va diminua treptat, pe parcursul zilei de miercuri. Minima termică anunțată va fi de -1…1 grad. Temperatura maximă, miercuri, va fi de 11-12 grade.
CSM a dat doua avize negative la propunerile lui Predoiu. Doar Crin Bologa a fost acceptat pentru sefia DNA CSM a dat aviz negativ pentru doua dintre propunerile ministrului Catalin Predoiu la sefia parchetelor. Ca urmare a votului de azi din Sectia pentru procurori, aviz pozitiv a primit doar Crin Bologa, candidat la sefia DNA. In schimb, Gabriela Scutea si Giorgiana Hosu au primit aviz negativ de la CSM, pentru functiile de procuror general si respectiv sefa DIICOT. “In data de 11 februarie 2020, Sectia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, in urma derularii interviurilor programate, a avizat propunerile ministrului justitiei de numire in functiile de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie si procuror sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, astfel:- doamna GABRIELA SCUTEA pentru functia de procuror general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – aviz negativ; – domnul CRIN NICU BOLOGA pentru functia de procuror sef al Directiei Nationale Anticoruptie – aviz pozitiv;- doamna GIORGIANA ELENA HOSU pentru functia de procuror sef al Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – aviz negativ”, informeaza CSM intr-un comunicat remis Ziare.com. …..Intrebata despre faptul ca mama sa, la varsta de 80 de ani, a devenit asociata intr-un offshore, ea a refuzat sa comenteze: “O sa va rog sa-mi ingaduiti sa nu explic actele si actiunile unei alte persoane, chiar daca este mama mea”. Integral: http://www.ziare.com
Cum motivează Instanța Supremă respingerea cererii procurorului general Bogdan Licu de redeschidere a Dosarului Revoluției în cazul Roman – Brateș: Susțineri „profund eronate”, „nelegale”, soluții „netemeinice” Susțineri „profund eronate”, afirmații „nelegale”, soluții „netemeinice” – sunt cuvintele folosite de judecătorul de cameră preliminară în motivarea deciziei prin care a respins cererea procurorului general interimar Bogdan Licu de redeschidere a dosarului Revoluției în cazul fostului premier Petre Roman și a lui Teodor Brateș, fost redactor-șef al televiziunii publice. „Respinge, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii de redeschidere a urmăririi penale formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de apărătorii intimaţilor Brateş Teodor şi Roman Petre”, se arată în decizia judecătorului de cameră preliminară Valentin Horia Șelaru, a cărei motivare a fost publicată marți. La sfârșitul lunii noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins solicitarea procurorului general Bogdan Licu de redeschidere a dosarului Revoluției în cazul lui Petre Roman și Teodor Brateș, după ce procurorii de la Parchetul General au anunțat, în 21 octombrie, că au dispus infirmarea clasării dosarului Revoluției și că solicită instanței redeschiderea urmăririi penale pentru cei doi, cu privire la infracțiuni contra umanității. Bogdan Licu a fost propus de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, în funcția de prim-adjunct al procurorului general, iar la acest moment procedura este în curs. Chestionat de ziariști, la începutul acestei luni, ce l-a determinat să-l nominalizeze pe Bogdan Licu, Cătălin Predoiu a invocat redeschiderea dosarului Revoluției, experiența și „travaliul” acestuia la conducerea interimară a Parchetului General. „Am avut în vedere în primul rând că a avut curajul profesional să relanseze dosarul Revoluției, foarte greu de refuzat un procuror care și-a asumat o astfel de decizie”, a subliniat ministrul….. – Susţinerea procurorului general potrivit căreia prin ordonanţa de infirmare anterioară, confirmată de către judecător, s-ar fi statuat, definitiv, o asemenea împrejurare de fapt, este profund eronată, întrucât judecătorul a avut în vedere carențele anchetei şi a arătat explicit că redeschiderea urmăririi penale nu este altceva decât reînvierea acțiunii publice, iar această procedură permite administrarea oricărei probe pentru lămurirea situației de fapt și aflarea adevărului Contrar celor descrise în rechizitoriu, procurorul general susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că (…) ancheta nu stabileşte dacă există o legătură între evenimentele care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi mesajele care au fost difuzate la Televiziune şi Radio (…). 65 – Aceste afirmaţii combat, nelegitim şi nelegal, întregul demers legal efectuat de către procuror prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată. Sunt nelegale deoarece subminează, într-o altă procedură, concluziile care stau la baza susţinerii acuzaţiilor formulate la adresa inculpaţilor, în condiţiile în care rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior. – Modul în care, în cauza pendinte, procurorul general a înţeles să abordeze exercitarea unei prerogative legale, prin criticile formulate asupra stării de fapt şi a încadrărilor juridice reţinute în rechizitoriul verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, într-o cauză aflată deja în faţa unui alt judecător, tind să submineze demersul judiciar legitim exercitat potrivit prerogativelor legale de către procurorul din subordinea sa ierarhică şi de aceea, sub acest aspect, devine nelegal şi nu poate fi avut în vedere. – Soluţia de redeschidere a urmăririi penale cu privire la soluţia de clasare dispusă prin Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5.10.2019 faţă de Roman Petre, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi prim-ministru al Guvernului României, referitor la infracţiunile contra umanităţii prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, este netemeinică. – Soluţia de redeschiderea urmăririi penale cu privire la soluţia de clasare dispusă prin Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5.10.2019 faţă de Brateş Teodor, fost redactor-şef la Televiziunea Română, referitor la infracţiunile contra umanităţii prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, este netemeinică. Integral: https://www.hotnews.ro
Gabriela Scutea, propusă pentru șefia Parchetului General: Ordonanța 13 nu a fost elaborată în Ministerul Justiţiei Gabriela Scutea, propusă de ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru funcția de procuror general a susținut marți că Ordonanța 13 nu a fost elaborată în Ministerul Justiţiei. Gabriela Scutea era secretar de stat în Ministerul Justiției condus de Florin Iordache în ianuarie 2017, la momentul adoptării celebrei OUG 13 care a generat proteste fără precedent în România. Gabriela Scutea a susținut marți interviul în fața Secției pentru procurori din CSM, care trebuie să dea aviz pentru numirea sa în funcție, iar la ieșire ea a fost întrebată de jurnaliști de ce a rămas în Ministerul Justiţiei după ce la conducere a fost numit Florin Iordache şi de ce a participat la elaborarea OUG 13. “Am rămas pentru că se făcea o tranziţie, am fost singurul secretar de stat care a rămas pentru tranziţie, pentru că a venit o echipă MCV. Nu am ştiut de intenţia domnului ministru Iordache de a promova această ordonanţă, care nu a fost elaborată în Ministerul Justiţiei. În Ministerul Justiţiei, din punct de vedere tehnic, a fost corectată. (…) Nu poţi avea o opoziţie că nu semnezi, am semnat făcând o opoziţie activă şi cred că am atins ceea ce se putea din punct de vedere tehnic, dincolo de asumarea politică a domnului ministru Iordache, de eliminare a unor prevederi şi mai nocive”, a răspuns Gabriela Scutea, potrivit Agerpres. Ea s-a referit la Ordonanța 13 și în timpul audierilor, după ce a fost întrebată de procurorii din CSM. Astfel, întrebată de un procuror CSM dacă se consideră complice moral la elaborarea Ordonanţei 13, Gabriela Scutea a spus: “Doamne fereşte!”. “Aveam posibilitatea să îmi cer concediu, dar în momente de criză nu aceasta este abordarea mea. Faptul că am rămas alături de colegii care au formulat nişte obiecţiuni am reuşit să le ”îndesăm” în faţa ministrului Iordache. Nu am redactat, am verificat tehnic în aşa fel încât să fim conştienţi că nu rezultă aspecte de necorelare a textelor în raport de alte prevederi ale Codurilor Penale şi am reuşit să introducem acel termen. Am rămas cu credinţa că pot să fac ceva”, a susținut Scutea, citată de Mediafax. De asemenea, ea a susținut că faptul că a fost prezentă la pregătirea OUG 13 nu înseamnă că a aderat la conținut: “Dacă am fost prezentă în procesul de pregătire a Ordonanţei 13 nu înseamnă că am fost prezentă aderând la ceea ce a conţinut. Am fost alături de poziţiile exprimate de Direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Justiţiei, subliniind neadecvarea demersului de a introduce aceste modificări la contextul general, la obiectivele pe care le are sistemul judiciar şi la obiectivele din cadrul MCV”. Scutea a fost întrebată de ministrul Cătălin Predoiu dacă OUG 13 ar fi avut aceeași formă în situația în care ea ar fi lipsit în acea zi și a răspuns afirmativ. În perioada în care a fost promovată și adoptată Ordonanța 13, Scutea era secretar de stat în Ministerul Justiției și coordona Direcția Elaborare Acte Normative. Integral: https://www.hotnews.ro
Jurnalistii vor fi scutiti de impozitul pe venit. Legea a trecut de Parlament Propunerea legislativa care prevede ca jurnalistii si tehnicienii in radiodifuziune si televiziune sunt scutiti de la plata impozitului pentru veniturile din salarii, asimilate salariilor si din drepturile de proprietate intelectuala, a trecut marti de Camera Deputatilor, decizionala. Urmeaza ca legea sa fie trimisa acum catre presedintele Klaus Iohannis la promulgare. Au fost 174 de voturi “pentru”, 2 “impotriva” si 91 de abtineri. Propunerea legislativa pentru completarea Codului Fiscal a fost initiata de deputatul PSD Valeriu Steriu si semnata de 27 de parlamentari PSD, ALDE si PMP. Astfel, potrivit proiectului, la articolul 7 din Codul Fiscal va fi introdusa definitia activitatii de jurnalism ca fiind “cercetarea, investigarea, interpretarea si comunicarea stirilor si informatiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului si a altor mijloace de informare in masa, respectiv controlul functionarii tehnice a echipamentelor pentru a inregistra si edita imaginile si sunetul si pentru transmiterea pentru emisiunile radio si de televiziune a imaginilor si sunetelor, precum si a altor tipuri de semnale de telecomunicatii terestre, marine sau aeriene, care se desfasoara in baza unui contract de munca si a unui contract de drepturi de autor”. Totodata, la articolul 60 referitor la scutirile impozitului pe venit sunt introduse “persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii si asimilate salariilor prevazute la art. 76 alin (1) – (3), si pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuala, ca urmare a desfasurarii activitatii de jurnalism, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii si Justitiei Sociale si al ministrului Finantelor”. In expunerea de motive a proiectului, deputatul PSD Valeriu Steriu a precizat ca “mass-media reprezinta un fenomen valoros si eficient in transmiterea informatiilor, avand, in acest context, receptivitate si influente modelatoare (educationale) si educationale deosebite asupra publicului larg de toate varstele, de toate profesiile, de toate convingerile”. Integral: http://www.ziare.com
OPINIE. Presa și canisa: „Importanța jurnalistului în viața omului este inegalabilă”. La fel și câinele Din când în când, jurnaliștii din România primesc vești nemaipomenite de la autorități. Astăzi, de exemplu, am aflat că voi fi scutit de impozitul pe venit, după ce Camera Deputaților a adoptat o modificare la Codul fiscal în acest sens. Acum vreo două săptămâni, efectiv le-am râs în nas magistraților care și-au pierdut pensiile speciale (mă rog, vorba vine), în timp ce eu, jurnalistul Bejan, aș putea primi pensie specială de la statul român. Bine, doar cu condiția să mă înscriu în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, dar asta e altă discuție. Dar cel mai mult m-am bucurat în urmă cu vreo trei ani când Gabriela Firea a decis că pot să-mi parchez mașina gratis în parcările Primăriei. Și asta pentru că eu sunt, din nou, un cetățean deosebit al Bucureștiului. Nu-i puțin lucru că avem parlamentari și primari care se gândesc la soarta jurnaliștilor. De exemplu, ia uite ce frumos vorbesc despre această meserie inițiatorii legii privind scutirea de impozitul pe venit. Nu au cum să nu-ți dea lacrimile de emoție când citești în expunerea de motive următoarele fraze: „Mass media reprezintă un fenomen valoros și eficient în transmiterea informațiilor.”…. Numai dacă citești expunerea de motive, îți dai seama că nu despre soarta mass-mediei din România este vorba. Inițiatorii legii au copiat niște platitudini, cine știe de unde, și le-au adunat într-un document. Și pisicile mele ar fi putut face asta. Altceva îi interesează însă pe politicienii românești: decredibilizarea presei și a jurnaliștilor și, eventual, cumpărarea acestora într-un an electoral cu două rânduri de alegeri. Îți dau pensie specială, te scutesc de impozit, ți-am mai dat și parcare gratis în București, ia să văd acum cu ce tupeu mai critici tu privilegiile pe care ni le tragem noi. Te-am cumpărat, cum ar veni. Și te-am cumpărat chiar ieftin. Cam ăsta e scopul, prost să fii să nu-l înțelegi….Ca să lămurim problema cu pensiile speciale: nu, jurnaliștii nu au pensii speciale. Au pensii speciale, jurnaliștii înscriși în organizația de dinozauri numită pompos „Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România” (detalii aici). Integral: https://www.hotnews.ro
Revine scandalul in CSM legat de sediul de 18 milioane de euro Discutiile aprinse din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii care erau o obisnuita in 2019, in mandatul de presedinte al Liei Savonea, continua si in 2020, cand conducerea institutiei a fost preluata de judecatorul Nicoleta Tint. Desi marti a fost o sedinta cu doar cinci puncte pe ordinea de zi, care a durat 10 minute, discutiile au aratat o stare de incordare intre cele doua tabere din CSM. Acestea au iesit la iveala cand trebuia sa se discute: “Aprobarea conditiilor de inchiriere pentru spatiile inchiriate de Consiliul Superior al Magistraturii.” Ambitia Liei Savonea Anul trecut, Lia Savonea a incercat sa cumpere un sediu nou, in suprafata de 12.000 mp, ale carui costuri se ridica la 84.600.000 de lei, aproximativ 18.000.000 de euro. Mai multe asociatii de magistrati si fostul ministru al Justitiei, Ana Birchall, i-au solicitat fostei sefe CSM sa renunte la achizitionarea unui imobil pentru un nou sediu, sustinand ca banii pentru aceasta achizitie – 18 milioane de euro – pot fi folositi pentru investitii urgente in sistemul judiciar. Un alt motiv era ca CSM ar urma sa primeasca un sediu nou in viitorul “Cartier al Justitiei.”…. Potrivit Evelinei Oprina, sumele ce urmeaza a fi platite drept chirie pentru acest sediu sunt exorbitante: “Inteleg ca era undeva la 55.000 de euro/luna. Asta desi CSM avea posibilitatea de achizitionare a unui sediu. Eu nu-mi asum responsabilitatea pentru a acorda un vot pentru plata acestei chirii.” Un alt membru CSM, Andrea Anamaria Chis, a intrerupt-o si i-a atras atentia asupra termenului “sabotaj”, care nu este potrivit in acest context. “Mi-l asum,” i-a dat replica Baltag. Integral: http://www.ziare.com
Caraghioslâc politic în toată regula petrecut sub ochii noștri PNL crede în ceea ce i se pare a fi steaua lui norocoasă care pentru moment înseamnă organizarea de alegeri anticipate, pesemne încurajat de o declarație a secretarului general al PSD, dl. Paul Stănescu, la fel de expert în politică ca și în “artimetică”. Numai că PNL sau, mai corect spus, o parte din conducerea acestuia are urechi să audă doar ceea ce îi convine. Face deliberat abstracție de situația caraghioasă în care se pune cu mână proprie și nu ține seama de ceea ce a spus tot duminică președintele interimar al PSD, dl. Marcel Ciolacu. Or, e vorba despre declarații mult nuanțate în comparație cu “din topor” ale d-lui Stănescu. Declarații care, în mod firesc, ar trebuie să îi pună ceva mai serios pe gânduri pe toți peneliștii cu responsabilități și funcții. Îndeosebi pe d-na Turcan, pe dl. Rareș Bogdan, dar și pe președintele Iohannis. Pe toți cei ce visează cu ochii deschiși la anticipate. Fără să observe că PSD ia în calcul serioase operațiuni de contestare a legalității noilor formule guvernamentale dar și a constituționalității desemnării în funcția de premier a d-lui Ludovic Orban. Adică tragerea sistematică de timp până la momentul în care organizarea de anticipate va fi cu desăvârșire imposibilă. Sesizarea luni a CCR în legătură cu redesemnarea în funcția de prim-ministru a d-lui Ludovic Orban demonstrează că dl. Marcel Ciolacu nu se ține de glume. Tot luni CExN al PSD a adoptat o strategie care în principal vizează exact punerea de piedici liberalilor. PSD a recurs la o ambiguitate a discursului, nu spune clar că ar vrea alegeri anticipate, afirmă doar că nu li s-ar opune. O face fiindcă nimănui nu îi e chiar foarte clar ce vrea în realitate electoratul. Neîndoielnic, PSD a câștigat electoral prin demiterea primului guvern Orban. În primul rând, a scăpat de iminența desfășurării alegerilor locale în două tururi de scrutin. A arătat și că guvernul PNL nu este nicidecum unul infailibil și că social-democrații au încă forța de a face marile jocuri pe scena politică din România. Se vor mulțumi însă pesediștii doar cu asta? Adică cu speranța că alegerile parlamentare anticipate organizate concomitent cu cele locale îi vor mobiliza și activul, și electoratul. Nu ia în calcul oare șefimea PSD și varianta că o rămânerea în stand by, respectiv condamnarea la interimat până în noiembrie-decembrie 2020 a guvernului Orban 1, îi poate fi încă și mai avantajoasă căci ea implică facilitarea erodării liberalilor? La rândul lor, șefii liberalilor nu țin totuși seama de daunele de imagine pe care le presupune respingerea propriului guvern de înșiși parlamentarii partidului? Instabilitatea politică se conjugă azi în România și cu frământările din rândul puterii judecătorești. O atare situație relativ complexă nu dă tocmai bine în ochii străinătății. Nici în cei ai organismelor europene de la Strasbourg și Bruxelles, și nici în cei ai NATO . Ce pol de stabilitate mai poate pretinde că este România câtă vreme țara s-a situat parcă deliberat în zodia imprevizibilului, iar guvernanții ei vând electoratului blana ursului din pădure? Liberalii clamează că fac totul în numele dorinței de mai bine. Mai binele cui ? Al românilor ? Sau numai al binelui partidului ? Integral: http://www.contributors.ro
Gabriela Firea explică de ce Capitala nu are încă o centură verde Primarul General al Capitalei confundă Centura Verde cu șoseaua rutieră de centură. Gabriela Firea a precizat, duminică, că nu poate realiza Centura Verde a Bucureștiului din cauză că nu este șef al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – entitatea care administrează centura rutieră a orașului. Centura Verde este însă un proiect adoptat de Consiliul General în august 2017 și prevede extinderea suprafețelor împădurite din jurul Capitalei. … Proiectul Centurii Verzi a Bucureștiului a început cu un protocol semnat între municipalitate şi Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură. Bucureștiul trebuia să pună la dispoziţia institutului toate documentele strategice referitoare la delimitarea teritorială și amenajarea zonală, iar Institutul asigura specialiştii și elabora documentaţiile necesare demarării proiectului. Trei ani mai târziu însă, Bucureștiul nu are o centură verde. Duminică, primarul general a anunțat și motivul: n-o poate face din cauză că nu conduce compania care administrează… centura rutieră a Bucureștiului. Gabriela Firea, pe 9 februarie 2020: „Premierul demis pentru incompetență m-a certat. M-a certat pentru că nu am făcut o centură verde a Capitalei! Îl informez pe premierul demis pentru incompetență că Centura Verde a Capitalei nu poate să fie construită de Gabriela Firea la Primăria Capitalei și că eu nu sunt șefa CNAIR-ului, nu conduc ministerul Transporturilor.” Concretizarea unor centuri verzi de protecție a orașului împotriva prafului se regăsește și în Strategia de dezvoltare urbană integrată a municipiului București. Integral: https://www.digi24.ro
Nicusor Dan se intalneste azi cu Vlad Voiculescu. Ce ii propune Candidatul independent la Primaria Capitalei sustinut de USR, Nicusor Dan, anunta ca astazi are o intrevedere cu Vlad Voiculescu, candidatul sustinut de PLUS la PMB. Cei doi vor discuta despre stabilirea candidatului unic la Primaria Capitalei. Nicusor Dan anunta ca ii va propune lui Voiculescu trei lucruri: “1. sa facem echipa acum si mai ales dupa alegeri, sa contribuie fiecare cu expertiza proprie la planul pentru Bucuresti; 2. sa mergem la televiziune in fata tuturor bucurestenilor, sa dezbatem programele si solutiile pentru Capitala in cel putin trei intalniri (am fi avut pana acum aceste dezbateri, daca nu le refuza); 3. sa comandam impreuna un sondaj de opinie care sa fie condus de oameni de stiinta, sociologi, dupa o metodologie transparenta si auditabila, prin implicarea unor case de sondaje de renume international”, a scris Dan pe contul sau de Facebook marti. El a mai notat ca spera ca oamenii politici din Opozitie sa impartaseasca dorinta bucurestenilor de a avea un candidat unic la Primaria Capitalei. “Este singura solutie pentru a scapa Capitala de coruptia si incompetenta administratiei Firea-PSD. Va tin la curent!”, a conchis candidatul sustinut de USR la PMB. Integral: http://www.ziare.com
A sabotat-o PNL pe Firea? Un specialist din sistem arata ce s-a intamplat, pas cu pas, la avaria care a oprit caldura si apa calda in Bucuresti In vreme ce Gabriela Firea continua sa acuze ELCEN ca i-a lasat pe bucuresteni in frig doar ca sa o puna pe ea intr-o lumina nefavorabila, specialisti in termoficare, jigniti de afirmatiile primarului general, ne-au explicat de ce nici macar nu poate fi vorba despre asa ceva. Sistemul de termoficare al Capitalei – cel mai mare din Romania – are mai multe componente. Primele sunt CET-urile administrate de ELCEN. Acestea produc apa fierbinte pe care o livreaza pe magistrala tur (conducta groasa, cu diametru de pana la 1,2 metri) catre circa 1.000 de puncte termice amplasate in toata Capitala. Ati crede ca aceasta apa oparita ajunge in calorifere si la robinete? Ei bine, nu! De la punctele termice, apa respectiva se intoarce, pe magistrala de retur (conducta la fel de groasa ca si magistrala tur), direct la centrala care a livrat-o. Ce rost are tot acest circuit? E foarte simplu. Apa fiarta de la CET este transportata pana la punctul termic doar ca sa treaca printr-un dispozitiv numit schimbator de caldura. In interiorul acestuia, apa de la CET o incalzeste pe cea care pleaca pe conducte mai subtiri – numite retea secundara de distributie – catre calorifere si robinete. Punctele termice si conductele din subteranele orasului sunt administrate de una dintre companiile infiintate de Gabriela Firea, Compania Municipala Termoenergetica SA (care a preluat sarcinile falimentarei RADET – n.red.)…..Directorul CET Sud, Florin Nicu, a explicat pe larg pentru Ziare.com ce s-a petrecut in centrala, in noaptea de vineri, 7 februarie, si in dimineata zilei de sambata, 8 februarie.”Noi livram apa la parametri de temperatura si presiune solicitati de Termoenergetica. In seara de vineri, 7 decembrie, livram pe magistrala tur 7.500 de tone de apa pe ora, la 97-98 de grade. Presiunea era de 4,2 bari pe magistrala de tur (prin care apa este transportata de la CET pana la punctele termice – n.red) si de 1,5 bari pe magistrala de retur (prin care apa se intoarce la CET – n.red.). Termoenergetica a inregistrat o avarie. Dispecerul nostru a notat-o. Se vede din registrul dispecerului ca nu se stia clar pe ce magistrala era avaria. Se stia doar ca e pe Magistrala 2 sau pe Magistrala 3. De ce? Din cauza ca debitul de apa care se ducea pe acele magistrale crestea. Atunci cand ai o spartura mare, apa se duce intr-acolo cu precadere. Or, cand s-a constatat ca debitul pe Magistralele 2 si 3 creste, in comparatie cu celalata magistrala (magistrala 1, care iese din CET Sud prin alta parte – n.red.), ne-am dat seama ca era o problema”, a precizat Florin Nicu. Directorul CET Sud sustine, insa, ca tevile Termoenergetica se sparg cam o data la 3 zile. Asa ca dispecerul a procedat cu calm. “Se poate vedea pe diagrama scadere de presiune, atat pe magistrala de tur, cat si pe cea de retur. Dadeam apa spre avarie – alimentam defectul, cum spune noi – si deci presiunea a scazut. Or, interesul meu este ca presiunea in conductele Termoenergetica sa ramana constanta. Cine sustine ca am face ceva ca sa spargem tevile Termoenergetica nu intelege un aspect simplu: un dezechilibru al sistemului de distributie (adica o avarie la conductele Termoenergetica – n.red) dauneaza si functionatii CET-urilor. Doar n-o sa spuna cineva ca am luat decizii ca sa ne sabotam chiar pe noi! Initial, ca sistemul sa reziste, Termoenergetica ne-a cerut apa de adaos la nivelul a 1.000 de tone pe ora. Asta inseamna ca noi bagam o cantitate de apa de 1.000 de tone pe ora in plus, din CET. Asta, ca sa reusim sa se mentina presiunea in conducte, chiar daca din ele curge apa. Am mers asa vreo 2 ore si jumatate. Dar, daca mentin presiunea, celor de la Termoenergetica le poate fi mai greu sa izoleze portiunea de teava sparta…..Sa se spuna acum ca am sabotat noi sistemul, in conditiile in care, de regula, facem ce putem ca sa sustinem distributia (realizata de Termoenergetica)? Sa se spuna ca ne-a cerut cineva politic sa dam apa mai fierbinte ca sa spargem tevile Termoenergetica, cand si noua ne fac rau avariile respective? E jignitor pentru noi, cei care lucram in sistem de atatia ani”, ne-a mai spus directorul CET Sud. Integral: http://www.ziare.com
EXCLUSIV ”Fraude grosolane” în programele PNDL, sesizate la DNA: Strat de asfalt înjumătățit în Giurgiu, lucrări fictive la drumuri în Neamț, conducte și pompe lipsă în Gorj Ministerul Dezvoltării a transmis la DNA sesizări privind lucrări fictive făcute de diferite primării din țară în Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), a declarat ministrul Dezvoltării, Ion Ștefan, pentru G4Media.ro.”Sunt uimit, unele cereri de decontare sunt grosolane, au trimis facturi pentru lucrări sau produse care nu există”, a spus Ștefan. Sesizările au venit în urma controalelor făcute de echipe mixte de la Corpul de control al ministrului și Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). Ministrul Dezvoltării a mai spus pentru G4Media.ro că va declanșa un control intern la Inspectoratul de Stat în Construcții pentru a vedea de ce inspectorii ISC au avizat deconturile pentru lucrări fictive prin PNDL. Ministrul Ștefan a relatat pentru G4Media.ro câteva exemple de fraude trimise pentru decontare la Minister: – În județul Neamț, în două comune au existat proiecte de modernizare a drumurilor locale, comunale și sătești, în valoare de 8,4 milioane de lei și, respectiv, 5 milioane de lei, executate de aceeași firmă. Autoritățile locale au trimis pentru decontare facturi pentru lucrări care pur și simplu nu erau executate pe teren (acostamente și rigole), deși în facturi apăreau ca fiind realizate. Primarul a avizat cererile de decont. – Într-o comună din județul Giurgiu, un proiect pentru asfaltare de peste 4 milioane de lei. Conform contractului, ar fi trebuit să avem un strat de 47 cm de nisip, strat de uzură și asfalt. Inspectorii au găsit dimensiunea stratului la mai puțin de jumătate. ”Ce s-a întâmplat cu restul de materiale?”, se întreabă ministrul Dezvoltării. – În județul Gorj, la un proiect de realizare a sistemului de canalizare și apă menajeră. La data verificării, Corpul de control a constatat lipsa pompelor și a conductelor care fuseseră trimise pentru decontare la Ministerul Dezvoltării. Integral: https://www.g4media.ro
România, condamnată la CEDO într-un caz de violență domestică. O femeie s-a plâns că autoritățile nu au protejat-o de soțul agresiv Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat statul român în urma plângerii unei femei, victimă a violenței domestice. Statul român trebuie să-i plătească victimei, Gina Aurelia Buturugă, despăgubiri de 10.000 de euro. Buturugă, o femeie din Tulcea, s-a plâns la CEDO de deficiențe în sistemul de protecție a victimelor violenței domestice. Femeia a făcut în decembrie 2013 o plângere împotriva soțului ei, spuând că acesta a bătut-o și a amenințat-o că o ucide. A adus și un certificat medico-legal care descria rănile căpătate în urma loviturilor. După o lună, a făcut o nouă plângere: soțul o lovise, încercând să o determine să renunțe la prima plângere. Buturugă a divorțat de soțul ei la sfârșitul lunii ianuarie 2014. După două luni, femeia a cerut o percheziție electronică, spunând că fostul soț i-a spart conturile de pe rețelele sociale și i-a copiat conversații private, documente și fotografii. În septembrie 2014 a făcut o nouă plângere, pentru violarea corespondenței. Parchetul din Tulcea a clasat însă cazul, arătând că, deși fostul soț a amenințat că o ucide, comportamentul lui nu a fost atât de grav încât să constituie o infracțiune. A clasat și plângerea privind violarea corespndenței electronice. În martie 2014, femeia a obținut în instanță un ordin de protecție, dar spune că poliția a întârziat punerea în aplicare a acestuia…..Ea s-a plâns la CEDO de ineficiența anchetei privind violența domestică, de faptul că securitatea sa personală nu a fost asigurată și de faptul că plângerea privind violarea corespondenței nu a fost luată în considerare. Curtea a decis că statul român a încălcat Articolul 3 (interzicerea tratamentului inuman sau degradant) și Articolul 8 (dreptul la respectarea vieții și corespondenței private) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în condițiile în care statul român nu și-a îndeplinit obligațiile. Integral: https://www.digi24.ro
Școala românească – a fi sau a nu fi autorizat ISU Anul de grație 2020. Românii au ales un președinte care le-a promis, printre altele, o Românie educată. Eu cred că pentru a putea transforma acest vis în realitate, trebuie mai întâi să ne asigurăm că toți copiii acestei țări învață în școli care le oferă condiții decente și siguranță. Așadar, la sfârșitul anului trecut, cand se împlineau aproape 4 ani de la incendiul din Colectiv am adresat o întrebare Ministerului Educației cu privire la situația unităților școlare fără avizări/ autorizări privind prevenire și stingerea icendiilor. Am fost informat că, dintr-un total de 25.729 de clădiri în care se desfășoară activități educaționale, 4204 nu au această autorizație. Conform Ministerului Educației, răspunderea revine în principal autorităților locale (primării) ce administrează clădirile, instituția sa neputând decât să „identifice problemele de natură investițională” care stau în calea obținerii autorizațiilor necesare și să ceară Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (actualul Minister al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației) alocarea de fonduri prin PNDL. Despre acest program s-a mai vorbit, la fel și despre corupția, politizarea excesivă și lipsa de eficiență în cheltuirea banului public. Însă, reabilitatea școlilor se poate face și din bugetul primăriilor sau cu ajutorul Consiliului Județean, nu doar așteptând bani de centru. Cu alte cuvinte, „omul”, nu ministerul, sfințește locul. Surprinzător este astfel faptul că răspunsul arată un număr mare de astfel de cazuri în județe considerate bogate. Astfel în București există 344 de unități fără autorizație ISU acestea reprezentând 42% din total, în Ilfov 141 reprezentând 41% din total, în județul Cluj 330 de unități (36%), în județul Brașov 184 (30%). Aceste județe înregistrează cifre fruntașe în ceea ce privește PIB-ul pe cap de locuitor. La polul opus, cu cel mai mic număr de unități neautorizate se află județele Botoșani (17 unități, 2%), Gorj (22 unități, 3%) și Sălaj (25 unități, sub 7%). Un alt aspect interesant este paragraful prin care ministerul ne informează că, „deși autorizația este obligatorie conform legislației în vigoare”, ne mulțumim, oficial cu „anumite măsuri privind securitatea la incendiu, la nivel minimal dar suficient.” Mai mult, se afirmă că, „existenta autorizației nu exclude posibilitatea producerii unui incendiu, după cum lipsa acesteia nu induce neaparat faptul că obiectivul este nesigur.” Cu alte cuvinte, autorizarea ISU, de fapt, nu prea contează. Sau, altfel spus, avem legi, dar ele sunt facultative și pe alocuri irelevante. Acest răspuns arată neputința Ministerului Educației în acest domeniu dar și un oarecare grad de cinism. În opinia mea, ambele s-au concretizat prin adoptarea Legii nr. 230/2019 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2019. La 4 ani de la Colectiv (noiembrie 2019) soluția găsită de Guvern și consfințită de Parlament cu privire la blocajele ce au survenit în lipsa capacității Statului de a găsi o soluție pentru ca toate clădirile în care se desfășoară activități de învățământ să fie sigure în cazul producerii unui incendiu a fost „instituirea unor derogări și prorogarea unor termene. Integral: http://www.contributors.ro
Arheolog: Dacii erau înmormântaţi cu un dosar cu şină, în caz că au nevoie pe lumea cealaltă Până recent, despre obiceiurile funerare ale strămoşilor noştri se ştiau foarte puţine, însă situaţia e pe punctul de a se schimba. În urmă cu câteva zile, în subsolul unui sediu ANAF din sectorul 3 a fost descoperit mormântul perfect conservat al unui războinic dac din perioada anterioară cuceririi romane. “Putem constata că dacii erau înmormântaţi nu doar cu calul şi tradiţionala sabie încovoiată, ci şi cu un dosar cu şină, în caz că au nevoie pe lumea cealaltă şi nu se găsesc acolo”, spune Marcelino Vicenţiu, arheolog. “Nu e primul mormânt dacic unde găsim urme de dosare cu şină, mai exact şinele, fabricate din cupru sau, în cazul căpeteniilor, din aur masiv”, explică omul de ştiinţă. “De data aceasta, însă, putem fi siguri că ăsta era ritualul şi nu avem de a face cu o simplă coincidenţă, războinicul fiind îngropat nu doar cu dosarul cu şină, ci şi cu un specimen de semnătură, câteva ştampile, timbru fiscal şi un teanc întreg de plicuri.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața!
Interesant…Va fi o anchetă fără final.
https://www.g4media.ro/elvetia-a-inceput-o-ancheta-impotriva-companiei-detinute-de-cia-si-serviciul-secret-german-care-spargea-codurile-de-criptare.html
Salutare!
In vremea lui Nastase, presa era cumparata cu publicitate.
Acum, acelasi PSD incearca sa-i cumpere pe ziaristi cu scutiri de impozite.
Asta stiu, asta fac.
ND: “2. sa mergem la televiziune in fata tuturor bucurestenilor, sa dezbatem programele si solutiile pentru Capitala in cel putin trei intalniri (am fi avut pana acum aceste dezbateri, daca nu le refuza).”
Intrebare: de ce a refuzat Voiculescu dezbateri televizate vs. ND? 🙂 🙂
Răspuns – Pentru că se vede că nu are nici o legătură cu managementul unui oraș cu probleme! Ar fi un deserviciu cumplit pentru el, care și-a ambalat/i-a fost ambalat cv-ul și cariera într-o cutie strălucitoare.
In chestia cu avaria RADET, Firea da dovada de un tupeu prostesc.
Pt. ca o crestere u 15-20 de grade a temperaturii agentului primar nu e “simtita” de materialul tevii (otel) circuitului primar.
Acolo a fost o spargere la nivelul unei lire de dilatatie (tronson de teava in forma de U, care permite dilatarea conductei fara deformari/ruperi).
In cazul unei astfel de lire de dilatatie, apa fierbinte isi schimba directia de doua ori cu 90 de grade. In astfel de zone apar eroziuni, care subtiaza peretele tevii, si asa extrem de uzat (rugina).
E vorba, deci, de uzura maxima, in conditiile depasirii duratei de viata a conductelor, care nu au fost inlocuite.
Concluzia, este o instituție care trebuie reformată din temelii. – ” „Vă spun și de unde li se trage chestia asta (celor din CES n.r.). Și eu eram pe vremea aceea în CES. Ne-am păcălit cu domnul Teodorovici (fost ministru al Finanțelor n.r.), care nu avea (avize n.r.) de pe la Justiție (ministerul Justiției n.r.) sau de prin altă parte și venea să ne spună povești frumoase. „Hai domnule, că e ministru de Finanțe. Nu poate să ne spună avioane” (spuneau ei în CES n.r.). Ei bine, ne-a spus avioane, ca să înțelegeți.”
https://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-23658432-secretar-stat-din-guvernul-demis-despre-adoptarea-ordonantelor-fara-avize-sunt-oameni-foarte-destepti-dar-nu-stiut-care-este-procedura.htm
Si o ultima chestie.
Acest Danila Prepeleac, pus de liberali ministru la “dezvoltare”, nu poate da – din pacate – credibilitate anchetelor privind fraudele de la PNDL.
Pt. ca timp de 20 de ani a platit impozit pt. o casa de 94 care, in realitate, avea 526 mp.
…94 mp…, cu scuze.
https://www.g4media.ro/cine-e-compania-ceha-care-controleaza-bucati-mari-din-piata-farmaciilor-si-a-jocurilor-de-noroc-din-romania-legaturi-cu-fostele-servicii-secrete-comuniste-plus-scandaluri-de-spionaj.html
https://www.g4media.ro/curtea-constitutionala-a-respins-sesizarea-lui-ciolacu-si-melescanu-privind-adoptarea-bugetului-de-stat-prin-angajarea-raspunderii-guvernului.html
buna ziua!
Bună ziua!
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23658953-protest-bran-pentru-salvarea-muzeului-satului-care-este-pericol-fie-inchis-terenul-care-este-amplasat-fost-retrocedat.htm
„Potrivit acestuia, unele case care se află în acest parc etnografic au și 250 de ani vechime.
„Au rămas foarte puține oaze de identitate națională. Aici, în zonă, este singurul de acest fel și nici nu mai sunt monumente de acest fel ca să poată fi reconstruit. O relocare ar costa mult mai mult și în plus ca să dezmembrezi pierzi între 40 și 60% din autenticitate”, a precizat șeful Secției etnografice.
Daniel Apostol spune că singura variantă ar fi ca Ministerul Culturii, care are în subordine acest muzeu, să cumpere terenul respectiv.
Muzeul Satului se află lângă renumitul Castel Bran și a fost înființat acum 60 de ani, cuprinzând piese unice în țară. Aici sunt angajate 33 de persoane.
Pentru salvarea muzeului a fost făcută și o petiție, semnată deja de 7.110 persoane.”
Petiția poate fi semnată aici:
http://salveazamuzeulbran.ro/?activare=a1ca4d813fd6fef38c207694f3d842ea
Sesizarea Avocatului Poporului la Codul Administrativ a fost așa ”de bine făcută”, încânt a fost respinsă de CCR.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23659155-sesizarea-avocatului-poporului-privind-codul-administrativ-fost-respinsa-curtea-constitutionala.htm
Buna ziua
Poate ca nu mai este “teoretic” psd la guvernare dar are “înlocuitor de nădejde” și anume CCR
Respingând atât codul ad tiv cât și reglementarea privind interzicerea angajării la stat a pensionarilor ,psd își continua “opera de distrugere economică “ a țării ,vioi și netulburat
Bună seara!
De admirat atitudinea și rezistența directoarei brutăriei din Ditrău. Să vedem cât rezistă la presiune.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23659930-revolta-ditrau-directoarea-brutariei-nu-avem-cerem-scuze-localnicilor-doua-luni-cand-anuntat-3-posturi-vacante-nimeni-din-comuna-nu-venit-angajeze.htm