Revista Presei – 12 decembrie. Arest la vila – trai, neneaca!
12/12/2015 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 12 decembrie. Vremea se va încălzi uşor, îndeosebi în regiunile extracarpatice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nordul şi centrul ţării. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, mixte în Maramureş şi estul Transilvaniei, predominant ploi în nordul Moldovei, iar în rest, cu totul izolat vor fi posibile burniţe sau ploi slabe. Local în Carpaţii Orientali şi izolat în restul masivelor montane va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 11 grade, cu cele mai ridicate valori în dealurile subcarpatice din sud şi est, dar şi în vestul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între -4 şi 3 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase, pe arii restrânse va fi ceaţă. BUCUREŞTI: cerul va fi temporar noros, iar mai ales dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 7…8 grade, iar cea minimă va fi de -1…0 grade.
Vila de lux în care îşi va petrece Remus Truică arestul la domiciliu. Are piscină, foişor, terenuri de fotbal şi de tenis. Remus Truică va face arest la domiciliu într-un palat care are câteva sute de metri. El are o piscină la dimensiuni olimpice, două terenuri de sport – unul de fotbal şi unul de tenis, acoperit cu zgură, precum şi un foişor pentru picnic în aer liber. Omul de afaceri Remus Truică va fi plasat în arest la domiciliu, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Ilfov, cu un prejudiciu de peste 135 de milioane de euro, în care sunt vizate alte patru persoane, a decis, vineri, Curtea de Apel Braşov. Tot în arest la domiciliu a fost plasat şi avocatul Robert Roşu, ceilalţi trei inculpaţi, Dan Andronic, Claudiu Mateescu şi Marius Marcovici, fiind cercetaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi contestată la instanţa supremă atât de către procurori, cât şi de către inculpaţi. Cine este soţul judecătoarei Sentinţa a fosta dată de judecătoarea Elena Barbu de la Curtea de Apel Braşov. Magistratul l-a condamnat în 2012 pe fostul prim-procuror al Parchetului Buftea, procurorul Nelu Carpen, la 6 ani cu executare. Soţul Elenei Barbu este Silviu-Gabriel Barbu, judecător tot la Curtea de Apel Braşov. Silviu-Gabriel Barbu a fost coleg, cu fostul premier Victor Ponta (PSD), fostul ministru al Justiţiei, Robert Cazanciuc (PSD), senatorul Dan Şova (PSD) şi procurorul general al României, Tiberiu Niţu. Este vorba de generaţia 1991-1995 a Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti. Integral pe Adevarul.
Cine a plătit lansarea lui Victor Ponta. Curtea de Conturi: Primăria Capitalei a achitat nejustificat UTI GRUP 250.000 de lei. La un an după lansarea lui Victor Ponta la prezidenţiale, Curtea de Conturi a găsit la Primăria Capitalei cheltuieli nejustificate, din bani publici, pentru evenimentul PSD. Primăria lui Sorin Oprescu şi-a asumat plata a mai mult 60% din serviciile prestate de UTI GRUP, firma care a asigurat atât mentenanţa sistemelor de pe Arena Naţională, cât şi realizarea scenei, a instalaţiei de sunet şi lumini, emiterea biletelor şi refacerea gazonului. Nu a primit, în schimb, nimic de la PSD. Partidul nu a achitat nici până astăzi chiria de aproape 50.000 de euro la care s-a angajat prin contract. Septembrie 2014. PSD îi pregăteşte lui Victor Ponta lansarea candidaturii pentru prezidenţiale. Partidul aduce pe Arena Naţională 70.000 de susţinători, comandă bannere, tricouri, o scenă impunătoare şi un spectacol mobilizator. Printre susţinători apare şi Sorin Oprescu, la acea vreme primar general al Capitalei. Anul acesta, Curtea de Conturi face un audit şi constată că municipalitatea a achitat nejustificat firmei UTI GRUP S.A. o factură de aproape 250.000 de lei pentru servicii aferente unui eveniment politic. Integral pe Digi24
DOCUMENT FBI. Cum l-a învăţat unchiul Martin pe „Unchiul Sam” să ia şpagă. Unchiul deputatului PSD Eduard Martin, Dumitru Martin, a exportat peste Ocean reţeta românească de dat şi mascat şpaga pentru contracte publice, încercând să mituiască un ofiţer al Forţelor Aeriene ale SUA, pentru a obţine un contract de peste 10 milioane de dolari la Baza Mihail Kogălniceanu de la Constanţa. În actul de acuzare al FBI împotriva lui Martin, consultat de Gândul, agenţii detaliază pas cu pas cum a procedat patronul companiei Polaris M Holding: l-a învăţat pe ofiţerul american să nu ia banii cash, să se acopere de acte şi să facă un contract de consultanţă cu el, oferindu-se chiar să îi pună bazele unei firme de consultanţă pentru viitoare şpăgi. Mita – „comisionul”, cum au aflat americanii că se zice la români – provenea, după reţeta românească, din costul umflat al contractului, deci tot din bani publici. DNA a fost cât pe ce să le dea americanilor ancheta peste cap, după ce a speriat familia Martin cu investigaţia de corupţie în cazul Radu Mazăre. Unchiul deputatului PSD Eduard Martin, Dumitru Martin, a fost arestat şi pus sub acuzare de FBI Sacramento, în California, după ce s-a înţeles să mituiască un ofiţer al Forţelor Aeriene ale SUA cu 1 milion de dolari, pentru ca firma familiei Martin, Polaris M Holding, să obţină un contract de peste 10 milioane de dolari la Baza Mihail Kogălniceanu de la Constanţa. În acelaşi timp, la Bucureşti, nepotul Eduard Martin şi firma sa Polaris M Holding erau trimişi în judecată de DNA, pentru mituirea fostului primar PSD al Constanţei, Radu Mazăre, cu 7 milioane de euro, pentru câştigarea contractului de salubrizare a Constanţei pe 25 de ani. Integral pe Gandul
Cine este Paul Lambrino şi cum s-a transformat din nepot nelegitim în moştenitor renegat de Casa Regală. Paul-Philippe de Hohenzollern, cunoscut și ca Paul Lambrino sau Prințul Paul al României, este fiul lui Mircea Grigore Carol Lambrino, fiul prințului Carol al II-lea al României, din prima sa căsătorie, anulată de regele Ferdinand, cu Zizi Lambrino. De la copilul “fiului nelegitim” la nepotul moştenitor al regelui Carol al II-lea În urma a două procese de paternitate în Portugalia și Franța, câștigate de tatăl său, numele legal recunoscut în Uniunea Europeană al lui Paul este Paul Philippe, Prinț de Hohenzollern, Prinț al României. Mama lui Paul este Helene Nagavitzine, prima soție a lui Mircea Grigore Carol. Paul susține că el este adevăratul succesor la tronul României, deși mariajul lui Carol al II-lea cu Zizi Lambrino, care a dus la nașterea tatălui său, a fost anulat de către Tribunalul Ilfov în ianuarie 1919. Această hotărâre a fost contestată în tribunalele internaționale, din Portugalia și Franța, acolo unde Paul al României a câștigat recunoașterea faptului că tatăl său este fiul legitim al lui Carol al II-lea. La 14 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție i-a recunoscut tatălui său, Carol Mircea, calitatea de fiu legitim al regelui Carol al II-lea, iar Paul a fost recunoscut, astfel, drept moștenitor al lui Carol al II-lea. Integral pe Romania Libera
Un polițist A REFUZAT un BMW X6 oferit drept mită. Doi bărbaţi au fost reţinuţi de DNA în acest caz. Doi bărbaţi au fost reţinuţi de DNA Braşov,după ce au oferit mită un BMW X6 unui agent de poliţie pentru ca acesta să nu trimită la spital probele de sânge recoltate de la unul dintre suspecţi, prins în trafic în timp ce conducea maşina respectivă fără permis şi sub influenţa alcoolului. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie- Serviciul Teritorial Braşov i-au reţinut pe Al- Eduard Al- Jenabi şi Nicolae Florin Dogar pentru dare de mită. Potrivit ordonanţei procurorilor, în 10 decembrie, Ali – Eduard Al – Jenabi, cu sprijinul lui Nicolae Florin Dogar, a oferit mită un autoturism marca BMW X 6 unui agent de poliţie aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. “Autovehicul urma să-i fie remis agentului de poliţie pentru ca acesta să nu întocmească un proces verbal de constatare a infracţiunilor flagrante săvârşite de suspectul Al – Jenabi Ali-Eduard şi pentru a nu trimite probele de sânge recoltate de la acesta din urmă la spital”, susţin anchetatorii. Integral pe EVZ
O profesoară din Drobeta-Turnu Severin, nominalizată la “Premiul Nobel pentru Educaţie”. O profesoară din Drobeta-Turnu Severin a intrat în cursa pentru desemnarea celui mai prestigios profesor din lume. S-a inscris online, la fel ca mii de profesori din peste 120 de ţări, şi a ajuns în primii 50. Este singurul dascăl din România care a reuşit această performanţă, iar dacă va câştiga, va primi un premiu de un milion de dolari! Cu aplauze şi lacrimi de emoţie. Aşa a fost primită de elevii săi profesoara de matematică de la Colegiul Traian, din Drobeta-Turnu Severin. La patru luni după ce a aplicat online pentru concursul “Global Teacher Prize”, supranumit şi “Premiul Nobel pentru Educaţie”, profesoara a primit vestea cea mare.„Am depus aplicația, o aplicație prin care trebuia să îmi demonstrez activitatea didactică, excelenţa de-a lungul timpului”, spune profesoara de matematică, Manuela Prajea.Manuela Prajea lucrează în învăţământ de 25 de ani şi în tot acest timp a obţinut zeci de premii atât în ţară cât şi în străinătate. „Pereţii din biroul doamnei profesor sunt tapetați cu diplome și medalii obținute în ultimii 10 ani. Cea cu care se mândrește cel mai mult este una din 2011, oferită de Statele Unite pentru excelență în educaţie”, relatează Manuela Rolea, reporter Digi24
Consiliului Superior al Magistraturii: 36 de magistraţi au fost condamnaţi definitiv pentru corupţie, în ultimii doi ani. Un număr de 36 de magistraţi au fost condamnaţi definitv pentru corupţie, în perioada 2014 – 2015, iar peste 110 procurori şi judecători au fost sancţionaţi disciplinar, în ultimii cinci ani, potrivit Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Potrivit unui document publicat pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în perioada 2010 – 2015, au fost aplicate 114 sancţiuni disciplinare procurorilor şi judecătorilor, iar în perioada 2012-2015, cinci magistraţi au încălcat normele Codului deontologic. “Discuţia despre valorile etice în interiorul profesiei, modul în care acestea sunt reflectate în comportamentele judecătorilor/procurorilor, educaţia acestora în spiritul acestor valori etice, înţelegerea şi conştientizarea valorilor, raportarea fiecărui judecător/procuror şi a profesiei la valorile etice, cum trebuie ele analizate, toate acestea sunt o modalitate eficientă de prevenire a sancţiunilor. Dimpotrivă, lipsa celor de mai sus în mod cert reprezintă anticamera sancţiunilor, încălcarilor Codului deontologic, lipsei de bună reputaţie, pedepselor penale. De aceea, o scurtă trecere în revistă a sancţiunilor e utilă din perspectiva amintită anterior”, se menţionează în documentul citat. Integral pe Mediafax
Salvati ministrul Toba! Imi aduc aminte ca in urma cu cativa ani facea furori un film al lui Steven Spielberg, intitulat “Salvati soldatul Ryan”. In ultima vreme mi-a revenit in minte acest titlu uitandu-ma spre Guvernul Romaniei. Diferenta este ca acela care trebuie salvat nu este un soldat, ci chestor general, si nu trebuie aparat de gloantele inamicului, ci de propriul trecut de posibil plagiator, deci posibil infractor. De-abia fusese instalat dl Toba la Interne, de-abia ne-am obisnuit cu gandul ca pentru prima data dupa anii ’90 acolo nu e un civil, desi noi suntem tara NATO, cu institutii conduse civil, ca a explodat bomba detonata de Emilia Sercan – ministrul a plagiat in teza de doctorat. Premierul Ciolos, la primul test de fermitate si consecventa principiala, spunea ca va lua o decizie dupa ce in cauza se pronunta Consiliul National de Etica. Dar, ce sa vezi?, cu o zi inainte de decizia cruciala, consiliul a fost revocat. Ceea ce aduce izbitor aminte de plagiatul lui Victor Ponta. Inainte ca CNE sa-l ia in discutie, ministrul Pop a schimbat componenta consiliului.Daca dl Curaj facea acelasi lucru, era bine, pentru ca in formula din acel moment CNE parea mai degraba o masina de spalat demnitari plagiatori. Dar revocarea inseamna altceva. Inseamna un vid institutional. Practic, in acest moment si cine stie cat de lung va fi momentul, nu are cine sa evalueze teza de doctorat a dlui Toba. Iar pana nu se pronunta o comisie, dupa cum spune si dl Dancu, nu e nimic de facut. Integral pe Ziare.com
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața! 🙂
Felicitări, Citi, pentru editorialul excelent de ieri (scuze, sunt, uneori într-un mic… defazaj… 🙂 )!… Legat de putregaiul semnalat acolo, el este reflectarea unui putregai și mai mare, prezent, perpetuat în societatea românească, în toată perioada postdecembristă… Acolo va trebui să lucrăm noi! Fără „asanarea”, curățirea societății în care trăim, aceasta nu doar că va tolera, dar chiar va susține, va trimite, mereu, „în față” același tip de „componente” ale putregaiului în care „băltește” ea însăși!
Să avem cu toții o zi cât mai luminoasă (măcar în suflete, că afară este o ceață mai ceva ca aceea din timpul bătăliei de la Podul Înalt! 🙂 )!
salut, Paganel si merci 🙂
Uneori intelegi de ce Eminescu il chema pe Tepes sa dea foc la puscarie si la casa de nebuni!!
Salut!
Celui care doreste sa citeasca un articol de weekend in engleza, ii recomand alt articol excelent din Atlantic:
http://www.theatlantic.com/magazine/archive/2002/03/1491/302445/
Pe scurt, America nu era deloc salbatica/naturala inainte de colonizarea europeana. Iar indienii nu erau catusi de putin “triburi de vanatori/culegatori care traiau in armonie cu natura”. 🙂
Ecologistii pot sa-si manance palaria, unul din miturile lor fondatoare e o minciuna. Pana si asa-zisa “padure virgina a Amazonului” e produsul agriculturii indiene de dinainte de Columb.
Bună dimineața! 🙂
Citit! Mulțumesc mult! Foarte interesant, deși pe mine nu m-a surprins prea tare… Comparând datele, tocmai am verificat propriile calcule (bazate pe cele ale lui Angus Maddison) și, chiar dacă în articol se vehiculează că America precolumbiană era mult mai populată, cum sunt mai multe valori și e greu de precizat care e mai aproape de adevăr, am rămas la calculele proprii, care dau o valoare mai moderată… Oricum ar fi, America nu era așa rar populată, ba dimpotrivă și avea, chiar și la nord de Rio Grande, localități destul de mari (dacă nu de tipul orașelor, cel puțin niște târguri – probabil și cu rol administrativ, militar, religios, strategic)… Din ce am mai citit, dacă mayașii, olmecii, incașii, au creat regate și chiar imperii, chiar dacă în actuala Americă anglo-saxonă (Statele Unite+Canada) nu au apărut asemenea entități politice, niște uniuni de triburi locale (cel puțin) existau înainte de 1492! Chiar și Antilele erau bine populate, înainte de venirea lui Columb.
În fine, pe de altă parte, fraza cu „pădurea virgină a Amazonului” mi-a adus aminte de o definiție mai glumeață:
Întrebare: „Ce este o pădure virgină”?
Răspuns: „O pădure virgină este o pădure în care mâna omului nu a pus niciodată piciorul!”… 🙂
🙂
Buna dimineata !
Tare famiglia Martin da’ mai tare FBI-ul….
neata 🙂 Ageamiul ala de Martin chiar credea ca are de-a face cu politia de la noi?!
Apropo de americanski : Ashton Carter a trimis ministresei apararii RFG Von der Leyen o scrisorica de “wish list” pt Siria. Sase Kodak-uri plus o barcuta nu-s de ajuns. Nu se stie inca raspunsul.
nemti mereu asteapta ca altii sa sara primii, iar ei pun osciorul la treaba…
Buna dimineata 🙂
atrag si eu atentia asupra unui articol deosebit:
http://www.contributors.ro/cultura/romania-lui-%E2%80%9Eca-si%E2%80%9D-mic-studiu-de-sociologie-a-inculturii/
Si pentru ca am acolo si un comentariu, care nu stiu daca “va trece”, il pun si aici:
Nu neaparat din teribilism, dar am auzit (si am invatat aproape pe de rost), o mica poezie mare strangatoare de cacofonii care nu sunt “ca că“-uri. Nu stiu neapart cui apartine, dar stilul e foarte asemanator cu al unui poet recunoscut (nu spui cine), de care se poate vorbi doar in pozitie de drepti 🙁 , desi a fost prea bun ca sa merite asta. Oricum textul dovedeste o cunoastere profunda a limbii, care trece mult de “ca că“-ismul modern:
Eu atat am reusit sa retin:
Amorul fu teribil.
In curte bate vântul
In’coa e vijelie,
Inchis de-atâta vreme,
Eu soarele’l indic.
….
Intorc capul la dreapta…
Si nu mai zic nimic…
salut, Dane, teribil articolul profesorului Boia 🙂
picarea pe ginduri, a propos de articolul Boia din Contributors Sau cintecul lui Tudor Chirila/Vama. Si nu numai…
Continui sa cred – cu toate acuzele de naivitate (de nu de-a dreptul prostie) si notele proaste pe care le-as lua daca asta ar fi raspunsul meu la ” ce s-ar putea face pt ca aerul din Romanica sa devina mai respirabil’ – ar fi tot o retea de ONGuri pe bune, care sa faca exact ce-au facut nemernicii in anii 50 prin localitatile patriei, doar ca pe invers. Benevolat, bani de benzina, citeva teme / mesajele aferente si niste senviciuri. Adica traduceri din romana in romana, pt convertirea fanilor lor (si as merge pe formula ‘ce pierzi/ce cistigi daca..”, cu exemple direct din vietile lor). Iaca sursa posibila de desteptare. Exista si un model, numai bun de imitat, Cristi Danilet.
Buna ziua,
dupa ce citesti te uiti in jur dupa un par, te apuca sacrba si revolta 👿 mama lor de talhari.
http://www.comisarul.ro/politic/exploziv/o-sa-fiti-frustrati-dupa-ce-cititi-asta-d_647320.html
baieti care s-au ajutat unul pe altul si au contribuit in stanga si in dreapta, ca sa stea linistiti, indiferent cine vine la putere! Erau tot ei peste tot!
of, of 😀
salut !
“Asa a si ramas. A fost, a luat si a tot luat pana l-au prins ca n-a luat legal.
A luat de la Vintu, de la Nastase, de la Tariceanu, de la Paunescu, de la Elena Udrea… A luat, desigur, si de la Basescu. A luat de la toti.
A luat si de la noi. E unul dintre cei care ne-au luat hectare intregi din credibilitatea profesiei, transformand ziaristii in tarfe, sau punand tarfe in locul jurnalistilor.”
http://www.danbadea.net/2015/12/11/fesul-lui-andronic/
de studiat ! 🙂
salut, ce tare articolul, marca Dan Badea!
Salut!
Din ce am citit si, Dan Badea are ”marcile” sale! 😛
Impostura e un mod de existenta pentru unii!
http://roncea.net/indexphp/foto-video/item/516-dan-badea-dosarul-unui-cuib-de-sobolani
hai sa -l lasam pe roncea deoparte 🙂
ok! si pe Liviu Turcu,la fel! 🙂
e vorba de articol , nu de ura lui roncea fata de DB . de altfel rocea cam uraste pe toata lumea ..
nu cunosc personajul George Roncea! e vorba de articol! da, am remarcat asta, jurnalistii care se ”apreciaza” intre ei isi dau uraat de tot la glezne! Ca intre colegi! 😛
mari oameni, mari caractere! 🙂
Remarc ca Ionel Stoica, care stim cum a plecat de la EVZ, s-a abtinut sa foloseasca ventilatorul! Ceea ce spune mult!
fara virgula! 🙂
Om de caracter si onoare !
Buna ziua
@mac gregof 10 00
Nu trebuie mers pana in amazonia
La noi,in delta.oamenii care traiesc acolo de peste 200 ani se lupta cu “ecologistii”
Ei incearca sa explice ca interzicerea arderii stufului duce la colmatarea canalelor si disparitia pestilor,care e principala lor reaursa
Dar cine sa i asculte?
Ce afirma doamna Marilena e foarte grav!
Generalizarile omoara orice umbra de credibilitate!
https://monarhiasalveazaromania.wordpress.com/2015/12/11/marilena-rotaru-clarificari-despre-statutul-impostorului-paul-lambrino/
Justitia din România, aservită intereselor politice, admite definitiv şi irevocabil recunoaşterea pe teritoriul țării a unei … erori judiciare portugheze!
CUTRE-mura-tor! 🙂
ACUZAŢII GRAVE la Congresul tinerilor PSD: Sturzu DEMISIONEAZĂ din partid după ce i-a cerut lui Dragnea să se suspende de la şefia PSD/ Dragnea: Sturzu mi-a propus ceva cutremurător.
http://www.mediafax.ro/politic/acuzatii-grave-la-congresul-tinerilor-psd-sturzu-demisioneaza-din-partid-dupa-ce-i-a-cerut-lui-dragnea-sa-se-suspende-de-la-sefia-psd-dragnea-sturzu-mi-a-propus-ceva-cutremurator-14917632/foto
mita un X6 pentru a evita un test de alcool!!!
ori era furat ori e gogomanie “cat casa”
Postare noua :
http://politeia.org.ro/editoriale/o-nebunie/42695/