Revista Presei – 12 decembrie.„Societatea trebuie apărată de infractori, nu infractorii, de societate!” (C.Danilet)
12/12/2018 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 12 decembrie! Miercuri, vremea va fi normală din punct de vedere termic în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 7 grade, iar cele minime între -8 şi -1 grad. Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii slabe mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Izolat vor fi condiţii pentru formarea poleiului. La munte trecător va ninge. Pe suprafeţe mici, mai ales noaptea, se va semnala ceaţă. În Capitală, ANM prognozează că valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice specifice perioadei. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -5…-4 grade. Cerul va avea înnorări îndeosebi în prima parte a zilei când trecător vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla în general slab. Noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
Zegrean: Daca Guvernul da OUG pe Codurile Penale, e conflict constitutional clar. Si ministrul Justitiei stie asta….“Unica autoritate legiuitoare a tarii este Parlamentul. Numai in cazuri extraordinare Guvernul poate emite ordonante de urgenta, atunci cand domeniul respectiv nu este reglementat si este nevoie urgenta de reglementare. Iar urgenta trebuie sa fie motivata chiar in corpul ordonantei. Din momentul in care un proiect de lege intra in dezbatere parlamentara, el nu mai poate fi luat de Guvern de acolo ca sa emita ordonanta, pentru ca ar intra intr-un conflict juridic ce natura constitutionala cu Parlamentul. Regula este ca Parlamentul legifereaza, nu Guvernul. Si nu poate Guvernul sa ia proiectul de lege din Parlament ca nu ii convine lui cum merg dezbaterile sau ca se intarzie si sa dea ordonanta de urgenta. Nu se poate! Este practica Curtii Constitutionale din 2010 – decizia 1431/2010 si decizia 1525/2010 – atunci cand Guvernul a preluat proiectul de lege a Educatiei Nationale aflat in dezbatere parlamentara si si-a asumat raspunderea. E cam aceeasi modalitate de lucru. CCR a declarat atunci conflict juridic de natura constitutionala intre cele doua institutii. Acum Curtea ar avea un conflict clar de solutionat”, a afirmat Augustin Zegrean. Integral: http://www.ziare.com
Cristi Danilet-judecator: De ce nu se poate da „OUG pe ce este constituțional” dintr-o lege:– proiectul de lege privind modificarea codurilor penale a fost adoptat de ambele camere ale Parlamentului; deci, procedura legislativa e finalizata; – la controlul de constitutionalitate s-au gasit niste nereguli care trebuie corectate tot de Parlament; asadar, procedura legislativa se reia, dar numai cu privire la aceste chestiuni care, din nou, vor putea fi verificate de CCR; – cand o lege este in faza finala la Parlament, Guvernul nu poate adopta un act normativ pe aceeasi chestiune, o spune CCR prin decizia 1431/2010, pentru ca ar incalca principiul separatiei puterilor in stat si cel al cooperarii loiale intre puteri;- daca Guvernul ar da o OUG, ea ar trebui supusa aprobarii in Parlament, adica din nou sa se discute chestiunile deja discutate in Parlament; dupa care se va putea ajunge din nou la CCR; or, e ilogic sa apelezi la o asemenea procedura, noua, cand tu esti pe final cu prima procedura;- OUG presupune “urgenta”, generata de o “situatie exceptionala”. Or, zilele acestea nu s-a intamplat nimic in Romania care sa justifice o OUG: e aceeasi stare juridica, sociala si politica prezenta si in timpul aprobarii proiectelor, si in timpul discutarii in CCR, si ieri, si astazi.”In plus, judecatorul Cristi Danilet reaminteste ca redactarea Codurilor Penale “a costat statul roman milioane de euro, platiti din imprumut de la Banca Mondiala” si ca ele “au fost redactate de o comisie de specialisti alcatuita din profesori si practicieni”. Mai mult, ulterior ele “au trecut prin Parlament unde au suferit multiple modificari necesare, cel putin teroretic, pentru imbunatatirea proiectelor”, iar acum, la nici cinci ani de la intrarea lor in vigoare, “deja le modificam substantial”. https://www.facebook.com
Robele care au ingenuncheat Romania si deschid usile puscariilor. Cine sunt, de fapt? CCR ar putea desavarsi astazi operatiunea de distrugere a statului de drept in Romania. Dupa ce a transformat fara referendum Romania in republica parlamentara prin vandalizarea functiei prezidentiale, dupa ce a distrus DNA si a pus in genunchi ICCJ, CCR ar putea dinamita probele din mai toate dosarele penale, fie ele de coruptie, crima, viol sau talharie, desavarsind o amnistie perversa. …De ce este ea indamisibila conform oricaror norme si principii constitutionale a explicat deja pentru Ziare.com prof. univ. dr. Simna Tanasescu, specialista in drept constitutional. Dar nu e suficient ca normele sa existe, ele trebuie si aplicate. Sa vedem asadar cine sunt oamenii care si-au arogat de ceva vreme dreptul de a reconstrui Romania dupa vointa lor si a patronilor lor politici. In primul rand, trebuie stiut ca judecatorii CCR nu sunt magistrati, in pofida numelui purtat de functia lor si in pofida faptului ca au capatat recent cadou de la Parlament, dar si prin deciziile proprii un statut similar cu magistratii. CCR este, conform definitiei sale, un organism politico-jurisdictional. Asadar, a spune ca CCR este politizata este un pleonasm. Judecatorii provin in general din lumea politica, unii vin direct din Parlament si sunt numiti 3 de Camera deputatilor, 3 de Senat, prin vot politic, si 3 de presedintele Romaniei. Echilibrul din CCR este asadar unul strict politic, iar negocierea dintre judecatori devine una strict politica, daca statura profesionala a judecatorilor nu este mai puternica decat afilierea lor politica, asa cum se intampla in cazul altor curti, precum celebra Curte de la Karlsruhe. Conditiile pentru a fi judecator, prevazute de art 143 din Constitutie, sunt insa minimale: “Judecatorii Curtii Constitutionale trebuie sa aiba pregatire juridica superioara, inalta competenta profesionala si o vechime de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior”. Inalta competenta nu a fost niciodata detaliata de vreo lege, deci e ca si cum n-ar exista. Deci ramanem cu Facultatea de Drept, cei 18 ani vechime, care, dupa cum istoria a aratat, pot fi si de jurist consult. Uneori, dupa cum vom vedea, nici macar atat. Cine sunt asadar cei 9? 1. Valer Dorneanu, presedinte CCR, este un fost procuror, din 1967 pana in 1985, cu o intrerupere de 6 ani cat s-a lipit de Uniunea Generala a Sindicatelor din Romania ca expert in legislatia muncii – convertit apoi in politician. Decembrie 1989 l-a prins consilier la Consiliul Legislativ si de atunci nu s-a invartit decat in politica: ministru, consilier al presedintelui Ion Iliescu, presedinte al Consilului legislativ parlamentar, chiar presedinte al Camerei Deputatilor, adjunct al Avocatului Poporului, care a preluat atributiile totale dupa ce Gheorghe Iancu a fost debarcat in 2012 in timpul asaltului de suspendare a lui Traian Basescu. Toate functiile sale au fost legate de PCR, FSN, FDSN, PDSR si PSD. De altfel, PSD este cel care l-a trimis la CCR in 2013, din partea Camerei Deputatilor. Cariera academica a dlui Dorneanu a inceput direct in pozitia de conferentiar la fabrica de diplome “Spiru Haret”, iar acum e profesor universitar la “Titu Maiorescu”. Este acuzat de autoplagiat dupa ce si-a clonat o carte de 3 ori. Deci “inalta competenta profesionala” a dlui Dorneanu este strict politica. Dl Dorneanu nu vadeste niciun respect pentru statul de drept cat timp de 7 luni refuza sa respecte o hotarare judecatoreasca definitiva care sanctiona CCR pentru incalcarea unui drept constitutional. Dupa cum am aratat deja, exista suspicinea ca acest refuz ascunde comiterea unui fals intelectual la redectarea deciziei in dosarul Bombonica ex Dragnea. Integral: http://www.ziare.com
Explicatia halucinanta a PSD pentru amendamentul care scapa evazionistii de urmarire penala: E ca la viol Social-democratii au oferit, marti, o explicatie halucinanta pentru amendamentul votat de deputatii juristi prin care inculpatii acuzati pentru aceeasi evaziune fiscala scapa de urmarirea penala daca unul dintre ei achita integral prejudiciul. Astfel, deputatul PSD Alexandru Balanescu a spus ca este ca in cazul unui viol, cand victima se casatoreste cu unul dintre violatori, iar complicii scapa de acuzatii. “Daca imi permiteti, stimati colegi, in Codul Penal exista aceasta posibilitate de rezolvare a pedepsei participantilor la savarsirea unei fapte penale, in sensul ca o clauza care e benefica pentru o multime de inculpati se extinde si la ceilalti inculpati, indiferent de cine a indeplinit sau nu…De exemplu, la viol… luarea in casatorie sau impacarea partilor se extinde si la complicii participanti la o asemenea fapta penala. Asa si la evaziune, daca se acopera prejudiciul de catre unul dintre inculpati in totalitate, aceasta clauza poate beneficia si celorlalti participanti ca o practica si ca o conduita vizand sanctionarea participantilor in procesul penal”, a sustinut deputatul PSD Alexandru Balanescu, citat de Epoch Times. In replica, deputatul USR Stelian Ion a precizat ca reglementarile privind violul nu se regasesc in actualul Cod Penal. Mai mult, a subliniat el, o persoana care a comis o fapta trebuie sa raspunda pentru ea. Integral: http://www.ziare.com
Judecător Cristi Danileţ: „În momentul de față, justiția penală este pe tușă” …În anul 2017 s-a dorit amnistia și grațierea și numai ca urmare a extraordinarei reacții ale societății civile s-a renunțat în ultima clipă la acestea. În anul 2018 au fost schimbate radical legile justiției, cu toată opoziția magistraților ieșiti pentru prima dată în istorie în fața tribunalelor și cu toate criticile formulate de organismele europene. În anul 2019 se intenționează modificări extrem de importante la Codul Penal și de Procedură Penală, deși aceste coduri au intrat în vigoare acum patru ani, întrunind atunci toate exigențele și având toate aprobările. De ce toate acestea? Eu cred că este evident: pentru a stopa marile dosare de corupție. Nu are legătură cu cetățeanul simplu, nu are legătură cu viitorul țării, nu are legătură cu unele abuzuri punctuale din partea oamenilor legii. Eu văd pur și simplu fugă de răspundere, o caracteristică – de altfel – a poporului român. Iar unii din cei ajunși la putere au o singură dorință: să oprească dosarele prin care sunt dovediți infractori ei, rudele lor, partenerii lor de afaceri. Încercări au tot fost, dar acum apar reușitele. E foarte posibil ca în curând să spunem: am avut secole de corupție, am avut un deceniu anticorupție, de acum avem luptă împotriva anticorupției….Cu sau fără statut de independență, cu sau fără dosare, magistratul român are loc de muncă stabil și salariu foarte bun. Și, totuși, foarte mulți sunt și suntem revoltați de aceste modificări. Unii dintre noi am realizat că nu trebuie să ne limităm doar la rolul nostru tradițional, de a înfăptui justiția în sălile de tribunal, ci avem misiunea de a contribui la mai binele societății. Fiecare dosar al nostru, fiecare infractor condamnat, fiecare victimă despăgubită, fiecare act ilegal anulat contribuie la ceea ce numim „statul de drept” – un stat în care nimeni nu e mai presus de lege și în care cine e vinovat răspunde. Din păcate, ca judecător penalist, văd ce este în jurul meu: procurori temători cu privire la statutul lor, activitatea Secției Penale a ÎCCJ blocată, noi dosare de corupție inexistente. Afirm cu toată convingerea: în momentul de față, justiția penală este pe tușă. Și nu are magistratul de pierdut, ci cetățeanul onest….DNA nu mai are informații de la servicii. Contactul dintre procurori și serviciile de informații este obturat urmare a unei decizii a CCR de acum doi ani. Polițiștilor judiciari cu care lucrează cei din DNA sau alte unități de parchet li se retrage în mod intempestiv certificatul ORNISS pentru a nu mai putea fi utilizați în dosare. Nu mai există capacitatea tehnică de a face interceptări, resursele în acest domeniu sunt reduse, nu se mai pot face traduceri în timp real ale convorbirilor purtate de persoanele străine interceptate. Nu mai are cine face filaje. Singurele dosare notabile ale DNA în ultimul an sunt cele pe fraude la fondurile europene….Eu cred că CSM a deraiat în ultimii doi ani de la rolul său constituțional. Senzația mea este că apară mai mult pe cei care critică magistrații decât pe magistrații care sunt criticați în mod nefondat. Motivele pot fi diverse, iar în mediile judiciare noi le discutăm, dar nu sunt dispus acum să o fac pe eroul expunându-le public. Dar Laura Codruţa Kovesi, Augustin Lazăr, Cristina Tarcea au fost crucificați de politicieni corupți, de presa controlată politic și de televiziunile condamnaților penal și CSM a tăcut. Apoi toți magistrații au fost făcuți „șobolani” de către un infractor al cărui partid a organizat un miting împotriva Justiției și nu am văzut ca CSM să apere magistrații și Justiția. Așa că mă întreb: CSM este complice cu fărădelegea sau doar impotent instituțional? Integral: https://putereaacincea.ro
Parlamentul vrea mult mai multi bani in 2019 fata de acest an. O suma colosala merge catre pensiile speciale Senatul a adoptat, luni, o hotarare prin care bugetul pentru 2019 este stabilit la 241,6 milioane de lei, cu 25% mai mult decat anul acesta. Comparativ, in 2018, bugetul Camerei superioare a Parlamentului a fost de 183,3 milioane de lei. Potrivit hotararii, la cheltuieli curente sunt prevazute 231.803.000 lei,…Si Camera Deputatilor a solicitat un buget de 490,7 milioane de lei pentru anul 2019, cu 54,4 milioane de lei mai mult decat bugetul pe anul in curs. “Bugetul Camerei Deputatilor pe anul 2019, finantat de la bugetul de stat, se stabileste la suma de 490.730.000 lei, din care 459.607.000 lei la capitolul 51.01 ‘Autoritati publice si actiuni externe’ si 31.123.000 lei la capitolul 68.01 ‘Asigurari si asistenta sociala'”, se arata in proiectul de hotarare. Conform documentului publicat pe site-ul Camerei, indemnizatiile, diurnele, sumele forfetare ale deputatilor si salariile angajatilor vor costa, anul viitor, peste 351 de milioane de lei. Integral: http://www.ziare.com
Poliția Română contrazice varianta lui Sebastian Ghiță, care susține că a plătit la cererea lui Kovesi avionul pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa: Factura a fost achitată de IGPR iar de procedura de achiziție s-a ocupat Ministerul de Interne Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) contrazice, într-un comunicat, varianta susținută de fugarul Sebastian Ghiță la un post de televiziune, care susține că, la cererea fostei șefe DNA a achitat în 2011 factura pentru avionul care l-a adus în țară pe Nicolae Popa din Indonezia. IGPR mai susține în comunicat că de procedura de achiziție s-a ocupat Ministerul de interne, care a negociat trei operatori. Ghiță o acuzase pe Kovesi că ”a cerut suma personal” și că s-a ocupat de contractarea avionului.,,,În ceea ce privește achiziționarea de servicii în domeniul transportului aerian pentru aducerea în țară a unui cetățean român, în anul 2011, condamnat într-un dosar penal și pentru care era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, vă informăm că procedura a fost derulată de către Ministerul Afacerilor Interne, prin structura de specialitate, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice. Negocierile au fost purtate cu trei operatori economici de profil, criteriul de atribuire fiind prețul cel mai scăzut. În acest caz, a fost declarat câștigător operatorul economic S.C. ION ȚIRIAC AIR S.R.L., iar serviciile achiziționate au vizat transportul de pasageri, pe ruta București – Jakarta și retur. Integral: https://www.g4media.ro
Decembrie, stare de urgenţă. 100 în plus la salariu, Revoluţia Vestelor Galbene şi perspectivele Europei .Puncte cheie: – Decembrie 1989. De la balconul Comitetului Central, în faţa mulţimii furioase, Preşedintele Ceauşescu anunţă creşterea pensiei de urmaş cu 100 de lei, a salariului minim de la 2000 la 2200 lei [1], a alocaţiilor pentru copii de la 30 la 50 de lei, denunţă violenţele de la Timişoara şi instituie „starea de necesitate”;-Decembrie 2018. Într-un discurs de criză transmis în direct, adresat naţiunii franceze furioase, cu sau fără veste galbene, Preşedintele Macron promite, sobru şi grav, creşterea salariului minim cu 100 euro[2], scutiri de taxe pentru pensiile până în 2000 euro etc. şi anunţă instituirea „stării de urgenţă economică şi socială”;…Ceea ce vedem este o revoluţie în desfăşurare. Este protestul unei „generaţii” masive de alegători (între 18 şi 70 de ani) care, dintr-un motiv sau altul, nu se mai simt confortabil cu viaţa pe care o duc. Justificat sau nu, exagerat sau nu, manipulat sau nu, protestul există. Este real. Iar un preşedinte speriat, care dă impresia că aruncă grăbit şi incoerent câteva firimituri mulţimii furioase şi apoi o ploaie de vorbe mari, fără să aibă un plan convingător de acţiune, nu ajută la stingerea revoltei ci, dimpotrivă, o alimentează, trădând slăbiciunea şi nesiguranţa regimului. Partidele par că sunt ignorate de cetăţeni. Vechiul contract politic şi social a expirat. Democraţia redevine directă, participativă, cu oportunităţile, limitele şi riscurile acestei „împuterniciri” politice a cetăţenilor de rând, în care toate se amestecă într-un melanj aparent fără sens şi fără o direcţie clară, care combină inevitabil solicitări legitime cu naivităţi şi expectanţe exagerate, atitudini moderate cu gesturi radicale, voci decente cu tonuri colerice, nevoi reale cu pretenţii imposibile, buna credinţă cu ura distructivă şi violenţa. Dacă Primăvara Arabă s-a arătat impredictibilă, Iarna Europeană în care am intrat ne va scoate, la capătul ei (indiferent cât va dura), într-o lume politică nouă. Cine va înţelege primul ce vor cu adevărat oamenii şi cum funcţionează astăzi „democraţia în două faze” (de luni până vineri pe internet, sâmbătă şi duminică în stradă) şi va propune un plan convingător de acţiune, acela va fi câştigătorul şi a lui va fi puterea. Dar, din nou aceeaşi întrebare, va şti ce să facă acest lider cu puterea obţinută? Căci, iată, între a câştiga alegerile şi a şti să guvernezi este o cale lungă. Integral: http://www.contributors.ro
Va doresc o zi frumoasa! @Desy
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare!
Cred ca Iliescu isi rade, satisfacut, in barba cand vede ca instrumentele lui din anii `90 – Dorneanu, Marian Enache – fac acum legea la CCR.
Buna dimineata!
Daca n-ar fi canaliile “colaborationiste” gen Tudorel Toader si CCR, gasca Dragnea n-ar putea distruge justitia precum o face:
http://www.ziare.com/stiri/justitie/ce-e-in-spatele-oug-pe-justitie-cu-mult-mai-mult-decat-o-amnistie-1541745
http://www.contributors.ro/cultura/interviu-thierry-wolton-despre-inevitabilul-naționalism-al-comunismului-despre-puterea-rusiei-și-pericolul-chinei/
Interesant, acum am dat de acest interviu pe contributors.
Sa vedem ce fac pesedistii de la CAB:
http://www.ziare.com/augustin-lazar/evaluare-tudorel-toader/augustin-lazar-insista-ca-procesul-in-care-solicita-suspendarea-procedurii-de-revocare-sa-se-judece-la-alba-iulia-1541773
Bună ziua!
Impresionat, tot respectul! Iulian Bulai poate fi un exemplu pentru mulți, tineri și bătrâni. Mă bucur că mai există astfel de oameni. Poate că așa începe să apară o nouă generație care face politică.
https://ziaristii.com/duioasa-poveste-romanului-care-si-castigat-traiul-ca-mim-fata-parlamentului-norvegian-acum-e-deputat-la-bucuresti/?
Și imaginea în oglindă! De la înjurături până la bătaie mai este un pas, care va fi făcut cu siguranță pentru că sunt cu nervii întinși la maxim. Victima, evident că este de la USR, singurul partid de opoziție care are curajul să se bată cu mafia PSD&ALDE. – După ce a zis că n-are vreo responsabilitate legată de infectarea bebeluşilor, că nici nu-şi asumă re-deschiderea Maternităţii, că ei doar consemnează ce se întâmplă (!!! păi atunci de ce mai e în subordinea PMB?), viceprimarul PSD (Bădulescu) a trecut la mitocănie. Fără nicio jenă, a început s-o înjure «de mamă» pe Ana Ciceală. Ba, mai mult, pentru «a intra în eternitate», delegatul lui Firea a consemnat înjurătura şi în procesul-verbal al şedinţei Comisiei! ŞI A SEMNAT! Pentru conformitate, puteţi vedea, în facsimil, copia după acest proces-verbal (din motive de GDPR, am blurat semnăturile)”, a postat Mihai Goţiu pe pagina de Facebook.” — ”Întrebat de Adevărul cum răspunde la acuzaţiile USR privind jignire lui Ciceală şi consemnarea acesteia în procesul-verbal, Bădulescu a răspuns sec: „Aşa am făcut!“
https://adevarul.ro/news/politica/viceprimarul-capitalei-injurat-o-mama-consiliera-usr-badulescu-recunoaste-asa-facut-1_5c10d809df52022f75600d74/index.html?
Buna ziua
Firea promite transport gratuit in capitala.
http://m.hotnews.ro/stire/22862376
Si eu care credeam ca “savantul de renume mondial” a fost cea mai proasta femeie din comunism.
PS.
Nici PCR pe vremea RSR nu a asigurat transportul local gratuit. ( cu unica exceptie , mitingurile tovarasului pingelica )
Ce primar , ce conducere . 🙂
Si fondul de 10 miliarde euro pentru dezvoltare.
http://m.hotnews.ro/stire/22862110
Din putul gandirii lui Teodorovici si Valcov.
Care confisca profiturile firmelor de stat , opresc toate investitile si blocheaza achizitile militare ca explodeaza deficitul.
Acum au gasit 46 miliarde lei. In peretii lui Valcov ? 🙂
Efectiv a tunat si a adunat. 🙂
E comedie sa citesc ” ideile ” acestor ” experti” .
Ma tavalesc de ris 🙂
Si legat de acest articol :
https://m.adevarul.ro/locale/slatina/solutia-propusa-romanilor-italia-putea-circula-continuare-masinile-inmatriculate-romania-legala-varianta-1_5c10e301df52022f75605e18/index.html
Adevarata problema e ca romanii cu masini si numar de circulatie din Romania , au niste asigurari auto mizerabile.
Sute de cazuri de accidente in Italia in care asigurarea romaneasca nu a platit nimic.
Fie pentru motivul ca polita asigurativa e valabila doar in RO , fie ca firma de asigurari romaneasca e ” de apartament “. Ia banii dar nu are sume necesare pentru plata despagubirilor.
Cum in RO toti privesc in alta parte in afara de a curata piata asigurarilor de firmele fantoma , macaronarii au facut foarte bine.
PS.
De 28 de ani am masinile mele cu numar italian , asigurare italiana ( 300 euro/an) si cu limita despagubirilor la 7,5 milioane euro. 🙂
Buna ziua. http://www.ziare.com/politica/motiune-cenzura/kelemen-hunor-opozitia-nu-are-premier-ministri-program-de-guvernare-nici-cu-votul-udmr-motiunea-nu-trece-1541792 ””Am avut o discutie cu Dan Barna, Eugen Tomac si colegii deputati din PNL, nu cu Orban … Asta nu inseamna ca, daca ma cauta, nu vom discuta”, a spus Hunor. Un fel de ”Care dai mai mult? Se aude acolo in spate domnu Dragnea?
Ofensiva mediocrilor… Revin porcii la laturi…
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22862863-gabriel-oprea-revine-politica-este-reales-presedinte-unpr.htm
O aducere aminte:
http://www.contributors.ro/cultura/vieti-paralele-charles-de-gaulle-si-gabriel-oprea/
Bună ziua!
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/sondaj-9-din-10-romani-nu-sunt-de-acord-cu-amnistia-si-gratierea-in-cazul-actelor-de-coruptie-87-dintre-cei-care-au-votat-psd-alde-se-opun-si-ei–206898.html
„Principalele concluzii:
91% dintre români se opun grațierii celor condamnați pentru corupție, respectiv amnistiei faptelor de corupție;
87% dintre românii care au votat cu PSD/ALDE/UDMR la alegerile parlamentare din 2016 se opun grațierii și amnistiei pentru corupție;
procentul celor care au votat PNL/USR/PMP care se opun este de 96%;
63% dintre români consideră că pedepsele pentru corupție sunt prea mici;
73% dintre români consideră că viața lor este afectată de corupție în proporție mare și foarte mare;
80% dintre români consideră că lupta anticorupție este importantă pentru ei;
91% dintre români doresc să continuăm să fim parte a Uniunii Europene.”
Aș avea două întrebări pentru (mulți) „viteji” la sondajul citat în articol:
1. Nu-i așa că, deși nu suferiți corupția, dați/luați șpagă, la spital, primărie sau mai știu eu unde?
2. Câți din ăia 87 % care ați votat psd/alde, deși nu vor amnistie și grațiere, ați vota la fel la următoarele alegeri?
Am răspunsurile, dar nu mai scriu, că mă enervez…
https://www.rferl.org/a/u-s-house-of-representatives-condemns-russia-s-nord-stream-2-pipeline/29651530.html
„Washington has stepped up efforts to try and thwart the project.
A day earlier, Francis Fannon, the U.S. assistant secretary of state for energy resources, warned that Russia wanted to increase leverage over Europe, and its grip over Ukraine, using Nord Stream 2.
Leaders of some of the largest industries in Germany and elsewhere have backed the pipeline as a way to diversify gas supplies.
Germany’s foreign minister has said Berlin will not withdraw its political support for it and Chancellor Angela Merkel has said she secured a pledge from Russian President Vladimir Putin allowing gas shipments across Ukraine’s territory.”
Pe nemți îi „doare”-n țeava (conducta) cu gaze de părerea americanilor!…
Salut,
Fondul de 10 miliarde de E va fi credite de angajament si va fi coordonat de MF + CNP. Adica Orlando si-a tras pusculita proprie de cumparat voturi. Or fi adevarate zvonurile despre candidatura la presedentie.
Dragnea trage toate cartusele. De va fi sa fie sa vina opozitia la guvernare, se va trezi in fundul gol. Legislatia in toate domeniile facuta praf, administratia populata cu hoti si incompetenti, bani ioc, cheltuieli obligatorii pana la cer.
Despre cheltuielile obligatorii: in afara de salarii, pensii si restituire imprumuturi exista si creditele de angajament.
Creditele de angajament se refera la cheltuielile angajate in anul curent dar esalonate a fi platite in anii urmatori, adica nu se contabilizeaza in bugetul anului curent. În consecință, cu cât creditele de angajament prevăzute în prezent vor fi mai mari, cu atât mai mare va fi presiunea pe bugetele viitoare, prin plățile care trebuie efectuate în contul cheltuielilor angajate în trecut. Odată umflat în prezent, acest „buget paralel” va ține pe loc sau chiar va dezumfla cheltuielile curente în viitor.
Prin legea bugetului se prevede pentru fiecare ordonator de credite un nivel maxim al posibilitatii de a angaja credite de angajament. Asta nu inseamna ca toti ordonatorii vor angaja cheltuieli la maximul prevazut in lege. De exemplu, in 2016 au fost angajate 68% credite de angajament din maximul prevazut in legea bugetului. Pentru 2017 n-am gasit date
Sa vedem cum au evoluat creditele de angajament in ultimii ani:
– 2016 = 15,2 mld lei
– 2017 = 53,5 mldlei , din care 36,5 miliarde lei sunt credite de angajament destinate Ministerului Dezvoltării Ministerului Dezvoltării Locală (PNDL).
– 2018 = 65 mld lei
PS Acum o aud pe Veorica zicand ca ea stie de 10 mld de lei, nu de E. Of, si ziaristii astia ce pretentii au!
Diavolii ascunsi in bor…
https://www.g4media.ro/strainii-care-vor-ca-romanii-sa-fie-in-robie-economica-si-au-adus-sarbatorile-pagane-de-halloween-si-valentines-day-teza-prezentata-pe-larg-de-agentia-de.html
N upo tsa cred:
Curtea de Apel Bucuresti nu i-a facut voia lui musiuToader!
http://www.ziare.com/augustin-lazar/evaluare-tudorel-toader/augustin-lazar-insista-ca-procesul-in-care-solicita-suspendarea-procedurii-de-revocare-sa-se-judece-la-alba-iulia-1541773
“Curtea de Apel Bucuresti a admis solicitarile facute de Augustin Lazar: Cazul a fost declinat la Curtea de Apel Alba, iar exceptia de neconstitutionalitate a fost trimisa pentru interpretare la Curtea Constitutionala.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22863094-noua-tragere-sorti-completurilor-5-judecatori-instanta-suprema-avea-loc-joi.htm
Și ședința de tragere la sorți a completurilor de 5 se va repeta până iese „cine trebuie”
Conservele dreaku!…
@elablue
Creditele de angajament pe hartie nu produc efecte.
Dar in momentul in care vin cheltuite , Eurostat le contabilizeaza la deficitul bugetar.
Mai clar aici :
https://www.factual.ro/declaratii/ministerul-finantelor-apararea-va-avea-buget-cat-2-din-pib/
Vezi cazul MApN unde creditele de angajament sint 10,25 miliarde lei + 2,5 miliarde credite bugetare pe anul 2018.
Deci Eurostat contabilizeaza cum am scris la inceput , iar ei au platit rata la Patriot si HIMARS . Si asa a venit tovarasul ministru de finante urland halt. 🙂 ca deficitul bugetar ar depasi 3 % PIB.
Chiar achizitia de 4 corvete ( 1,6 miliarde dolari ) a fost amanata pe anul viitor. Daca deficitul BGC si alte rate la PATRIOT , HIMARS vor permite in 2019.
Oricum , sa faca 30 miliarde lei deficit in 2019 , nu le permite UE iar FMI a ris de Teodorovici % Valcov cind au prezentat idea.
Parere personala , vor fi obligati sa faca un maxim de 20- 25 miliarde lei deficit in 2019.
Si asta le da peste cap toata contabilitatea.
Ca peste 15 miliarde vor merge doar la plata dobanzilor iar restul , la plata pensilor speciale.
PS.
Mortala analfabeta blonda.
” nu am citit atent bugetul pe anul urmator “.
Daca seful guvernului confunda lei cu euro , cine trebuie sa citeasca documentul ce trebuie semnat de dinsa ? 🙂
Soros ? 🙂
E total handicapata profesional.Nu pricepe nimic.
Interesant…
https://adevarul.ro/international/europa/europa-riscul-dezintegrarii-1_5c11281edf52022f75635f49/index.html
Buna seara!
De unde vor scoate banii promisi?
https://www.g4media.ro/misiune-imposibila-de-unde-gaseste-guvernul-dancila-bani-pentru-cresterile-de-pensii-si-salarii-plus-miliarde-pentru-baroni.html
“Practic, Teodorovici trebuie să găsească soluția pentru a construi un perpetuum mobile economic, sub presiunea lui Liviu Dragnea și Darius Vâlcov – artizanii politici ai găselniței cu fondul de 10 miliarde de euro. Un fond care dublează practic PNDL, programul prin care sunt alimentați baronii locali prin intermediul Ministerului Dezvoltării, condus încă de disidentul Paul Stănescu.
De ce e găselnița lui Dragnea? Teodorovici a dezvăluit motivul, fără să vrea: a spus că fondul va fi gestionat de Ministerul Finanțelor și Comisia de Prognoză, adică nu de Ministerul Dezvoltării. Acest fond va fi instrumentul prin care Dragnea, certat cu Paul Stănescu, vrea să recâștige baronii de partea lui. Nu m-aș mira ca în viitorul buget alocările pe PNDL să fie aproape zero, iar toți banii să meargă în noul fond.”
Buna seara. Exact ce spuneam mai devreme https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/video-ce-spun-imaginile-cu-liviu-dragnea-pus-cu-spatele-la-perete-si-inconjurat-de-udmr-isti-1047864 ”În jurul lui, UDMR-iști. Doi dintre ei chiar pun mâna pe perete, așa cum fac băieții de cartier, pentru că victima să nu care cumva să scape. Un gest de forță evident. Liderul PSD este în poziție de inferioritate. Pare o reglare de conturi. ” Probabil maine poimaine un grajdan va propune o grozavie de nevotat si veorica va da un OUG ca timpul e cam scurt si la anul nu se stie cine mai ramane calare in șa
Un articol foarte bun:
https://www.digi24.ro/opinii/ce-poate-fi-mai-provocator-decat-sa-migrezi-in-propria-ti-tara-destinatia-alianta-vestului-1047481
Buna dimineata
In Italia
Dupa multe discursuri ca :
– sintem independenti
– UE nu ne poate comanda
– italienii au 4.000 de miliarde in banci si deci avem de unde finanta deficitul . ( bluf comic , nu exista banii astia )
– bugetul e asta , nu se schimba nimic .
Nou buget de stat pe anul 2019.
Deficitul bugetar initial prevazut de 2,4 %PIB a fost rescris.
2,04 % PIB noul deficit prevazut.
Dupa intensa negociere cu UE.
Masuri populiste ca venit garantat cetatenilor ( oricare) revazut si amanat.
Real va intra in actiune la pastele cailor . 🙂
Au descoperit ca imprumuturile bugetare ( deficit ) costa 🙂 . Si mult in cazuri specifice.
Nici o problema pentru RO.
Se incepe noul an fara buget. !!!!!!
In ianuarie 2019 , guvernul roman va putea cheltui cit a cheltuit in 2018.
Dar impartit la 12.
Sa vad de unde bani pentru majorarile promise. 🙂
Ginta latina e aceiasi . Italia si Romania dar experti doar in aruncat bani pe fereastra si a debita aiureli.
Realitatea e dura. Teoria sublima. 🙂