Revista Presei – 11 septembrie.„Ce mai produce România dacă lapte, fructe, ciocolată luăm din import şi s-au închis fabrici mari de detergent, pastă de dinţi şi săpun? „Producătorii sunt sugrumaţi. Băncile nu sprijină producătorii în a face investiţii, iar statul mai rău îi încurcă. Nu susţine nimeni producţia, ci doar importul“”
11/09/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 11 septembrie! Este cod galben în Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei. Vor fi perioade cu averse torenţiale, local însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp. Temperaturile maxime se vor situa între 19 și 25 gr C, iar valorile minime vor fi cuprinse între 11 și 21 gr. C. Bucuresti: 21/18 gr.C., ploi.
“Studiu amplu de 30 de ani: Acestea sunt cele mai periculoase două alimente ultraprocesate Bolile cardiovasculare reprezintă o cauză majoră de deces în SUA, o persoană murind la fiecare 33 de secunde din cauza problemelor cardiace, conform datelor Centrului pentru Controlul Bolilor (CDC). Un factor semnificativ care contribuie la apariția acestor boli este dieta nesănătoasă, în special consumul de alimente ultraprocesate. Un nou studiu publicat în The Lancet identifică băuturile îndulcite artificial și carnea procesată drept cele mai periculoase alimente pentru sănătatea inimii. Cercetătorii au analizat consumul de alimente ultraprocesate al unui număr de 206.957 de participanți, inclusiv 166.548 de femei cu vârsta de 25 de ani sau mai mult și 40.409 bărbați cu vârsta de 40 de ani sau mai mult, pe o perioadă de 30 de ani, transmite revista Best Life. Ei au clasificat alimentele ultraprocesate comune în 10 grupuri, printre care pâinea și cerealele, sosurile, gustările dulci și băuturile. În ciuda faptului că participanții consumau frecvent pâine, cereale și mâncăruri gata preparate, băuturile îndulcite artificial și carnea procesată s-au dovedit a fi cele mai dăunătoare din cauza nivelurilor ridicate de zahăr și sodiu adăugate. ….” Integral: https://g4food.ro/
“Ce mai produce România dacă lapte, fructe, ciocolată luăm din import şi s-au închis fabrici mari de detergent, pastă de dinţi şi săpun? „Producătorii sunt sugrumaţi. Băncile nu sprijină producătorii în a face investiţii, iar statul mai rău îi încurcă. Nu susţine nimeni producţia, ci doar importul“ .… „Producătorii sunt sugrumaţi din toate punctele de vedere. Băncile nu sprijină producătorii în a face investiţii importante, iar statul nu are nicio treabă cu producătorii, mai rău îi încurcă dacă poate. Au fost anulate facilităţile pe construcţii, agricultură şi industria alimentară, iar costurile au crescut de exemplu pentru un constructor cu 12,5%. Din start, producătorul trebuie să crească preţul. De unde să plătească clienţii?“, a spus Daniel Stănescu Vătău, fondator şi director general al Global Company Incorporate, care oferă consultanţă pentru accesarea fondurilor europene pentru agricultură. „Şi aşa vin importurile, în special din Polonia, care subvenţionează producătorii, cu preţuri mult mai mici“, a explicat Daniel Stănescu Vătău. El are o experienţă de peste10 ani în consultanţă şi de câţiva ani a pus bazele unui business în agricultură. Iar industria alimentară este cel mai bun exemplu de ramură a economiei care devine tot mai dependentă de importuri, deşi episodul pandemiei ne-a arătat că o eventuală altă închidere a graniţelor ne va lăsa fără alimente. Carne de porc, legume şi chiar mere, lapte care ajunge mai departe la procesare, dar şi produse congelate sunt doar câteva din categoriile unde România ar avea un blocaj de furnizare dacă mâine s-ar opri importul. „La prima vedere producem foarte puţin, iar cei care produc sunt îngreunaţi, împiedicaţi să producă, nu sunt susţinuţi absolut deloc. Eu ca producător am întâmpinat o grămadă de probleme prin modul de implementare a unui proiect cu fonduri europene pentru producţia de carne de pui prin întâmplări legislative care nu au legătură directă cu mine. (…) În loc să sprijine firmele care întâmpină probleme, ei dau în cap firmelor“, a mai spus Daniel Stănescu, care adaugă că o altă barieră pentru micii producători este reprezentată de retaileri care impun anumite condiţii de livrare şi capacităţi de producţie pe care producătorii locali nu le pot îndeplini. Datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că deficitul comercial al României în materie de produse alimentare (cu excepţia animalelor vii şi cerealelor) a ajuns la 6,3 miliarde de euro în 2023, în creştere cu 11% faţă de anul precedent. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“O nouă amnistie fiscală pentru persoane fizice și juridice. Ce datorii se șterg și în ce condiții? .… Situațiile în care se pot anula accesoriile În principiu, toate obligațiile bugetare principale restante la 31 august 2024 pot beneficia de anularea accesoriilor, dacă sunt achitate integral până la 25 noiembrie 2024. De asemenea, pentru sume stabilite prin decizii de impunere emise și comunicate până la 31 august 2024, accesoriile sunt anulate, dacă principalul este achitat în termenul prevăzut de Codul de Procedură Fiscală (se stabilește în funcție de data comunicării deciziei de impunere). În cazul obligațiilor restante achitate integral înainte de 31 august 2024, accesoriile pot fi anulate retroactiv doar dacă nu au fost deja stinse sau dacă sunt stinse după data intrării în vigoare a ordonanței privind amnistia (6 septembrie 2024). Totodată, dobânzile și penalitățile aferente obligațiilor declarate suplimentar de contribuabili prin declarații rectificative depuse între 1 septembrie și 25 noiembrie 2024 vor fi anulate, cu condiția ca datoriile principale să fie achitate până la depunerea cererii de amnistie, dar nu mai târziu de 25 noiembrie 2024. De asemenea, accesoriile aferente obligațiilor stabilite prin controale fiscale aflate în derulare la data intrării în vigoare a ordonanței pot fi anulate, dacă principalul este achitat integral în termenul de plată corespunzător și cererea de anulare este depusă în 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere. ….” Integral: https://spotmedia.ro/
“Legea privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice a fost modificată de Guvern. Principalele schimbări ....„Pentru alinierea legislaţiei privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi implementarea în integralitate a angajamentelor asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în acest domeniu, Guvernul a aprobat astăzi Ordonanţa de urgenţă care include două modificări legislative. Prima este eliminarea excepţiilor. Legislaţia privind guvernanţa corporativă se va aplica inclusiv întreprinderilor publice care au ca obiect de activitate administrarea bazei materiale de reprezentare şi protocol (RAAPPS). Astfel, a fost eliminată această excepţie cu privire la aplicarea legislaţiei privind guvernanţa corporativă de către întreprinderile publice şi sunt îndeplinite integral criteriile Jalonului 439 din PNRR privind guvernanţa corporativă”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului citat de scrie Agerpres. ….„De asemenea, actul normativ creează cadrul legal pentru asigurarea conducerii interimare pentru Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), până la data numirii conducerii selectate în urma procesului de selecţie organizat de SGG. În prezent, fostul preşedinte AMEPIP şi unul dintre vicepreşedinţi au fost eliberaţi din funcţie, la cerere. De asemenea, pentru al doilea vicepreşedinte s-a dispus eliberarea, însă este în perioada de preaviz, potrivit Codului Muncii, perioadă în care exercită atribuţiile de preşedinte al Agenţiei. Având în vedere că procesul de selecţie pentru o nouă conducere implică mai multe etape şi poate dura câteva luni, actul normativ aprobat de Guvern stabileşte că prim-ministrul numeşte, prin decizie, preşedintele şi vicepreşedinţii, interimari, până la data numirii conducerii rezultate din procesul de selecţie, dar nu mai mult de 6 luni”, informează Guvernul. ….” Integral: https://www.economica.net/
“Prețul gazului în UE este de până la cinci ori mai mare decât în SUA. De ce rămâne economia europeană în urmă Prețurile cu amănuntul și cu ridicata la gaze sunt în prezent între trei până la cinci ori mai mari decât cele din SUA. De asemenea, prețurile de vânzare cu amănuntul la energie electrică, în special cele pentru sectoarele industriale, sunt de două până la trei ori mai mari decât cele din SUA și China, se arată în raportul Comisiei Europene privind competitivitatea UE, realizat de Mario Draghi, fostul președinte al Băncii Centrale Europene și fost premier al Italiei. Prețurile ridicate la energie electrică și gaze sunt principala frână în calea dezvoltării Europei. „Energia este un factor cheie al decalajului de competitivitate a Uniunii Europene față de alte regiuni ale lumii. Acesta este cazul încă de la începutul anilor 2000, dar decalajul s-a deteriorat recent ca urmare a crizei energetice. Motivele structurale se află în centrul acestui decalaj și au fost exacerbate în ultimii doi ani”, se arată în raportul Draghi. UE suferă de un decalaj major în comparație cu partenerii săi comerciali în ceea ce privește competitivitatea nivelurilor prețurilor la energie, care variază foarte mult între statele membre. Volatilitatea prețurilor este, de asemenea, un factor semnificativ, care împiedică dezvoltarea industriilor consumatoare de energie și întreaga economie. ….Prețurile cu amănuntul la energia plătită de consumatori au variat de la mai mult de 250 euro/MWh, în unele state membre, la mai puțin de 100 euro/MWh în altele. Diferența dintre prețurile cele mai ridicate și cele mai scăzute la energie din statele membre ale UE s-a dublat în 2022 și a crescut din nou cu 15% în 2023. ….În plus, combinația dintre o pondere mare a importurilor și prețurile ridicate are ca rezultat o pierdere majoră a resurselor în UE în comparație cu concurenții săi. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), factura UE pentru importul de energie din combustibili fosili (cărbune, gaz și petrol) a crescut de la 341 miliarde euro în 2019 la 416 miliarde euro în 2023 (aproximativ 2,7% din PIB). ….” Integral: https://hotnews.ro/
“Miracolul de la Curtea de Conturi. Cum a reușit fostul viceprimar Aurelian Bădulescu să achite zeci de mii de euro datorie Fostul viceprimar al Capitalei din mandatul Gabrielei Firea, Aurelian Bădulescu, a fost numit la Curtea de Conturi de mai puțin de un an. ….Totuși, departe de anii de glorie 2016-2020, din timpul mandatului Gabrielei Firea, când ajunsese celebru pentru scenele și declarațiile făcute (pe o consilieră USR a numit-o „prostituată”, unei jurnaliste i-a spus „vacă”), în 10 octombrie 2023 avea să fie numit consilier la Curtea de Conturi. Potrivit ultimei declarații de avere, depuse în această vară, în cele două luni și jumătate de la finalul anului trecut, Aurelian Bădescu a încasat de la Curtea de Conturi 78.001 lei. ….Interesant este că, pentru anul fiscal 2023, Aurelian Bădulescu declară o datorie de 173.382 euro către Maria Alexandra Axinte. Aceasta din urmă este fiica lui Gheorghe Axinte, unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din Pitești, cu firme ce activează în industria de construcții. …. Era vorba de o un împrumut contractat în anul 2014, scadent zece ani mai târziu, adică în anul 2024. Totuși, suma inițială împrumutată era de 250.000 euro, atât cât figura chiar și în penultima declarație de avere, cea din anul 2023. Asta înseamnă că anul trecut fostul viceprimar al Capitalei a reușit să achite nu mai puțin de 76.618 euro din împrumutul luat în urmă cu zece ani. Suma este impresionantă în condițiile în care, după 2020, atunci când i-a încetat mandatul de viceprimar după pierderea alegerilor în fața lui Nicușor Dan, singurul venit al lui Aurelian Bădulescu a fost indemnizația de consilier general, care se ridică la puțin peste 1.000 de lei pe lună. ….” Integral: https://www.fanatik.ro/
“SURSE Vlad Pascu și alți inculpați ar putea să scape din arestul preventiv dacă Înalta Curte stabilește un prag de la care conducerea sub influența drogurilor se pedepsește penal, cum e la alcool / Parchetul General: Expertizele vor dura un an-doi, iar dosarele s-ar putea prescrie Dosarele de ucidere din culpă și conducere sub influența drogurilor, printre care cel al lui Vlad Pascu, ar fi în pericol de tergiversare și chiar prescriere dacă Înalta Curte stabilește un prag minim de la care această faptă devine infracțiune, așa cum e în cazul alcoolului – atrage atenția Parchetul general într-un răspuns oficial pentru G4Media.ro privind riscurile pe care le ridică o eventuală decizie a Înaltei Curți (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept) de impunere a unor praguri/valori minime (cut-off values) și la droguri. Șoferii drogați ar scăpa din arest și chiar de dosarele penale și ar putea reveni pe străzi, la volan, avertizează procurorii. ,,,,În cazul drogurilor nu există un astfel de prag minim pentru incriminare ….7 state din UE și Marea Britanie au limite minime pentru incriminarea conducerii sub influența drogurilor ….. Potrivit răspunsului Parchetului general pentru G4Media.ro, coroborat cu surse judiciare, dacă Înalta Curte va impune un prag pentru incriminarea conducerii sub influența drogurilor, instanța care judecă dosarul lui Vlad Pascu (judecătoria Mangalia) va fi nevoită să solicite efectuarea unei expertize medico-legale toxicologice care să stabilească concentrația diferitelor droguri din organismul lui Pascu și ”aptitudinea” acestora ”de a-i afecta capacitatea de a conduce”. Or, potrivit Parchetului General, efectuarea unui astfel de raport de expertiză medico-legală toxicologică de către IML sau alte laboratoare specializate ar putea dura foarte mult, între 1 și 2 ani, timp în care șoferii drogați ar putea fi liberi și se vor urca din nou la volan. … ” Integral: https://www.g4media.ro/
“Ministrul apărării, chemat în Parlament pentru a explica modul cum apără România spaţiul aerian în lipsa unei legi USR l-a chemat în Parlament pe ministrul apărării, Angel Tîlvăr, la dezbaterea „Ora Guvernului”, pentru a răspunde întrebărilor privind apărarea spaţiului aerian al României în timpul războiului din Ucraina, ținând cont că legislația actuală nu permite doborârea dronelor. „Au trecut aproape șapte luni de la momentul în care șeful Armatei Române a cerut modificarea legislației și, totuși, nici până acum nu avem legile pe masa Parlamentului. Ministrul apărării din partea PSD și liderii PNL și PSD au majoritatea pentru a schimba legi, dar preferă să lase dronele rusești să violeze teritoriul României, în timp ce oamenii din Tulcea și alte zone de graniță sunt bombardați de mesaje RO-Alert”, a declarat liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu. ….„Ce s-a întâmplat cu promisiunile făcute pentru modificarea legii care ar permite Armatei Române să intervină și să doboare dronele rusești? În lipsa unui cadru legislativ, ce soluții provizorii sunt disponibile pentru protejarea cetățenilor români? Care sunt planurile Ministerului Apărării pentru a preveni și reacționa rapid la incursiunile viitoare?”, a transmis Moșteanu. Acesta i-a cerut președintelui PNL și al Senatului, Nicolae Ciucă, să nu mai scrie pe Facebook despre Elena Lasconi, ci să discute „cu șeful dumneavoastră, Marcel Ciolacu”, pentru că „apărarea țării nu este un subiect de ping-pong politic”, iar PNL și PSD au majoritate în Parlament și așteaptă „legile cerute de șeful Statului Major al Apărării”. ….Șeful Statului-Major al Armatei, generalul Vlad Gheorghiță, a spus în februarie că „armata României nu poate să ducă operații de luptă pe timp de pace” din cauza actualei legi și că este necesară schimbarea legislației pentru ca dronele de atac să poată fi doborâte..…” Integral: https://www.libertatea.ro/
“Dragoş Damian, Terapia Cluj: Disputa notei de la bacalaureat a lui Marcel Ciolacu capătă semnificaţii neaşteptate la început de an şcolar. Oare ce note au luat la bacalaureat politicienii şi oamenii de afaceri care au dat examenul în 1985 şi 1986? .… Bacalaureatul de acum trei-patru decenii se dădea în altă manieră, era un examen care într-un anume fel încurca examenul de admitere la facultate – de fapt absolvenţii erau focusaţi pe admiterea la facultate, unde erau concurenţe de 10-20 pe loc. Chiar dacă partidul trebuia să raporteze un număr mare de absolvenţi de bacalaureat, examenul era chiar foarte greu. Patru zile de probe, matematică, limba română, o materie suplimentară în funcţie de liceul absolvit şi, în plus, o probă practică din meseria în care s-au pregătit – toţi absolvenţii de liceu, în caz că nu luau bacalaureatul sau nu intrau la facultate, plecau în lume cu o profesie în mână. Decreţeii făceau pe timpul liceului practică obligatorie în fabrici de producţie, pe şantiere de construcţii sau în ferme agricole, calificându-se într-o meserie. Învăţământ Dual, însă pentru toţi. Toţi decreţeii care au dat bacalaureatul în 1985 si 1986 ştiu că nu nota de la examen i-a ajutat în cariera şi viaţă, indiferent ce au făcut mai departe. Sistemul de învăţământ de atunci, extrem de exigent, bine organizat şi conectat cu piaţa muncii, este cel care a făcut diferenţa. …. Datele din 2024, când au dat bacalaureatul zoomerii născuţi marea majoritate în 2006 – circa 198.000 de copii, sub jumătate fata de cei născuţi în 1967 şi 1968 – arata că la examen s-au prezentat doar 115.000 de zoomeri, cu o rata de promovabilitate de 76% în vară şi una ridicolă, de 24%, în toamnă. Dar promovabilitatea reală din vară este de fapt de 55% daca ne raportam la numărul de copii născuţi in 2006 care trebuiau sa dea bacalaureatul anul asta. Restul, i-am ”pierdut” pe parcurs. În fiecare an pierdem pe parcurs 100.000 de copii care abandonează sistemul de educaţie. România Educată, însă doar pentru jumătate din copiii noştri. Toata povestea asta cu nota de la bacalaureat, care a distras şi manipulat atenţia opiniei publice, este o glumă proastă. Nu ne-a lăsat să ne concentrăm pe problemele majore din sistemul de educaţie, pe consumul de droguri, alcool şi ţigări, pe şcolile supraaglomerate în 3 schimburi, pe abandonul şcolar, pe NEET, pe ineficienţa sistemului de învăţământ dual, pe prăpastia dintre sistemul de educaţie şi piaţa muncii, pe şcolile de diplome, pe lipsa acută de personal calificat şi specializat şi pe toate celelalte. ….” Integral: https://www.zf.ro/
“România: O Republică în căutarea unui Preşedinte Dominate de un sentiment al mediocrităţii, alegerile prezidenţiale din toamna lui 2024 nu par să fie un reper pe agenda conversaţiei publice din România, consideră Ioan Stanoimir, profesor de Drept constituțional la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Dincolo de volumele care au fost publicate sau urmează să fie publicate, dincolo de chipurile de pe panouri, dincolo de recalculările de pensii nu se mai află nimic. Este ca şi cum scrutinul de peste câteva luni ar fi doar o formalitate. …. Republica redusă la un aranjament de conjunctură Ca niciodată parcă, în ultimele decenii, postura de preşedinte al republicii este irelevantă. Vidul intelectual care domină acest moment politic este semnul noilor vremuri: posteritatea lui Klaus Iohannis este extinderea, de neoprit, a dezangajării şi a demagogiei. Republica este redusă la un aranjament de conjunctură, insensibilă la tragediile şi crizele cu care este contemporană. Ceea ce mediocritatea agresivă ignoră este însăşi natura instituţiei şefului de stat. Semiprezidenţialismul plasează pe alesul prin vot universal într-o poziţie esenţială. Chiar dacă nu poate atinge anvergura de prerogative a omologului francez, preşedintele republicii este actorul fără de care politica externă, siguranţa naţională şi statul de drept nu pot fi imaginate. Inacţiunea sa conduce la paralizia statului. De conduita şi de viziunea sa depind gesturile şi direcţia României înseşi. Căci preşedintele nu se poate confunda cu un premier ce face bilanţul contabil al deficitului bugetar. … De la desemnarea unui candidat la poziţia de prim-ministru, la definirea politicii externe, opţiunile sale sunt esenţiale şi pot avea un efect decisiv, pe termen mediu şi lung. Primul magistrat al republicii nu poate să-și delege atribuţiile şi responsabilităţile nimănui altcuiva. În clipele de criză, preşedintele este vocea care trebuie să se distingă cu claritate, spre a oferi un sentiment al stabilităţii. De la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), la Consiliul Suprem de Apărare a Țării, preşedintele se află în legătură cu o întreagă reţea de organisme. De la starea statului de drept, la direcţia politicii externe şi apărarea Constituţiei, temele pe care este chemat să le administreze sunt vaste. …. Preşedintele republicii nu poate fi doar un corp locuit de discursuri abile. Şeful de stat trebuie să deţină un curaj aparte: tragedia din Ucraina defineşte o vecinătate pe care nu o mai putem ignora. ….” Integral: https://hotnews.ro/
“Ciucă îşi va lansa cartea şi la Master Chef, că la Dinescu nu s-a săturat …. „Dinescu m-a burdușit cu legume, cum dracu să mă satur cu așa ceva?”, ar fi răbufnit Ciucă după emisiunea din weekend. „A umplut grătarul ăla cu legume de zici că eram la o convenție de vegani. Practic, m-a luat foamea în timp ce mâncam, atât de rău a fost. Nu mai merg în viața mea la Dinescu.” Liderul liberal este optimist că la Masterchef se va putea sătura cu adevărat. „Dinescu e singur, pe când la Masterchef sunt trei bucătari, nu are cum să nu iasă bine. Iar dacă nu-mi dau destulă mâncare, îl mănânc pe ăla gras, Scărlătescu”, ar fi spus Marian Ciucă. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro/
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Dezbatere cu scântei: Trump a fost pus în defensivă, Harris și democrații jubilează. Dar cum va influența confruntarea de azi dinamica cursei pentru Casa Albă?
Piața de predicții online PredictIt pentru alegerile prezidențiale din SUA a arătat că probabilitatea de victorie a lui Trump a scăzut în timpul dezbaterii electorale de la 52% la 47%, iar șansele lui Harris s-au îmbunătățit de la 53% la 55%, scrie Reuters. Dar în vreme ce democrații sunt satisfăcuți, iar unii comentatori vorbesc despre o victorie a lui Harris, republicanii cred că mulți alegători știu deja cu cine vor vota, iar alți observatori amintesc că și Hillary Clinton a câștigat dezbaterea cu Trump, înainte de a pierde alegerile.
Vicepreședinta democrată Kamala Harris l-a împins pe Donald Trump în defensivă, într-o dezbatere prezidențială cu scântei, cu un șir de atacuri privind limitarea avorturilor, disponibilitatea sa de a se preda în fața lui Vladimir Putin, multitudinea de probleme juridice și capacitatea sa de a diviza țara și de a amenința democrația…..Prin comparație, Trump a oferit o imagine sumbră a Americii, a marșat insistent pe tema migrației și a situației proaste în care se află SUA, a acuzat-o pe Harris că este marxistă și că va fi cel mai slab președinte, în vreme ce a promis că va repara economia și va pune capăt războiului din Ucraina – fără să explice clar cum anume…..”
https://hotnews.ro/dezbatere-cu-scantei-trump-a-fost-pus-in-defensiva-harris-si-democratii-jubileaza-dar-cum-va-influenta-confruntarea-de-azi-dinamica-cursei-pentru-casa-alba-1788411
Harris a facut praf si pulbere dementul. De la inceput la sfarsit.
Normalitatea a ingropat dementa. Adevarul a eliminat minciuna.
“Fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, trimis în judecată / Ar fi avut funcţii în societăţi din domeniul energetic, înainte de expirarea interdicţiei de cinci ani în acest sens / Prejudiciu de peste un milion de lei….”
https://www.g4media.ro/fost-presedinte-al-autoritatii-nationale-de-reglementare-in-domeniul-energiei-trimis-in-judecata-ar-fi-avut-functii-in-societati-din-domeniul-energetic-inainte-de-expirarea-interdictiei-de-cinci-a.html
“Cum au motivat judecătorii eliberarea anestezistelor de la Spitalul Pantelimon: „Declarațiile martorilor, simple bârfe”….”
https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/cum-au-motivat-judecatorii-eliberarea-2387173.html
A fost clar din start.
Multi tembeli au pus botul instantaneu sa consume kkt si sa-l imprastie ventilat, nimeni nu pedepseste in sanchi-democratie raspandirea de minciuna, isterie si minciuna.
https://m.ziare.com/alegeri-parlamentare-2024/viorica-dancila-cristian-terhes-pncr-1893352
Ciordacu are bacu, dar are si buna companie la alegeri.
Prostii Romaniei, cuplul de succes al pe-se-de.