Revista Presei – 11 noiembrie.„Inflaţia a accelerat în octombrie la 7,9%, an la an, faţă de 6,3% în septembrie. Preţurile s-au majorat cu 1,8% de la o lună la alta: Gazele au crescut cu 46%, combustibilul cu 23%, uleiul cu 26% şi cartofii cu 18%”
11/11/2021 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 11 noiembrie! Soarele iese dintre nori în următoarele zile, iar vremea se încălzește treptat Joi, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 12 grade în Moldova, 14 în Transilvania, 14 în Maramureș, 14 în Crișana, 13 în Banat, 14 în Muntenia, 12 în Oltenia și 11 în Dobrogea. Soarele iese dintre nori în aproape toată țara, dar în Oltenia se anunță ceață. În Capitală, cerul va fi variabil, cu o maximă de 12 grade.
Vom ajunge la vaccinarea obligatorie împotriva unor boli precum Covid? “Acesta este cu siguranță trendul în țările vestice”. Interviu cu profesorul Alberto Giubilini, Oxford, unul dintre cei mai proeminenți cercetători în etica vaccinării ….Credeți că vaccinarea împotriva Covid-19 ar trebui, de asemenea, să fie obligatorie? Alberto Giubilini: Cred că ar trebui să fie obligatorie pentru grupele de vârstă înaintată și grupele cele mai vulnerabile, care nu au deja imunitate naturală- adică pentru cei în cazul cărora beneficiile vaccinurilor depășesc potențialele riscuri necunoscute. În acest fel, acești oameni se protejează pe ei înșiși și protejează sistemele naționale de sănătate, deoarece este mai puțin probabil să aibă nevoie de spitalizare, iar costul vaccinării este mic. Dar este puțin probabil ca tinerii să aibă nevoie de îngrijire în spital, așa că dacă tinerii se vaccinează sau nu ar trebui să fie o alegere liberă pentru ei. Contribuția tinerilor la binele public ar fi minimă pentru că, din păcate, vaccinurile actuale nu sunt prea bune în oprirea infectării și transmiterii virusului, deși sunt foarte bune în prevenirea simptomelor grave. Deci, ar exista foarte puține beneficii pentru sănătatea publică în vaccinarea tinerilor, în timp ce ar mai exista riscurile necunoscute pe termen lung ale vaccinurilor, precum și riscurile pe termen scurt, cum ar fi miocardita sau cheagurile de sânge. …. Exemplul arată de ce vaccinarea este o alegere etică: vaccinându-te contribui la un bine public important, adică la ridicarea nivelului de imunitate colectivă care îi protejează pe cei mai vulnerabili. Nu numai că reduceți riscul de a-i infecta pe alții, dar vă aduceți contribuția corectă la obținerea unui bun public important și anume imunitatea de turmă. Cu toate acestea, vaccinurile actuale împotriva COVID-19 ar putea să nu atingă acest obiectiv, având în vedere eficacitatea lor limitată în prevenirea transmiterii…..În România avem una dintre cele mai scăzute rate de vaccinare împotriva Covid din Uniunea Europeană. De ce credeți că oamenii au obligația morală de a se vaccina? Ei au obligația morală de a fi vaccinați pentru a-și aduce contribuția justă la protejarea unui bun public important precum sistemul de sănătate. Dacă ești vaccinat, este mai puțin probabil să fii internat în spital și poți face asta cu un cost foarte mic pentru tine. Dar este mai greu de aplicat acest argument celor care prezintă un risc foarte scăzut de a fi internați. Cum ar putea statele justifica obligația vaccinării împotriva covid? Care sunt argumentele? O analogie pe care o folosesc des este cea cu impozitarea. Statul este îndreptățit să impună obligația de a plăti impozite, deoarece aceasta este o contribuție echitabilă la bunuri publice importante, cum ar fi educația publică, sistemul de sănătate și așa mai departe. În același mod, vaccinarea poate fi impusă ca o contribuție justă la un scop public important. …Nu cred că este o problemă de discriminare. Dacă ar fi așa, atunci ar trebui să spunem că fiecare lege creează discriminare între cei dispuși să se conformeze și cei care nu doresc să se conformeze. De exemplu, interzicerea fumatului la locul de muncă nu este discriminatorie față de fumători. Problema reală este una despre libertate, de exemplu libertatea de a refuza vaccinul sau libertatea de a fuma. Trebuie să decidem dacă limitarea libertății este proporțională cu beneficiul politicii pentru sănătatea publică. Dar sunt două libertăți în joc aici: libertatea de a refuza vaccinul și libertatea colegilor tăi de a veni la munca într-un mediu sigur. Trebuie să decidem care dintre ele contează mai mult. În cazul fumatului, multe țări au decis că libertatea de a lucra în medii fără fum contează mai mult decât libertatea (n.r.- oamenilor) de a fuma. Trebuie să facem același act de echilibru și în cazul vaccinului covid. Dar nu este vorba despre discriminare, ci despre libertate. Integral: https://www.hotnews.ro
Opinie Dragoş Damian, Terapia Cluj: Stimaţi lideri de la PSD, PNL şi UDMR, dacă tot v-am prins la negocieri împreună vă rog nu uitaţi ca în planul de guvernare să treceţi 100 de milioane de euro pentru fabrici de medicamente …. Asadar, toate datele au fost prezentate deja, insa acum am satisfactia ca toata lumea sta la masa la negocieri si, in plus, este prezent si UDMR, care poate sa impartaseasca din experienta Ungariei (tara pe care deja am depasit-o la PIB-ul / capita) care a aprobat investitii de 200 milioane Euro (jumatate din cat am sugerat in opinii) pentru 50 de companii urmarind sa scada dependenta tarii vecine de “bunavointa si ajutorul altora”, cum se exprima Ministrul de Externe ungar. Daca avem de la Buget 270 milioane de Euro pentru 12 elicoptere Black Hawk (fabricate, apropos, in Polonia, tara pe care urmeaza sa o depasim la PIB / capita in urmatorii doi ani) gasim si 100 milioane de Euro pentru fabricarea de medicamente, bani care nici macar nu trebuie sa vina de la Buget ci din fonduri de rezilienta pentru sanatate, din PNRR, EU4Health sau alte surse de finantare dedicate. Fabricile de medicamente inseamna nu numai medicamente pentru zile albe si zile negre, dar si tehnologie care permite calificarea de varf a resursei umane (inclusiv crearea de slujbe calificate pe orizontala si verticala) si venituri financiare care raman in Romania. Daca aveam industrie farmaceutica puternica probabil ca depaseam Ungaria si Polonia inca de acum cativa ani si aveam si economie sustenabila, pentru ca una este PIB-ul din industria de manufactura si exporturi si alta din servicii si importuri. Dupa ce terminati de negociat pozitiile si orgoliile, negociati pragmatic si industriile strategice, pentru ca Romania sa se schimbe serios pana in 2030. Integral: https://www.zf.ro
A bătut toate previziunile, dar în sens negativ: Inflaţia a accelerat în octombrie la 7,9%, an la an, faţă de 6,3% în septembrie. Preţurile s-au majorat cu 1,8% de la o lună la alta: Gazele au crescut cu 46%, combustibilul cu 23%, uleiul cu 26% şi cartofii cu 18% Rata anuală a inflaţiei a ajuns în luna octombrie la 7,9% comparativ cu luna octombrie 2020, în timp ce, faţă de luna septembrie 2021, preţurile au un avans de 1,8%, arată datele INS. În septembrie, rata anuală se situa la 6,3%. Avansul din octombrie a fost determinat de scumpirea mărfurilor cu 11,4%, a alimentelor cu 5,2% şi a serviciilor cu 3,9%. Cele mai mari creşteri au fost pe zona de energie, cu un plus de 24% pentru electricitate şi de 46% pentru gaze, în timp ce combustibilii s-au scumpit cu 23%. La alimente, cele mai mari creşteri de preţ au fost la ulei, cu 26%, şi cartofi, cu 18%. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 7,4%..… Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,5%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2019 – octombrie 2020) determinată pe baza IAPC este 3,3%. Integral: https://www.zf.ro
Misterul bine ascuns al preţurilor la energie ….. De ce au crescut totuşi în ultimul an, deodată, aşa de mult preţurile? După opţiunea pentru piaţă pentru energie a venit momentul altei alegeri: ce fel de piaţă? cum ar trebuie organizate / reglementate pieţele de energie? Spargerea monopolurilor şi trecerea la concurenţă este de obicei însoţită de riscul unei reglementări incorecte. Mai ales într-un domeniu sensibil şi strategic cum este energia. Din păcate, UE a dovedit miopie când a luat decizia de organizare a acestor pieţe, mai ales în privinţa modelului pentru piaţa de electricitate. În plus, trecerea la concurenţă a electricităţii şi gazului a coincis cu un alt demers major al UE: tranziţia verde, de-carbonizarea energiei, în lupta existenţială cu consecinţele schimbărilor climatice. Aici, opţiunea a fost iarăşi pentru instrumente aproape exclusiv de piaţă. Pieţele dau de regulă însă greş când e vorba de efecte pe termen lung. Pieţele văd mai degrabă timpul scurt decât cel lung, ignorând de cele mai multe ori externalităţile negative pe termen lung ale deciziilor luate. Oficialii europeni au oferit mai multe explicaţii pentru creşterea exponenţială a preţurilor la energie: vânt prea puţin, iarnă prea rece, vară prea caldă în Brazilia, apă prea puţină în Norvegia, închiderea unor centrale nucleare în Germania, cerere mare de gaz lichid în Asia, închiderea treptată a unui câmp de gaz în Olanda, refacerea după pandemie, defecţiuni la reţelele de transport, ceva show geopolitic cu Gazprom, etc. Aceste explicaţii, mai mult sau mai puţin verosimile, au indus în public opinia că ne confruntăm cu un şoc pe partea de ofertă simultan cu un şoc pe partea de cerere. Aceste mişcări ale ofertei şi cererii reale pot explica o creştere poate cu 10-15% a preţurilor, dar nu o creştere de 3-5 ori, chiar şi mai mult uneori. Influenţa cea mai mare vine însă de la încurajarea tranzacţiilor pe pieţele spot atât la gaz, cât şi la electricitate, speculative prin natura lor, în dauna contractelor pe termen lung, şi din natura pur financiară a pieţei carbonului care permite uşor operaţiuni speculative. Aşadar, declanşatorul principal al acestei spirale a preţurilor este felul cum funcţionează cele trei pieţe: electricitate, gaz şi carbon şi, în final, decizia politică implicită de a le permite să crească speculativ preţurile. În mod concret, o combinaţie de mai mulţi factori provoacă un adevărat cerc vicios al spiralei preţurilor pe cele trei pieţe. Primul, este modul în care se stabilesc preţurile pe piaţa de electricitate, modelul marginal, conform căruia preţul pe piaţa spot / angro este dat de costul celui mai scump combustibil utilizat pentru a acoperi consumul de electricitate la un moment dat. Acest lucru produce o mare diferenţă între preţul angro şi preţul mediu ponderat al mix-ului de producţie naţională de electricitate. Al doilea, este încurajarea de a realiza preponderent contractele de vânzare/cumpărare pe piaţa spot, în loc de apelul la contracte pe termen lung la care se pretează aceste mărfuri, electricitatea şi gazul. Al treilea, este existenţa masivă a tranzacţiilor virtuale, de natură speculativă financiară, care nu au în spate nicio mişcare de mărfuri reale, cu un ordin de mărime mai mare faţă de tranzacţiile reale de electricitate / gaz. Al patrulea, este legat de maniera haotică, fără o planificare strategică centralizată, cu instrumente aproape exclusiv de piaţă, cum e schema europeană de comercializare a emisiilor (piaţa carbonului), a felului în care se face tranziţia energetică / tranziţia verde spre surse regenerabile. Intermitenţa acestor surse – vântul şi soarele – pune o serioasă problemă de securitate energetică care nu poate fi rezolvată decât prin existenţa unor rezerve de energie convenţională, de obicei poluantă, care, pe fondul tranziţiei verzi devine foarte scumpă. …. Prestigioasa revistă britanică The Economist a sesizat acest paradox al tranziţiei energetice spre energia regenerabilă, într-un calup de articole, publicat în februarie 2017. Titlul este semnificativ: Secretul murdar al energiei curate. Energia bazată pe vânt şi soare dezmembrează sistemele de energie electrică (Clean energy’s dirty secret. Wind and solar power are disrupting electricity systems / The Economist/25 February 2017). În concluzie, acest model al pieţei de electricitate este complet neadecvat pentru că nu reuşeşte să concilieze tranziţia energetică verde cu nevoia de securitate energetică. Concurenţa pe piaţa de electricitate între surse regenerabile ieftine şi surse poluante scumpe este o inepţie. Integral: https://www.zf.ro
Tăierile ilegale de păduri din România ar putea duce la înfiinţarea Procurorului Verde în UE. Recomandarea PE, după ce activistul Daniel Bodnar a fost audiat de instituție Parlamentul European recomandă înfiinţarea unei unităţi speciale de parchet care să ancheteze tăierile ilegale de pădure şi înăsprirea legislaţiei în domeniu. Instituția europeană cere şi stoparea atacurilor împotriva activiştilor de mediu, se arată într-un studiu al Legislativului comunitar realizat la solicitarea europarlamentarului USR Vlad Gheorghe, potrivit unui comunicat de presă transmis de acesta. ”Un Procuror Verde la nivelul UE ar facilita investigaţiile transfrontaliere şi urmărirea penală unitară a infractorilor în toate statele membre”, arată autorii studiului. Experţii recomandă şi alte măsuri, precum îmbunătăţirea legislaţiei europene privind obligaţiile operatorilor de lemn şi produse din lemn, care să extindă responsabilitatea operatorilor şi la companiile distribuitoare, ambele având interdicţia de a comercializa lemn obţinut ilegal. Totodată, specialiştii recomandă ca legislaţia privind tăierile ilegale să fie unitară la nivelul statelor membre, nivelul sancţiunilor crescut şi prevederile coroborate cu cele privind corupţia, evaziunea fiscală sau încălcarea drepturilor omului. ….Bodnar le-a spus europarlamentarilor că de la începutul acestui an, au fost consemnate peste 60 de agresiuni asupra personalului silvic: violenţă fizică, ameninţări cu moartea, incendierea bunurilor şi hărţuirea familiilor, inclusiv copiii pădurarilor. Sunt datele oficiale ale Federaţiei Sindicatelor din Silvicultură “Silva”. Totodată, din 2014, Regia Naţională a Pădurilor a înregistrat peste 800 de astfel de cazuri – 6 pădurari au fost ucişi, mulţi alţii au avut nevoie de spitalizare, a amintit Bodnar, el însuşi victimă a unor atacuri violente…..La rândul său, Vlad Gheorghe, europarlamentarul USR care a propus înfiinţarea Procurorului Verde European, a subliniat că la nivelul Uniunii încă lipseşte un instrument pentru combaterea eficientă a infracţiunilor de mediu: ”Majoritatea atacurilor violente asupra avertizorilor de integritate, a activiştilor şi jurnaliştilor sunt legate de tăierile ilegale de pădure şi depozitele ilegale de deşeuri. Ambele sunt activităţi infracţionale extrem de profitabile, care implică reţele organizate transfrontalier. Adesea infractorii rămân nepedepsiţi, aşa cum avertizează şi EUROPOL”, le-a spus Gheorghe colegilor din Comisia pentru Petiţii. Integral: https://ziare.com
Pandemia nu i-a adus pe români acasă, nici măcar temporar. INS: Avem, de fapt, cel mai mic număr de imigranți din ultimii patru ani Aproximativ 196.000 de români au ales anul trecut să se întoarcă acasă, dintre care pentru aproximativ 83% mutarea este temporară. Este cel mai mic număr de persoane din 2016 încoace și reprezintă mai puțin de o cincime din cifrele anunțate la începutul anului de premierul Floin Cîțu. …. Conform datelor publicate de către Institutul Național de Statistică (INS), anul trecut s-au stabilit temporar în țară aproximativ 163.800 de oameni. Cifra se referă la imigranții temporar, adică persoanele care imigrează în România pentru o perioadă de cel puțin 12 luni, și este cea mai mica din 2016 încoace. Dacă luăm în calcul și românii reîntorși definitiv în țară anul trecut, adică 32.250 de persoane conform datelor INS, reiese că aproximativ 196.000 de români au ales anul trecut să se întoarcă acasă. Este tot cel mai mic număr din 2016 încoace. Spre comparație, în 2019, numărul imigranților temporar a fost cu 38.600 mai mare ( aproximativ 202.400 de persoane), în 2018 au (re)venit în țară în jur de 172.580 de persoane, în 2017- 177.400, iar în 2016 – 1337.400. Un număr apropiat de imigranți temporar cu cel din 2020 (163.800 ) a fost raportat în 2012 (167.200) , un an economic slab pentru România. În 2012, România a fost la un pas de recesiune, raportând o creșterea economică de numai 0,2%, inflația a fost de 4,95%, producția industrială a stagnat, iar investițiile străine directe au fost la minimul ultimilor 10 ani, adică în jur de 1,6 miliarde de euro…..Potrivit INS, cei care s-au întors sunt în general bărbați tineri și au preferat marile orașe pentru a se întoarce. Mai exact, s-au întors peste 24.500 de persoane de 30-34 de ani, 21.000 de persoane cu vârsta înre 35 și 39 ade ani, 19.400 de persoane între 40 și 44 de ani, în jur de 17.700 de persoane cu vîrsta între 25 și 29 de ani și 15.000 între 45 și 49 de ani. Din totalul celor care s-au întors, 60,5% sunt bărbați. În ceea ce privește locul în care s-au întors românii, cei mai mulți au (re)venit în marile orașe,- aproximativ 87.500 de persoane în mediul urban vs 76.200 în mediul rural. În București au ajuns aproximativ 13.600 de români, în județul Constanța – 6.400, în Iași și Prahova- 6.200. INS nu are date cu privire la țările de unde s-au întors acești români. Integral: https://www.economica.net
De ce va fi îngropată reforma Justiției în guvernarea PSD-PNL. „Interesul primar este accesul la bani publici, fie din PNDL, fie din PNRR” …. „Cel mai probabil, în acest moment, PSD și PNL vor îngropa cu totul acest subiect al reformei justiției (…). PSD nu are nici un interes să accepte că justiția a fost stricată chiar de către PSD, în mandatul anterior (…). Cred că vom vedea schimbări negative în justiție, începând cu numirea șefilor parchetelor, unii dintre ei chiar în perioada imediat următoare numirii noului Guvern și continuând cu încercări de control politic asupra justiției. Interesul primar al alianței PSD-PNL este accesul la bani publici, fie din PNDL, fie din PNRR și atunci ei nu vor dori sub nici o formă o justiție independentă, care să le controleze felul în care distribuie acești bani publici către clienți politici”, a declarat Ovidiu Voicu. Directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică a vorbit și despre modificarea Constituției de către noua coaliție de guvernare. „Mi se pare foarte puțin probabil că vom ajunge la o modificare a Constituției în acest mandat parlamentar. Eu cred că aceste declarații care vin dinspre PSD și PNL sunt un pretext, o formă de a acoperi faptul că până acum două luni erau mari dușmani declarați și acum sunt prieteni. Deci ei ne oferă imaginea unui proiect de țară, reforma Constituției, ca pretext pentru faptul că au ajuns la o înțelegere politică. Nu cred că se va întâmpla acest lucru, cred că interesele PNL și PSD sunt de menținere a status quo-ului și sifonare a banilor publici”, a spus Voicu….. Curtea Constituțională a României i-a transmis marți comisarului european pentru Justiţie, Didier Reynders, că nu poate modifica decizia prin care a stabilit că SIIJ este constituţională. Europarlamentarul USR Ramona Strugariu a comentat comunicatul CCR susținând că țara noastră se îndreaptă spre o procedură de infringement. „Uite aşa, vom avea procedură de infringement. Şi facem un pas mai aproape de Polonia şi de Ungaria. Şi un pas mai departe de banii din PNRR”, a scris aceasta pe Facebook. Integral: https://ziare.com
Iulian Anghel, editor politic ZF: Iohannis şi haita Acum este limpede. Circul făcut de PNL cu “guvernul minoritar” şi întreg preambulul crizei nu au avut decât menirea să justifice necredibila, până mai acum câteva luni, alianţă dintre PNL şi PSD. Toate înjurăturile, de o parte sau de alta a liniei frontului, au fost rostite cu convingere doar de cei care nu ştiau jocul de culise. De aceea Ciolacu râdea când Iohannis numea PSD “ciuma roşie” sau când Florin Cîţu sustinea că PSD-ul este vândut ruşilor, iar social-democraţii sunt “duşmanii poporului român”. Că şi-a aranjat sau nu Iohannis anii de final de mandat, că nu i-a păsat de opţiunea milioanelor de oameni care l-au votat, că o să păşească în istorie ca un ticălos, puţină importanţă are acum. Că a făcut dintr-un PNL de 25% un partid de nevolnici, iarăşi nu are importanţă. Pentru inşi ca Iohannis sau Cîţu virtutea stă în minciună – eşti “om politic” nu când îţi ţii cuvântul, ci când l-ai tras pe sfoară pe celălalt. Cu cât ţeapa este mai mare, cu atât statuia de ceară a omului politic iohannesian este mai impozantă. Nu ştii să faci din astea, nu ai ce căuta la masa de joc. Aceşti oameni numesc mârşăvia “artă a politicii”….. Mai câştiga Iohannis alegerile cu 2/3 din voturi, dacă fidelii lui ar fi ştiut că, peste doar un an, el va începe manevrele subterane de apropiere de PSD, că va provoca o criză politică deşănţată, egală în lipsa ei de raţiune practică pentru ţară cu doar dezmăţul moral al celui care a provocat-o? Mai câştiga PNL 25% din voturi, fapt ce i-a permis să coaguleze în jurul său o structură de dreapta promisă, de altminteri, în întreaga campanie electorală? Nu! Iohannis ar fi câştigat, probabil, dar cu un scor ce nu i-ar fi permis să joace acum pe mormintele altora, iar PNL, la fel de probabil, nu ar fi fost vioare întâi în guvern. Aşa că, în plan moral, manevrele cuplului Iohannis-Cîţu au consecinţa din planul fizic al falsificării unor alegeri. Se vorbeşte, în aceste zile, de USL 2. Nici vorbă. USL (PSD şi PNL) a fost o structură anunţată înainte de alegerile din 2012. Că a plăcut sau nu unora sau altora, electoratul a ştiut de ea şi a votat ca atare. Despre noua alianţă dintre PSD şi PNL nu a ştiut nimeni, nesimţirea politică a fost jucată până la ultima carte: a început cu circul alegerilor din PNL, a continuat cu înlăturarea “sexo-marxiştilor” din guvern, cu moţiunea de cenzură a PSD, pusă în scenă de cuplul Iohannis-Ciolacu, şi apoi cu “guvernul minoritar”, toate pentru a-i oferi lui Iohannis argumentul mincinos că “nu se poate altfel decât cu PSD”. Nu ştiu dacă această coaliţie va rezista, dacă va face ceva bun în afară de a-şi reîmpărţi ţara pe feude. Cert este acum că planul guvernării PSD-PNL nu este unul de avarie, ci a fost gândit cu mult înainte, nu spre folosul celor care au votat altceva acum un an, ci spre îndestularea haitei care nu se mulţumeşte să treacă criza, ci vrea să pună labele, încă de pe acum, şi pe următorul ciclu electoral. Integral: https://www.zf.ro
Chiar și prins cu rața-n gură, domnul Cîțu se jură că nu minte …. Dar ce le spunea oare Florin Cîțu liberalilor acum numai un an și câteva zile? Care au fost acele spuse, care i-au fascinat, le-au luminat speranțele și i-au determinat, în final, să-l voteze pe el și nu pe contracandidatul Orban, mai modest în promisiuni? Îmi permit să citez numai câteva exemple, citate exact, nu din memorie: Declarație la congresul din 25 septembrie: „Cât sunt eu preşedinte al PNL nu vom face alianţă cu PSD”. Declarație, în noiembrie: „Biroul Politic Național al PNL, reunit astăzi în ședință statutară (condus de Cîțu – n.red.), a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorități care să asigure României stabilitatea necesară pentru a fi depășită criza politică și sanitară”. Declarație septembrie: „Niciodată nu voi face compromisuri, mai ales atunci când e vorba de PSD” Declarație noiembrie: „Astăzi a fost o primă discuţie cu PSD, în care s-a discutat şi despre funcţia de premier. Unele propuneri au fost interesante, un compromis interesant, cu un premier care să se schimbe o dată la doi ani” Declarație septembrie: „PSD rămâne cel mai mare duşman al PNL” Declarație noiembrie: „Am găsit în această seară multe lucruri care pot să ne unească. Dacă reuşim să facem împreună cu cei de la PSD acest lucru este ok”. Declarație septembrie: „Vom folosi toate resursele împotriva adversarului nostru politic, PSD”. Comunicatul PNL, condus de președintele Florin Cîțu, la 8 noiembrie 2021: „Biroul Politic Naţional al PNL, reunit astăzi în şedinţă statutară, a decis cu majoritate absolută de voturi începerea negocierilor cu PSD pentru coagularea unei majorităţi” Și, în final, o altă declarație, tot a domnului Cîțu, rostită în septembrie, cu puțin înainte de congres: „Da, recunosc, sunt un politician atipic – eu nu mint. Fac ce promit și fac bine”. No comment. Sub aspect etic, domnul Cîțu este un mincinos….. Cu toate acestea, legea face distincție între o simplă minciună și înșelăciune, mai exact inducerea în eroare, despre care art. 244 din Codul Penal rostește astfel:„Inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”….. Dar Florin Cîțu s-a cocoțat în vârful PNL prin ceva ce depășește simpla minciună: inducerea în eroare a alegătorilor, promițând ce nu poate oferi sau – la fel de rău – ce nici nu vrea să ofere: faptul că nu va face alianță cu PSD. În opinia mea, organele abilitate ar trebui să se autosesizeze. Ar fi o premieră, ca un act de justiție să sancționeze inducerea în eroare a alegătorilor, atunci când candidatul îi minte fără teamă, contând că n-are ce pierde, întrucât – nu-i așa – promettre c’est noble. Integral: https://spotmedia.ro
PSD vrea renegocierea PNRR. Sociolog: „Esența discuțiilor acum este cum păcălim Comisia Europeană ca să ne dea banii” …. Sociologul Sebastian Lăzăroiu este de părere că această idee cu renegocierea PNRR, considerată imposibilă în acest moment, este în fapt doar o altă strategie pentru a scăpa de reformele la care România s-a angajat. „Trebuie să fie foarte amuzante discuțiile pe programul de guvernare între PSD și PNL. Îi și văd pe oamenii PSD cum se scarpină în cap, uitându-se la cifrele din buget și la angajamentele din PNRR. Nu că nu le-ar fi știut, gaura deficitului e, mare parte, lăsată moștenire de ei. Mai exact, de genialii Teodorovici și Vâlcov. Deja au apărut voci din PSD care cer renegocierea PNRR (absolut ridicol, în faza asta nu se mai poate). Renegociere, adică s-o lăsăm mai moale cu reformele, dar să luăm tot banii ăia. Presimt linia de mesaj, dacă se face guvernul: reformele au fost angajate de nenorociții de la USR. Noi nu le-am vrut, dar trebuie să le facem. Îmi imaginez că esența discuțiilor între PNL și PSD, acum, este cum păcălim Comisia Europeană ca să ne dea banii. Aici, liberalii cred că sunt și ei de acord, așteaptă soluții de la hoțul mai mare. Am mai spus asta. E o premieră să vină PSD într-o perioadă grea la guvernare și să fie nevoiți să strângă dupa ei gunoiul. Merita să trăim s-o vedem și pe asta. Iar garnitura de care se vorbește pe la colțuri ne dă mari speranțe. Firea, care a băgat Capitala în faliment (recunoscut de ea, simțit de Nicușor pe pielea lui), Grindeanu, un fost prim-ministru de carton, cu o singură realizare notabilă (OUG13), nici aia dusă până la capăt, poate și Paul Stănescu, acest suflu nou de la Olt, care va impresiona oficialii europeni cu gimnastica engleză a mâinilor. Pe de o parte entuziaști, își freacă mâinile de nerăbdare s-ajungă mai repede la bănuți, pe de altă parte, buimăciți de câtă mizerie instituțională au lăsat în urmă în treizeci de ani”, a scris Sebastian Lăzăroiu pe pagina sa de Facebook. Integral: https://ziare.com
Uniunea Europeană s-a înconjurat de crize externe: conflictul hibrid cu refugiaţi în loc de arme din Polonia, o Ucraină în stare de război cu Rusia, o Turcia capricioasă şi un amestec încă exploziv în Balcani. Dacă nu reacţionează decisiv, altcineva o va face Puterea de reacţie a UE ca întreg şi a ţărilor membre luate separat este pusă la încercare pe mai multe fronturi, din nou. Iar lucrurile pot deveni, din nou, urâte. La graniţa dintre Polonia şi Belarus, o ţară aliată cu Rusia, se agravează o criză a refugiaţilor. Polonia, condusă de un guvern considerat autoritar, a anunţat că vrea să-şi întărească armata. Sondaje de opinie arată că polonezii nu vor refugiaţi. Una din reacţiile UE ar putea fi interdicţii pentru două companii aeriene care aduc în Belarus fugari din Orientul Mijlociu, Turkish Airlines şi FlyDubai, foarte importante pentru turismul european şi regional. Însă Uniunii tot ce i-ar mai trebui este un Erdogan înfuriat. Preşedintele Turciei poate deschide un alt robinet cu refugiaţi, cu sirieni goniţi de război care şi-au găsit la el în ţară refugiu. De asemenea, din Balcani vin semnale că Bosnia şi Herţegovina, o ţară predispusă la conflicte entice, riscă să se dezmembreze, poate violent. Războaiele iugoslave au fost de o violenţă feroce, chiar dacă au fost în curtea din spate a Occidentului. În Bosnia trăiesc musulmani, croaţi şi sârbi bosniaci. Sârbii bosniaci sunt sprijiniţi de Serbia, o ţară condusă, de asemenea, de un guvern care a acaparat puterea şi care este un aliat de încredere al Rusiei. Dacă UE nu reacţionează în această problemă, alţii o vor face. Turcia lui Erdogan încearcă de mult timp să-şi crească influenţa în regiune. La fel şi Rusia şi China. Nu în ultimul rând, conflictul dintre armata guvernamentală ucraineană şi trupele separatiste din estul Ucrainei, care sunt sprijinite de Moscova, a început din nou să fumege. Oameni mor din nou acolo. Peste toate acestea se suprapune o criză a gazelor naturale şi energiei în care mulţi arată cu degetul spre Kremlin, principalul furnizor de gaze extern al Europei. Dar în acest moment atenţia este capturată de ce se întâmplă la graniţa dintre Polonia şi Belarus. De câteva luni, la început mai timid, apoi cu mai multă energie, persoane fără documente care spuneau că sunt din Afganistan, Irak sau Siria au încercat să treacă graniţa în Polonia pentru a ajunge, spun ei, mai depare în Occident. Încercări similare au raportat şi statele baltice. Guvernele ţărilor europene implicate au promovat ideea, îmbrăţişată şi de Comisia Europeană, că tot ce se întâmplă este un plan bine pus la punct al guvernului de la Minsk, condus de „ultimul dictator al Europei“ Alexandr Lucaşenko…… În presa europeană circulă poveşti despre o adevărată industrie a traficului de imigranţi în ţara vecină. Mecanismele funcţionează mult prea bine pentru a nu fi ceva orchestrat la nivel de administraţie. Doar că zilele trecute s-a vorbit despre un adevărat asalt, cu sute de participanţi, asupra unui punct de trecere a frontierei poloneze. Grănicerii polonezi au rezistat, iar guvernul bielorus a fost din nou acuzat că stă în spatele acestei acţiuni. Mai mult, Varşovia a reacţionat în forţă, suplimentând trupele de grăniceri cu 12.000 de militari, după cum scrie Politico. Filmări ale ministerului polonez de interne arată ceea ce par a fi militari bieloruşi în uniforme de camuflaj escortând sute de oameni, inclusiv copii, spre graniţa poloneză…..Din Lituania vine avertismentul că „din iulie, peste 20 de persoane care au trecut illegal graniţa au fost identificate ca fiind membri ai unor grupări teroriste radicale“. Avertismentul l-a dat un oficial lituanian, dar acesta nu a specificat despe ce grupări teroriste este vorba. Aici trebuie menţionat că Turcia şi SUA i-au catalogat ca terorişti şi pe membrii unor organizaţii ale kurzilor irakieni. Ori „asaltul“ recent asupra graniţei poloneze a fost condus de kurzi irakieni. Integral: https://www.zf.ro
PSD și PNL s-au apucat deja de furat, să aibă bani de Black Friday Încă nu s-a semnat protocolul alianței PSD-PNL și nici măcar nu au un premier nominalizat, dar deja s-au pus pe treabă. Pesediștii și liberalii au furat azi câte 1 milion de euro de ministru, că acuș vine Black Friday și nu vor să rateze ocazia. Reprezentanții ambelor partide, pe care îi vom numi de aici înainte libesediști, spun că e tardiv să se apuce de furat după învestirea guvernului, adică pe la 1 Decembrie: ”Până atunci se dau toate vilele bune”, a comentat un libesedist, căruia îi curgeau bale când se gândea la guvernare. Evident, nu va fi uitat nici Iohannis, care va primi un comision baban cu care poate să-și ia câteva sejururi în afara țării la prețuri excelente. Hoția de azi a fost aplaudată în Birourile Politice ale celor două partide de corupți: ”Modul în care am colaborat azi trebuie să devină un model pentru felul în care vom guverna de acum înainte. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua
Statul esuat român :
https://m.hotnews.ro/stire/25172222
O clasă politică criminala , preocupată exclusiv de propriile venituri.
Buna ziua
https://www.g4media.ro/video-tudor-chirila-ii-transmite-lui-iohannis-ca-l-considera-un-ticalos-suntet-ticalos-pentru-multe-lucruri-dar-mai-ales-pentru-situatia-in-care-ati-adus-aceasta-tara-din-pacate-nu-sunteti.html
“CCR: Premierul nu poate fi obligat să propună lista cu noi miniştri la 5 zile de la demisii
….Explicaţia se găseşte în motivarea deciziei din 20 octombrie, prin care CCR a respins sesizarea preşedintelui Senatului, Anca Dragu, privind soluţionarea unui conflict juridic dintre Guvern şi prim-ministrul Florin Cîţu, pe de o parte, şi Parlament, pe de altă parte, în legătură cu remanierea miniştrilor din luna septembrie, relatează Agerpres….”
https://newsweek.ro/sanatate/ccr-premierul-nu-poate-fi-obligat-sa-propuna-lista-cu-noi-ministri-la-5-zile-de-la-demisii
Buna dimineata 🙂
Ancra Dragu trebuia sa stie din prima secunda ca nu avea nici o sansa cu acel CJNC. Si-a dat cu firma in cap si a aratat ca e ageamie total la chesituni juridice.
Sunt total de acord cu Lazaroiu: “Esența discuțiilor acum este cum păcălim Comisia Europeană ca să ne dea banii”
Cand vor vedea ca nu pot, PSD-istii vor rupe usa guvernarii si vor da vina pe Citu si USR care au “inchinat tara la Inalta Poarta de la Bruxelles”.
Varianta2: vor mai ramane putin timp, ca sa incerce sa fure din PNLD3 (nu e controlat de Bruxelles). Cand statul va fi retrogradat de agentiile de rating si imprumuturile vor fi mai scumpe si mai greu accesibile, vor fugi in Opozitie strigand ca ei sunt primii care se vor opune cresterii unor taxe (care sa ajute bugetul pe care tot ei l-au spoliat, la putere fiind) si ca, de aceea, vor vota o motiune de cenzura prina care vor da jos premierul de la…PNL.
Da, am spus si noi aici de la inceput ca avem de-a face cu mafiile romanesti perpetuu unite carora li s-a spart cupola de catre USR.
Multa procuratura trebuie, iar UE trebuie sa le dea zero-fonduri pana cand reformele (jusitie, pensii, etc) nu sunt executate fara cosmetice.
Depinde de UE si cu procurorii si cu fondurile, aici nu mai este nimic de facut pentru astia decat inchisoare.
Coruptia la coardele horthyste budapestane… astia au luat lectii direct de la horthystii udemeristi
https://www.g4media.ro/acuzatii-de-coruptie-in-ungaria-bani-destinati-maghiarilor-de-peste-granita-au-ajuns-la-familia-sefului-de-cabinet-al-presedintelui-parlamentului.html
Practic, existenta coardelor horthyste udmeriste nici macar nu are logica in Romania, ar trebui desfiintati de catre statul roman si sa se re-infiinteze la Ungaria cu totul si cu totii daca doresc.
“…94% dintre maghiarii din Transilvania îl cunosc pe Viktor Orbán, 89% îl sprijină, simpatizează cu acesta…”
Iar in Romania horhystii guitza ca vor sa-i schimbe constitutia… s-ar putea sa si-o ia
https://www.g4media.ro/sondaj-doar-10-dintre-maghiarii-din-transilvania-considera-ca-patria-lor-este-romania-83-ar-vota-cu-fidesz.html
“„Familia” Piedone. Primarul de la sectorul 5 s-a înconjurat în posturile-cheie de rude și relații
De la ginere la nepoți, Cristian Popescu Piedone a cimentat posturile de conducere din aparatul sectorului 5 cu oamenii săi de încredere….”
https://www.libertatea.ro/stiri/familia-piedone-primarul-de-la-sectorul-5-s-a-inconjurat-in-posturile-cheie-de-rude-si-de-relatii-3826567
Legea funcționarilor publici ar trebui completata cu un capitol privind “clanul public” … 🙁
Bună ziua!
Reacție de oameni de caracter și cu coloană vertebrală:
https://www.hotnews.ro/stiri-international-25173067-slovacia-respinge-investitiile-strategice-ale-ungariei-moment-unitare-rara.htm
Da, în Slovacia se întâmplă, fiindcă în România nu există așa ceva! Slovacia a reușit, după despărțirea de Praga (1993), nu doar să supraviețuiască, dar este o economie dinamică, aflată de vreo 10 ani în Zona Euro, cu multe autostrăzi moderne (prin și peste Carpați, ceea ce noi n-avem!) și cu o președintă care a câștigat alegerile cu un discurs anti-corupție (nu ca la noi, unde un mutălău a demis-o pe Codruța, că așa i-a zis cameleonul găurel!)! Slovacii, vreo 5 milioane (și cu o minoritate importantă de maghiari, chiar lângă granița cu Ungaria!) știu să pună piciorul în prag!
Dar, în spațiul carpatodanubianopontic nu avem știre despre așa ceva!…
https://www.g4media.ro/ministrul-ungar-de-externe-solidaritate-fata-de-polonia-in-criza-migrantilor-bietii-nostri-prieteni-polonezi-experimenteaza-acum-acelasi-lucru-cu-care-ne-confruntam-si-noi-de-sase-ani-cu-m.html
Horthystii nu urla “Rusine, Putin!” si “Rusine, Belarus!” pentru criza emigrantilor manipulati la frontierele Poloniei, ci zbiara tot la UE… 🙂
Asta-i materialul udemerist bagat si in ciuma maro a criminalilor romanesti…
Bună ziua!
Cum să urle tovarășii de la Budapest așa ceva, când, în ultima sută de ani, rușii au fost prietenii lor! Nu zicea tovarășul lenin, în primăvara lui 1919, lui bela kun, șeful republicii bolșevice maghiare, să desființeze împreună (rușii și ungurii) România: ungurii își (re)luau Transilvania, rușii – Basarabia, ocupau și Bucovina (toată!) și, ce mai rămânea din România – făcută comunistă, cu ajutorul „cozilor de topor” de la noi! În 1940, după ce stalin ne-a luat Basarabia și nordul Bucovinei (ar fi vrut să o ia pe toată, dar l-a enervat prea tare pe hitler!), rușii au mobilizat trupe pe Prut, care provocau armata română în august, spre a ne demoraliza și mai tare, ca să cedăm Ardealul lui horthy! În anul următor, a fost nevoie de amenințări din partea lui hitler, pentru ca ȘI ungurii („prieteni” cu Germania, din 1933!) să atace URSS, în iulie (nu în iunie!)… Pe toată perioada „participării” Ungariei horthyste pe frontul sovietic, ungurii mai degrabă au „dosit” trupe, nu au ajutat armata germană, în vreme ce Antonescu, ca un fraier, a trimis toată floarea Armatei Române în Răsărit, mulți murind sau fiind luați prizonieri, la Stalingrad!…
După 1990, de câte ori li s-a părut rușilor că „ocupăm” Basarabia, ne-au amenințat că dau, din nou, Ardealul ungurilor!
Deci, ce e „nou”, în povestea asta???
Nimic nou, doar umoristic… Ca parte a UE, in fiecare zi, Ungaria incearca sa sparga UE… Parca stau beti toata ziua crezand ca nu s-a saturat lumea de ei… (ma refer numai la politicienii horthysti, nu la oamenii maghiari normali la capete)
Si in afara de partea umoristica, mai este si constatarea ca incearca sa exporte magariile de destramarea a UE la frontiere si in Polonia, si in Romania, si in Slovacia, etc etc
Da, așa este! Oamenii normali, unguri din Ungaria și de la noi, își văd de treaba lor! Ăștia cu „capetele mai înfierbântate” – NU! Și, mereu, nu se-nvață minte! Uită, repede, că Armata Română a mai făcut două excursii la Budapesta (în 1919 și în 1944) și se aliază cu cine cred ei că le poate „da înapoi” așa-zisa „Ungarie mare”: în anii 1933-1945 – cu hitler, acum (începând cu 2008) – cu putler!… Americanii și vest-europenii ar trebui „să le dea peste nas” acestor „înfierbântați” de la Budapest, dar ei ori „se fac că plouă”, ori, mai degrabă, „mustesc” de prostie și incompetență!…
Sunt Sissi la cap… 🙂
De la aia li se trage ca le-a bagat in cap ca sunt si ei imperiu, nobili, sange albastru, etc…
Sissi are un monument în Secuime, la ieșirea din Brețcu, undeva după una sau două serpentine din partea vestică a Pasului Oituz… La noi, la români, Sissi a ajuns nume de… șuncă (de pui, de curcan, de porc…) 🙂
Tare mult l-a intristat pe imparatul Franz cu boala si tampeniile ei…
Bună seara!
Orientul este mereu… surprinzător… La ruși, cei „indezirabili” sunt „sinuciși” fie prin „cădere de la etaj”, fie prin „(auto)otrăvire, saudiții preferă dispariția prin „tranșare” (a se vedea cazul lui Khasoggi, la ambasada din Anlara), iar la chinezi… se „dispare”, pur și simplu!
https://sport.hotnews.ro/stiri-tenis-25173887-shuai-peng-disparuta-acuzatii-viol-vicepremier-chinez-zhang-gaoli-fost-lider-mondial-proba-dublu-wta.htm
„La 2 noiembrie, Peng a publicat un mesaj lung pe reţeaua de socializare Weibo, echivalentul chinezesc al Twitter, în care îl acuză pe fostul vicepremier Zhang Gaoli, 75 de ani, că a violat-o, înainte de a o face amantă. Este pentru prima dată când un politician chinez de rang înalt face obiectul unor asemenea acuzaţii publice, informează News.ro.
De atunci, ea nu a mai dat nicio veste şi nu i s-a confirmat poziţia geografică. O solicitare pentru o declaraţie formulată de agenţia de presă Reuters, postată pe contul ei de Weibo, a rămas fără răspuns. Pe aceeaşi temă, un purtător de cuvânt al ministrului de Externe a afirmat că nu are cunoştinţă de un astfel de caz şi că, oricum, subiectul nu are nicio legătură cu afacerile externe.
Mărturia jucătoarei a fost ştearsă de cenzură la mai puţin de o jumătate de oră de la publicare. Dar nu numai căutările despre Zhang Gaoli sau Peng Shuai au eşuat, dar şi silabele din numele lor au fost respinse. Cuvântul “tenis” a fost indisponibil mai multe ore după postarea problematică. Chiar şi grupurile private de ştiri au fost vizate, iar conturile care distribuiau capturi de ecran ale mărturiei lui Peng Shaui au fost suspendate.”
Mesajul este postat, mai cu seamă, pentru iubitorii de ruso-chinezi (cvasi-absenți pe aici, dar extrem de răspândiți în spațiul carpatodanubianopontic)!