Revista Presei – 11 iunie. ” Oameni buni, uitați de vorba „Fă-te frate cu dracu’, până treci puntea!“”
11/06/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 11 iunie! Marți vor mai cădea unele averse slabe de ploaie local în jumătatea estică a teritoriului și numai izolat în vest, potrivit prognozei Vremea.ro. Vântul va sufla moderat spre tare în Dobrogea și slab, cel mult slab până la moderat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi situate în general între 24 și 29 de grade în Transilvania și Maramureș, 27-32 de grade în Banat și Crișana și 25-30 de grade în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova, cu cele mai scăzute valori așteptate în sudul litoralului. In București. ANM anunță: vremea va fi în general instabilă și, în special după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă va fi de 27 – 29 de grade, iar cea minimă de 16 – 17 grade.
Seful DNA Constanta este acuzat de abuz in serviciu si represiune nedreapta. SS nu l-a pus sub control judiciar Procurorul-sef DNA Constanta, Andrei Bodean, a fost audiat, luni, la Sectia de investigare a infractiunilor din justitie. Andrei Bodean nu a facut declaratii la intrarea in sediul Sectiei Speciale conduse de Adina Florea. Inainte de sosirea lui, protestatarii au dat cu vopsea la poartea SS, asa ca procurorul a fost nevoit sa sara peste balta rosie (foto). UPDATE Dupa ce a fost audiat doua ore, Bodean a spus presei ca acuzatiile sunt de abuz in serviciu si represiune nedreapta.”Acuzatiile sunt de abuz in serviciu, represiune nedreapta. Sunt doua instante (care au vorbit despre probe si ancheta – n.red.) si au spus ca persoana respectiva se facea vinovata de infractiunile pentru care a fost trimisa in judecata. (…) Nu pot sa comentez (denuntul – n.red.) pentru ca fac obiectul procedurii judiciare”, a declarat Andrei Bodean, la iesirea de la audiere. In plus, el a precizat ca ca nu are restrictii sa comunice despre ancheta cu presa. Procurorii Sectiei Speciale nu l-au plasat sub control judiciar….Andrei Bodean a declarat pentru Ziare.com ca nu stie in ce dosar a fost citat, dar ca 99% este in urma plangerii facute de avocatul Sorin Calaigii, condamnat definitiv la 4 ani de inchisoare cu executare intr-un dosar instrumentat de Andrei Bodean.”Sorin Calaigii mi-a mai facut facut plangeri penale la Parchetul General, unde am fost audiat ca martor. Nu stiu daca este o plangere noua sau daca acel dosar a fost declinat la SIIJ, dupa operationalizarea acestei sectii”, explica Andrei Bodean. Procurorul DNA spune ca probabil este vorba de acest caz, deoarece tot pentru luni a fost citat la SIIJ si polistitul judiciar de la DNA cu care a lucrat in aceasta ancheta. Bodean a fost unul dintre magistratii constanteni care a protestat fata de modificarile legislative facute la Legile Justitiei si la Codurile Penale.Ancheta in cazul deschis lui Andrei Bodean este instrumentata de procurorul Zarafina Puiu. Integral: http://www.ziare.com
CSM a respins plângerea Inspecției Judiciare față de Cristina Tarcea Secția de judecători a CSM a respins luni, cu majoritatea de voturi, acțiunea începută de Inspecția judiciară împotriva șefei CSM, Cristina Tarcea. Secția a constatat nulitatea absolută a acțiunii disciplinare. Inspecția Judiciară poate face recurs la decizie, potrivit deciziei CSM. Reamintim că în decembrie 2018 Inspecţia Judiciară a finalizat o investigație legată de judecătoarea Cristina Tarcea, pe care a trimis-o în judecată disciplinară la Secția pentru judecatori a CSM. Inspecția Judiciară o acuză pe Tarcea de un presupus ”refuz nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu și nerespectarea dispoziţiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor, abateri disciplinare prevăzute de art. 99 lit. f) și o) din Legea nr. 303/2004”. Potrivit unui comunicat al Inspecţiei Judiciare, acuzaţia privind „refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu” se referă la faptul că şefa ICCJ ar fi refuzat nejustificat să îndeplinească îndatoririle de serviciu cu privire la constituirea completurilor de 5 şi de 2 judecători (prevăzute la art. 31 alin. (1) lit. b) şi art. 32 din Legea nr. 304/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 207/2018). Tarcea nu ar fi pus în discuţia Colegiului de conducere schimbarea componenţei Completurilor de 5 judecători de la Instanţa Supremă (completurile care dau sentinţele definitive la demnitari) în luna iulie, imediat după intrarea în vigoare a modificărilor la legea 304 privind organizarea judiciară (prima dintre cele 3 legi controversate ale Justiţiei, modificate de Coaliţia PSD-ALDE), ci abia la începutul lunii septembrie. Potrivit legii 207/2018 de modificare a legii 304/2004 privind organizarea judiciară, C5-urile nu mai sunt conduse de membrii de drept, precum vicepreședintele ICCJ și șeful Secției penale, ci toți judecătorii din complet sunt trași la sorți. Integral: https://www.g4media.ro
Codul Administrativ a fost modificat: Raman insa pensiile speciale pentru primari Ministrul Dezvoltarii, Daniel Suciu, a prezentat, luni, principalele prevederi ale proiectului Codului Administrativ si a pledat pentru adoptarea lui prin ordonanta de urgenta, adaugand ca acesta este sustinut de catre primari de toate culorile politice.”In toate discutiile, necesitatea si sustinerea Codului Administrativ a venit de la primari din toate partidele politice. Cei pe care ii vedeti aici sustin adoptarea Codului Administrativ prin ordonanta de urgenta, pentru ca nu mai putem astepta. Nu mai avem voie, ca Guvern, ca stat, sa nu ne facem temele vizavi de noua programare a bugetului UE pe urmatorul exercitiu financiar”, a precizat el, intr-o conferinta de presa sustinuta la sediul ministerului. Suciu a prezentat si principalele modificari, in raport cu actul normativ adoptat de catre Parlament si declarat ulterior neconstitutional de CCR. “Proiectul de ordonanta de urgenta este supus procesului de transparenta decizionala. A fost supus dezbaterii in cadrul Comisiei de dialog social in data de 31 mai si a fost amanata decizia pentru sedinta de maine (marti – n.red.). A fost avizat de un numar de 25 de ministere si suntem in plin proces de raspuns la toate observatiile care au fost facute de catre toti cei interesati. Fata de varianta care a iesit din Parlamentul Romaniei, tot ceea ce inseamna reglementarea si transformarea institutiilor publice deconcentrate, a sefilor deconcentratelor in manageri a fost scoasa din Codul Administrativ. De asemenea, tot ce inseamna regimul incompatibilitatilor a fost scos din Codul Administrativ. A fost scoasa si prevederea care facea arhitectii-sefi personal contractual. Exista astazi inca o discutie daca prefectul va fi sau nu functie de demnitate publica sau inalt functionar public, cum este acum. Si fac mentiunea ca, in discutiile cu Comisia Europeana, aceasta si-a dat acordul pentru transformarea functiei de prefect in functie de demnitate publica”, a explicat Suciu. Integral: http://www.ziare.com
Procurorii DNA au descins la Primăria Timișoara și au cerut documente de la Direcția de Urbanism Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au descins, luni, la sediul Primăriei Timișoara, și au solicitat mai multe documente de la Direcția de Urbanism, care au stat la baza emiterii unor autorizații și certificate. Potrivit unor surse judiciare, procurorii DNA au solicitat, luni, mai multe documente de la Direcția de Urbanism din cadrul Primăriei Timișoara. Conform primelor informații, anchetatorii sunt interesați de actele care au stat la baza emiterii unor certificate de urbanism și, ulterior, a unor autorizații de construire. Aceasta, în condițiile în care există diferențe în ceea ce privește regimul de înălțime aprobat în cazul unor imobile de către Primăria Timișoara. Întrebat de către corespondentul Mediafax ce documente au solicitat procurorii DNA, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat: “circa zece autorizații de construcție și certificatele de urbanism conexe”. Săptămâna trecută, primarul Timișoarei a emis o notă internă adresată angajaților din cadrul Direcției de Urbanism. Nicolae Robu le cerea acestora să nu mai solicite atât de multe acte pentru emiterea documentelor de autorizare. “În loc să se dea un minim de avize, cele pe care le impune legea și unde-i lege, nu-i tocmeală, mereu se adaugă tot felul de cerințe. Integral: https://www.hotnews.ro
Deficitul comercial a crescut cu 35% in primele patru luni, la 5 miliarde de euro Deficitul comercial al Romaniei a avansat cu 34,8% in primele patru luni, fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 5,04 miliarde de euro, arata datele publicate, luni, de Institutul National de Statistica (INS). In primele patru luni din 2018, deficitul comercial a fost de 3,74 miliarde de euro, potrivit datelor INS. In primele trei luni din 2019, deficitul comercial era de 3,65 miliarde euro, cu 33,9% mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut. In primele patru luni din 2019, deficitul balantei comerciale a fost de 5,04 miliarde euro, mai mare cu 1,3 miliarde euro decat cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut. In aprilie 2019, exporturile au insumat 5,53 miliarde de euro, iar importurile au insumat 6,92 miliarde de euro, rezultand un deficit de 1,38 miliarde de euro. Fata de aprilie 2018, exporturile din aprilie 2019 au crescut cu 5,7%, iar importurile au crescut cu 10,6%. In primele patru luni, ponderi importante in structura exporturilor si importurilor au fost detinute de masini si echipamente de transport (48% la export si 36,9% la import) si alte produse manufacturate (32% la export si respectiv 30,3% la import). Integral: http://www.ziare.com
București – Timișoara, 16 ore cu trenul – Când ghinionul se combină cu problemele sistemului feroviar Magistrala 900 București – Timișoara are probleme uriașe, timpii de parcurs au crescut cu peste 40% în 25 de ani și când intervine și vremea rea și apar apoi și probleme tehnice, lucrurile devin tragice. Trenul IR 1695 a întârziat șapte ore în noaptea de duminică spre luni din cauza unei furtuni, a problemelor la linia de contact și din cauză că s-a defectat locomotiva.Trenul a plecat la 22.06 din București cu 45 de minute întârziere și a ajuns la Videle (51 km) la 2.52, cei de la CFR explicând că a fost o vijelie puternică, iar linia a fost închisă. Trenul a mai acumulat jumătate de o oră întârziere până la Craiova unde a ajuns cu cinci ore mai târziu decât ar fi trebuit. Întârzierea a continuat să crească, atingând 5 ore și jumătate la Băile Herculane. După Caransebeș s-a defectat și locomotiva și în acest fel s-au mai adăugat 100 de minute întârziere, iar de la Lugoj la Timișoara trenul a recuperat 12 minute. Per total, trenul a ajuns cu 7 ore mai târziu la Timișoara, luni la ora 13.59. Magistrala 900 are mare nevoie de reparații capitale: în 1995 cele mai rapide trenuri IC făceau 6 ore și 25 minute pe cei 533 km dintre București și Timișoara, iar acum niciun tren nu face sub 9 ore și 10 minute. Integral: https://monitorizari.hotnews.ro
Raport CE: România va pierde 7,8 milioane de locuitori, 40% din populație, până în 2060 dacă se dublează migrația. Vor pleca oamenii cu educație înaltă și calificați România ar putea pierde 40% din populație, în special cea activă, în scenariul în care migrația intra-UE s-ar dubla. Asta arată cel mai recent raport al Comisiei Europene. Analiza privind scenariile demografice explică faptul că în România efectul unui asemenea exod al creierelor, al oamenilor calificați și educați, ar avea un impact demografic direct. Dacă scenariul s-ar adeveri, în diaspora ar ajunge o populație cu origini românești mai mare decât în țara de origine. În ultimii 25 de ani, cele mai mari pierderi demografice din cauza migrației au avut loc în țările din Estul Europei. În cazul în care migrația din ultimii ani persistă (circa 200.000 de emigranți pe an), populația din România s-ar reduce de la 19,9 milioane în 2015 până la 13,8 milioane până în 2060 (un declin de 30% al populației), arată raportul Comisiei Europene (CE). În cazul unei dublări a migrației din România spre alte țări din UE, România ar putea pierde aproximativ 40% din populație până în 2060, asta înseamnă circa 7,8 milioane de cetățeni, potrivit analizei. Este cea mai mare pierdere vehiculată într-un raport oficial până acum. Practic, în România ar rămâne sub 12 milioane de locuitori.Proiecția populației României, făcută de Eurostat, arată că pe 1 ianuarie 2020, adică anul viitor, România va ajunge la 19 milioane de locuitori și e posibil să scadă sub 19 milioane de locuitori până la finalul anului. În anul 2080, în scenariul de bază luat în calcul de Eurostat, populația va ajunge la 14,5 milioane de locuitori. În scenariul în care migrația va fi una ridicată, populația ar urma să ajungă la 14 milioane de locuitori în 2080.”Statisticile din 2015 indică faptul că aproape 5 milioane de români lucrează în străinătate, potrivit unui studiu publicat în Revista Română de Statistică. “Dintre aceștia 68% trimit bani familiilor lor. Principalele țări de destinație ale românilor sunt: Italia, cu peste 1 milion de migranți români, Spania cu peste 650 mii migranți români și Germania cu 590 mii migranți români. În 2014, remitențele în România au reprezentat 1,7% din PIB”, mai arată studiul citat. Integral: https://www.edupedu.ro
Chișinău: SOS, București! Evaluări provizorii privind evoluțiile din R. Moldova: Situația de la Chișinău reprezintă, pe scurt, un SOS geopolitic pentru București. Din păcate, devine sigur că nici acesta nu va fi auzit. Corifeii noștri dâmbovițeni nu mai știu să ocolească taifunuri. Prioritatea zero a României redevine re-educarea geopolitică a „elitei” dâmbovițene. Evoluțiile în curs din R. Moldova au creat premise pentru destabilizări pe termen mediu și lung ale situației politice și de securitate din regiune. Tensiunile geopolitice și conflictele politico-instituționale de la Chișinău manifestă deja, de asemenea, tendințe solide de cronicizare. Federația Rusă revine geopolitic în R. Moldova, pe baza unui compromis (cel puțin de ordin tactic) cu UE și SUA, care prevede prioritar izolarea PDM și a oligarhului Vladimir Plahotniuc, epurarea instituțiilor statului de controlul absolut al acestuia, dezoligarhizarea țării – cu prețul amânării disputelor strategice privind direcția geopolitică viitoare a R. Moldova și a disputelor-conexe (inclusiv/prioritar federalizarea R. Moldova).Este posibil să asistăm în următorii ani la o revenire geopolitică a Federației Ruse în întreaga regiune (R. Moldova, Ucraina, estul Europei etc.), pe baza unor înțelegeri strategice în acest sens cu ceilalți actori relevanți la nivel regional (UE) sau global (SUA). Reculul influenței SUA și UE în regiune poate afecta grav interesele României, care a rămâne anchilozată într-un amatorism primejdios de poziționare externă (fără capacitatea de a intui – nicidecum de a participa la cristalizarea acestora – noile scheme geopolitice hibride din plan regional). Influența României în R. Moldova se află pe un trend descendent, confirmat de dezinteresul Chișinăului și deopotrivă al actorilor externi (Rusia, UE, SUA) de a include România în jocul de dialog, evaluare, conciliere, negociere, decizie. România nu mai are posibilități de a conta, în actuala etapă, în R. Moldova, urmare a absenței unei politici pro-active a diplomației românești la vârful ei în raport cu R. Moldova și în general în regiune. Decidenții de la București în planul politicii externe (Președintele, Guvernul, MAE) nu au gestionat corect și inspirat șansele de implicare geopolitică oferite de situația post-electorală din R. Moldova. Este greu de crezut că, în condițiile menținerii actualei liniști instituționale inerte la București, România își va putea recupera în următoarele luni pierderea masivă de influență pe care a înregistrat-o, din diferite cauze în R. Moldova (inabilități, frici, absența coordonării pozițiilor între Palate, un mod desuet – fără inițiative, fără asumări, fără politici pro-active etc. – de a gestiona politica externă etc.). În ultima perioadă, diplomația noastră neangajantă, lipsită de viziune, claritate, curaj, inițiative pro-active etc. a redus nivelul de credibilitate și apreciere al României sub nivelul de care se bucură în plan mondial, spre exemplu, Estonia (țară cu cca 1,3 milioane de locuitori și care celebrează în aceste zile, în premieră, atingerea obiectivului pe care România l-a ratat la CS al ONU). Noul eșec diplomatic al României impune abordări critice și neipocrite, fără menajamente, pentru ca țara noastră să evite rușinea de a mai produce eșecuri de acest gen / de acest nivel în perioada următoare….Pe termen lung se confirmă politica de vasalitate a actorilor politici din R. Moldova față de agenții externi ai schimbării. Înregistrările cu “președintele” Dodon au confirmat că acesta este un soldat modest al Kremlinului, fără fast și anvergură, un soldat umil rămas fără solda lunară de la Împărat. Un soldat-târgoveț, care negociază plata chiriei pentru iatacul în care își dezbracă tunica… Nici oponenții săi politici nu par a evada din blestemul R. Moldova de a produce acțiuni politice de proastă factură. După ce și-au securizat divorțul de Partidul Socialiștilor prin jurăminte de credință, Memorandumuri etc., vectorii “pro-europeni” s-au grăbit să propună “pacea cu dușmanul” la prima batistă albă fluturată de emisari străini (Hahn, Kozak etc.). Este evident că și politicile acestui spațiu sunt atinse în mod fatal de lipsa de viziune, de responsabilitate și de decență etică a unor actori cu roluri neconvingătoare în vodevilurile de la Chișinău. Integral: http://www.contributors.ro
Mihai Sora: Cu Dodon? Oameni buni, uitați de vorba „Fă-te frate cu dracu’, până treci puntea!“. Ea nu înseamnă nici înțelepciune, nici pragmatism salvator, nici iscusință conjuncturală. Vorba aceasta (și tot ce implică ea) reprezintă nenorocirea însăși, forma cea mai perversă a compromisului, impuritatea cea mai fetidă și înspăimântătoare. Odată legat de necurat, nu doar îl legitimezi, dar accepți să-i îmbraci costumul, să te umpli de conținutul lui întunecat. Și nicio împielițare nu rămâne fără urmări. Știm, politica nu privilegiază curăția sufletească, onoarea, dezinteresul. Dar sunt alianțe, strângeri de mână, înfrățiri care s-au lăsat, de-a lungul istoriei, cu morți pe caldarâm, oameni putrezind în beciuri ori înghețând sub viscolul Siberiei. Nu, nicio împielițare nu rămâne fără urmări: nici în înalta sferă a politicii, nici în banala viață a omului de rând. Sursa: https://www.facebook.com
Camarazi adevărați! Un jandarm îşi bate partenera împreună cu colegii de la muncă …”Nu de puține ori l-am văzut venind cu alți 7-8 jandarmi acasă, toți îmbrăcați în echipamentul de intervenție”, a povestit un vecin. ”Problema e că el nu are parteneră, ci doar o gonflabilă la care-i spune așa. De câteva ori i-a urlat să-i deschidă ușa, și cum asta nu s-a întâmplat, idiotul și-a spart singur ușa. Eu am încercat să-i explic că e stupid ce face, dar n-ai cu cine. E jandarm, n-are creier deloc.”Întrebat de ce insistă să-și bată partenera aproape zilnic, jandarmul s-a explicat imediat. ”De când lucrez la Jandarmerie, cele mai multe felicitări le-am primit pentru intervenția din 10 august 2018, când am bătut și gazat foarte mulți cetățeni pașnici”, a explicat el. ”Și mă gândesc că dacă o bat des pe partenera mea, care e tot timpul pașnică, sigur voi fi promovat de șefii mei sau de doamna Carmen Dan.” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Va doresc o zi linistita! @Desy
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Bună dimineața!
Veorica este un model de prostie în variantă continuată. – ”Eu cred că normalitatea e cooperarea interinstituțională și am spus mereu că din partea premierului există toată disponibilitatea de cooperare. Cred că dincolo de lupta politică România are nevoie de obiective unde să existe cooperare. Trebuie să avem un punct de vedere referitor la Republica Moldova. O să vorbesc și cu MAE și cu Administrația Prezidențială.”
https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-radio_tv-23197422-viorica-dancila-trebuie-avem-punct-vedere-referitor-moldova-vorbesc-mae-presedintie.htm
Bună dimineața!
Cap de mătură a zis că vorbește „cu MAE” sau „cu Maia”? 🙂
Buna dimineața
Mai ziceam de datele economice ,apar noi și noi dovezi despre dezastrul -nu cred ca e exagerare -economic in care s a afundat România …..buba începe sa se spargă și nenorociții nu se lasă;acum pensii speciale pentru primari…..de unde bani când România se împrumuta in fiecare minut ?
http://www.ziare.com/europa/moldova/de-ce-s-a-rupt-romania-de-ue-si-sua-in-criza-de-la-chisinau-mizele-aliantelor-imposibile-si-tradarea-bucurestiului-interviu-1565010
Bună dimineața!
https://unimedia.info/ro/news/9ba52b641bb748c1/fost-presedinte-al-cc-comisia-de-la-venetia-va-concluziona-ca-si-parlamentul-si-guvernul-sunt-legitime.html?utm_source=Site%20Widgets&utm_medium=Trend%20News%20Widget&utm_campaign=Trend%20News%20Widget
„Fostul președinte al Curții Constituționale Victor Pușcaș consideră că Comisia de la Veneția va emite o concluzie prin care va recunoaște că atât Parlamentul, cât și Guvernul sunt legitime. Potrivit lui, dacă din punct de vedere politic, pentru Republica Moldova are importanță atitudinea altor guverne, altor președinți ai statelor străine, atunci din punct de vedere juridic importanță are poziția Comisiei de la Veneția.”
Asta, prin ricoșeu, va fi o scaltoacă și pentru c(ne)c(r?)-ul lui dormeanov!…
Interesant, merită citit!
https://www.rfi.ro/politica-112156-sorin-ionita-plahotniuc-inventie-structuri-bucuresti?fbclid=IwAR2kkzgOmTyvb9HyTom7wY0m23vkoTFc0cviEO0yyrnJN4Gb9roBsjrfblc
Buna ziua
Posibil ca SIE sa fi pățit cu plahotniuc ce a pățit SRI cu guitza; in loc sa fie cei doi “controlați” s a ajuns la situația inversa
Salutare!
Ca de obicei, marile puteri isi dau mana conform propriilor interese.
Moldova este insignifianta, prezentand ceva interes doar prin pozitie.
Iar in Romania decidentii sunt niste pitici/mascarici politici, recunoscuti doar la Videle, fara nici un fel de contacte internationale.
Jale mare peste tara…
Buna ziua
Eu cred ca nici la Videle nu sunt recunoscuți;nu caut dar una din cele doua din zona-veorica sau carmenutza au candidat la niște alegeri locale și au pierdut
Cel putin una din cele doua dame e “recunoscuta” in zona. 🙂 🙂
Ioan Stanomir pune punctul pe i:
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/falsul-dezghet-pesedist/
Ce spuneam ieri: 🙂
“Deci Melescanu e bine-merci, Carmen Dan-asemenea, Veorica e pe cai mari, Teodorovici se incalzeste pt. postul de vice.”
Il trimit, oare, sa-l consilieze pe Dragnea, la Rahova?
“Darius Vâlcov, așteptat astăzi la instanța supremă, unde ar urma să înceapă judecarea procesului său în apel / În primă instanță a fost condamnat la 8 ani de închisoare”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23197874-darius-valcov-asteptat-astazi-instanta-suprema-unde-urma-inceapa-judecarea-procesului-sau-apel-prima-instanta-fost-condamnat-8-ani-inchisoare.htm
Buna ziua!
http://www.ziare.com/europa/moldova/cine-este-plahotniuc-de-e-nevoie-de-sua-ue-si-rusia-pentru-a-l-da-jos-si-care-e-legatura-lui-cu-romania-interviu-1565018
“UE intelege nocivitatea lui Plahotniuc. Rusia are nevoie ca de aer sa dea dovada de buna credinta macar pe un subiect comun cu UE si SUA.
Iata de aia rusii se ostenesc cel mai mult sa scape de micul dictator care s-a considerat cel mai smecher din lume.”
https://www.hotnews.ro/stiri-international-23197929-criza-politica-chisinau-igor-dodon-convocat-sedinta-consiliului-suprem-securitate.htm
„12.00 Comisia de la Veneția confirmă că a primit solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, prin care se cere avizul urgent cu privire la ultimele decizii ale Curții Constituționale din Republica Moldova, inclusiv cu privire la condițiile de dizolvare a Parlamentului. Într-un răspuns remis ZdG, Comisia precizează că va pregăti un aviz care va fi adoptat în cadrul ședinței plenare din 21 iunie.”
Celeritate maximă – doar 10 zile!
Să-i văd pe jivinele din „curtea” prostituțională a lui dormeanov, ce fac?
Buna ziua. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/pnl-va-depune-miercuri-motiunea-de-cenzura-impotriva-guvernului-dancila-surse-1145446 Nu trece motiunea , Dancila i-a cumparat pe rebeli (Firea, Ciolacu etc) cu rectificare bugetara generoasa pentru toti
Asta ar explica multe, inclusiv pozitia lui Mele.
Sabin Orcan (care cam stie cum merge treburile pe la “servicii” 🙂 ).:
„Domnul Plahotniuc este după părerea mea, dacă mai există libertate de exprimare, în afară de faptul că e un mafiot, după părerea mea, dar tot după părerea mea, domnul Plahotniuc este agent al Serviciului de Informații Externe, adică serviciul de spionaj al României, a fost racolat de serviciul de spionaj al României, crescut ca să fie de partea bună, să nu fie cu rușii, dar eu cred că domnul Plahotniuc este agent dublu și cât iubește SIE din România, domnul Plahotniuc iubește și FSB-ul din Rusia.”
https://newsweek.ro/actualitate/sabin-orcan-plahotniuc-lucreaza-pentru-serviciile-secrete-din-moldova?fbclid=IwAR3Teu27uyibhqTo91K7PR92kOP7R88PYc8bGm_J0l-Dd07Intri0oa1jwU
…”merg treburile”, cu scuze.
Bună ziua!
Angajații din sistem le dau o palmă membrilor „curții prostituționale” de la Chișinău:
https://unimedia.info/ro/news/ce8d7c4ad037d801/au-dat-dovada-de-lipsa-de-independenta-in-procesul-de-luare-a-deciziilor-consiliul-uniunii-avocatilor-isi-exprima-ingrijorarea-fata-de-hotararile-adoptate-de-curtea-constitutionala.html?utm_source=Site%20Widgets&utm_medium=Trend%20News%20Widget&utm_campaign=Trend%20News%20Widget
„Consiliul Uniunii Avocaților își exprimă totuși îngrijorarea față de hotărârile adoptate de către autoritatea de jurisdicție constituțională, deoarece în calitate de garant al supremației Constituției, nu a asigurat realizarea principiului separării și buna funcționare a puterilor în stat, dând dovadă de lipsă de independență în procesul de luare a deciziilor.”
Am mai „văzut” filmul ăsta!…
https://www.aktual24.ro/iohannis-a-facut-ordine-in-guvern-dancila-il-umileste-in-public-pe-melescanu-pentru-declaratiile-privind-situatia-din-republica-moldova/
Se pare ca mai pleaca unii din guvern, desi ar trebui sa plece toti:
https://www.aktual24.ro/carmen-dan-si-melescanu-la-tomberon-mai-raman-in-guvern-doar-pana-la-sfarsitul-lunii-dancila-vom-lua-o-decizie-despre-fiecare-portofoliu-in-parte/
Iese scandal!
https://www.aktual24.ro/razboi-intre-cotofene-dancila-o-scoate-pe-plumb-de-pe-lista-comisarilor-europeni-lista-cu-cinci-nume-trimisa-la-bruxelles/
“Dar, mai ales, Dancila, stiind obsesia institutiilor UE cu cotele de femei, propune cinci nume (Eugen Teodorovici, Dan Nica, Mircea Geoana, Vasile Dancu si Victor Negrescu) de barbati posaci. Femeile balcanice crescute in comunism, astea imbracate in covor si cu coafura de David Bowie ca Dancila, sunt cele mai mari misogine”, a scris Alexe pe Facebook.”
Nu s-a schimbat nimic și nu au învățat nimic, în continuare se aplică principiul ”câinii urlă, caravana trece”.
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23198915-motiunea-anti-melescanu-fost-respinsa-senatori.htm
Stăpâni identici cu ai Veoricăi! – ”Republica Moldova își mută ambasada din Israel din orașul Tel Aviv la Ierusalim. Decizia a fost anunțată cu puțin timp în urmă de Pavel Filip, cel care deține funcția de premier în exercițiu.”
https://www.stiripesurse.ro/pavel-filip-premierul-moldovei-ocheaza-am-mutat-ambasada-din-israel-din-tel-aviv-la-ierusalim_1358331.html
Bună seara!
Păi, ce să ne mai mirăm? Avigor Lieberman, evreu originar din Basarabia, e unul din pretinii lui bibi!…
buna seara e tara cu doi premieri (papi) care se afurisesc reciproc. filip sa plece in exil la avignon (ierusalim) si sa stea acolo cateva zeci de ani.
Bună seara!
Observai, parcurgând opiniile politeienilor de azi – @Tzepelica, @radu2, @cedric, @mar (plus subsemnatul! 🙂 ) – că ciuma roșie, care „n-a înțeles nimic” chiar vrea să piardă TOATE ALEGERILE! Jigodiile „fac totul” ca să enerveze lumea!
Să facă „totul” în continuare! Au trecut două săptămâni de la europarlamentare, s-au făcut, zilele trecute, de mirul lumii cu locul de la ONU și cu „ievaluarea” situației de peste Prut, așa că vor avea un „decont” mai mult decât „superb”! Ioan Stanomir zicea, parcă pe Newsweek, că „psd trebuie să dispară!” Să aibă gura/tastele de aur!…
Să fiu în locul opoziției – ce-i include pe cei de la USR+ -, precum și „opoziția” pfl-pmp-pro_ro-minorități și, mă rog, iudemereu, plus rebeli psd-alde… aș crea un set de condiții ca psd-alde să rămână la guvernare, dar doar ca gestionari, până la parlamentarele din 2020!… Nu știu, acum cum se poate face asta (mă mai gândesc și, dacă-mi vine vreo idee, glăsuiesc! 🙂 ), însă cred că au și cei amintiți mai sus „strategi”!…
„Poliția e cu noi!” Mă rog, nu toată, dar e un început!
https://unimedia.info/ro/news/fd9c04bdca526889/maia-sandu-catre-politistii-care-au-spus-ca-sustin-noul-guvern-intelegem-in-ce-conditii-complicate-a-trebuit-sa-luati-aceasta-decizie.html?utm_source=Site%20Widgets&utm_medium=Trend%20News%20Widget&utm_campaign=Trend%20News%20Widget
Și imagini de la protestele p(s)d, din Chișinău:
https://unimedia.info/ro/news/6b6a5a62a654da1c/foto-video-consecintele-protestelor-pd-din-piata-gunoaie-sticle-si-plastic-lasate-in-strada.html
Buna seara….încep sa cred ca oug 114-aia care între altele are și taxa pt companii “Telecom”-nu era despre bani/e despre stoparea investițiilor in telecomunicații/de ceva timp conexiunea la internet-cel putin la mine- e slaba/Netflix abia se încarcă, Accesări foarte greu….nu sunt prosti sunt ticăloși
Baiatul asta va fi placut in curand, oricate tampenii si combonatii tembele va fi facut el inainte:
https://www.g4media.ro/remus-borza-dupa-ce-a-fost-concediat-de-dancila-avem-14-milioane-de-bugetari-multi-plimba-aer.html
Si, apropos, se mentiona ca in Republica Moldova colapseaza sistemul sanitar in mod total, mai mult sau mai putin in mod intentionat?
Sa fim atenti ca in Romania in ultimele zile s-a luat pe aceeasi cale (in mod total). Eu nu inteleg la mai folosesc nici serviciile, in legatura cu asta.
Buna seara.
Buna seara. https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/teodor-melescanu-nu-mi-dau-demisia-nu-sunt-prost-1145670 Inca unul care ”nu vrea sa plece ca prostul din viata si functie” Sa ai 80 de ani, pensie din diplomatie, pensie speciala de parlamentar, pensie de ofiter dracu mai stie de care si ce grad si totusi sa te agati de functie pana iesi cu picioarele inainte chiar ca e de noaptea mintii..
buna dimineata
moldova in avangarda psd, iar el presidente are nevoie de meditator cl 8-a
http://www.ziare.com/europa/moldova/daca-dragnea-anuleaza-alegerile-din-26-mai-bucurestiul-de-sub-scaun-1565126
sau oligarhii de capul lor cu bibi si co.
sau sua gave up on ro of psd – cea mai buna dovada ca sua considera psd toxica