Revista Presei 11 ianuarie / Starea naţiunii gri, bugetul în ceaţă
11/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de vineri. Vineri, valorile termice vor continua să crească, iar în cursul zilei vor fi precipitaţii, predominant sub formă de ploaie în Oltenia, Muntenia şi cea mai mare parte a Dobrogei, mixte în Banat şi pe arii restrânse în Crişana şi sudul Moldovei, iar în Maramureş şi nordul Transilvaniei va ninge slab, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie. Noaptea vor fi ninsori în sud-vestul, centrul şi nordul ţării, iar în sud şi sud-est precipitaţiile vor fi mixte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Valorile termice vor continua să crească, astfel încât maximele vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar minimele se vor situa, în general, între -10 şi 0 grade.
În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros şi, mai ales în cursul zilei, vor cădea precipitaţii, predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maxima, mai ridicată faţă de ziua precedentă, va fi de 3…4 grade, iar cea minima de -6…-4 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 3753 RON; 1 USD = 3. 3393 RON; 1 EURO = 1. 3102 USD; Francul elvetian 3. 6191 RON. Gramul de aur 178.5610 RON.
Guvernul anunţă cheltuieli cu salariile bugetare mai mari cu un miliard de euro în 2013. Premierul Ponta a pus ieri pe masă liniile bugetului pentru 2013: creştere economică de 1,8%, un curs de 4,5 lei/euro, venituri de 207 mld. lei (+5%), cheltuieli de 212 mld. lei, (+3,7%). Cheltuielile salariale pentru bugetari cresc cu peste un miliard de euro (4,9 mld. lei). Premierul Victor Ponta a prezentat ieri, la Palatul Victoria, proiectul de buget de stat pentru anul 2013. Bazat pe un curs valutar de 4,5 lei pentru un euro şi un PIB estimat la 139,8 miliarde de euro, bugetul prevede venituri de 46 miliarde de euro şi cheltuieli de 49 miliarde de euro. Deficitul bugetar de 3 miliarde de euro, adică 2,1% din PIB, va fi finanţat în mod egal din surse interne şi externe. A fost prima dată când un guvern a pus pe masă datele bugetului într-o prezentare PowerPoint şi într-o formulă deliberat mai prietenoasă. Bugetul a fost însă prezentat în miliarde de euro, fără să fie indicat un curs mediu pentru 2013. Acesta a fost indicat de premier la 4,5 lei pentru un euro. Guvernul a încercat să explice câţi bani strânge la buget şi unde merg aceşti bani, dar nu a dat şi comparaţiile cu anii anteriori pentru a ilustra politica sa. Prezentarea nu a adus noutăţi mari faţă de estimările anterioare de construcţie a bugetului, ci doar forma a fost pentru prima dată mai accesibilă, evidenţiindu-se dorinţa oficialilor de a pune datele mai pe înţelesul publicului. Acest exerciţiu de transparenţă nu a mai fost făcut până acum. Însă comparaţia faţă de anul trecut arată că guvernul mizează pe o creştere a PIB de 1,8%, care este considerată de mulţi specialişti ca fiind nesustenabilă, şi deci pe o creştere a veniturilor care poate fi pusă rapid sub semnul întrebării dacă estimările de creştere nu se adeveresc. Integral in Ziarul Financiar
Prezentarea premierului Ponta: starea naţiunii este gri, bugetul e în ceaţă. Premierul Victor Ponta cunoaşte în detaliu pe ce va cheltui statul banii publici, dar nu explică de unde va face Guvernul rost de aceşti bani în 2013. Cifrele prezentate ieri de Victor Ponta arată că la bugetul de stat vom avea venituri de 46 de miliarde de euro şi cheltuieli de 49 de miliarde de euro în acest an, rezultând un deficit de trei miliarde de euro. Dacă despre cheltuieli premierul a vorbit mai bine de o jumătate de oră, detaliind până la cele mai mici amănunte unde se vor duce banii, despre venituri nu a vorbit aproape deloc. De altfel, nici prezentarea completă, în format electronic, nu detaliază în niciun fel sursele din care se va alimenta bugetul de stat. Premierul ar fi trebuit să arate cât ar putea încasa din TVA, impozite pe venituri şi salarii, impozite pe profit sau din alte astfel de taxe, aşa cum a arătat cât se va cheltui cu salarii, pensii, investiţii, asistenţă socială, bunuri şi servicii, dobânzi etc. Fără a explica din ce surse va avea Guvernul 46 de miliarde de euro (venituri), premierul ne pune în situaţia de a-l crede pe cuvânt că va face rost de aceşti bani. Cât despre viziunea Guvernului asupra viitoarelor cheltuieli, care a fost prezentată pe larg, vă propunem în continuare o sinteză a principalelor direcţii creionate de Ponta. Integral in Adevarul
Președintele CSM, Oana Hăineală, despre scandalul fără precedent din magistratură: “Alegerea mea a deranjat anumiți politicieni”. Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul Oana Schmidt-Hăineală, a acordat în exclusivitate pentru Evenimentul zilei un interviu în care vorbeşte despre punctul fierbinte al actualităţii: bătălia pentru controlul asupra Justiţiei. EVZ: Sunteţi după finalul mandatului de vicepreşedinte al CSM şi începutul mandatului de preşedinte al Consiliului, alegere care ne-a adus într-o situaţie de scandal, în ciuda faptului că pentru activitatea de anul trecut Consiliul a fost reliefat pozitiv în rapoartele Comisiei Europene. Cum comentaţi? Oana Hăineală: CSM a fost menţionat atât în raportul de progres din vară al Comisiei Europene, cât şi în avizul dat de Comisia de la Veneţia tocmai pentru modul în care a înţeles ca, în cadrul evenimentelor din vara anului trecut, să apere independenţa Justiţiei. Şi consider că asta este cea mai mare realizare a anului trecut: faptul că, în sfârşit, CSM şi-a îndeplinit în totalitate rolul său constituţional. Pentru că noi nu avem numai un rol de manager al sistemului, să organizăm concursuri, să facem numiri, promovări ş.a.m.d. Rolul nostru este acela de a garanta independenţa Justiţiei, iar această garantare are şi o altă componentă: dreptul şi obligaţia Consiliului de a lua atitudine ori de câte ori apar acte sau împrejurări care lezează independenţa acestei puteri a statului. Integral in EVZ
PNL pregăteşte o mare surpriză – partidul lui Antonescu se mută în altă familie. ”Decizia e ca şi luată”. Mutare surprinzătoare a partidului lui Crin Antonescu. Surse din conducerea PNL au declarat pentru gândul că în 2013 partidul se va afilia familiei popularilor europeni (PPE), decizia urmând să fie luată în forurile statutare ale partidului. “Decizia este ca şi luată. PNL va deveni în acest an membru al Partidului Popular European”, au precizat pentru gândul sursele citate. Într-un interviu acordat în toamna lui 2012 unui ziar spaniol , liderul PNL Crin Antonescu afirma că “se uită cu interes la PPE”.Fără a preciza clar care este poziţia sa, liberalul a spus că în interiorul PNL există o “importantă componentă conservatoare”, care situează partidul mai aproape de PPE. “Este posibil ca în 2013 PNL să se afilieze familiei popularilor europeni. Acesta a fost un proiect mai vechi al PNL din 2002 şi nu cred că a fost abandonat”, a declarat, ieri, pentru gândul vicepreşedintele PNL, Marian Petrache, preşedintele PNL Ilfov. Din familia popularilor europeni fac parte în acest moment PNŢCD, PDL şi UDMR. În vară, popularii europeni au avut o reacţie vehementă împotriva suspendării preşedintelui Traian Băsescu, criticând acţiunea rapidă declanşată de USL. Liderul popularilor europeni din Parlamentul European a refuzat în timpul campaniei pentru demiterea preşedintelui să se întâlnească cu premierul Victor Ponta, acuzând USL că nu respectă regulile statului de drept. Mai mult, popularii europeni au cerut în timpul scandalului de plagiat în care a fost implicat social-democratul demisia premierului Ponta. Afilierea PNL la PPE este puternic susţinută în interiorul PNL de vicepreşedintele Sorin Frunzăverde, cel care a avut o contribuţie majoră şi la afilierea PDL la familia popularilor europeni. Mai mult, Frunzăverde a înregistrat la OSIM denumirea de Partid Naţional Popular Liberal. Într-o declaraţie acordată gândul la finele lui 2012, vicepreşedintele PNL a explicat că această înregistrarea nu a avut la bază afilierea la familia popularilor europeni, ci blocarea acestei denumiri. “PNL poate intra în PPE cu denumirea de PNL, nu ar trebui schimbată dacă este cazul”, afirma Frunzăverde. Integral in Gandul.
Curtea de Apel Bucureşti cere revocarea tuturor membrilor CSM. Nemulţumirea a pornit de la “comportamentul nedemn” al lui Horaţiu Dumbravă, membru CSM. Curtea de Apel Bucuresti, care are 188 de judecatori, cat aproape sase curti de apel din tara, va cere revocarea tuturor membrilor CSM. Motivul principal al nemultumirilor de la CA Bucuresti : comportamentul nedemn al judecatorului Horatiu Dumbrava ( ales in CSM de curtile de apel) la alegerile de vinerea trecuta de la CSM, implicarea in jocurile politice pentru subordonarea Justitiei. De asemenea, majoritatea judecatorilor de la aceasta instanta sunt nemultumiti si de prestatia altor membrii CSM, precum Serban Alexandru, Adrian Neacsu, Mona Lisa Neagoe, tot pentru ca fac jocurile ministrului ales politic , Mona Pivniceru. Rasturnare de situtie la Curtea de Aoel Bucuresti: desi campania pentru convocarea adunarii generale de revocare din CSM a Alinei Ghica, candidata la functia de vicepresedinte, a fost pornita de Viorica Costiniu , prietena de notorietate a ministrului Justitiei Mona Pivniceru, judecatorii de la aceasta instanta vor cere revocarea, in principal, al lui Horatiu Dumbrava , ales tot de curtile de apel, “pentru comportament nedemn la sedinta de alegeri de vinerea trecuta de la CSM, cand Dumbrava, urmat de Neacsu, Serban, Neagoe, s-au implicat in jocurile politice ale ministrului Mona Pivniceru. Integral in Romania Libera
“Regele asfaltului”, omul de afaceri Dorinel Umbrarescu, a fost prins in aeroport cu cartuse ascunse in bagaje. Dorinel Umbrarescu, supranumit “regele asfaltului”, s-a ales cu dosar penal dupa ce a fost prins pe Aeroportul Bacau cu 15 cartuse de vanatoare dosite in bagaje. Surse neoficiale sustin ca omul de afaceri se ducea la vanatoare pe domeniul de la Balc din judetul Bihor, detinut de Ion Tiriac. “In urma controlului efectuat astazi cu ocazia imbarcarii pasagerilor la o cursa aeriana pe relatia Bacau – Oradea, in bagajul unui pasager au fost gasite 15 cartuse de vanatoare. Barbatul in cauza, in varsta de 51 de ani, a fost condus la sediul Postului de Politie Transporturi Aeriene Bacau, unde a declarat ca este detinator legal de arma de vanatoare iar munitia a fost uitata in bagajul de mana cu care calatorea. Cartusele au fost ridicate in vederea cercetarilor iar in cauza s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de nerespectarea regimului armelor si munitiilor”, a declarat Narcisa Butnaru, purtator de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Bacau. Cu toate că Poliţia confirmă acest lucru, Lucian Sion, directorul Aeroportului Bacău, îl „acoperă” pe Umbrărescu şi declară cu convingere că omul de afaceri nu avea la el niciun fel de armă, însă nu spune nimic despre cartuşe.Integral in Adevarul.
Papahagi: Zeroul de după virgulă s-a supărat pe virgulă. Adrian Papahagi scrie, pe Facebook, că “zeroul de după virgulă s-a supărat pe virgulă”, după ce consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a scris, la rândul său, pe reţeaua de socializare despre Ungureanu şi Papahagi, catalogându-i drept “două virgule în politica românească”. Amuzant: zeroul de după virgulă s-a supărat pe virgulă! Punct.”, scrie Papahagi pe Facebook. Anterior, consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a scris, tot pe Facebook, că Mihai Răzvan Ungureanu şi Adrian Papahagi “se fac că nu îl cunosc pe Traian Băsescu, omul care i-a promovat”, el adăugând: “Mă încăpăţânez să cred că lipsa caracterului nu e o condiţie să ajungi mare în politică”. “Două virgule în politica românească. MRU, promovat Ministru de Externe, şef SIE, premier. De Traian Băsescu. Papahagi, urcat pe scenă de acelaşi Traian Băsescu, în campania pentru referendumul de demitere din vară. Observ cu amărăciune cum amândoi se fac că nu îl cunosc pe Traian Băsescu, omul care i-a promovat. Pentru unul e un model ce nu trebuie urmat, pentru celalalt e un fel de paria.Totuşi, mă încăpăţânez să cred că lipsa caracterului nu e o condiţie să ajungi mare în politică. Poate doar vreo virgulă pe acolo…”, scrie Lăzăroiu. “Nu ştiu ce observaţi, domnule Lăzăroiu, dar sunteţi într-o gravă eroare. Habar n-am unde aţi găsit ideea cu “paria”… Nu m-am dezis de Traian Băsescu şi nu o voi face. Socotesc, dimpotrivă, că mi-am asumat o luptă grea într-un moment ingrat, pentru Traian Băsescu şi pentru valorile în care cred, fără să trag vreun folos din asta. Nu văd ce mi se poate reproşa. Mi-ar părea rău să cred că v-aţi pierdut discernământul”, a scris Papahagi. Integral aduce Mediafax.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Eu cred ca platim, si platim scump. Eu cred ca a fost o greseala de la inceput mai intii nesolidarizarea manifesta cu Traian Basescu cind a luat singur taurul de coarde cu masurile “dure”, iar apoi prin disocierea, prin grija de a nu fi vazuti impreuna sau de mana cu TB. 🙂 Incepand de la scriitorii si continuind cu noi toti. (chiar si cind spuneam: sa mai stea ascuns ca e bine sa nu il vada nimeni ) L-am lasat singur, si am facut toti un pas inapoi, ca la ofsaid, sa il fluiere tot stadionul.
Luati exemplu cum nu se disociaza ai lor de nenorocitul de Iliescu. Ce daca, fetele noastre frumoase ar fi purtat tricouri cu textul I (inima) Traian in loc de I (inima) NYork ? Am fi pierdut alegerile mai rau decit le-am pierdut ? Nu cred. Dar ne-am fi aratat mai dintr-o bucata si mai putin isterici decit suntem.
buna dimineata 🙂
Buna TDS,
Ce a fost, a fost. Trebuie astazi gandit out-of-the-box
Anuntand personal taierea salariilor/pensiilor, Base a facut un sacrificiu (de imagine) inutil.
Pe care trebuia sa-l faca Boc sau un ministru (de finante), un sacrificabil.
E ca la sah, unde poti face un sacrificiu de nebun, tura, regina dar nu poti sacrifica niciodata regele.
Imaginea negativa (ura milionului de bugetari) s-a transferat asupra a tot ce insemna anti-(PSD, PNL, PC).
Votul a fost negativ.
PS
Nu mai zic de atacurile pripite la adresa unor persoane cu imagine buna (Arafat)…
E binecunoscuta opinia asta Tzepi. E a strategilor de la masa cu tuica si cirnat vita/porc (patrician) in mat de oaie. Pe mine nu ma framinta ce au gresit ei …. ci ce am gresit noi… si nici macar noi …. ci eu. Caci nu ma pot schimba decit pe mine, pe ceilalti nu sunt in stare 🙂
Vaz ca n-ai reusit sa scapi de obsesia carnatilor in mat de oaie nici acu`, dupa sarbatori.
Fa, totusi, un efort de vointa, sunt convins ca poti.
Recomand un coniac moldovenesc (din Moldova ai`lalta). 😆
PS
Nu uita ca romanu` se misca doar cand e atacat la buzunare.
Restul (doctrine etc.) nu-l pasioneaza.
Fara a intra in vechile dispute. Strategia lui TB a fost pana la urma daunatoare tuturor. In primul rand lui, in al doile rand lui Boc si in al treilea rand dreptei atat cat este ea. TB s-a jertfit degeaba!
Asta spuneam, jertfa inutila.
Temperamentul, bata-l vina ! 🙁
Cam asta este otrava care a dus la conceptia politica responsabila pentru dezastrul PDL/ARD si succesul populismului USL, intr-un cuvant la marasmul de azi: politicianul are rolul sa conserve voturile pomanagiilor, nu sa conecteze Ro la mecanismele care au permis progresul de tip occidental. Pe acest taram nu se poate construi nimic, iar politicienii cu respect pentru concetatenii lor sunt victime sigure in fata impostorilor permanent deghizati in Mos Craciun. In disputa dintre Lazaroiu si echipa Delimitatorilor, eu ii dau dreptate 100% primului, din doua motive: 1) piatra a fost aruncata de ceilalti, prin “jocul la ofsaid” de care zicea @lnm, atitudine echivalenta cu o capitulare de la principiile dreptei si cu mutarea luptei pe taramul populismului, acolo unde sansele de castig in fata mincinosilor de profesie sunt nule; 2) Lazaroiu este cel care a incercat sa creeze un teren politic care functioneaza intr-o democratie solida, esecul de pana acum se datoreaza faptului ca nivelul politicienilor romani a scazut de la 1990 pana azi in loc sa creasca, in ciuda expunerii tot mai intense si interactiei amplificate cu modelul occidental (uitati ca romanii s-au declarat entuziasmati, in proportie covarsitoare, de accederea in UE, cu numai cativa ani inainte!?). Si responsabili pentru aceasta sunt mai ales cei pe care Traian Basescu i-a promovat, bazandu-se tocmai pe formatia lor euroatlantica. Nu modelul AcZ al lui Lazaroiu este gresit (el ramane singura optiune viabila si in acest moment, a se observa prezenta submediocra de la parlamentare, tacutii lui Lazaroiu au ramas tacuti, in masa acestora ponderea fiind cei cu bun simt alungati de pe teren de invazia de mitocanie din politica, cei onesti oripilati de interlopii de pe ecranele tv, cei ocupati sa munceasca pentru ca refuza sa fure, sa escrocheze si sa ceara de pomana). Nu, nu modelul lui Lazaroiu este de vina, ci calitatea execrabila a politicienilor romani, in special cei in care SL, TB, MM, CP, EU, Boagiu, Morar,…si-au pus increderea. Si care s-au delimitat, de frica infruntarii populistilor, pana la contaminati de populism. ACZ a clacat pe un gazon in care iarba fiarelor a inlocuit firul ierbii de care vorbea SL. Eu sunt convins ca Lazaroiu are in continuare dreptate, Delimitatorii gresesc. Inca nu e tarziu, totusi, ca MRU, MN, AP, etc… sa-si revina, mosneagul este iertator cu cei care se pocaiesc cinstit, le poate inca lasa cheagul lui (atat cat e, este infinit mai mare decat zeama bordeleza din jurul ARD azi). In acest moment, insa pornesc la o noua competitie, locurile de favoare din blocstarturi le-au pierdut, iar stafeta…
Modelul ACZ (pe care l-am sustinut) nu inseamna o noua miscare politica cu aceiasi politicieni.
Inseamna, mai ales, oameni noi, profesionisti realizati, oameni de onoare.
In nici un caz habarnisti-ministri, care si-au dovedit “competenta” ingropand putinii bani disponibili in parcuri rurale, in patinoare pt. nonagenari sau in telegondole inutile.
Cu siguranta ca persoane ca MM, Boagiu, Morar, MRU, SV ar constitui un bun nucleu in jurul caruia pot fi adunati oameni noi, capabili sa faca ceva pt. tara.
Din nefericire, mai activi decat ei se dovedesc tocmai nulitatile/impostorii/tupeistii care au compromis “dreapta”.
bine, bine – dar cine e sefu’? Ca asa merge la noi.
Eu te-as pune capitan. 😆
…si acum ce model sustii? Persoanele pa care le-ai numit pot fi nuclee, asa e, dar uiti ca ele sunt toate produse de o singura sursa. Iar sursa a avut de suferit tocmai din promovarea lor. Inchegarea in jurul unei dintre aceste nuclee nu se poate face decat prin acceptarea FATISA, CLARA, NEINDOIELNICA a filosofiei sursei. Orice umbra de delimitare, sau chiar de suspiciune de delimitare, de sursa primara, nu poate duce decat la impiedicarea coagulatii, intelegi? In conditii.e in care PSD PNL si-au dat pe fata istorica conlucrare odata cu formarea USL,, orice intarziere in contrabalansarea monstrului asta politic este o dovada de miopie si amatorism. Otrava, numele tau este delimitarea!
Modelele sunt pur teoretice.
Coagularea nu depinde de sursa, depinde doar de idealuri/principii.
Care nu sunt proprietatea sursei.
Necazul e ca Basescu nu si-a pregatit din timp un succesor care sa coaguleze “dreapta”.
De aici toate balbele, mai ales ca e vorba de intelectuali.
Care tot stau si tot analizeaza/filozofeaza, in loc sa actioneze. 🙁
Salut judex 🙂
De obicei daca aduni mere cu pere primesti lapte batut. Modelul AcZ a fost o varza conceputa pe ghenunchi, ca si mai toate profetiille lui SL fiind la fel de eficiente si exacte. Nu le scriu pentru ca nu as avea loc. Nu cred ca TB a iertat pe cineva in viata luyi. Astazi chiar nu mai conteaz, din fericire sau nefericire!
Scris acum 2 ani:
http://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/02/20/in-ziua-cand-vom-fi-unul/
salut, theo!
Aici, viziunile noastre se despart total…Nu cred ca poate exista “dreapta” in Ro in afara lui Basescu si Boc. Nu cred ca poate exista Justitie in Ro in afara lui Macovei si Morar. O Ro indreptata este suma celor doua conditii.
Ce sa-i facem judex, traim si asa 🙂 Lipsa de informatii “adevarate” duc la greseli de interpretare.
theo, cred ca singura greseala a lui Sebastian Lazaroiu in privinta proiectului ACZ a fost supraestimarea potentialului tinerilor politicieni. De unde si frustrarea sa ca piticii ACZ, in loc sa creasca mari si uniti in credinta Albului…Eu cred ca ACZ ramane si azi singura cale, mai mult, ar trebui sa fie si mai evident pentru toata lumea.
Salutare !
Plagiatoru` era vesel si fericit pen` ca a inteles si el, in sfarsit, cum e cu PIB-ul.
La ce “intrari” o sa aiba, punga o sa fie cam subtire si n-o sa acopere cheltuielile.
Biruri noi, imprumuturi…in genunchi la FMI ! 🙂
“Scump, domn`e, scump…dincolo era mai ieftin”. 😆
e mai smecher ca noi : A preluat o tara stabilizata de boc si base zicind ca a luat-o din prapastie. Si daca o duce in prapastie opinia publica nu va intelege asta crezind ca acolo era tot timpul
..
si reiau ceeace bine a zis APapahagi alaltaieri : Un ultim lucru: l-am subestimat pe plagiatorul Ponta. Nu e un simplu caraghios, ci un adversar redutabil, cu care ne vom lupta ani mulți de acum înainte: îmbină impecabil tinerețea cu un cinism vesel, harisma îndoielnică și puterea reală. El e problema până în 2019, nu expiratul Crin.
Te inseli, o sa-si franga gatul curand.
Probabil ca n-ai sesizat atacurile alor lui (inclusiv “pielea p…ii”), care au inceput sa-l tavaleasca.
Timi, aici cred ca TDS-ul are dreptate. Ne-am pricopsit cu el pentru 4 ani, daca nu-si frange gatul in Europa
Imi mentin parerea, Ponta e de sacrificiu.
Timi, tare as vrea sa ai dreptate~!
Buna dimineata tuturor!
Buna Clemy 🙂
buna dimineata
“starea natiunii este gri”
e cacanie!
ieri ,ponta a facut o noua demonstratie de populism!
sa prezinti numai cheltuieli fara venituri,sa prezinti bugetul in euro nu in lei,sa arunci ca 4 miliarde eur din retrocedari-adica 80 pct- sunt afara si nu in tara si ca ” o sa le aratam lor”,sa ..sa…
una peste alta oricare manager de la o companie care ar fi prezentat un buget cum l-a facut ponta ieri,azi si-ar fi cautat de lucru;
ai spus-o din prima: nu a fost buget ci populism
….
incasari ? A spus-o ministrulfinantelor: IMMurile vor fi verificate odata la 3 ani iar cei mari odata la 5 ani. Adica, o amenda mare pt toate firmele mici, mari odata la 3, respectiv 5 ani +concentrarea controlului+ urmarirea incasarii rapide a amenzilor.
Buna dimineata!
TDS, Problema dreptei nu e “solidarizarea” sau nu cu TB, ca cei care sunt cu adevarat “de dreapta” (ceapa lor de expressii goale!), au iesit la vot si in iunie si in decembrie. Problema e ca nu exista partid cu adevarat de dreeapta care sa “mobilizeze”. Astia, fraiewrii de civili ca noi, am fost solidari pana la Dumnezeu, si dincolo de cate o vorba de genul “momentan sa taca”, am tinut cu totii cat am putut torta.
Problema e ca nu exista naibii partid de dreapta, si ca viteii de aur numiti “activistii”PDL nu sunt de dreapta. Sa nu ne facem noi, amaratii, probleme de constiinta, ci sa isi faca partidul “de dreapta” are tipa la Boc sa nu mai continue cu masurile, ca “se rupe ata”. Aia sa isi faca probleme, ei sa dea tricouri la fete cu “I love TB”, ca eu in 2007 m-am dus la serviciu cu un tricou cu TB, de le cazuse fata la toti.
salut city,
Stiu ca dreapta are alte probleme mai importante . Asta de care am spus este si ea una.
Daca 10.000 de cetateni iti urmau exemplul, City si ieseau cu tricouri, – cumparate, facute de ei, neasteptind sa le primeasca gratis de la partid atunci foarte multi din cei ce le-ar fi cazut fata de surpriza ar fi cazut pe ganduri, iar noi am fi vazut ca suntem mai multi decit credem.
Evident ca noi suntem cei ce ne facem probleme de constiinta (ca nu ne-am miscat ca polonezii, cehii, ca nu avem un sindicat de dreapta ) doar nu ai fi vrut sa isi faca activistii PDL care sunt saracii activisti romani de partid ca si ceilalti.
problema-cheie e ca “dreapta” nu are activisti, si ca PDL are, ca toate partidele, oportunisti care isi zic de dreapta. Cleintela politica avand doar un nume diferit.
Te-ai intrebat de ce dreapta nu are activisti ? Eu ma intreb de fiecare data cind pe un job vin oameni capabili sa se angajeze si pleaca rapid.
Ai dreptate :
Despre oportunisti sunt aceiasi dar poarta insigne diferite.
Activistii cinstiti (cit de putini ar fi ei ) din PDL cred ca traiesc o frustrare mult mai mare decit cea a pierderii alegerilor. Si asta depinde de noi toti.
citi salut. Definirea dreptei este IMPOSIBILA fara definirea pozitiei fata de statul asistential (eufemism pt. distribuirea de pomeni). Cat de minim este minim? pe aceasta baza rezulta si targetul electoral si mesajul politic si -at least- clarificarea ideologica. Electoratul (acele milioane de voturi fara de care ramai doar un forum de discutii) se uita NUMAI la asta. Pomanagii inteleg ce li se va “da”, iar cei ce produc PIB intelge cat se risipeste din sudoarea lor si cat ramane pt. investitii. Altfel e doar o controversa de opinii, unde fiecare zice ce vrea si intelege ce poate.
din ” bugetul lui ponta”
cheltuieli suplimentare de 800 milioane euro fiindca plateste la timp facturile!
domn pm,plata la timp a unor servicii nu e ” cheltuiala suplimentara” e normal
TimesNewRoman despre divortul din familia Banica : 🙂
“Cel mai tare s-a ofticat Victor Ponta, care se plânge că din cauza divorţului dintre cei doi nimeni nu mai vorbeşte de discursul său despre „starea naţiunii” din aceast seară.
Crin Antonescu spune că a fost atât de şocat de anunţul celor doi, încât i-a sărit somnul, lucru care i se întâmplă extrem de rar.”
Si Kamikaze :
“Vorba unui cititor de pe Facebook: dacă nu cumva moare Iliescu anul ăsta, cred că avem deja subiectul despre care o să vorbim tot 2013-le.”
Al naibi de tampiti sunt oamenii din tara asta. Tara arde si baba se piaptana!
@tds
e o prostie aia cu controlul la 3 ani!
sunt cam 200 mii imm-uri care depun bilant;ar trebui controlate cam 60 mii/an;4 zile /imm,inseamna cam 240 mii zile;
un an are cam 220 zile lucratoare;
cati angajati ar trebui sa aibe fiscul,sa acopere asta numai pentru imm-uri?
Au zis ca vor concentra intr-un singur corp toti zapcii.
Sigur vor face angajari ( vor fi multi economisti someri disponibili 🙂 )
Controlul se va face intr-o zi. pe un punctaj de 12 probleme.
Amenda va fi lansata imediat (de tipul : ai basca/nu ai basca ), incasata cu celeritate, plingerile vor ajunge la justitia lui Pivny, Da-i in judecata ! Zapcii ce nu vin cu amenda in dinti pierd jobul .
….
Nu intelegi ca daca nu ne jupoaie abuziv Ponta , ramane in koorul gol ? Aduce bani de la TirguJiu de acasa ?. Nu! , gaseste el solutii operative sa ne jupoaie.
Iar noi ne plangem de ce nu voteaza nimeni dreapta.
Buna dimineata 🙂
adevarat! Nu vad de ce tb sa controlezi firmele cand ai metoda autocontrolului, minunatul program care permite vizualizarea in timp real a declaratiilor, disonibilului in conturi etc., inclusiv controlul incrucisat. Iar a aruncat cu aburi, mai ales ca Romania are asistentza tehnica ptr. implemntarea proiectului si chiar s-a facut/face.
Cred ca ANF-ul a transferat toata BD pe noul program.
Daca facem un calcul mic, controlul apare/va apare taman in perioada electorala 🙁
hehe
La una din firmele mele mi-au cerut sa le duc declaratiile de comision din 2008-2011 pentru ca nu le gaseau in brambureala de acolo. Noroc ca la noi, la contribuabili nu e brambureala.
In rest cunosc patroni cu firme necontrolate de 10 ani de pilda.
TDS, am dus declaratii pe 8 ani 🙁
Norocul nostru a fost ca avem arhiva, le-am dus inclusiv insintari din 2003. Am pati-o anul trecut.
buna dimineata ! acum citesc si eu idioteniile lui lazaroiu.e timpul ca MRU sa limpezeasca niste lucruri , sa uite de “reunificarea” dreptei si sa treaca la actiune: prospectare,recrutare si selectie- membri noi, mesaje noi si declaratii clare . pentru lazaroa si pentru cine crede ca Basescu l-a promovat pe MRU spun doar atat : pe vremea cand MRU era pregatit ptr “viitor” domnul Basescu se juca cu petre roman de a pd-ul ( cine vrea poate urma clipul Iosif Sava -MRU din vremuri de demult ). si mai sunt o tona de argumente.Domnul Presedinte ar face bine sa-si stapaneasca slugile ca poate unii nu inghit porcu pe de-a intregul si nici nu semneaza “pacturi” in prezenta unui pucist urmarit penal.
Buna Sare,
Cred ca lucrurile se vor stabili in viitorul apropiat
o zi buna tuturor.
Buna sare 🙂
Papahagi:
Am spus că USL nu are soluții economice: n-a trebuit să așteptăm prea mult confirmarea. Emulul lui Hollande cunoaște doar vechea rețetă socialistă: mărirea taxelor și impozitelor. A tăcut mâlc în campanie, dar mai ieri ne spunea, cu cinismul caracteristic, că a citit la Blair că nu trebuie să vorbești de finanțe înainte de alegeri. Poporul l-a votat, poporul va plăti. Au demolat politicile Boc-Ungureanu (forfetar, gaze de șist, etc.), azi se pregătesc să le aplice.
………
Și, pentru a avea o “Pax Pontica” deplină, în scurtă vreme veți vedea cum presa va fi ba închisă, ba cumpărată, ba antenizată, după rețeta moștenită de la Năstase și ameliorată pe parcurs. Iar Ponta va da tot mai des interviuri confortabile, de la B1 la TVR.
………
Fiindcă – nu-i așa? – “vox populi, vox Dei” (apropo, ați observat că acestea au fost singurele alegeri post-decembriste la care nimeni nu s-a plâns că s-au furat voturi?).
…
În ce ne privește, cred că suntem în situația din 1992 sau 2000: opoziția va fi mai ales extraparlamentară. Societatea civilă și opoziția democratică (nu tranzacționiștii ajunși cum-necum în Parlament) vor strânge din nou rândurile. Presa liberă (câtă mai este) se va radicaliza, iar internetul va compensa deficitul de expunere mediatică al opoziției (prevăd că televiziuni precum Nașul TV vor crește, dacă altele se vor da pe brazda puterii). Va spori importanța presei locale.
…
DECI : Internet… internet… internet
In general, este bine ca aceia care critica bugetul sa aibe pregatire economica. Acest lucru ar permite criticului sa depaseasca evaluarile calitative generale, cu iz de politicianism. Nu-mi dau seama cine de la FC ar putea face acest lucru mai bine decat o face Andreea Paul. Dl Papahagi ar trebui sprijinit de un consilier economic, discursul sau politic este, altfel, printre cele mai bune, in general…dar intr-o competitie de foarte slab nivel, nu cred ca va putea scoate din amortire cei 60% de electori azi tacuti…
judex,
daca l-ai vazut ier pe MRU la b1 si la RTV ai vazut ca s-a descurcat si fara sa fie economist. Simplu trebuie sa ai in spate o echipa care stie exact despre ce este vorba si mai presus de toate jobul de premer chiar cred ca ajuta!
Sigur, asa e. Dl Papahagi ar trebui consiliat si el in acelasi mod.
Excelent raspuns 🙂 – ” Intrebat cum comenteaza faptul ca premierul Victor Ponta l-a comparat cu marele inchizitor Torquemada, Daniel Morar a raspuns: “Nici macar nu e original, am mai fost denumit si Savonarola”.
“Din cand in cand e preocupat de persoana mea, asta este, eu nu pot sa-i raspund toata ziua (…) Ma gandesc ca trebuie sa fie plictisitor sa tot ataci un om care nu raspunde”
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-13978623-daniel-morar-nu-exista-niciun-interimat-csm-oana-schmidt-haineala-presedinte-ales.htm
TARE!
Ramai fara aer cand citesti o asa grozavie 🙁 – “bomba avea 4 kilograme de explozibil, echivalentul a 5,5 TNT și dacă ar fi explodat ar fi făcut pagube pe o rază de 350 de metri. ”
http://www.evz.ro/detalii/stiri/atentat-cu-bomba-la-neamt-au-fost-vizati-in-membrii-clanului-mararu-1018864.html
Salut mar,
povestea este de unde au procurat C-4 care nu prea se vinde la supermarket
C4 este sintetic?
Da, este ceea ce numim plastic (plastelina) si este de o parsivitate extrema. Lipesti, pui focos si face bum!
Buna dimineata,
la b1 s-a zis ca explozibilul este din R.Moldova-Rusia, C4 este o denumire ruseasca.
Deci, cum a intrat in tara? Ce control se face la vama?
Salut,
Nu cedric, C-4 este un nume generic la origine american.
@cedric
intrebarea e de genul, ” de ce porti iarna caciula?” se poate,nu poti cere imposibilul
este bine ca i-au descoperit si nu a explodat;
Buna dimineata!
Disocierile astea mie nu imi plac si mai ales certurile dintre diversele “clanuri” dreptace. Pai avea coloana vertebrala mai dreapta interlopul ala care declara “Ori suntem golani, ori nu mai suntem”. Pao noi sustinem oameni sau principii? Noi suntem aia care azi pupam in fund pe Nastase maine il injuram, azi pupam in fund pe Geoana maine il injuram sau azi pupam pe Ponta si maine il vom injuram?
Sa se puna dracu la masa si sa stabileasca niste principii si daca nu se inteleg sa se ignore si sa mearga fiecare pe calea lui. Nu sa-si verse laturi in cap unii altora. Dusmanul e altul.
salut rebe 🙂
asa suntem “noi” astia de dreapta, mult ego pentru nimic! La subiect, a avut dreptate Papahagi – Zero dupa virgula!
Salutare.
Da, asta e problema unui numar important de persoane ‘vizibile’ din ceea ce se (auto)denumeste dreapta romaneasca: excedentul (daunator) de ego, amor propriu, orgoliu personal, cum vreti sa-l numiti.
Nasol e cind zero e inainte de virgula …. dar ma rog Papahagi e de formatie umanist ca toti dreptacii 🙂
?
Pentru interesati – The Economist: Ce se va întâmpla cu Justiţia din România?
Chestia buna de la Papahagi e si asta:
Dacă înțelege în ceasul al treisprezecelea să evolueze, PDL își va alege cât de curând o conducere credibilă, vizionară și curajoasă, pentru patru ani, va coaliza dreapta, va para eficient loviturile PNL și va merita să guverneze în 2016. Primul obiectiv: minimum 25% la europarlamentare (7-8 europarlamentari), peste PNL
……
Adicatelea sa avem mai multi europarlamentari decit viitorii nostri “colegi liberali” din PPE : dnaCacarau&Co
Foarte tare de la Barbu Mateescu
http://www.contributors.ro/politica-doctrine/ard-fata-in-fata-cu-istoria/
Recunosc ca atunci cind am vazut ca dl BM isi cauta job dupa 1 ianuarie, m-am intristat ca probabil nu vom mai avea analizele domniei sale
Buna dimineata!
Interesanta fraza:
“abandonarea relativ bruscă de către PDL a menirii de partid prezidenţial nu avea cum să nu producă efecte, mai ales că în schimb nu s-au obţinut noi susţinători.”
gasibila in linkul de mai sus 🙂
Mai clar de atat nu se poate!
q.e.d.
Cum se impaca asta cu lansarea pe piata a conceptului de “presedintele jucator” ca fiind in afara Constitutiei si inghitirea cu voluptate a galustii de catre PDL? Daca Presedintele, cel ales uninominal de intreaga natiune, nu se poate exprima in sprijinul unei parti a populatiei, inseamna asta ca nici o parte a populatiei (un partid, adica) nu se poate pune in slujba intregului? Cum e IQ -ul celor care inghit purcelusul asta, cu tot cu noroiul de pe adidasi?
Buna dimineata tuturor 🙂
Adicatelea suntem atat de optimisti ca PDL va evolua in aceasta directie?
Salut Ria,
PDL o sa ajunga la 7 procente data viitoare, restul trebuie cautat in alte parti!
Recuperarea borfasilor :
“Traian Oprea, omul care din 2003 până în 2009 a ocupat funcţia de director general al Hidroelectrica, companie aflată azi în insolvenţă, în mandatul căruia s-au semnat unele dintre cele mai păguboase contracte de vânzare a energiei electrice, cel mai important fiind cel cu Energy Holding, a fost numit în funcţia de consilier al ministrului economiei, Varujan Vosganian.
Infomaţia a fost furnizată în cadrul ediţiei de azi a ZF Live de către Remus Borza, avocatul care conduce firma Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.”
http://www.zf.ro/zf-24/traian-oprea-fostul-director-al-hidroelectrica-in-mandatul-caruia-s-a-parafat-contractul-cu-energy-holding-a-devenit-consilierul-lui-vosganian-10452548
timi,
si tu inca te miri de ce lucrurile sunt varza in tara asta 🙁
Buna dimineata, din nou!
Si eu o parere despre dreapta autentica:
astia ar trebui ca, atunci cand au nevoie de ceva, sa nu inceapa doar cu “da-mi” nici macar in politica 🙂
daca nu gasesc ce le trebuie (o chestie mai greu de precizat in detalii) INCEP sa isi faca .
Parerea mea!
Cu asta zisa, e clar ca nu prea avem DREAPTA!
Salut emil,
pai asta am scris-o si eu ieri. O sa fie, fara grija! Trebuie 🙂
Cind Theophyle ? Cu 6 luni inainte de alegeri cum vrea Mihai Stanisoara sau acum cum vrea CPreda ? – (ca sa dau doar 2 nume.)
TDS,
da-mi voie sa-ti raspund luni 🙂 Crede-ma ca nu am sa uit!
Theophyle, daca va incepe sa tremure pamintul, si sa zangane internetul, nu e nevoie sa imi raspunzi luni, Voi simti singur 🙂
😆
Si, mai cred eu, este si pragmatic: foloseste tot ce are la indemana; in cazul exemplificat ar merge si pe “dusmanul dusmanului meu il pot folosi ca aliat” 🙂
Pe-asta ati vazut-o?
http://www.ziare.com/stiri/csm/apel-catre-magistrati-din-partea-societatii-civile-nu-vulnerabilizati-csm-1211857
nu, insa e bine ca si ‘societatea” civila si alti politieni reactioneaza, fie si vineri. Noi, astia anonimi am avut “privilegiul” sa reaxtionam luni la amiaza si marti la amiaza.
Din partea unei “societati civile de profesie” formata la scoala Soros, vineri e o performanta. Pana si un “anonim” ca mine a scris pe Hotnews luni.
Exceptia: fetele de de la Expertforum (chapeau!), Laura Stefan si Otilia Nutu au fost pe baricade de luni si chiar mai devreme, pe FB, comentand la cald postarile lui Neacsu.
Sa cred ca au “mirosit” esecul puciului?
As adauga la asta si intalnirea dintre Pivnicereasa si Presedintele Senatului .
Postare noua – Forţa Civică: Braşov – 2013