Revista Presei –11 august. “Adică ‘noi’, partidul nostru, pentru cine votăm noi, pentru cine lucrăm noi? Noi încă nu știm… “(I.L.Caragiale)
11/08/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 11 august! Vremea va fi în continuare călduroasă la amiază în zonele de câmpie și podiș, izolat caniculară în Lunca Dunării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate mai ales după-amiaza și seara, când local în zonele de munte, în nordul, estul și centrul teritoriului și pe arii mai restrânse în sud, vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiții de grindină, iar izolat cantitățile de apă vor fi însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 35 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 23 de grade. In Bucuresti, vremea se va menține călduroasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimă va fi de 19…21 de grade.
Dosarul 10 august, un blat. Traim intr-un stat criminal ….Nu voi uita niciodata acea zi. Nu voi uita niciodata socul total pe care l-am trait atunci. Putin spre dupa amiaza, plecand de la o emisiune TV spre protest, am ajuns aproape de Piata Victoriei si am inceput sa vad pe strazi multi oameni care se sufocau. Erau pe langa masinile SMURD si cereau apa sa se spele pe fata. Nu voi uita niciodata Piata Victoriei plina pana la refuz si momentele in care ne sufocam cu totii. In care nu puteam fugi, pentru ca n-aveam cum. Eram blocati intre zeci de mii de oameni, blocati la randul lor. Nu voi uita niciodata disperarea din jurul meu. Socul in care eram si eu, in care erau si prietenii mei, oamenii de langa noi. In viata mea n-am vazut atatia oameni in genunchi, pusi la pamant din cauza gazelor care ii sufocau, plansi, disperati, confuzi, revoltati. Niciodata nu voi uita parintii cu copii in brate, disperati sa-i protejeze pe cei mici. Dar nu aveau cum sa-i protejeze. Nu voi uita niciodata salbaticia jandarmilor, faptul ca s-au comportat ca niste brute cu noi, cu niste oameni pasnici, pentru a apara un infractor. Da, cei mai multi am fost oameni pasnici, am protestat civilizat, avand acest drept legal. Iar jandarmii au facut abuzuri pentru a apara un infractor hulit de o tara. La protestul din 10 august, cred ca a fost vina exclusiva a oamenilor legii pentru ca n-au fost in stare sa extraga din multime persoanele violente, putine in comparatie cu participantii la manifestatie, ci au ales sa ne sufoce pe toti si sa faca abuz dupa abuz. Niciodata nu voi uita seara de 10 august, cand, la un moment dat, am reusit sa plec cu o prietena din Piata, ne-am oprit la o terasa, undeva pe drum, ca sa ne tragem sufletul. Aveam senzatia ca am sange in ochi. Cu greu puteam respira. Televizoarele erau pornite si erau doar imagini din Piata Victoriei. Desi de acolo venisem, de cateva minute, eram uluite cand ne uitam la ce se intampla, cand vedeam imagini de peste tot, fumul gros care se ridica deasupra Pietei, oameni care fugeau, jandarmi care fugeau dupa ei, cu bastoanele, haosul total de acolo. Nu voi uita niciodata ca, a doua zi, din cauza mizeriilor cu care ne-au intoxicat, abia mai puteam respira. Eram epuizata complet si multe ore nu reuseam nici sa ridic capul de pe perna. Parca fusesem batuta cu o ranga pe tot corpul. Toata starea aceea de rau am avut-o, de fapt, zile la rand. Nu am mai fost un om intreg. Nu voi uita niciodata aceasta noua crima a PSD numita 10 august. Nu voi uita niciodata mizeria care s-a petrecut, in ultimii doi ani, cu dosarul 10 august. Atunci, in 2018, a doua zi dimineata dupa protest, am facut plangere la parchet, ca martor, plangere in care am povestit tot ce am vazut eu ca s-a intamplat in Piata Victoriei. Le-am dat procurorilor poze si filmari facute de mine. Dupa cateva luni, ma suna un politist si ma intreaba daca mai pot veni o data sa dau declaratii, pentru ca nu mai gaseau declaratia mea initiala. I-am zis sa o mai caute, oricum nu puteam merge atunci. Dupa alte cateva luni, am povestit intr-o emisiune tv acest episod, iar a doua zi dimineata am fost sunata de la parchet sa mi se transmita ca declaratia mea fusese gasita, dar nu ma mai anuntase nimeni nimic. Oricum, nu m-a mai anuntat nimeni nimic legat de acest dosar. Niciodata. Tot ce am aflat a fost ca jurnalist. Tot traseul dosarului, intre parchete, in ultimii doi ani, a fost un blat ordinar intre jandarmi, procurori, politicieni. Un blat ordinar! Vom vedea de aici inainte ce va mai fi, desi cred ca, la fel ca in cazul dosarelor Revolutiei si Mineriadei, vor ingropa si 10 august. Nu, nu acum, poate ca acum, aparent, ii vor mai da o sansa. Dar eu cred ca, in final, il vor ingropa. Asta e ceea ce simt eu fata de ce se intampla, bazandu-ma pe tot ce stiu despre istoria acestei tari, din ultimii 30 de ani. Tot ce s-a intamplat in acest dosar, 10 august, a fost o bataie de joc. Totul. Tergiversarea anchetei, plimbarea hartiilor de la un parchet la altul, scoaterea de sub urmarire penala a sefilor Jandarmeriei (cum sa faci asa ceva, cum?), uluitoarea ordonanta de clasare scrisa de un procuror DIICOT, ineptiile cu pretentii filozofice intinse pe n pagini, interpretarile absolut tampite si ticaloase ale unor fapte care sunt clare pentru oricine….. Pandemia asta ne arata, pentru a nu stiu cata oara, nimicul din mintea si din sufletele unora – multi, din pacate – langa care suntem nevoiti sa traim. Oameni care ne tin lectii despre de ce ei au dreptul sa nu poarte un rahat de masca, iar noi, ceilalti, nu avem dreptul la sanatate, la viata. E totusi incredibil asa ceva. E 10 august. Eu nu voi uita niciodata nimic din ce a fost. Si nici nu voi ierta. Si voi considera ca traim intr-un stat criminal cat timp vinovatii din marile dosare – Revolutia, Mineriada si 10 august – vor ramane nepedepsiti. Integral: https://ziare.com
Televiziunea în pandemie: demagogie, necrofilie şi senzaţionalism Pandemia este, în România, ca şi aiurea, o cutie de rezonanţă in care se poate desluşi mugetul de rinoceri ionescieni al noii umanităţi. Frica de moarte şi înspăimântarea au creat climatul ce face imposibilă raţiunea. Echilibrul, discernământul, moderaţia sunt valori ce nu se mai regăsesc în noul decalog. Cât despre libertate, ea este cea care ameninţă siguranţa omenirii întregi. În acest context al inflamării generale, televiziunile din România îşi conturează propriul lor profil de abjecţie. Repertoriul de teme este unul previzibil şi uşor de anticipat. De la minuţiozitatea necrofilă cu care inventariază numărul de infectări până la detaliata relatare de la funeraliile unui interlop, televiziunea urmează, neabătut, un drum al degradării profesionale şi al amoralităţii. Televiziunea din România a devenit, în pandemie, o încrucişare monstruoasă între un minister al adevărului orwellian şi o tribună a senzaţionalismului vulgar. Ea este oglinda în care se poate admira imaginea grotescă a unei Românii malformate moral şi tarate instituţional. Limba pe care o vorbeşte este guturală, elementară şi înspăimântător de inexpresivă. Pandemia este o hârtie de turnesol. Nimic din ceea ce ni se întâmplă nu ar fi fost posibil fără acest fond autohton de fragilitate civică şi de criminală incompetenţă statală. Ecranul de televiziune este saturat de mediocritatea agresivă a celor care se doresc a fi profesori ai naţiunii. Platoul de emisiune este un amvon de la care ni se predică. Integral: https://www.marginaliaetc.ro
Scurtă simulare de alegeri locale în Republica Imobiliară România. Cum își negociază partidele absența de la lupta electorală! Mizele sunt enorme în această serie de alegeri locale. Și totuși, senzația e că te uiți ca la un meci de Liga 1, în care se bagă în boxe reacții înregistrate ale unui public care nu mai e prezent. Să încercăm o simulare, că poveștile sunt interesante peste tot și seamănă între ele. …. Partidul nu contează Avem un primar cu două-trei mandate în CV, partidul nu are importanță. Cei care nu-și mai suportă primarul așteaptă, desigur, o alianță a opoziției împotriva lui. Sunt și vreo două partide mici care își negociază lipsa (atenție!, lipsa, nu prezența!) din competiție. Dacă nu se prezintă la vot, opoziția unită are șanse să dea jos primarul în funcție. Dacă primarul actual împarte puțin din putere cu ăștia micii și îi determină să fărâme opoziția cu diverși candidați, atunci își conservă fără probleme mandatul. Tot un fel de democrație, dar doar pentru un maxim de 10% din Anonimeni. “Ține-mă, că îl bat!” În timpul negocierilor, intră în scenă realitatea. Realitatea e compusă din PUZ-uri, aprobări diferite de construcții, afaceri pe bani publici mici și medii. 10% din oraș, să le numim elite de afaceri, politice sau funcționărești, cu tot cu familiile lor, intră în vrie. Ei “se luptă”, dar lupta trebuie să fie cu mănuși. Este metoda cunoscută în cartier sub numele “ține-mă, că îl bat!”. Cum să faci să dai jos primarul sau șeful de Consiliul Județean din funcție, fără să-ți periclitezi contractele pentru cine știe ce bloc, complex turistic etc.? … Cum să fii revoluționarul Anonimenilor când ai o afacere bunicică din vânzarea de mici la zilele orașului și ale comunelor din proximitate? Cum să vrei să schimbi ceva când, de fapt, ți-e oarecum bine cu vreo 5 magazine din cartierul sărac din Anonimeni? Este o neputință profundă care roade fundațiile orașului. Criza COVID crește influența primarilor în funcție Pe lângă aceste frâne clasice, avem un “bonus de COVID”. În fața posibilei crize economice generate de carantine și restricții, se panichează toată lumea, dar mai ales acei 10% care dețin deja frâiele micii societăți “anonimene”. O familie cu o afacere înfloritoare, de exemplu, va avea tendința să găsească și mai multe plase de siguranță decât are deja: pe lângă averea privată, va căuta să-și plasese progeniturile în posturi cu rente sigure, publice. Sau să-și garanteze un contract public în plus. Că nu știi ce va veni. În situații de criză, așa s-a întâmplat și în 2009-2010, tendința e ca vârful piramidei să ia cu asalt fondurile publice. Toți capitaliștii, mici și mari, la cea mai mică cutremurare a pieței, fug sub pulpana publică. De aia auziți urletele împotriva asistaților social. Oamenii cu bani și oamenii fără absolut nimic, intră în competiție directă, pe timp de criză. …. Cazul Iași: PUZ-urile lui Chirică Ieșim din Anonimeni și mergem puțin spre orașele mari. La Iași e un caz-școală, nici nu mai contează partidul. Nici nu trebuie să-ți imaginezi vreo mafie serioasă imobiliară. Nici măcar nu e mafie propriu-zis. Tot omul “ajuns” visează acolo la un bloc plasat bine. E un tăvălug cu amestec legal-ilegal-avocați-comisioane. Imaginați-vă, în locul celor câteva sute de mii de oameni dintr-un oraș, un lan de porumb. Imobiliarii sunt doar cei care manevrează combina. Ei nu văd cetățeni, văd cel mult niște entități organice bune de exploatat. Și prin metode mafiote, dar mai ales prin metode legale puse la dipoziție de statul român: retrocedări aiurea, parcuri devastate, ambiguități legislative etc. Marele inamic e imobiliarul în acest moment, dar acest inamic va câștiga oricum alegerile. Precum Chirică la Iași, pe care PNL-ul n-a avut grețuri să-l ia cu el. Așa e epoca, imobiliară, de PUZ-uri și de Chirici e nevoie peste tot. Cazul București: ecuația Ponta-Băsescu Când nimeni nu poate deci să o facă pe politicianul vioi, pentru că riscă să-și strice aranjamentele, apar puțin în scenă și formațiunile mai mici. Bucureștiul, un Anonimeni mai mare, este animat de cei doi sateliți cu putere de negociere, Ponta și Băsescu. …. Ponta se preface că joacă, fără să joace. Avantaj Firea. Dacă intră și Băsescu, avantaj tot Firea. Integral: https://www.libertatea.ro
Adevăratele clanuri sunt la vârful politicii, nu în Rahova sau Ferentari Acum câțiva ani, m-am nimerit la o bârfă cu un personaj mai degrabă rătăcit în politică, un om elegant și inteligent, care mi-a povestit, pe jumătate amuzat, pe jumătate siderat, cum l-a trimis partidul să candideze la o primărie și i-a zis “nu-ți fă probleme, ne ocupăm noi“. Și l-au dat pe mâna unui celebru clan de interlopi. Candidatul – desprins din Titanic Vals – se plimba prin piețe, strângea mâna cetățenilor, făcea poze, iar oamenii clanului veneau din spate și împărțeau…Sacoșe, bani, pliante, ce avea și partidul. Omul – cu studii de drept – spune că nu dorea să știe ce era acolo. Candidatul, elegant și parcă născut în costum cu cravată, iar în urma sa niște namile cât dulapul, pe care scria “interlopi“ – imaginați-vă sceneta. Anyway, a pierdut, fusese trimis să piardă decent și el știa. Povestea asta este ca să fie clar: adevăratele clanuri sunt la vârful politicii, nu în Rahova sau Ferentari. Cei pe care-i vedem la TV în tricouri, cu lanțuri de aur, sunt niște middleman, intermediarii. La capătul conductei cu bani din prostituție, trafic de droguri, jocuri ilegale de noroc, contrabandă, trafic de carne vie sunt niște inși foarte bine îmbrăcați, cu funcții politice și care, prin relațiile cu statul, sunt protejați. Au legături în procuratură, poliție și chiar servicii, mai ales la nivel local, unde toți – politicieni, magistrați, oameni în uniformă – se știu unii pe alții. O parte a poveștii s-a văzut la Caracal, la cazul Măceșanu, când interlopii locali dădeau interviuri pe la posturile lui Felix, spuneau milițienilor ce să facă și erau amici cu niște obscuri parlamentari locali. Zilele trecute, scria Libertatea că poliția locală din sectorul 4 este capturată de clanul sportivilor. Și? Nici măcar n-a tușit vreo autoritate a statului. Dar la sectorul 5 cum o fi, altfel? În Ilfov, primarii acuzați că sunt cu clanurile vor schimba partidul și vor fi realeși, iar presa nu va sufla o vorbă când își vor depune candidaturile. Achitarea grupării din Țăndărei: credeți că, la vârful statului, nu s-a sesizat nimeni că procesul bate pasul pe loc și că dosarul e prost făcut? Sunt convins că Ambasada Marii Britanii a întrebat, discret și politicos, ce se întâmplă…Dar procesul s-a târâit și opinia publică a aflat șocată, după șapte ani de tergiversări, că acuzații au scăpat și și-au luat și AKM-urile înapoi. Nici azi n-am observat ca CSM și Inspecția Judiciară să fi declanșat o anchetă. Sau, hai să ne uităm la mega-scandalul transportului de droguri de 1,8 tone cocaină/ valoare de 0,6 miliarde euro: DIICOT a prins un cărăuș și doi milițieni care habar nu aveau în ce film joacă. Nici o explicație că taman atunci, când veneau drogurile, a căzut sistemul de supraveghere pe toată Marea Neagră. Integral: https://newsweek.ro
Pilele lui Costel Alexe se calcă pe picioare prin Ministerul Mediului. Ministrul și-a adus și interpusa din proiectul „Trei vipere protejate cu 350.000 de euro” Un nou succes al Organizației Județene a Partidului Național Liberal – Filiala Iași. Sub înțeleapta conducere a președintelui Costel Alexe, ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, încă patru cadre de nădejde din preajma sa au fost angajate în instituția de la București, cu scopul propășirii țării. Plus un proaspăt pensionar din Serviciul Român de Informații Iași. Cel mai probabil, pentru a combate dezinformarea rusească imperialistă care l-a acuzat pe Alexe că taie păduri. Contract supraevaluat din fonduri europene Din 30 iunie, consilier în Minister a devenit o mai veche cunoștință a ministrului Alexe. Este vorba de ieșeanca Oana Ștefania Strâmbu (33 de ani). Echipa REPORTER DE IAȘI a scris, în 2015, despre o afacere din bani publici, extrem de dubioasă, pe relația Alexe-Strâmbu. Asociația Help People and Nature, o asociație înființată în 2011 de Alexe și soția sa, prinsese un proiect din fonduri europene în valoare de 1,65 milioane lei (circa 350.000 de euro). Obiectul era protejarea habitatului dintr-o arie protejată de lângă Iași, cap de afiș fiind o specie de vipere. 1 milion din suma de mai sus au fost pentru achiziții, cea mai mare parte ajungând, prin atribuire directă, la colegi de partid ai lui Alexe. Cel mai mare tun, însă, a fost dat printr-o firmă deținută de Strâmbu. O firmă nou înființată de aceasta a primit 246.000 de lei pentru furnizarea de materiale de informare. Un calcul al echipei REPORTER DE IAȘI estima că acestea au avut un cost total de circa 65.000 de lei, în timp ce suma plătită de asociaţie către Strâmbu a fost de 246.000 de lei. La finalul proiectului, reprezentanții asociației au recunoscut că au depistat doar trei vipere. Strâmbu a fost membru al Asociaţiei Tinerilor Ieşeni, la care acelaşi Alexe a fost membru fondator şi preşedinte. În declarația de avere, femeia a menționat suma de 24.000 de lei încasată în calitate de angajată a unui cabinet parlamentar, fără a menționa numele acestuia. A dat, dar a și luat În 2019, consilierul județean PNL Iași Marius Dănuț Minea a făcut înconjurul presei românești după ce, cu o avere de doi lei, a împrumutat PNL cu 1,14 milioane lei pentru cheltuielile de la alegerile europarlamentare. REPORTER DE IAȘI a dezvăluit ulterior schema care a stat la baza situației de mai sus: fusese formată o piramidă de „împrumutători” (mare parte peneliști) către Minea care a donat, apoi, cei 1,14 milioane lei adunați către partid. Autoritatea Electorală Permanentă a decontat banii către Minea, iar acesta i-a restituit. Inclusiv pentru aceste servicii aduse partidului, soția lui Minea, Ana Maria, a fost angajată, tot din 30 iunie, consilier la cabinetul secretarului de stat Iulian Octavian Stana. Anterior, ea figura angajată a unui alt cabinet parlamentar, cel al senatorului liberal Iulia Scântei. Integral: https://www.reporteris.ro
OPINIE. Miroase tot mai tare a USL peste România Bârnova este cea mai frumoasă suburbie a Iaşului şi cea mai bogată în proprietăţi de lux. Primarul Mihai Bălan este un admirator sincer al lui Ceauşescu. A spus-o în mod repetat: nu vede ce a făcut greşit dictatorul. Mihai Bălan e un semi-analfabet. A făcut un pic de avere spre bătrâneţe, ajutat mai mult de socrul său, ale cărui afaceri dubioase cu CFR le ştie toată lumea dar nu mai are sens să le cerceteze nimeni acum. Bălan a ajuns primar la Bârnova pe valul PSD din 2016. Era un început de ciclu, alternanța Dreapta-Stânga în România e cea mai sigură constantă, e ca pendulul de precisă. Ciclul s-a rupt neprogramat, odată cu arestarea lui Dragnea, iar Mihai Bălan e acum cocoţat pe valul PNL. Un ins fără carte care face apologia ceaușismului. Asta spune mai mult, de fapt, despre primitivismul național-liberal într-o Românie mult rămasă în urmă faţă de restul Europei, tocmai la acele criterii care depind de politicile la scară mare ale autorităţilor publice: infrastructură, sistem medical, educaţie, modernizarea instituţiilor. PNL îl transferă pe Mihai Balan dar de fapt e invers. Mihai Bălan şi PSD îi iau pe liberali la ei în partid. Partidul-stat. Partidul unic. Partidul activiştilor analfabeţi şi corupţi. PNL în accepţiune modernă nu există. E PSD. Sau PSD e doar un brand perimat care trebuie din nou camuflat. Indiferent cum priviţi, veţi fi înşelaţi de acest iluzionism politic. E o mizerie colosală să proclami schimbarea cu nişte cripto-comuniști înrăiţi în gândirea lor sclerozată. Nici măcar nu e o cauză dreaptă la mijloc. Talibanii din PNL folosesc acest vehicul pentru a anchiloza schimbarea României. Pentru a o bloca. Limba de lemn a lui Costel Alexe este înfiorătoare. Vorbeşte ca un activist PCR la şedinţele de analiză de la Judeţeană. Planurile pentru 2020-2030 vin după cele anunţate în decadele 2000-2010 şi 2010-2020. Nu s-a făcut nimic. Zero. România nu are nicio cale ferată care să transporte mărfuri cu rapiditate spre Vest. Nu are nicio autostrada de la un capăt la celălalt al ţării, ca să stimuleze circulaţia persoanelor şi emulaţia economică, prin comerţ şi servicii. De ce m-ar interesa agenda 2030 când nu s-a făcut nimic nici până acum? Să mă trezească cineva când se inaugurează cu adevărat ceva nou….. Nu există nicio ştire reală pentru anul electoral 2020. Aluviunile se adună în acelaşi ritm lent, imperturbabil. O schimbare reală ar fi fost alegerile locale în două tururi pe care să le dea în 2016 Guvernul Ciolos. Dar „ceva” s-a opus. Momentul 2016 este o ratare imensă în istoria României. Totul ar fi căpătat o altă viteză. În două tururi, PNL nu mai stătea la mâna lui Mihai Chirica. Se milogea el de alţii şi ar fi căutat disperat un plan de fugă. PNL i-a întins o mână de ajutor PSD şi în 2019, când practic nu i-a semnat sentinţa condamnării la dispariţie şi n-a intrat în logica celor două tururi, deşi o agendă cu termene bine gândite îi permitea să producă schimbarea. Vă întrebaţi cum poate un taliban ceauşist ca Mihai Bălan să conducă o suburbie atât de emancipată, cum este Bârnova. Pentru că din 25.000 de locuitori reali, doar 10.000 au buletine pe această comună. Restul de 15.000 figurează în Iaşi. Aceştia nu se vor obosi să voteze la Iaşi pentru un candidat cu un profil potrivit pentru oraşul care, de fapt, le aparţine şi nu vor vota nici la Bârnova pentru un primar care nu-i interesează. Cele 15.000 de voturi se vor pierde pentru că Sistemul nu permite prezența la urne în alte localităţi a așa-zișilor „flotanţi”. 15.000 de oameni din Bârnova, cu studii şi venituri mari, nu vor vota nici pentru Consiliul Judeţean, dacă tot nu are sens să se mai ducă la vot pentru un primar irelevant…..Alegerile locale din România, fără două tururi, fără studenţi şi fără flotanţi, sunt cel mai mare rău pentru dezvoltarea regiunilor. Mafiile locale îşi menţin controlul extrem de uşor. Acestea nu sunt alegeri reale. E un vot furat ca în Belarus. Trăiască Ceauşescu, trăiască Bălan, trăiască PNL! Integral: https://www.reporteris.ro
Interviu cu judecătorul Cristi Danileț: „Sistemul de justiție este asaltat” …. Î: Cum vedeți sistemul de justiție românesc în momentul de față? Cristi Danileț: Sistemul de justiție este asaltat, în mod periodic, de oameni politici și de jurnaliști plătiți de politicieni sau afaceriști. Ne atacă în mod nemeritat, pentru că suntem o nouă generație de judecători și de procurori pe care nu o mai pot corupe. Ei speră că ne pot intimida sau afecta legislativ cariera. Acum justiția se bucură de atenție și protecție din partea societății civile, ceea ce mă bucură enorm. Cât despre funcționarea justiției, i-aș da nota 7 – probabil dacă procesele ar merge mai repede și pedepsele pentru cei vinovați de infracțiuni grave ar fi mai aspre, ar urca în notarea mea. Î: Cum v-ați dori să arate justiția în România peste 10 ani? Care sunt șansele ca acest ideal să devină realitate? Cristi Danileț: Aș digitaliza justiția aproape complet: citațiile să fie făcute prin SMS, audierile prin videoconferință, hotărârile date pe formulare, dosarele să nu mai existe fizic. Totul desfășurat în condiții de maximă transparență și eficiență, ieftin și bine (jurisprudența să fie unitară, adică soluțiile să fie identice în cazuri similare, grație unor programe care să utilizeze inteligența artificială). Cred că pandemia deja ne duce în această direcție.Î: Sunt oameni care spun că nu au încredere în judecători, procurori ș.a.m.d. Atunci când au de-a face cu justiția, pleacă din start de la premisa de corupție, de neîncredere. Ce le transmiteți? Cristi Danileț: Oamenii se tem de ceea ce nu cunosc. Justiția este la finalul unui drum pe care se află legile, menite să ne ocrotească drepturile. Eu cred că, dacă cetățenii s-ar informa încă de mici cu privire la drepturile și obligațiile lor, dar și cu privire la procedurile de urmat pentru valorificarea drepturilor sau repararea celor încălcate, ar fi mai curajoși să apeleze la justiție dacă este cazul și ar fi mai îndrăzneți când se află în fața oamenilor legii. Magistrații nu sunt călăi și nu torturează, ci sunt oameni plătiți de la bugetul de stat să asigure triumful legii în societate, să protejeze indivizii și să garanteze ordinea publică…..Pentru cei care se orientează către alte cariere, îi rog să aibă în vedere că legea se adresează oricărei persoane, indiferent că are sau nu studii juridice. Or, având în vedere că în România sunt în vigoare nu mai puține de 10.000 de acte normative și că încă de la 14 ani răspundem penal pentru încălcările grave ale legii, este bine să ne informăm din timp cu privire la ce avem voie să facem pentru a nu încălca legea. Pentru aceasta, urmăriți-ne pe educatiejuridica.ro și pe contul de FB ori de Instagram, unde vă ținem la curent cu noutățile legislative și cazurile din justiție. Integral: https://www.pov21.ro
Școala online nu mai este o opțiune începând din septembrie! …..1. Nu se fac toate orele și nu se dau la fel de multe teme. Profesorii și elevii sunt pierduți în griji casnice și uită de ore. Școala adevărată te obligă să te trezești zilnic la aceeași oră, să urmezi un orar bine structurat și stabil și să stai în aceeași clădire timp de șase ore, în care și dacă ai vrea nu prea ai avea ce face în afară de școală. Când lucrurile se fac de acasă, de pe internet, ai tot felul de scuze. Ai o problemă personală, ai rămas în urmă cu treburile gospodăriei sau ai uitat. Nu ai conexiune la internet, nu-ți merge camera, nu-ți merge microfonul ș.a.m.d. Ideea e că, nefiind obligat de un tipar zilnic bine fixat în rutina ta zilnică, de un orar, de mediul fizic în care te afli, ți-e mult mai la îndemână să te eschivezi de la ore și să faci cu totul altceva. Așa îmi explic eu faptul că, din cele șase ore zilnice pe care le făceam la școală, din martie, de când a început totul să fie online, făceam cel mult două-trei într-o zi, uneori nici pe acelea. Și un sfert sau mai mult din ele se duceau pe testarea tehnicii: dacă merge bine camera, dacă se aude, dacă suntem toți, cine lipsește, de ce nu a venit, cum se lucrează pe Classroom, dacă e bun linkul și altele… 2. Lipsa unui mediu adecvat. Sala de clasă nu are nimic altceva în ea pe lângă bănci, tablă, rechizite, elevi și profesor. Practic te îndeamnă discret să pui mâna și să înveți, alte opțiuni nici nu ai. Acasă lucrurile stau cu totul altfel. Ai calculator, televizor, poți ieși cu prietenii, sunt foarte multe lucruri care te pot distrage. Nu e niciun profesor în fața ta care să-ți impună disciplină în procesul de învățare. 3. Orele pe Zoom sau Meet sunt perturbate de tot felul de lucruri, de la pisici și alte animale de companie la probleme tehnice. Când fiecare se află acasă la el, o parte din atenția rezervată orei se duce inevitabil spre alte zgomote care apar în orice casă. Îi e foame câinelui și n-are cine să-i dea de mâncare că-s părinții la lucru, ai frați sau surori mici care fac gălăgie, se ceartă părinții, ia foc mâncarea, dai drumul apei să curgă în cadă și te duci de zece ori în 50 de minute să vezi dacă ai închis-o, bate cineva la ușă, etc. etc. etc. Dincolo de asta, există și multe probleme de natură tehnică. Dacă 30 de elevi stau toți cu microfoanele și camerele pornite, de exemplu, e extrem de dificil să deslușești ceva din ce se vorbește la oră. Ce traduceri să mai faci tu din alte limbi dacă nici în română nu poți să pricepi ce se spune din cauza microfonului sau a altor probleme tehnice? Și dacă asta se rezolvă aparent ușor, stați să vedeți cum e când un profesor iese din greșeală de la oră și a uitat cum să intre la loc. Sau când pur și simplu cineva nu dispune de o conexiune decentă la internet și se presupune că ar trebui să predea, să vorbească zeci de minute în șir, iar elevii să asimileze ce aud. Dar ei nici nu pot înțelege, că se întrerupe la fiecare cinci minute! Nu se poate face școală online serioasă așa. Trebuie făcute cursuri speciale cu profesorii și elevii. Sunt unii profesori, poate și elevi, care nu sunt pasionați de tehnologie și singurul dispozitiv pe care-l folosesc pentru comunicare e un telefon fără conexiune la internet. Chiar dacă ajunge să aibă unul, cum poți să-i ceri să facă brusc ore online, dacă toată viața n-a folosit deloc internetul? Integral: https://www.pov21.ro
Veşti proaste din economie: Deficitul comercial a ajuns la finele lunii iunie la 8,66 miliarde euro, cu 12% peste nivelul din primele şase luni din 2019; importurile au scăzut cu 12%, iar exporturile cu 18% Deficitul comercial a ajuns la finele lunii iunie la 8,66 miliarde euro, cu 935 milioane euro peste perioada similară din 2019, după ce importurile au scăzut în primele şase luni ale anului cu 12,6%, iar exporturile cu un ritm mai rapid, de 18%, arată datele INS. În perioada ianuarie-iunie, România a importat bunuri de 28,5 miliarde euro, în timp ce importurile au totalizat 37,25 miliarde euro. În luna iunie 2020, exporturile au însumat 4,84 miliarde euro, în scădere cu 12,9%, iar importurile s-au ridicat la 6,16 miliarde euro, cu 7,9% mai mici decât în iunie 2019, rezultând un deficit de 1,3 miliarde euro. Ritmul de scădere a comerţului s-a temperat în iunie faţă de situaţia din mai, când exporturile s-au prăbuşit cu 40%, iar importurile cu 35% faţă de mai 2020. De asemenea, în aprilie, exporturile României s-au redus cu 47%, iar importurile cu 34%. În martie, prima lună de pandemie, scăderile au fost de 11% la export şi 1,8% la import. În primele şase luni, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (46,6% la export şi 35,6% la import) şi alte produse manufacturate (31% la export şi respectiv 30% la import). Integral: https://www.zf.ro
Cinefilii, alături de Cristi Puiu: E inuman să te uiți 3 ore la un film făcut de el Declarațiile controversate făcute de cineastul Cristi Puiu au stârnit un val de reacții în lumea filmului și nu numai. Numeroși cinefili i-au luat totuși apărarea regizorului spunând că are, totuși, dreptate, e inuman să te uiți la un film de Cristi Puiu trei ore încontinuu. „Oricât l-am aprecia pe Cristi, nu trebuie să uităm că acest film este un experiment nou, este făcut după o carte a filosofului rus Vladimir Soloviov, nu după o carte de bucate, așa cum s-a împământenit tradiția în noul val al filmului românesc. Să te uiți la niște oameni trei ore cum vorbesc încontinuu, doar bând, fără să guste ceva e chiar tortură”, a declarat un cinefil înflăcărat…..Acesta a fost deja amenințat de mai multe autorități ale statului. Cel mai mare pericol vine din partea Consiliului Național al Cinematografiei care ar putea să-i impună cineastului să facă și un film bun, nu doar filme premiate la șușanele internaționale. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata 🙂
Ieri am fost iesit total de pe net (la fel ca @paganel), am vazut seara tarziu ca dosarul cu violentele din 10 August 2018 a fost declinat la Tribunal.
Am citit si ca judecatoarea de la CAB care a decis asta e Ruxandra Grecu. Am incredere in ea, caci am avut ocazia sa ma conving acum doi de buna ei credinta, intr-o speta in care s-a luptat ca leul (argumentativ) cu un OUG data de Tudorel Toader si pentru care ea a sesizat din oficiu CCR-ul.
https://revista22.ro/actualitate-interna/curtea-de-apel-bucureti-a-sesizat-ccr-pentru-ordonana-lui-tudorel-toader
Si m-am convins de buna ei credinta cand am vazut ca a preluat in sesizare doua argumente care veneau de la societatea civila, desi ea nu le solicitase 😀 😀 😀
Deci, a priori, nu o banuiesc de rea credinta cu privire la decizia de azi. daca a trimis dosarul la Tribunal, inseamna ca exista temei pentru asa ceva. Si faptul ca Jandarmeria a vrut sa o recuze e semn bun.
https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/sub-semnul-imposturii-dle-iohannis-dle-predoiu-nu-va-e-jena
Buna dimineata!
Tot gramatica, bat-o vina!
https://ziaristii.com/virgula-dilematica-elena-udrea-ii-porunceste-lui-traian-basescu-sa-candideze-sau-faulteaza-grav-limba-romana/
Se pare ca aceasta cucoana a inviat. Daca virgula e pusa corect, marinelul o asculta din nou fara sa cracneasca si fara sa se fii invatat minte din experientele anterioare.
Bună Cedric.
Nu, ea este o virgulă care speră să ajungă o linie de dialog.
Se pare că au scos capul de la nisip și se visează pe cai mari. Oare ce o fi în mintea lor? – ”Traian Băsescu a declarat, luni seară, la B1TV, că vrea ca PMP să redevină PDL și anunță că îi va cere președintelui PNL, Ludovic Orban, să îi cedeze numele fostului partid: ”Osatura PMP este din foști membri PDL. Un partid care merită să existe”, a declarat fostul președinte.”
https://www.g4media.ro/video-traian-basescu-vrea-ca-pmp-sa-redevina-pdl-si-anunta-ca-ii-va-cere-lui-orban-sa-ii-cedeze-numele-fostului-partid-urmasii-bratienilor-sa-ramana-in-pnl-urmasii-lui-petre-roman-sa-vina-i.html
Rău au ajuns! Sper să-și primească lecția și să ajungă nesemnificativi. – ”UDMR candidează la locale în Bistrița pe liste comune cu PSD, ALDE și Pro România iar în Hunedoara cu PNL și PNȚCD”
https://www.g4media.ro/aliante-fara-precedent-udmr-candideaza-la-locale-in-bistrita-pe-liste-comune-cu-psd-alde-si-prom-romania-iar-in-hunedoara-cu-pnl-si-pntcd.html
Oportunisti pe fata, nu se mai ascund!
Daca DNA are toate aceste documente si informatii, de ce nu trimit dosarul sa fie judecati si condamnati?
https://www.comisarul.ro/articol/ani-la-rand-au-scos-9500-de-euro-zilnic-cash-din-b_1126427.html
Buna, Cedric 🙂
Ani de zile dosarul Hidroelectrica a stat in sertare, pentru ca era ordin de sus. Hidoelectrica (sub comanda statului) vindea energie ieftina baietilor destepti care, in schimb, intorceau favorul sub forma de cash la partid. Asta era schema simpla.
Daniel Morar, desi acum se da zmeu cand e judecator la CCR, si in aceasta calitate a platit polite grele SRI-ului cu care nu s-a inteles deloc – si ii dau dreptate in ceea ce priveste relatia cu Maior – uita sa spuna (sau macar sa recunoasca in sinea lui) ca doar odata cu venirea LCK la DNA a putut fi saltata si bagata la puscarie Udrea. Morar s-a razbunat pe SRI dupa 2014 mai mult decat era nevoie (am scris aici despre asta, aratand cat de pervers lucra SRI-ul, folosind aceleasi legi votate pe vremea lui Iliescu si lasate neatinse de reformistul Basescu), facand jocurile lui Dorneanu si ale PSD.
Morar a inteles (singur, fara sa i se transmita) ca sub Basescu putea face performanta cu DNA-ul doar daca se atingea de PSD-isti. Si, exceptional, de PDL-isti mici. Insa nu de pestii mari ca Udrea.
Udrea trebuia sa ramana intangibila, si nu degeaba odata cu venirea doamnei LCK la DNA au fost saltate si Bica si Udrea.
Basescu a si-a iesit atunci din minti, jurai ca e apucat. Atunci a inceput povestea cu ‘protocolul Justitiei cu SRI” care s-a soldat cu celebrele decizii ale CCR (mosite de Morar) prin care SRI si ICCJ au fost considerate “binom” si Justitia a fost umilita prin deciziile alea legate de completele de 3 si completele de 5.
https://ziare.com/basescu/presedinte/basescu-e-greu-sa-vezi-ca-3-oameni-din-echipa-ta-sunt-arestati-de-3-oameni-tot-din-echipa-ta-1359474
Ironic, nu?
Azi aflam ca nu era cu 900.000, ci cu ceva de genul 2,5-3 milioane euro 😀
Regretatul Theoophyle a avut articole memorabile pe tema Udrea-baietii destepti. Cand ziare mari cu pretentii erau cumparate la bucata de Duamna Ileana, blogul asta nu a putut fi cumparat sau scos din priza 🙂
https://theophylepoliteia.wordpress.com/2012/02/16/saga-energetica-a-romaniei-si-baietii-destepti-din-energie-1/
https://politeia.org.ro/magazin-politic/adriean-videanu-intre-monte-carlo-si-jilava/18146/
eu cred ca il are la mana
Sarà buna
421 noi cazuri Covid in Italia.
Din acestia 79 sint imigranti debarcati in Sicilia din Libia.
6 morti in ultimele 24 ore.
Attualmente in Italia sint internati de Covid doar 801. Din care 46 in ATI.
Comparati cu ultimele date din RO.
Bună seara!
Surpriza maximă era ca senatorii să accepte propunerea USR, așa au devenit predictibil și dovedesc a ”n” oară că sunt un Grup Infracțional Organizat. – ”Senatul a respins, marţi, propunerea legislativă, iniţiată de parlamentari USR, referitoare la modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală pentru lărgirea cadrului de aplicare a confiscării extinse a bunurilor provenite din acte de corupţie sau activităţi criminale, relatează Agerpres.”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24224899-senatorii-respins-propunerea-legislativa-usr-modificare-codului-penal-codului-procedura-penala-privind-confiscarea-extinsa.htm
Eram gata sa trimit stirea 😉 Stie cineva va rog cum gasesc lista senatorilor (nume, prenume, partid) care au votat contra, va rog? Am cautat pe site-ul senatului, dar fie e prea devreme, fie se ascund bine…
@ Politeia: La Multi Ani cu sanatate si dreptate! (n-am avut timp sa scriu fix in ziua aceea ;-), dar sper ca e bine primit!) Jos palaria pentru efortul zilnic de a selectiona cele mai bune articole si mai ales respect infinit pentru munca serioasa si profesionalismul argumentelor care au ajutat justitia si, indirect, oamenii normali din Romania! Toate cele bune tuturor si, da, rubrica din dreapta sus e foarte importanta!
Multumim, Livio 🙂 orice urare, daca e din suflet, ajunge unde trebuie, cand trebuie 🙂 🙂