Revista Presei – 10 iulie. Separatia puterilor, in versiunea Ponta
10/07/2014 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 10 iulie. Joi, instabilitatea atmosferică va deveni accentuată în cea mai mare parte a ţării, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, dar după orele prânzului temporar înnorările se vor accentua şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce pot lua şi aspect de vijelie, la început în regiunile sudice, sud-vestice şi la munte, apoi şi în celelalte zone. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe arii restrânse cantităţile de apă vor depăşi 35 l/mp şi va cădea grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade, iar cele minime între 12 şi 21 de grade. Vremea va deveni instabilă. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi noaptea când se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade.
Cursul valutar oficial al BNR il aflati aici.
Băsescu: Am semne de întrebare legat de reducerea CAS, chem Guvernul la consultări. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că a primit la promulgarea legea privind diminuarea CAS şi că are semne de întrebare privind oportunitatea măsurii, precizând că în aceste condiţii invită Guvernul la consultări. El a spus că nu va promulga legea până nu va avea o discuţie serioasă cu Guvernul despre sursele din care va fi suportată reducerea CAS. “Problema este dacă nu punem în risc stabilitatea fiscal-bugetară a ţării şi, în lipsa unor măsuri convingătoare, această măsură pune sub risc acordul cu FMI şi stabilitatea fiscală şi bugetară a ţării”, a spus preşedintele. Şeful statului a mai spus că este de părere că Guvernul are ca ţintă acoperirea deficitului rezultat prin micşorarea CAS prin creşterea taxei pe proprietate de 2-3 ori. “Sunt îngrijorat cu privire la efectul promulgării acestei legi de reducere a CAS şi, din acest motiv, voi uza de articolul 86 din Constituţie şi voi invita Guvernul la consultări, articolul spune că preşedintele poate consulta Guvernul în probleme urgente sau probleme de importanţă deosebită”, a spus şeful statului. Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a primit spre promulgare legea de reducere a CAS şi, în condiţiile în care este un adept al reducererii fiscalităţii, are mari semne de întrebare asupra oportunităţii acestei măsuri. Şeful statului a precizat că oportunitatea este legată de realitatea fondului de pensii.”În momentul de faţă, avem un deficit pentru anul acesta la fondul de pensii de 12,5 miliarde de lei. Reducerea cu 5% a CAS la societăţi adaugă la deficitul de 12,5 miliarde încă 5 până la 5,5 miliarde de lei”, a menţionat Traian Băsescu, adăugând că evaluarea Preşedinţiei este de 5 miliarde, iar cea a Consiliului Fiscal este de 5,5 miliarde, deficit suplimentar la fondul de pensii. Potrivit lui Băsescu, aceasta ar însemna un deficit la fondul de pensii de 18 miliarde de lei. El a a mai arătat că legea nu propune reducerea CAS la salariaţi, ci la societăţi, deci salariaţii nu au niciun avantaj. Integral pe Mediafax.
Ponta, după invitaţia lui Băsescu la consultări: Mă întâlnesc şi cu teroriştii dacă e bine pentru ţară, dar Băsescu să discute cu Parlamentul. Premierul Ponta afirmă că este dispus să se întâlnească cu preşedintele Băsescu şi chiar “cu teroriştii “dacă acest lucru este bine pentru ţară, dar că pentru reducerea CAS şeful statului trebuie să se consulte, eventual, cu Parlamentul, nu cu Guvernul, deoarece legea CAS este votată de parlamentari. Mă duc la orice consultări dacă îi este drag de mine – mie nu îmi e drag de el – mă duc să discut pe orice probleme instituţionale doreşte, dar ce să ne consultăm pe legea CAS dacă aceasta este aprobată de Parlament ?”, a spus Ponta la România TV. Liderul PSD, premierul Ponta a precizat că, în cazul în care preşedinteleTraian Băsescu nu va promulga reducerea CAS, atunci proiectul de lege va reveni în Parlament, va fi din nou votat, iar preşedintele va fi obligat de această dată să promulge actul normativ, reducerea CAS urmând astfel să fie aplicată din luna octombrie, conform propunerii Guvernului votată de Parlament. El a apreciat că preşedintele a vorbit despre reducerea contribuţiilor de asigurări sociale fiind total nepregătit şi a precizat că, dacă acesta doreşte totuşi o întâlnire cu Guvernul pe tema CAS, îi va transmite “o hârtie” în care îi va explica faptul că o astfel de consultare cu Guvernul este tardivă, deoarece reducerea CAS a fost deja votată de Parlament. Integral pe Mediafax.
Micul Titulescu, marele dictator. Ecaterina Andronescu s-a dezis de ordonanta de urgenta prin care este schimbata radical Legea Educatiei, OUG al carei text sustine ca nu l-a vazut inainte de adoptare. Dna Andronescu nu este de acord cu introducerea celei de-a treia sesiuni de Bacalaureat, restul inteleg ca n-o deranjeaza. Nu-mi pot permite sa-i pun la indoiala cuvantul, dar daca nu a stiut are o imensa problema si a facut o alegere foarte proasta in primavara. A renuntat la un post de europarlamentar pentru a ramane presedintele Comisiei de educatie din Senat. Si iata ca presedintele Comisiei de educatie si fost ministru PSD al Educatiei nu este consultat cand guvernul PSD adopta o ordonanta de urgenta prin care aduce modificari esentiale Legii Educatiei. Pana acum, parlamentarii PSD se plangeau ca sunt sfidati de guvernele PDL, care decideau tot felul de lucruri prin OUG fara sa-i intrebe. Acum nu se simt sfidati? Dna Andronescu nu se simte grav sfidata de faptul ca, in calitatea oficiala a domniei sale, la care tine suficient de mult pentru a nu pleca la Bruxelles, a fost calcata in picioare? Eu cred ca ar avea motive. Si daca este cum spune dna Andronescu, inseamna ca guvernul Romaniei a adus guvernarea dictatoriala pe noi culmi. Pe de-o parte, iata ca nu-si consulta nici macar propriii parlamentari, nici macar pe cei cu rang inalt si specializare in domeniu, inainte de a lua masuri radicale. Actioneaza discretionar chiar in raport cu propriul partid. Pe de alta parte, opereaza modificari care nu presupun nicio urgenta, dar sunt de importanta capitala. Teoretic, acestea sunt motive clare de neconstitutionalite stabilite ca atare de CCR in cazuri similare. Atat doar ca aceasta neconstitutionalitate nu poate sa fie constatata cat timp OUG nu ajunge la CCR si evident ca nu ajunge cat timp nu poate fi atacata decat de Avocatul Poporului. Integral pe Ziare.com (sursa imaginii)
Mită, înșelăciune, tentativă de omor. Cum a scăpat Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, de 100 de dosare penale. Înşelăciune, dare de mită, spălare de bani, ameninţare şi chiar tentativă de omor. Sunt doar câteva dintre acuzaţiile care i-au fost aduse de-a lungul ultimilor 10 ani lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial. De toate a scăpat ca prin urechile acului, după ce procurorii au decis că nu au de ce să îl urmărească penal. Acum, un judector CSM cere verificarea procurorilor care au decis 100 de neînceperi a urmăririi penale. Acuzaţiile de înşelăciune şi fals în acte sub semnătură privată l-au adus pe Sandu Anghel pentru prima dată în faţa anchetatorilor. Se întâmpla în 2004, după ce interlopul oltean vânduse o firmă aflată în insolvenţă, însă actul de vânzare-cumpărare nu conţinea nicio menţiune referitoare la acest lucru. Cel care căzuse în capcană l-a reclamat pe Sandu Anghel, însă curajul său l-a costat. Bărbatul a fost ameninţat şi, de frică, a plecat din ţară. Dosarele deschise de procurorii din Olt pe numele lui Sandu Anghel s-au înmulţit în următorii ani. Multe dintre acestea au fost uitate prin sertarele Parchetelor ani la rândul, altele s-au soluţionat cu amenzi, iar pentru o parte dintre ele, care vizau infracţiuni grave, procurorii au decis neînceperea urmării penale. Acest lucru s-a întâmplat pentru prima dată în 2006. Atunci, Bercea Mondial era acuzat de înşelăciune. Procurorii care au instrumentat dosarul nu au găsit însă întemeiată începerea urmării penale împotriva interlopului, aşa că au închis dosarul. Tot în 2006, aceeaşi victimă îl mai trimite o dată pe Sandu Anghel în faţa anchetatorilor. Pe lângă înşelăciune, de această dată îl acuză şi de calomnie, ameninţare şi lovire. Dar procurorii din Slatina care s-au ocupat de caz decid din nou neînceperea urmăririi penale împotriva lui Sandu Anghel. Stirea video, pe Digi24
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Salutare !
Educatie precara, mita, smenuri, santaj, interlopi la toate nivelurile.
Efecte : cresterea taxelor/impozitelor pt. indestularea parazitilor (plosnite, capuse, varani, copy-loti, canapiste, mondiali etc.).
Buna dimineata tuturor. Adica reteta “perfecta” ptr transformarea Romaniei intr-o tara din lumea a 3-a.
…si nimeni nu cracneste, ba chiar ii voteaza cu voiosie pe mafioti. 🙁
o zi buna tuturor.
salutare! 🙂
Cand oamenii vor nuami sa li se dea, le va da Ponta de nu vor putea duce: mizerie, saracie, jaf!
Presedintele la Adevarul live, de la 11.
http://adevarul.ro/news/politica/presedintele-traian-basescu-interviu-alegerile-europarlamentare-scandalul-mircea-basescu-joi-adevarul-live-ora-1100-1_53bd870d0d133766a84792e4/index.html
Buna dimineata,
In fata IPJ Ilfov, Voiculescu da declaratii despre situatia plitica si economica a tarii! Il ataca pe TB , ca de obicei.Sper ca, dupa 4 august, sa faca declaratiile pe blog, de la puscarie.
Ponta e un nemernic, intinde coarda pana o sa-i plezneasca in ochi.
buna dimineata
cred ca @mircea rusu sustinea ca e bine sa se mareasca impozitele pe proprietate
,e o “masura de dreapta”/in definitiv proprietatea e un moft si cf dex moft inseamna “fleac,nimic,lucru fara valoare”/e o metoda aplicata “cu succes”in anii 50 pentru “starpirea chiaburilor”
dupa ce psd a distrus prin “acumularea de cunostinte”prin masura de “diplome la tot poporul” acum trebuie distrusa si acumularea”materiala”
cum orice societate “capitalista” are la baza “acumularea” si cum noi suntem-ca popor-de stanga trebuie distrusa orice dorinta de “acumulare”/cel mai simplu e sa fie taxe pentru orice ar acumula un individ
capitalism,economie de piata sa fie la aia,noi ramanem “de stanga”eventual in modelul euroasiatic,unde “tatucul stat ne da”
asta e programul psd!! votati-l oameni buni,vom fi toti egali in saracie ca inainte de 89
Intamplator, cititul pe diagonala face rau ochilor.
Cu tot respectul cuvenit, ai savarsit ceace se cheama “a scoate din context” Eu sustin echilibrarea balantei impozit pe munca vs impozit pe proprietate. Nu marirea ultimului ca sa “starpesc chiaburii”
Astept scuze!
BTW impozitul pe proprietate al companiilor este 1-1.5 % din valoare anual. Companiile nu trebuie sa acumuleze ? Doar pf-urile?
Ieri m-am abținut. E o săptămână cruntă la job și s-a acumulat oboseala, așa că intenționam să mă fac că nu văd articolele și comentariile. Cred totuși că intrăm în detalii tehnice, înainte de a stabili fondul problemei. Cu alte cuvinte, acceptăm, apriori, că rolul statului este acela de a jongla din pârghiile fiscale pentru a încuraja o activitate sau alta, un mod de viață sau altul, etc. Ori asta ar trebui să fie excepția, nu regula și să nu se aplice decât în sectoare strategice pe zona de securitate națională și apărare. În rest e treaba pieței, nu a statului.
Și mai este o chestiune legată de acumularea de proprietate la persoanele fizice. Întrebarea se pune, vrem un popor de oameni liberi sau nu? Un popor de oameni liberi e un popor de proprietari cu drept de port-armă. Omul se naște cu toate drepturile și atribuțiile naturale și cedează din ele societății doar în baza unui contract explicit sau implicit. Problema se pune câtă cedare e acceptabilă și ce primește cetățeanul în schimb. Cei care preferă siguranța și confortul în detrimentul libertății nu merită nici una și le pierd pe amândouă.
Din punctul meu de vedere, taxarea ar trebui să se aplice doar activității economice și să fie plafonată la o valoare procentuală agregată din veniturile totale, indiferent de sursa venitului sau tipul de organizare (persoană fizică sau juridică). Proprietatea poate fi taxată când e vândută, nu e nevoie să taxezi deținerea de proprietate. Se pot, de asemenea, introduce amenzi pentru neutilizarea sau neîntreținerea proprietăților imobiliare, pentru a-i împiedica pe proprietari să țină cu dinții de mai mult decât pot întreține. Aici nu e vorba de jonglerii matematice ci de înțelegerea sensului taxării, a amenzilor și a rolului statului în societate.
Taxarea reprezintă procesul de punere de resurse în comun pentru a finanța activități necesare tuturor membrilor societății. Statul n-are decât să-mi ia o treime din banii câștigați și să facă ce poate cu ei. Ce nu se poate, să nu mai facă. Face piața dacă e nevoie. Dacă nu, asta e.
Amenzile sunt măsuri coercitive pentru pedepsirea și descurajarea comportamentelor imorale (la fel ca interdicția sau lipsirea de libertate). Ele au rol de reglementare culturală, nu de generare de fonduri. Statul n-ar trebui să aibă nici măcar dreptul să-și bugeteze cheltuieli structurale pe baza unor venituri de acest tip. Amenda trebuie să fie venit accidental și nu poate finanța decât cheltuieli ocazionale.
Orice formă de taxare a unei activități care nu generează venit duce treptat la pauperizarea populației și mută balanța puterii economice dinspre cetățean înspre stat. Toate taxele trebuie să se aplice unor venituri generate și doar după ce veniturile au fost deja generate. Redistribuirea puterii economice înre cetățeanul liber și stat sau între cetățeni cu venituri diferite, făcută de către stat și fără acordul cetățeanului este imorală. Punem bani în comun ca să ne ajutăm cu toții. Nu redistribuim. Nu există egalitate. Există doar egalitate în fața legii. Căutarea construcției artificiale a egalității este imorală.
Societatea se bazează pe propietate, adevăr și comerț (tranzacții/contracte). Orice atac la adresa cestor trei valori este criminal, oricât de frumos ar fi argumentat. În rest, fiecare dintre noi devine membru al grupurilor la care aderă din proprie voință. Acelea sunt comunitățile noastre. Fiecare om este definit de gândurile și faptele sale, precum și de suma comunităților la care aderă. Țara este o comunitate care nu poate fi aleasă liber din motive obiective (limitări geografice, nu poți alege unde te naști, etc.). De aceea, apartenența la țară ar trebui să producă minimul de limitare de libertăți practic posibil fără a se ajunge la vulnerabilitate sau anarhie.
Cum inca n-am iesit din Evul Mediu, la noi taxele au ramas …biruri.
Banii adunati ramanand la bunul plac al guvernantilor.
“Bir pe casa, bir pe masa, bir pe fumul de pe casa…”.
Nu vreau sa fiu nerespectuos dar ieri am spus “Impozitul pe proprietate este prea mic iar cel pe munca prea mare! Restul sunt discutii…”
Si am dreptate, nu ati reusit sa ma contraziceti. Astazi vorbim de ce este dreptul de proprietate, apartenenta la un popor, drepturi fundamentale, ce este piata samd. Condimentat din cand in cand, intamplator, cu deformarea mesajului initial prin scoatere din context si comentarii manipulatoare de felul “starpirea chiaburilor”.
Pana una alta la Cluj locurile de munca cu salarii de 1000 lei/luna pentru necalificati nu au pretendenti. Dupa cum spuneam: “decat sa muncesc degeaba mai bine stau degeaba”
In SUA impozitul pe proprietate este app 1% din valoare anual (comunistii dracu’ care nu respecta drepturile imuabile ale omului…) Tot cam pe acolo si in Germania…
Un inteligent crede ca amenda pentru “neintretinerea proprietatii” este solutia. Solutia pentru ce? Pentru explozia coruptiei? Ca doar amenzile sunt stabilite de catre o persoana nu de o entitate rece si impartiala. Ia sa ai o proprietate pe care a pus ochii primarul/politaiul/prim ministru, sa vezi atunci brusc cat de “neintretinuta” devine ea in ochii autoritatilor…
Sistemul fiscal trebuie sa fie cat mai simplu si cat mai clar pastrand totusi flexibilitatea necesara unor decizii macroeconomice si imuabila egalitate intre actorii economici.
Taxarea diferita in functie de proprietar, asa cum este acum, este o poarta larg deschisa abuzurilor si coruptiei. Parca un primar a contruit un cartier intreg pe “persoana fizica” platind astfel impozite reduse fata de altii care nu au avut proasta “inspiratie” si le-au facut pe firma… Este corect fata de cumparatori? Fata de concurenta? Fata de muncitori?
Aveti orbul gainilor? Drept de proprietate este si dreptul de a dispune de munca mea. Drept de proprietate pe care mi-l supraimpozitati acum. Ghici ciuperca ce se intampla cu proprietatea mea. Dispare! Si o sa va aparati/intretineti/gestionati singuri proprietatile “neimpozitate”. Fiecare dupa cat de mare o are… Bafta!
Duceti discutia in zone metafizice in timp ce Ponta ne va trage o teapa ordinara si pentru un amarat de 5% din CAS ne va lua pielea.
Piele cu care puteam sa facem ceva daca stiam sa o punem la bataie in mod constructiv. Pentru ca, va place sau nu, impozitul de proprietate de 0.1 % din valoare este infim si cresterea lui ar putea aduce efecte economice pozitive daca ar fi vazuta ca o resursa pentru scaderea altor impozite si a scaderii birocratiei/coruptiei.
Bravo mai intelectualilor… Nu vedeti padurea din cauza copacilor….
M-am inselat, nu din cauza copacilor nu vedeti padurea. E din cauza scoartei lor care este acoperita de praf, facut din molecule, compuse din atomi care la randul lor au electroni, neutroni si pozitroni, compusi la randul lor din alte elemente pe care asteptam acum sa le descoperim la Cern… Deci padurea nu exista pana nu termina CERN-ul experimentele si trage concluziile.
Sa nu uitam sa dezbatem si legile mecanicii cuantice care tin impreuna atomii, in consecinta moleculele, firele de praf samd. Si alea sunt cam neclare…
Coboara, domn`le, cu picioarele pe pamant !
Ia gandeste-te cati pensionari octogenari, cu pensii de cateva sute de lei, si-ar permite sa plateasca impozite cam cat venitul lor pe un trimestru pt. un apartament de 40 mp, in care isi duc ultimele zile.
Scoate barna din ochi si incearca sa privesti mai departe, catre batranii de care statul (si nu numai) si-a batut si isi bate joc.
Sinistra propunere !
Batranii aceia au platit 30-35% impozite cand au muncit.
Acum impozitele pe munca sunt de 48%. + TVA 24% + alte taxe/ masina/ benzina/
Batranii aceia omoara viitorul propriilor copii/nepoti ascunzandu-se dupa celebra expresie “eu am muncit…” .
Un apartament de 40 mp app 30 000 euro, 1% = 300 euro
Pensia medie = 800 RON, 1 trimestru =24 000 RON adica app 600 EURO.
Mai stai prost si la matematica….
Cand batranul acela “amarat” moare, acel app de 40mp nu merge la “comun”, nu i se introduce aleator intr-un sistem care il repartizeaza unei familii tinere. Este mostenit de o ruda care ar face bine sa-l ajute acum pe octogenar. Nu vad deci de ce ar trebui sa-l ajutam toti pe batran “la comun” daca de beneficiat beneficiaza doar rudele lui…
Conform piramidei varstelor batranii de care vorbesti reprezinta mai putin de 10% din populatie. Eu cred profund ca grosul banilor la marirea impozitului de proprietate nu va veni de la batranii care stau intr-un apartament de 40mp. Aceia sunt exceptii care pot fi tratate diferit si individual.
Grosul va venii tocmai de la unii care stau in vile peste 500mp construiti si/sau au sute de hectare pentru care acum platesc firfirei. Acestia isi vor permite sa plateasca o gramada de bocitoare pe umarul bietilor pensionari ca sa impiedice asezarea corecta a impozitarii pe proprietate.
Deci nu te transforma intr-o unealta a celor care beneficiaza intradevar de acest impozit infim.
Nu eu am o barna in ochi!
Mircea, poate că cei cu mari proprietăți sunt cei care vor plăti cel mai mult în cazul unei creșteri de impozit pe proprietate, dar ăia 10%, excepția sunt cei care nu vor putea plăti. Ce crezi că fac eu dacă nu-mi mai place nivelul impozitului pe proprietate? Vând și cumpăr altceva, care e mai puțin impozitat. Poate aur, poate acțiuni, poate vin, poate tablouri. Fac chestia asta pentru că pot. Pentru că n-am doar un apartament de 40 de metri pătrați. Dar oamenii ăia care au trăit o viață cu garanția legală a unei protecții sociale pe care acum n-o putem plăti, ce vină au? Au ales ei cum să trăiască până-n anii 90 (că nu s-a schimbat totul chiar peste noapte în 89, nici la nivel de mentalitate, nici legislație, nici instituții). Au avut alte variante și nu le-au folosit? Au toți obligația de a fi fost brici și cu spirit antreprenorial, să se fi trezit pe 1 ianuarie 90 și să fi vândut primul business de succes în 2000 (că atât de cel mai scurt ciclu de creștere posibil, 10 ani). Nu poți să ignori realitatea. Nici mie nu-mi plac mulți din acei oameni. Mi se par îngrămădiți, încremeniți în proiect, comuniști în gândire (majoritatea), dar asta nu înseamnă să le iei singura proprietate de sub picioare.
Nu-ți place aranjamentul pe sistemul de pensii? Nici mie. Atacă pensiile anticipate și organizarea pensiilor ca schemă piramidală, nu oamenii care au fost victimele a 60 de ani de sisteme proaste.
Înțelege că în felul în care gândești tu situația, s-ar putea obține într-o zi o țară mai eficientă, dar nu un popor liber. Libertatea nu poate funcționa fără proprietate. Libertatea e o vorbă goală fără mijloacele de a o exercita. Și până la urmă e o chestiune de “jos labele de pe ce-i al meu”. Nu mă interesează ce-ar putea face alții cu resursele mele, dacă le-aș pune la dispoziție. Eu decid dacă le pun la dispoziție. Sunt ale mele, muncite de mine, și administrate de mine, așa cum mă pricep. Dacă le dau de bună voie, bine. Dacă nu, n-au decât să-și asigure capitalul propriu, marii administratori de fonduri și mecanisme financiare.
Indiferent câte scheme savante s-au încercat în diverse societăți de-a lungul a 5000 de ani, libertatea reală a fost întotdeauna susținută de două lucruri simple: casa și pământul de pe care nu te poate da afară nimeni, și pușca de pe perete. Din păcate, 2000 de ani de “evoluție” n-au putut inventa ceva nou pe partea asta.
Tudor,
Economia nu mai are rabdare sa astepte disparitia fizica a generatiei incremenita in proiectul ante1990. Dupa parerea mea am depasit pragul sustenabilitatii sistemului de pensii.
Batranii de acum merg pe ideea, dupa noi potopul. Nu o recunosc direct dar nu vor sa vada evidenta: 2 pensionari / cap de muncitor! Nu o recunosc pentru ca nu pot recunoaste nici macar la nivel individual ca-si condamna de fapt proprii copii.
Ideea este ca trebuie sa muncim si munca trebuie incurajata. Munca nu statul degeaba. Ori supraimpozitarea ei trebuie sa inceteze!
Rapid, daca vrem sa mai ramana cineva in tara!
Daca pretul reducerii supraimpozitarii muncii este cresterea impozitarii proprietatii eu cred ca trebuie platit. Nu o sa mai avem aceasta ocazie!
Inchipuie-ti ca un guvern socialist va mari impozitul pe proprietate, ca are unde, FARA sa scada semnificativ si irevocabil alte impozite! Pierdem si, poate ultima, sansa de a restabili un oarecare echilibru. Tocmai se intampla asta!
Noi plangem de mila pensionarului care nu are cu ce isi plati impozitul pe apartamentu’ de 80 mp iar ei ne arunca pe toti in prapastie.
Caz concret : pensionar 83 ani, singur, hipertensiv, 2 AVC, bani garla pe medicamente.
Apartament 2 camere, zona A, 44 mp.
Valoare : 50.000 Euro.
Impozit 1% = 500 Euro.
Pensie : 800 lei = 178 Euro.
Impozit/pensie = 2,8 pensii lunare.
Isi permite ?
Nu !
Ce facem cu el ?
Il punem sa-si cumpere glontul, probabil. 🙁
Sunt convins ca daca incerci, poti sa fii si serios.
Legile nu se fac pentru UN pensionar! Sau pentru 5% din populatie!
Legile , mai ales cele economice, sunt norme cu caracter general pentru intreaga populatie!
Prin textul dumneavoastra incurajati un sistem profund inechitabil pentru a scapa 5% din populatie de o inechitate.
Acei 5% sunt cazuri sociale care pot fi si trebuie sa fie tratate ca exceptii!
Dar exceptiile NU SUNT SI NU TREBUIE SA DEVINA REGULA dupa care se ascund apoi rechinii!
Acel pensionar scapa de impozitare cu pretul unui Becali care face investitii imobiliare imense fara a produce un sac de grau.
Ce o fi asa greu?
Pensionarii in cauza, considerati de unii “cazuri sociale”, sunt oameni care au muncit 45 de ani intr-un sistem imbecil, in care au cotizat, totusi, toata activitatea, pt. a avea o pensie la batranete.
Spui ca “economia nu mai are rabdare sa astepte disparitia fizica a generatiei incremenita in proiectul ante1990”.
De care economie e vorba ?
Cea care gafaie din cauze birocratice, cu un numar imens de bugetari, capusata de mafioti si lipsita de o strategie de dezvoltare, de investitii ?
Crezi ca problema acestei economii in colaps se rezolva prin sacrificarea celor 5 % pensionari ?
Iluzii, stimabile, altele sunt masurile de redresare.
PS
Citeste, te rog, postul meu de mai jos, la 2:06.
Cred ca vorbim de lucruri diferite.
Pentru inceput haideti sa nu mai bagam intreaga generatie de pensionari in categoria “cazuri sociale” Nu e real. Deci nu sacrific 5% din populatie… Sa pastram generalizarile pentru locurile unde acestea sunt aplicabile. In acesta interpretare eu incep sa semen cu Mengele… Si nu este real. Nu mai vorbesc de cat de corect este.
In interpretarea mea “casuri sociale” = “cazuri exceptionale” = Cazuri in care legea trebuie sa asigure exceptii. Dar exceptiile nu trebuie sa faca regula!
Si daca va deranjeaza sintagma in sine: “cazuri sociale” sa stiti ca putem numii persoanele batrane si sarace oricum. Ele tot atatea sunt numeric/procentual si tot atat de putin semnificative sunt in calculul total al acestor resurse.
“Prin textul dumneavoastra incurajati un sistem profund inechitabil pentru a scapa 5% din populatie de o inechitate.
Acei 5% sunt cazuri sociale care pot fi si trebuie sa fie tratate ca exceptii!”
@Mircea Rusu dixit !
Ușor, că n-am dat cu parul 🙂 Nu am pomenit nicăieri de vreo legătură cu corupția care-i alt subiect. N-am susținut nici impozitarea diferențiată a proprietății, nici impozitarea diferențiată a muncii. Probabil c-am fost prea contondent în exprimare și ați citit cu furie prntre rânduri.
Ceea ce susțin este impozitarea uniformă a tuturor tipurilor de venit (taxă unică pe tranzacții (sales tax-ul american) și eventual pe valoare adăugată. Același nivel de taxă și pentru firme, și pentru persoane fizice, și pentru vânzări de case și pentru pâine și pentru tancuri și pentru avioane și pentru câștiguri ocazionale (o singură taxă, o singură zeciuială, nicio excepție, nicio plată la negru).
Știu că și SUA și Germania impozitează proprietatea. Au luat-o și ei de mult pe drumul cu forțarea lichidității și descurajarea acumulării. Nu-mi place manipularea asta a pieței. Nu-mi place nici inflația ca od parșiv de-a muta lichiditate la unii care-s dispuși s-o cheltuie. Eu aș desființa taxa pe proprietate. Amenda rezolvă problema proprietăților neînterținute. Aici e deja dreptul comunității la un spațiu civilizat. Deci poți să cumperi câte case vrei. Dacă știi să faci business din ele, le întreții și nu e nici o problemă. Dacă ai venituri din alte surse și vrei trei case de vacanță, le întreții și nu-i nici o problemă. Dacă nu te ocupi de ele, le-ai moștenit doar și le lași să se degradeze, te amendez până le vinzi. E interesul legitim al comunității să nu existe fațade dărăpănate, structuri cu risc de prăbușire și terenuri lăsate pârloagă. Când vinzi proprietatea, se aplică oricum sales-tax (pe care nu-l avem dar ar trebui introdus). Sales tax-ul se aplică și la chirie. Corupția e altă discuție și ține de justiție și alte instituții. Nu se rezolvă prin impozite.
Și vă răspund ș la problema cu corupția. Cum se rezolvă corupția? Prin retragerea statului din cât mai multe activități, reducerea numărului de bugetari și reducerea comensurată a nivelului impozitelor. Și prin educație, pentru că într-o țară în care se dă țeapă și se fură și în mediul privat fără să se scandalizeze nimeni, nu trebuie să ne mire corupția din administrație. Și prin limitarea lungimii buclelor pe bugete (taxare locală, cheltuire locală, fără trecere pe la bugetul central). Și prin limitarea instrumentelor economice permise instituțiilor de stat în funcție de nivelul de înțelegere al votantului, sau limitarea dreptului de vot în funcție de instrumentele folosite (i.e. ori administrație simplă, ori vot cenzitar, nu alte combinații).
Pe scurt, nu vreau 47% impozit pe muncă și 1% pe proprietate ci 33% pe muncă și 0% pe proprietate, plus desființarea altor specii de impozite și accize, cu statul redus la Armată, poliție, justiție, servicii de informații, infrastructură, educație de cultură generală (8 / 12 clase) și medicină de bază (GP, vaccinuri, profilaxie). În rest, sănătate privată, educație privată, pensii private. Vreau să-mi recâștig dreptul de-a acumula cum știu eu, pentru cine aleg eu. La fel, educația susținută de societate trebuie să aibă ca principal scop educarea unor buni cetățeni. Meseria se învață pe bani. E o investiție în viitorul propriu pe care o faci în funcție de cum înțelegi piața. Nu să-ți plătim cu toții facultatea de drept ca să aflii tu la sfârșit că nu mai e loc de avocați și notari (valabil pentru orice meserie cu studii superioare, fără discriminare).
În legătură cu Ponta, treaba e clară. Dacă ar fi avut fundamentare economică digerabilă pentru reducerea de CAS ar fi pus-o pe masă. E o gogoașă electorală. Cred că toți cei care avem capul pe umeri înțelegem asta. Nu voi considera demersul serios decât când voi auzi că reducerea veniturilor se compensează prin reducere de personal, și cedare de atribuții ale insittuțiilor de stat către piața liberă. Altfel orice reducere de taxă va trebui compensată prin creșterea altor taxe, sau prin utilizarea sistemului de amenzi pe post de taxă (abjecția amendatului la kilogram ca să-ți faci planul).
Imi cer scuze pentru contondenta existenta in mesaje.
Ideile tale sunt frumoase dar eu ma indoiesc de aplicabilitatea lor imediata. In cazul tau pot afirma ca mai binele devine dusmanul binelui pentru ca il exclude.
Ideea mea este simpla, nu afirm ca nu e bazata pe cifre exacte, nu am acces la ele:
Renuntarea integrala la toate contributiile derivate din munca angajatului, platite de angajator la stat (cass angajator, somaj angajator, cas angajator, fnuass angajator, fond de risc si accidente de munca, comision carti de munca, fond creante salariale) Acestea sunt o taxare mascata a muncii, un artificiu contabil pur prin care impozitele pe munca sunt cerute din alt buzunar. Dar tot din munca vin ca nu scoate nimeni banii la copiator.
Acoperirea deficitului bugetar prin marirea impozitului pe proprietate care acum are o valoare infima.
Rezultate:
Mai multi bani in sectorul activ firme/muncitori
Mai putini bani in sectoare pasive: Investitii imobiliare speculative,
Incurajarea comasarii terenurilor
Birocratie diminuata semnificativ, marirea eficientei departamentelor contabile. Dispar nu mai putin de 7 taxe! Lunare!
Descentralizare prin marirea fondurilor disponibile pe plan local pentru ca impozitul pe proprietate se incaseaza de primarii.
Diminuarea drastica a evaziunii prin simplificarea evidenta a sistemului: proprietatea nu poti sa o ascunzi dupa usa…
Trecerea in legalitate a unui procent semnificativ de muncitori, Evaziunea nu mai este asa atractiva… 30% este o impozitare acceptata, 50%, dupa cum vedeti, nu prea…
Ok. Începem să vorbim românește. Da, nu sunt aplicabile pe termen scurt. Da, artificiul ăla contabil cu contribuțiile angajatorului e o porcărie.
Dar descurajarea zonelor sectoarelor pasive e încă o răsucire a mâinii la spate de care n-am nevoie. Mulți dintre noi stăm cu banii în pasive, tocmai pentru că există un climat prost, de neîncredere și corupție. Crede-mă că, dacă vrem să ținem banii în pasive, vom găsi alte pasive imediat ce le impozitează pe primele. În plus, ai nevoie de un nivel minim de proprietate netaxată ca să protejezi amărâții. Și de aici intri pe obișnuitul drum al excepțiilor care produc complicații și corupție.
De altfel și povestea cu taxarea muncii e o formulare forțată. Pentru că de fapt nu se taxează direct munca, ci procent din fluctuația valorii absolute a bunurilor și serviciilor tranzacționate în piață (TVA), sau direct procent din valoarea absolută a bunurilor și serviciilor tranzacționate în piață (Sales tax, impozit pe venit, impozit pe profit, etc.). TVA-ul e mai cinstit ca sistem de impozitare. Doar că acolo e o mică vulnerabilitate matematică. Valoarea bunurilor tranzacționate în piață e o funcție oarecare garantat pozitivă pe tot domeniul de deiniție. TVA-ul, e procent din prima ei derivată, care nu e garantat pozitivă. Se poate ajunge în situația în care TVA-ul intră pe minus, și aici e o discuție amuzantă despre ce e de făcut (volumul taxelor colectate e suprafața de sub grafic, deci integrala definită după timp între două momente distincte).
Eu zic că tot mai simplu e să gândești simplu. Mai închide tu niște fabrici de diplome și niște agenții unde-ți ascunzi neamurile, mai umblă pe la cheltuieli, și după aia spune-mi că reduci CAS-ul și te aplaud.
Tudor,
Reformele, in orice domeniu, cu cat sunt mai profunde cu atat sunt mai generatoare de cheltuieli pentru aplicare, timpi de acomodare samd.
In ipoteza mea aceasta reforma are mari avantaje in faptul ca nu este atat de profunda. Nu aduce schimbari spectaculoase in sistemul de impozitare al proprietatii, se schimba doar procentul. Nu aduce complicatii in contabilitate, dimpotriva.
Cred ca este un moment in care se poate taia nodul gordian al evaziunii care ne sufoca, evaziune generata de supraimpozitarea muncii si stufosul mod in care aceasta se realizeaza. Nu am ales eu momentul, Ponta l-a ales. Culmea!
Daca noi continuam sa ne pierdem timpul in discutii despe cat costa paracetamolul in bugetul unui pensionare, ratam ocazia si Ponta ni se urca in cap!
Cateodata trebuie sa folosim oportunitatea si sa facem ceva. Poate nu este exact ce dorim noi, nu este idealul pe care il visam, dar este un pas pe drumul corect.
Sau putem sa despicam firul in patru si sa calculam cat costa reteta lui Ionescu, a lui Popescu, ce inseamna echitatea sociala, proprietatea, si egalitatea in drepturi pana la anul dupa prezidentiale. Si cu asta ce-am facut?
Mircea, asta nu e o reformă, e o ajustare. Este exact ce a făcut Boc. Ca să nu se încarce cu complicația de a alege pe cine păstrează și pe cine nu, guvernul României a tăiat paușal salarii cu 25%. S-au rezolvat niște echilibre macro-economice, ceea ce era necesar. Așa prost cum s-a făcut, a fost un gest de curaj pe care îl apreciez. Dar măcar atunci a fost vorba de soluții discutabile cu intenții bune, dublate de asumarea răspunderii și un act de curaj dus până la capăt, atât de amețitul de Boc cât și de președinte.
S-au rezolvat parțial dezechilibrele. Care-a fost efectul secundar? Oamenii buni, câți mai erau au plecat. Au rămas iar leneșii și șpăgarii. Crezi că vreunul din noi s-ar duce să lucreze la stat dacă i s-ar face o ofertă pe salariile de la stat, alea reduse cu 25%? Mă îndoiesc.
Spui mai sus că reformele nu se pot face fără costuri sociale. Sunt de acord cu tine. Dar de ce alegi să dai în cei mai vulnerabili, care nu se pot apăra? Pentru că e mai comod? Cine e mai vinovat? Un om la sfârșit de carieră sau pensionar care nu mai găsește soluții, sau tona de incompetenți cu diplome cumpărate care se duc de bună-voie să lucreze la stat, pe salariile alea, pentru că știu dinainte că nu pot altceva, și-și propun dinainte să facă aranjamente și să ia șpăgi (că altfel nu pot supraviețui)? Iar ăștia sunt oameni în putere, la 25 – 30 – 40 de ani. Oameni care mai au timp să-nvețe o meserie, să facă altceva. Pe ăștia de ce nu-i scuturăm și nu-i înlocuim cu mașini, sau cu oameni mai buni? Pentru că-s mulți, valizi și pot ieși în stradă? Păi tocmai s-au tot mărit în ultimii 5 ani salariile la poliție, jandarmerie și armată.
Asta a fost altă perlă a guvernării PDL. Au intrat tare cu legea pensiilor, s-au certat cu toate categoriile profesionale puternice și periculoase în același timp (militari, jandarmi, polițiști, magistrați), după care au dat înapoi și le-au lăsat tuturor privilegii și pensii speciale. Asta înseamnă să nu-ți judeci puterea corect de la început. Dar dacă tot sunt bine plătiți, atunci să-și facă treaba. Nu-i nevoie să-mi ia banii din buzunar ca să hrănească bugetari incompetenți cu diplome bune de hârtie igienică, să facă altă formă de protecție socială mascată. Pot să susțin consumul și singur. Îi pot cheltui direct. Încă nu suntem latifundiari cu proprietăți pe 5 continente (majoritatea). Încă ne cheltuim cam 80% din venituri, chiar și cei cu venituri bune.
Iar Ponta și PSD-ul ne vor încăleca oricum dacă-i lăsăm. Asta nu înțelegeți voi. Cu bandiții n-ai ce negocia. Nu e o discuție de bună credință pentru a cădea la un compromis. Evaziunea fiscală va continua oricum atâta timp cât guvernele vor administra fără acceptul și cooperarea populației, pentru că noi toți nu vom plăti impozitele complete în condițiile în care serviciile primite de la stat în schimb sunt proaste. Spui că Becali face evaziune fiscală. Toți facem evaziune fiscală. Căutăm cu toții moduri de a nu plăti, pentru că știm că plătim degeaba. N-o fi evaziune directă, din aia urâtă, dar soluții sunt. Cheltuieli, PFA-uri, normă de venit, etc.
salutare 🙂
faine sarjele voastre 🙂
ce spune realitatea noastra,concret s-o luam aplicat.
reducerea cas la firme(fara efect pozitiv imediat asupra angajatului) aduce un deficit de 1,2 mld euro pe fondul de pensii,fond care are acum o presiune de aprox 3 mld euro.Desi daca se va adopta ,f.probabil se va gasi o formula mixta de acoperire din mai multe surse(care sa nu afecteze interesele clientelare de perspectiva electorala ale lui ponta) daca se va merge pe acoperirea deficitului doar din marirea impoz.pe proprietate,adica visul oricarui socialist/comunist ca sa distruga acest concept fundamental si nu sa-l eficientizeze in scop strategic national(ca ultima eventuala ratiune) atunci asta ar insemna,dupa spusele presedintelui o marire de la 2 la 3 ori a impozitului actual pe proprietate.
Grosul ar veni de la latifundiari si stat(si aici va fi o discutie,proprietatile aducatoare de venit/profit vs celelalte- care sunt criteriile ?? biserica cu mii de ha de padure vs latifundiari cu terenuri speculative dar cu potential agricol/imobiliar vs restul ,adica tot ceea ce ramane ca fiind ale statului… )
Dar nu astia ridica problema de traditie si cultura asa cum ziceam azi-noapte ci acei pensionari(peste 3 mil aprox) care nu vor putea sustine marirea.Ii indreptam spre cimitir fara ca ei sa poata face nimic.Ii subventionam,la fel ca la caldura medicamente etc ? Isi transfera proprietatea pe urmasi ? Astea nu cred ca pot fi solutii.Fortarea introducerii proprietatii in circuitul economic dupa alte ratiuni decat piata e un instrument f. periculos.O reforma structurala de profunzime,acum,nu e posibila,imo.Trebuie sa existe fundamentele (de la cele culturale la cele demografice,educationale etc) ptr. asa ceva.
buna dimineata !
editat @Cetatean: dau drumul acestui mesaj pentru ca membrii si cititorii blogului sa inteleaga cam ce mesaje opresc zilnic la moderare pentru ca blogul sa ramana respirabil si decent. Admirati inteligenta si argumentele din comentariul de mai jos:
Rusine mruistilor! Nu sunteti blog cu adevarat de dreapta daca nu sustineti PMP-ul si pe liderul acestui partid si pe Presedinte!
PMP incomodeaza crunt. Toti liderii dreptei se tem de Udrea, pana si Ponta, deoarece este cel mai de temut rival politic. Dar, stiti vorba aia, ca de ce te temi de aia nu scapi.
Udrea va fi viitorul Presedinte de stat ca doar nu vreti la Cotroceni un pamapalau pantalonar!!!!
Lasati frustrarile, invidiile, misoginismul si analizati la rece cum ne-ar fi cu o femeie superba si extrem de inteligenta ca Udrea, Presedinte de stat. Ne-am mandri in toata lumea cu un om frumos, pacifist, competent, 100% de dreapta , fara trecut comunist, prin ea. Meditati, va rog!!!
Corect mesajul Elenei Udrea! Fara aliante de compromis cum fac PNL si PDL. Mai bine incet si sigur pe un drum corect si de Dreapta.
Aseara ,a spus vorba mare dl Octavian, citez: ” Doamna Udrea, pe Dreapta a ramas NUMAI cei 6,21%, adica dvs, ceilalti? Nici ei nu mai stiu ce sunt si pentru ce cauze lupta, in afara de interes…”
Asa ca, PMP trebuie sa creasca natural, fara combinatii meschine.
Electoratul asta vrea de la PMP, de la Dreapta. Daca PDL a tradat si se pupa acum cu lovitura de stat, MRU se pupa cu cei care l-au dat jos de la Guvern, e treaba lor, isi arata adevarata fata, lupta pentru functii, ciolan, oportunitati. NU doresc in Opozitie, deoarece e greu. Spunea odata Udrea ca in Opozitie rezista numai cei puternici si corecti, cei slabi fug la putere. Corect?
Aveti tupeul sa nu ma banati?????
Nuzti – “o femeie superba si extrem de inteligenta” ? 😆
Oooooo, Doamne !
Mare e gradina ta !
Si multi ii sar gardul.
PS
Mesajul imi pare scris de celebra @dana (& @mihai, @andrei, @ion si alti postaci de serviciu care ne serveau, nu demult, astfel de strofe, condimentate cu “doamna Udrea se implica” etc.).
Acu`, bugetul fiind mai subtire, s-au mai imputinat si astia.
Ieri mai venise unul cu cobza p`aci, @inganduratul…
Pai daca ai fi avut vreun argument de bun simt sa-mi combati cobzareala trebuia sa-ti iei “trombonul” sau “picolina” din dotare si si sa “canti” atat de argumentat si de bine incat pe tine sa te aplaude lumea iar in mine sa arunce cu rosii strivite. Si in acest caz as fi avut taria sa-ti recunosc taria argumentelor.
Stimabile, postarea mea a fost in termeni mai mult decat decenti si bazata pe realitati dureroase si pentru o parte (a mea) si pentru cealalta (inclusiv a ta, probabil). Si daca tot ai facut referire in badjocura, la “partitura” mea iti recomand, sincer, un instrument care sa te mai tempereze: “clavecinul bine temperat”
S-ar putea sa te faca mai responsabil si mai profund Si poate mai putin mistocar…ca ironic…nu reusesti a fi!
Stimabile ingandurat, “realitatea dureroasa” e ca Udrea e doar o profitoare-impostoare, cu o statura politica de pigmeu.
Te poti convinge si singur de “succesurile” ei, gandindu-te la catindatul Prigoana, de ex.
Sau la odrasla lui, Honorius.
Sau la catastrofa filialei PDL – Bucuresti, ce cu onoare a condus-o doamna.
Pe culmile progresului, evident. 🙂
Sau la faptul ca fractura dreptei i se datoreaza in cea mai mare parte.
Doar orgoliu nemasurat si tupeu cat cuprinde.
Jalnic personaj.
Buna ziua all 🙂
Are mare dreptate omul. Nutzi vrea sa fie Presedintele nostru.
“Pentru Elena Udrea, candidatul PMP nu există.
Mai mult, distinsa a început să facă aluzii la o posibilă candidatură a sa din partea PMP la prezidențiale, întărind astfel zvonurile că nici nu-i trece prin cap să-l lase pe Cristian Diaconescu să candideze pînă la capăt.
La Constanța, Elena Udrea a vorbit pe larg despre un candidat la Președinție.
Nu, nu despre candidatul PMP, ci despre candidatul PDL-PNL, anunțînd condițiile în care partidul îl va sprijini în turul al doilea pe Crin Antonescu.
Să-ţi faci cruce nu alta!
Liderul unui partid nu poate concepe un alt cîștigător al scrutinului decît candidatul partidului.
Elena Udrea anunță public de pe acum că propriul candidat nu va intra nici măcar în turul al doilea.”
http://www.reportervirtual.ro/2014/07/bulimia-mediatica-a-elenei-udrea-cum-isi-bate-joc-de-candidatul-pmp.html
Veste buna:
http://www.gandul.info/stiri/dan-voiculescu-va-fi-cercetat-in-continuare-sub-control-judiciar-12922338
@cetatean: Ti-as fi recunoscator daca, la fel ca dragul nostru Thophyle, ai filtra mizeriile si ne-ai scuti de maculatura, pastrind blogul neintinat.
Draga Cedric,
Filtram si eu si City la greu, la fel cum faceam cu Theophyle, Dumnezeu sa-l odihneasca! Dar, cateodata, e bine sa vedem si realitatea prin ochii altora. Cu ochii mai mult sau mai putin deschisi! 😀
Eu va multumesc pt. aceasta munca, nu am curiozitatea sa-i citesc pe cei care incearca cu orice pret sa maculeze Politeia. Au destule site-uri care ii gazduiesc cu placere, de ce oare vor neaparat sa apara si aici?
Poate numarul mare de cititori, poate calitatea celor care scriu si citesc aici actioneaza ca un magnet, fara sa-si dea seama ca nu au nimic in comun cu tinuta acestui blog!
secondez cu placere pe @Cedric; adaug, deci, si multumirile mele muncii zilnice depuse de d-voastra.
Multumim impreuna si cu alti prieteni care au scris si sunt prezenti in continuare. 😀
Astia sufera de cataracta.
Unii, chiar de glaucom.
Ii duce Nutzi de mana… 🙁
Israel : http://www.nytimes.com/2014/07/10/world/middleeast/israel-and-hamas-exchange-fire.html?_r=0
Se pare ca spiritele se incing si acolo …
O zi buna tuturor!
buna . sunt incinse deja 🙁
cam tot OM este in flacari. 🙁
de azi http://www.reuters.com/article/2014/07/10/us-palestinians-israel-idUSKBN0FC0JP20140710
pentru cine mai este interesat – live updates aici : http://www.haaretz.com/mobile/1.604161
in context; tacerea Egiptului e de remarcat
http://www.nytimes.com/2014/07/10/world/middleeast/egypt-silent-as-neighbors-wage-battles.html?rref=world/middleeast&module=Ribbon&version=context®ion=Header&action=click&contentCollection=Middle%20East&pgtype=article
nu-l citisem . multumesc !
DNA lucreaza. Sper ca va ajunge la nume grele. Deocamdata e amintit chiar A.Nastase.
http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Seful+Secretariatului+General+al+Guvernului+este+audiat+la+DNA
atentie sa nu fie o razbunare frumos ambalata a mitomanului si a camarilei sale la adresa domnului Funeriu !
nterventia la b1 a lui Liviu Pop chiar asta a facut :;referire la Funeriu !!
previzibil . daca tinem cont ca sesizarea catre DNA vine de la corpul de control al mitomanului – luna mai 2013 . daca ajung cu ancheta la guvernarea lui bombonel a “pus-o” ponta . :))
“Talentul” si mana proasta ( si mina 😀 ) a lui plagy il vor infunda definitiv pe bombo: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/Seful+Secretariatului+General+al+Guvernului+este+audiat+la+DNA bafta! 😀
da, da . de aia am scris ca a pus-o mitomanul . parca il vezi pe bombo urland .. procurorii lui victorashhhhhh!!!!! 😀
sesizarea a fost facuta in 2013 ; 😀 😀
da. am scris mai sus – in luna mai . luase pozitie si dl Funeriu pe propriul blog .
“unde dai si unde crapa ” :))
a-ti precizat si Dvs. :-S
buna ziua. daca se uita mai atent prin fundul sertarelor o sa gaseasca ciorapii patriciei kaas, primul carton de oua de la cornu, testamentul original al matusii tamara cu scrisul lui bittner si prafuit contractul original bechtel impachetat in niste hartii verzi cu poza lui franklin
Impecabil :
http://www.dw.de/final-de-epoc%C4%83-pentru-varan/a-17769683
Pt. cei care vin cu propuneri de “aliniere” a taxelor/impozitelor la valorile practicate in tari dezvoltate (USA etc.) :
In anii `90 a existat o presiune teribila din exterior pt. alinierea preturilor la energie la preturile de afara.
S-a reusit, in final, aceasta aliniere, desi Romania beneficia de resurse primare de energie (gaze naturale, petrol, hidro, resurse exploatabile la preturile interne, adica mai mici decat cele din UE).
Rezultate ?
– grosul industriei indigene, bazat pe aceste resurse mai ieftine (ingrasaminte, metalurgie, sticla, hartie etc.) a fost dus in faliment;
– orase intregi aruncate in saracie si somaj, exod catre Vest (capsunari, ingrajire batrani s.a. similar), familii destramate;
– pretul combustibililor a crescut vertiginos, ajungand mai mare decat in patria OMV, Austria, care nu dispune de resurse de petrol/gaze;
– implicit, pretul tuturor produselor (care necesita cel putin transport) a crescut peste limitele suportabile pt. o populatie pauper.
Sigur ca intre timp guvernantii au avut grija sa “externalizeze” si resursele in cauza.
Concluzia : mare atentie la “alinieri” de acest tip, care se fac fara evaluarea efectelor, in conditiile in care nivelul salariilor din Romania este cel pe care-l stim.
Mai usor, deci, cu acel impozit propus de 1% pe proprietati, aplicat otova.
PS
Presiunile pt. alinierea preturilor la energie s-au facut pt. ca produsele romanesti concurau (doar prin pret) produsele din vest.
Asa am ramas in kooru` gol, adica si f–i si cu banii luati. 🙁
O sa fiu un pic rautacios. M-ati acuzat ca am ceva cu 5% din populatie si asta este de fapt o razbunare:
Oare cu cine a votat acel 5% din populatie? Nu cu Nastase care a dat resursele pe de-a bogea? Dumneavoastra cred ca nu ati votat dar este nesemnificativ acest lucru. Faceti parte din cei 5% si nu exista exceptii! Asa generalizati dumneavoastra la comentariile mele, mi-am luat libertatea sa generalizez si eu…
Cand aveam cam 7 ani, ohohoo ce vremuri, stateam la coada la paine pe cartela. La un moment dat, un batran a venit si a inceput sa vocifereze, nu mai tin minte detaliile (de ce, cui se adresa), ca generatia lui merita respectata pentru ca a facut razboiul. I’am spus ca nu generatia mea l-a inceput…
Cateva observatii :
1. Alegerile se castiga pe baza unui program electoral.
2. Guvernul se formeaza/aproba pe baza unui program de guvernare.
3. Masura propusa (1% impozit pe proprietate) figureaza in aceste programe ?
Daca nu, inseamna ca Ponta nu o poate nici macar propune.
In plus, subliniez ca orice propunere de tip “hei-rupist” (pt. ca tot ne cantonam, vad, in vremuri trecute) care nu are in spate o evaluare a efectelor e sortita esecului.
Exista o analiza/un studiu al efectelor probabile produse de aplicarea unei astfel de masuri ?
Ca de gargara eu sunt satul.
Lipsa de respect fata de cei in varsta nu mi se pare onoranta.
Un razboi e ceva cumplit iar veteranii (sunt cei care au scapat, multi schiloditi) chiar merita stima generatiilor care ii urmeaza.
Sper din toata inima ca generatia copiilor mei sa fie scutita de astfel de orori.
Dumneavoastra credeti ca eu sunt lipsit de respect? E adevarat ca nu am nici un respect pentru “generatia” care a facut razboiul. Chiar repulsie.
Pentru persoana care a luptat sau/si a avut de suferit din cauza razboiului am respect. Dar nu pentru toate, Si Himmler a avut de suferit de pe urma razboiului. Doar nu o sa-l respect pentru ca s-a sinucis cand l-a pierdut.
Nu confund niciodata o persoana sau chiar un grup mare de persoane cu “generatia”.
“Generatia” lor a facut cel mai mare cataclism din istoria Pamantului. Sa o respect? Pentru ce?
Unele lucruri trebuie evaluate individual, altele global. Daca amestecam cele doua tipuri de evaluare ajungem la discutii interminabile.
De unde puteam stii ca acel batran a luptat pe front si nu a fost contopist in Wermacht?
De unde stiu ca batranul care nu are bani de pastile si traieste intr-un ap de 40 mp nu a fost un smenar de valuta sau un secretar de partid la cooperativa Avantul?
Poate intelegeti si punctul meu de vedere pana la urma. Una e individul, alta este comunitatea, una este regula, altceva este exceptia.
Si daca batranul era veteran de razboi ?
Sigur ca fiecare se comporta in functie de educatia primita.
De la cei mai batrani, evident.
Pensionari, “cazuri sociale”, vanzatori de aprozar, profesori, activisti de partid/nomenclaturisti sau ce or fi mai fi fost si ei.
Cu siguranta, insa, ca si tinerii de azi imbatranesc.
Vor fi demni, la fel, de dispretul fiilor/nepotilor ?
PS
Inca mai astept raspuns la observatiile de la 2:53.
Odata o comunitate avea o padure. O stiau acolo pe deal si putini au strabatut-o sa realizeze cat de mare este. banuiau doar sau stiau din povestile padurarului ce se intampla acolo.
Intr-o zi, brusc, padurarul s-apucat sa marcheze unii copaci. “Sunt batrani” a declarat cand l-au intrebat ce face, “Trebuie taiati pentru ca padurea in ansamblu sa fie mai sanatoasa si mai puternica”
Lumea a inceput sa vorbeasca:
Ion spune “Este bine, ca oricum multe din lemnele acelea sunt putrede si nefolositoare”
Popescu “Padurea trebuie in principiu rarita dar nu oricum, in mijloc ii trebuie un luminis cu un lac mic si limpede. Si veveritele trebuie sa aiba asigurat spatiul vital iar pasarile ciripesc mai vesel daca vad soarele mai des” “Mai bine asteptam pana planuim temeinic cum sa facem lacul”
Traian “Cine va planta noi vlastare si cat costa?”
Eu spun sa vindem lemnele astfel obtinute iar din bani sa cumparam un tractor ca sa si plantam in acelasi timp alti copaci,sa-i si transportam si pe cei taiati la piata.
Pana si ursul este nemultumit. Fara o cantitate de copaci va avea probleme in prinderea hranei care va fugi mai repede observandu-l mai lesne in padurea rarita. Si el cum e mai batran va muri de foame.
Padurarul insa se face ca ploua si se apuca de taiat copacii. Cum padurea nu-i apartine, plantarea de vlastare nu intra in preocuparile sale. O sa vina satenii la claca sa-i planteze, candva in viitor…
Lui Traian ii raspunde ca, “Asa sunt regulile, nu le-am facut eu, intreaba legislativul”.
Ursul nu intelege ca de fapt el nu mai prinde animale pentru ca e batran nu pentru ca sunt copacii rari,
Popescu ramane cu schitele lacului din luminis pe hartie. Frumoase dar inutile.
Ion primeste niste vreascuri pentru la iarna pentru ca a fost de acord cu padurarul.
Numai eu sunt bestelit de toti ca fiind autorul moral al despaduririi.
Voi nu intelegeti odata ca Ponta a marcat copacii? Ce-i cerem in schimb? Aia 6% de la CAS? Nu-i cam putin?
Salut Tzepe. Il rugasem pe Citi sa-ti dea mailul meu, voiam sa te intreb cateva chestii legate de retele electrice.
Salut !
Sa-mi verific e-mail-ul.
O fi pe yahoo, pe care nu-l prea folosesc.
Da, am gasit.
Dar vad ca intrebarea ta viza reactoarele mici modulare, nu retelele electrice.
Ne lamurim pe e-mail.
La b1 s-a spus ca “cine sapa groapa altuia cade el in ea” cu referire la Ponta al carui corp de control i-a reclamat la DNA doar pe Funeriu si Vreme, dar procurorii au extins cercetarea pana in 2001. Culmea, atunci seful corpului de control al guvernului era chiar Ponta. De data asta , si-a dat foc la valiza!
Buna ziua,
Ati vazut?
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-17648717-basescu-despre-mru-racorit-adevarat-barbat-femeie-atata-poate.htm
Declaratie ce se poate traduce simplu: “Ponta Presedinte, eu si cu Elena in Opozitia democratica”.
Declarație care se traduce “mi-am pierdut discernământul și continui cu interpretări de mahala”. Cu alte cuvinte, Nuți poate să intre în politică, să folosească materialul clientului, să porcăie în stânga și-n dreapta ca un bărbat, să-și bată joc de “sorbonarzi” care n-au ce căuta în lumea reală, dar la o adică trebuie să fie protejată de orice răspuns doar în baza statutului de femeie. Ce-i asta? Statul Papal? Își atacă vecinii și dacă îndrăznesc să se apere dă cu excomunicări?
Am mai zis chestia asta odată. Există pe parcursul prezidențiatului lui Băsescu mai multe constante, printre care și modul în care n-a putut conviețui pe termen lung cu nici un om peste un anume nivel de educație. Simțul onoarei și instinctele morale de cazarmă până aici pot duce. Mai departe nu. Nu e chiar la subiect, dar situația mă trimite cu gândul la The Duellists ( http://www.imdb.com/title/tt0075968/ ).
foarte misto filmul
prima data l-am vazut pe ecranul mare inainte de 89 apoi l-am revazut
dar io i-as face trimitere la “the heiress” /mostenitoarea 😆 olivia de haviland,clift montgomery etc cateva oscaruri.E primul film vazut pe tv-ul socialist cand mi s-au umezit ochii.
Al doilea film cand mi s-au umezit ochii(pe bune de data asta) a fost “cinema paradiso” -doar dragostea/iubirea are puterea de a dainui(si muzica,fireste,cel mai frumos lucru prin futilitatea lui,inventat de omenire)
de fapt io sunt de acord cu ce spune mai sus cristian80 si-l sustin mie-n suta.
avem o singura sansa si asta se cheama miss blondie.
o singura rugaminte am/la toate intalnirile electorale,aparitiile publice ,etc,sa vina in costum de baie c-string si pe toace.
sufixul 80 cred ca e anul nasterii,dar poate fi si varsta la o adica.In ambele variante propunerea mea face sens.
se stie ca fondurile in cercetare pt. viagra au depasit de mii de ori pe cele pt. alzheimer.Statisticile arata cu multa deschidere beneficiarele acestei directionari de fonduri de cercetare.Faptul ca fala barbatiei(a se citi pozitia poitica 😆 ) nu se mai stie la ce foloseste nu reprezinta un inconvenient.
Pentru Mircea 🙂
Am urmarit dialogurile , ca in fiecare zi, chiar daca nu comentez. Acel raspuns “nu eu am inceput razboiul” este extrem de cinic avand in vedere istoria Romaniei, care fara razboaie nu exista acum, ca si Polonia si alte tari destramate dupa bunul plac al unor creioane pe hartie si al durerilor de dinti/sale/diverse boli, ca sa nu vorbim de interesele economice care au dus petrolul si granele noastre in toate partile.
Nu stiu exact cifra celor care au iesit “pe bune” la pensie, cu o remuneratie conform taxelor platite.
Nu vorbesc de cei cu pensii nesimtite – nesimtite intr-adevar -, care nu dau doi bani pe restul, care se chinuie sa traiasca, sa-si plateasca primii taxele stand la coada la CEC (sa traiasca dom’ Presedinte al CEC care permite unitatii “de elita” de pe Calea Victoriei sa nu ia taxele si sa-i trimita pe amarati la cozi infernale in fiecare an “mai jos” pe strada, la doua ghisee, desi in mod obligatoriu TOATE unitatile trebuie sa incaseze impozitul anual pe teren/casa/masina)., apoi sa plateassca chiria/intretinerea/apa/caldura/energia electrica/cablu/telefon, etc la apartament/casa.
Te rog din suflet Mircea incearca sa traiesti cu 800 RON sau 1.200 RON/luna platind facturile iarna si apoi sa-mi povestesti despre supraimpozitare. Vezi daca iti ajunge zilnic de 100 gr parizer, fara paine.
Si te rog uita-te la fisc si la colectarea taxelor si impozitelor de la cei cu vilele cu turnulete, care vin cu Mertzul sa ia de la cantina saracilor mancare. Uita-te la fisc, la toata procesele incepute de ani si terminate cu NUP, lasa pe amaratii – in majoritatea lor – de pensionari si cred ca daca fiscul va colecta CORECT banii atunci nu avem nevoie de taxe, ci de pusca, vorba lui Tudor! 😀
Tot respectul desy,
Eu nu am de unde sa stiu daca acea persoana nu incearca sa obtina un avantaj pe seama meritelor “generatiei” din care face parte. Un om intelept nu se lauda cu performantele generatiei lui la coada la paine pentru un loc mai in fata! Spui ca sunt cinic, poate….
Nu e in puterea mea si nu intra in atributiile mele sa cinstesc reprezentantii vreunui lucru maret. Devin cinic cum zici tu, cand intalnesc pe cineva care se catara pe meritele altora. Fie ca e meritat fie ca nu.
Cei care se chinuie sa traiasca au platit app 30% impozite. tot atat vreau sa platesc si eu. Pentru ca daca le ascult lamentarile inseamna ca fiica mea trebuie sa plateasca impozite de 80% cand va munci.
Au proprietati? Sa-si platesca darile! Daca acestea sunt mari sa deschida ochii la vot si sa nu se bucure la un kil’ de faina.
Si sa nu bage mana in buzunarul generatiilor viitoare!
Eii’ m-am saturat de atata “respect” datorat batranilor. De bun simt si aritmetica nu a mai vorbeste nimeni?
Absolut de acord. Dar te refereai la un amarat care vorbea de participarea la razboi. Eu nu amestec mere cu pere. In ’89 nu aveam nici un fel de datorie. Dupa primul an de la revolutie intrasem in datorii, iar acum generatiile care mai raman in tara vor plati la greu. Deja guvernarile au bagat adanc mana in buzunarele generatiilor actuale si viitoare. Sa nu ne amagim. Eu nu am vorbit de respect, ci de traiul zilnic.
Respect ar fi cand in tramvai/autobuz ar sta pe scaun cei batrani /gravide/etc si nu copiii de 7-12 ani care vin “obositi” de la scoala si carora bunicile le cara si ghiozdanul.
Deci Fiscul sa-si faca datoria fata de cei care nu platesc darile la stat!
Pai de bun simt cred ca am tot vorbit.
Trecem la o etapa superioara (rotor/divergenta/integrale triple) ?
rotor/divergenta/integrale triple (rofl)
Si chiar Desy, cu cati bani crezi ca mai vin eu in casa dupa ce-l ajut si pe tata pensionar?
Nu incerca sa-mi explici tu cum e cu 1200 RON venit si cat de greu e cu intretinerea si medicamentele ca incep eu sa-ti explic cat de greu e cu 1200 si intretinerea si rechizitele copiilor si medicamente, si transport si munca pana la ore tarzii.
Iarta-mi abordarea directa dar salariul mediu in Romania este de 1600 RON, pensia medie 850 RON
In ce economie capitalista pensia medie este jumatate din salariul mediu?
Tot ce spui eu le-am trait, inclusiv munca pana la ora 23-24. Nimeni nu e generatie spontanee si toti am avut sau avem parinti. Deosebirea este ca eu nu m-am vaitat niciodata ca mi-am ajutat parintii/copilul/sotul chiar. Daca vrei sa te contrazici cu cineva eu nu sunt cea mai nimerita.
Arată-mi tu, mie, țara capitalistă unde oamenii au fost prizonierii sistemului și n-au avut nici o opțiunie în afară de pensia promisă de la atotputernicul stat. Hai să nu facem concurs de sărăcie. E o treabă contraproductivă. Sărăcia-i o atitudine. Hai mai bine să vedem cât plătim și pentru ce. Plătim cam jumătate din ceea ce câștigăm dacă suntm angajați pe cart de muncă. Pe PFA, plătim cam 22% – cheltuieli, adică o situație mult mai bună, dar nici asta neapărat cinstită. Ce susținem din cheltuielile astea? Susținem infrastructură, birocrație, armată, poliție, justiție, pensii, învățământ de masă, sănătate.
Funcționează aceste servicii? Nu. Ce facem atunci când ele nu funcționează? Mergem și plătim din buzunar (clinică privată, șpagă la doctor, meditații pentru copii, dacă ai, completări la pensia părinților, firmă de pază atunci când e cazul. Este asta o situație acceptabilă? Nu.
În rest, cuantumul câștigului fiecăruia e după cum și-l face, după cum se orientează, cât știe, ce învață, cât muncește, și așa mai departe. Un venit mic e un motiv să tragi mai tare, nu să-ți verși frustrarea pe alții care câștigă și mai prost, de parcă de-acolo ar trebui să-ți vină ție banii (redistribuire) nu din productivitatea ta (creare de avuție nouă).
Pentru cei care n-au nevoie de subtitrări, uite o serie de Conservative 101s care mi s-a părut foarte bună. Episodul 3, Wealth creation: https://www.billwhittle.com/firewall/what-we-believe-part-3-wealth-creation-0
Nu toată seria e omogenă, dar e genul de prezentare care-ar trebui făcută și în română la un moment dat.
Daca ma uit la Polonia e bine?
Postare noua!