Revista Presei – 10 august.„Săraci, deşi au un loc de muncă: România, pe primul loc în UE la ponderea angajaţilor în risc de sărăcie”
10/08/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 10 august! Vremea va fi călduroasă în vestul și sudul țării, pe arii restrânse caniculară în Oltenia unde și disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 28 și 35 gr, iar cele minime între 9…10 gr în depresiunile Carpaților Orientali și 21…22 gr pe litoral. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales după-amiaza când pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, în special în zona montană și submontană și cu o probabilitate mai mare în sud-est. Buauresti: 32/20 gr.C.
“Medic anestezist român din Germania: Acuzațiile de crimă cu premeditare aduse împotriva celor două doctorițe sunt inadmisibile / Un pacient care necesită asemenea doze de noradrenalină pe o perioadă îndelungată este, de fapt, în pragul incompatibilității cu viața …. „Ceea ce se întâmplă acum în spațiul public, prin linsajul mediatic al medicilor din Spitalul Pantelimon, este absolut revoltător. Acuzațiile de crimă cu premeditare aduse împotriva celor două doctorițe, tinere și dedicate meseriei lor, sunt fără precedent și inadmisibile. Modul în care presa tratează acest subiect este de-a dreptul execrabil, mai ales când își permite să facă afirmații legate de terapia intensivă, un domeniu pe care, evident, nu îl înțelege. Am auzit de atâtea ori în ultimele zile discuții despre noradrenalină, prezentată în mod simplist și denaturat, fără ca cei care fac aceste afirmații să aibă măcar o idee despre ce înseamnă această substanță și care sunt efectele dozării ei înalte. Pentru a clarifica, în România, în spitalele cu care am avut contact, doza standard de noradrenalină este de 320 mcg/ml. În postările vehiculate, se afirmă că dozele au fost reduse de la 25 ml/h la 1 ml/h pentru a provoca moartea pacienților”, a scris medicul pe pagina sa de Facebook. Acesta explică și modul în care se administrează noradrenalina: „Tradus pentru cei care nu sunt familiarizați cu domeniul medical: o doză de 25 ml/h echivalează cu o administrare de noradrenalină de 8 mg/h. La un adult de 70 kg, aceasta se traduce într-o doză de 2 mcg/kg/min, ceea ce este enorm. Practic, vorbim despre o „reanimare chimică” continuă a pacientului. Să nu mai menționăm că un pacient care necesită asemenea doze de noradrenalină pe o perioadă îndelungată este, de fapt, în pragul incompatibilității cu viața. În astfel de cazuri, vorbim de insuficiență multiplă de organ, iar rata mortalității este extrem de ridicată.( calculați 20% mortalitate crescută per organ). In fiziopatologie, receptori nu o sa intru pentru ca sunt ferm convins ca toti criticii din presa si online sunt profesori in asa ceva!” „Încetați cu setea de senzațional! Deveniți patetici și distrugeți vieți și cariere!….“…” Integral: https://www.g4media.ro
“Săraci, deşi au un loc de muncă: România, pe primul loc în UE la ponderea angajaţilor în risc de sărăcie …. România este pe primul loc în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene după ponderea angajaţilor aflaţi în risc de sărăcie, arată datele de la Eurostat, oficiul european de statistică. Astfel, România avea anul trecut o pondere 14,6% a angajaţilor cu vârsta de peste 18 ani care erau în risc de sărăcie, ceea ce indică o problemă semnificativă în ceea ce priveşte veniturile şi condiţiile de muncă ale angajaţilor. Media UE este de 8,00%, ceea ce indică faptul că aproximativ 1 din 12 angajaţi din UE sunt în risc de sărăcie, ceea ce evidenţiază necesitatea unor politici comune şi măsuri de suport la nivelul UE pentru a aborda sărăcia în rândul angajaţilor. Există o diferenţă semnificativă între ţările cu cele mai mari şi cele mai mici procente de angajaţi în risc de sărăcie. De exemplu, Finlanda are cel mai mic procent, de 2,50%, sugerând o economie şi un sistem social mai echilibrat şi mai eficient în protejarea angajaţilor. ….” Integral: https://www.zf.ro
“DOCUMENT Guvernul nu a adoptat nici jumătate din actele normative pe care și le planificase pentru S1 Deși ar fi trebuie să adopte 154 de acte normative în prima jumătate a anului, conform planificării stabilte la începutul anului, Guvernul a adoptat în total doar 67 acte normative în semestrul I, adică mai puțin de jumătate (43,5%) din ce își propusese. Raportat la întregul an, Execuivul a adoptat în primele 6 luni doar 31% din cele 216 de acte normative pe care și le-a propus pentru 2024, relevă un raport guvernamental oficial. …. Numărul acte normative planificate pentru semestrul I al anului a fost de 154, dar în prima jumătate a anului au fost adoptate doat 67, din care 6 în avans, aferente unor proiecte planificate în semestrul II. Numărul de acte normative aprobate conform planificării pentru semestrul I din 2024 a fost astfel de 61. ….” Integral: https://www.profit.ro
“Cifrele din zona Euro surprind așteptările. Cum arată tabloul economic la o privire mai atentă Economia zonei Euro a reușit să surprindă în sens pozitiv. Saltul de 0,3% din al doilea trimestru al anului față de primul trimestru, care depășește estimările, reprezintă o lansare în direcția bună, în raport cu recesiunea tehnică înregistrată în a doua jumătate a anului trecut. În adâncime, însă, se observă diferențe preocupante. Rezultatul este propulsat de unele țări, în timp ce altele rămân vizibil în urmă. Față de anii de dinaintea pandemiei, motoarele s-au schimbat. Germania se confruntă cu probleme ample pentru baza sa industrială, ceea ce continuă seria de performanțe sub media europeană. În trimestrul al doilea, economia sa a înregistrat o contracție de 0,1%. Alte țări europene cu PIB-ul în scădere au fost Ungaria, Letonia și Suedia. În topul reușitelor se află Irlanda, cu un avans de 1,2%. Franța, a doua economie a comunității monetare, a obținut o performanță similară cu zona Euro. …. În perspectivă, industria germană suferă de pe urma unei „furtuni severe”, care afectează atât capacitatea de producție, cât și cererea. Economia care reușea în trecut să ofere tracțiune întregului bloc comunitar se confruntă, pe de o parte, cu probleme structurale (precum lipsa forței de muncă, energia scumpă și o decuplare față de trendul global al digitalizării) și, pe de altă parte, cu o pierdere de cotă de piață pe segmentul auto și al echipamentelor industriale în favoarea Chinei. Înaintea intrării în vigoare a noilor taxe vamale, producătorii chinezi au ajuns la o cotă de piață record de 11% în iunie, dublă față de acum 2 ani. ….Banca Centrală Europeană este setată să continue diminuarea ratei de dobândă în sesiunea din septembrie, în timp ce Fed are în plan o măsură similară. ….” Integral: https://republica.ro
“ULTIMA ORĂ Comisia Europeană are îndoieli: Acordul România-Ungaria-Azerbaidjan-Georgia privind cablul energetic submarin din Marea Neagră nu respectă legislația UE! …. ″Comisia are îndoieli în ce privește compatibilitatea acestuia (a acordului – n.r.) cu legislația Uniunii, deorece acordul nu include prevederi care să asigure faptul că dreptul Uniunii Europene și obligațiile Ungariei și ale României rezultate din calitatea de membre ale Uniunii Europene au întâietate față de obligațiile prevăzute în acord″, se arată însă în document. Potrivit sursei citate, Executivul de la Bruxelles a solicitat adăugarea în textul înțelegerii interstatale a unei prevederi care să stipuleze că ″Prevederile prezentului acord (…), în ce le privește pe România și Ungaria, nu vor avea întâietate față de obligațiile care decurg din calitatea lor de membre alte Uniunii Europene și din legislația Uniunii″. ….” Integral: https://www.profit.ro
“Lupta anticorupție din România, evaluată la nivel „satisfăcător” în ultimul raport GRECO. Ce măsuri trebuie implementate până în 2025 … „În ceea ce privește membrii parlamentului, e extrem de regretabil că nu s-a făcut niciun progres în privința celor 5 recomandări formulate în ultimul raport. E important ca transparența procesului parlamentar să se îmbunătățească iar recurgerea la proceduri (ordonanțe n.r.) de urgență să fie redusă. E încă nevoie de o legiferare a conflictului de interese și a modului în care parlamentarii interacționează cu grupurile de lobby”, se arată în raportul GRECO. Astfel, GRECO recomandă României să implementeze și restul recomandările rămase restante în următoarele 12 luni. ….” Integral: https://www.digi24.ro
“Tragedia sportului românesc: deșeuri aruncate în jurul bazinului, buruieni și tencuială căzută – așa arată baza sportivă din București în care David Popovici s-a antrenat pentru cele două medalii olimpice de la Paris .… Politicienii vor doar să profite electoral de succesul marilor sportivi ai României și încearcă să-și asocieze numele cu performanța, chiar dacă nu au vreun merit. Iar acest lucru s-a văzut din nou după ce David Popovici a obținut medalia de bronz în proba de 100 de metri liber la Olimpiada de la Paris. Niciun mare decident politic de la București nu l-a felicitat. Pentru ei performanța înseamnă doar locul 1, deși ei nu au avut vreo performanță reală și sănătoasă în viața lor. Cu câteva zile înainte de acest moment, când David Popovici a luat medalia de aur la proba de 200 de metri liber, toți marii politicieni ai țării, de la premierul Ciolacu la președintele Iohannis, s-au grăbit să își exprime pe rețelele sociale susținerea pentru sportivul român. Doar doar prin vorbe, care sunt goale. Acțiunile în vederea obținerii de noi rezultate pe viitor, pe care acești politicieni le-ar putea face din poziția publică pe care o ocupă, lipsesc. Așa că meritul pentru succesul sportiv al lui David Popovici îl are el însuși, alături de familia, sa echipa sa și publicul care îl susține. Politicienii români sunt doar obstacole pe care David Popovici trebuie să le depășească, la 19 ani, în drumul său spre noi performanțe. ….Deșeuri aruncate în jurul bazinului, buruieni și tencuială căzută – așa arată baza sportivă „Lia Manoliu” din București pe care David Popovici a folosit-o pentru antrenamentele care i-au adus la Olimpiada de la Paris medalia de aur la proba de 200 de metri liber și medalia de bronz în proba de 100 de metri liber. Potrivit unui reportaj realizat de jurnalista Anca Grădinaru de la publicația Europa Liberă România, bazinul de interior este închis de șase ani, iar sportivii și copiii se antrenează în bazinul din exterior, care pe timp de iarnă este acoperit de un balon cu un „aer de foarte proastă calitate”. ….” Integral: https://republica.ro
“Uite ce au ”protejat” Ciolacu și parlamentarii! Vânarea urșilor din România a ajuns super-ofertă exclusivă pe site-urile agențiilor internaționale. Împușcarea caprelor negre, altă ”atracție” scoasă la vânzare .…In anunțul de pe Facebook, vânarea urșilor din România este prezentată ca o ofertă extrem de exclusivă, la un preț ”mai ridicat”, care nu este specificat pe site (cum se întâmplă în cazul altor oferte), urmând a fi comunicat doar în mailuri personale. De asemenea, agenția se laudă că a primit o ”cotă uriașă”, de 12 urși disponibili pentru o partidă de vânătoare (atenție, pentru o singură partidă de vânătoare – n.a.)…..Prin adoptarea legii (sub pretextul protejării oamenilor), cota de intervenție – cea care vizează îndepărtarea urșilor potențial periculoși – a fost redusă de la 80 de exemplare la 55 de exemplare, în timp ce așa-zisa cotă ”de prevenție”, destinată vânării la trofeu a crescut de la 140 de exemplare la 426. De asemenea, aceste exemplare nu mai sunt vânate de personal specializat, ci de vânători ”sportivi”, contra-cost. Mai mult, nu există vreo corelare între zonele de risc (în care s-au consemnat atacuri la adresa oamenilor) și numărul de exemplare atribuite pe județe, topul fiind dominat de departe, de județul Harghita, reprezentat de inițiatorul legii, senatorul UDMR Tanczos Barna, fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. …..” Integral: https://www.romaniacurata.ro
“Medalii și cenușă E frumos la Paris unde sportul își răsplătește campionii cu aur dar lui Viktor Orban îi place la Tușnad unde vine în fiecare vară să se răcorească De astă dată era ”îngrozit” de UE pe care a amenințat-o că dacă vine Trump la Casa Albă ,,va plăti prețul pentru susținerea Ucrainei”. Nu zău? Dar ce să fi făcut UE să lase Ucraina să piară sub bombele lui Putin? ….Mai multe țări europene au taxat discursul lui V. Orban de înmormântare a UE și de întâmpinare cu flori a dictaturilor asiatice dar nu și România. Iohannis a tăcut. Câtă vreme UE nu i-a oferit o funcție, treaba ei, dacă e bolnavă, să fie sănătoasă (cum zicea Ilici). Ciolacu tocmai se întâlnise cu premierul maghiar așa că-și croia planurile: dacă apare noul centru, se mută rapid din Centrul Vechi. Ciucă își pregătea lansarea cărții ,,de ostaș” – respectiv livretul militar. Să sperăm că n-a mai plagiat. În acest context agitat Geoană și dragostea lui (Mihaela) s-au întâlnit cu Ciolacu și umbra lui (Ponta) la un eveniment privat. Deși stăteau la aceeași masă nici Ciolacu nu l-a întrebat pe Geaonă ce-a făcut la NATO și nici Geoană nu l-a întrebat pe Ciolacu ce face la guvern. ….Dacă elita politică arată jalnic cea didactică arată (adesea) mizerabil. Un antrenor de copii dotați, un profesor la Sf. Sava s-a dovedit a fi un violator al propriilor elevi. O, Doamne! Prea mulți copii abuzați în propriile familii, în orfelinate, în școli, ba chiar și în lăcașuri de cult. Te-ai fi așteptat ca după atâtea secole omenirea să fi învățat măcar atât: să nu se atingă de copii. ….Nici Ligia Deca, ministrul educației, n-a reacționat (deh, și ea predă la SNSPA!) până n-a somat-o Ciolacu ,,să ia măsuri”. Dar cum să meargă școala bine cu profesori perverși (180 de cazuri), cu moși libidinoși, cu rectori, directori și miniștri siniștri? ,,România educată” a lui Ionannis e o Românie abuzată ….” Integral: https://revista22.ro
“Halterofil român filmat când ridica 20 de capace de canal într-o căruță Reușită sportivă remarcabilă în România! Un halterofil rămas deocamdată anonim a fost filmat în timp ce ridica 20 de capace de canal într-o căruță, undeva pe Șoseaua Mihai Bravu din Capitală. Sportivul nostru a dovedit calități tehnice remarcabile, nu doar o forță ieșită din comun. El a îndoit genunchii și a ținut spatele perfect drept în timpul exercițiului său. Experții în ridicarea greutățilro spun că e un moment revoluționar pentru haltere. Românul nostru a folosit un stil combinat: smuls pentru prima parte a exercițiului, în care ia capacul de canal cu câte un deget băgat pe găuri, apoi stilul aruncat, când capacul efectiv zboară pe deasupra capului direct în căruța burdușită cu alte bucăți de fier, gantere și obiecte grele din metal cu care cel mai probabil sportivul nostru se antrenează. ….” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei propune interzicerea predării istoriei universale în universitățile rusești / Măsura luată deja ….”
https://hotnews.ro/seful-serviciului-de-informatii-externe-al-rusiei-propune-interzicerea-predarii-istoriei-universale-in-universitatile-rusesti-masura-luata-deja-1768189
“Atacuri înainte de campania prezidențială. Ce a reclamat Ana Birchall la NATO, în cazul lui Mircea Geoană
„În urma discuțiilor purtate cu foști și actuali oficiali NATO, perspectiva generală e că acțiunile domnului Geoană (…) sunt fără precedent și reprezintă o încălcare gravă a obligațiilor sale către NATO”, se arată în scrisoarea trimisă de Ana Birchall. Ana Birchall susține că Mircea Geoană și-a înregistrat logo-ul de campanie și sloganul la OSIM, a căutat constant în ultimele să strângă fonduri pentru candidatură și a avut discursuri publice concentrate pe teme de politică internă, fără să aibă nicio legătură cu statutul de oficial NATO…..”
https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/atacuri-inainte-de-campania-prezidentiala-ce-a-reclamat-ana-birchall-la-nato-in-cazul-lui-mircea-geoana-2889893
Turbeaza dna Mihaela dragostea mea…
” Societatea de Anestezie-Terapie Intensivă îi contrazice și pe experții INML citați de Parchet în cazul Sf Pantelimon: „Răspunsurile sunt făcute din perspectiva specialității domniilor lor”
….Într-un răspuns oferit vineri pentru HotNews, reprezentanții Societății de ATI subliniază, din nou, că „menținerea tratamentului cu Noradrenalina în doze mari atunci când nu duce la corectarea tensiunii arteriale accentuează cercul vicios și aduce doar efecte secundare serioase ( tulburări de ritm cardiac, stop cardiac, necroze grave ale extremităților, etc.) ceea ce impune reducerea rapidă a dozelor”…..”
https://hotnews.ro/societatea-de-anestezie-terapie-intensiva-ii-contrazice-si-pe-expertii-inml-citati-de-parchet-in-cazul-sf-pantelimon-raspunsurile-sunt-facute-din-perspectiva-specialitatii-domniilor-lor-1768395
Evident, Societatea de Anestezie-Terapie Intensivă încearcă să le apere pe specialistele incriminate dar… problema rămâne!
De ce? Fiindcă chiar dacă acceptăm existența unei lacune legislative, nu putem accepta o conduită medicală care să „adauge” în acest mod la protocoalele medicale!
“Cazul Pantelimon – Reputat medic ATI: Dacă ar fi ceva de învăţat, e cadrul legal pentru boli terminale. În România nu există/ A ajunge la concluzia că scăderea dozelor de noradrenalină e cauza decesului mi se pare excesiv ….”
https://www.news.ro/social/cazul-pantelimon-reputat-medic-ati-ar-ceva-invatat-e-cadrul-legal-boli-terminale-romania-exista-ajunge-concluzia-scaderea-dozelor-noradrenalina-e-cauza-decesului-mi-pare-excesiv-1922400011002024080821698635
👍
Cine nu-i medic ATI sau cine nu a supravietuit datorita ATI si a petrecut timp constient acolo sa vada, sa taca in aceasta faza…
Nu aveau ce cauta procurorii, alte specialitati de medici, gurnalisti si ciordaci fara bac, sau apartinatori sa bata campii in prima faza inainte de pronuntarea de specialitate ATI.
Si da, la ATI medicii sunt impinsi oricum cateodata sa “play God”, cu sau fara protocoale… Cu atat mai mult fara protocoale bine stabilite si acceptate.
Breaking
https://www.timesnewroman.ro/life-death/bulai-a-convins-judecatoarea-sa-se-dezbrace-arata-mi-ca-ai-incredere-in-justitie/