Revista Presei – 10 aprilie.”Sporurile bugetarilor pentru condiţiile de muncă, incluse în salariul de bază – proiect PNL adoptat tacit în Senat / Camera Deputaților va da votul decizional”
10/04/2024 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 10 aprilie! Meteorologii anunță temperaturi în creștere și șanse reduse de ploaie, pentru ziua de miercuri. În mare parte, cerul va fi senin sau cu puțini nori. Totuși, pe litoral, în Delta Dunării și în anumite zone depresionare, se vor înregistra condiții de ceață, care ar putea influența vizibilitatea în trafic. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 și 29 gr C, iar cele minime între 0 și 13 gr C. Bucuresti: 25/8 gr.C.
“Antibioticele date pentru pneumonie, la copii. Reputat pediatru: „Să lăsăm miturile urbane“ Ultimele cifre publicate de Centrul European de Control al Bolilor arată că apariția germenilor cu rezistențe crescute la multiple antibiotice, pune în pericol sănătatea unui număr de sute de mii de europeni, producând anual peste 33.000 decese, avertizează dr. Mihai Craiu, unul dintre cei mai apreciați pediatri din România. ….„Probabil că unul dintre diagnosticele unde ar trebui să mergem mai des la dovezi și mai rar la miturile urbane este pneumonia. În țara noastră mii de persoane (laolaltă pacienți, dar și membri ai corpului medical) fac o asociere instantanee între pneumonie și nevoia de tratament cu antibiotice. Mai ales la copil și mai ales în cazurile de severitate medie sau mare… Și, ca să confirme această nevoie imperioasă de tratament cu antibiotice, se fac (sau chiar o solicită părinții) numeroase radiografii pulmonare inutile, eventual în scenarii în care protocoalele zic altceva… Împușcăm doi iepuri dintr-odată… Facem și o radiografie inutilă și găsim <ceva> imaginar care să justifice nevoia de antibiotice…”, susține dr. Craiu. …Pediatrul român susține că chiar și „în cele mai sărace țari din lume, 61% din pneumoniile confirmate ale copilului sunt produse de virusuri. Iar în SUA discordanța este și mai mare. Studiul EPIC a dovedit că în pneumoniile confirmate prin radiografie este de cinci ori mai probabil să fie implicat un virus și nu o bacterie.”. ….” Integral: https://adevarul.ro
“România, campioană europeană la deficit de cont curent la nivel european Uniunea Europeană a înregistrat un excedent de cont curent de 107,9 miliarde de euro (2,5% din PIB) în trimestrul patru din 2023, după un plus de 86,2 miliarde de euro (2% din PIB) în precedentele trei luni şi un surplus de 24,3 miliarde de euro (0,6% din PIB) în trimestrul patru din 2022, arată datele publicate marţi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În trimestrul patru al anului trecut, 15 state membre UE au înregistrat excedent de cont curent, pe primele locuri fiind Germania (68,7 miliarde de euro), Ţările de Jos (22,6 miliarde de euro), Danemarca (12,1 miliarde de euro), Suedia (10,2 miliarde de euro), Spania şi Italia (ambele cu 8,5 miliarde de euro) şi Franţa (6,5 miliarde de euro), în timp ce alte 11 ţări membre, printre care şi România, au înregistrat deficit de cont curent. Ţările membre UE cu cel mai ridicat deficit de cont curent au fost România (minus 6,9 miliarde de euro) şi Grecia (minus 6,8 miliarde de euro)…..” Integral: https://adevarul.ro
“Sporurile bugetarilor pentru condiţiile de muncă, incluse în salariul de bază – proiect PNL adoptat tacit în Senat / Camera Deputaților va da votul decizional Senatul a adoptat tacit, luni, un proiect de lege care prevede modificarea Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice în sensul ca sporurile pentru condiţiile de muncă să fie incluse în salariul de bază, transmite Agerpres. …. Potrivit proiectului, iniţiat de 27 de parlamentari PNL, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acordat pentru luna anterioară, se introduce în salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”. Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare prevăzute de prezenta lege se majorează în mod corespunzător. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, sporurile pentru condiţii de muncă reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se abrogă, mai prevede actul normativ. ….” Integral: https://www.g4media.ro
“Drumul unui procuror-avocat către o pensie specială de 7.500 Euro Cu câteva zile înainte de Crăciunul anului trecut, un procuror face o cerere prin care solicită pensionarea. Împlinise 25 de ani de activitate, adică minimul de care are nevoie ca să primească pensie specială. Casa de pensii acceptă, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) acceptă. Pe 9 februarie, președintele României îl eliberează din funcție. De acum înainte, procurorul va primi lunar, tot restul vieții, conform grilelor CSM, o pensie specială de 7.500 de Euro. Numele lui este Marius Nicu Vasile, iar în martie împlinește 50 de ani. În ultimii 25 de ani a fost când procuror, când avocat. A făcut tranzacții imobiliare cu o persoană condamnată pentru dare de mită și a avut afaceri cu un fost ofițer SRI. Marius Vasile este și cumnatul judecătoarei Simona Camelia Marcu, actuala directoare a Institutului Național al Magistraturii și fosta președintă CSM. Marius Vasile și-a început cariera în procuratură la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 în anul 1998. Ulterior a fost delegat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, însă și-a dat demisia în 2010. Din motive personale, ne-a spus procurorul. Chiar înainte să iasă din magistratură, Vasile era anchetat de Inspecția Judiciară pentru că s-a dus la un internet cafe și, sub altă identitate, a postat informații false pe site-urile unor publicații. Susținea că un membru al CSM primise șpagă ca să ajute alt procuror să devină șef la Parchetul Sectorului 4, pe care Vasile îl conducea temporar, notau atunci reporterii Ziua, citând documente judiciare. Investigația a fost abandonată, după ce Vasile și-a dat demisia și a scăpat astfel de acțiunea disciplinară. Câțiva ani mai devreme, în 2003, a fost cercetat pentru că ar fi încercat să împuște doi directori ai unei firme de construcții pe un câmp de lângă Alexandria. Cei doi bărbați nu i-ar fi reparat corespunzător casa părintească, conform documentelor publicate pe luju.ro. În total, Marius Vasile a fost subiectul a patru cercetări făcute de Inspecția Judiciară, după cum ne-a informat chiar instituția. Trei au fost finalizate prin rezoluții de clasare, iar una printr-un referat de arhivare. … Când a ieșit din magistratură, procurorul nu avea apartamente, case, terenuri sau mașini, după cum arată declarația goală depusă în acel an. A scăpat tot atunci și de obligațiile pe care le avea, adică nu a mai trebuit să declare nici investițiile imobiliare și nici nu i-a mai fost interzis să facă afaceri. Începând cu 2010, Marius Vasile a schimbat tabăra și a devenit avocat. Dar n-a fost doar avocat, ci și antreprenor și a făcut numeroase tranzacții imobiliare….. În 2019, solicită Curții de Apel București să anuleze decizia CSM și să fie repus în funcția de procuror. În anul următor, judecătorii au decis că îndeplinește toate condițiile și au susținut că CSM manifestase „exces de putere” când i-a respins cererea. CSM a atacat, fără succes, decizia judecătorilor, iar în decembrie 2020, Marius Vasile a ajuns din nou procuror, de data asta la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oltenița. Dar în 2020, înainte de numire, merge din nou în fața judecătorilor și cere despăgubiri CSM-ului și procurorilor din secția care îi respinsese inițial reîntoarcerea în magistratură. Vrea să obțină un milion de lei daune morale și 22.000 de lei lunar de la data refuzului de reîncadrare. A considerat că decizia CSM i-a produs suferință emoțională, că onoarea și reputația i-au fost știrbite, și că și-a pierdut clienții pe care îi avea ca avocat. A pierdut definitiv procesul. În ianuarie 2022, Marius Vasile ajunge procuror la Inspecția Judiciară pentru trei ani. Cei trei ani nu apucă să treacă, pentru că la finalul lui 2023, Marius Nicu Vasile, la nici 50 de ani, își depune cererea de pensionare. .…” Integral: https://www.riseproject.ro
“Daniel Dăianu: Sper să nu ajungem în situația să plătim toți taxa prin inflație / Lovește în nevoiași. Cei care au bani mulți, nu se sinchisesc Prin orice cale s-ar face consolidarea fiscal-bugetară, ea înseamna extracție de venituri, de resurse din buzunarele unora și a altora, susține Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal. „În societatea românească se duce un război distribuțional. Cineva trebuie să plătească. Ori plătim toți, ori plătește o parte. Sper să nu ajungem în situația să plătim toți, nu în mod egal, să plătim taxa prin inflație. Se poate, e o măsură extremă dacă ajungi să umbli la TVA. Lovește în nevoiași. Cei care au bani mulți, nu se sinchisesc. Cei care au bani puțini, ei simt la raft. Una e inflația alimentară versus așa cum e calculată. Pentru cei care trăiesc numai din salariu, pentru ei contează inflația alimentară”, a spus Dăianu, într-o conferință organizată de Profit.ro. ….„Fiecare se simte special și nu ar vrea să plătească, dar societatea românească trebuie să plătească. Reformele structurale se cunoaște că sunt dureroase și reclamă timp, de aceea există bani alocați României pentru a efectua reformă”, afirmă el. … „Problema este că are un deficit primar foarte mare. Grecia a ajuns după necazuri multe, vai de ei, au surplus. Italia are o datorie publică copleșitoare, când ai 130 și ceva la sută din PIB. Noi trebuie să ne ocupăm de acest deficit. Înțeleg de ce. E foarte dureros să simți”, spune Dăianu. A mai declarat: „Doamnelor și domnilor, toți cetățenii plătesc și alimentează bugetul public. Spuneți că numai companiile alimentează bugetul. Nu, toți cetățenii. Nu vă sunt impozitate veniturile? Acestea sunt mituri și piste false”. Conform declarațiilor sale, toți cetățenii plătesc, în afară de cei care au venituri foarte mari și nu plătesc nimic: să se ocupe ANAF. ….” Integral: https://economie.hotnews.ro
“Răzvan Hoinaru, ASE: Antreprenoriatul ar trebui susținut din surse private, nu publice. Fondurile europene sunt dedicate infrastructurii europene Trebuie încurajat antreprenoriatul, însă nu din bani publici. Antreprenoriatul se încurajează pe bani privați. Rolul fondurilor europene este în crearea unei infrastructuri europene, a declarat Răzvan Hoinaru, lector univ.dr., cadru didactic asociat la Academia de Studii Economice, în cadrul conferinței „România dezvoltată cu 90 miliarde euro de la UE. Ce urmează?”, organizată de G4Media și Economedia. „Eu nu aș conecta fondurile europene cu inflația sau cu bunăstarea. Tehnic vorbind, ea este disparitatea dintre volumul de masă monetară și produsele existente în piață. Astfel, trebuie încurajat antreprenoriatul, să se producă mai mult și antreprenoriatul nu se încurajează pe bani publici. Antreprenoriatul se încurajează pe bani privați. Unde au un rol fondurile europene ar fi în crearea unei infrastructuri europene. De exemplu, camerele de comerț pot fi o soluție și a se crea o infrastructură europeană pentru o mai bună între cooperare camerele de comerț”, a declarat Răzvan Hoinaru. Acesta a precizat că antreprenorii ar trebui să investească mai mult în zonele unde UE a rămas mult în urmă, cum ar fi transformarea digitală, cercetare, inovare și implementarea inovării. ….„Când calculăm PIB la paritatea puterii de cumpărare trebuie să avem grijă la populația, numărul la care împărțim. „Astfel trebuie să avem grijă să lucrăm cu date reale, mai ales că România are o diasporă mare. De asemenea, PIB-ul nu e totul. Trebuie să ne uităm și la VNB (venit national brut) dar și la aspectele non-financiare ale convergenței, indicele dezvoltării umane, indicele fericirii. Cum putem să ne tindem spre o convergență mai bună? Prin a face alegeri informate și a merge pe trenduri: knowledge economy, de exemplu”, concluzionează acesta……” Integral: https://economedia.ro
“Guvernarea prin cartel Ce formă de guvernare are România? Merită să ne punem din când în când această întrebare. Nu de alta, dar lucrurile se schimbă. Repede. Ţineţi minte demonstraţiile masive din perioada regimului Dragnea? Când manifestanţii se temeau că Justiţia va fi încălecată şi neutralizată? Ei bine, între timp schimbări de zece ori mai toxice au fost adoptate de Parlament. Mai este România o democraţie? Iată datele, prelucrate de specialişti. În ultimul Index al Democraţiei, alcătuit de The Economist, România este pe un jalnic loc 60. Suntem sub Mongolia (59), Namibia (58), Indonezia (56), Columbia (55), Filipine (53), Timorul de Est (45), Trinidad-Tobago (43), sau Malaezia (40). Inadmisibil! Să mai spunem că în 2006, cu un an înainte de aderarea la Uniunea Europeană, România era pe locul 50. …. Mai grav este altceva. De câţiva ani, România bate la uşa categoriei “regimuri hibride”, adică acelea unde democraţie nu mai este, ci doar un fel de ciorbă lungă, o “democratură”. Suntem deja cot la cot cu Ghana (63), Serbia (64) şi Albania (66). Aceasta este opera regimului Iohannis-PSD. Să începem cu actualul Preşedinte. Omul a fost primar la Sibiu, unde s-a făcut remarcat prin totala sa lipsă de apetit pentru existenţa vreunei Opoziţii. A dat târcoale Palatului Victoria, fiind mai întâi propus premier de o coaliţie dirijată de un puşcăriaş. Apoi a ajuns Preşedinte printr-o întâmplare: Victor Ponta, care avea practic asigurată câştigarea alegerilor prezidenţiale din 2014, s-a pus cu biciul pe românii din străinătate, umilindu-i în direct, la televiziune. A primit ce a meritat. Odată ajuns la Cotroceni, Klaus Iohannis a declarat că vrea să fie altfel de Preşedinte decât Traian Băsescu. Trebuie să recunosc că a reuşit. L-a interesat doar propriul confort. Palton, limuzină, mobilă, protocol. Pofta vine mâncând. În al doilea mandat a descoperit avioanele de business, cu care se plimbă şeicii din Golf. Mai nou, presa relatează că i se pregăteşte o super-vilă după finalul mandatului. 9 milioane de euro. …. Când şeful Statului s-a retras între perdele, elementele Sistemului au umplut vidul. Şefii partidelor parlamentare, generalii din “servicii”, baronii locali şi camarilele lor. Instituţii altă dată foarte active s-au cuminţit peste noapte. De câtă vreme nu aţi mai auzit un sunet dinspre consiliul acela care gestionează arhivele Securităţii? Mă uit acum pe site-ul CNSAS. Au început să publice pe Internet dosarele… lui Ion Antonescu. Despre Burebista nu aveaţi nimic? Ştiaţi că avem un Oficiu Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor? Nici eu. Am căutat pe site-ul acestei instituţii, să îl văd şi eu pe vreunul dintre spălătorii de bani din România. La câte Lamborghini şi Ferrari sunt parcate pe trotuar, în Floreasca, ar trebui să duduie de activitate pe la acest Oficiu. Am găsit doar ceva despre “Planul anual de instruire”. Să trăiţi! ….Prin Dobrogea explodează drone, însă Prim-ministrul ne asigură că totul este bine. …. În aceste condiţii, sistemul politic românesc a suferit o mutaţie în ultimul an. S-a trecut, oficial, la guvernarea prin cartel. Conceptul nu îmi aparţine, este de găsit în literatura de specialitate despre partidele politice. Ideea este că în loc să fie în competiţie, partidele mari se coalizează pentru a elimina competiţia şi pentru a-şi împărţi resursele publice. Aşa s-a ajuns să fim guvernaţi de PSDNL. Zero ideologie, zero program politic. ….” Integral: https://www.bursa.ro
“EXCLUSIV – DOCUMENT: „Administrator e socrul. Administrator e mama”, a răspuns Cătălin Cîrstoiu, acuzat de incompatibilitate într-un raport al Corpului de Control al Guvernului, pentru că a fost manager la stat și medic la propria clinică privată / Raportul, băgat la sertar, e publicat de HotNews În 13 octombrie 2020 Corpul de Control al Guvernului României, condus atunci de Ludovic Orban, a întocmit raportul cu numărul 3712 privitor la Spitalul Universitar de Urgență București. Din cele 90 de pagini, 14 se referă la posibile situații de incompatibilitate și conflicte de interese ce au fost constatate în cazul managerului interimar Cătălin Cîrstoiu.
- Din 2020, raportul „stă la sertar, ascuns undeva în burta statului român”, conform unei informații confidențiale venite de la un medic SUUB. HotNews.ro o intrat în posesia documentului.
- „Managerii de spitale nu pot derula nicio activitate remunerată sau neremunerată în afara spitalului, ci doar în unitatea pe care o conduc”, a arătat Corpul de Control.
- ANI nu a răspuns la cererea redacției de a spune ce a făcut cu documentul venit de la Guvern acum patru ani.
- Cătălin Cârstoiu a susținut duminică, 7 aprilie 2024, în dialogul cu ziariștii că „Corpul de Control al primului-ministru a bătut câmpii efectiv. Raportul a și fost invalidat parțial”. ….
….„Cîrstoiu, pe de o parte, și Nica și Oprescu, pe de altă parte, s-au detestat. Și, de aici, mai mulți oameni, aflați de o parte și de alta, au făcut reclamații. Și au ieșit la iveală nereguli”, a susținut o sursă a HotNews.ro. După șapte luni, pe 13 octombrie 2020, Corpul de Control a întocmit Raportul înregistrat cu numărul 3712. Documentul are 90 de pagini, dintre care 14 se referă la posibile situații de incompatibilitate și conflicte de interese legate de Cătălin Cîrstoiu. „Raportul a fost băgat la sertar. Mai bine spus, stă ascuns undeva în burta statului român”, a explicat aceeași sursă din SUUB, în dialogul cu jurnaliștii, sub condiția confidențialității. …. Conform documentului, la capitolul unde este analizată activitatea lui Cătălin Cîrstoiu remarca inspectorilor a fost aceea că „managerii de spitale nu pot derula nicio activitate remunerată sau neremunerată în afara spitalului, ci doar în unitatea pe care o conduc, cu respectarea programului”. Potrivit raportului, Cristoiu lucra la clinica ANEMONA MED SRL, parte a grupului de firme Anemona, aparținând lui și soției lui, amândoi medici șefi la SUUB, el manager, soția, șefă de secție. ….„Acest lucru îl știam cu toții. Mai mulți colegi din SUUB lucrau la clinica lui Cîrstoiu, ca și managerul, de altfel”, a explicat un medic de la SUUB, cu condiția păstrării confidențialității. ANEMONA MED SRL este firma pe care familia Cîrstoiu a contractat cele două Mercedesuri, în leasing, despre care a relatat HotNews.ro. ANEMONA Clinic este tot firma familiei. Pe ea, au cele două BMW-uri X6 M60, apartamentul de la Mamaia și cel de la Sinaia……” Integral: https://www.hotnews.ro
“De la daci în ie cu leduri, la clovni, românii reinventează politica pentru a câștiga alegători Alături de formațiunile consacrate, la alegerile locale de anul acesta își vor încerca norocul și partide noi. Mizează fie pe candidați inediți, pe slogane curajoase, și în general se orientează spre un anumit tip de public. …După cum se poate ghici dupa înfățișare și port, Nicolae Cicerone Marinescu este președintele fondator al Uniunii Geto-Dacilor. Partidul este orientat, spune acesta, spre tradiție, iar imaginea sa reflectă acest lucru. Nicolae Cicerone Marinescu: “O ie foarte frumoasă, o vestă cu lupul dacic și pilusul, pileusul este foarte important pentru implementarea în societate, ca să arătăm “dom’le, vedeți să suntem daci”. Cei care vor … să poarte barbă, ca să arate că suntem un partid mai tradițional“. Totuși, costumul tradițional ar fi de inspirație nepământeană. Potrivit lui Nicolae Cicerone Marinescu, lector universitar la Facultatea de Energetică a Universității Pitești, ia ar fi avut cândva leduri. Iar el a făcut una întocmai și a prezentat-o la un festival. Nicolae Cicerone Marinescu: ”Extratereștrii care au coborât pe pământ, a zeilor, respectiv, nu întâmplător se spune “Dacia, țara zeilor”. Pe timpul respectiv au coborât acești … și populația respectivă a încercat să imite costumele zeilor respectivi. Și costumele erau cu leduri. Ei, pentru că nu puteau să facă ledurile respective și cu beculețele respective, au făcut albul, noi avem ia albă, exact ca un aluminiu, strălucitor, așa, frumos, și în loc de leduri, au cusut floricele. Altițele sunt un cod genetic, un cod numeric“. ….. Alianța Oltenilor are o săptămână de la înființare. Unul dintre candidații cu care vrea să participe la alegerile locale din Târgu Jiu este o tânără clovn. Cum candidata este cunoscută de public în hainele de scenă, a ieșit să convingă alegătorii în costumul multicolor. Roxana Stoian, fondatorul Partidului Alianța Oltenilor, președinte: ”Dânșii au venit să semneze listele pentru că vor copiii să facă poze cu clovnul și atunci ne folosim și noi de situație”…..În România sunt înscrise oficial peste 250 de formațiuni politice. 5 au fost înregistrate anul acesta…..” Integral: https://stirileprotv.ro
“Europa are capacitate industrială militară, dar nu are o strategie supranațională Întrucât apărarea cade sub jurisdicția fiecărei țări europene, cooperarea interstatală este redusă și această forță este împrăștiată. Și dacă NATO nu va mai fi în curând pilonul securității europene, de nezdruncinat de la crearea sa la 4 aprilie 1949? Ce se întâmplă dacă o retragere a Statelor Unite ar reduce interesul pentru contribuția militară și ar încuraja Bătrânul Continent să-și coordoneze și să-și consolideze în sfârșit aparatul industrial militar pentru a-și asigura apărarea? Piețele nu sunt vase comunicante, dar protecția Europei – de la armele convenționale la umbrela nucleară – ar putea fi mai puțin „made in America”(cu excepția Franței), scrie Le Monde. Perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă a schimbat situația, la fel de mult ca și războiul din Ucraina. Amenințarea candidatului republican de a nu mai veni în ajutorul membrilor „răuplatnici” ai NATO este luată foarte în serios în Europa, inclusiv de către industriașii convinși că teama obsesivă a Washingtonului rămâne ascensiunea Chinei. „Statele Unite se concentrează mai mult pe Asia-Pacific”, observa CEO-ul companiei germane Rheinmetall în Financial Times pe 2 aprilie. De teamă că Europa se va afla „complet singură” în caz de conflict, Armin Papperger plănuiește să deschidă patru fabrici în Ucraina și pledează pentru crearea de „mari companii” în Europa. Șeful Airbus, Guillaume Faury, spunea dealtfel într-un interviu acordat publicației Le Monde la sfârșitul lunii martie: „Suntem oare suficient de suverani în materie de apărare pentru a aduce o contribuție pozitivă la NATO, fără a fi prea dependenți de aceasta până la punctul de a deveni vulnerabili?” Fairy se teme că „în loc să construim o Europă a apărării, continuăm să o fragmentăm”. Nu există o ilustrare mai bună în acest sens, în opinia sa, decât competiția dintre firmele Rafale (franceză), Eurofighter (germano-britanică) și Gripen (suedeză). În spatele frontului se dă un alt război, cel al producției. Complexul militar-industrial american a câștigat deja multe bătălii acolo. Între 2019 și 2023, 55% din achizițiile europene de echipamente militare au fost din Statele Unite (față de 35% anterior) și două treimi din 2022, în timp ce importurile s-au dublat. Giganții europeni sunt de categorie „mijlocie” în comparație cu Lockheed Martin, Raytheon Technologies, Northrop Grumman, General Dynamics și Boeing, lideri mondiali abonați la achizițiile Pentagonului – care are un buget de 886 de miliarde de dolari (816 de miliarde de euro) în 2024. British BAE Systems se află pe locul 7, iar Leonardo (Italia), Airbus și Thales (Franța) pe locurile 11, 12 și 14. ….” Integral: https://www.euractiv.ro
“Maestrul Cîrstoiu Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un analfabet funcțional, tovarăș cu Vanghelie, cu facultatea cumpărată la Ploiești și cinci categorii de conducător auto la Pitești, fost condamnat penal cu executare. Pe lîngă Piedone, Cătălin Cîrstoiu arată ca Erasmus din Rotterdam pozînd cu o jumătate de porc. Numai că, în cursa pentru Primăria Capitalei, e rîndul lui Piedone să se uite înapoi, peste umăr, ca Bikila Abebe, alergătorul fără pantofi, după ceilalți maratoniști. Și Cîrstoiu, și Piedone sînt produse ale sistemului. Cîrstoiu e fabricat la etajele superioare ale Puterii, Piedone la demisol, în zona de gîndaci și igrasie. „La etajele superioare ale Puterii“ te întîlnești cu rețeaua de impostori din Sănătate, cu loja marilor bancheri, cu serviciile secrete și generalul Pahonțu, cu nașul Petrov, fost turnător la Securitate și, obligatoriu, președinte al republicii. Meseria de medic te ajută să-ți clădești relații cu bolile protipendadei, să te faci util și indispensabil unui mănunchi de rude și amante cu pedigri politic, să urci în carieră tratînd oase și fracturi la nivel înalt. …. Ca și celălalt doctor de la Capitală, Sorin Oprescu, Cîrstoiu a văzut în relația cu politica și cu politicienii o oportunitate cronică. Pe amîndoi i-a îmbogățit știința, dar nu atît știința de carte, cît știința plasamentului. Piedone e făurit, cum ziceam, în subteran, în aria de jos a uzinei de disponibili, între ghenă și canalizare, acolo unde ești lăsat să înaintezi pe țevile statului, odată cu miriapozii de umezeală. Impostor și mincinos, Piedone s-a tîrît cu răbdare și cu infinit tupeu spre lumina izbăvitoare a combinațiilor cu administrația publică, unde prosperă de aproape trei decenii. …. De aceea, Piedone nu poate fi învins decît prin înlăturare. Dacă îl vor pe Cîrstoiu primar, cele două etaje ale fabricii – etajul și subsolul – trebuie să discute între ele și să ia măsuri. Dacă Piedone e retras – și Piedone poate fi retras prin cunoscutele metode, care pornesc de la oferte și ajung pînă la dosar, cercetare penală și reținere –, atunci Cîrstoiu mai are de luptat doar cu Nicușor. Dacă nu, sistemul e obligat să și-l asume pe Piedone și să facă din el cîștigătorul coaliției. Odată eliminat candidatul Piedone, doctorul Cîrstoiu s-ar măsura cu Nicușor Dan, un fost olimpic de geniu, cu doctorat strălucit în Franța, cu priză în societatea civilă și cu sprijin din partea USR și PMP. Balanța academică e aici ușor inversată, căci Nicușor Dan e un matematician special, în timp ce Cătălin Cîrstoiu e un succes de context, favorizat de legături și apartenențe……” Integral: https://www.catavencii.ro
“Mihai Neamţu pleacă din AUR după ce Şoşoacă i-a dat cu 5 lei mai mult Reputatul traseist politic Mihai Neamțu a rezistat doar câteva zile în AUR. El a plecat din partidul lui George Simion după ce a primit „o ofertă de nerefuzat” de la partidul Dianei Șoșoacă: cu 5 lei mai mult. ….Un apropiat al lui Mihai Neamțu a adăugat încă un motiv pentru trecerea acestuia de la partidul lui Simion la cel al lui Șoșoacă. „Mike, așa cum îi spunem noi, prietenii, este un obișnuit al divorțurile, că nu degeaba este la a treia căsătorie. Și evident că i-au sclipit puțin ochii când a aflat că Diana Șoșoacă divorțează, de aia a intrat el în partidul ei”, spune apropiatul lui Mike Neamțu…..” Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
“INVESTIGAȚIE „L-am căutat pe doctorul Cîrstoiu. De la Spitalul Universitar mi-au indicat să merg la clinica ANEMONA, unde Cîrstoiu m-a consultat și am plătit 750 de lei. Vă dau scrisoarea medicală de la ANEMONA, cu parafa lui Cîrstoiu. Și factura, care mi-a venit de la altă firmă!”
Un manager de spital nu poate avea o altă funcție, plătită sau neplătită, în afara spitalului pe care-l conduce. Documentele contabile și medicale intrate în posesia HotNews.ro arată că, în octombrie 2023, un pacient a fost consultat de medicul ortoped Cătălin Cîrstoiu la clinica privată ANEMONA MED, care e deținută de dr. Monica-Mihaela Cîrstoiu, soția managerului. În aceeași zi, au fost consultați mulți alți oameni, susține pacientul, în mărturia sa pentru redacție. Dr Cîrstoiu era în 2023, ca și acum, managerul general al SUUB. ….Aflate în posesia HotNews.ro, scrisoarea medicală și parafa doctorului Cîrstoiu au fost pe ANEMONA MED, dar factura dată pacientului a venit de la o altă firmă: Praxis Medical.
Praxis este firma soției lui Cătălin Cîrstoiu…..”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-27042717-investigatie-cautat-doctorul-cirstoiu-spitalul-universitar-indicat-merg-clinica-anemona-unde-cirstoiu-consultat-platit-750-lei-dau-scrisoarea-medicala-anemona-parafa-lui-cirstoiu-factura-care-venit-al.htm
“Condamnați penal, evazioniști, vedete TV și mulți traseiști. Cu cine atacă Piedone și Șoșoacă alegerile europarlamentare….”
https://www.fanatik.ro/condamnati-penal-evazionisti-vedete-tv-si-multi-traseisti-cu-cine-ataca-piedone-si-sosoaca-alegerile-europarlamentare-20657407
Buna ziua
Legat de accidentul mortal din Italia.
Unu din cei 4 morți e roman.
Pina acum rezultă că sunt dispăruți alți 3 muncitori.
Deci 4 morți. 5 răniți ( din care doi grav, arsuri multe ) și 3 dispăruți.
Cei 12 muncitori înalt calificați ( conform presei) erau angajați ABB , Siemens si alta firma .
Coordonatorul lucrării avea 74 ani ( e unu din morti ).Ce dracu căuta acolo la vârsta asta, nu am habar.
Ca ex angajat ENEL, respectivul a putut să se pensioneze la 45 de ani ( au avut italienii legea pensionarii angajaților de stat identica cu legea pensiilor speciale / de serviciu din Romania de azi.Legea italiana a funcționat între 1973 și 1996, producând milioane de tineri pensionați . Deoarece o mulțime de firme mari și mici erau de stat .
Efectul secundar , distrugerea sistemului general de pensi italian.
Se spune că se efectua omologarea finala a lucrărilor de modernizare din centrala respectiva. O turbina a crăpat-rupt-dezintegrat și cu explozia
unor conducte prin care trecea ulei de răcire pentru generatorul de curent.
Planșeul pe care se aflau respectivii muncitori a cedat în urma exploziei și e un talmes balmeș colosal acolo sub pământ.
Ca fapt divers, in orășelul de lîngă domiciliul meu, un Dorel care trăgea fibra optica sub asfalt, a găurit ieri o groasa conducta de gaz metan.
Fugi fugi general, evacuări de birouri, locuințe că a ieșit mult gaz. Basca metanul a umplut și conductele de canalizare.
Au găsit gaura, ventilat forțat canalizările și azi dimineață era încă șantier. Cozi auto ca în China. ☹️☹️
“Un român a murit în explozia produsă în Italia, la o hidrocentrală. Bărbatul avea 45 de ani
Printre victimele din explozia produsă în Italia, la o hidrocentrală, se numără și un român. Alte trei persoane au murit.
…Cetățeanul român avea 45 de ani și era rezident în Settino Torinese, provincia Torino. Potrivit La Repubblica, numele bărbatului este Petronel Pavel Tănase. El muncea pentru una dintre firmele care se ocupau cu întreținerea hidrocentralei…..”
https://www.fanatik.ro/un-roman-a-murit-in-explozia-produsa-in-italia-la-o-hidrocentrala-barbatul-avea-45-de-ani-20659089
PS.
Toți doctorii ăștia care abandonează meseria de dragul politicii , sunt angajați de stat dar și privați.
Borfașul Oprescu , ministrul Racila și acum candidatul asta la primărie.
Absolut toți săraci 😄😄, cu pofta de a fura și mai mult . Dovada ex primarul medic fugit să nu ajungă în pușcărie.
O justiție de rosul lumii, un SRI- SIE incapabile să prindă borfașii cu greutate. Doar pe aia amărâți ai văd. Sau pe aia urmăriți la ordinul șefilor. ( vezi Udrea)
Democrație beton . Practic chirpici.
Scris cu ajutorul chinezului din telefon. Se vede ☹️☹️
🙂
👍😁