Revista Presei – 1 octombrie / Scandalurile zilnice din România lui Ponta
01/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Stiri / Revista Presei |
Bună dimineata intr-o zi de marţi. Vremea va fi deosebit de rece pentru această dată. Cerul va fi noros şi va continua să plouă în jumătatea sudică a ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp, iar în Dobrogea, în sudul şi estul Munteniei izolat 60…70 l/mp. În restul teritoriului ploile se vor semnala pe arii mai restrânse.
În zona înaltă de munte, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în regiunile sud-estice, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…60 km/h şi izolat 70…80 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 şi 16 grade, iar cele minime între 2 şi 9.
În Bucureşti, vremea va fi închisă şi mult mai rece decât în mod obişnuit în prima zi a lunii octombrie. Va continua să plouă şi se vor cumula cantităţi de apă însemnate. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în prima parte a zilei, când rafalele vor depăşi 70 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.
Curs valutar BNR valabil azi: 1 EURO = 4. 4604 RON; 1 USD = 3. 3051 RON; 1 EURO = 1. 3496 USD; Francul elvetian 3. 6505 RON. Gramul de aur 141.9124 RON.
Gafă de şcolar a ministrului Şova. Aflat la audieri la Comisia specială pentru Roșia Montană, ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, a uitat cât este taxa pe valoare adăugată în România, scrie evz.ro “Achiziţia de aur de pe piaţa internă presupune plata taxei pe valoare adăugată. Este o livrare de bun şi de aceea. Dacă statul român optează pentru primirea cotei care i se cuvine din profit, în loc să primească redevenţă, vrea să primească aur, atunci se dă cantitatea de aur la preţul de pe bursă, plus TVA. Adică dacă iei în natură pierzi 19 la sută că trebuie să ajungi la 6 la sută din valoarea producţiei. Deci pierzi 19 la sută din ceea ce ai lua dacă iei bani”, a spus Dan Şova, în cadrul comisiei, potrivit gandul.info. Preşedintele Comisiei, pesedistul Darius Vâlcov, l-a corectat pe Şova, amintindu-i că în România TVA-ul este de 24 la sută.”Mă gândeam la vremurile bune, când TVA-ul era de 19 la sută (…)Vom încerca, pe viitor, să readucem TVA-ul la 19 la sută”, a încercat să o dreagă Șova. Capital
Scandalul Schengen în cheie business: apă, bănci, gaz şi ciment – nu e de-ajuns pentru acceptarea romilor în Franţa? n vreme ce relaţiile româno-franceze se îndreaptă din nou spre o fundătură, România rămâne pentru capitalul francez o „oază“ de bunăstare şi profit. Capitalul francez deţine poziţii cheie în economia României – bănci (a doua bancă din sistem după active, BRD – SocGen), gaz, auto, ciment, telecom. Multe dintre aceste afaceri – fie că s-au încheiat în vremea lui Ciorbea, Radu Vasile, Năstase sau Tăriceanu – au avut „binecuvântarea“ politicului, pentru că decizia marilor privatizări din trecut a avut, pe lângă raţiuni de ordin economic, o valenţă politică, de orientare încă necunoscută pentru România, junglă a afacerilor europene. Iar oficialii francezi au uzat de statutul Franţei de mare putere pentru a spijini interesul businessului francez în ţările ieşite din comunism. Acum, când aderarea la Schengen a devenit dintr-un demers pur tehnic (trebuie să-ţi securizezi frontierele) o afacere pur politică, România nu are sprijinul partenerului în care a crezut cel mai mult şi pe care a mizat mult din punct de vedere politic: Franţa. Este neîndoios că investiţiile franceze alături de alte investiţii străine au ajutat foarte mult România, PIB-ul ei, bugetul ei, prin taxele pe care le plătesc, au creat locuri de muncă. Însă beneficiul generat de prezenţa în România este pe măsură. Principalele 50 de companii franceze prezente în România au avut în 2012 o cifră de afaceri de 45 mld. lei (10 mld. euro) şi un profit brut cumulat de 2,5 mld. lei, ceea ce înseamnă o marjă de profit de 5% în condiţiile în care la nivelul celor 650.000 de companii din România media marjei de profit este de 1,5%. Aproape toate au crescut în criză. Aderarea României la spaţiul Schengen a devenit de câţiva ani o problemă politică 100%. După o opoziţie neaşteptată în trecut, în vremea lui Nicholas Sarkozy, a Franţei faţă de aderarea României la Schengen, Hexagonul îşi domolise criticile şi era pentru o aderare în etape. Opoziţia de ultimă oră a Franţei lui Francois Hollande faţă de aderarea la Schengen a României şi a Bulgariei ţine în proporţie covârşitoare de o logică electorală (în Franţa, 2014 este un an electoral cu alegeri municipale, alegeri, europarlamentare şi alegeri pentru Senat), pentru că este imposibil să faci o legătură între romii din Franţa şi aderarea la Schengen, aşa cum fac oamenii politici francezi. Ieri ministrul de externe al Franţei Laurent Fabius a încercat să introducă în discuţie un element de „obiectivitate“ susţinând că graniţele României nu ar fi bine securizate. Drept urmare, spune el, aderarea României şi a Bulgariei ridică o problemă pentru că graniţele îi sunt permisive, iar odată trecut de graniţă un emigrant clandestin poate ajunge până în inima continentului. Integral aduce ZF.
Ce scumpiri ne aşteaptă de la 1 octombrie. Prima zi din octombrie anunţă cursul de schimb la care se va calcula acciza pentru anul viitor, aduce scumpiri uşoare la gaze şi dă liber clienţilor să-şi dea băncile în judecată în procese colective. Românii au parte de două veşti bune şi una proastă de 1 octombrie: un curs de schimb mai mic la calculul accizelor, intrarea în vigoare a prevederilor legale prin care se pot denunţa clauzele abuzive din contractele de credit, dar şi o scumpire la gaze, însă mai mică decât cea prognozată iniţial. Cursul de schimb afişat astăzi de către Banca Centrală Europeană (BCE) va fi folosit în calculul accizelor în 2014, astfel că putem spera la mici reduceri de preţ pentru ţigări, cafea şi carburanţi. Şi asta din moment ce anul trecut paritatea luată în calcul a fost de 4,5222 lei pentru un euro, iar în ultima săptămână leul s-a menţinut sub această cotaţie. Astfel, moneda naţională a variat săptămâna trecută între 4,4684 şi 4,4604 unităţi pentru un euro, cu un maxim de 4,4711 lei/euro înregistrat miercuri, 25 septembrie. Pe de altă parte, pentru multe dintre aceste bunuri acciza va creşte în 2014. Spre exemplu, la ţigări accizele vor creşte din nou de la 1 aprilie 2014. De asemenea, unele bunuri au cunoscut deja creşteri consistente ale accizelor de la 1 septembrie, pentru a compensa scăderea TVA de la 24% la 9% la pâine. Spre exemplu, acciza pentru băuturi a urcat de la 750 de euro pe suta de litri la 1.000 de euro, ceea ce se traduce în majorări de preţ estimate între 5-8% pentru lichioruri şi 25% pentru rachiu. În plus, au fost introduse accize pentru bunurile de lux.Integral in Adevarul
Troc de milioane de euro pentru regionalizare. Preşedinţii Consiliilor Judeţene ar urma să primească o serie de servicii deconcentrate de la ministere şi agenţii, cu condiţia să sprijine regionalizarea exact aşa cum a fost gândită de vicepremierul Liviu Dragnea. Baronii locali, cum sunt denumiţi şefii Consililor Judeţene, care aveau până acum doar influenţă, vor deveni adevăraţi stăpâni, dacă se va aproba un proiect de ordonanţă de urgenţă pus pe hârtie de specialiştii de la Ministerul Dezvoltării Regionale, condus de Liviu Dragnea. După mai multe luni de negocieri, recent, în teritoriu s-a trimis draftul actului normativ, care prevede că preşedinţii Consiliilor Judeţene vor numi şefii peste direcţiile locale care aparţin în prezent de ministere. Practic, cel care conduce judeţul va stabili cine va fi directorul Oficiului Judeţean de Agricultură, al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă sau al Agenţiei de Plăţi şi Inspecţie Socială. În acest fel, mai-marii judeţului vor primi în subordine instituţii care gestionează milioane de euro anual. În schimb, şefii din teritoriu s-au angajat că vor susţine regionalizarea gestionată de Dragnea, care, la nivel central, a cam rămas fără sprijin. Potrivit documentului, Metrorex şi Autoritatea Metropolitană de Transport ar urma să treacă în subordinea primarului Capitalei, Sorin Oprescu, iar porturile, în ograda autorităţilor lo cale. În timp ce reprezentanţii Asociaţiei Municipiilor spun că astfel banii vor rămâne în teritoriu, reprez entanţii Organizaţiei patronale “Operatorul Portuar” şi a Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare au cerut întâlnire cu ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, pe motiv că “transferul ar avea ca efect o imixtiune politică sporită în deciziile administraţiei portuare”. Integral in EVZ
DIICOT i-a pus sechestru de 60 de milioane de euro lui Videanu pe vila din Snagov, pe 4 apartamente şi pe acţiuni. Procurorii DIICOT au dispus punerea sub sechestru a unor imobile ale fostului ministru al Economiei Adriean Videanu a căror valoare cumulată este estimată la aproximativ 60 de milioane de euro. Mai exact, anunţă DIICTOT, prin Ordonanţele din 24 şi 26 septembrie, s-a instituit sechestru asigurator “până la concurenţa sumei de 277.000.000 lei (60 milioane de euro)” asupra casei construite de Adriean Videanu în Snagov, pe un teren obţinut prin concesiune, asupra a trei apartamente situate în Bucureşti şi a unuia din Mamaia. Aşa cum arată datele din declaraţiile de avere făcute de fostul ministru PDL cât timp s-a aflat în funcţii publice, sechestrul ar acoperi practic toate proprietăţile aflate pe numele acestuia. De asemenea, s-a pus sechestru pe 66.906 acţiuni deţinute de către Adriean Videanu la trei societăţi comerciale, fără ca procurorii să le menţioneze. În ultima declaraţie de avere semnată de Adriean Videanu în 2010, la demisia din Guveren, liderul PDL menţiona că cele mai valoroase acţiuni pe care le deţine sunt cele de la Titan Mar SA, urmate de cele la Pecon SA şi la Equity Invest SA. La acel moment, Adriean Videanu era, de asemenea, acţionar la Secon SA, Aurto Marcus Grup SA, Ada Promotion Dev SRL, Marmosim SA şi Di-Anne Design SA. “În cauză s-a mai dispus indisponibilizarea prin poprire a tuturor sumelor deţinute în conturile deschise la 2 unităţi bancare pe numele învinuitului precum şi a sumelor datorate acestuia cu titlul de dividende de către 2 societăţi comerciale”, se arată într-un comunicat DIICOT. Dosarul “Romgaz”. Pentru ce sunt cercetaţi Videanu şi Vosganian- Adriean Videanu este cercetat, alături de actualul ministru al Economiei, liberalul Varujan Vosganian, în dosarul “Romgaz”, pentru complot şi subminarea economiei naţionale. Potrivit procurorilor DIICOT, cei doi au ignorat în totalitate informările şi sesizările primite de la SRI, au acţionat premeditat pentru sprijinirea grupului infracţional din jurul omului de afaceri Ioan Niculae şi au prezentat în Guvern o situaţie eronată pentru ca Executivul să îşi asume o serie de acte normative. Integral in Gandul.
Victor Ponta, acuzat de un nou plagiat. Premierul Victor Ponta este acuzat încă o dată de plagiat, după ce Adrian Papahagi, vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară (PMP) şi profesor universitar, susţine că ar fi găsit noi dovezi că o lucrare publicată de liderul guvernului ar conţine fragmente dintr-o carte semnată de un important avocat francez. Astfel, potrivit lui Adrian Papahagi, cadru didactic la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, premierul ar fi preluat în volumul “Răspunderea în dreptul internaţional umanitar”, semnat alături de Daniela Coman, pasaje din eseul “La Cour Pénale Internationale. Le Statut de Rome”, scrisă de William Bourdon şi Emmanuelle Duverger. Vicepreşedintele PMP a descoperit cazul încă din vară şi l-a semnalat inclusiv premierului Franţei, Jean-Marc Aurault, cu ocazia vizitei acestuia la Bucureşti, dar afirmă că acum dovezile pe care le are sunt mult mai consistente. “Din nefericire, nu avusesem încă timp să documentez cum se cuvine acest nou plagiat. Între timp, cu ajutorul unor prieteni care doresc să-şi păstreze anonimatul, am pus pe două coloane textul plagiat prin traducere şi cel al lui Ponta-Coman. (…) Ponta preia fără jenă detalii de culise, accesibile lui William Bourdon, care a participat la comisiile pregătitoare (martie 1996–martie 1998) ale Conferinţei de la Roma din 1998 ca principal reprezentant al ONG-urilor, dar pe care nu avea cum să le cunoască un procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 1, Bucureşti”, precizează profesorul. Integral in Romnia Libera
De la 1 octombrie, plătim mai mult pentru gazele natural. 1 octombrie aduce un nou val de scumpiri pentru români. De marţi, plătim mai mult pentru gazele naturale, al căror preţ a crescut cu 1% pentru consumatorul casnic, respectiv cu 2% pentru consumatorul industrial. Creşterea, chiar dacă nu pare foarte mare, se va simţi atât în facturi, cât şi în creşterea preţurilor alimentelor pe care le consumăm. Faţă de prima parte a anului, preţul gazelor naturale a crescut cu nouă procente, după ce la 1 iulie majorarea a fost de 8%. Dacă facem o comparaţie cu iarna trecută, o factură la întreţinere de 200 de lei în luna ianuarie va creşte acum la 218 lei. Pentru consumatorii industriali, creşterea a fost eşalonată diferit: de la 1 aprilie – +5%, de la 1 iulie, încă 3%, iar de marţi, 1 octombrie – +2%. Până în 2018, preţul gazelor naturale din România trebuie să ajungă la nivelul celor din Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă o scumpire de 58%. Integral la DiGi24
Vestea buna e ca BNR le arata bancilor pisica. Vestea proasta e ca bancile nu se tem de pisici ci de maidanezi. Mai 2013. Guvernatorul BNR iese la rampa pentru a transmite bancherilor comerciali un semnal mai mult decat clar:”NU coborati dobanzile la depozite. Incepeti prin a le scadea la credite”. Bancherii s-au facut ca nu aud. In iulie, Isarescu spunea: In vara asta, dobanzile la credite vor scadea. In august, Isarescu a iesit din nou cu acelasi mesaj. Nici de data aceasta bancherii nu l-au ascultat. Suntem la sfarsitul lui septembrie si iar BNR re-trimite prin intermediul media un SMS catre banci: Bancile nu au incotro, vor fi nevoite sa reduca dobanzile la credite. Este in interesul lor sa ieftineasca semnificativ creditele in lei”, spune iar Guvernatorul. Il vor asculta de data aceasta bancherii? Prima reactie a fost taman pe dos: bancile au redus dobanzile la depozitele atrase. Conso.ro a monitorizat comportamentul bancilor comerciale dupa anuntarea deciziei de politica monetara a Bancii Nationale de la inceputul lunii august. Reactia de scadere a dobanzilor la depozite a fost una extrem de prompta, si in unele cazuri reducerile operate au depasit toate asteptarile. 5 banci au redus dobanzile cu cel putin 0,5%, si nu este vorba numai de banci care practicau inainte de decizia BNR dobanzi foarte atractive. Millennium Bank a operat cea mai drastica reducere de dobanda. Astfel, banca a redus dobanda la produsele sale de economisire cu pana la 1,75 puncte procentuale. Celelalte 4 banci care au operat reduceri de dobanda la depozite cel putin egale cu reducerea de dobanda de politica monetara sunt: Carpatica, Banca Romaneasca, Garanti Bank si BCR. Integral aduce HotNews
Înregistrarea diversiunii vicelui PSD Iaşi. Ostaficiuc toarnă secretele partidului: deturnarea teilor spre Roşia, păcatele Mitropoliei şi hoţia lui Fenechiu. adevarul.ro vă prezintă înregistrarea explozivă a şedinţei PSD Iaşi, în care vicele Marius Ostaficiuc şi-a convocat colegii pentru a-i instrui cum să saboteze un protest la adresa primarului Gheorghe Nichita. În cuvântare, lui Ostaficiuc îi scapă secrete din partid, precum implicarea Mitropoliei Moldovei în luarea deciziilor de natură edilitară sau măsluirea unui protest în care social-democraţii au scandat împotriva lui Relu Fenechiu. Scandalul politic naţional iscat de Marius Ostaficiuc, vicepreşedintele filialei municipale a PSD Iaşi, a continuat şi astăzi cu o altă şedinţă-fulger de partid. Deranjaţi că jurnaliştii postului de televiziune ieşean Tele M şi cei ai ”Adevărul” au dezvăluit strategia diabolică a lui Ostaficiuc, de a deturna un protest la adresa primarului Gheorghe Nichita într-unul care vizează problema Roşia Montantă, şefii PSD Iaşi au pus totul pe seama unui atac politic venit din partea unor ”pseudo-jurnalişti înregimentaţi”. Cu toate astea, social-democraţii ieşeni au precizat că vor propune Biroului Politic Judeţean al PSD ”retragerea sprijinului politic al lui Marius ostaficiuc pentru funcţia de vicepreşedinte.”Adevarul.
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
o zi buna tuturor.
PS: Theo, pune link-ul la ultimul material 😀
Buna Sare,
multumesc 🙂
Buna dimineata,
avem o clasa politica de doua parale, Caragiale este si va fi vizionarul Romaniei – “Ţipam împotriva lui Fenechiu, era o adunare de asta sătească…. Şi… «Jos!», «Sus!», ce era la ordinea zilei, pe fişă. Şi «Hoţu’! . Şi oamenii din sat de-acolo: «Păi, ce-a furat?». «Ei, ce-a furat… A furat el ceva»” ” -Adevarul
buna dimineata mar,
daca nu a fi foaste trist probabil am avea motive ras 🙁 asta este electoratul1 mama lor IDIOTI!!!
Buna dimineata,
marea stire de acum doua zile, cea referitoare la straiele Patriarhului a fost o fisiiala:
http://www.timesnewroman.ro/monden/10179-vesmintele-de-aur-nasc-confuzii-cnn-l-a-prezentat-drept-noul-rege-al-tiganilor-pe-patriarhul-daniel – aici este stirea originala, de fapt unpamflet alcelorde la timesnewroman…
ziarul lui nixtorescu l-a preluat pe nemestecate…
buna dimineata,
asa cum am mai zis, niste prosti!
V-am mai zis despre celebrii jurnalisti ai scolii “Evenimentul Zilei” si gafele lor infioratoare? Un exemplu de titlu de material: “Noi dovezi ca mormantul tatalui Cancelarului Germaniei a fost ingropat la Ceanu Mare” si arcul peste timp in imbecilitate: ”Ultima reuniune a acestei structuri a avut loc în 2 august, în absența premierului Victor Ponta. La acea ședință s-a discutat despre privatizarea CSAT”. Dar despre tembelismul acestui gen de jurnalism de copy-paste din stiri de Mediafax, Agerpres samd voi mai avea ocazia sa va zic cate ceva (din interior). Pana atunci sa-i lasam pe baieti sa ingroape CSAT-ul si sa privatizeze mormatul.
buna dimineata ! am vazut cum maior a declarat ca unii , eco-extremisti , au incercat deturnarea protestelor . despre pesedoii , fosti colegi cu dansul de partid , de la iasi ce parere are ? astia nu sunt pericol public ?
buna ziggy,
lasa-l bre ca-si face treaba. Nici nu a dat mana cu uni dintre ei!
era incordat omul : e greu sa faca fata si rigorilor nord-atlantice si clientelei de partid. poate se trece in constitutie : poporul are dreptul sa protesteze fata de orice mai putin la adresa puterii psd. ar merge o postare mai ampla despre activitatea acestor domni din ” inteligence” si in special despre cel 480 note informative facute in legatura cu RMGC – din care niciuna nu s a dovedit demna de a fi luata in seama de PG . am citit si articolul de pe DW cu privire la aceste note si mi s a parut interesant . ” ponta ai luat bani bani de la RMGC” ? sunt vorbe goale sau e vreo forma de santaj ?
Bună dimineața, cetățeni!
Sunt sigur că gazda noastră, Theophyle, va dedica anunțului proaspăt sosit din America – “The Government Shuts Down” – cel puțin un articol. Nu mă pot opri să nu fac o paralelă între jocurile politice de la Washington și maimuțărelile („politice” și alea) de pe malul Dâmboviței. Dacă era după corifeii USL care s-au repezit să susțină poziția „războinicului” Obama în privința Siriei ne-am fi umplut de ridicol, vorba președintelui Băsescu care a ținut să amintească duminică la PROTv metamorfoza regimului lui Al Assad, aflat acum la masa respectabilă a tratativelor…
Obama, indiscutabil unul din cei mai jalnici președinți pe care i-a avut America, făcea, în realitate un joculeț care lega Siria de… proiectul Obamacare. Ideea asta mi-a venit acum, de dimineață cînd ceea ce părea improbabil (neadoptarea bugetului) s-a adeverit. Dacă America ar fi fost angajată într-un conflict, fie el și limitat, poate că republicanii ar fi putut fi arătați cu degetul că în mijlocul conflictului, bla-bla, lasă Statele Unite într-o poziție de vulnerabilitate, etc. Și poate Obamacare bill ar fi trecut. Așa… nici o șansă!
Revenind în capitala cvasi-inundată a României constatăm că nimic, dar nimic, nimic nu se lipește de mintea politicienilor noștri. Dacă am face un sondaj în parlament și guvern solicitându-i să identifice 3 (trei) obiective prioritare ale interesului național ne-am putea trezi cu… „legea Ionuț” printre aceste obiective!!
Sigur, Uniunea Europeană ne mai poate ajuta, ne mai întinde o cracă de pe margine ca s-o apucăm și să nu ne înecăm… la mal. Toate aceste gesturi au însă un preț. Să nu ne mirăm de ce fiind înăuntrul UE suntem priviți ca fiind încă afară…
Salut,
da, imediat la stirile externe si mai tarziu un editorial
cica vadim…emigreaza!!! sicui ne lasi, bre, vadime? ne maninca ungurii cu fulgi cu tot…tiganii nu mai zic…iar maidanezii ne maninca copiii, sotiile, bunicii…
Revoltat că legea pentru eutanasierea câinilor fără stăpân a fost adoptată, Corneliu Vadim Tudor e decis să părăsescă definitiv România. Deşi nu ştie încă în ce ţară din Europa se va stabili, el e decis să îşi ia soţia şi să plece cât mai departe de ţară sa natală.
“Vreau să emigrez dintr-o ţară care a devenit un uriaş lagăr de exterminare al câinilor dar şi al oamenilor. S-a depăşit orice limită a barbariei. Avem un Parlament al hingherilor, un Guvern şi o preşedenţie a hingherilor. Acuma am vorbit şi cu ministrul de interne şi voi pleca din această ţară care a devenit maidanul lui Râmaru. Nişte bestii cu chip de om sunt stimulate cu bani publici să ucidă. Încă nu m-am consultat cu nimeni, probabil că fetele rămân aici la facultate, dar am să plec cu soţia mea pentru că, dacă mai rămân aici, mor eu. Am fost preşedintele grupului de prietenie România-Italia, vorbesc şi spaniola şi franceza. Am să mă lupt din străinătate pentru ţara asta”, a declarat Corneliu Vadim Tudor la RTV.
http://www.agentia.org/anchete/vadim-emigreaz-pleac-din-ara-care-a-devenit-maidanul-lui-r-maru-47442.html
si i care credeam, in stupizenia mea, ca pleaca din cauza mizeriei provocate de politicieni, inclusiv de el si cloaca aia de partid al lui,…se pare ca m-am inselat…astea nu il deranjeaza!!!
Dac nu se mai intoarce, contribui cu bani la biletul de avion. Hahalera naibi!
http://www.reuters.com/article/2013/10/01/us-usa-fiscal-idUSBRE98N11220131001
http://www.usatoday.com/story/news/politics/2013/09/29/questions-and-answers-about-the-shutdown/2888419/
http://www.usatoday.com/story/news/politics/2013/10/01/government-shutdown-obama-open-closed/2900043/
http://www.usatoday.com/story/news/politics/2013/10/01/government-shutdown-obama-open-closed/2900043/
@admin nu ar fi mai bine un material – inclusiv cu stiri in timp real, stiu ca e greu, despre ceea ce se intimpla in statele unite? cauze, efecte, posibilitati de rezolvare…
multumesc,
Geo,
din nefericire Politeia este 99% din timp one-man-show, si asa fac mult mai mult decat pot.
o.k. am inteles…o sa urmarim in alte patti,si daca putem, postam pe aici…
in alta ordine de idei revin cu un articol vizavi de interventia lui maior de la sri:
http://www.in-cuiul-catarii.info/2013/09/30/pe-cine-apara-maior-5248
nu stiu pe cine apara, eu am incredere in Maior desi e pesedist!
apropo de Rosia Montana, ca tot e la moda, dar este posibilaaplicarea acestui model si la alte zone, cindva mari glorii ale socialismului multilateral dezvoltat, actualmente mormane de ruine si fiare vechi:
http://usatoday30.usatoday.com/news/nation/smelting-lead-contamination#
Buna dimineata,
Oare “pledoaria ” de ieri a lui Sova in favoarea RMGC in fata comisiei parlamentare nu reprezinta o tema de interes pt. anumite institutii ale statului (CSAT, SRI, SIE, PG sau DNA)?
Cred ca plata acestor servicii facute companiei este uriasa, iar Ponta are smantana pe mustati!
http://www.ziare.com/politica/guvern/dan-sova-avocatul-rmgc-1259861
Mai sunt și vești bune din România!!!
„Aeroportul Internaţional din Cluj-Napoca se va numi “AVRAM IANCU”, în urma unei decizii adoptate, luni, de Consiliul Judeţean Cluj, denumirea fiind considerată una reprezentativă pentru judeţ şi pentru Transilvania.”
Patriotul președinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, le-a tras-o cetățenilor care – unguri fiind – aveau tot felul de propuneri fanteziste („Ar trebui un nume de aviator sau ceva legat de aviaţie. Dacă se găsesc, e simplu, dacă nu, mergem la personalităţi istorice, şi mă refer la Avram Iancu şi Mathias Rex. Dacă ar fi un aeroport doar pentru România, merge Avram Iancu, dar, dacă vrem aeroport internaţional, de ce să nu alegem un iluminist al vremii sale, Mathias Rex, care are origini româneşti, este venerat de maghiari, este născut la Cluj. Sau să rămână simplu, fără nume, Aeroportul Internaţional Cluj, fără Napoca” – Vicepreşedintele CJ Cluj Vakar Istvan)
http://www.mediafax.ro/social/aeroportul-international-din-cluj-napoca-se-va-numi-avram-iancu-11426125
…în rest, ca de obicei, le-am rezolvat pe toate… („Stimați pasageri, în câteva minute vom ateriza pe Avram Iancu, aeroportul internațional de la Cluj-Napoca…”)
si pasagerii: AI! AI! (de la pista care a crapat inca inainte de a fi data in folosinta)
Sare, este bine ca a ramas cu curse, inclusiv interne. Altii se uita lung in zare dupa avioane si fac rute pe harta, pentru optimizare.
Buna ziua 🙂
Mathias Rex o sa-i spuna Clubului de Parasutism 😀 .
Buna dimineata!
“Bine ati aterizat pe aeroportul international Burebista. Legatura cu aeroportul international Zalmoxe va fi realizat prin zborul cu numarul 876. La terminalul G, poarta 34 a aterizat zborul de legatura cu aeroportul Horea, Closca si Crisan”. 😆
pentru interesati – Ştiri Externe: 1 octombrie 2013 / Criză în SUA: activităţile guvernamentale blocate
a fost zilele trecute o referire la o fabrica din targoviste…ei bine tot despre o fabrica din targoviste dar mai demult:
citeam in ziarulbursa o declaratie a unui lider sindical referitoare la mutarea unei prese speciale – certificate NATO – in Rusia! nu mai gasesc articolul…atunci SRI ce a pazit?
habar nu am,
cred ca numarul de musterii este atat de mare ca ceea ce fac, fac bine! Nu am nici un fel de plangeri si obiectii. Fata de ceea ce am avut acum 5-6 ani e aur curat!
Salutare geo.
Aia era presa de tunuri a fabricii de la Resita (daca nu ma insel) si trebusoara s-a petrecut prin 2002 sau 2003. Nu cred ca-i nevoie sa amintesc cum ‘mergeau’ lucrurile pe atunci…
salut,
nu mai tin minte exact, dar nu cred ca era vorba de Resita, decit daca Mechel a cumparat ceva acolo, insa avea certificare nato pentru echipamente…or astfel de tehnologie era sub embargo catre Rusia…stiu ca avem si o agentie – ancesiac, parca, care se ocupa cu treburi de acest fel…da,stiu cum sa nu stiu cum mergea lucrurile in acei ani…in fine…rusii au facut ce au vrut aici la noide cind lumea si pamintul…
Romania nu era inca in NATO cand s-a petrecut combinatia, deci americanii nu puteau interveni decat indirect. Iar Nastase a facut o susanea tipic pesedista pentru a muta proprietarul de la o firma de garsoniera la alta, pana cand a ajuns la rusi.
ziceam ieri de declaratialui ponta referitoare la deszapezire…in islanda deszapezirea costa de 4 ori mai putin decit pe plaiurile mioritice: http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/economie/islanda-isi-curata-soselele-de-omat-de-patru-ori-mai-ieftin-decat-romania-313924.html
De la dorintza pana la putintza este cale lunga din poveste Greu, foarte greu in RSRomania cu astfel de specimene cu pretentii.
http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/titus-corlatean-vrea-sa-fie-conferentiar-universitar-cu-trei-carti-de-800-pagini-publicate-intr-un-an-si-un-articol-scris-in-revista-metalurgia-vezi-unde-314032.html
haha, revista metalurgia, da…baza tuturor titlurilor academice…daca sefu’ al mare (cu toate ca corlatean e maibatrin ca ponta) poate fi de toate simultan de ce nu si-ar trage si titus o catedra…
Salutare tuturor
Pe fuga ca ma asteapta clientii
Fostul deputat PSD Mugurel Surupaceanu a primit 7 ani de inchisoare cu executare.Sentinta nu e definitiva dar cred ca la Curtea suprema se va mentine sentinta
salut! 🙂
Veste buna! 😆 Tot sa primesti din astea!
Salut 🙂
http://www.ziare.com/mugurel-surupaceanu/spalare-de-bani/fostul-deputat-psd-mugurel-surupaceanu-7-ani-inchisoare-cu-executare-in-dosarul-buldotancul-1259968
Salut pe toata lumea 🙂
Postare noua – Ponta în lumea lui Orwell
Pe National Arena se aduna apa cu BURETI!:
http://www.ziare.com/national-arena/gazon/englezii-socati-de-ce-au-vazut-pe-national-arena-are-you-serious-1259893
🙂