Revista Presei – 1 octombrie. Firea: Am pierdut pentru ca am spalat duminica! (Antena 3)
01/10/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 1 octombrie! În ţară, în vestul, centrul și nordul țării, la deal și la munte, cerul va fi noros în cea mai mare parte a intervalului și vor mai fi perioade în care va ploua, iar prin acumulare, cantitățile de apă, local vor fi însemnate. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult noros pe parcursul zilei, când pe arii în general restrânse, trecător va ploua slab, apoi se va degaja treptat devenind variabil. Trecător, în zona montană la altitudini de peste 1800 m se vor semnala precipitații mixte. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 21 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 15 grade. În București, cerul va fi mai mult noros în prima parte a intervalului, când probabilitatea ca trecător să plouă slab va fi ridicată, apoi se va degaja treptat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 10…12 grade.
Cine spunea că matematicienii sunt rupţi de realitate? Patru matematicieni/informaticieni sunt în nucleul noii generaţii de politicieni care vrea să schimbe România: Nicuşor Dan la Bucureşti, Radu Mihaiu la sectorul 2, Allen Coliban la Braşov şi Lucian Viziteu la Bacău Nicuşor Dan, primarul ales al Capitalei, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, Allen Coliban, primarul Braşovului şi Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, primarul Bacăului, sunt absolvenţi ai unor facultăţi cu profil de matematică/informatică/automatică. În nucleul noii generaţii de politicieni sunt oameni care au absolvit facultăţi de matematică şi informatică despre care alegătorii nu s-ar fi aşteptat să vină în societate şi să propună planuri de organizare. Nicuşor Dan, primarul ales al Capitalei, Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, Allen Coliban, primarul Braşovului şi Lucian Daniel Stanciu-Viziteu, primarul Bacăului sunt cei patru matematicieni – informaticieni care fac parte din nucleul noii generaţii de politicieni care vrea să schimbe România. „Cred că această familiaritate cu tehnologia pe care am căpătat-o în mod forţat în pandemie a contribuit la credibilizarea unor candidaţi ce vin cu o astfel de înţelegere bună a unei lumi digitale, a valorii pe care tehnologia poate să o creeze pentru cetăţeni. Cred că astăzi ne-am uitat altfel la aceşti candidaţi şi datorită experienţei personale pe care noi am avut-o în această pandemie în care multe dintre interacţiuni au trebuit să fie digitalizate“, a spus pentru ZF Răzvan Rughiniş, prodecan al Facultăţii de Automatică şi Calculatoare din cadrul Politehnicii Bucureşti şi cofondator al programului de susţinere a start-up-urilor tech Innovation Labs. Nicuşor Dan şi Radu Mihaiu sunt absolvenţi ai Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti, iar Allen Coliban şi Lucian Daniel Stanciu-Viziteu sunt absolvenţi ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnica. Rughiniş crede că este o deschidere către tehnologie mult mai mare astăzi, în contextul pandemiei, după ce oamenii au reevaluat tehnologia. „Cred că deschiderea societăţii româneşti şi abilitatea de a recupera un decalaj de tehnologie mai ales în sectorul public începe să se vadă. Sectorul privat din România s-a descurcat extraordinar, avem şi investiţii în tehnologie, iar mulţi dintre românii care lucrează astăzi în companii private au aşteptarea să primească şi din partea administraţiei locale genul acesta de servicii digitale prompte, imediate. Cred că acesta este motivul pentru care au ales drept edili oameni care au o bună înţelegere a tehnologiei, a matematicii, a informaticii, ca pe un soi de garant al tranziţiei către o societate mai digitalizată“, spune el. Un alt lucru pe care îl au în comun doi dintre cei patru primari aleşi duminică, care au studiat matematică-informatică, este că au ales să se întoarcă din străinătate şi să îşi continue carierele în România. Astfel, Nicuşor Dan a ales să se întoarcă din Franţa după ce a absolvit doctoratul în matematică la Universitatea Paris XIII în 1998. Iar tot din Franţa s-a întors şi Lucian Daniel Viziteu, după ce a absolvit un masterat în statistică şi finanţe în oraşul Grenoble. Integral: https://www.zf.ro
Minciuni multe pe bani de la primării, voturi puține. Junk-urile lui Gâdea, Chirieac și Mănăstire nu au păcălit publicul …. S-a încheiat o rundă de alegeri în care s-au inventat atâtea la adresa unor oameni ca să fie discreditați sau ca să crească pur și simplu audiența. Lucrurile s-au întors împotriva celor care se pretind formatori de opinie, dar nu sunt, în multe ocazii, decât niște postaci ai diverșilor politicieni. Gâdea (Antena 3), Dana Budeanu (Știri pe surse, A3), Chirieac (DC News, A3, RTV) și Silviu Mănăstire (B1 TV, PSnews) sunt câțiva dintre cei care au pus în circulație cele mai aberante minciuni. …. De ce nu a ținut? Cristian Pantazi a făcut o observație esențială. Histrionismul cade greu. Nu mai are efect. Panglicile aruncate ”la derută” te fac să tresari ca om și ca societate, dar nu te conving. România e o țară UE și NATO unde munca serioasă a început să califice, iar scornelile, să irite. Cum au vrut să-i maculeze și pe Nicușor Dan, și pe jurnaliști cu ”Câine” De pildă, atacarea lui Nicușor Dan, prin povestea cu ”Câine” și prin ”Bomba bombelor” de la Antena 3, nu a făcut decât să enerveze tăcut pe femeile și bărbații pentru care decența e o miză. …. În schimb, în lumea lor paralelă, convinși că povestea a ținut, regizorii au dus falsul și mai departe, Silviu Mănăstire încercând să inventeze și legături ale lui ”Câine” cu jurnaliștii. ”Acuzații incendiare la adresa lui Cătălin Tolontan. «A prestat și el pentru interlopi, așa cum din păcate a făcut și Nicușor Dan»”, a declarat Mănăstire cu puține zile înaintea alegerilor. Nimeni nu a crezut, făcătura fiind preluată doar de psNews, un site controlat de Mănăstire și finanțat masiv de primării, și de Cetățeanul.net, care în cazul aceluiași afacerist ”Câine” titra entuziast: ”Se retrage Nicușor Dan?”. Scornelile au fost atât de străvezii că până și B1TV, postul unde Mănăstire e vedetă TV, s-a abținut să-și murdărească siteul. …. În toți acești ani, primarii și-au permis să trăiască într-o altă realitate. Au făcut reclamă la spitale inexistente, și-au atacat sub centură opozanții politici și au încercat să compromită jurnaliștii, cu predilecție pe cei de investigații. Și au reușit să contureze o ficțiune pentru că destule televiziuni și siteuri au multiplicat-o pentru ei, minciună plătită din banii oamenilor. Până la urmă n-a ținut, însă faptele trebuie aflate, așa cum sunt. …. Noile administrații au o datorie față de cetățeni: să asigure transparența banilor cheltuiți cu media și care au otrăvit sfera publică în acești ani. Cetățenii să vadă contractele, bob cu bob. S-au învârtit zeci de milioane de euro pe an, e timpul să fie făcute publice sumele plătite de către administrațiile locale și de companiile acestora. Unele dintre ele vor șoca opinia publică. La Brașov, Scripcaru oferise monopol pe afișajul public unei constelații care gravita în jurul unei singure persoane, susțin surse din piață. Va avea curaj Allen Coliban să spargă această farsă a achizițiilor? În București, s-a ajuns ca siteul unde Dana Budeanu își rostește sentințele și unde a aruncat povestea cu ”Câine”, stiripesurse.ro, să trăiască pur și simplu din banii dați de Gabriela Firea sau de Tarom, care a făcut reclamă la curse care nu mai existau! Integral: https://www.libertatea.ro
Daniel P. Funeriu: Înțeleg că procentele la votul politic la alegerile locale sunt cam așa: PNL: 33%, PSD: 30%, USRPLUS 13%, PMP 6%, UDMR 7%. Singura comprație cât de cât validă este cu situația alegerilor din 2008, când la parlamentare s-a păstrat scorul votului politic de la locale, cu o ușoară polarizare înspre partidele mari. Mutatis mutandis, e de așteptat un scor la parlamentare similar cu cel de la locale, caz în care posibilele formule de guvernare vor fi așa: 1) PNL-PSD: respectiv ”pupat piața Independeței” 2) PNL-USR: respectiv: ”Războiul rozelor” (sau, în varianta mioritică, ”tigăi în cap”) 3) PNL-UDMR-PMP: respectiv racul, broasca și o știucă... Să nu ziceți că nu v-am spus. Vă las pe voi să vă amintiți care a fost ecuația guvernării după decembrie 2008, în condițiile în care al treilea partid a venit cu pretenții politice mult prea mari… Există totuși o diferență între azi și 2008: președintele. Traian Băsescu era imprevizibil și avea prezidențiale în 12 luni, fiind obligat să sufoce PSD luându-l la guvernare, în loc să îl lase să zburde în opoziție. Klaus Iohannis este, oarecum, mai rectiliniu în acțiune. Sursa: https://www.facebook.com
EXCLUSIV Vremuri grele pentru Firea! SURSE: Expertul instanței confirmă jaful de la Spitalul Gomoiu Expertiza efectuată la solicitare Tribunalului București confirmă frauda de la Spitalul clinic de copii „Dr. Victor Gomoiu” din București, unde, potrivit DNA, reparațiile efectuate au fost supraevaluate cu până la 2.500%, au declarat pentru Newsweek România surse judiciare. La sfârșitul anului 2019, DNA a redeschis dosarul fraudei de la Spitalul Gomoiu, după dezvăluirile făcute de fosta șefă a Direcției juridice a Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale din București (ASSMB), Lavinia Coțofană, dezvăluiri confirmate de Corpul de control al premierului. După aceste dezvăluiri, publicate de cotidianul „Libertatea”, Lavinia Coțofană a fost destituită din funcție de primarul Capitalei de atunci, Gabriela Firea. Dosarul referitor la supraevaluarea construcțiilor și dotărilor de la spitalul bucureștean de copii a fost deschis în 2017 și clasat un an mai târziu fără să fie administrată vreo probă, lucru confirmat chiar de DNA pentru „Libertatea”. Pe 4 noiembrie 2019, DNA a reluat urmărirea penală in rem. Procurorii arată că, în cursul anului 2017, au primit un dosar penal ce avea ca obiect un raport întocmit de Corpul de Control al Primului-ministru în urma verificărilor efectuate la Asociația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (A.S.S.M.B.). ”Documentul respectiv făcea referire la aprobarea de către funcționari din cadrul A.S.S.M.B. a plății unor lucrări și servicii în cadrul proiectului <<Extinderea-Modernizarea și Echiparea Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, fără verificarea respectării prevederilor contractuale>>”, arată DNA….. Fostul director juridic al ASSMB a estimat la 15-20 de milioane de euro pagubele provocate de fraudele comise la Spitalul Gomoiu…..Spitalul de copii Gomoiu a fost construit cu 48 de milioane de euro, dar experții angajați chiar de Primărie în procesul cu constructorul estimează furtul la peste 15 milioane de euro. În mai 2019, după preluarea funcției de director juridic al ASSMB, Lavinia Coțofană a desemnat doi experți care să evalueze situația contractelor de la Spitalul Gomoiu. Aceștia au confirmat ilegalitățile, iar Coțofană a depus plângere penală. Integral: https://newsweek.ro
Legea USR privind înființarea DNA-ului pădurilor este neconstituțională – CCR Legea USR privind înființarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu (DIIM) – ”DNA-ul pădurilor” – este neconstituțională, a decis miercuri Curtea Constituțională. Actul normativ a fost atacat la CCR de Guvernul Orban. Plenul Senatului a adoptat, pe 16 iunie, în calitate de Cameră legislativă decizională, proiectul de înfiinţare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Mediu (DIIM) – “DNA-ul Pădurilor”, iniţiat de parlamentari USR, PNL, PMP, ALDE şi independenţi. Proiectul a fost adoptat cu 119 voturi “pentru” şi 11 abţineri.”Amploarea fenomenului infracţional de mediu şi specificitatea lui impune soluţia unei specializări a persoanelor cu atribuţii de cercetare penală în domeniu şi alocarea de resurse pentru constituirea unei instituţii cu atribuţii clare şi specifice pentru combaterea criminalităţii de mediu. (…) Propunem înfiinţarea unei Direcţii de Investigare a Infracţiunilor de Mediu, o structură creată pe modelul DNA şi DIICOT, care să preia competenţa de soluţionare a tuturor infracţiunilor de mediu prevăzute în Codul penal şi în legislaţia specială din domeniu”, au explicat iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului. Potrivit acestora, în cinci ani, pe rolul instanţelor au ajuns doar 3.014 dosare care priveau infracţiuni la regimul silvic şi a fost condamnată o singură persoană juridică, în 2019, “ceea ce indică faptul că probabil au fost cercetate doar dosare care vizau furturile mici de lemne, asta în condiţiile în care statisticile indică 20 de milioane de metri cubi de lemn dispărut fără acte din păduri şi valori ale prejudiciului de sute de milioane de euro anual”…..In 15 iulie Guvernul a atacat la Curtea Constituțională legea USR privind înființarea DNA-ului pădurilor, în sesizarea semnată de Ludovic Orban menționându-se că nu sunt precizate sursele de finanțare, actul normativ are deficiențe în privința calității, clarității și previzibilității legii, la capitolui infracțiuni, având totodată probleme și în privința prevederilor referitoare la angajările pentru instituție. Integral: https://www.hotnews.ro
Raportul privind statul de drept în România: Modificările la legile justiției au rămas în vigoare și creează incertitudine pentru funcționarea sistemului judiciar în ansamblu În România, controversatele modificări aduse de PSD-ALDE legilor justiției în 2018 și 2019 continuă să fie în vigoare și creează incertitudine pentru funcționarea sistemului judiciar în ansamblu, notează Comisia Europeană în raportul privind statul de drept publicat miercuri. În document – care conține în special critici la adresa Secției de anchetare a magistraților – se menționează că actualul Guvern și-a exprimat dorința de a se angaja într-un dialog cu sistemul judiciar și cu partidele politice pentru a corecta măsurile controversate. Comisia mai arată, de asemenea, că, în timp ce noul procuror șef DNA a fost numit cu avizul pozitiv al Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul general și șeful DIICOT au fost numiți în pofida avizului negativ al CSM. „Această situație subliniază deficiențele de lungă durată evidențiate anterior de Comisie care, în contextul MCV, a recomandat necesitatea unei proceduri de numire mai robuste și mai independente, iar o sluție sustenabilă ar putea fi realizată cel mai bine cu sprijinul Comisiei de la Veneția”, se arată în raport. Comisia Europeană a publicat miercuri primul raport privind statul de drept în UE, care evaluează patru teme principale: sistemele naționale de justiție, cadrele anticorupție, pluralismul și libertatea mass-mediei, precum și alte aspecte instituționale legate de sistemele de control și echilibru. În ceea ce privește independența justiției în România, CE reia o parte din criticile aduse în ultimul raport MCV, în special asupra Secției speciale. Conform sursei citate, modificările controversate aduse legilor justiției în 2018 și 2019 de către PSD-ALDE continuă să fie în vigoare și creează incertitudine pentru funcționarea sistemului de justiție în ansamblu. Raportul arată că actualul Guvern și-a exprimat dorința de a se angaja într-un dialog cu sistemul judiciar și cu partidele politice pentru a corecta măsurile controversate și a subliniat, de asemenea, că situația politică actuală nu prevede condițiile pentru a obține un consens larg și majoritatea necesară în Parlament. Este puțin probabil că astfel de reforme vor fi făcute înainte de a avea loc noi alegeri parlamentare. Faptul că aceste modificări rămân în vigoare creează incertitudine pentru funcționarea sistemului judiciar în ansamblu și pentru independența, statutul și cariera magistraților, notează CE. CE mai arată că Secția pentru investigarea infracțiunilor în justiție (SIIJ) rămâne la locul său, în ciuda criticilor. Actualul ministru al Justiției a început consultări cu privire la un proiect de propunere pentru desființarea SIIJ, dar atât pandemia COVID-19, cât și situația politică a împiedicat acești pași, iar SIIJ rămâne operațională, mai arată CE. Integral: https://www.hotnews.ro
SURSE Ce conțin proiectele legilor Justiției pregătite de Predoiu: desființarea Secției Speciale, restabilirea atribuțiilor președintelui la numirea magistraților șefi, eliminarea pensionării la 20 de ani / Modificările vor fi anunțate astăzi după raportul UE pe statul de drept, care se anunță critic la adresa României … Ministrul Justiției Cătălin Predoiu trebuie să explice de ce până astăzi nu a inițiat modificările de reparare a legilor Justiției așteptate de magistrați și de către protestatarii care au tremurat în piețe la mitinguri pe vremea lui Dragnea. Modificările operate de coaliția PSD-ALDE-UDMR la legile Justiției au fost criticate în rapoartele MCV ale Comisiei Europene. Proiectele de reparatio vor fi lansate astăzi în dezbatere publică și ar putea fi adoptate de noul Parlament, după alegerile generale. Ce conțin proiectele pe scurt, potrivit unor surse guvernamentale: Desființarea Secției Speciale Propunerea vine în contextul în care există deja un proiect similar care se află la CSM și care ar putea deveni caduc. De această dată, MJ renunță la așa zisele garanții pentru magistrați ”împotriva abuzurilor” procurorilor, anunțate în februarie și criticate inclusiv de magistrați, cum ar fi avizul procurorului general pentru urmărirea penală a procurorilor sau avizul CSM pentru trimiterea în judecată a judecătorilor. Vezi detalii aici. Propunerea de desființare a Secției speciale vine și în contextul în care în noiembrie este așteptată o decizie în acest sens din partea Curții de Justiție a Uniuni Europene. Vezi aici concluziile avocatului general al CJUE. Restabilirea atribuțiilor președintelui privind numirea și revocarea magistraților șefi Noul proiect restituie președintelui dreptul de a numi sau respinge nelimitat, dar motivat, propunerile de numire în funcție a procurorilor șefi făcute de ministrul Justiției. La fel și în cazul revocării. În plus, proiectul lui Predoiu ar putea modifica și procedura de numire a șefilor de instanțe precum președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acum, semnătura președintelui pe decretul de numire este pur formală, numirea propriu zisă este făcută de Secția de judecători a CSM….Eliminarea pensionării magistraților la 20 de ani de vechime Această prevedere este acum prorogată (amânată) de Guvern, iar noul proiect își propune să o elimine. Magistrații vor putea să se pensioneze, cum este și acum, la 25 de ani de vechime în profesie. Reducerea vechimii necesare pentru angajarea procurorilor la parchetele specializate precum DNA și DIICOT Acum, vechimea necesară este de 10 ani. Înainte de modificările făcute de PSD-ALDE, vârsta necesară era de 6 ani. Integral: https://www.g4media.ro
Pedepse mai mari pentru pedofili si traficantii de persoane. CCR a decis ca legea este constitutionala CCR a decis miercuri, 20 septembrie, ca inasprirea pedepselor pentru agresiuni sexuale este constitutionala. Proiectul de lege initiat de deputata Oana Bizgan va ajunge pe masa lui Klaus Iohannis pentru promulgare. “Plenul Curtii Constitutionale, in cadrul controlului anterior promulgarii, cu majoritate de voturi, a respins, ca neintemeiata, obiectia de neconstitutionalitate formulata de Guvernul Romaniei si a constatat ca sunt constitutionale, in raport cu criticile formulate, dispozitiile art.I pct.1 si 2 din Legea pentru modificarea si completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum si pentru modificarea art.223 alin.(2) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedura penala”, se arata intr-un comunicat de presa emis de CCR. “Decizia Curtii reprezinta o alta victorie in ce priveste protejarea drepturilor copiilor si combaterea abuzurilor sexuale si a traficului de minori. Integral: https://ziare.com
Semnal de alarmă tras de oamenii de știință, după un nou studiu: bolnavii de COVID asimptomatici pot fi, de fapt, presimptomatici. Ce s-a greșit în cercetările anterioare Până recent, oamenii de știință credeau că aproape jumătate din cazurile de COVID-19 sunt asimptomatice. Datele arată însă că procentul e mai scăzut. Libertatea a vorbit cu autorii unui nou studiu, care arată că doar 20% din cazurile de COVID-19 sunt asimptomatice. Unul dintre lucrurile care fac COVID-19 atât de înspăimântător este imprevizibilitatea sa. Simptomele bolii date de SARS-CoV-2 se întind pe un spectru extrem de larg, care variază de la sindromul respirator acut sever la manifestări abia sesizabile, asemănătoare celor cauzate de o formă ușoară de gripă sau viroză. Unii pacienți nu manifestă deloc simptome vizibile – acestea sunt cazurile “asimptomatice” despre care se tot vorbește. Asimptomaticii, spun cercetătorii, reprezintă un grup foarte periculos, deoarece pot contribui, fără să vrea, la răspândirea bolii – neștiind că sunt purtători, spre deosebire de persoanele cu simptome, care se izolează imediat ce își dau seama că sunt bolnave, asimptomaticii continuă să meargă la serviciu și la cumpărături și să interacționeze cu lumea. Estimarea cazurilor asimptomatice de COVID-19 într-o populație a fost subiect de dezbatere încă de la debutul pandemiei. Testarea în masă în Islanda sugerează că 50% din cazurile din această țarăau fost asimptomatice în martie. În mod similar, un studiu efectuat în comuna italiană Vo’ Euganeo, cu o populație de 3.300 de locuitori, a arătat că mai mult de 50% din toate cazurile erau asimptomatice. … În iunie, cercetătorii americani ai Departamentului de Medicină Moleculară de la Scripps Research au estimat că aproximativ 40%-45% dintre persoanele care contractează noul coronavirus sunt, probabil, asimptomatice. Dar un nou studiu publicat în revista PLOS Medicine de cercetătorii de la Universitatea din Berna, Elveția, sugerează că procentul cazurilor asimptomatice nu este mai mare de 20%. Cercetătorii de la Universitatea din Berna, Elveția, au analizat 79 de studii care au raportat date empirice asupra a 6.616 persoane infectate cu SARS-CoV-2 între martie și iunie, din care 1.287 au fost considerate asimptomatice. Toate persoanele infectate cu SARS-CoV-2 sunt inițial asimptomatice. Cu toate acestea, după minimum două și maximum 14 zile de la infectare, mulți dezvoltă simptome. Poate că o formulare mai bună este că toate cazurile de COVID-19 sunt inițial presimptomatice, iar multe astfel de cazuri presimptomatice au fost clasificate ca asimptomatice de studii anterioare. … În realitate, 80% dintre persoanele infectate cu noul coronavirus ajung să prezinte unele simptome Confuzia anterioară este cauzată de “dimensiunea eșantionului și felului în care a fost selectată populația, diferențele în cum sunt urmăriți participanții studiilor și lipsa consensului asupra definiției pentru un caz cu adevărat asimptomatic sau presimptomatic”, susțin cercetătorii. Integral: https://www.libertatea.ro
Ministrul Finaţelor anunţă o nouă rectificare bugetară. Bugetul pe 2021 va fi făcut de următorul Guvern Până la finele anului Guvernul va mai efectua o rectificare bugetară, a anunţat miercuri ministrul Finanţelor Florin Cîţu. „Mă uit la execuţia bugetară şi aşa cum sunt lucrurile acum va mai fi nevoie de o rectificare bugetară până la finalul anului”, a spus ministrul. „Bugetul va fi aprobat de Guvernul următor, în baza actualei legislaţii”, a mai spus Cîţu, ca răspuns la întrebările legate de evoluţiile pensiilor, salariilor bugetare şi alocaţiilor pentru copii. Ministrul spune că în condiţiile în care Guveernul îşi doreşte o consolidare fiscală, se aşteaptă ca agenţiaS&P să menţină actualul rating al ţării cu o perspectivă stabilă. „Mă aştept să treacă la perspectivă stabilă. O să vadă că ne dorim consolidare fiscală”, a spus ministrul. Integral: https://www.zf.ro
Disperare totală! Gabi Firea s-a legat cu sârma de Primărie Nici măcar acum, după numărarea voturilor, Gabi Firea nu vrea să renunțe la fotoliul de primar. Așa că a intrat azi în clădirea Primăriei Generale și s-a legat cu sârma de biroul pe care va trebui să-l elibereze în zilele următoare. ”Să se repete votul până câștig eu, altfel rămân legată aici!”, a urlat Firea. Înainte să se lege cu sârma de birou, Gabi Firea a pupat sutele de icoane pe care le avea acolo, după care a stropit toată zona cu apă sfințită. Firea era însă în mod vădit agitată, pentru că azi a fost prima oară când a intrat în birou și nu s-a descălțat la intrare, așa cum făcea de fiecare dată până acum. Paznicul de la primărie spune că n-a remarcat nimic suspect când Firea a intrat azi în clădire. ”Chiar m-am uitat atent la ea și vă jur că nu avea nicio sârmă în mână când a intrat”, a spus acesta. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
”pupat piața Independeței”… ”tigăi în cap”… “racul, broasca și o știucă”…
Funeriu are si memorie, si discernamant pentru comparatie, si dreptate in concluzie, dar si umor.
Inteleg acum ca mormolocul-hot de la s1, panarama suprema de voluntari si ciolanu pesedeului se agita sa ajunga la “instante internationale”, re-alegeri in capitala si alte bazaconii bazate pe haznalele varanului si haznaua porcului ghita a gibonului dement.
Nu inteleg de ce nu se adreseaza direct criminalilor filorusi din cecere… acolo le-ar da dreptate in majoritate in 2 timpi si 3 miscari.
Bună dimineața!
Într-o țară normală și un stat de drept, după manipularea și dezinformarea promovată aseară de A3, acest post ar trebui suspendat. Ar fi dovada cea mai bună că suntem un stat de drept, funcțional și nu un stat care se află la dispoziția mafiei. – ”Încăperea în care erau depozitate voturile de la BES1 a fost desigilată la cererea președintelui Biroului Electoral Sector 1 și s-a întocmit, de fiecare dată, un proces verbal, spune joi Jandarmeria București, cu referire la scandalul imaginilor video în care apar persoane în încăperea în care erau depozitate voturile.”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24321941-jandarmeria-sector-1-biroul-electoral-voturi-saci-presdintele-bes1.htm
Romania nu-i o tara normala si nici nu are stat de drept.
Sunt de acord cu observatia dumneavoastra.
Dan Tudorache împreună cu Fifi sunt deciși să facă cel mai bun lucru din cariera lor de politicieni corupți, să ducă PSD-ul la sub 10%. – ”Dan Tudorache a cerut joi anularea alegerilor din Capitală și reluarea întregului proces electoral după imaginile cu sacii cu voturi de la Sectorul 1 prezentate miercuri seară de Antena 3 și RTV. Tudorache a spus că rezultatul a fost ”viciat” inclusiv pentru primarul general și a cerut reluarea alegerilor în București.”
https://www.g4media.ro/dan-tudorache-cere-anularea-alegerilor-in-tot-bucurestiului-si-renunta-la-cererea-de-renumarare-a-voturilor.html
Bună ziua!
Corect! Bine spus!
Eu zic să facă și mai mult scandal: nimic nu enervează lumea mai tare decât scandalul făcut de ciuma roșie, plină până la refuz, în istoria sa, de hoți și de hoții!… Sper ca asta să se „deconteze” la parlamentare și să ducă ciuma roșie pe la 5-6% sau chiar sub 5%!…
Acum 20 de ani, pentru mult mai puține prostii – și mult mai mici! – CDR, condusă de PNȚCD, a devenit „istorie”!… Și cum Istoria se poate repeta, de ce nu?
Le e frica de moarte de “auditurile la sange” promise de Armand si Dan, care nu se vor face cu curtea de conturi a pesedistilor. Stiu bine ce au facut si ca sunt buni de a sta ani buni la ocna plus confiscare de averi. S-ar putea ca nici primari anteriori lor sa nu stea mai bine. Un audit facut dupa reguli se poate duce mult inapoi in ani. Vor intelege si bucurestenii ce au votat lasand retarzii sa decida in locul lor.
De aia.
Da. Citesc acum ca expertiza de jaf de la spitalul Gomoiu a fost acceptata de instanta.
https://www.timesnewroman.ro/politic/firea-atac-la-nicusor-e-primar-de-3-zile-si-bucurestiul-arata-ca-un-cur/
De citit! este de noaptea minții la ce s-a pretat PSD-ul și încep să cred că cel mai corect ar fi reluarea votului la București. Așa scăpăm de PSD.
https://spotmedia.ro/stiri/politica/claudiu-nasui-usr-plus-sunt-prea-multe-aberatii-statistice-care-tradeaza-o-potentiala-frauda-in-sectorul-5-il-sustinem-pe-bacanu-am-cerut-renumararea-voturilor
buna ziua, postare noua, ARDE!
https://politeia.org.ro/editoriale/mineriada-electorala-a-psd-cum-a-oprit-usr-un-monstruos-furt-electoral/65200/