Revista Presei – 1 octombrie. “Cum limiteaza CSM accesul presei la informatii esentiale din anchete si procese…”
01/10/2019 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 1 octombrie! În următoarele trei zile vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, cu temperaturi de până la 28 de grade. În jurul datei de 4 octombrie se va răci considerabil, astfel încât în jurul datei de 5 octombrie maximele vor atinge doar 13-16 grade, potrivit meteorologilor. In 1 octombrie a.c. vremea va fi frumoasă și mai caldă decât în mod obișnuit pentru începutul lunii octombrie, deși valorile termice vor marca o scădere ușoară față de intervalul anterior. Cerul va fi mai mult senin ziua și variabil noaptea. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 20 și 29 de grade, iar cele minime între 7 și 17 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei, spre 2 grade. Izolat, îndeosebi în zonele depresionare, dimineața și noaptea va fi ceață.(știrimeteo.com) In Bucuresti cerul va fi senin, temperaturile vor fi mai ridicate decât media normală pentru această perioadă, cu toate că vor fi mai scăzute decât decât în ziua anterioară. Prognoza meteo anunță că temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade, mai scăzută în zona preorășenească, până în jurul valorii de 10 grade.
Cum limiteaza CSM accesul presei la informatii esentiale din anchete si procese: Numele violatorilor si criminalilor, secretizate Noul ghid de relatie a sistemului judiciar cu mass-media adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), sub conducerea Liei Savonea, prevede mai multe restrictii de informare publica in cazul anchetelor din parchete, al dosarelor aflate pe rolul instantelor, dar si dupa finalizarea definitiva a proceselor. Pe lista informatiilor care nu pot fi comunicate presei se afla: numele si prenumele unor suspecti. Aceste informatii pot fi comunicate “doar daca faptele pentru care este urmarit penal afecteaza capacitatea de exercitare a functiei publice”. Un specialist in comunicare publica care activeza in sistemul judiciar a explicat pentru Ziare.com ca potrivit acestui ghid, se pot face publice doar numele persoanelor care au comis fapte ce au legatura cu functia publica pe care o ocupa. “Daca directorul unei companii de stat, un demnitar sau un functionar public sunt acuzati de mita, trafic de influenta, abuz in serviciu, sau neglijenta in serviciu etc., numele lor pot fi facute publice“, explica sursa citata. Dar daca aceleasi persoane sunt acuzate de alte infractiuni, cum ar fi crima, viol, agresiune sexuala sau talharie? “Potrivit Ghidului CSM, numele lor nu pot fi facute publice“, explica specialistul in comunicare….Cand au fost consultati de CSM, procurorii de la Parchetul Judecatoriei Sectorului 5 au cerut explicit sa stie cu vor face in astfel de cazuri: “sa se precizeze daca se poate comunica numele si prenumele unei persoane fata de care se desfasoara urmarirea penala, care nu este o persoana publica“. Parchetul de pe langa Curtea de Apel Oradea a fost de aceeasi parere: “comunicarea publica devine extrem de dificila, proiectul de ghid fiind fara raspunsuri concrete”. “Cum vor putea fi redactate comunicatele cu privire la inceperea urmaririi penale, punerea in miscare a actiunii penale, luarea unor masuri preventve, trimiterea in judecata, in cauzele de interes public, in ipoteza contrara a celei de mai sus (numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice – n.red.)? Prin folosirea initialelor suspectului/inculpatului? Sau prin utilizarea unor sintagme generale, gen barbat, fara ocupatie, etc, 44 ani?”, a mai intrebat parchetul din Oradea.Toate aceste intrebari, legitime si justificate, au ramas fara raspuns….Similar, daca un inalt functionar public este acuzat de mita sau trafic de influenta, numele acestuia poate fi facut public, in timp ce numele persoanei care a cumparat influenta sau a dat mita, care nu ocupa o functie publica, nu poate fi facut public. Integral: http://www.ziare.com
Alianta USR PLUS ii cere presedintelui sa cheme la consultari partidele cu mandate in PE pentru a propune un nou comisar Delegatia USR-PLUS in Parlamentul European cere sefului statului sa convoace de urgenta la consultari partidele cu mandate in Legislativul european pentru a propune un nou comisar, dupa respingerea candidaturii Rovanei Plumb. “Delegatia USR-PLUS in Parlamentul European a spus de la inceput ca Rovana Plumb nu este calificata sa ocupe functia de comisar european si ca va vota impotriva. Cerem presedintelui Romaniei sa convoace de urgenta partidele reprezentate in Parlamentul European pentru a iesi din acest impas in care a bagat tara premierul Dancila. Astazi, Comisia Juridica din PE a reconfirmat decizia prin care candidata doamnei Viorica Dancila a fost respinsa pentru conflict de interese”, se arata intr-un comunicat al Aliantei USR-PLUS transmis luni. Copresedintele delegatiei Aliantei USR-PLUS in Parlamentul European Cristian Ghinea sustine ca Rovana Plumb “nu avea ce sa caute in Comisia Europeana”. “Europa respinge orice incercare a PSD de a exporta coruptie, cumetrii de partid si prietenii in functii publice ale Uniunii. Fara vreo competenta reala si in vadit conflict de interese, doamna Plumb nu avea ce sa caute in Comisia Europeana”, a declarat Ghinea, citat in comunicat. Si Dragos Tudorache, celalalt copresedinte al delegatiei USR-PLUS in PE, a criticat-o pe Viorica Dancila, sustinand ca “si-a pierdut credibilitatea si legitimitatea sa mai propuna ceva”. Integral: http://www.ziare.com
Cum își bate joc mega-clanul pesedist de România Nici nu s-a întors bine acasă din eșuata vizită în SUA și, iată, doamna Viorica Vasilica Dăncilă, încă premier al României, șef de partid și candidat la președinția Republicii, dă o nouă dovadă de machiavelism politic. Dovedindu-ne că din ianuarie 2017, atunci când a fost înscăunată într-o înaltă demnitate pentru care neam de neamul ei nu avea și nu are nici cea mai mică îndreptățire nici intelectuală, nici morală, nici de orice altă natură și până în momentul condamnării și arestării banditului Liviu Nicolae Dragnea, i-a ieșit cum nu se poate mai bine jocul. Doamna Dăncilă ne-a păcălit preț de mai bine de 15-16 luni pe toți. Pe toți cei care am crezut povestea că insa cu pricina ar fi, așa cum a recomandat-o mentorul ei politic, pușcăriașul Dragnea, neconflictuală. Pe toți cei care am compătimit-o că ar fi terorizată de acesta, că săraca femeie nu are nici cea mai mică vină că e ținută prizonieră la Palatul Victoria, că, în realitate, ar fi ceea ce se cheamă o femeie de treabă. Nu prea, de fapt, deloc deșteaptă, însă pricepută la făcut cozonaci și sarmale. Defectivă în tot ceea ce privește gusturile vestimentare însă maniacă în purtarea broșelor din ce în ce mai scumpe. Pe care le alege, le cumpără și le schimbă pe banii soțului, aceasta fiind unica ei bucurie. Tot ce are mai bun de la viață. Nu, în realitate, nimic din toate astea. Doamna Dăncilă s-a dovedit din 27 mai și până astăzi o insă total lipsită de scrupule. Parvenită, arivistă, gata să calce în picioare oameni, principii pe care mai mult ca sigur că nu le-a avut vreodată, ignorantă și disprețuitoare în privința valorilor morale, indiferentă la sensul cuvântului onoare, deloc preocupată de interesul ori prestigiul țării. Doamnei V.V. Dăncilă, de fapt, puțin îi pasă și de ceea ce se întâmplă cu PSD-ul în fruntea căruia a ajuns printr-o hotărâre a CExN al respectivei mega-găști politice, hotărâre confirmată de ceea ce a fost un congres de râsul lumii. O farsă chiar mai mare decât erau cele reprezentate de congresele PCR-ului. Pentru fosta amărâtă și incompetenta profesoară de Discipline tehnologice de la un bătut de soartă liceu industrial din Videle (vai de școala care are astfel de profesori!) PSD este doar vehiculul grație căruia poate avea avea funcții, importanță și nutri iluzia că ar fi mai mult decât un teribil acccident din atât de zbuciumata și nefericita istorie post-decembristă a României. Doamna Dăncilă are nevoie pe mai departe nu doar de respectivul vehicul, ci și să îi fie șefă. Drept pentru care trebuie să continue să fie în cei mai buni termeni cu baronii partidului. Oricât de corupți , de imorali, de fără școală și de compromiși ar fi aceștia. Printre ei se numără și o cetățeană cu numele de Plumb Rovana. Altă individă lipsită de orice urmă de scrupul. Paukerița Rovana a dat din coadă, a făcut sluj în fața lui Victor Ponta, a stat în genunchi și și-a plecat spinarea gelatinoasă în fața lui Liviu Dragnea, acum s-a pus bine și cu V. V. Dăncilă. Pe care o consideră exact ceea ce este. Șefa provizorie a clanului. Căreia pentru serviciile aduse i-a cerut la schimb o sinecură. Că doar nu degeaba a făcut ea un colosal împrumut de 800.000 de lei de la o oarecare doamnă, mare și dezinteresată simpatizantă a PSD. Un alter-ego al deja legendarei mătușă Tamara. Personaj enigmatic care face nu doar istorie, ci și pui în atât de mafiotizatul PSD. Așa se face că șefa de mega-clan politic V.V. Dăncilă i-a făgăduit paukeriței Rovana postul de comisar european. Puțin păsându-i că astfel mai face încă o dată de râs România. Integral: http://www.contributors.ro
Sponsorii partidelor, mascați în împrumuturi. Vosganian: „Banii au trecut prin mine ca apa prin țeavă” ….La alegerile europarlamentare din luna mai, fiecare candidat a putut veni la partid cu contribuții private, pentru finanțarea campaniei electorale, în limită maximă de 1,56 milioane de lei (aproximativ 330.000 de euro), adică 750 de salarii minime brute de 2.080 de lei. Conform legii, banii erau depuși într-un cont special, iar după alegeri, dacă toate actele erau în regulă și cheltuielile electorale justificate cu documente, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le-a decontat sumele respective. Practic, campania electorală este subvenționată de stat, din banii contribuabililor, în limita unui plafon maxim și a unei condiții esențiale: partidul sau candidatul independent să obțină cel puțin 3% din voturi, pentru a-și primi banii înapoi.…. Deputatul ALDE Varujan Vosganian a fost cel mai mare contributor privat al ALDE în campania electorală pentru Parlamentul European, deși se afla abia pe locul 5 pe lista de candidați. El a venit cu 852.000 de lei la partid (circa 180.000 de euro), însă în declarația de avere apare doar suma pe care acesta a scos-o din propriul buzunar – 53.800 de lei, nu și împrumuturile. Varujan Vosganian consideră că, fiind bani de împrumut, nu trebuiau trecuți în declarația de avere, pentru că nu erau ai lui, deși în declarație există o rubrică explicită dedicată împrumuturilor…. Președintele PMP, Eugen Tomac, a fost ales europarlamentar, de pe locul doi al listei PMP. El este al doilea mare contributor privat în campania electorală a PMP, cu un milion de lei (circa 210.000 euro). Banii provin, conform situației din Monitorul Oficial, din următoarele surse: 5 împrumuturi în sumă totală de 880.000 de lei și venituri proprii de 120.000 de lei (circa 25.500 de euro). Tomac arată în declarația de avere că s-a împrumutat de bani de la un anume Vasile Moise și de la preotul greco-catolic din Chicago Aurel Pater, în parohia căruia a și participat la o acțiune electorală, în 2018. De unde provin însă restul de bani, dat fiind faptul că Eugen Tomac nu trece în declarația de avere niciun cont bancar sau economie care să depășească 5.000 de euro, iar singura sa sursă de venit a fost salariul de deputat, de circa 28.000 de euro pe an?…. Liberalii au avut cheltuieli declarate de campanie de 23,82 milioane de lei (circa 5,06 milioane euro). Cea mai mare parte a provenit din subvenția de stat, însă 7 milioane de lei (circa 1,49 milioane euro) au venit din contribuții private ale candidaților. Cei care au canalizat cei mai mulți bani către PNL nu au fost candidații situați pe locuri eligibile. Spre exemplu, Rareș Bogdan, capul de listă al PNL, nu a contribuit oficial cu niciun leu la campania PNL, în timp ce cel mai bogat dintre candidații liberali, Cristian Bușoi, a venit doar cu aproximativ 58.000 de euro….Social-democrații au avut cele mai mari cheltuieli declarate de campanie electorală în mai 2019 – 31,47 milioane de lei (circa 6,69 milioane euro). Grosul banilor a provenit din subvențiile lunare luate de la stat, însă 3,47 milioane de lei (circa 735.000 euro) au fost contribuții private ale candidaților, bani pe care AEP a decis să nu îi mai deconteze, din cauza unor nereguli….Alianța USR-PLUS a venit cu zestre inegală în campania electorală de la europarlamentare. USR s-a bucurat de subvenția de la stat pentru partide, în timp ce PLUS nu, pentru că nu este partid parlamentar. USR a cheltuit 6,62 milioane lei (circa 1,4 milioane euro) în campania electorală, din care contribuții private au fost doar 208.000 lei (circa 44.000 euro). PLUS a cheltuit 1,58 milioane de lei (circa 330.000 de euro), din care contribuții private au fost doar 58.000 de lei (circa 12.000 de euro), restul fiind bani proveniți din transferuri bancare, a căror proveniență nu este publică. Integral: https://romania.europalibera.org
De ce a dat CCR unda verde candidaturii lui Catarama: BEC trebuia sa faca verificari suplimentare in cazul semnaturilor Biroul Electoral Central (BEC) trebuia sa faca si alte verificari, chiar prin sondaj, cu privire la identitatea persoanelor care figureaza pe listele de sustinatori ai lui Viorel Catarama, inainte de a respinge candidatura acestuia la Presedintia Romaniei, arata CCR in motivarea deciziei de a da unda verde candidaturii afaceristului. Curtea mai spune ca decizia BEC de respingere a fost luata in baza unei simple aprecieri a aspectului unor semnaturi, despre care se spune ca ar fi fost falsificate, dar BEC nu poate proba acest lucru, in absenta altor verificari si elemente obiective. Acestea sunt o parte dintre motivele pentru care CCR a admis contestatia formulata de Viorel Catarama contra deciziei BEC. Asa ca CCR a decis inregistrarea de catre BEC a candidaturii si semnului electoral ale lui Catarama la alegerile din luna noiembrie. Faptul ca BEC a facut plangere penala la Parchetul General cu intarziere de cateva zile dupa ce a respins candidatura lui Viorel Catarama, a fost in favoarea candidatului la Presedintie. Asta pentru ca CCR nu a stiut de existenta acestei plangeri penale, potrivit motivarii. BEC a respins candidatura lui Catarama dupa ce a constatat ca un numar de 94.170 de semnaturi, din totalul de 230.341 prezentate de acesta, ar prezenta “elemente de similitudine evidente”. Astfel, afaceristul ar fi avut mult sub cele 200.000 de semnaturi necesare sustinerii candidaturii. Potrivit CCR, constatarea s-a efectuat exclusiv pe verificarea “efectuata de Biroul Electoral Central, cu sprijinul aparatului tehnic auxiliar al acestuia“. Aparatul tehnic de lucru al Biroului Electoral Central este compus din “personal de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Autoritatii Electorale Permanente si al Institutului National de Statistica.” Integral: http://www.ziare.com
Schimbări importante în peisajul politic. De data asta Iohannis chiar vrea să scape de Dăncilă. Se va repezi și la guvernare? Președintele Klaus Iohannis și PNL au acum toate motivele să dărâme guvernul Dăncilă, spre deosebire de precedenta moțiune din iunie când opoziția doar a mimat intenția de a alunga PSD de la putere. Atunci era mult prea devreme și cam riscant pentru președintele Iohannis să intre în joc. Acum însă au mai rămas doar o lună și zece zile până la primul tur al prezidențialelor, programat pentru 10 noiembrie. PNL va depune moțiunea marți, urmând să fie dezbătută și votată săptămâna viitoare. Ce s-a schimbat între timp? De ce șansele moțiunii au crescut semnificativ? Cel mai important este timing-ul. În iunie era mult prea devreme, acum momentul este potrivit. Klaus Iohannis își poate spăla rușinea de a o fi numit premier pe una ca Dăncilă intervenind printr-un gest politic reparatoriu care nu poate fi altul decât îndepărtarea acestui impostor politic de la decizie. Cazul Rovana Plumb, susținută mai departe necondiționat de premier și de partid, spune totul despre incapacitatea premierului de a înțelege răul pe care îl face în fiecare minut României. În continuare, PNL ar comite o eroare stragetică majoră dacă și-ar asuma guvernarea în plină campanie, înainte de alegeri, dar de data asta timpul, cum spuneam, joacă de partea lor. Dacă reușesc să dea jos guvernul, liberalii au la dispoziție 45 de zile pentru a forma un cabinet, deci nu se vor repezi a doua zi în guvern. Adică pot împinge tot calendarul, consultări la Cotroceni, negocieri în Parlament, până după alegeri, timp în care premierul Dăncilă se va vedea nevoită să rămână la Palatul Victoria, dar cu atribuții drastic limitate, de premier demis, fără puterea de a mai emite ordonanțe simple sau de urgență și de a mai distribui în mod arbitrar resurse. Dacă Dăncilă pierde guvernul, iar baronii rămân fără accesul la bani, efectul în partid va fi devastator. Liderii locali ai PSD, care și așa nu-și susțin cu entuziasm candidatul la prezidențiale, vor avea și mai puține motive să tragă în campanie pentru un politician cu zero valoare de utilizare…. Suntem, din acest punct de vedere, în 2012, cu diferența că PSD se află acum în situația de a pierde puterea exact cum a căzut partidul lui Băsescu în urmă cu șapte ani: uzură politică, guvernare ineficientă, trădări, prostie. Dar, la fel ca în 2012, se va negocia fiecare vot, la sânge, până în ultimul minut. S-a mai schimbat apoi însăși atitudinea liberalilor față de moțiune. În iunie nu erau nici ei prea convinși de șansele propriului demers, pe când de data asta s-au grăbit deja să anunțe că au făcut rost de voturile necesare. Cu atât mai mult sunt obligați acum să livreze rezultate, altfel se fac de râs în plină campanie. Dacă nici acum nu reușesc să o dea jos, o transformă singuri pe Viorica Dăncilă într-un politician mai puternic decât este în realitate. Eșecul moțiunii în plină campanie nu este doar un punct pierdut de opoziție, ci și muniție gratis oferită adversarului, o gură de oxigen oferită PSD într-un moment dificil….În fine, mai e ceva: gradul de corupție în administrație a crescut alarmant în ultimele luni, pe măsură ce tot mai mulți pesediști realizează că vor pierde puterea. Toți caută acum să tragă ultimele tunuri. Jaful a atins cote alarmante, G4Media dezvăluie săptămânal contracte scandaloase pe bani publici. Fiecare minut cu PSD la guvernare ne costă bani pe fiecare dintre noi….Oricât și-ar dori Klaus Iohannis un tur doi cu Dăncilă, nu mai poate juca box cu un outsider, cu un rival sub standardul acceptabil, fără să alimenteze teoriile conspirației legate de un aranjament ocult cu candidatul PSD. Cu Dăncilă eliminată din guvern, se deschide drumul lui Dan Barna către turul doi. Integral: https://www.g4media.ro
Fostul premier Petre Roman, infrangere la CEDO in procesul deschis Romaniei Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) a respins procesul deschis de fostul premier al Romaniei, Petre Roman, care se plangea ca i-au fost incalcate mai multe drepturi pe durata procedurii administrative demarate de ANI, care au dus la pierderea mandatului de deputat in 2015. “Declara cererea ca fiind inadmisibila,” este decizia CEDO. Curtea Europeana a mai respins ca inadmisibile si alte 7 cereri similare facute de functionari sau alesi locali care se plangeau de anchetele ANI deschise impotriva lor, printre acestia fiind si Ovidiu Miculescu, fost director general al Societatii Romane de Radiodifuziune…. In martie 2014, ANI a anuntat ca Petre Roman se afla in stare de incompatibilitate incepand cu data de 20 decembrie 2012, intrucat detinea, simultan, functia de deputat si calitatea de persoana fizica autorizata. Fostul premier al Romaniei putea contesta acest raport ANI in 6 luni, dar a facut acest lucru la o instanta gresita, Tribunalul Bucuresti, in loc de Curtea de Apel Bucuresti. Raportul a ramas definitiv, asa ca ANI a solicitat revocarea din functie a parlamentarului. Drept urmare, pe 9 februarie 2015, plenul Camerei Deputatilor a luat act de incetarea mandatului deputatului Petre Roman…..Plenul Camerei Deputatilor a votat in septembrie 2016 ca Petre Roman isi poate relua mandatul de deputat intrerupt in februarie 2015 pe motiv de incompatibilitate, si ar urma sa primeasca si indemnizatiile restante, in valoare de peste 90.000 lei. Integral: http://www.ziare.com
Avem dreptul la încălzire. Asumați-vă răspunderea! În pragul iernii, locuitorii din multe orașe se întreabă, pe bună dreptate: vom avea cu ce să ne încălzim? Ca să punem lucrurile în context: din consumul total de energie al gospodăriilor, cca 70% reprezintă încălzirea și apa caldă. În România, din peste 300 de sisteme de termoficare existente în 1990, azi mai există mai puțin de 60 și doar 19 mai au peste 10.000 de abonați. Înălzirea centralizată acoperă cca. 17% din populație (cca 1,25 milioane de gospodării), față de 33% la începutul anilor 1990, și reprezintă cca. 13% din consumul total rezidențial de energie termică. Dacă în mediul rural principala sursă primară pentru încălzire azi o constituie sobele cu lemne, în orașe încălzirea se asigură în principal pe gaze naturale sau în sisteme centralizate (SACET / termoficare). Iarna aceasta, încălzirea va fi o problemă serioasă, mai ales pentru gospodăriile din orașe. Pe de o parte, nu avem certitudinea că vom mai putea importa gaze, deoarece e probabil ca negocierile între ucraineni și ruși privind tranzitul de gaze naturale rusești prin Ucraina să nu fie finalizate până în primele săptămâni din 2020; din rațiuni tehnice, avem nevoie de fluxuri de import în lunile de iarnă, nefiind suficientă extracția din depozitele de înmagazinare; chiar dacă Ucraina și UE își fac rezerve, e mai probabil să favorizeze propriul consum decât exporturile. În orice caz, e foarte probabil ca prețurile pentru gazele naturale să crească în lunile de iarnă în așteptarea finalizării negocierilor. În schimb, România s-a vulnerabilizat aiurea prin OUG 114/2018 și OUG 19/2019, crescând artificial importurile la prețuri mari și descurajând producția autohtonă. În același timp, situația încălzirii centralizate este critică. Termoficarea în București, care este aproape jumătate din sectorul de termoficare în România și de care depind 1,2 milioane de locuitori ai orașului, e în faliment și nu se arată vreo cale de rezolvare. Pierderile de căldură pe rețea depășesc 30%, în timp ce în țările civilizate sunt până în 10%. Rețeaua e ciuruită: RADET pierde 2000 de tone de apă pe oră într-o zi de iarnă. Conflictul între Primărie – care nu plătește subvenția la timp; RADET – care, în lipsa subvenției, nu poate plăti căldura; și ELCEN, producătorul de căldură care are propriile nevoi de retehnologizare și datorii către furnizorii de gaze nu dă niciun semn că s-ar rezolva legal, cu toate încercările de șmecherii contabile prin care să se șteargă datoriile, ajunse (cu penalități) la vreo 900 de milioane de euro. Banii europeni, 176 de milioane de euro, care ar ajunge pentru înlocuirea unui sfert din rețea, nu pot fi accesați până nu se rezolvă toate problemele legale și de insolvență între companii și cel mai probabil vor fi pierduți. Pe scurt, e o chestiune de timp până când sistemul de termoficare din București, cel mai mare din Europa după Moscova, va crăpa. Integral: http://www.contributors.ro
Șomajul în rândul tinerilor de sub 24 de ani depășește 16%, adică de cinci ori mai mare decât rata șomajului. Vezi care ar putea fi o parte din motive În luna august 2019, rata şomajului a coborât la 3,8% în august, nivel la care fusese și în urmă cu două luni, potrivit datelor transmise luni de Statistică. Potrivit INS, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) din luna august a anului 2019 a fost de 343.000 persoane, cei mai mulți fiind bărbați. Din păcate, rata șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) rămâne la peste 16%, după ce din septembrie 2018 coborâse sub acest prag. Dintre tinerii care nu‐și mai continuă studiile, majoritatea (61,3%) nu au resurse și nu cred că pot ı̂mbina studiile cu munca, aceștia spunând că au trebuit/au vrut să muncească, să se ı̂ntrețină invocând motive economice (nu au avut resurse, bani), aproape un sfert (23,4%) au picat examenele, iar 5,9% spun că le este suficientă atâta școală, se arată într-un studiu complex privind tranziția adolescenților români de la școală la muncă. … – O mare parte a șomajului ı̂n rândul tinerilor este cronicizat, prelungindu‐se pentru mai mult de 1 an. – 43,3% din totalul șomerilor ı̂ntre 15 și 24 de ani sunt șomeri pe termen lung. Un număr considerabil de tineri neocupați, atât din grupa de vârstă 15–24 ani cât și din grupa de vârstă 25–34 ani, au renunțat să mai caute un loc de muncă (fie cred că nu există locuri libere sau nu știu unde să caute, fie nu se simt pregătiți profesional sau cred că nu vor găsi din cauza vârstei, sau au fost descurajați de eșecul la căutările anterioare). Integral: https://economie.hotnews.ro
Vreau să rămân în România, dar ce să fac dacă nu-mi găsesc de lucru aici? Mai degrabă mă sună pentru un interviu o firmă din afară, decât cineva de aici, am avut doar trei interviuri în şase luni. Companiile din ţară se plâng că nu găsesc oameni, dar nu vor să angajeze pe cineva cu experienţă. Dacă nu ai cunoştinţe mai sus, nu te angajează nimeni … “Toate companiile se plâng că e criză de personal, că nu găsesc oameni, dar haideţi să vă spun cum stau lucrurile pe piaţa de recrutare: Am o experienţă de mai mult de zece ani în industria financiară, dar de şase luni tot trimit CV-uri, multe dintre ele rămân nedeschise, iar în şase luni am fost chemată la interviu doar de trei ori. Mergeam la mai multe interviuri acum 15 ani, când abia terminasem facultatea şi nu aveam nicio experienţă. Când reuşeşti să mergi la un interviu, senzaţia pe care o ai este că acea discuţie este de formă, că postul este dat, dar cei de la HR trebuie să îndeplinească o formalitate. Dacă nu cunoşti pe cineva mai sus într-o companie, nu ai nicio şansă să prinzi un post pe măsura experienţei tale. Am făcut un curs de IT pe banii mei în speranţa că mă va ajuta, dar nu s-a întâmplat acest lucru. Văzând piaţa de recrutare din România, am aplicat prin LinkedIn la câteva posturi din Germania, să văd ce feedback am. Şi, surpriză, am fost contactată imediat, am avut interviuri telefonice în engleză – pentru că nu mi-au cerut să ştiu germană -, dar nu am mers mai departe pentru că nu vreau să plec din ţară, cel puţin acum.“ Poate este un caz izolat, dar în piaţa de recrutare din România companiile care se plâng de lipsă de personal caută mai mult joburi de entry-level la salariile minime. Pentru poziţiile de middle sau de top management nu ai nicio şansă prin trimitere de CV-uri, pentru că acolo joburile sunt date prin cunoşţinţe şi relaţii, prin firmele de recrutare care mai mult au de vândut un om decât de a găsi cel mai bun om pentru postul respectiv. Pentru poziţiile superioare care implică şi salarii mai mari trebuie să ştii pe cineva care să te recomande. … Dincolo de cei tineri, fără şcoală, fără Bac, care pleacă la lucru în Anglia, Germania, Italia, Spania în construcţii, restaurante, hoteluri sau ca şoferi, auzim tot mai mult de oameni, de familii între 30 şi 40 de ani care decid să plece din România deşi au joburi rezonabile aici, au case, merg în city-breakuri, în Grecia sau în Turcia vara, şi care nu trăiesc de la salariu la altul. Pentru ei România nu mai este o opţiune gândindu-se la educaţia pe care o primesc copiii, la infrastructura de transport sau medicală, la administraţia publică sau ce văd la televizor, când liderii politici deschid gura. La acest lucru se adaugă ce se întâmplă în companiile private, unde organigramele sunt închise, unde posibilităţile de promovare sunt limitate, iar opţiunile să pleci la o altă companie nu sunt atât de viabile decât dacă te caută ei.Integral: https://www.zf.ro
Încăierare cu săbii şi bâte în faţa celui mai mare palat de interlopi din lume Nicio zi liniştită în vecinătatea celor mai importante clanuri mafiote din ţară! Cunoscută ca “Piaţa Constituţiei” în argoul şmenarilor şi al combinatorilor, parcarea din faţa celui mai mare palat de interlopi din lume a fost scena unui scandal monstru, care a culminat într-o bătaie cu bâte, săbii şi pistoale. “E cel mai mare palat de interlopi din lume, ce credeaţi că o să aibă loc în jurul lui, spectacole de balet? Lăsaţi-i să îşi mai consume energia”, a declarat şeful Jandarmeriei bucureştene, Geani zis Briceag din clanul Măcelarilor. Cu toate astea, martorii spun că bătăuşii nu erau membri ai clanurilor interlope care îşi desfăşoară activitatea în palat. Integral: https://timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna ziua.
Asta incearca porcii criminali sovietici de la pesede-alde-udemere-ungaria-etc sa introduca in UE la varf:
https://timesnewroman.ro/monden/descindere-la-nutu-camataru-politistii-vor-sa-stie-cum-a-facut-doua-apartamente-in-weekend
Foarte diferit de Romania pulimii generale, oricum ar fi ea.
Bună dimineața!
1.Juri că toți au băut apă din aceiași sursă. – ””Demisia este un act unilateral de voința, dar sunt împrejurări in care aceasta ar putea reprezenta expresia unui om laș și poate chiar lipsit de responsabilitate. Vă asigur că în cazul meu nu se va întâmpla așa”, afirmă Bănilă într-un comunicat transmis de DIICOT.”
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-23398947-banila-dupa-iohannis-cerut-plece-conducerea-diicot-demisia-putea-reprezenta-expresia-unui-las-asigur-cazul-meu-nu-intampla-asa.htm
2.Ieri în piață a fost aruncat în piață un sondaj IMAS care este dubios. Alin Teodorescu încearcă să joace la două capete – cu Pontache dar nu vrea să o piardă nici pe Veio. Dubios, dubios…mizerie extremă, să-l faci pe Diaconu Făt Frumos și să aduci ALDE la 6,2%.
Barna este în cădere liberă în opinia lor, mare minune dacă până la sfârșitul campaniei nu-l vor scoate undeva pe locul 6-7.
Și uite așa a ieșit la catastif dorința lui Mito, ca în 2024 lupta să se dea între el și Barna. Este trist cea ce face Europa FM, care dă în Barna din toate direcțiile. În opinia mea, raportat la faptul că anunțurile importante făcute de Ponta au fost făcute la acest post, Pro România și-a găsit platforma media.
@mar buna dimineața
Nu cred ca alegerile din Noiembrie ar trebui sa fie “miza reala” a USR+….localele de anul viitor sunt adevarata miza!daca N Dan câștiga București , Stelian Ion -constanta …. și poate alte orașe mari-Iași?-vor fi “pe val” la parlamentare…realitatea este ca funcția de președinte -deși este alesul cu cea mai mare reprezentativitate-a fost “castrata” de PSD &CCR
Buna dimineața
doua atitudini
-România: prin vocea primei proaste a țării anunța va “va nominaliza” alt candidat…după ce face cu ou și oțet PE și partidele de opozitie
-Ungaria:in trei ore a dat o declarație ca “a luat act” și anunța o noua nominalizare “tehnocrata”
nimic de comentat
Multă baftă! – ”Cosette Chichirău (deputat) și Mihai Lupu (avocat, fondator USR Iasi) sunt cei doi membri USR care au intrat în competiția internă a partidului pentru desemnarea candidatului la Primăria Iași, a anunțat senatorul Dan Lungu pe pagina sa de Facebook.”
https://www.g4media.ro/cosette-chichirau-si-mihai-lupu-candidatii-usr-care-au-intrat-in-lupta-interna-pentru-primaria-iasi.html
Bună ziua!
Mihai Lupu este fiul fostului deputat țărănist de Iași, Vasile Lupu! Pentru ceea ce pot să facă pentru Iași, amândoi sunt pregătiți. Totuși, fiindcă îi cunosc cât de cât pe amândoi, parcă aș vrea ca doamna Chichirău să rămână parlamentar! 🙂
Salutare!
In vremea impuscatului, conducerea “de partid si de stat” era populata cu țațe (gen Lina Ciobanu), de teapa celebrei acad. prof. dr. ing. Codoi.
Dupa `89, cu precadere sub Base, au fost impinse in fata curvele.
Au plecat curvele (nu toate, doar alea mai ofilite) si s-au protapit in frunte, din nou, țațele.
Adica ne-am intors de unde am plecat.
Bună ziua!
Cum zice un cântec popular:
„Tot pe loc, pe loc, pe loc
Să rasară busuioc!”…
Propun varianta “sa le dam cu busuioc”.
Amin! 🙂
🙂
Bună ziua!
Ioan Stanomir:
http://www.contributors.ro/reactie-rapida/romania-statul-ce-trebuie-reconstruit/
Are dreptate!
Doar pentru alegerile prezidentiale, si eu cred ca miza pozitiva reala se joaca in turul 1 si este ca in turul 2 sa intre Iohanne si Barna. In afara de Paleologu, ceilalti inscrisi sunt gunoaie dovedite.
Iar apoi, desigur, la locale criminalii pesede-alde-etc. trebuie scosi afara de la orase si sate unde se retrag si incearca sa se consolideze pentru prostimea multa in zilele acestea.
Buna ziua!
Alt sondaj, alte rezultate:
https://www.g4media.ro/sondaj-usr-pentru-prezidentiale-iohannis-405-dancila-214-barna-197-diaconu-76.html
Buna ziua…e realist
salutare, editorial 🙂
http://politeia.org.ro/editoriale/pompierul-sub-atomic/62464/