Revista Presei – 1 august. “Ce faci când ți se îmbolnăvesc și mor oamenii în spitale?”
01/08/2020 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 1 august! Temperaturile mai scad ușor în următoarele zile, însă tot se vor mai atinge maxime de 39 de grade Celsius pe alocuri. Apar și ploi și averse cu descărcări electrice, dar vremea rămâne foarte plăcută pe litoral. Sâmbătă, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 38 de grade în Moldova, 33 în Transilvania, 31 în Maramureș, 35 de grade în Banat, 38 de grade în Oltenia și Dobrogea, 34 de grade în Crișana și 39 în Muntenia. Ploile se extind dinspre Moldova spre Transilvania în această zi, lăsând cerul însorit în restul regiunilor țării. În București, meteorologii estimează în această zi o maximă de 32 de grade Celsius și un cer variabil. Duminică, temperaturile maxime pe regiuni vor arăta astfel: 34 de grade în Moldova, 32 în Transilvania, 30 în Maramureș, 34 de grade în Banat, 36 de grade în Oltenia și Dobrogea, 33 de grade în Crișana și 37 în Muntenia. În această zi va ploua în Moldova și Dobrogea și va fi soare cu nori răzleți în restul țării. În Capitală, temperatura maximă va fi duminică de 31 de grade, iar cerul va fi variabil.
Studiu: “Copiii mici pot fi importanti factori de contagiere a populatiei cu SARS-CoV-2” Concentratia de material genetic provenit de la noul coronavirus si detectata in nasurile copiilor cu varste mai mici de cinci ani este de 10 pana la 100 de ori mai mare decat aceea detectata in randul copiilor cu varste mai mari si in randul adultilor, potrivit unui studiu american publicat joi, informeaza AFP. Copiii cu varste fragede ar putea fi, deci, vectori importanti de raspandire a virusului in randul populatiei generale, conform acestui studiu aparut in revista medicala JAMA Pediatrics si care contrazice teoriile actuale. Administratia presedintelui Donald Trump indeamna de mai multe saptamani scolile si gradinitele din diverse state americane sa se redeschida pentru a contribui la relansarea economiei tarii. Intre 23 martie si 27 aprilie, cercetatorii au realizat la Chicago teste de depistare prin prelevare nazala pe un grup de 145 de pacienti, care dezvoltasera forme usoare sau moderate ale maladiei COVID-19, la o saptamana dupa aparitia primelor simptome. Pacientii au fost impartiti in trei grupuri: 46 de copii mai mici de cinci ani, 51 de copii cu varste cuprinse intre cinci si 17 ani si 48 de adulti cu varste cuprinse in intervalul 18-65 de ani. Oamenii de stiinta au remarcat prezenta virusului SARS-CoV-2 in caile respiratorii ale copiilor sub cinci ani in cantitati ce erau “de 10 pana la 100 de ori mai mari” decat la ceilalti pacienti. Autorii cercetarii au precizat ca un studiu de laborator a dovedit teoria conform careia cu cat exista mai mult material genetic al virusului, cu atat acesta poate sa devina mai contagios. “In consecinta, copiii mici pot fi importanti factori de contagiere a populatiei cu SARS-CoV-2”, conform specialistilor americani. “Comportamentele obisnuite ale copiilor mici si spatiile inchise din scoli si gradinite ridica intrebari despre o raspandire a SARS-CoV-2 in randul populatiei pe masura ce restrictiile sanitare sunt relaxate”, au concluzionat autorii studiului. Integral: https://ziare.com
Ce faci când ți se îmbolnăvesc și mor oamenii în spitale? Dai vina pe popor! …..Păi zău, ce s-a întâmplat la 15 mai? 1. N-a mai fost obligatorie „declarația pe propria răspundere” 2. A devenit obligatorie masca. Înainte, mască nu purta aproape nimeni, mai ales că… „Avertisment de la OMS: Măștile fabricate manual și cele din pânză, bumbac sau tifon nu protejează împotriva coronavirusului” După logica creață a graficului, ar trebui să tragem concluzia că masca e de vină pentru creșterea numărului de cazuri. Tot ilogică, dar nu chiar ca aia că „de aici am făcut ce am vrut noi”. Bun, suntem în plin triumf al comunicării politice de criză, studiată savant și aplicată minuțios. Până acum unu-două-trei decenii, când venea câte o criză complicată, politicianul care era prins la putere știa că oricum ar da-o tot prost pică și zicea mersi dacă nu ieșea de tot din istorie. Până când s-au prins că există și o cale de ieșire: „voi sunteți de vină, nu eu! recunoașteți, nemernicilor!” Vină pentru ce? În 15 mai s-a mai întâmplat un lucru important pentru evoluția infecțiilor, dar deloc băgat în seamă de „știrile oficiale”. Odată cu terminarea stării de urgență, au început să fie primiți înapoi pacienții cu boli mai puțini grave, până atunci ținuți sau trimiși acasă. De ce contează asta? De la început (din percepția mai degrabă anecdotică, pentru că statistici n-au fost niciodată) focarele au fost spitalele și alte centre de îngrijire ale persoanelor vulnerabile. Nu doar la noi, cam peste tot, dar parcă noi reușeam să fim cumva peste. Când oameni cu cazuri nu foarte grave, sau uneori chiar și grave, de orice altceva au fost trimiși acasă, asta sigur că le-a fost de folos ca să scape barem de coronavirus și e poate singura dintre măsuri care chiar a limitat pandemia. Desigur, n-o să recunoască nimeni, pentru că e tragic; o să spună că declarația pe propria răspundere și zbieratul noaptea în megafoane poartă meritul…. După 15 mai, oamenii fără covid au început să fie primiți iar în spitale. Și… ce să vezi! Cazurile au început iar să crească.. Nici acum nu există o statistică defalcată a cazurilor de covid: câți au luat virusul în spital, câți în altă parte? Or fi mai mult de jumătate cei care l-au luat din spital, așa cum părea la început? Câte **dintre decese** au fost ale persoanelor care au luat virusul din spital? Două treimi? Trei sferturi? Mai multe? ….Serios, în Vestul Europei numărul de cazuri a tot scăzut până spre dispariție. Să înțelegem că acolo chiar „toți fac ce li se zice” numai noi nu? Păi măcar pentru că sunt câteva milioane tot români de-ai noștri nu prea are sens. Sau poate au învățat din propria experiență despre cum să-și izoleze spitalele, să facă proceduri și mecanisme de triaj adecvate, ca să-i apere pe cei vulnerabili și să nu mai fie nevoie să dea vina pe toți ceilalți? Integral: https://www.romaniacurata.ro
AstraZeneca va fi scutită de compensaţii, în cazul unor efecte secundare, de ţările unde va livra vaccinul AstraZeneca va fi protejată de eventualele cereri de compensaţii legate de vaccinul pentru Covid-10 în majoritatea ţărilor cu care compania a încheiat acorduri pentru livrarea acestuia, a declarat Ruud Dobber, membru în consiliul de administraţie al producătorului de medicamente, transmite Reuters. În timp ce 25 de companii testează vaccinuri pe oameni şi se pregătesc să imunizeze milioane de persoane după ce vor dovedi eficacitatea produselor, s-a pus întrebarea cine va plăti pentru eventualele cereri pentru compensaţii în cazul unor efecte secundare, acesta fiind un subiect dificil în negocierile referitoare la livrări. “Aceasta este o situaţie unică, în care noi, în calitate de companie, nu ne putem asuma riscul dacă…în patru ani vaccinul are efecte secundare”, spus Dobber. “În contractele convenite, cerem compensaţii. Pentru majoritatea ţărilor este acceptabil să îşi asume riscul, deoarece este interesul lor naţional”, a mai arătat Dobber, adăugând că Astra şi autorităţile de reglementare au ca prioritate siguranţa şi tolerabilitatea. Dobber nu a menţionat ţările, precizează Reuters. Oficialii UE au declarat în această săptămâna că răspunderea pentru produse a fost printre punctele controversate ale eforturilor europene de a asigura oferte de aprovizionare pentru potenţialele vaccinuri destinate Covid-19 de la Pfizer, Sanofi şi Johnson&Johnson. Cu toate acestea, Statele Unite au deja o lege care exclude cererile de compensaţii în cazul produselor care ajută la controlul crizelor de sănătate publică, sub forma unei Legi din 2005 privind pregătirea pentru situaţii de urgenţă. AstraZeneca, al doilea cel mai mare producător de medicamente din Marea Britanie, s-a angajat să furnizeze un număr de peste 2 miliarde de doze de vaccin, fără profit, în cadrul unor acorduri cu Statele Unite, Marea Britanie şi ţările europene, printre alte naţiuni şi organizaţii. Ofertele AstraZeneca diferă de cele mai multe ale companiilor concurente, pentru că aceasta şi-a asigurat sprijinul guvernului pentru activităţile de producţie şi dezvoltare, în timp ce ce alte companii, precum GlaxoSmithKline, caută să negocieze un preţ pentru un produs finit, care depinde de aprobare.Integral: https://www.bursa.ro
Exerciţii de pandemie… liber alese ….. Va să zică, să încercăm, mai întîi, să facem tabloul a ceea ce ar fi fost politica noastră fără blestemata pandemie care dădu peste noi! Trăsătura dominantă este clară şi fără echivoc. Ea este dată de bătălia declanşată imediat după alegerile care au reconfirmat mandatul Iohannis la Cotroceni pentru a delegitima şi/sau a pune capăt cît mai repede majorităţii prin care PSD domina Parlamentul şi, în mare măsură, autorităţile din administraţia locală. Aceasta era miza, aceasta era tema. Obiectivul ar fi putut fi atins, fie pe calea alegerilor anticipate, favorizată net de Administraţia Iohannis, fie pe calea restructurării majorităţii parlamentare, cu aducerea în minoritate a PSD-ului, moţiune de cenzură şi instalarea unei noi majorităţi în Parlament, constituită în jurul PNL, respectiv a unui alt Guvern la Palatul Victoria care să reflecte structura noii majorităţi parlamentare. Dacă a făcut ceva, pandemia a forţat alegerea între aceste două variate, în favoarea celei de pe urmă şi, poate într-o anume măsură, a facilitat-o. A convins ceva mai uşor şi mai repede PSD-ul să facă pasul înapoi, a convins alte micro structuri parlamentare, devenite dintr-odată facilitatoare de noi majorităţi, să abandoneze remorca PSD şi să dea verde proiectului susţinut de Cotroceni. Cu alte cuvinte, realitatea politică şi “realitatea virtuală” se varsă în aceeaşi albie. S-ar fi schimbat cu ceva mizele guvernării? Indiferent care ar fi fost soluţia, chiar şi rămînerea la guvernare a PSD pînă la alegerile la termen, temele confruntării politice ar fi fost, în cea mai mare parte, cele aflate şi azi pe agenda principală: alocarea resurselor bugetar-guvernamentale cu favorizarea clientelei politice şi risipa inevitabilă care rezultă de aici; incapacitatea de a face faţă presiunii crescînde pusă pe bugetul public de “pomenile electorale” sau de “angajamentele de campanie”; creşterea dezechilibrelor macro economice, rezulate mai ales din sporirea cheltuielilor bugetare şi capacitatea relativ redusă de colectare a veniturilor; creşterea datoriei publice, degradarea balanţei de plăţi, recursul inevitabil la împrumuturi ca sursă de finanţare bugetară şi tendinţa susţinută de scumpire a acestora; spectrul unei crize economico- financiare pentru care România, cu actuala structură economică, nu are soluţii de contracarare a efectelor drastice sau de adăpost. Singurul element nou adus în peisajul realităţii de criza epidemiologică este intervenţia Uniunii Europene care a disponibilizat şi pentru România resurse financiare suplimentare, sub formă de granturi şi împrumuturi. Încotro s-ar fi îndreptat lucrurile fără pandemie? O singură direcţie clară: confruntarea cu viitoarea criză economică majoră. Încotro se îndreaptă lucrurile azi? În aceeaşi direcţie!….Direcţia în care vor evolua lucrurile depinde în cea mai mare măsură de cum vor fi organizate alegerile care urmează: locale şi parlamentare. De măsura în care procesul politic şi electoral va putea reinstitui credibilitatea autorităţii şi a pretendenţilor la funcţii ale guvernării-administraţiei publice. Din ce se vede pînă acum, însă, politica şi actorii care evoluează pe scena ei nu dau nici un semn că înţeleg seriozitatea situaţiei şi mai ales faptul că se află în condiţii foarte diferite de cele considerate, din decembrie 89 şi pînă acum, “normale”. Mai rău, ne îndreptăm spre un proces electoral în care politicienii s-au aşezat aproape ostentativ cu spatele la alegători şi agenda lor, absorbiţi cum sunt de calculele meschine menite doar să le asigure şi mîine “viitorul”. Integral: https://www.bursa.ro
Justiția fărâmițată în foi legate cu sfoară sau Justiția întregită prin digitalizare? Cu toții am înțeles importanța digitalizării pe perioada pandemiei pe care o experimentăm de luni bune, care ne obligă să ne adaptăm. Vorbim de digitalizare la nivel european, fonduri importante sunt alocate de Uniunea Europeană pentru ca statele membre să devină mai inovatoare. Miliarde de euro au fost propuse de Comisia Europeană pentru ca statele membre să implementeze reforme și investiții care să le îmbunătățească viața cetățenilor și care să ne ajute să fim mai pregătiți pentru următoarele provocări. Am înțeles importanța digitalizării trăind-o pe pielea noastră, atât prezența, cât și absența ei. Pe durata stării de urgență, multe sectoare și-au oprit activitatea, dar sistemul de justiție nu cunoaște oprire. În domeniul penal, mi-am continuat activitatea, deoarece drepturile și libertățile fundamentale trebuie protejate, mai ales în perioadele de criză. Am observat o creștere a cazurilor de violență domestică, a faptelor de natură sexuală asupra persoanelor vulnerabile, a faptelor îndreptate împotriva securității cibernetice și de violare a vieții private în mediul online. Am experimentat videoconferințe în care nu se auzea nimic, imposibilitatea de a consulta dosarul, timp insuficient pentru a construi apărarea (Drept protejat de art. 6 (3)(c) CEDO, cauza Ensslin, Baader, and Raspe v. Germania), imposibilitatea de a păstra confidențialitatea, deoarece videoconferința este în fapt un televizor cu tub plasat în sala de judecată (Drept protejat de art. 6 (1) CEDO, spre exemplu cauza Ocalan v. Turcia, Brennan v. UK), suprapuneri de dosare….. Însă, din păcate, nu doar pe durata pandemiei am întâlnit situații ce mi-au arătat că Justiția nu este congruentă cu nivelul de așteptări al cetățeanului. De fiecare dată când am ajuns la Registrul Comerțului, am văzut o coadă ce șerpuia pe lângă clădire, prin parcare, spre stradă, cu persoane ce depuseseră acte digital, dar soluția trebuia ridicată fizic. Imaginea se repeta în fața multor instanțe. Pentru ca lucrurile sa stea diferit, există două condiții principale: dorința de reformă și nevoia de performanță. Inerția ar fi zguduită de digitalizarea dosarelor, a datelor si a interacțiunii birocratice. Ar avea loc o reducere a contactului direct cu personalul instanţei pentru comunicări, ridicări, efectuare copii, depuneri documente și consultări de documente. Orice intrare sau ieșire din sistemul instituțional va deveni parte dintr-o bază de date națională ce va permite consultarea, modificarea, managementul informației, monitorizarea și comunicarea. Să mizăm pe dispariția imaginii grefierului ce urcă pe scări un cărucior de supermarket ce conține dosarul. Nu aș duce dorul cozilor ce se întind pe holurile înguste lipsite de lumină naturală de la arhivă pentru a consulta dosarul și nici statului aplecat deasupra unei mese de care se lovește ușa de la arhivă pentru a studia în 10 minute un dosar de sute de pagini legate cu sfoară. Am trăi într-o lume a conectivității ce ne-ar scuti de parcurgerea a 2 sectoare și trei instituții pentru a plăti o taxă de 2 lei și 50 de bani pentru copii ale unor pagini de dosar, așa cum se întâmplă acum la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție. Poate nu o să fim nevoiți să plătim o taxă cheltuind suplimentar deoarece alergăm de la ghișeu la ghișeu. Șirul soluțiilor structurale perpetuu întârziate s-ar completa cu o integrare inter-instituțională ce să permită obținerea, spre exemplu, de către instanță, a unor informații precum cazierul judiciar, cazierul fiscal, date de la evidența populației, fără a necesita amânări de luni de zile ale procedurii sau cheltuieli pentru justițiabil.Integral: https://spotmedia.ro
Şcoala e în aer. De ce nu revin guvernanţii cu picioarele pe pământ? Este o confuzie totală asupra şcolii, asupra începerii anului şcolar în toamnă. Declaraţiile de miercuri ale preşedintelui Iohannis, slabe şi evazive, ca şi demersurile referitoare la educaţie ale guvernului PNL nu au făcut nimic pentru a calma situaţia şi a linişti apele. Dimpotrivă, preşedintele nu a explicat de ce nu există niciun plan concret pentru revenirea la şcoală, nu a detaliat sub nicio formă cum vor învăţa copiii din toamnă. Şi, da. Şcoala trebuie să înceapă la toamnă! Acum câteva zile am văzut un reportaj la un post internațional care atrăgea atenţia că va exista o diminuare de 3% a veniturilor totale pe parcursul întregii vieţi adulte pentru copiii care au fost nevoiţi în aceste luni să rămână acasă din cauza pandemiei. Ceea ce vreau să spun este că nu o putem duce la nesfârşit aşa, că vor exista consecinţe din ce în ce mai grave asupra copiilor, părinţilor şi întregului sistem educational. Eu înţeleg că cei aflaţi la guvernare cred că pot pune batista pe ţambal, măcar până după alegerile locale, cu declaraţii evazive de tipul ”Se poartă discuţii” sau ”Vom avea un sistem hybrid”, fără a explica absolut nimic, fără a spune cum va funcţiona educaţia online – offline. Dar nu merge aşa. Un studiu IRES arăta că doar jumătate dintre elevii din învăţământul preuniversitar au făcut toate orele din orar în cursurile online. Patru din zece elevi au avut contact online cu profesorii sau învăţătorii doar pentru unele materii, iar 8% nu au avut deloc contact cu cadrele didactice. Potrivit aceluiași studiu, 900.000 de copii nu au avut acces la școala online, număr ce contrazice flagrant numărul de 250.000 avansat de Ministerul Educației. Cei de la guvernare şi din Ministerul Educaţiei trebuie să clarifice imediat ce măsuri se vor lua pentru începerea anului şcolar în siguranţă. Timpul rămas este extrem de scurt. Au la dispoziţie resursele şi întreaga maşinărie a statului român. Să facă ceva cu acestea! Sunt spaţii care pot fi folosite drept unităţi provizorii de învăţământ pentru a garanta distanţarea fizică, școli puse în conservare în mediul rural, unităţi HORECA, care sunt acum închise şi care pot fi folosite de stat în baza unei chirii lunare. Nu este chiar atât de dificil să găsească soluţii. După ce, la Senat, am amendat legea Educației astfel încât fiecare copil să primească, la cerere, un laptop sau o tabletă cu tastatură conectate la internet (Legea nr. 109/2020), aud că Ministerul Educației nu are de gând să elaboreze normele metodologice de aplicare a legii..…În caz că cineva ar putea uita vreodată, rolul administraţiei publice este unul singur: acela de a garanta certitudine, de a oferi siguranţă că drepturile îţi sunt respectate, fie că e vorba de dreptul la viaţă, sănătate sau de cel la educaţie. Integral: https://spotmedia.ro
Cum pot obține pensie comunitară românii care muncesc legal în UE. Ministerul Muncii a publicat un set de instrucțiuni Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, a publicat un set de instrucţiuni adresate lucrătorilor români care muncesc sau au muncit cu forme legale în afara României într-un stat membru al Uniunii Europene şi care sunt interesaţi să îşi depună dosarul de pensie comunitară. Potrivit recomandărilor transmise de ministrul Muncii, cererea de pensie se depune în localitatea de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului, fie că este în România sau într-un stat al Uniunii Europene. “Paşi pentru deschiderea dosarului de pensie comunitară: 1. Cererea de pensie se depune de regulă la instituţia competentă din raza de domiciliu sau de reşedinţă sau în baza unei procuri speciale, în România, dacă aveţi domiciliul valabil aici. Documentele depuse împreună cu cererea dvs. pentru o pensie comunitară vor fi trimise către instituţia omoloagă din ţara unde aţi lucrat, de către instituţia din România, pentru a se deschide dreptul la pensie comunitară. Schimbul de informaţii între state privind vechimea în muncă se face prin intermediul formularului E205. Instituţiile comunică între ele acest formular”, a notat Violeta Alexandru pe Facebook. Ministrul Muncii le-a recomandat lucrătorilor români ca în momentul deschiderii dosarului de pensie comunitară să se asigure că deţin toate actele necesare, în special cele cu privire la limita de vârstă…..Ea le-a transmis totodată lucrătorilor români interesaţi de deschiderea dosarului de pensie comunitară să verifice, după o perioadă după depunerea dosarului, dacă instituţia din respectiva ţară a trimis documentele către instituţia omoloagă din România. Integral: https://www.digi24.ro
Doar 2.000 de români din afara ţării s-au înregistrat în 4 luni pentru votul la parlamentare. Ce greșeli fac alegătorii Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că, pentru alegerile parlamentare din acest an, până joi, 2.000 de cetăţeni români cu drept de vot din afara ţării s-au înregistrat pe portalul www.votstrăinătate.ro. Dntre aceştia, 1.393 au optat pentru votul prin corespondenţă, iar 607 pentru votul la secţie. AEP reaminteşte că, potrivit legislaţiei în vigoare, înregistrarea ca alegător prin corespondenţă sau la o secţie de votare a demarat pe 1 aprilie şi se va încheia odată cu expirarea a 15 zile de la data începerii perioadei electorale….. Autoritatea atenţionează şi că certificatul de naştere şi titlul de călătorie nu fac parte din categoria documentelor de identitate. AEP precizează şi că actul de identitate utilizat trebuie să fie valabil, numele şi prenumele trebuie să fie scrise întocmai ca în actul de identitate, scanul documentelor ataşate trebuie să fie complet şi vizibil integral, iar documentul de şedere în străinătate trebuie să fie prevăzut în lista din Ordinul ministrului afacerilor externe 1627/2019. De asemenea, atrage atenţia că chiar dacă în paşaport este menţionată ţara de domiciliu sau reşedinţă, este necesară transmiterea unuia dintre documentele care atestă şederea în străinătate, specific pentru fiecare ţară, conform Ordinul ministrului afacerior externe 1627/2019, care poate fi accesat aici. Toate informaţiile privind procedura de înscriere cu una dintre cele două opţiuni de vot sunt disponibile pe portalul www.votstrainatate.ro la: Integral: https://spotmedia.ro
ÎN OPINIA ANALIŞTILOR Dolarul a devenit “sacul de box al lumii” …. Conform unei analize CNBC, când pandemia de coronavirus abia izbucnea în SUA, în luna martie, moneda americană – rezervă internaţională – a beneficiat de pe urma plasamentelor în valori considerate refugiu, care au dus-o la nivelul maxim al ultimilor trei ani şi jumătate faţă de euro. Acum, însă, când atenţia lumii a revenit la fundamentele economice, dolarul a scăzut rapid, ajungând la cel mai redus curs al ultimilor doi ani faţă de moneda unică europeană. În opinia strategilor, scăderea dolarului vine în condiţiile în care Statele Unite nu reuşesc să stopeze răspândirea coronavirusului, iar unii se aşteaptă ca redresarea SUA să rămână în urma altor economii, inclusiv a celei europene. Dolarul reacţionează, de asemenea, la perspectiva creşterii deficitelor din SUA şi la ratele extrem de scăzute ale dobânzilor de pe piaţa americană, potrivit analiştilor. “Mişcările împotriva dolarului se extind acum”, declară, citat de CNBC, Marc Chandler, strateg-şef de piaţă la Bannockburn Global Forex, adăugând: “Administratorii de active, speculatorii, fondurile speculative se alătură celor care pariază acum pe deprecierea dolarului”….. La rândul său, Edward Moya, analist principal la OANDA New York, spune: “Se pare că dolarul îşi pierde coroana. Există aşteptări mari că Fed (n.r. banca centrală a SUA) va continua să semnaleze că este pregătită să facă mai mult pe termen lung, iar redresarea economică a Statelor Unite nu va fi nici pe departe la fel de lină precum cea care se desfăşoară în Europa”. Deficitul bugetar masiv din SUA, care era de un trilion de dolari la începutul anului curent, a crescut la mai multe trilioane, în condiţiile în care SUA cheltuiesc ca să lupte împotriva coronavirusului. “Deficitul fiscal al Statelor Unite şi nevoia de a monetiza acest deficit este mult mai mare decât în oricare altă ţară din lume”, mai spune Jens Nordvig, care adaugă: “Avem un fel de recuperare globală în desfăşurare, iar unele ţări se descurcă mai bine decât altele. SUA se numără printre ţările care se descurcă cel mai rău (cu pandemia), alături de Brazilia”. Potrivit afirmaţiilor sale, eşecul în ţinerea în frâu a virusului înseamnă că mai multe companii nu pot funcţiona normal, ceea ce duce la mai multe falimente potenţiale şi la o economie mai lentă. Conform estimărilor autorităţilor americane, deficitul bugetar federal atinge 2,7 trilioane de dolari în primele nouă luni ale anului fiscal 2020. Integral: https://www.bursa.ro
Jandarmii ţin tunurile cu apă la soare, dacă vrem să facem un duş pe 10 august N-ai apă caldă? Vino pe 10 august în Piața Victoriei. Printr-un parteneriat al Primăriei Capitalei cu Jandarmeria Română, toți cei care vor să facă un duș fierbinte vor fi udați cu tunul de apă al jandarmilor, pe care l-au ținut în soare să se încălzească bine apa. După duș bucureștenii pot cere și un jet-două de deodorant lacrimogen, ca să țină virușii la distanță. Șefii Jandarmeriei vor fi acolo ca să dirijeze bine intervenția, să nu rămână niciun bucureștean uscat. Participanții sunt rugați insistent să se delimiteze de grupurile de huligani, care vin doar să facă clăbuci. ”Vă rugăm să țineți scandările spre zero, să nu vă intre apă multă în gură”, spun șefii din Jandarmerie. Aceștia îi asigură pe bucureșteni că dacă nu e suficient de caldă apă jandarmii o vor încălzi: ”Avem noi o rețetă, stați liniștiți, e bio”, au declarat zâmbind șefii Jandarmeriei. Integral: https://www.timesnewroman.ro
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Buna dimineata all 🙂
PNL și USR-PLUS au semnat protocolul alianței dreptei pentru București. Candidat-surpriză la sectorul 3 / PMP scos din joc
“PNL și USR-PLUS au semnat, la finalul unor negocieri care au durat până la 3 dimineața, protocolul pentru alianța dreptei în București. Potrivit surselor HotNews.ro, primăriile vor fi împărțite 3 la 3, viceprimarii sunt si ei de la fiecare formațiune, iar listele de consilieri locali și generali vor fi separate. Liberalii au venit cu o propunere-surpriză pentru primăria sectorului 3. Este vorba de Adrian Moraru, consilierul ministrului Muncii și șefa PNL București, Violeta Alexandru.
PMP este scos din jocul dreptei pentru locale.
USR-PLUS intră în cursa localelor cu candidați la sectoarele 1, 2 și 4, respectiv Clotilde Armand, Radu Mihaiu și Simona Spătaru. PNL atacă sectoarele 3, 5 și 6, avându-i drept candidați pe Ciprian Ciucu, la 6, și Cristian Băcanu la 5 și Adrian Moraru la 3.
Viceprimar din partea USR-PLUS la Capitală va fi Vlad Voiculescu. Conducerile PNL și USR-PLUS se vor întâlni sâmbătă dimineață pentru validarea candidaturilor la alegerile locale….”
https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24205825-pnl-usr-plus-semnat-protocolul-aliantei-dreptei-pentru-bucuresti-candidat-surpriza-sectorul-3-pmp-scos-din-joc.htm
chestia asta cu copiii e probabil cea mai mare neintelegere dintre mintea umana si realitate pe faza cu covid.
Toate indiciile arata ca copiii sunt cea mai rezistenta categorie, si ca se vindeca fara sa stie ca au avut boala.
Dar in mintea oamenilor e mai puternic stimulul de a proteja copiii.
Nu m-ar mira deloc sa constatam ca dupa deschiderea scolilor o sa scada cazurile de covid.
Buna ziua
Faceti o confuzie.
E drept ca’ copilasi sint mai resistenti la virus.
Dar asta nu inseamna ca’ nu pot infecta pe cei din jur. Gen familia.
In general ,un asintomatic, fie el copil sau adult , are virusul Dar nu are simtomurile clasice..
Iar cind ai virusul in corp , infectezi pe toti cu care ai contacte.
Forte multa lume face confuzie asta.
asintomatic = nepericulos. E total falsa.
“USR-PLUS intră în cursa localelor cu candidați la sectoarele 1, 2 și 4, respectiv Clotilde Armand, Radu Mihaiu și Simona Spătaru. PNL atacă sectoarele 3, 5 și 6, avându-i drept candidați pe Ciprian Ciucu, la 6, și Cristian Băcanu la 5 și Adrian Moraru la 3.
Viceprimar din partea USR-PLUS la Capitală va fi Vlad Voiculescu.”
Măcar atât, la sectorul 2 l-au scos pe D.C. Popescu, penelistul pesedist.
În rest… rămâne cum am scris ieri
https://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-31-iulie-zona-crepusculara-a-spitalelor-romanesti/64780/#comment-214425
Imi place alianta asta. Si ca dovada ca e ce trebuie, s-a rasturnat caruta cu postaci pesedisti in comentariile pe hotnews. Nu conteaza ca argumentele lor sunt false, suferinta e autentica.
Buna ziua
In alianța PNL-usr ,cred ca PNL a fist “înțelept”…usr as zice ca deocamdată se piatra ca “un copil teribil”
PNL nu numai ca a renuntat la propunerea lor pentru sect 2,a renuntat și la poziția de viceprimar
Intamplator, buna ziua! 🙂
Poate se repliaza spre PSD Cristi Popescu si iese sigur. 🙁 Cu dna Pastrama consilier.
Bună seara!
Legat de așa-zisa „zi de doliu” promulsă de mutul de la Cotroceni, pentru azi, adevăratul doliu românesc se leagă de „crearea”, fix „din pix”, la 2 august 1940, a rssm, fix în biroul tovarășului Stalin:
https://paganelis.wordpress.com/2020/08/02/80-de-ani-de-la-fondarea-rssm/
Și o „cronică de film”, mai… altfel, nu doar deoarece e scrisă de un om al Bisericii:
https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/a-greyhounda-un-film-pe-care-l-asteptam-de-la-tom-hanks-i–259995.html