Revista Presei – 12 octombrie. Daddy Penalul nu vede inflația (nu era în programul de guvernare!)
12/10/2017 | Autor Cetatean Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 12 octombrie. Vremea va deveni caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în nordul ţării unde, cu totul izolat, va ploua slab, informează ANM. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte. Temperaturile maxime vor fi curpinse între 16 şi 25 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 4 şi 12 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 15 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, mai ridicate pe litoral, spre 16 grade. Dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. LA BUCUREŞTI: Vremea va fi frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 21…22 de grade, iar cea minimă de 7…9 grade.
Cea mai mare creștere a prețurilor din ultimii patru ani. Datele INS care contrazic politicienii. Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna septembrie la 1,77%, cel mai înalt nivel din noiembrie 2013 – atunci a fost 1,83% – în condiţiile în care carburanţii s-au scumpit cu 2,19%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Asta înseamnă că produsele pe care le cumpărăm sunt mai scumpe. Lucru negat de politicieni, dacă e să ne luăm după declarațiile din ultima vreme. În luna august, rata anuală a inflaţiei a fost de 1,2%. Datele INS arată că preţurile de consum au crescut în septembrie, în medie, cu 0,5% comparativ cu luna august. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,54%, în medie, faţă de luna august, preţurile mărfurilor nealimentare au urcat tot cu 0,54%, iar preţurile serviciilor au crescut cu 0,32%. Comparativ cu septembrie 2016, preţurile alimentelor au crescut în a noua lună a acestui an cu 2,74%, mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,89%, iar preţurile serviciilor au coborât cu 0,16%. Faţă de luna august, cele mai mari creşteri de preţuri s-au înregistrat, în a noua lună a acestui an, la alte legume şi conserve de legume (5,11%), ouă (4,16%) şi combustibili (2,19%). Integral pe Digi24
Tudorel Toader îl contrazice pe Valer Dorneanu şi îi dă dreptate Liviei Stanciu. Un fapt memorabil s-a petrecut marţi, în prima şedinţă a comisiei speciale a Parlamentului ce are ca sarcină punerea legislaţiei penale în acord cu deciziile Curţii Constituţionale: ministrul Justiţiei a susţinut exact argumentele pentru care judecătoarei CCR Livia Stanciu i-au fost cenzurate opiniile separate de către preşedintele CCR, Valer Dorneanu. Şedinţa a durat doar o oră, răstimp în care – sub preşedinţia şefului comisiei, Florin Iordache – şi-au expus poziţii de principiu atât parlamentarii, cât şi invitaţii: ministrul Justiţiei, reprezentanţi ai Parchetului, ai Barourilor, ai asociaţiilor de magistraţi, ai mediului academic. Mai spre finalul şedinţei, ca urmare a unei întrebări impecabil formulate de către deputatul USR Stelian Ion, Tudorel Toader a dat un răspuns care trebuie să fi prăbuşit tavanul peste Florin Iordache şi alţi câţiva de acolo. Ministrul a spus că, într-o decizie a Curţii Constituţionale, nu toate considerentele sunt obligatorii, ci doar cele care sprijină verdictul (dispozitivul sentinţei). Celelalte considerente au caracter orientativ, de recomandare pentru legiuitor, astfel încât standardul de legiferare să fie cât mai înalt. Ministrul a dat şi un exemplu. Atunci când a avut de examinat diferite legi electorale, Curtea Constituţională a emis de mai multe ori considerente prin care recomanda Parlamentului ca toate aceste legi să fie unificate într-un Cod Electoral. Exemplul e excepţional. Într-adevăr, CCR a cerut în cel puţin trei asemenea decizii codificarea legislaţiei electorale, astfel încât pe lângă diferenţele specifice fiecărul tip de scrutin, să existe şi un corp comun de prevederi, omogen şi coerent cu sine însuşi. Parlamentul nici că s-a sinchisit de aceste recomandări, iar legile electorale au rămas în continuare eterogene, croite după interesele de moment ale celor care se aflau în Parlament la momentul legiferării. Şi nimeni nu s-a mai dat cu fundul de pământ, că, vai!, legile electorale nu sunt puse în acord cu deciziile CCR – aşa cum se întâmplă acum cu legislaţia penală. Integral pe Adevarul
Singura cale a lui Liviu Dragnea. Strategia supravietuirii lui Daddy. Nu cred ca Liviu Dragnea are prea multe optiuni pentru sedinta PSD de astazi. Sa darame al doilea guvern PSD in mai putin de un an nu poate. PSD nu ar accepta asa ceva din mai multe motive: ar fi dezastruos pentru imaginea partidului, interna si externa, si ar putea duce la pierderea guvernarii, pentru ca ar impinge din nou decizia in mana lui Klaus Iohannis, a carui pozitie s-a intarit direct proportional cu scandalurile din PSD. Liviu Dragnea insusi este cu mult mai vulnerabil decat la criza Grindeanu. Erodarea sa tine in primul rand de faptul ca a incercat sa ia si PSD, si tara pe persoana fizica. De fapt, ceea ce i se se intampla acum nu este doar revolta unui premier, ca in cazul Grindeanu, ci rascoala unei parti din PSD, avandu-l in frunte pe Mihai Tudose, care nu este nici mai principiala, nici mai integra, nici mai europeana decat Dragnea, ci e doar satula de stilul lui dictatorial. Pur si simplu, o parte din partid, cat de mare inca nici nu e clar pentru ca si frica si oportunismul sunt mari, nu mai inghite felul in care Liviu Dragnea incearca sa controleze absolut tot ce misca in partid si in tara, care populeaza toate pozitiile cat de cat importante cu apropiatii sai, pe cat posibil din Teleorman. Felul in care l-a executat pe Adrian Tutuianu doar pentru ca i s-a parut prea apropiat de presedintele Iohannis este un simptom al acestui delir de putere si de frica in acelasi timp, specific uzurpatorilor, cei care stiu cel mai bine ce arma teribila este complotul. Nu mi se pare de neglijat nici faptul ca, spre deosebire de momentul Grindeanu, cand s-a tinut departe de orice interventie de frica lui Victor Ponta, de aceasta data Klaus Iohannis a transmis un mesaj cat se poate de clar de sustinere a lui Mihai Tudose, mesaj care sunt sigura ca nu a scapat niciunui pesedist. Integral pe Ziare.com
Cine este noul sef al institutiei care controleaza cum se cheltuiesc banii publici. Mihai Busioc, un apropiat al lui Liviu Dragnea, cu sute de mii de euro in conturi. Mihai Busuioc, in prezent secretar general al Guvernului, a fost numit miercuri de Parlament in functia de presedinte al Curtii de Conturi, institutia care controleaza modul in care este cheltuit banul public. Mihai Busuioc este un apropiat al lui Liviu Dragnea care a ajuns in atentia opiniei publice in iunie, inainte ca Sorin Grindeanu sa fie dat jos de PSD din functia de premier, atunci cand a refuzat sa contrasemneze ordinul prim-ministrului Grindeanu prin care dispunea eliberarea din functie. El a fost secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, in perioada in care Liviu Dragnea conducea aceasta institutie, si a ocupat in doua randuri functia de director general al Agentiei de Cadastru Imobiliar. Busuioc detine zece conturi bancare in care sunt depozitati sute de mii de euro si doua proprietati imobiliare. Busuioc a fost numit secretar general al Guvernului, in ianuarie, de catre Sorin Grindeanu, imediat dupa acesta a fost investit in functia de premier. Numirea lui Busuioc a fost prima decizie a lui Grindeanu in calitate de premier. In aprilie, Mihai Busuioc a fost numit membru in Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, fiind propus de catre statul roman, prin Ministerul Energiei.El a fost unul dintre actorii care au participat activ la criza politica din iunie care a dus la demiterea in Parlament a guvernului Grindeanu. Refuzul lui Busuioc de a contrasemna ordinul primului-ministru prin care dispunea eliberarea din functie a dat peste cap planurile lui Grindeanu de a-l numi pe Victor Ponta in locul sau. In cele din urma, ordinul a ajuns sa fie publicat in Monitorul Oficial si Busuioc a fost demis. Dupa ce motiunea de cenzura impotriva guvernului Grindeanu a fost votata de Parlament si noul Executiv condus de Mihai Tudose si-a preluat atributiile, Mihai Busoic a fost repus in functia de secretar general de stat al Guvernului. Integral pe Hotnews
Guvernul a adus si rezidentii la exasperare. Medicii organizeaza un protest in strada. Legea salarizarii ii nemultumeste si pe medicii rezidenti, care au pentru Guvern multe intrebari. Un protest al medicilor rezidenti a fost anuntat pentru sambata, intre orele 13:00 – 16:00, in fata Ministerului Sanatatii. La protestul organizat pe pagina de Facebook Medicii rezidenti NU lucreaza pro bono! deja au anuntat ca vor participa aproape 500 de persoane. Totul a pornit de la un afis postat pe holurile Spitalului Clinic de Urgenta Sf. Ioan din Bucuresti, prin care medicilor rezidenti li se spunea asa: “Conform Legii 153/2017, incepand cu data de 1 ianuarie 2018, nu se vor mai acorda tichete de masa. Va rugam ca, pana la data 30 noiembrie 2017, sa le ridicati. In caz contrar, contravaloarea lor se va returna catre Bugetul de stat”.Afisul este semnat de directorul economic si de managerul spitalului. Integral pe Ziare.com
Noapte decisivă pentru Guvern. Dragnea vrea să-l răstoarne pe Tudose cu mâna lui Tăriceanu. Tudose îl sperie pe Dragnea cu Iohannis. Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu încearcă să forţeze demisia premierului, fiind siguri că majoritatea parlamentară nu se poate schimba, deci Iohannis va trebui să accepte un nou premier PSD. În schimb, Tudose vrea să scape neapărat de miniştrii cu probleme penale din Guvern, în caz contrar va demisiona, mizând pe faptul că Iohannis îl va desemna tot pe el să formeze noul Guvern, potrivit unor surse politice. În şedinţa de joi a colaiţiei de guvernare, premierul Mihai Tudose va insista pentru remanierea miniştrilor cu probleme penale din Guvern. Miza e debarcarea vicepremierului Sevil Shahideh, omul de încredere al lui Liviu Dragnea, cea care împarte banii pentru dezvoltare baronilor locali. Oficial, Liviu Dragnea a fost de acord cu remanierea propusă de Tudose, însă asta doar pentru că mai mulţi lideri din teritoriu i-au cerut să nu mai repete episodul Grindeanu, pentru că partidul s-ar prăbuşi. Neoficial, Liviu Dragnea ar vrea să-l răstoarne pe Tudose cu mâna lui Tăriceanu. Liderul ALDE nu vrea să-l schimbe pe Viorel Ilie, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, cercetat de procurorii DNA. Potrivit unor surse politice, Tăriceanu le-a spus liderilor PSD că dacă ar accepta revocarea lui Viorel Ilie ar da dreptate DNA, ori asta ar însemna să-şi anuleze întreg discursul susţinut până acum împotriva procurorilor. Atitudinea lui Tăriceanu e convenabilă pentru Dragnea, care l-ar vedea astfel pe Mihai Tudose demisionând, în condiţiile în care premierul le-a spus tranşanat că nu e dispus la nicio concesie: ori revocă pe cine vrea, ori pleacă el. Practic, Dragnea ar putea justifica în partid demisia lui Tudose pe seama încăpăţănării lui Tăriceanu, iar fără Tăriceanu PSD oricum nu are majoritate. Integral pe Ziare.com
SCANDALUL manualelor şcolare. Editura Didactică şi Pedagogică, reorganizată ca societate pe acţiuni pentru editarea de manuale. Guvernul a decis, miercuri, să reorganizeze Regia Autonomă Editura Didactică şi Pedagogică în societate pe acţiuni, cu capital integral de stat, care va avea ca obiect de activitate editarea de manuale şcolare. Transformarea Editurii Didactice şi Pedagogice în societate pe acţiuni s-a făcut prin intermediul unei ordonanţe de Guvern. Pe lângă editarea de manuale, editura va elabora şi materiale grafice necesare procesului de învăţământ. ”Societatea Editura Didactică şi Pedagogică SA va realiza manualele şcolare la solicitarea directă a Ministerului Educaţiei Naţionale, pe bază de contract. Complementar, Societatea Editura Didactică şi Pedagogică poate desfăşura şi alte activităţi conexe pentru realizarea obiectului său de activitate”, transmite Guvernul. Societatea va fi condusă de adunarea generală a acţionarilor, constituită din reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale, şi de către un consiliu de administraţie format din cinci membri. Reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor şi membrii Consiliului de administraţie ai Societăţii vor fi numiţi şi eliberaţi din funcţie prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale. Conducerea executivă a Societăţii va fi asigurată de un director general. Patrimoniul regiei autonome va fi preluat de către societatea pe acţiuni, iar personalul va avea acelaşi drepturi salariale ca până acum. Integral pe Mediafax
Va urez o zi buna!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
Cum adica “Buna dimineata intr-o zi de MARTI, 12 octombrie”?
Azi nu e joi?…
Buna dimineata!
Multumesc, corectat. 🙂
Bun găsit!
Păi, vechilul Itzik Dracnev nu are cum să vadă „umflația” în „programul de guvernare”, deoarece onorata „umflație” se găsește în „pogromul de guvernare” psd-alde, împotriva poporului român!
@observator: Bună dimineața!
Uneori, după miercuri, poate urma și marți! Cam cum vine și joi, după Miercurea-Ciuc, Miercurea Sibiului sau Miercurea Nirajului 🙂
??
Apropos de cafeluța de dimineață: cât mai (adă)stăm „asupra” ei, putem citi și materialul de mai jos:
http://www.businessmagazin.ro/actualitate/cum-au-depistat-spionii-din-israel-hackeri-rusi-cautand-secrete-americane-https-goo-gl-s9lpws-16764314
Asta e varianta… internațională a vorbei strămoșești: „Unde dai și unde crapă!”…
Și acesta e link-ul spre tot materialul. Scuze…
http://www.mediafax.ro/externe/new-york-times-agenti-israelieni-au-depistat-activitati-cibernetice-ruse-in-sistemele-serviciilor-secrete-din-sua-16763380
Dvs nu v-ati intrebat niciodata de ce majoritatea solutiilor antivirus, mai ales cele ieftine sau chiar moca, provin din tari foste comuniste? Sau de ce AV cele mai overrated vin tot de acolo? E de ajuns sa ai cate doi-trei rezidenti intr-o tara “safe” si gata, infiintezi sereleu’ antimalware. Dupa care incepi “activitatea”. Ehe…
Saluare! 😀
Bună dimineața.
Dezvăluiri din țara lui Tâlhar împărat! Acest individ va conduce auditul, instituția aia care se declară ”câinele de pază al finanțelor europene”. Oare ce impresie au profesioniștii de la Bruxelles de o așa mizerie?
http://www.comisarul.ro/articol/dezvaluiri-socante-despre-florin-tunaru-caratorul-_913221.html
Buna ziua. http://www.mediafax.ro/politic/lista-cu-ministrii-indezirabili-la-judecata-coalitiei-psd-alde-votul-care-verifica-cata-putere-are-premierul-tudose-in-partidul-condus-de-liviu-dragnea-16764481 Pe surse au apărut, însă, şi alte nume care s-ar afla pe „lista neagră” a lui Tudose: Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, şi Răzvan Cuc, de la Ministerul Transporturilor. Daca e remaiat papuselul aproape nascut in Romania inseamna ca se transmite un semnal undeva
Buna dimineata 😀
Vedem , asa cred si eu ca e o incercare de semnalizare catre unii care mulg vaca non stop pana la epuizare . Ma intreb insa dupa transmiterea semnalului .. cei semnalati ce institutii din Ro mai au pe lista si pe care vor incerca sa o distruga prima . Cu DNA nu le prea iese .. asta e , oricum pitiponcul nu pleaca cu mana goala din minster ( daca pleaca ) ci cu o baza de date pretioasa despre firmele /activitatile acestora si proprietarii lor din Ro . Cap la cap cu celelalte date care le au in posesie despre sanatatea romanilor , date personale de identificare etc … vor avea ce pune pe masa lui Putin cand au nevoie de un troc 🙂
Bună ziua!
Ce tot aveți, dom’le cu individul. Acest adevărat „rumân”, pre numele lui, aproximativ românesc, Il(i)an Laufer(escu), e născut în provincia „românească” Iudeea, cam pe-acolo pe unde a „văzut lumina zilei” și „geto-dacul” Iisus Hristos! 🙂 (g/m)
Buna , sa mearga sa fie ministru acolo unde s a nascut .
Sau pe plantatia din Teleorman , la cules de kukuruz – cand o fi sezonul !
😀 Pai ce, chiar stim unde s-a nascut? 😀
Salutare!
Bună dimineața !
Chiar nu scrie in programul de ruinare a a țării despre inflație ? …..Păcat. Face Duie Mragnea încă o comisie ,care va decide că dacă tov. Dragnea nu spune nimic despre inflație,înseamnă că nu se egzistă. Comisia îl va pune în genunche ? pe Isărescu şi pe consilierul său ,pe coji de nuci.
PS so, astăzi se decide dacă rămânem cu borfaşii sau doar cu hoții.
Unii trebuie să intre pe antidepresive! Lucrurile nu sunt roz, când se ridică fișete de documente.
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-22050183-procurorii-dna-ridicat-documente-sediul-consiliului-judetean-teleorman-pana-dupa-miezul-noptii-trecute.htm
Agoniseală de bugetar – Secretarul general al Guvernului detine un apartament de 88 mp in capitala si 10 conturi bancare in care sunt depozitati circa 167.000 euro, peste 650.000 lei si alti 33.990 dolari. Busuioc a mai oferit 27.000 de euro imprumut catre doua persoane fizice, Mihai Curca si Alexandra Cojocaru. Alaturi de sotia sa detine 59% dintr-un teren intravilan de 1.668 de mp situat in comunca Corbeanca. Restul proprietatii figureaza in declaratia de avere ca apartinand lui Mihai Curca, Ana Curca si Aurel Curca.
http://www.comisarul.ro/articol/imaginea-decaderii-romaniei!-tablagiul-busuioc-car_913229.html
Bună dimineața.
Noutăți:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22050465-klaus-iohannis-daca-acest-guvern-cadea-atunci-siguranta-trebui-imi-pun-intrebarea-extrem-serios-daca-psd-mai-avea-capacitatea-guverneze.htm
“Daca si acest Guvern ar cadea, atunci, cu siguranta, ar trebui sa imi pun intrebarea, extrem de serios, daca PSD ar mai avea capacitatea sa guverneze”, a afirmat joi presedintele Klaus Iohannis, prezent, la Craiova, alaturi de premierul Mihai Tudose, la uzina Ford, la lansarea noului model Ford EcoSport. Raspunzand unei intrebari, seful statului a spus ca un guvern tehnocrat nu este o solutie in acest moment. Seful statului a adaugat ca “Eu cred ca premierul e de buna credinta si doreste sa aiba o echipa performanta. La aproape un an de la castigarea alegerilor, asteptam ca PSD sa vina cu rezultate tangibile pentru romani. Daca e nevoie de o remaniere pentru asa ceva, atunci remaniere sa fie.”
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22050465-klaus-iohannis-daca-acest-guvern-cadea-atunci-siguranta-trebui-imi-pun-intrebarea-extrem-serios-daca-psd-mai-avea-capacitatea-guverneze.htm
Buna ziua tuturor……
De buna credinta pe dracu’. Gandaci de bucatarie. Se duc unde gasesc de furat si atat.
Pesedist de buna credinta n ai sa vezi .
Nici fost uslamist , consiliat de Muraru- care umbla prin tara , de mana cu pesedistii iudeo-bolsevici sa vada ce strazi mai poarta numele lui Tutea sau alt “dusman” al “poporului ” si sa le schimbe denumirea .
De fapt .. doar cu asta se ocupa iudeo-bolsevicii minoritari din fruntea Romaniei ( atunci cand nu talharesc bugetul de stat ) .
Nicolicea trage de timp asteptand sa vada cine e mai tare Daddy sau Tudose http://www.ziare.com/rovana-plumb/ministrul-fondurilor-europene/rovana-plumb-va-fi-audiata-de-deputatii-juristi-nicolicea-anunta-ca-va-cere-acte-de-la-parchetul-general-1484767 “Ne straduim sa terminam aceasta situatie luni ca sa intre pe ordinea de zi marti. Conditia ca sa se poata intampla aceasta situatie este sa ne raspunda Parchetul General in termenul acesta si sa participe Rovana Plumb pe care nu putem sa o invitam la batjocura”, a declarat presedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea.
Şi cum ar fi ca toată această mascaradă ,să ascundă de fapt durerea penalilor….de al debarca pe TuDorel. Adus în locul lui un lăcătuş sau tâmplar , care respectă la virgulă DORINȚELE
penalilor. Deocamdată este doar un gând de al meu, pornind de la gradul de ticăloşie a politicenilor.
Ministrii aia trebuiau sa fie deja afara………
Se joaca tare! – Disperarea lui Daddy…
Astia sunt nebuni de legat!
Vin cu smecheria prin care l-au curentat pe Grindeanu acum 100 de zile si in cazul Tudose. Nu au alte idei, alte atrategii? Doamne fereste! Pai ca sa vada ca sunt iresponsabili si inconstienti si slabi nu trebuie sa faca Rapoarte omul din Cimitire, trebuiau doar sa se uite seara de seara la “Jocuri de putere”. Pai mai netotilor, mai iresponsabililor veseli, nu voi ne-ati spus la Suceava cat de bun si extraordinar si genial este Tudose si guvernul vostru de incompetenti? Acum 10 zile era bun si acum e un dezastru? Nici macar votantii captivi nu va mai inteleg si va considera absolut nebuni de legat.
P.S. Tot Batagoi e strategul? Sau Anca?
Ca evreii consultanti pareau mai destepti si nu puteau face astfel de mizerii prin care sa recunoasca singuri ca Coalitia Rosie a fost si este o calamitate absoluta pentru tara aceasta.
DOCUMENT – Raportul de EVALUARE al Guvernului Tudose, realizat de PSD: DEZASTRU total în Guvern(stiripesurse.ro)
http://www.stiripesurse.ro/document-raportul-de-evaluare-al…
În Comitetul Executiv al PSD care va avea loc astăzi se va discuta inclusiv raportul de evaluare al Guvernului Tudose. Pe primele patru luni de guvernare, raportul întocmit de conducerea PSD arată absolut dezastruos.
Conform documentului, Mihai Tudose are 45 de măsuri neîndeplinite și doar 7 îndeplinite.
https://www.facebook.com/Rares.I.Bogdan/
Off topic: https://comisiadetaiathartii.ro/
Tudose va fi mazilit! Trădiceanu nu se dezminte, sunt deciși să ne arunce în haos.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22050930-tariceanu-mentinem-sprijinul-politic-pentru-ministrul-viorel-ilie.htm
Moş Tăriceanu zice că nu DNA face Guvern. Clar. Dar Parlamentul de ce se opune actului de justiție? Asta i se pare normal moşului ?
V-am spus că la cât sunt de ticăloşi parlamentarii penali, m-aştept ca ( şi) TuDorel să fie mazilit ?
Prin acapararea Curții de Conturi , Duie Marginea crede că a dat lovitura. Nu țărane, o să-i iasă pe nas Busuiocului orice tentativă de şmecherie. Vei vedea.
Tu vei fi curând istorie !
Nici Busuiocul nu va avea multe zile pe scaunul de la Curtea de Conturi. CV-ul și urmele nu pot fi șterse.
https://www.petreanu.ro/minunatele-intamplari-coincidente-viata-dlui-mihai-busuioc-noul-curtii-conturi/
ce are tariceanu? cativa parlamentari ALDE si poate sfori catre cativa parlamentari PNL.
Ziua buna tuturor!
Rolling A Rock Like Sisyphus! 😀
Au tampitii astia de la PSD(b) un dar de a crea precedente, ceva de speriat…
Au facut Constitutie pentru Nastase, au garla decizii CCR folosibile in viitor contra lor, au facut amendamente la legi, “facilitati” pe care le-au folosit “ailalti” etc, nu vreau sa detaliez. Acum au pornit faza asta cu comisiile parlamentare. D-abia astept sa plece de la putere si sa se faca multe comisii pentru toate conservele plantate de uslam in ultimii zece ani in functii cheie. Eu as incepe cu Avocatul Poporului, cu CNA, cu Curtea de Conturi asta noua etc. Si as face o “speciala” si pentru Primaria Generala. In plus, as gasi o solutie sa fac o comisie si pentru CCR. Macar sa-i plimb pe la Comisie, ca trebuie sa vina, mai ales daca sunt loiali…
Bun (re)venit!
Subscriu, 200%! 🙂
Salutare
O comisie si pentru “genunchele” lui pop , care sa fie condusa de un medic ginecolog . Ca poate da nastere hermafroditul rusofon , ajuns dintr o greseala a naturii ministru al educatiei , la cine stie ce mutanti cu “genunche” in loc de creier si secera&ciocan in loc de maxilare .
Pana la Genuke asta (pe care l-as faulta altfel 🙂 ), eu as face una, pe bune, pentru d-na Cati… Aia garantata Vanghelie, la un moment dat (e numai un exemplu).
Pentru Ekaterina Androneskovici altfel de comisie trebuie .. una de aia cu finalitate la zidul din Târgoviște , pentru ca ce a facut nenorocita asta din sistemul de educatie romanesc doar asa poate fi pedepsit !
Asa e. O asemenea catastrofa nu poate fi cuantificata nicicum.
Scapă „eftin”, parol, monșer!… Aș cresta-o cu lama și aș pune sare pe răni… Să urle din toți rărunchii! Apoi, aș lăsa să se vindece rănile și aș relua „operațiunea”… Și-ncă o dată și-ncă o dată, până 1. se satură cei batjocoriți de ea din „sistem” sau, 2. până mă „satur” eu…
Aș aplica varianta 2., că „sistemul” se va „sătura” repede! E „sătul” de prin 2003, cei care lucrează în Educație știu de ce!… 🙁
Jigodie galactică! N-am cuvinte să exprim ce „este” nesimțita, din punctul meu de vedere!
Bună ziua înserândă, tuturor! 🙂
Un bi-lanț:
http://www.digi24.ro/opinii/ce-a-mai-ramas-din-biblia-guvernarii-809335
Și uite-așa se adeverește vorba sfântă: „Să nu iei numele Dumnezeului Tău în deșert!” Mi s-a părut de-a dreptul nesimțit, golănesc, să compari, cum făcea ex-peremista vulguța-alcooluța, „pogromul de guvernare” psd-alde (anti-România) cu Biblia!…
Să vă deie Cel de Sus jigodiilor la fel de mult bine cât ați „semănat” voi până acum! Nesimțiților!
A se viziona cu grijă :))) Dacă nu este fake, omul are și de ce să se căiască.
http://www.comisarul.ro/articol/video-exploziv!-voiculescu-a-trecut-la-pocaiti!-st_913340.html
Eu cred că este fake! După ce ai supt, securistic, în anii(-„lumină” ai) lui Bâlbâilă și ai devalizat tot ce se putea după 1989, ieși din pârnaie hotărât să demolezi DNA, Românie, galaxie și… te (po)căiești??? Varanul i-ar lua locul lui Sarsailă, după umila mea opinie!
Sărut mâinile!
Singeorz-Bai, neverosimil primar penelist 😀
“Primarul fascinat de Ceaușescu a vândut la fier vechi lucrarea de artă de la intrarea în oraș”
https://pressone.ro/primarul-fascinat-de-ceausescu-a-vandut-la-fier-vechi-lucrarea-de-arta-de-la-intrarea-in-oras/
http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-22051315-nord-stream-2-proiect-lege-din-danemarca-putea-bloca-gazoductului.htm
Să vadă nemțălăii ce înseamnă să ai caracter!
„Danemarca, tara membra NATO, incepe joi sa examineze o lege susceptibila sa blocheze proiectul gazoductului rusesc Nord Stream 2, in numele “securitatii nationala”, scrie AFP.
Dezbatuta in comisii in parlament, legea, care ar urma sa fie adoptata lejer, arunca o noua umbra pentru acest proiect care risca sa intareasca dependenta europeana de gazul rusesc.”
Nu știu cum se zice la „…urvă” în germană…
Schlampe; über alles 😀
Viele danke! 🙂
Să vedem cine are o urmă de coloană vertebrală! Dacă nu-și dă demisia se face de mirul lumii, dacă-și dă, intră într-o altă ligă și bate o scoabă în năsălia lui Dragneev.
18:45 Liviu Dragnea i-ar fi cerut lui Mihai Tudose sa nu isi dea demisia, intr-o discutie tete-a-tete care a avut loc cu putin timp inainte de inceperea reuniunii PSD, au declarat pentru HotNews.ro surse politice.
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22051073-liderii-psd-incep-stranga-sediul-din-kiseleff-unde-are-loc-sedinta-conducerii-partidului-rovana-plumb-sunt-partid-functia-fost-incredintata-partid.htm
Nu-i credeți pe pesedişti. Ei câştigă oricum,NOI pierdem Oricum!
BANDIȚI !
http://www.hotnews.ro/stiri-international-22051407-polonia-expulzeaza-cercetator-rus-acuzat-propaganda-favoarea-moscovei.htm
In Romania , rusofonii sunt parlamentari si au imunitate sau ofera “consigliere” politica si se plimba prin Bucuresti ca la ei acasa .
Dragnea este pe năsălie! Servil, Plumb și Cuc au demisionat. Scandal monstru cu amenințări de pușcărie.
Oare-l debarca de la conducere?
Se pare că a plecat și românașul verde, Lufa!
Buna seara,
urmeaza lucruri interesante in noaptea asta: patru ministri PSD sunt cu demisiile pe masa la CEx-
Shhaideh, Plumb, Cuc si Laufer!
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/remanierea-guvernului-tudose-liderii-psd-decid-astazi-care-ministri-vor-fi-inlocuiti-809144
Bună seara!
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22051073-liderii-psd-incep-stranga-sediul-din-kiseleff-unde-are-loc-sedinta-conducerii-partidului-rovana-plumb-sunt-partid-functia-fost-incredintata-partid.htm
„20:31 Ministrii Sevil Shhaideh, Rovana Plumb si Razvan Cuc si-ar fi anuntat demisiile, potrivit unei surse din PSD. Nu a avut inca loc un vot in cadrul conducerii PSD. Digi anunta un al patrulea ministru care ar fi demisionat, Illan Laufer.”
Ducă-se și să se-ntoarcă atunci când mi-oi vedea eu ceafa!
Terente…Salvatore della Patria…
S-ar putea sa-i fim datori cu o cinzeaca..
Bună seara!
V-am rămas… dator cu un răspuns aseară… Vechilul Dracnev, dacă nu mai are în giudeț „sprijinitori”, va găsi de-un secretar jeneral al guviermilor, în giudețele megieșe… Aiasta, în caz că nu- mazilește clanul comunistoid…
De fapt….cinzeaca aia ar trebui sa fie daca prinde bibanu la balta….bibanu ala mare de belina,stiuca sau ce-o fi
Joaca tare, i-a luat gatul lui Dragnea. Balta Brăilei l-a calit.
La Realitate s-a anunțat că îl debarca și pe Tradiceanu. Au găsit soluția de înlocuire.
Am zis zilele trecute să nu se ia de brăilean… Dacă o fi crescut pân Brăilița… vai de maul vechilului 🙂
Cred că tre să-i dăm și sasului un șnaps, că s-a văzut cu Terente înainte de „bătălia” din astă-seară… În plus, eu aș comanda și-un wiskey for mister Klemm… 🙂
Vodka i-o dă Putler lui Dracnev și lui Târliceanov!… Sta-le-ar în gât!
Eu cred ca vor fi sacrificati Cuc si Laufer sau nici macar , madamele raman ca ”au incredera partidului”, Dragnea ramane la butoane si Tudose are lesa doar un pic mai larga
Ehe, am ajunsara sa ne bucuram ca haimanalele i-au mardit pe derbedei, ca lichelele si-au luat-o de la canalii, ca shutzii i-au facut pe borfasi…
Mâine-poimâine vom comenta performanța de a „ieși” în oraș și de a reveni acasă doar cu portofelul șmanglit, dar fără nici o julitură…
Da, din nefericire in cocina nu poți sta la 4ace. Lucram cu materialul clientului, am ajuns sa ne bucuram că se caftesc borfașii și mai intra un pic de aer proaspăt.
Sa nu fim noi “materialul” prelucrat de ei , asa cum le pofteste inima 🙂
Buna seara
Posibil, au schimbat foaia și vor să voteze demisiile. Seamănă a disperare.
Asa au primit indicatiile 🙂
A inceput un nou serial – politistul bun / politistul rau , ruleaza fara probleme pentru ca nu exista alta opozitie . De cateva zile au scos din peisaj orice discutie despre “perfomantele” lor economice si scaderea puterii de cumparare a romanilor ( prima data dupa incheierea crizei economice cand scade oficial puterea de cumparare ) si multe alte chestii mai ‘sensisbilie” ( udmr, visegrad etc )
Exact. Si odata cu aerul proaspat mai intra in cocina ceva prospatura canapista, niste nepoti mai tineri de sefi din CSP, alti absolventi de Stefan Gheorghiu sau Oprea Academy, niscai veri d-ai lu’ Rubick samd.
Nu pot sa ma bucur cand, de fapt, miza e salvarea pe termen scurt si chiar si mediu a PSD si a guvernarii PSD.
Cine il oprea sau opreste pe nea premieru’ lui Kantor sa demita orice ministru de care nu este multumit ?
Neah .. in staborul lor demisiile se supun la vot – daca nu vrea oblio stefanescu ca un ministru sa plece acasa .. il leaga de scaun impotriva vointei respectivului :))
Pai da. Sau sa-si dea Tudose demisia, daca nu-i convine cum merge treaba in PSD samd. Asa, ne servesc noua farsa asta doi bani, cu actori de mana a treia si cu intriga si replici plagiate 😀
Eu ma uit pe Eurosport 1 la Sorana Carstea…
Si eu la fel , o cam incurca rusoiaca pe Sorana .. 🙂
Fericiților… Eu mai am trei sferturi neterminate din materialul pentru o comunicare de mâine și o să fac „noapte albă”…
Astia 4 cica si-au dat demisiile.
E ok.
Da’ ce i-a impiedicat pina acuma ?
Faza de kko tipic psd si nu numai ..
Buna seara
Circ,circ,circ….ca paine nu mai au
,au alungat 4 milioane de oameni si acum vor sa distruga si putina speranta care mai ramasese
Am avut o discutie interesanta cu un antreprenor,”pur sange”-mai exista-are 28 ani,e femeie si m a socat afirmatia ei=de vina pentru marasmul in care e tara vinovata e generatia decreteilor….sper ca astia sa i ingroape pe pesedisti&co
ce e uimitor ,e ca dupa tot ce s,aintamplat,tara asta nu cred ca a fost inghenuncheata
inca un detaliu-nu au cuvantul “shpaga”in dictionar;d na nu concepe sa dea un ban cuiva….
inca odata,e uimitor
Sa “ma dau cu parerea”
ii schimba pe cuc si laufer,atat…
si dragnea &tudose”se pupa pe gingii”
Pe Laufer nu vor indrazni … ca vor sa i certe bibisoru’ penal 🙂
Bună seara!
Ca parte a generației „decrețeilor” îi dau dreptate doamnei: asta e o generație neadaptată și… neterminată!… Cei din generația decrețeilor au ieșit să-l dea jos pe Ceaușescu, dar tot ei/eu/noi au permis ca boleșvicul Ileskovici să „emane” la putere… Aceeași generație l-a adus pe țap și știm ce-a ieșit… Nu pot să zic chestiile astea de față cu con-generația mea că voi fi „împăiat” instantaneu… Am fost mulți, dar dintre ăia, o parte (puțini) au murit în 1989 (Cinste lor! Dumnezeu să-i ierte!), alții au plecat (mulți!), o parte (și mai mulți!) s-au „descurcat”/„aranjat”/„învârtit” și au mai rămas inadaptații: născuți prea devreme pentru avantajele ce au venit după 2000 și prea târziu pentru „avantajele” prinse de ăia oleacă dinaintea lor… Nu „fug de responsabilitate”, dar mă „situez” în această categorie… Și, ca un inadaptat ce mă aflu, după ce am renunțat la Loteria Vizelor (pe motiv de prea multe împușcături în State), acum caut oferte de emigrare în Canada…
Ottawa e un oras minunat.
Știu, mulțumesc! 🙂
La realitatea scrie ca dragnea e amenintat cu bataia! Nu stiu de ce dar as vrea s-o vad si pe-asta!!
😀
Sorana C a castigat primul set in turneul de la Linz , premierul gogosar a dat vreun ministru afara ? – ca inteleg ca ministrii demisioneaza si staborul iudeo-bolsevic hotaraste ca “demisiile nu se aproba ” :)))
Nici unul nu pleacă, demisiile nu au fost acceptate. Balamuc în formă continuată 🙁
Acu cica pleaca :)))
Atentie la comandoul israeliano-rusofon adus de dragnea la Bucuresti (cei 8 asa zis consilieri ) , ca astia n au venit degeaba in Ro 😀
Am vazut, mă uit la Dragneev ce figură are. Este negru, cred că este terminat și trage de timp.
Se pare că Dragneev ne-a aruncat în criză, ne-a adus cu fața la zid.
Gușă spune la Realitatea că Tudose nu va accepta umilința și mâine va demisiona.
Este cert că în acest moment PSD-ul este praf și va ajunge istorie. Din nefericire, noi vom plăti costul acestui dezmăț.
O altă piesă aruncată pe tabla de șah, suspendarea lui KWI pentru că nu va accepta o altă propunere de la PSD.
De citit…
http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-22049885-victor-rebengiuc-toata-conducerea-tarii-formata-din-niste-semidocti-niste-oameni-fara-pregatire-asta-enerveaza-cel-mai-mult-comunismul-psd.htm?pbox
Dragnea e terminat la conferința de presa! Cică PSD a trecut printr- o cumpăna foarte mare
Au demisionat!
Toader și Dragneev au figura unora care vor să se ia la bataie. Dragneev este vânăt.
Pe kukuruzul de la alde nu l au mai demis
Pe Laufer nici atat , pe asta ar trebui sa l puna Iohanis sef la SIE .. poate ne lasa in pace jegosii aia de la Tel Aviv !
PS – N am vazut inca niciun filo-saxon , iubitor de alt drapel , sa mearga la sediul psd sa le ofere paine si sare leprelor aduse din Israel sa coordoneze distrugerea institutiilor democratice din Ro .
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-22051498-live-video-text-liviu-dragnea-mihai-tudose-conferinta-presa-psd-dupa-sedinta-conducerii.htm
Itzik Draknev își toarnă cenușă în cap (pentru fraieri) și de mâine va fura în continuare…
De maine, dupa ce oamenii lui Dragnea vor marai fara sa muste, si dupa ce Tariceanu o sa faca spume, sfarsind prin a concluziona ca Johannis e de vina, o sa incepem sa auzim din nou despre Sfantul Program de Guvernare. Hai, nu de maine, ci de poimaine 😀
Desi cam greu, Sorana a batut-o pe rusoaica. Avem doua romance in sferturi la Linz WTA.
PSD a ales calea prin care sa piarda mai putin sau/si mai lent. Vorbesc despre partid, nu ma intereseaza destinele individuale ale unor tiriplici, oricat de smecheri s-ar da. Deci, guvernarea uslamista merge mai departe. Maine o sa ma rezum la tenis…
buna dimineata 🙂
http://politeia.org.ro/stiri-revista-presei/revista-presei-13-octombrie-daddy-pregateste-te/55730/
Asadar, Tudose-Dragnea, 3 la 0. Sa vedem acum daca egaleaza, in CEX, cu numele noilor ministri, insa veto-ul posibil al Presedintelui e zid puternic 😀