Sectiunea: Stiri / Revista Presei

Revista Presei – 16 februarie.”Opinie Dragoş Damian, CEO Terapia: Ne doare în cot de comasarea alegerilor, ne doare în cot de alegeri în general. Grijile noastre sunt conflictul din Marea Rosie, inflaţia scăpată de sub control şi explozia de fiscalitate care urmează din 2025″

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 16 februarie!  Cerul va fi variabil, cu înnorări în estul și sud-estul teritoriului, dar pe arii restrânse, cu probabilitate mai mare în Dobrogea, vor fi precipitații slabe, predominant ploi. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 și 13 grade, cu cele […] Continuare…

Revista Presei – 15 februarie.”…Recomand foarte serios să excludă de pe lista de urgenţe medico-chirurgicale şi orice sindrom febril, fiindcă e dovedit ştiinţific că mişcarile repetate degajă energie şi orice salariat cu frisoane e o sursă ecologică”

Buna dimineata intr-o zi de joi, 15 februarie!  Cerul va avea înnorări persistente în jumătatea de est şi temporare în restul ţării, dar numai pe spaţii mici, îndeosebi în sud-est, vor fi precipitaţii slabe.  Vântul va avea intensificări în Dobrogea, estul Munteniei şi local în Moldova şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 şi […] Continuare…

Revista Presei – 14 februarie.”Se anunță un an 2024 excepțional”

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 14 februarie! Vor fi ploi, ce vor avea și caracter de aversă, îndeosebi în nordul, centrul și estul țării.  In Carpații Orientali, în Transilvania și Moldova se vor semnala precipitații și sub formă de lapoviță și ninsoare. A fost emis și un cod galben de precipitații însemnate cantitativ și de ninsori la altitudini de […] Continuare…

Revista Presei – 13 februarie.”Recomandarea introducerii cotei progresive în România, la recomandarea Guvernului Bahamas / FMI îi mulțumește lui Liviu Voinea”

Buna dimineata intr-o zi de marti, 13 februarie! Meteorologii anunţă ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, până miercuri, în cea mai mare parte a ţării. În zonele montane, la peste 1500 de metri altitudine, va ninge. Vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice îndeosebi în sud-estul teritoriului. Vântul se va intensifica […] Continuare…

Revista Presei – 12 februarie.”Rezistența urbană care se bate pentru București de 20 de ani. Ce s-a câștigat în lupta cu rechinii imobiliari și ce e pe cale să se piardă: “Atunci nimeni nu gândea să desființeze un ONG””

Buna dimineata intr-o zi de luni, 12 februarie! Vor fi ploi din ce în ce mai frecvente, mai ales cu caracter de aversã şi izolat se vor semnala descãrcãri electrice, exceptând sud-estul unde va ploua pe suprafeţe mici. În cursul nopţii, în zona montanã înaltã vor fi precipitaţii mixte. Pe alocuri -cu probabilitate mai mare în dealurile sudice şi la […] Continuare…

Revista Presei – 10 februarie.”Show me the money: Cum își cheltuie România bugetul – ce procente se duc pe salarii, pensii, datorii și investiții”

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 10 februarie!  În weekendul 10-11 februarie 2024, valorile termice  se vor situa între 9 și 21 de gr C. Cerul va fi predominant noros în nordul și în nord-vestul țării, iar local va ploua, însă temperaturile se păstrează ridicate. Valorile termice vor ajunge la 10 gr C la altitudini de 1400-1500 de metri, iar […] Continuare…

Revista Presei – 9 februarie.”e-Factura: Degeaba se trimit acum facturile. Abia din 2026 va avea ANAF tehnologia de analiză a datelor / Polonezii au decis amânarea e-Factura”

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 9 februarie! Cerul va fi variabil ziua și temporar noros în timpul nopții, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 gr, iar cea minimă de 4…6 gr. Vântul va avea intensificări locale în zona montană înaltă, cu viteze de 80…100 km/h în special în masivele nordice, iar în […] Continuare…

Revista Presei – 8 februarie.”….Ministerul Educaţiei a aprobat un proiect de construire, din bani publici, a unui bazin de înot la Universitatea din Craiova. Slavă Ligiei Deca! Acum, lăsând gluma la o parte, nu pricep ce nevoie are Universitatea din Craiova de bazin de înot. Această instituţie se plasează, în clasamentul pe 2023 alcătuit de Times Higher Education, în intervalul 1500+. Adică mult, mult mai jos decât Universitatea din Nairobi (Kenya), care este clasată în intervalul 601-800….”

Buna dimineata intr-o zi de joi, 8 februarie!  Cerul va fi mai mult senin în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest va prezenta înnorări temporare. Vor fi ploi slabe local în Maramureș și pe arii restrânse în Crișana, Transilvania și în nordul Moldovei. Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze mai mari în Carpații Orientali (viteze de 70…80 […] Continuare…

Revista Presei – 7 februarie.”Poluarea ucide, anual, zeci de mii de români / Deputat USR în Comisia pentru Mediu: „Multe stații nu mai dau informații. Pe cine ajută să ascundem mizeria sub preș?””

Buna dimineta intr-o zi de miercuri, 7 februarie! Vremea se va menține deosebit de caldă  Temperaturile maxime: în general între 10 și 18 gr, iar cele minime între -2 și 9 gr. Vor fi înnorări temporare în vest, centru și nord și pe arii restrânse precipitații slabe, mai ales în zona montană și submontană. Acestea vor fi sub formă de […] Continuare…

« Pagina AnterioaraPagina Urmatoare »