Revista Presei – 25 ianuarie.”De ce stocarea energiei trebuie sa fie prioritatea strategică #1 a României”
25/01/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 25 ianuarie! Cerul va fi variabil, cu înnorãri în sud-vest, sud şi est, iar noaptea şi în vest, regiuni în care pe alocuri vor fi precipitaţii slabe sub formã de lapoviţã, ninsoare şi trecãtor, mai ales în prima parte a intervalului, şi ploi sau burniţã. Pe arii restrânse se va forma polei, cu precãdere […] Continuare…
Revista Presei – 24 ianuarie.”Așadar, cine verifică dacă, cel puțin, punctul șase este respectat? Dacă patrupedul revendicat are cușcă sau acoperiș și nu a fost eliberat ulterior lângă bloc, pe strada, sau pe câmpul de lângă? Nimeni alții decât inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor care, pentru nerespectarea condițiilor prevăzute în declarația-angajament, pot da amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei.”
24/01/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 24 ianuarie! De marți temperaturile minime încep să scadă, astfel că vorbim de valori preponderent negativ prin Moldova (-0 spre –2 gr), Transilvania (-1 spre –3 gr), Maramureș (-0 spre –2 gr). În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Crișana se vor atinge 1 – 3 gr, iar Banatul va avea cele mai ridicate valori minime, spre […] Continuare…
Revista Presei – 23 ianuarie.”Trimestre, semestre sau module? Daniel Funeriu: Este irelevant. Singurul lucru care ar produce un efect ar fi să prelungim anul școlar. Nu poți să ai 3 luni de vacanță de vară și să fii tot așa de bine pregătit ca unul care are o singură lună”
23/01/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 23 ianuarie! Temperaturile încep să scadă în regiunile extra-carpatice. Astfel, vor fi maxime de 6-7 grade pe Litoral. De asemenea, temperaturi mai ridicate se vor menţine în vestul, nord-vestul şi centrul teritoriului, în jurul valorii de 12-13 grade, cel mult 14 grade în partea de vest. Ca precipitaţii, în general, acestea vor fi în […] Continuare…
Revista Presei – 21 ianuarie.”România, cel mai mare importator de roșii turcești. Programul „Tomata” început de Dragnea continuă, deși foștii miniștri ai Agriculturii au anunțat că e un eșec total”
21/01/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de sambata, 21 ianuarie! În jumãtatea de vest, cerul va avea înnorãri şi vor fi averse, trecãtor însoţite de descãrcãri electrice. La munte, ziua vor predomina ploile, iar noaptea îndeosebi în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat nou de zãpadã. Spre sfârşitul intervalului, precipitaţii mixte […] Continuare…
Revista Presei – 20 ianuarie.”Românii au rămas fără 10% din economiile lor din cauza inflației. „E asemenea unui impozit pus pe toată avuția noastră””
20/01/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de vineri, 20 ianuarie! Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 22 de gr, iar cele minime între 2 şi 12 gr, cu valori mai scãzute în vestul ţãrii. În jumãtatea de vest, cerul va avea înnorãri şi vor fi averse, trecãtor însoţite de descãrcãri electrice. La munte, ziua vor predomina ploile, iar noaptea îndeosebi […] Continuare…
Revista Presei – 19 ianuarie.”Rolul României în cascada de crize care lovește Europa. Experții spun că „ține de securitate națională””
19/01/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de joi, 19 ianuarie! Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 21 de gr, iar cele minime între 2 și 12 gr. Cerul va avea înnorări și vor fi averse posibil însoțite de descărcări electrice, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Olteniei, nordul Moldovei, local în Muntenia și izolat în restul […] Continuare…
Revista Presei – 18 ianuarie.”2023 ar putea aduce o nouă criză a gazelor în Europa. Care sunt soluțiile și cum stă România”
18/01/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 18 ianuarie! Miercuri, precipitațiile revin în mai multe regiuni ale țării. În Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, vor fi maxime neobișnuit de ridicate pentru această perioadă, de 10-13 gr. Prin zonele de sud ale țării, se anunță șanse ridicate de precipitații sub formă de ploaie. Valorile termice maxime se vor situa în intervalul 14-21 […] Continuare…
Revista Presei – 17 ianuarie.”Se înfiinţează încă o agenţie inutilă dar bănoasă: 250 de posturi, 76 de pensii speciale, o maşină la doi angajaţi. Se numeşte Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior.”
17/01/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de marti, 17 ianuarie! In jumătatea de vest a țării va ploua, la munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mai mari de 1700 m temporar va ninge. Cantitățile de precipitații acumulate vor depăși 20…25 l/mp, iar în Carpații Occidentali și Meridionali pe arii restrânse 50 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, iar din […] Continuare…
Revista Presei – 16 ianuarie.”Care sunt principalele obiective din PNRR ce trebuie îndeplinite în acest an. Coaliția, divizată pe reformele din educație, pensii sau administrație”
16/01/2023 | Autor desy.demeter Categorii: Stiri / Revista Presei |
Buna dimineata intr-o zi de luni, 16 ianuarie! În regiunile extracarpatice, pe parcursul zilei cerul va fi mai mult noros, apoi va deveni variabil, însă dimineața și noaptea local se va semnala ceață pe alocuri asociată cu burniță. În restul teritoriului, cerul, variabil în prima parte a intervalui, se va înnora treptat noaptea, când pe arii restrânse în vest și […] Continuare…