Revista Presei – 22 decembrie. Sevil tine locul cald pentru “ortodoxul fanatic” Liviu

Buna dimineata intr-o zi de joi, 22 decembrie. În zonele de deal şi de munte, cerul va fi variabil la senin, iar la amiază se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale la această dată, informează ANM. În zonele de deal şi de munte, cerul va fi variabil la senin, iar la amiază se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele […] Continuare…

Dragneo, fii barbată, ascunde-te după Sevil!

O scrisoare pierduta, actul IV, scena 1: Zoe: Ce inimă! Ce judecată ai, Fănică? (cu frământare concentrată.) Dar aste două zile cum am trăit eu?… Ce strângere continuă de inimă! Ce frică! Ce tortură!… Fiecare persoană care-mi iese înainte, fiecare figură pe care o văz, fiecare mişcare ce se face în jurul meu, îmi zdrobeşte toată puterea… Fănică, ai milă […] Continuare…

Revista Presei – 21 decembrie. PNL se simte ca peștele în tigaie. Pardon, în “opoziție”!

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 21 decembrie. În sudul şi sud-estul ţării, iar la începutul zilei şi în partea de est, înnorările vor fi persistente, dar numai izolat vor fi posibile fulguieli, informează ANM. În restul teritoriului cerul va fi parţial noros. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est, cu precădere în zona costieră, în sudul Banatului […] Continuare…

Revista Presei – 20 decembrie. Dragnea a renunțat la o zi de pensie. Ce om modest!

Buna dimineata intr-o zi de marti, 20 decembrie. În regiunile estice şi sud-estice, iar noaptea şi în cele sudice cerul va fi mai mult noros, iar în restul teritoriului înnorările vor fi temporare, informează ANM. Ziua va ninge slab, la munte, în special în Carpaţii Orientali, dar şi în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, unde trecător vor fi precipitaţii şi sub formă de […] Continuare…

“Dezvoltarea” lui Tăriceanu

Moș Crăciun electoral și pomanagiu ar trebui sa se numească, pe viitor, Moș Tăriceanu. Cele două trasaturi care ii apropie sunt, in opinia mea,  – caracterul fictional (despre care afla copiii la varste mai mult sau mai putin fragede – in epoca internetului, cred ca nici un copil nu mai crede in mos Craciun, din pacate; in schimb crede in povesti moderne corecte […] Continuare…

Ziarul de Duminica – 18 decembrie

Buna dimineata intr-o zi de duminica, 18 decembrie. Ziarul de Duminica propune cititorilor Politeia cele mai bune articole publicate in cursul saptamanii in media on-line. Articolele nu sunt mentionate intr-o ordine anume. Cristian Campeanu. Revista 22. Cinismul lui Dragnea la proba impozitelor Aplicarea programului de guvernare al PSD este posibilă chiar de mâine, a proclamat Liviu Dragnea în noaptea alegerilor. Nu chiar […] Continuare…

USR a ales : putinistul Matei Păun rămâne, Moroianu afară!

Nu sunt membru al USR si nu dau doi bani pe “disciplina de partid”. O consider cel mai periculos refugiu pentru tendintele nombriliste care pot exista in orice partid. Ea poate fi aplicata de partidele care sunt urmasele fostului FSN, insa nu de partide noi. Am auzit de multe ori argumentul “intai criticam in sedinte, nu ne spalam rufele in […] Continuare…

Revista Presei – 17 decembrie. Revenirea infractorilor

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 17 decembrie. Vremea se va menţine rece în majoritatea zonelor, geroasă dimineaţa şi noaptea în special în centrul ţării, informează ANM. În vest şi în centru vor fi nebulozitate joasă şi ceaţă cu depunere de chiciură, local persistente. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord şi nord-est, iar ceaţa se va […] Continuare…

Revista Presei – 16 decembrie. Eminentii juristi ai PSD si Constitutia

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 16 decembrie. Valorile termice vor marca o scădere în cea mai mare parte a ţării, iar în cursul nopţii vremea va deveni geroasă în Maramureş, Transilvania, zona subcarpatică şi pe arii restrânse în rest, informează ANM. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări mai ales în prima parte a intervalului în regiunile sud-vestice, iar la […] Continuare…

« Articole mai noiArticole mai vechi »      Top^