Revista Presei – 13 iulie. Obsesie de suspendac

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 13 iulie. Vineri în centrul și în estul țării vor fi unele înnorări temporare (mai ales în cursul după-amiezii), iar local vor cădea averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va suflă moderat la munte și slab, cel mult slab până la moderat în restul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în […] Continuare…

Revista Presei – 12 iulie. Demență și șantaj în direct

Buna dimineata intr-o zi de joi, 12 iulie. Joi un front atmosferic slab va aduce averse de ploaie însoțite de descărcări electrice pe spații relativ extinse în jumătatea nordică a țării, însă cantitățile de apa estimate a se acumula nu vor fi foarte importante. Spre seară, unele averse slabe de ploaie se vor semnala cu totul izolat și în sud-est. […] Continuare…

Revista Presei – 11 iulie. Acum Kovesi fiind revocată, să apelăm la mila lui Dorneanu

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 11 iulie. Astazi  vremea se va ameliora că aspect în toată țara, deși în zonele intracarpatice se vor menține condițiile pentru producerea unor averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice. Vântul va suflă slab în toată țara. Temperaturile maxime vor crește ușor față de ziua precedentă îndeosebi în centrul țării și vor fi încadrate […] Continuare…

Ultima datorie a Codruței Kovesi

Răul a fost făcut și ticăloșia unei Curți a fost înscrisă pe vecie în Monitorul Oficial. O data cu Decizia 358/2018 și a doua oară azi, odată cu aplicarea mecanică a deciziei de către președintele României. De azi înainte, România nu mai are Președinte. Are, grație sofismelor CCR din Deczia 358/2018, un biet funcționăraș investit masiv prin vot direct, care […] Continuare…

Revista Presei – 9 iulie. PNL, o ciumă un pic mai mică (Codul Administrativ și Curtea de Conturi știu de ce)

Buna dimineata intr-o zi de luni, 9 iulie. Luni, pe data de 9 iulie, dar și marți, pe 10 iulie, vremea va fi instabilă. Temperaturile maxime vor ajunge la 31 de grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de 11 grade Celsius. Conform ANM, în acest interval se anunță instabilitate atmosferică. Aversele vor avea caracter torențial. De asemenea, vor fi și […] Continuare…

Revista Presei – 6 iulie. Măcelărirea Curții de Conturi – hoții decid “oportunitatea” furtului!

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 6 iulie. Vremea de vineri aspectul vremii se va mai ameliora în toate zonele țării, pe spații relativ extinse urmând să cadă averse de ploaie însoțite de frecvențe descărcări electrice și izolat de grindină. Doar local cantitățile de apa vor fi mai importante, de până la 20-30 de mm. Vântul va suflă slab în […] Continuare…

Revista Presei – 5 iulie. Au dat foc la țară, ca sa scape FAMIGLIA LOR

Buna dimineata intr-o zi de 5 iulie. Temperaturile sunt în creștere joi, ajungând la valori de până la 33 de grade în extremitățile sudice, cu toate acestea, nu scăpăm de ploi. Cerul va fi variabil spre senin la primele ore ale zilei în toată țara, iar înnorări și averse slabe pot fi semnalate doar în sud-est. Spre seară, un front atmosferic […] Continuare…

Revista Presei – 4 iulie. Ei se salvează toți odată, pe spinarea noastră și a Justiției

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 4 iulie. După cel mai viguros ciclon mediteranean din acest sezon cald, care a produs inundații pe arii extinse din Transilvania și Moldova, următorul interval va propune o amelioare a vremii; cel puțin în prima parte a să ploile vor fi foarte puține și se vor semnala mai ales la munte și în sud-est. […] Continuare…

Revista Presei – 3 iulie. Distrugerea României, întru salvarea infractorilor

Buna dimineata intr-o zi de marti, 3 iulie.  În sfârşit, temperaturile revin la normalul perioadei, iar ploile de vară vor fi acum restrânse, deşi ar mai putea avea caracter de furtună în unele zone.  Marţi, vremea va continua să se încălzească şi va deveni apropiată de normalul perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare şi pe arii restrânse averse şi […] Continuare…

« Articole mai noiArticole mai vechi »      Top^