Revista Presei – 17 decembrie.”„Există trei categorii de produse care sunt accizate in Uniunea Europeana: tigarile, alcoolul și energia. Aici intră scumpirea artificială a combustibililor, scumpirea la motorină, benzină, scumpirea artificială a cărbunilor după ce ani de zile s-a subvenționat mineritul pentru voturile minerilor, scumpirea artificială a energiei nucleare și acum suntem așa, la jumătatea partidei. Până acum am subvenționat masiv fotovoltaicele și eolienele, chiar și acolo unde nu era rațional…..”

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 17 decembrie! In Banat, Crişana, Maramureş, nord-vestul Olteniei şi local la munte, vor fi ploi însemnate cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse, în special în zona Carpaţilor Occidentali şi în masivele vestice ale Carpaţilor Meridionali 40…60 l/mp. Ploile vor avea şi […] Continuare…

Revista Presei – 16 decembrie.”O Românie violentă, misogină, conservatoare  Majoritatea covârșitoare a locuitorilor României secolului 21 este de părere că femeile au nevoie de protecția unui bărbat, că fără această umbrelă ținută de ei, ele nu s-ar descurca, ar fi dezorientate și neputincioase.”

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 16 decembrie! Vremea va intra într-un proces de încãlzire, astfel cã temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 gr, iar cele minime -semnificativ mai ridicate faţã de noaptea precedentã- vor fi cuprinse în general între -3 şi 5 gr. Pe parcursul zilei nebulozitatea va fi persistentã în sud-vestul ţãrii, unde doar izolat […] Continuare…

Revista Presei – 15 decembrie.”USR și Forța Dreptei, despre bugetul pentru 2023: Singurii câştigători ai acestui buget sunt cei conectaţi la banul public. Cum creşteţi dumneavoastră bugetul Administraţiei Prezidenţiale, adică a domnului preşedinte Iohannis, cu 35%?”

Buna dimineata intr-o zi de joi, 15 decembrie! Temperaturile minime vor coborî până la –5 gr. În Transilvania și în zonele de deal ale României vor fi înregistrate chiar și -10 gr, instalându-se gerul. Mai mult decât atât, în depresiuni ar putea fi înregistrate -15 gr.  În restul țării, în general, vremea va fi rece, însă nu geroasă. Valorile termice […] Continuare…

Revista Presei – 14 decembrie.”Rata anuală a inflaţiei a urcat la aproape 17% și este dublă față de noiembrie 2021. La ce alimente sunt cele mai mari scumpiri”

Buna dimineata intr-o zi de miercuri, 14 decembrie!  În sudul țării, meteorologii anunță precipitații sub formă de lapoviță, în special în a doua jumătate a zilei. Temperaturile minime vor coborî până la valori de -2 gr. În Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, ziua de miercuri vine la pachet cu ploi abundente, iar temperaturile maxime se vor situa în intervalul 1-6 […] Continuare…

Revista Presei – 13 decembrie.”Dragoş Damian, Terapia Cluj: La 105 ani de la înfiinţare, Rauch este o companie înfloritoare. La 105 ani de la înfiinţare, Clujana intră pe culoarul morţii, spre faliment. A venit vremea să nu mai dăm vina pe alţii ci să intrăm în competiţie”

Buna dimineata intr-o zi de marti, 13 decembrie! Cerul va avea înnorări și local în zonele de munte va ninge, în vestul, centrul și nordul țării vor predomina ninsorile, iar în regiunile sudice și sud-estice, mai ales spre seară și noaptea, se vor semnala precipitații, la început sub formă de ploaie, apoi și lapoviță și trecător ninsoare. Vântul va sufla […] Continuare…

Revista Presei – 12 decembrie.”Angajații din România care primesc spor pentru degete obosite. Iau în plus 12,5% la salariu”

Buna dimineata intr-o zi de luni, 12 decembrie! Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile, iar în cele sudice şi sud-estice, pe arii restrânse, ziua vor fi posibile descãrcãri electrice. Pe parcursul zilei vor fi ploi, iar din orele serii în vestul, centrul şi nordul ţãrii vor fi precipitaţii la început mixte, apoi […] Continuare…

Revista Presei – 10 decembrie.”Pentru ce mai dau românii șpagă: Mulți vor să se angajeze la stat, alții plătesc ilegal să se facă bine”

Buna dimineata intr-o zi de sambata, 10 decembrie! Ziua de sâmbătă vine cu o atmosferă instabilă la nivelul întregii țări. În Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, șansele de ploaie se mențin ridicate, iar temperaturile maxime vor ajunge la 12-15 gr.. În sudul țării, vremea este la fel de mohorâtă ca în ziua precedentă, iar șansele de precipitații se mențin ridicate. […] Continuare…

Revista Presei – 9 decembrie.”Optimism fără margini în proiectul de buget pentru 2023. „Trăiesc într-o realitate paralelă, unde datele economiei reale nu contează””

Buna dimineata intr-o zi de vineri, 9 decembrie! Se vor semnala ploi slabe sau burniță, pe parcursul zilei în jumătatea de vest și pe arii mai restrânse în rest, iar noaptea local și temporar în toate regiunile. La munte și trecător în nordul Moldovei vor fi precipitații mixte și izolat se va produce polei. Se va semnala ceață mai persistentă […] Continuare…

Revista Presei – 8 decembrie.”NICAIERI, dar NICAIERI in tarile la care ne raportam noi nu a existat o dublare a costurilor de sanatate in 5 ani, chiar daca Romania vine de la o baza joasa….Si, in ciuda acestor alocari, oamenii continua sa sufere sau sa moara din cauze tratabile, iar Romania sa piarda personal sanitar.”

Buna dimineata intr-o zi de joi, 8 decembrie! Vremea va fi în general închisă și temporar va ploua în jumătatea de sud-est a țării și pe arii restrânse în rest. În Banat și Oltenia se pot acumula izolat cantități de apă de peste 15…20 l/mp. La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini mari mai ales ninsori. Temperaturile maxime […] Continuare…

« Articole mai noiArticole mai vechi »      Top^