Viaţa într-o lume care nu există
| 15/07/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Politic, Politeia Digest |
Articolul de mai jos a fost publicat de The Independent sub titlul “Immigration, crime, benefits: Everything you know about the state of the nation is wrong – The world we think we live in simply does not exist, and the media and politicians share the blame”. The Independent a fost creat în 1986 si este unul dintre marile titluri ale presei 
britanice de calitate, şi care se distinge de concurenţii săi prin angajamentul său pro-european. Regăsim in The Independent mai multi autori importanti, cum ar fi Dominic Lawson, fost ministru al lui Margaret Thatcher, sau un cronicar în plină ascensiune, Johann Hari. Incă de la debuturile sale, în timpul erei Thatcher, când o mică echipă a făcut pariul de a lansa un cotidian care să nu fie afiliat la nici unul din cele două curente de opinie politice britanice, The Independent s-a distins prin prospeţimea tonului său şi prin deschiderea sa de spirit. In ciuda unui succes stimabil, ramâne cel mai mic dintre cotidianele naţionale de calitate. Fără înflorituri, dar şi fără originalitate, site-ul web a revenit la o formulă clasică dupa ce a experimentat mai multe variante, de la lansarea sa în 1997. Articolul pe care il aducem astazi este semnat de Ally Fogg, scriitor şi jurnalist britanic independent, stabilit la Manchester. El scrie pe teme sociale, despre politică, muzică, artă şi cultură pentru diverse publicaţii inclusiv The Independent.
***
Un studiu realizat de Societatea Regală de Statistică şi publicat pe [9 iulie] arată o vastă discrepanţă între ceea ce publicul britanic crede că este starea naţiunii şi realitatea concretă, reflectată de statisticile oficiale.
Poate că nu este surprinzător că oamenii evaluează uneori eronat anumite probleme, dar discrepanţa dintre percepţii şi realitate este uimitor de mare. Implicaţiile pentru politicieni şi politicile guvernamentale sunt profunde.
Dacă luăm, ca exemplu, doar unele dintre rezultatele studiului, ne dăm seama că rata medie a avorturilor în rândul adolescenţilor este considerată a fi de 25 de ori mai mare decât cea reală. O mare majoritate a publicului crede că rata infracţionalităţii este constantă sau este în creştere, deşi cifrele oficiale arată că au existat cu 53% mai puţine cazuri în 2012 decât în 1995.
Oamenii supraestimează de 34 de ori nivelul fraudelor din indemnizaţii sociale, estimând că nivelul acestora este de 24% din totalul beneficiilor. Nivelul real al fraudelor este 0,7%.
Când persoanele intervievate au fost rugate să selecteze dintr-o listă prin ce politică guvernamentală s-ar putea economisi cei mai mulţi bani, o treime dintre acestea au propus plafonarea indemnizaţiilor sociale la 26 000 de lire sterline (aproximativ 30 000 de euro), cu peste două ori mai mult decât cei care au pledat pentru creşterea vârstei de pensionare la 66 de ani, atât în cazul bărbaţilor, cât şi în cel al femeilor.
Însă, în practică, prin limitarea beneficiilor sociale s-ar economisi 290 de milioane de lire sterline (aproximativ 336 de milioane de euro). Iar prin creşterea vârstei de pensionare, economiile ar fi de 5 miliarde de lire (5,8 miliarde de euro), de aproximativ 20 de ori mai mult.
Peste un sfert dintre britanici cred că asistenţa financiară acordată în străinătate este unul dintre principalele două sau trei surse de cheltuieli guvernamentale – de fapt, sunt mai mulţi cei care selectează acest domeniu ca fiind principala sursă de cheltuieli decât cei care se gândesc la pensii sau educaţie, deşi acestea din urmă au cuantumuri mai mari de 74 de ori, respectiv de 51 de ori.
Cetăţenii cred că, în medie, în Marea Britanie ponderea musulmanilor este de 24%. De fapt, este de 5%. Estimările medii privind numărul imigranţilor sunt de două-trei ori mai mari decât realitatea.
Tentaţia este de a atribui această situaţie neadevărurilor proferate de politicieni şi de mass-media, conform frazei memorabile a scriitorului american devenit senator, Al Franken, care a vorbit despre minciuni şi despre mincinoşii care le propagă. În mod clar, exemplele nu sunt puţine.
Membri ai guvernului, precum Iain Duncan Smith şi Jeremy Hunt – ca să nu îl mai menţionăm şi pe Harriet Harman înaintea lor –, au fost contrazişi de statistici guvernamentale care au arătat că au făcut afirmaţii statistice false sau care induc publicul în eroare.
În paralel, erorile comise de jurnaliştii din presa scrisă şi audiovizuală reuşesc să ofere zilnic subiecte unor site-uri precum Full Fact. Aceasta este însă doar o mică parte a problemei. Înainte de toate, publicul a renunţat de mult să mai creadă un singur cuvânt rostit de buzele unui politician. Iar aceasta ar putea fi o rădăcină importantă a problemei.
Atitudinea cinică privind cifrele economice sau statisticile infracţionalităţii este endemică, şi asta dintr-un motiv întemeiat. Totuşi, otrava s-a răspândit atât de mult încât statistici serioase şi de încredere sunt tratate ca şi cum ar fi realizate de personajul fictiv Walter Mitty.
Adevărata problemă nu este lipsa de onestitate, ci omisiunea. Jurnaliştii relatează despre infracţiuni comise prin violenţă şi despre fraudele la încasarea indemnizaţiilor sociale, fără a oferi informaţii de context sau evaluări despre amploarea fenomenelor.
Iar de această situaţie nu sunt responsabile doar tabloidele de dreapta. Spre exemplu, presa liberală şi cea de centru-stânga prezintă cifre îngrijorătoare despre agresiuni cu caracter domestic fără a preciza că, oricât de terifiante ar fi aceste incidente, numărul lor a scăzut cu 69% în ultimele două decenii.
În calitatea de statisticieni, reprezentanţii Societăţii Regale de Statistică au recomandat o mai bună educaţie în domeniul statisticii, în principal în cadrul instituţiilor de învăţământ. Deşi acest lucru ar fi binevenit, nu cred că atinge miezul problemei.
Nu publicul este cel care nu înţelege diferenţa dintre valoarea mediană şi valoarea medie; nu publicul este cel crede că un interval de încredere este ceea ce tenismanul Andy Murray face în pauzele din timpul meciurilor. Nu publicul este cel care nu înţelege statisticile.
Problema este, în primul rând, că publicului nu îi sunt prezentate statisticile. În acest context, impresiile noastre despre societate se formează prin vizionarea unor aspecte individuale şi a unor materiale media care produc temeri.
Este ca şi cum am privi printr-un lung tub subţire, văzând doar fragmente de imagini, nu întreaga panoramă. Suntem dependenţi de modele cognitive tendenţioase şi de experimente pentru a umple golurile dintre spaţiile cognitive.
Ceea ce lipseşte nu este educaţia în domeniul statisticii, ci o educaţie în domeniul media şi al ştiinţelor politice. Politicienii şi instituţiile de presă se plâng de obicei de cinismul publicului şi de lipsa de pregătire în anumite domenii. Rezultatele studiului actual reamintesc că publicul nu este suficient de cinic.
Naivitatea publicului este problema, nu scepticismul. Dacă politicienii britanici doresc cu adevărat ca opinia publică să redevină interesată în mod activ de democraţie, atunci primul pas este evident. Trebuie să înceapă să spună adevărul, întregul adevăr. Articol original in The Independent. Aduce in limba romana PressEurop
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Adevarul nu face bine .
Nici la voturi dar nici la popularitate .
Ca urmare se insista pentru justificari . Vina e mereu a altora (de regula imigranti) si situatia se inrautateste tot datorita acestor categorii de vesnici vinovati .
Cam prin toate statele UE cu probleme si imigratie ridicata e la fel .
salut,
din nefericire asa a fost intotdeauna 🙁
Opinia publica crede ce i se spune. Nu are de unde sa filtreze, in general ii crede pe cuvint pe cei care ii prezinta lucrurile de maniera retorica. Adica mass media, care are grija sa dea cu toate tunurile in concurenta, ceilalti care prezinta retoric lucrurile: politicienii. Problema e ca nu da nimeni cu tunurile in mass media, dintr-un motiv f simplu: tunurile sint la ei, la tembelizor.
Lectura teoretica despre non-opinia publica. Un articol clasic, de la un cinic si circotas clasic
http://www.homme-moderne.org/societe/socio/bourdieu/questions/opinionpub.html
si un articol mai recent aplicat, tot pe aceeasi tema:
http://www.surveypractice.org/index.php/SurveyPractice/article/view/70/pdf
Salut Sensei 🙂
Long time! Imi pare bine ca te “revad” – la modul cel mai sincer. Nu-mi “sacrific” prieteniile pentru niste tampiti de politicieni!
same here, mate 🙂