Ochiul public – Geoana redivivus
24/11/2013 | Autor theophyle Categorii: Editoriale, Magazin Politic, Ziarul de Duminica |
Daca ne dorim sau nu, partidele politice romanesti sunt extrem de departe de necesitatile pe care le poate avea o societate care se zbate intre o saracie materiala accentuata si una spirituala, care este pe zi ce trece simtita mai accentuat din cauza lipsurilor materiale. Obiectiv sau subiectiv nu cred ca exista in Romania multi cetateni care mai cred in remediile pe care institutiile statului le pot aplica pentru solutionarea stringentelor lor, asa cum sunt percepute de acesti cetateni.
Politica totalitara de care au avut parte romanii in jumatatea de secol inainte de ’89, imbracata in minciuna promisiunii unei vieti mai bune, a impartit societatea in dezirabili si indezirabili, cei adaptati si cei care nu s-au putut adapta. Din nefericire, momentul decembrie ’89 nu a schimbat cu nimic esenta lucrurilor nici in politica, nici in justitie si nici in relatia dintre cetatean si stat. Cei adaptati si dezirabili inainte de ’89 au ramas la carmele statului. Singura diferenta a fost faptul ca “neadaptatii” si “indezirabilii” compromisurilor mincinoase au avut posibilitatea sa paraseasca simulacrul democratic romanesc. Hemoragia de calitati necesare unei noi constructii sociale au generat situatia ca astazi Romania se afla aproape unde a fost la inceputurile ei democratice. Nu numai ca tranzitia nu s-a terminat, ea poate nici macar nu a inceput.
De multi ori cand ceva merge la modul cel mai defectuos cu putinta sunt scosi de la naftalina tot felul de figuri sinistre din trecutul mai mult sau mai putin recent al tranzitiei romanesti. Dupa Ciorbea “tara moare de foame” se incalzeste pentru a intra pe teren un alt star recent – Mircea Geoana, care astazi arata parfum fata de figurile sinistre ale lui Ponta sau Antonescu. Zice Geoana:
Senatorul PSD Mircea Geoană a afirmat sâmbătă, la Buzău, că social-democrații trebuie “să câștige tot în 2014” ca să înceteze coabitările în România, iar ciclurile politice între președinte, majoritatea parlamentară și guvern să fie resincronizate.
“Coabitările în România începând cu decembrie 2014 trebuie să înceteze. Ciclurile politice între președintele României, majoritatea parlamentară și guvernul rezultat din acea majoritate trebuie să fie resincronizate. Un președinte de stânga cu o majoritate de stânga cu PSD ca ax central al Guvernului în anul viitor”, a afirmat Geoană, în cadrul discursului susținut la Buzău la Forumul Național România Europeană 2014-2020.
De asemenea, el a arătat că PSD-ul “trebuie să câștige tot în 2014” astfel încât să poată începe un ciclu politic caracterizat de stabilitate și creștere economică. SURSA
S-a relaxat Senatorul Geoana, poate chiar a facut un masaj in SPA-ul lui Vântu proaspat reimpropietarit la Realitatea TV. Sa ne amintim de niste timpuri trecute, dar nu asa departate de memoria publica.
Scriam despre Mircea Geoana la data de 21 noiembrie 2009, aproape de primul tur al prezidentialelor din acelasi an.
Cred ca Mircea Geoana isi va petrece cariera in asteptarea unui apogeu care nu va veni niciodata. Fara indoiala, Geoana este o epava intr-un ocean de sperante desarte, stiind ca valul care-l va dobori in apele tulburi ale politicii romanesti, hrana la rechinii PSD, are un nume – Basescu.
Nu a putut cuceri primaria capitalei din cauza lui Basescu, nu a devenit premier tot din cauza lui Basescu , asta de doua ori in 2004 si in 2008. Nu va deveni nici presedinte tot din cauza lui Basescu. Porecla lui de “prostanac” preluata de toata lumea il va indeparta intotdeauna de functia dorita, pana si prietenii rusi rad de el. Intr-un articol extrem de interesant, in ziarul “Vremia” (ziar sustinator al regimului) Geoana este gratificat cu celebra porecla, citez:
“Romania alegere intre capitan de nava si prostanac” (Румыния выбирает между бывшим капитаном и Простаком), Referitor la Mircea Geoana, jurnalistii rusi il descriu in felul urmator: “fost ambasador al Romaniei la Washington, si fost ministru de Externe, el nu poate scapa nici acum de porecla de “Prostanac”, cum a fost etichetat de seniorul PSD Ion Iliescu, fost presedinte al Romaniei, scriu ziaristii rusi, adaugand ca Mircea Geoana este omul care, in plina criza, si-a scos echipa din coalitia provizorie de guvarmant cu partidul proprezidential.”
Existenta politica a lui Geoana se va balansa intre doua monumentale gafe: “Nici noi nu stim cati suntem” si a doua – cea comisa ieri, cu povestea despre soacra Margareta. Nefortat de nimeni, ba chiar invitat sa se laude, dl Geoana raspunde ca fapta cea mai buna pe care a facut-o in viata particulara e ca “n-a dat-o afara din casa pe soacra-sa“.
Asa cum am spus intotdeauna – lucrurile pot fi si mai proaste!
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul ]
bun gasit
domnul din articol nu ar avea sanse nici macar intr-o eventuala competitie cu colegii-copresedinti (suna ca naiba co-ul asta – scuze) a caror obraznicie este exagerat de gustata intr-o parte copioasa a electoratului. Poate la bunici, adica strabunici ar avea oaresce trecere, l-ar asemana cu Ilici.
bine venita arrletty
superbul domn Geoana, universalul prostanac.
Sautare !
Uneori (rar, e adevarat) bunicuta are dreptate.
Beizadea de securist, prost de bubuie.
Nu l-as lasa nici sa-mi spele bicicleta. 🙂
Vorbeste gura fara el.
salut,
poreclit “prostanac” a rama prostanac. Beizadea de securist dobitoc.
Buna seara,
“Președintele Traian Băsescu va susține declarații de presă cu începere de 18.00, la Cotroceni, informează Administrația Prezidențială.” (EvZ)
s-a obisnuit sa iasa de doua ori pe saptamana la TV sa aminteasca poporului ca inca mai exista 🙂
La ora 18 CUCU da ora exacta si va strica somnul multora
Preşedintele Traian Băsescu susţine o declaraţie de presă la ora 18.00
Ca oameni politici putem fi oricand adversari, dar niciodata dusmani”
(I. Maniu)
“Mare forta e modestia! N-a visat, n-a ravnit niciodata averea. Nu l-a interesat. N-a primit o data sa figureze intr-un consiliu de administratie. Si nu o data i s-a oferit. In casa lui de sus, din vila de la Badacin, nici covoare persane, nici tablouri de pret, nici bronzuri. In Bucuresti – o odaie de hotel, la Athenee Palace, odaie simpla ce nici pe departe nu justifica numele somptuos de “Palace”. Si nu e o micsorare sa adaug ca nu o data l-am gasit seara mancand singur in odaita lui, pe un colt de masa, paine neagra din care taia tacticos cu un cutitas si cateva mere frumoase, pe care cu mandrie spunea ca le adusese de la Badacin. Un ascet. Iar in colt, pe masa de lucru, vedeai numai doua carti: Biblia si brosura oficiala de Mers al trenurilor. Una pentru drumurile lui sufletesti, cealalta pentru cele trupesti, in necontenitele lui deplasari politice.’
(C. Xeni)
Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri, a salvat Viena de bolşevism – România Liberă, 30 Noiembrie 2009
http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/1239-iuliu-maniu-artizan-al-marii-uniri-a-salvat-viena-de-bolsevism-romania-libera-30-noiembrie-2009/
salutare! 🙂
Cedric, am o intrebare: cum se chema emisunea cu MRU pe B1 unde a vorbit azi?
TB va anunta ceva despre legea referendumului? 😉
salut citi,
liturghia duminicala pentru credinciosii bisericii lui 😆 din presedinte jucator a ajuns un presedinte vorbitor
🙂 vorbeste cu cifre! Au festeletit-o jurnalistii!
salut! sa vorbeasca macar cu folos 🙂 Paris vaut bien une messe 😀
buna seara
cum ” fiasco” a ajuns sinonim cu ” esec” in engleza americana, probabil ca ” geoana” va ajunge sinonim cu prostanac in romana;
imi imaginez in viitorul apropiat bunicii spunandu-le uneori nepotilor” ma,da geoana esti” sau domnisoarele alintandu-si iubitii cu ” geonelul meu”
Buna @citi, emisiunea se numeste Capital tv si a fost transmisa la ora 13. El a aparut in partea a doua.
merci, am sa ma uit in reluare! 🙂
Nu se reia emisiunea. Uite inregistrarea:
http://inregistrari.b1.ro/view-capital_tv-74.html
De la minutul 25.
Cu placere!
merci mult 🙂 esti super! 🙂
a fost bun Presedintele, s-a dus peste bugetul lui Dragnea 😀
buna seara , prosty se pregateste de “role-play” . pentru cine da mai mult 😉
salut! jioana spera sa iasa la pensie fara sa fi avut vreodata o casa in proprietate personala 😀
salve ! da , dar in Ro. ca prin alte tari cica are ditamai casoaiele.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/bazdaganiile-radicale-1068990.html
ce seamana la stil cu tds !!! 🙂
Oricum Geoana e Everestul pe langa Ponta! 🙂
Si pentru acuratetea datelor, e fiu de general de armata si ginere de general secu’! Nu de alta, dar se supara baiatul Sorin Oprescu! 😛
Personal cred ca tanjeste la un locsor de EUROparlamentar! Poate isi implineste visul si isi cumpara o casa “proprietate personala fara soacra”! 🙂
http://www.ziare.com/basescu/presedinte/reactia-guvernului-dupa-conferinta-lui-basescu-presedintele-e-beat-matrafoxat-iresponsabil-1269546 . pentru declaratii de acest gen , purtatorul de cuvant al grupului infractional ,specializat in lovituri de stat , ar trebui dat in judecata. poate era beat tacsu’ cand l-a conceput , daca e amator de limbaj de mahala.
cum e sefu asa e si omul lui!
o sluga , de care mama lui ar trebui sa se rusineze pentru cum l-a educat. poti declara ca presedintele nu se pricepe , ca nush ce. dar sa apari duminica seara , in calitate de purtator de cuvant al unui guvern din UE cu asemenea declaratii e rusinos.
buna seara . “Niste lepre nenorocite.Pe cuvantul meu de onoare, ca n-au invatat nici principiile elementare ale bunului simt. N-au nvatat nimic. Niste lepre! Astia isi vand nevestele, asculta-ma ce spun. Ca sa le dai o functie, iti da nevestele.” asta e palada gentlemanul pasionat de rugby si filme vechi.
Buna Dimineata,
postare noua – Revista Presei – 25 noiembrie / Chinezii şi balamucul numit România
Ziua buna!
Limpede precum pasta de dinti Cristal! E mai degraba “recidivus” RAPPS! 🙂
Pentru ”servicii diverse” în serviciul patriei, Geoană primește la schimb o vilă.
http://semanticu.wordpress.com/2013/11/25/brigada-diverse-la-guvern/