O poveste despre Câmpul Pâinii, Radu cel Frumos, Laiotă cel Bătrân şi Basarab Ţepeluş
| 24/10/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Politic |
Acum 534 de ani a avut loc “glorioasa batalie” la Câmpul Pâinii (langa Orăștie) intre fortele creştinătăţii, formate dintr-o alianţa compusa dintr-o armata transilvăneană, condusă de Ștefan Báthory, armata bănățeană condusă de Pavel Cneazul (Chinezul), armata sîrbă condusa de voievodul sârb Brankovici și o armată din Țara Românească a lui Basarab Laiotă cel Bătrân. Impotriva lor lupta o armata otomana condusa de generalul Ali Kodșa si insotita de o armată din Țara Românească a lui Basarab cel Tânăr-Țepeluș. Ceea ce este interesant in aceasta tragica batalie a fost faptul ca romanii prezenti pe campul bataliei faceau parte din toate armatele prezente pe campul de lupta. Otomanii au pierdut si conform documenelor vremii câteva mii de turci au murit împreună cu o mie de soldați munteni. Cei câțiva turci si munteni care au reușit să fugă s-au refugiat în munți unde au fost omorâți de populația locală, bineinteles si ei romani.
Probabil ca nu v-as fi povestit despre aceasta lupta daca nu as fi citit setea de razbunare manifestata de politicienii romani contemporani si cetele de sustinatori intru’ proslavirea meleagurilor noastre natale si poporul care i-a mostenit pe banatenii, ardelenii si muntenii care s-au taiat intre ei atunci.
Sa nu credeti un moment ca stramosii romanilor de astazi s-au batut pentru crestinism si idealurile nationale impotriva unui cotropitor crud si asupritor, ei s-au batut pentru setea de putere si bogatie a unor domni pamanteni care se urau de moarte, desi erau rude de sange, facand parte din familia Basarabilor.
Sarmanii Basarabi si-au imprastiat sămânţa preacurvind, dand nastere urmasilor a zeci de tiitoare ale primilor domni din aceasta familie. Personajele vremii au fost Radu cel Frumos domn al Țării Românești de patru ori (1462-1473, 1473-1474, 1474, 1474-1475), fiul lui Vlad Dracul, care vine la domnie cu ajutor turcesc, ajutor dat de sultanul Mahomed al II-lea împotriva fratelui său vitreg, Vlad Țepeș. Dupa cum multi stiu, Radu cel Frumos a fost prietenul intim al sultanului Mahomed al II-lea. Radu a fos dat jos de 4 ori de Laiotă cel Bătrân, domn al Țării Românești între noiembrie – decembrie 1473, 1474, ianuarie 1475 – octombrie 1476, decembrie 1476 – noiembrie 1477, adica exact in intervalurile in care a reusit sa-l detroneze pe Radu cel Frumos. Hodoronc tronc, apare inca un Basarab, Basarab cel Tânăr Țepeluș, domn al Țării Românești între noiembrie 1477 – septembrie 1481, noiembrie 1481 – aprilie 1482 si el ca aliat al otomanilor reuseste intr-un sfarsit sa-l detroneze pe Laiotă cel Bătrân.
Va puteti da seama cat de mare a fost bunastarea stramosilor nostri de-a lungul acestor ani atat de putin documentati de istoriografia noastra. Ironica intamplare ca lupta despre care v-am povestit a avut loc la Câmpul Pâinii, adica probabil ceea ce lipsea in acele vremuri.
Citind ceva mai mult despre aceste sumbre personaje puteti observa “calitatile” unor caractere contemporane, fiecare cu imaginatia lui si cu apartenenta de “galerie”. Un singur lucru pot sa va asigur – jocurile au ramas aceleasi, judecatile asemanatoare. Sa ne miram ca avem o asemenea clasa politica conducatoare si un electorat asa cum il avem astazi? De unde? Noi ne falim cu traditiile stramosesti. Din nefericire, si astea au fost traditii stramosesti.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salutare !
Mai in toate razboaiele lumii setea de putere si bogatie a unor puternici ai vremii a fost ambalata frumos in poleiala unor idealuri usor digerabile.
Mai pe sleau, gugustiucii (multi) au murit pt. ca unora (putini) sa le fie bine. 🙁
salut timi,
asa e. Din nefericire noi am cam ramas unde am fost intotdeauna – nicaieri 🙁
Salutari,
Nu vad nici absolut o diferenta fata de alte conflicte din istoria Europei medievale… Razboilul Rozelor spre exemplu. Ba chiar unii se ciomageau fratricid mai abitir ca noi. Asa ca nu este vorba de vreun “blestem” sau “gena” a acestui popor, si nu vad de ce am zice, autodenigrandu-ne: “astia am fost, astia suntem, si ne meritam soarta”. Meritam sa invatam din istoria noastra – cu bune si cu rele – si avem datoria sa incercam sa evoluam.
erata: absolut nici o diferenta* 🙂
salut,
foarte mari diferente, stimate Stanley. Perioada despre care vorbim este plina de exemple fratricide in cam toate tarile Europei medievale, foarte putine (mai de loc) cand autohtoni se aliau (aproape permanent) cu dusmani cotropitori (indiferent cine erau ei) Deci da, exista o traditie de acest gen (gena)
Englezii, italienii sau germanii se bateau intre ei, ca urmare a intereselor si a dorintei de putere a diferitilor nobili/regi/pretendenti? Da. Fiecare dintre acestia avea aliati/sustinatori/seniori? Avea. Valahii si moldovenii, care mai aveau si state slabe din pct de vedere politic, aveau “seniori” otomani, maghiari, sau poloni, dupa caz. Parerea mea… 🙂 Haideti sa nu mai fim atat de fatalisti. Toata stima!
chiar nu sunt fatalist. Putina cunoastere si recunoastere nu a stricat niciodata, nu?
inca putin o sa ajunga si astia 🙂
Aveţi dreptate mr. Stanley. Cineva a ales unul din cele mai rele exemple pentru imaginea ţărilor române: bătălia de la Câmpul Pâinii (bine că n-a ales perioada fanariotă când nu mai aveam armată), oare de ce?. Ar trebui, dacă am avea un dram de modestie, să-i lăsăm pe istorici să se pronunţe cu privire la cauzele diferitelor bătălii cu participare românească din Evul Mediu şi să tragă concluzii cu privire la psihologia socială a românilor din cele trei principate în acele vremuri. Doar ştim cu toţii că şi istoria e o ştiinţă de interferenţă (între filozofie, economie, sociologie, politologie, teologie şi psihologie) – deci dificilă – la care nu se pricepe oricine (ca la fotbal). Şi har Domnului am avut şi avem istorici foarte buni inclusiv în cercetare la institutele “Nicolae Iorga” Bucureşti şi “A.D. Xenopol” Iaşi sau la Centrul de Studii Transilvane din Cluj Napoca. Avem mai multe Tratate de Istoria României şi de Istoria Militară a românilor scrise cu profesionalism şi obiectivitate de colective de istorici. Istoria României prezentată în limba engleză ca film documentar în 16 episoade este o capodoperă pe care ar trebui s-o vadă fiecare român. Un lucru e cert în cazul particular prezentat mai sus: în sec. XV nu exista încă conştiinţa naţională, majoritatea românilor nefiind conştientă de originea comună etnică şi de necesitatea unităţii naţionale (ştiau că vorbesc aceiaşi limbă, dar nu înţelegeau motivele şi nu erau interesaţi să le afle cu mici excepţii). Şi acest fenomen îl întâlnim în toată Europa până la unificarea naţiunilor şi formarea statelor naţionale. De ce nu daţi exemple din anii 1877, 1916-1919 sau 1941-1944 când milioane de români (părinţii, bunicii şi străbunicii noştri) s-au jertfit pentru independenţa, unitatea şi integritate naţională !? Milioane de români aveau conştiinţa naţională (formată cu greu, cu mari eforturi ale unor cronicari, cărturari, dascăli martiri în câteva sute de ani, mai ales după Unirea lui Mihai Viteazul), conştiinţa apartenenţei la acelaşi popor, stăpân pe acelaşi spaţiu în care se vorbea aceiaşi limbă, cu aceiaşi istorie. Dumnezeu să ne ajute să rezistăm în continuare că e mai rău ca oricând!