Germania în centru
| 25/09/2013 | Autor theophyle Categorii: GeoPolitica, Magazin Politic, Politeia Digest, Stiri Europene |
Articolul de mai jos a fost publicat de Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) sub titlul “Deutschland im Zentrum”, titlu pe care l-am tradus literal “Germania in Centru”. Înfiinţat în 1949, este un mare cotidian conservator – 
liberal fiind o preferinţă pentru oamenii de afaceri şi pentru intelectuali prin suplimentul lui literar, “Foileton”. FAZ este cel mai difuzat cotidian german în străinătate, şi are una dintre cele mai răspândite reţele de corespondenţi din lume, ceea ce-l face independent faţă de agenţiile de presă. Mic detaliu: pe prima pagină nu existau fotografii înainte de 2007. Accesul la site-ul web, care conţine între altele dosare de actualitate în “audio-book” este în mare parte cu plată. În schimb, redacţia suplimentului “Foileton” prezintă critici de noi apariţii editoriale, descărcabile gratuit. Apare la Frankfurt in limba germana. Circulaţie : 369 000. Articolul a fost semnat de Klaus-Dieter Frankenberger. Autorul (născut în 1955) este jurnalist al ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung, unde este şi şef al serviciului Externe. A fost anterior cercetător pe lângă Centrul de studii pentru America de Nord, din Frankfurt.
***
Germanii au ales. Partenerii lor europeni – care aşteptau, pare-se, cu teamă alegerea unui nou Bundestag, aşa cum doar englezii mai aşteaptă loviturile de la unsprezece metri într-un meci internaţional – pot răsufla uşuraţi: votul s-a încheiat, chiar dacă faza cea mai palpitantă, formarea unui nou guvern la Berlin, abia urmează să aibă loc şi e aşteptată atât de 
actorii politici, cât şi de observatori. Tensiunea care-i face pe toţi să se întrebe cine va ţine de acum înainte în mână frâiele politice în inima Europei nu e nejustificată. Ea are mare legătură cu evenimentele şi experienţele ultimilor patru ani. Căci aceşti ani au fost marcaţi de criza europeană a datoriilor, de grija pentru viabilitatea uniunii monetare şi de controversele cu privire la modul în care ar trebui asigurată pe termen lung moneda euro. Germania a jucat aici un rol esenţial; un rol pe care mulţi l-ar califica drept decisiv şi dominant.
În ţările din Sudul Europei, mai ales cele afectate de criză, poziţia Germaniei nu este (şi nu a fost) privită cu entuziasm –pentru a ne exprima excesiv de prudent. Germania a pus accentul pe consolidarea politicii bugetare şi a făcut din acceptarea propriilor preferinţe politice o condiţie pentru acordarea de credite stand-by – ceea ce a determinat, în mod necesar, majoritatea germanilor aflaţi deja, mental, pe baricade să nu trădeze cauza europeană. În această perioadă, poziţia centrală a Berlinului s-a afirmat cu o claritate nemaiîntâlnită de la căderea Zidului încoace.
Dominaţia economică a Germaniei se făcuse simţită şi înainte; în timpul crizei însă, ea s-a manifestat şi mai acut. Tensiunile produse de aceste diferenţe de performanţă economică şi tehnologică nu se vor micşora (prea mult) nici măcar dacă ţările-problemă vor adopta o direcţie politică reformatoare.
Germania, “naţiune indispensabilă pentru UE”şi “hegemon ezitant”
În aceşti ani de management al crizei şi de zdruncinări europene, Germaniei i s-au pus imediat – datorită forţei ei economice, poziţiei geopolitice medii pe care o ocupă şi politicii ei – două etichete: pe una scrie “naţiune indispensabilă pentru UE”, pe cealaltă “hegemon ezitant”. Nimeni altul decât ministrul polonez de Externe a numit Germania indispensabilă şi, referindu-se la stilul guvernului federal, a readus în discuţie conducerea activă. Calificativul “hegemon” – utilizat de unii pe post de reproş şi conceput de alţii ca îndemn adresat Germaniei, de la care se aşteaptă să scoată în mod aproape altruist Europa din criză, alimentând-o cu fonduri – provine îndeosebi din dominaţia economică. Germanii însă nu vor şi nici nu pot să ocupe o poziţie hegemonică, asemănătoare poziţiei globale deţinute de America în secolul XX.
Clasa politică a Germaniei e conştientă, ce-i drept, că ţara trebuie să-şi asume o mai mare răspundere la nivelul politicii europene şi internaţionale, dar o parte din această clasă rămâne în continuare sub semnul “culturii rezervei” – unul dintre principiile republicii federale – în materie de securitate şi de armată. Capitol la care, cum se întâmplă în cazul Libiei, este în armonie perfectă cu marea majoritate a populaţiei: aceasta din urmă nu are nimic de obiectat când e vorba ca Germania să urmeze modelul unei “mari Elveţii” în chestiuni de politică a securităţii. Deviza “Germans to the front!” [germanii pe front!] e bună doar pentru filmele istorice.
Acest dezechilibru între randamentul economic şi o conştiinţă de sine corespunzătoare în domeniile respective, căreia i se opune o direcţie în politica de securitate ce subliniază sistematic la ce anume nu va participa Germania – acest dezechilibru nu se va modifica substanţial. Responsabilitatea europeană a Germaniei ia naştere din poziţia ei centrală în Europa. Această responsabilitate nu mai poate fi însă asumată după mantra prea simplă “mai multă Europă”. Mulţi germani nu mai acordă cu uşurinţă un vot de încredere – apolitică, la o privire mai atentă – instituţiilor europene. Le face la fel de puţin plăcere să modifice contractele ca şi celor mai mulţi dintre partenerii lor. Aceştia însă pot fi siguri de un lucru: Germania îi va avertiza şi de acum înainte că, în lumea hipercompetitivă de mâine, bunăstarea Europei va depinde de dinamica, de forţa inovatoare şi de competitivitatea Germaniei. Articolul Original in FAZ, aduce in limba romana PressEurop.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
