Vlad Ţepeş între legendă şi istorie (2)
| 02/12/2012 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Vlad Ţepeş ramane faimos si cunoscut in istorie din cauza metodelor sale brutale de pedepsire. Conform detractorilor saşi din Transilvania, el ordona 
deseori ca osândiţii să fie jupuiţi de piele, fierţi, decapitaţi, orbiţi, strangulaţi, spanzuraţi, arşi, fripţi, ciopârţiţi, bătuţi în cuie, îngropaţi de vii etc. Însă supliciul favorit a lui Vlad al III-lea era trasul în ţeapă, de la care provine porecla Ţepeş, cel care trage în ţeapă. Această formă de execuţie a folosit-o în anii 1457, 1459 şi 1460 contra negustorilor transilvăneni care nu respectaseră legile sale comerciale. Incursiunile pe care le făcea împotriva saşilor din Transilvania erau în acelaşi timp şi acte de protecţionism menite să promoveze activităţile comerciale din Ţara Românească. În plus, în acea perioadă era ceva obişnuit ca pretendenţii la tronul Ţării Româneşti să găsească sprijin în Transilvania, unde aşteptau momentul potrivit pentru a acţiona.
În 1459 Ţepeş refuză să mai plătească tribut turcilor (10.000 galbeni anual). Se pare că această răzvrătire s-a datorat existenţei unui proiect de cruciadă impotriva otomanilor, cruciadă susţinută de Papă şi în care regele Ungariei, Matei Corvin, ar fi urmat să joace rolul principal ( acesta chiar primeşte de la Papă suma de 40.000 galbeni, suficientă pentru a echipa 12.000 de oameni şi 10 nave de război).În acest context politic, Vlad Ţepeş încheie o alianţă cu Matei Corvin, probabil la începutul lui 1460, pe care otomanii ar fi vrut să o împiedice. Mai mult, aceştia vor încerca prin intermediul lui Hamza paşa, beiul de Nicopole, şi al diacului sultanului, Catavolinos, să-l prindă pe Vlad prin vicleşug, fără succes însă. Odată dejucate planurile otomanilor şi pedepsiţi cei doi (au fost traşi în ţeapă împreună cu toţi soldaţii turci care-i însoţeau), Vlad Ţepeş organizează o campanie surpriză la sud de Dunăre în iarna 1461-1462.
O întinsă regiune, de la Obluciţa la Novoe Selo şi de la vărsarea Dunării în Marea Neagră până la Rahova, a fost devastată. Mai mult, cetatea Nicopole fiind ocupată prin vicleşug, peste 20.000 de turci au pierit sub armele valahilor, numărul celor ucişi fiind indicat de însuşi Vlad Ţepeş într-o scrisoare adresată lui Matei Corvin. Tot în această scrisoare, expediată din Giurgiu la 11 februarie 1462, Vlad îi solicita în mod insistent sprijin regelui ungar. Deşi l-a asigurat la 4 martie 1462 că îi va veni în ajutor, Matei Corvin a părăsit Buda abia la sfârşitul lui august, când campania otomană era deja încheiată.În ceea ce-l priveşte pe Mahomed al II-lea, acesta, surprins de sfidarea lui Ţepeş, îi va pregăti un răspuns pe măsură. În primăvara lui 1462, sultanul, în fruntea unei armate uriaşe, cca 100-120.000 de oameni (a doua ca mărime după aceea care cucerise Constantinopolul) plus 175 de nave de război al căror scop era acela de a cuceri Chilia, se va îndrepta spre Dunăre. Efectivele domnului valah nu depăşeau, după estimările cele mai generoase, 30.000 de oşteni. Deşi Vlad încearcă să-i oprească pe turci la Dunăre, în dreptul cetăţii Turnu, aceştia, la adăpostul nopţii, reuşesc să treacă fluviul îndreptându-se direct spre Târgovişte (4 iunie 1462).
În aceste condiţii Ţepeş va aplica tactica hărţuirii: pustiirea pământului – mai ales drumul spre Târgovişte-, otrăvirea fântânilor, atacarea detaşamentelor turceşti plecate după hrană. În această atmosferă apasătoare în care oştile turceşti, flămânde şi înfricoşate, înaintau prin ţara pustiită, a avut loc marea lovitură a lui Vlad Ţepeş, atacul de noapte din 16-17 iunie 1462, menit să demoralizeze şi mai mult oastea otomană, atac despre care pomenesc toate izvoarele relative la campania din 1462. Ţinta atacului a fost însuşi sultanul, însă acesta a scăpat, cortul său fiind confundat cu al unui vizir. Totuşi efectul psihologic al atacului a fost important. Cu excepţia cronicilor turceşti, toate celelalte izvoare mărturisesc înfrângerea sultanului, care a fost silit sa se retraga. Oastea turcă s-a îndreptat spre Dunăre, aşa de repede încât la 11 iulie 1462 sultanul ajunsese la Adrianopol. Conform cronicarului bizantin Chalcocondil, sultanul l-a lăsat la plecare, la Târgovişte, ca domn pe fratele lui Ţepeş, Radu cel Frumos, în ideea ca acesta să atragă de partea sa pe toţi cei ce i se împotriveau lui Ţepeş. Paşa de Nicopole urma să asigure sprijin armat lui Radu.
Perioada care a urmat a fost foarte tulbure pentru istoria Ţării Româneşti, cei doi fraţi căutând fiecare să-şi întărească forţele pentru a-şi elimina adversarul. Spre deosebire de Vlad Ţepeş care dorea continuarea luptei antiotomane, Radu cel Frumos oferea boierilor pacea şi prietenia cu sultanul. Aceştia trec până la urmă de partea lui. În aceste condiţii, părăsit de cea mai mare parte a boierilor, dar având încă o oaste destul de numeroasă cu care se pare că în jurul datei de 8 septembrie ar fi dobândit chiar o ultimă victorie asupra adversarilor săi, în octombrie 1462 Ţepeş trece în Transilvania pentru a se întâlni cu aliatul său Matei Corvin.
Cum acesta nu venise nici pregătit, nici prea hotărât de luptă, a decis destul de repede să-şi schimbe planul iniţial, recunoscând situaţia existentă în Ţara Românească şi renunţând să-l sprijine pe Tepeş. Mai mult, la decizia regelui ar fi contribuit şi o presupusă scrisoare a lui Vlad către sultan în care domnul muntean ar fi cerut iertare şi, mai mult decât atât, s-ar fi obligat să-l ajute împotriva oştilor maghiare. Drept urmare, în noiembrie 1462 Vlad Ţepeş, în loc să primească ajutorul aliatului său, este arestat sub acuzaţia de trădare şi încarcerat la Vişegrad vreme de 12 ani. După Vişegrad, e silit să locuiască aproape 2 ani la Buda, cu domiciliu forţat. Va fi eliberat în 1475, la cererea lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, în contextul presiunilor turceşti tot mai mari asupra teritoriilor de la nord de Dunăre.
Conform legendei, soţia lui Vlad, pentru a scăpa de temniţa turcească, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă – o scenă exploatată de Francis Ford Coppola în filmul Bram Stoker’s Dracula. Vlad a reuşit să scape asediului fortăreţei sale, folosind un pasaj secret prin munte. Ajutat de câţiva ţărani din satul Arefu, a reuşit să ajungă în Transilvania, unde s-a întâlnit cu regele Ungariei, Matei Corvin. Însă, Matei l-a arestat şi l-a întemniţat în Visegrad. Motivul arestului poate fi discutat, pentru că dupa unii istorici faptul ca a fost direct dus la Budapesta este pus pe seama necesităţii lui Vlad de a fi protejat de saşii care voiau să îl omoare. Vlad Tepes a ramas timp de doisprezece ani in Ungaria, in vreme ce fratele sau Radu a domnit in Valahia fiind o marioneta a turcilor.
Dupa primii patru ani, Tepes a avut voie sa se mute intr-o casa. Pentru a castiga bunavointa familiei regale, el s-a si casatorit cu Ilona Bathory (probabil). A devenit catolic, fapt ce avea sa-i incante pe ungurii catolici.
In 1475-6 Tepes a intrat in Valahia cu ajutorul Moldovei si a Transilvaniei. Aceasta a treia domnie a sa nu a durat decat cateva luni. Vlad a fost asasinat la sfârşitul lunii decembrie 1476 pe campul de lupta cu turcii. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş. S-a emis ipoteza ca „Drăculea“ ar fi fost îngropat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureştilor. Examinările recente au arătat că „mormântul“ lui Ţepeş de la mănăstire conţine doar câteva oase de cal datate din neolitic şi nu rămăşiţele adevărate ale domnului valah. După opinia reputatului istoric Constantin Rezachevici, mormântul acestuia ar fi pe locaţia mănăstirii Comana, ctitoria voievodului.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Ziua buna
Deci Vlad Tepes a fost (prin comportament ) un fel de antenat al lui Basescu si Radu cel Frumos un “stramos” al lui Iliescu ?
Rezulta ca membri securitatii se trag di sasi, dispusi sa vinda , aresteze, ucida pe oricine care le taie din “drepturi” ? 🙂
Bat campii cu voiosie . Multumesc de intelegere . 🙂
La un comentariu de acest gen, ce pot face eu? Te trimit la Tapalaga, ca tot el a inceput sa dea lectii de interpretare istorica lui Lucian Boia 😆
“La un comentariu de acest gen, ce pot face eu?”
Poti sa dai un diagnostic medical . Sau macar o asigurare ca mai rau de asa nu va evolua boala . 😆
Nu pot pentru ca nu cunosc starea pacientului potential 🙂 Cine stie poate si-a inceput ziua cu un paharel de palinca medicinala.
Buna dimneata!
Vreau sa fac o mica corectura la articolul precedent: Vlad Tepes nu a fost ostatic la Stambul pentru simplul motiv ca nu fusese inca cucerit de turci.
In ceea ce priveste victoria din atacul de noapte a lui Vlad Tepes nu o neaga nimeni insa turcii s-au retras numai dupa ce au castigat razboiul. Situatia este similara cu cea a altor victorii valahe (Rovine, Calugareni) care au fost urmate de pierderea domniei sau retragerea spre Ardeal in asteptarea ajutoarelor. Aceste lucruri s-au datorat numai disproprtiilor dintre cele doua armate, valahii neputand omori cati soldati puteau turcii trimite.
Spre deosebire de bataliile mai sus mentionate unde raportul de forte a variat intre 1/4 si 1/10 la batalia de la Vaslui unde datorita sprijinului mare trimis de prietenii nostri secui raportul a fost de 1/2.5 victoria lui Stefan a fost decisiva cel putin pentru campania otomana din anul acela.
BSalut ribe 🙂
Ba a fost dragule si inca cum. Constantinopolul a cazut pe 29 mai 1453.Vlad a fost ostatic până în 1448, iar fratele său până în 1462. De fapt Mehmed al II-lea stapanea zone intinse in jurul Constantinopolului si cartierul lui ceneral era deja pe teritoriul orasului din 1446. Baiazid stamosul lui Mehmet construise o fortăreață pe malul asiatic al Bosforului, numită Anadolu Hisarı, Mehmed al II-lea a construit încă o cetate nu departe de zidurile Constantinopolului, pe malul european. Acolo au fost tinuti ostatecii din Balcani