Protestanţii (9): Biserica Anglicană – 3 / Puritanii
| 01/02/2014 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Ziarul de Duminica |
Nota: Este important ca cititorul sa inteleaga ordinea subiectelor in prezentarea mea. Faptul ca majoritatea vede Protestantismul prin prisma tezelor lui Martin Luther si inceputul Reformei Protestante in Europa Centrala este o greseala, care a devenit cutuma, din nefericire.
Reformele religioase din antichitate, sa zicem de la Akhetaten (Akhetaton), prin reforma Deuteronomica a regelui Iosia (Josiah – Yoshiyahu), care conform Evangheliei lui Matei este si unul din stramosii pe linie maternala ai lui Iisus si pana la la regele Henric al VIII-lea al Angliei, au avut un puternic motiv socio-economic in afara celui teologic sau politic si s-au desfasurat top-down. Alte reforme, ca cea a lui Luther, sunt mai degraba bottom-up, care in scurt timp pot fi imbratisate, din varii motive de elite sau clasele dominante, fara de care nu pot avea nici o sansa.
Pentru mine efectele socio-economice sunt mult mai importante pentru ca pana la urma PROGRESUL uman se desfasoara la acest nivel si nu al celui politic sau teologic. Imi este important ca cititorul sa inteleaga ca religia nu este numai bigotism, superstitii, ci este si un fenomen care produce valori spirituale, sociale si chiar economice de o mare insemnatate in afara celor morale, bineinteles.
***
Puritanii
Probabil ca America ar fi aratat foarte diferit daca primii colonisti anglo-saxoni care au ajuns la tarmurile ei nu ar fi fost puritani. Alexis de Tocqueville sugera in monumentala lui creatie ”Despre democraţie în America” ca puritanismul a fost principiul care a oferit acea bază solidă a democrației americane. Sheldon Wolin scrie in zilele noastre ca “desi Tocqueville a fost conștient de asprimea și bigotismul primilor coloniști, el le-a văzut ca supravietuirea arhaica in conditii aproape imposibile, a fost posibila nu numai prin evlavie religioasa și disciplina, dar în practicile lor profund democratice“. [Sheldon Wolin, Tocqueville Between Two Worlds (2001), p. 234.]
Tema religioasă a disciplinei economice puritane se regăsește si la Max Weber, care si el, ca Alexis de Tocqueville, a argumentat că această disciplină nu a fost fortata de un determinism economic special, ci de felul lor de a vedea lumea, viata si relatia cu divinitatea.
Puritanismul Elizabetan – Unii protestanţi însă au fost de părere că separarea de Biserica din Roma nu era de ajuns. Trebuiau eliminate toate reminiscenţele romano-catolicismului. Întrucât aceştia voiau să purifice închinarea bisericii, au fost numiţi puritani. Altii dintre ei considerau că episcopii nu erau necesari şi că fiecare congregaţie trebuia să se conducă singură, separat de biserica naţională. Cei din urma devenind in timp puritani separatisti.
Puritanii au aparut în perioada elisabetană. Îmbrăcămintea lejeră (care de multe ori nu diferea de ce a laicilor) a unor clerici a deranjat-o pe suverană, motiv pentru care în 1564 regina i-a poruncit arhiepiscopului de Canterbury să le impună o eticheta vestimentara. Prevăzând o revenire la veşmintele catolice, puritanii au refuzat să se supună. Au apărut şi mai multe controverse, de data aceasta privitor la scara ierarhică a episcopilor şi arhiepiscopilor. Elisabeta a păstrat rangul de episcop şi le-a cerut acestora să-i jure credinţă în calitate de cap al bisericii. Exact aici au inceput marile probleme.
Puritanismul Iacobin. Dupa moartea Elisabetei, în 1603, Iacob I succede ca rege al Angliei si Scotiei. Iacob I exercită mari presiuni asupra separatiştilor să se supună autorităţii regale. În 1608, congregaţia separatistă din oraşul Scrooby se refugiaza în Olanda pentru a se bucura de toleranta religioasa garantată de acea ţară. Cu timpul însă, toleranţa olandezilor faţă de alte religii şi faţă de moravurile uşoare, devine mult “prea mare” si îi face pe separatişti să se simtă şi mai deranjaţi decât în Anglia. Se hotărăsc aşadar să părăsească Europa şi să se îndrepte spre America de Nord, unde să poată începe o viaţă nouă. Datorită dorinţei lor de a călători departe de casă de dragul convingerilor lor, aceşti oameni au ajuns în cele din urmă să fie numiţi pelerini.
Pelerinii, printre care mulţi puritani separatisti, au obţinut permisiunea de a se stabili în colonia britanică Virginia. În luna septembrie a anului 1620, grupul, alcătuit din aproximativ 100 de adulţi şi copii, s-a îmbarcat pe un vas numit Mayflower şi a călătorit în nordul Oceanului Atlantic spre America de Nord. După două luni furtunoase petrecute pe mare, au ajuns la Capul Cod, situat la 800 km nord de Virginia. Aici, ei au adoptat Convenţia Mayflower (The Mayflower Compact), un document prin care-şi afirmau dorinţa de a înfiinţa o comunitate şi de a se supune legilor ei. S-au stabilit în apropiata colonie Plymouth, la 21 decembrie 1620.
Principiile centrale care caracterizează mișcarea Puritana, sunt următoarele:
- Aderarea la teologia calvinista, care subliniaza absoluta suveranitate a lui Dumnezeu.
- Recunoasterea autoritatii supreme a Bibliei.
- Crezul in importanta predicarii Cuvântului, ca mijloc de aducere a oamenilor la Hristos.
- O atitudine militanta pentru obtinerea si pastrarea puritatii Bisericii.
- O moralitate stricta si dominatoare.
- O sustinere ferventa a libertatii civile.
Despre relatiile intre Biserica Anglicana si Puritani, in special cele din timpul lui Oliver Cromwell, – in articole pe care le vom publica dupa prezentarea Reformei Luterane si in paralel cu crestinismul American.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
