Perspective istorice (3): Franţa – Marea Britanie
| 22/05/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric, Magazin Politic |
Evenimentele petrecute la summitul european din 9 decembrie 2011 si schimburile de “complimente” verbale si gestul jenant al lui Sarkozy (ultimul summit la care a participat), care s-a comportat grosolan fata de Cameron, neacceptand o mana intinsa, amintesc de relatiile dintre Franta si Marea Britanie de la inceputul secolului al XIX-lea. Atunci, ca si acum, interesele au fost economice si surprinzator tot City-ul din Londra a fost un subiect destul de consistent de galceava.
Personajele in cauza au fost un mic-mare Napoleon si un mare Premier al Majestatii Sale, William Pitt cel Tânăr. După ce flota franceză fusese nimicită în bătălia de la Trafalgar de navele engleze, Napoleon a încercat să înfrângă Anglia prin mijloace economice. În decretul emis la 21 noiembrie 1806 la Berlin se spunea : „Insulele britanice se află sub blocadă… Comertul cu insulele britanice si orice alte relatii cu ele sunt interzise“. Acest decret a fost respectat de toate statele vasale Frantei si de toti aliatii ei. Marea problema a lui Napoleon a fost omul care a stat in fata lui, un Premier care a creat tiparele istorice detinute de atunci si pana in zilele noastre de acesti alesi ai Regatului Unit. Respectivul Prim Ministru a fost William Pitt cel Tânăr, care fiind prieten apropiat al unuia din intemeietorii city-ul din Londra, Thomas Raikes, mai tarziu si Guvernator al Bancii Angliei, s-a folosit de toata experienta si legaturile comerciale ale acestuia pentru a-i insela pe francezi.
William Pitt, consiliat de Thomas Raikes, a reusit sa sparga blocada franceza prin doua masuri surprinzatoare. Prima prin oprirea platilor in aur si schimbarea lor in bancnote platibile la Londra. Primele bancnote de o lira si doua lire sterline au fost scoase de Banca Angliei pe timpul Guvernatorului Raikes. Deci ca negustor daca doreai sa-ti primesti banii pesin trebuia intr-un fel sau altul sa faci negot cu englezii. Alternativa ar fi fost sa-ti primesti banii de la Napoleon, care nu prea mai avea din cauza razboaielor continue. Sa nu-ti vinzi marfa firmelor care lucrau cu Regatul Unit, care de facto erau cei mai mari cumparatori de materii prime din lume, era un gest sinucigas din punct de vedere comercial. La fel de problematic ar fi fost sa lucrezi cu niste bancnote pe care le puteai schimba in aur numai la Banca Angliei. Grea dilema si un pariu dificil. Pana la urma, City-ul din Londra a reusit sa-i convinga pe negustori mai facil decat a facut-o Napoleon.
O a doua masura pe care a aplicat-o Pitt a fost spargerea blocadei prin vasele britanice care transportau mărfuri sub pavilion american. Economiile predominant agrare din Estul Europei, in frunte cu Rusia, trebuiau sa-si vanda granele pentru a cumpara bunuri industriale din Anglia. Deci blocada nu a fost respectata pentru ca putea fi ocolita. O ultima contributie a City-ul din Londra a fost faptul ca toate marfurile transportate maritim puteau fi asigurate de Lloyds, infiintata in 1774 si singurul asigurator mondial pe timp de conflagratie de genul razboaielor napoleoniene.
Nimeni nu poate pretinde astazi ca situatia este asemanatoare si ca resentimentele franceze (si germane – din alte motive) pot avea la baza evenimentele de la inceputul secolului al XIX-lea si totusi ceea ce numin City of London este o parte din istoria Regatului Unit si o parte substantiala din PIB-ul Marii Britanii (intre 3-4% ) si este clasificat pe primul loc din lume, la egalitate cu cel din New York. Avand in vedere ca Parisul se afla pe locul 20 si Frankfurtul pe locul 13 este clar de ce Marea Britanie isi apara cu inversunare aceasta “institutie” (industrie) istorica si foarte profitabila in aceaste zile de seceta economica.
Mai multe despre clasificarea CFG (Global Financial Centres) puteti citi aici.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Resalut si aici .
As completa subliniind ca Londra este principala piata financiara din Europa (inclus UE ) . Include de ceva ani si bursa italian de la Milano .
Aportul servicilor financiare si asigurative la PIB national reprezinta cam 70 % .
salut 70% ? cam mult!
Buna dimineata . Am verificat .
Servicile in ansamblu si cu partea majoritara de servicii financiare – asigurative , reprezinta 73 % din PIB englez . Industria a scazut enorm de mult dupa perioada doamnei Thatcher.
Cu abolirea Glass Steagal Act in USA si datorita legilor fiscale engleze (atragatoare pentru societati bancare si asicurative ), Londra a compensat scaderea procentului de PIB national derivat din industrie cu cel cistigat din servicii . Ca efect , a devenit cea mai mare piata europeana in aceste domenii .
Din pacate industria financiara , asigurativa nu poate crea sutele de mii de posturi de munca necesare unei paturi tot mai largi de populatie care nu e diplomata in marketing ; PR , specialitati economico-financiare .
Din cind in cind apar rabufniri sociale in acesta tara tocmai datorita disparitiei tot mai evidente a industriei clasice care asigura locuri de munca .