O istorie: sărbătorile de iarnă (1) Roma
| 25/12/2013 | Autor theophyle Categorii: Magazin Istoric |
Ciclul natural bazat pe un soi de cosmogonie, la inceput mai mult intuitiv decat “savant”, a fascinat populatiile antice din cele mai timpuri si pe care istoria scrisa l-a inregistrat.
Aproape toate religiile pagane inregistreaza sarbatori legate de solstițiul de iarnă, adica exact data in care noaptea se “retrage” si ziua “inainteaza”, un fel de victorie a luminii asupra forțelor întunericului. O mare parte din aceste sarbatori pagane sunt dedicate nasterii (sau renasterii) sau inceputuri de tot felul.
Saturnalia
Sarbatoarea cea mai cunoscuta si mai longeviva (s-a sarbatorit din secolul al III-lea î.Hr si pana in secolul al IV-lea d.Hr.) a fost sarbatoarea romana a Saturnaliei, sarbatoare dedicata zeului Saturn, patronul agricultorilor (‘satus’ isi gaseste sensul in ‘semănat’). Prima zi de Saturnalii începea la mijlocul lunii decembrie și continua până la 1 ianuarie. La data de 25 decembrie romanii au calculat că Soarele este la refluxul său cel mai scăzut. Saturnaliile erau perioada cea mai fericita a anului. Clasele sociale se contopeau, codurile de comportament erau neglijate şi toată lumea o tinea intr-o veselie si betie aproape doua saptamani.
Saturnalia a reprezentat şi o inversare simbolică a piramidei sociale. Cei bogați aveau obligația de a acoperi plățile celor strâmtorați, iar stăpânii şi sclavii făceau schimb de veşminte. În gospodării se dădea cu zarul pentru a se afla cine îşi va asuma poziția de rege temporar al Saturnaliei. Celebrul poet si satiric Lucian din Samosata scria despre sarbatoare Saturnaliilor:
“De-a lungul săptămânii mele orice treburi serioase ies din discuție: afacerile sunt interzise. Băutura şi beția, zgomotele, jocul de zaruri, învestirea regilor, îndestularea sclavilor, cântatul pe dezbrăcate, aplauzele, jocul în apele înghețate – de astfel de activități mă ocup eu acum”. [Scrisorile saturnale – “Epistolai Kronikai”]
Avem marturii scrise ca in jurul datei de 215-20 î.Hr. se organizau banchete publice, finantate de cei bogati pentru a-si inmulti clientii atat de necesari in politica romana. Statul roman anula execuțiile şi se abținea de la declarațiile de război. Autoritățile au încercat în mai multe rânduri să restrângă fenomenul, de exemplu împăratul Caligula (37-41) a vrut să îl limiteze la cinci zile, încercare eşuată însă. Este posibil ca împăratul Domitian (81-96) a subminat tendințele subversive ale sărbătorii transformând-o într-o serie de manifestații publice strict controlate.
Poetul Statius descrie în poemul său “Silvae” banchetele extravagante şi distracțiile prezidate de împărat, incluzând jocuri care se deschideau cu o ploaie de dulciuri, fructe sau nuci aruncate către public şi cu zborul de păsări flamingo slobozite deasupra Romei. Pentru prima dată se organizau, în timpul nopții, spectacole de gladiatori care îi aveau ca participanți şi pe pitici sau pe femei.
Saturnalia dura de la 17 pânã in 25 decembrie ( mai tarziu pana la 1 ianuarie) si legea romana prevedea ca nimeni nu putea fi pedepsit pentru vatamare de persoane sau proprietaţi neintentionate. Festivalul începea când era ales un ”inamic al poporului” care sã reprezinte rãul. Fiecare comunitate alegea o victima pe care o forţa sã se desfete excesiv şi la finele spectacolului o ucideau. Tot Lucian din Samosata, in “Scrisorile saturnale”, descrie festivalul enumerând sacrificii umane, intoxicaţii, desfrâu, violuri sau substante halucinogene. Deci de loc expresii ale unei devoţiuni religioase.
Macrobius a scris si el o “Saturnalia”, descriind un banchet la care participă toata floarea intelectualitatii romane, cu convingeri păgâne. Expertii datează opera între 383 şi 430, deci este vorba despre o sărbătoare care înfloreşte fără probleme şi după consacrarea creştinismului ca religie de stat in Imperiul Roman. Calendarul creştin al lui Polemius Silvius, întocmit pe la 449 d.Hr., menționează Saturnalia şi obiceiul de a-l onora pe vechiul zeu Saturn cu această ocazie fara sa mentioneze nimic despre Craciun sau nasterea lui Iisus.
Prima mentiune a Crăciunului ca sarbatoare crestina o gasim în calendarul lui Philocalus din 354. Schismele diferite si foarte dese au avut ca rezultat şi elaborarea unor diverse calendare. Biserica ortodoxă a Bizanțului a fixat data naşterii la 6 ianuarie, celebrând simultan şi naşterea, şi botezul.
Sol Invictus (Soarele de neînvins)
Sol Invictus a fost zeul soarelui pe timpul Imperiul Roman (tarziu) și patronul soldaților romani. În 274 d. Hr., împăratul roman Aurelian declara la modul oficial acest cult alături de celelalte culte acceptate ale romanilor. Sursa 
acestor zeitati este dezbatuta pana in zilele noastre. O parte din cercetatori il considera o continuare a deitatii Sol, deitate care facea parte din panteonul roman pe timpul Republicii Romane, anterioare Imperiului. Probabil intrat in religia romana prin adoptarea deitatii centrale a etruscilor, Usil, sinonimul lui Helios la greci.
O alta alternativa mentionata de cercetatori este ca Sol Invictus ar fi o renaștere a cultului Elagabalus – zeu semit de provenienta siriana. Elagabalus sau Heliogabalus a fost o deitate siro – romana, care il intruchipa pe zeul soare. Numele original a fost Ilah Hag-Gabal, pe romaneste “”Dumnezeul de pe Munte” si mai interesant ar fi raspandirea lui pe teritoriul europan, care ajunge pana in Tarile de Jos, un templu al zeului fiind descoperit in localitatea Woerden – Olanda. Centrul cultic al lui Elagabalus a fost Emesa (astazi o localitate decimata de “primavara araba” numita Homs). Despre Elagabalus vom discuta mai multe si intr-un articol urmator.
Statuia de cult a fost adusă la Roma de către împăratul Marcus Aurelius Antoninus (218 – 222), fost preot la Emesa si purtand numele deitatii respective), unul dintre cei mai ciudati imparati ai Romei. Casatorit cu o vestală se farda, îmbrăca costume femeiești si multe alte bazaconii. Moare ucis, împreună cu mama sa, de garda pretoriană în martie 222.
Indiferent care ar fi sursa lui Sol Invictus, este mai mult decat clar ca el trebuia sa concureze cu un nou cult, de asta data monoteist, originar si el din Orientul Mijlociu, ma refer la cultul lui Mithra. Cult care va concura cateva secole si cu Sol Invictus, dar si cu crestinismul reprezentat de Iisus.
Ultimul imparat care a fost portretizat numismatic ca Sol Invictus a fost Constantin cel Mare. De mentionat o singura curiozitate – O sumedenie de zei pagani se nasc pe 25 ianuarie: Mithras, Horus, Dionysus, Tammuz, Hercules, Perseus, Helios, Bacchus, Apollo, Iupiter, Sol Invictus, chiar multi!
Articolul urmator despe sarbatorile natale si cele de iarna din afara imperiului Roman.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Craciun fericit si binecuvantat alaturi de cei dragi!
Multumesc pentru alegerea subiectului, in armonia spiritului sarbatorilor. Foarte frumos! Deosebit de interesant.
Craciun fericit!
Evident ca nu este intamplatoare alegerea zilei de 25 decembrie ca zi de nastere a zeitatilor 🙂 zi de nastere – renastere a sperantei in fiecare an – multe simboluri pentru aceasta zi . De remarcat faptul ca toti sunt zei din regiunea Marii Mediterane.
Craciun fericit miki,
sper sa o deslusim maine. O sa vezi ca si in lumea celtica sau scandinava data are semnificatie!
Ai dreptate 🙂 … ma mai lasa memoria 🙂
nu-i bai 🙂 le scriem noi pe toate sa nu le uitam 😆