O istorie a relaţiilor ruso-române (7) “Chestiunea Orientală”
| 12/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, GeoPolitica, Magazin Istoric |
Chestiunea Orientală (Question d’Orient) este perioada istorica caracterizată prin încercările de rezolvare probremelor geopolitice generate de decăderea Imperiului Otoman. Expresia include o varietate de evenimente apărute între secolele al XVIII-lea și al XX-lea, care au generat instabilitate în regiunile europene aflate sub influența otomana.
“Chestiunea Orientală” este declanșata in anul 1774, când Imperiul Otoman a fost înfrânt in războiului început în 1768. Disoluția Imperiului Otoman devine posibila, iar puterile europene declanșeaza o concurenta pentru a-și proteja interesele militare, strategice și comerciale din regiune. Imperiul Rus era primul interesat în acapararea cât mai multor teritorii al căror control ar fi fost pierdut de turci. Pe de altă parte, Austro-Ungaria și Regatul Unit erau interesate în păstrarea puterii otomanilor, pentru apărarea intereselor lor în regiune. Punctul terminus in „Chestiunea Orientală” este sfârșitul Primului Razboi Mondial, care a avut ca efect dezmembrarea Imperiului Otoman.
Evenimentele componente ale acestei perioade (Chestiunea Orientală) au devenit evidente în timpul războaielor ruso-turce din secolul al XVIII-lea. Primul dintre aceste războaie din 1768 – 1774 s-a încheiat cu semnarea tratatului de la Kuciuk-Kainargi. Acest tratat a permis țarului să devină „protector” al creștinilor ortodocși aflați sub suzeranitatea sultanului și a asigurat Imperiului Rus statutul de putere navală la Marea Neagră. Un nou conflict ruso-turc a izbucnit în 1787. Împărăteasa Ecaterina a II-a semnat o alianță cu împăratul Iosif al II-lea. Cei doi au căzut de acord asupra împărțirii Imperiului Otoman, alarmând prin această alianță o serie de puteri europene – Regatul Unit, Franța și Prusia. Austria a fost forțată să se retragă din război în 1791. Tratatul de la Iași din 1792 a dus la creșterea dominației ruse în zona Mării Negre. Despre toate aceste evenimente am discutat in articolele anterioare.
Imperiul Rus dorea să dețină controlul în Marea Neagră și să obțină accesul la Marea Mediterană (în principal prin ocuparea Constantinopolului și a strâmtorilor Bosfor și Dardanele). Rusia dorea cu 
ardoare să își asigure drepturi de navigație liberă în regiune pentru vasele comerciale și militare, negând însă aceste drepturi altor puteri europene. Rusia se arăta interesată și de apărarea intereselor creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman, dat fiind faptul că era cea mai mare putere ortodoxă. Faptul că cea mai importantă patriarhie ortodoxă, cea a Constantinopolului era sub stăpânirea otomană, oferea rușilor un motiv în plus pentru acțiunile lor militare și politice împotriva otomanilor. Bineinteles ca aceste obiective includeau dominatia sau ocuparea de facto a Principatelor Romanesti care asigura continuitate teritoriala spre mult-visatul Imperiu Slav.
Austria era puterea care se opunea cel mai vehement intereselor rușilor în Imperiul Otoman. În ciuda faptului că habsburgii fuseseră cei mai mari inamici ai otomanilor în trecut, Austria considera că amenințarea turcilor la Dunăre era mai puțin importantă decât cea a rușilor. Austria se temea de asemenea că dezintegrarea Imperiului Otoman ar fi dus la crearea mai multor state naționale, ceea ce ar fi dus la creșterea naționalismului în rândul etniilor din imperiu. Din toate aceste motive, Austria și-a făcut un țel principal din menținerea unității Imperiului Otoman.
Pe de altă parte, Marea Britanie considera că limitarea puterii Imperiului Rus este vitală pentru asigurarea securității posesiunilor coloniale din India. De asemenea, britanicii considerau că în cazul în care Rusia ar deține controlul asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele, aceasta ar putea afecta dominația Britanica în estul Mediteranei și ar pune în pericol importanta rută navală prin Canalul Suez. Marea Britanie considera că echilibrul puterilor ar fi fost grav afectat în cazul prăbușirii Imperiului Otoman.
Prin Tratatul de Pace de la Paris din 1856, planul celor “Patru Puteri” propus ceva mai înainte a fost acceptat de toate părțile. În ceea ce privește privilegiile Rusiei în Principatele Romanesti, acestea au fost transferate Marilor Puteri, ca grup. De asemenea, prezența vaselor militare ale tuturor națiunilor în Marea Neagră a fost exclusă pentru totdeauna, în condițiile în care flota Imperiului Rus din regiune fusese distrusă dupa Razboiul Crimeiei. Tarul rus și sultanul otoman au fost de acord să nu mai construiască niciun fel de arsenal naval sau militar în zona litorală a Mării Negre. Clauzele care priveau Marea Neagră erau profund în dezavantajul Rusiei, deoarece anulau orice amenințare navală la adresa Imperiului Otoman, ale cărei independențe și integritate teritorială erau garantate de Marile Puteri.
Tratatul de Pace de la Paris și-a încetat valabilitatea în 1871, când Franța a fost zdrobită în timpul războiului franco-prusac. În timp ce Prusia și alte câteva state germane s-au unit formând puternicul Imperiu German, împăratul francez Napoleon al III-lea a fost detronat, generand o noua Republica Franceza. În timpul domniei sale, (începută în 1852), Napoleon al III-lea s-a arătat dispus să sprijine Regatul Unit și să se opună Rusiei în cazul Chestiunii Orientale. Amestecul rușilor în afacerile Imperiului Otoman nu amenințase însă în niciun moment interesele Franței în regiune. De aceea, Franța a abandonat poziția napoleoniană față de Rusia după stabilirea republicii. Bucurându-se de sprijinul lui Bismarck și încurajată de modificarea de politică a Franței, Rusia a denunțat clauzele care priveau Marea Neagră în tratatul din 1856. Imperiul Rus și-a reînființat o flotă în Marea Neagră, dat fiind faptul că Regatul Unit, fără sprijinul altor puteri europene, nu putea să impună respectarea tratatului. De aici si pana la ocuparea Principatelor Unite drumul ar putea fi scurt. Despre Marea Criză Răsăriteană si Războiul de Independență al României in articolul urmator.
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Salutare tuturor.
“Bucurându-se de sprijinul lui Bismarck […], Rusia a denunțat clauzele care priveau Marea Neagră în tratatul din 1856.”
[facepalm]
Cum era zicala aia veche? “De-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan”?
Bag seama ca, inca o data (sau, mai degraba, “de la inceputuri”), germanii dau dovada de o astronomica miopie strategica. I-au ajutat pe cei ce mai tarziu aveau sa le sparga excedentar de grav pufarina. Si faza e ca inca de pe atunci se prefigura un showdown/endgame intre cele doua puteri (e drept, nu in viitorul apropiat-mediu).
Dumbarses. Si oamenii astia se erijeaza in conducatori…