O istorie a relaţiilor ruso-române (5) Eteria şi Vladimirescu
| 04/01/2013 | Autor theophyle Categorii: Dosare, GeoPolitica, Magazin Istoric |
Eteria
Eteria (Philiki Hetairia – Societatea prietenilor), a fost o organizaţie secretă creată la Odesa de Nikólaos Skúfas, Tănase Ţakalov şi Emanoil Xánthos la data de 14 septembrie 1814 după ideile lui Constantin Rigas din Velestino, şi 
care avea ca scop eliberarea creştinilor, cu precădere a grecilor, de sub stăpânirea otomană, şi întemeierea unor state creştine libere, îndeosebi a unei Elade libere (frontierele acesteia nefiind specificate, dar se spera tot înconjurul mării Egee şi capitala Constantinopol, conform “Marii Idei”). Bineinteles ca aceasta organizatie a fost sustinuta, finantata si infiltrata de serviciile Ohranei tariste care s-a folosit in multe alte scopuri decat cele initiale.Întemeierea Eteriei este concomitentă cu cea a societăţilor Frăţia şi Junimea în ţările române, şi se încadrează în marea mişcare socială revoluţionară a anilor 1820-1830, care a condus la independenţa ţărilor din America latină, la revoluţia franceză din 1831, la Revoluţia Română de la 1821 şi la revolta grecilor, care a dus la independenţa Greciei. Ideile şi organizarea internă a Eteriei sunt inspirate din cele apărute cu patruzeci sau treizeci de ani mai devreme în America de nord şi în Franţa, idei care sunt prezente şi în Supplex Libellus Valachorum redactat de Nicolae Ursu în 1784.
Eteria avea filiale peste tot unde existau comunităţi greceşti, desfăşurând o activitate intensă şi în Principatele Române (unde cel mai cunoscut dintre eterişti care era probabil si agent rus a fost Tudor Vladimirescu). Ea se sprijinea pe forţa materială a burgheziei comerciale (îndeobşte grecească în Imperiul Otoman), destul de numeroasă şi avută.
În 1821, Eteria a decis declanşarea revoluţiei, dar erorile făcute încă de la început de Alexandru Ipsilanti (fiul domnitorului Constantin Ipsilanti al Munteniei), devenit epitrop general al Eteriei, aveau să-i creeze grave dificultăţi şi să-l ducă în conflict cu Tudor Vladimirescu, care a condus Revoluţia de la 1821. În cele din urmă, eteriştii l-au asasinat pe Tudor Vladimirescu, care avea ca obiectiv nu numai înlăturarea dominaţiei Porţii, ci şi a domnitorilor fanarioţi greci. Ca urmare a acţiunilor nechibzuite a conducătorilor, revoluţia eteriştilor eşuează, fiind înăbuşită de puterea otomană, şi doar presiunea statelor occidentale îi sileşte pe turci, dupa nouă ani de lupte şi de represiune, să recunoască independenţa Greciei centrale (Etolia, Beotia, Eubeea, Atica, Peloponezul şi ins. Ciclade) în 1839.
Tudor Vladimirescu
Tudor Vladimirescu (1780 – 1821) si a fost conducătorul revoluţiei de la 1821. Tudor s-a născut în satul Vladimiri (Gorj), dintr-o familie de moşneni. A învăţat carte şi limba greacă în casa boierului aromân Ioniţă Glogoveanu, din Craiova, care a făcut din inteligentul băiat administrator de moşie şi care l-a întrebuinţat în afacerile de negoţ, mai ales la exportul de vite. Tudor Vladimirescu şi-a constituit o avere prin cumpărare de pământ, făcând comerţ pe cont propriu. S-a emancipat din slujba lui Glogoveanu intrând în rândurile pandurilor – armată cu obligaţii semipermanente – şi participă la războiul ruso-turc din 1806 – 1812, recompensat de oficialităţile ruse cu ordinul de cavalerie Ordinul Vladimir, clasa a III-a.
În 1806 a fost numit vătaf de plai la Cloşani, adică administrator al unui district de munte, funcţie pe care o va deţine până în 1820. În perioada 14 iunie-26 decembrie 1814 a efectuat o călătorie la Viena, în perioada Congresului de Pace de la Viena (1814-1815), pentru a lichida moştenirea soţiei lui Nicolae Glogoveanu (fiul lui Ioniţă Glogoveanu, fostul lui stapan), decedată la Viena, şi pentru a-i aduce în ţară fetiţa.
Cunoscător al limbii germane, Tudor Vladimirescu a putut să urmărească problemele politice care se dezbăteau în presă în capitala Imperiului Austriac. Întors în ţară la începutul anului 1815, Tudor a aflat că garnizoana otomană din Ada-Kaleh, care cutreierase judeţele Mehedinţi şi Gorj, distrusese şi gospodăria lui de la Cerneţi şi îi luase toate acareturile si grânele. Prezent apoi în capitala ţării pentru susţinerea unui proces de moşie în faţa Divanului, Tudor află de hotărârea Eteriei de a porni mişcarea de eliberare a Greciei. Considerând momentul prielnic pentru a ridica masele la luptă, are unele discuţii cu reprezentanţii Eteriei pentru cooperare militară, pentru ca „pandurii să înlesnească trecerea lui Ipsilanti peste Dunăre“.
A semnat o înţelegere cu Comitetul de oblăduire prin care Tudor urma să ridice „norodul la arme“, având drept obiectiv înlăturarea regimului fanariot. Conţinutul prea revoluţionar al „Proclamaţiei de la Padeş“ i-a speriat pe boieri, care trimit corpuri de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinaţi cu înfrângerea oştirii pandurilor, Tudor arată că „pesemne dumneata pă nărod cu al căror sânge s-au hrănit şi s-au poleit tot neamul boieresc, îl socoteşti nimic, şi numai pe jefuitori îi numeri patrie… Dar cum nu socotiţi dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“. Diplomat, Tudor asigură în permanenţă paşalele de la Dunăre şi Poarta Otomană că poporul s-a revoltat din cauza „cumplitelor patimi ce suferă din partea unirii pământenilor boieri, cu cei după vremi trimişi domni şi ocârmuitori acestui norod“.
Intrând în Bucureşti în fruntea „adunării poporului“, este primit cu entuziasm de către populatia din capitală. Preia de fapt, în primăvara anului 1821, conducerea ţării, fiind numit de popor „Domnul Tudor“. Prezenţa lui Alexandru Ipsilanti la Bucureşti în fruntea unei armate nedisciplinate, după ce acţiunea lui fusese dezavuată, ca şi a românilor de altfel, de către Rusia care-l sustinea pe Vladimirescu agentul lor de influenta, l-au pus într-o situaţie dificilă. Tudor îi cere conducătorului Eteriei să treacă Dunărea, aşa cum promisese iniţial, pentru ca Ţara Românească să nu fie transformată în teatru de război.
Conducătorii eteriştilor pun la cale un complot pentru a-l îndepărta. Ridicat prin trădare de la Goleşti la 21 mai, Tudor a fost ucis de şefii eteriştilor la Târgovişte, în noaptea de 27 spre 28 mai, învinuit probabil de colaborare cu otomanii împotriva eteriştilor, fapt pe care istoria nu l-a confirmat niciodată.
Pandurii
Termenul de pandur este folosit prima dată în lumea germanică, derivat din denumirea grupurilor de vikingi care făceau diversiuni în vremuri străvechi, 
când vikingii pustiiau sudul mării Baltice. Pandurii erau trupe neregulate, al căror prim obiectiv era asasinarea ofiţerilor inamici, purtarea unui război de gherilă şi lupta în formaţii desfăşurate. La origine, denumirea de panduri o aveau gărzile de corp înarmate ale nobililor croaţi din secolele XVII-XVIII, din regiunea Slavonia. Au apărut apoi şi în armata habsburgică în secolul al XVIII-lea, în luptele duse între 1740 – 1763 în Silezia, însă nu au fost folosiţi în conflicte pe scară largă, datorită naturii lor specializate. În secolele XVII-XVIII, denumirea de panduri se dădea şi soldaţilor croaţi, români, unguri şi sârbi din armata habsburgilor, care apărau graniţa de sud a Imperiului Habsburgic împotriva Imperiului Otoman. Astfel, Tudor Vladimirescu (aprox. 1780 – 1821) a fost conducătorul pandurilor din Valahia. Aici, ei au apărut cel mai probabil în timpul administraţiei austriece asupra Olteniei (1716/1718-1739).
Instructiuni comentarii:
Pentru a comenta sub identitatea de pe blogul anterior TheophylePoliteia autentificati-va mai intai, apasand pe iconul corespunzator din formular. [ Ex. pentru autentificare Wordpress apasati iconul
]
Buna dimineata 🙂
iar istoria noastra minunata si necunoscuta/necosmetiza. Si uita asa s-a mai spart un mit umflat cu pompa de comunisti.
Am senzatia ca multi latratori, daca vor citi aceasta articol,vor avea horoscopul/ziua stricat(a) 😀
Buna mar,
Tu chiar crezi ca rusii au numit prima divizie comunista a armatei romane “T. Vladimirescu” degeaba 🙂
😆
salut doc. Parca printre sustinatorii Eteriei erau si ceva generali rusi de origine greaca (nu numai Ipsilanti).
salut cinic,
Erau de toti si de totate, majoritatea pe listele de plata ale Ohranei. Astia au traditie de a plati bine colaboratori 🙂
Salutare si aici.
Modul in care Okhrana a finantat, infiltrat si in final distrus (dupa ce si-a atins per total scopurile) miscarea eterista seamana cu ce a facut, peste un veac, NKVD-ul cu miscarea republicana din Spania.
Dovada a faptului ca rusii sunt foarte consecventi in ‘traditiile’ lor.
“Spaţiul românesc s-a aflat astfel inclus într-un triunghi geopolitic având unghiurile la Viena, Petersbug şi Istanbul (sultanul, fiind musulman, nu fusese invitat să se alăture Sfintei Alianţe, întemeiată, în principiu, pe principiile moralei creştine), triunghi în care Rusia era forţa hotărâtoare.
Asumându-şi supravegherea continentului şi reprimarea ori- căror tulburări ce ar fi putut pune în primejdie statu-quo-ul socio- politic, Sfânta Alianţă delega unul din statele membre pentru a restaura ordinea când ea era în primejdie (Austria în Peninsula Italică, Franţa în Spania). Pilon al Sfintei Alianţe şi mare putere cu interese continentale, Rusia căpăta tacit un „droit de regard” (drept de supraveghere) asupra spaţiului sud-est european, devenită zonă de inters a împărăţiei ruseşti, fascinată şi obsedată de „oraşul ţarilor” — Ţarigrad —, în care stătea însă sultanul.” – Fl. Constantiniu: O istorie sincera a poporului roman
Nimic nu se putea face fara Rusia care avea “drept de supraveghere” asupra sud-estului Europei…